De la pensiunea din Ion Corvin, fost Kuzgun, nume turcesc, unde ne-am odihnit dupa
petrecerea campeneasca de la Aliman, ne-am hotarat sa vizitam ce ne-a ramas de vazut din litoralul nordic al Bulgariei- adicatelea Cap Kaliakra- si sa mancam intr-un loc frumos din apropiere, pe care l-am bifat prima oara mai in vara- Dalboka, unde exista o ferma de scoici de care am aflat via protv cu cativa ani in urma, dar si restaurantul unde se pot gusta midiile respective si alte minuni.
Drumul dobrogean trece prin fostul municipiu roman de la Adamclisi, unde am oprit putin sa vizitam impunatorul monument Tropaeum Traiani, dedicat victoriilor imparatului roman asupra dacilor. Bine, ceea ce se vede azi este o reconstructie (care a avut loc in 1977). Tot in apropiere se gasesc si ruinele cetatii- construita de Traian, distrusa de goti si reconstruita de Constantin cel Mare. Dupa goti au venit avarii si pana aici ne-a fost. Urmasii avarilor in spatiul carpato-danubiano-pontic se regasesc si astazi, pastrandu-si vechile traditii si obiceiuri, in Bucuresti, aproape de parcul Izvor, tot intr-o cladire monumentala. Mai departe pe drumul catre Negru Voda calatoresti putin in timp, totul e pitoresc, arhaic, dealuri inalte taiate de serpentine, cârduri de gâşte in sate, porci in libertate, teleguţe cu măgari. Cand ajungi la Negru Voda e altceva. Se vede ca micul si marele trafic cu diverse aduce beneficii. Aici am hotarat, de teama necunoscutului, sa continuam drumul prin Romania, pana la Mangalia. De altfel tot drumul este practicabil, cu denivelari, dar fara bombe si alte pericole. Avand in vedere si serpuitoarele curbe de pana-n Negru Voda as zice ca e un drum de 90 km/ora, nu mai mult, dar nici n-o sa intarziati prea tare, daca alegeti aceasta ruta. Mangalia-Vama Veche-Durankulak si drept inainte pana la indicatorul la stanga, spre mare, spre Kaliakra si Dalboka (chiar este indicator pe "europeanul" bulgaresc).
Drumul spre
Dalboka se face dupa cativa km, la dreapta, si de la drumul principal pana jos nu sunt mai mult de 5 minute. Atentie totusi la panta/rampa/cai putere/stare cauciucuri/greutate, mai ales pe vreme in care aderenta nu e perfecta. Cand ajungeti jos, din nou atentie- intrati la restaurantul din dreapta, nu cel din stanga. Concurenta tot cu scoici si raci va va imbia, dar de Metro, nu din crescatoria de la cateva sute de metri in larg. Aici serviciul e ultrarapid. Si meniul si chelnerii sunt prieteni cu limba romana. Puteti plati in lei, euro si desigur- leva. Majoritatea produselor din meniu costa undeva intre 3-7 leva (grosso modo- 1 leva=2 lei). Specialitatea casei- "secretul lui Veso"- le patron. Costa cel mai mult- 15 leva si este un soi de platou combinat. Puteti sa-l luati de curiozitate, dar gusturile sunt cam amestecate(salata cu maioneza, midii umplute cu carne de midie tocata cu orez si unele cu un sos tomat, etc). Supa de midii it's a must. Gust dens, de ciorba radauteana, cu destul continut. Am mai incercat un crab de mare- carne dulce, nu zic nu, dar cam mic si chinuiala invers proportionala. Frigarui cu melci de mare (3leva). Un bol de dimensiuni respectabile cu midii natur, care face banii 100%- 600g- 6 leva. Sarmale, musaca, ardei umpluti...cu midii.
