ENIRA RESERVA 2013 Domaine Bessa Valley (Bulgaria)

Acesta e unul din vinurile la care nu simti nevoia sa te gandesti la descriptori de arome*. In schimb, devine dificil sa descrii impresiile gustative: texturat, catifelat, bogat, echilibrat, suculent, structurat, dens, cremos, bogat si la o adica chiar complex, lung, remanent, senzual, feminin si cate si mai cate alte descrieri necuviincioase. E unul dintre cele mai bune vinuri bulgaresti baute de mine si sunt sigur ca si confratii mei bloggeri de vin bulgari (a caror existenta nu o pot decat banui) sunt de acord. Nazdrave!

Indicatie geografica protejata Thracian Lowlands, (Merlot, Syrah, Petit Verdot si Cabernet Sauvignon), 14,5%, 80 lei, 90 pct

*orisicat: cafea, lemn dulce, prune, mure, afine, coacaze, cirese confiate, piper, marochin, ierburi aromatice

TERRA ROMANA ROSE 2016 S.E.R.V.E. (Romania)


Sunt convins ca Terra Romana Rose 2016 va fi printre cele mai apreciate roseuri romanesti ale anului. Iata ca din Feteasca neagra si Merlot a putut sa iasa ceva amintind de vinuri provensale de marca, cu o aromatica frumoasa, ademenitoare de flori albe si trandafiri, fragi, pomelo, piersici albe si banane, respectiv un gust care se remarca printr-o binevenita plinatate si o buna remanenta. Foarte bun.

In afara de asta, e soiul de vin periculos, cu baubilitate extraordinara. Mare atentie, pericol de lipsa! Asa ca luati doua sticle!
IG Dealurile Munteniei, (Feteasca Neagra, Merlot), 13.5%, 35 lei, 87 pct

Cateva vinuri de la Casa Ochean (25.01.2017)

Am primit cateva vinuri de la Casa Ochean. In caz ca nu stiti, acesta e o crama din localitatea Cârligele, judetul Vrancea. Am scris cateva vorbe despre ea AICI. E o crama care, in principal, vinifica struguri de viticultor, neavand vii in proprietate.

Mariana Ochean, proprietar si oenolog, are o abordare usor diferita asupra vinificarii fata de majoritate, impartasind ceva din profilul unor creatori de vinuri cum ar fi Oliver Bauer (Stirbey, Crama Bauer) sau Anne Marie Rosenberg (Clos de Colombes). 
In teorie e vorba despre aducerea pe lume a vinurilor intr-un mod cat mai curat, cu un nivel prietenos al alcoolului si fara abuz de materiale oenologice.
Inteleg ca din acest an vinurile vor fi disponibile si altundeva decat la crama, prin intermediul unui distribuitor national.

Nu toate vinurile Casei Ochean pe care le-am degustat sunt top-notch, in mare parte din pricina materiei prime (cred eu), insa sunt lucrate foarte curat, cu multa atentie, iar unde strugurii au fost din vii mature, se degusta cu papila libera, ca sa zic asa.

O sa iau un exemplu: Sauvignon blanc. 2014 se prezinta acum, la inceput de 2017, oarecum monolitic, un vin fara o aromatica deosebita (indicii olfactive de flori albe, fructe verzi) dar cu o coloana vertebrala bazata pe aciditate, usor amarui pe final, ca o pruna inca neparguita. Aminteste de vinuri simple si robuste ca  Muscadet sau Picpoul. E interesant ca totusi nu are note de imbatranire si structura este inca foarte solida, ceea ce e surprinzator intrucat vinul provine dintr-o plantatie din Cirligele, aflata la prima recolta. 80 pct.
2016 e proaspat imbuteliat. culoare aurie, putin intensa, cu nas intens, exotic, de agrise, fructul pasiunii, piersici albe și un iz intrigant