Meniul e variat, exista si desert- tot cu midii, cum altfel, o larga varietate de rachiuri, si ceva vin- lucruri bulgaresti de calitate, printre care Black C-ul alb si roseul Enira. Cost de gurmand (vreo 6 feluri diferite si bauturi): 30-40 leva/2 persoane. Eu zic ca avand in vedere prospetimea produselor si gandul cam cat ar costa acestea pe la noi, Dalboka e o oprire obligatorie.
De la drumul principal se mai merge pret de vreo 20 de minute pana la
Cap Kaliakra. Ok, ce este Cap Kaliakra? Pai, geografic vorbind, e un "cap", adica un punct extrem al unui ţărm, o bucata de pamant, de regula stancoasa si inalta, care se intinde in mare. Privelistea din mijloc este spectaculoasa, falezele fiind inalte, deluroase. Apoi, e un punct de atractie pentru ornitologii amatori. Am vazut vreo doi cetateni cu binocluri urmarind incantati niste pasaroi moţaţi, experti in scufundari si pescuit.
Din punct de vedere istoric pe Cap Kaliakra se gasesc ruinele unei cetati. Primele indicii arheologice dateaza din secolul 4, fiind de origine romana/bizantina. Dar ceea ce se vede astazi este cetatea de scaun a lui Dobrotici (sec. 14), despotul Tarii Cărvunei, teritoriul independent inca de pe vremea lui Balică (tatal lui Dobrotici), avand in vedere framantarile interne din Imperiul Bizantin. Tara Carvunei se intindea de la Bratul Sf- Gheorghe pana in sudul Bulgariei de azi, la Burgas. De altfel, mai mult ca sigur, denumirea de Dobrogea, provine de la respectivul despot. Acuma, originea sa etnica e incerta. Depinde pe cine intrebi, e fie vlah, fie bulgar, fie cuman/turc, cert ca omul a fost crestin si s-a avut bine si cu vlahii (amic cu Vlaicu Voda) si cu bulgarii (Ivan Stratimir), ba- datorita unei abilitati diplomatice iesite din comun- inrudit prin alianta cu Paleologii bizantini.
Oricum, e un loc interesant de vizitat (2 leva/persoana), chiar daca informatiile de mai sus nu le afli de acolo. Si dupa asta, baga mare prin Dobrogea de la nord, prin sate pitoresti cu nume straine- Atmangea sau Slava Cercheza si Slava Rusa, unde daca treceti duminica pe la pranz o sa vedeti niste cilaveci barbosi, desprinsi parca din povestile rusesti.
Intors acasa, un pahar de vin dupa un drum destul de lung s-a potrivit de minune. Obiectul? O prada de razboi, de la Aliman, din Dobrogea lui Dobrotici, fie el roman sau bulgar. Alira sau Enira. Am baut acest vin de mai multe ori in ultimul an, dar din motive necunoscute nu si-a gasit pana acum o descriere dedicata. Ei, mea culpa, iata-o:
Alira Merlot 2009 este un vin cu fruct suculent, cu taninuri fine, catifelate, ce il fac sa para usor si baubil. Vinul este insa extrem de puternic, cu 14,5%, alcool care la temperatura nitel mai scazuta, cu ajutorul fructului foarte prezent, al condimentului din final, cu aciditatea buna, devine oarecum suportabil.
Visina este aroma/gustul dominant. Imbracata, destul de placut, cand in ciocolata, cand in cutie de lemn parfumat. O visina schimbatoare de la visinata pana la compot si inapoi pe ramura copacului. Apar in secundar fructe negre, zemoase (mure, coacaze). Finalul este condimentat, cu note vegetale, dar si tonice, de dulceata de cirese amare.
Este un vin reusit avand in vedere ca este rodul unei vii foarte tinere. Marc Dworkin a dat dovada de maiestrie ca sa obtina un vin serios, chiar daca cu lipsuri. Altfel, sunt convins ca putea obtine un alt "vinisor", reusit fara indoiala, dar in alta clasa ontologica decat cea in care ne sunt plasate asteptarile, de la el si de la producatorul WineRo.
Horeca, magazine specializate. De la 33 lei.
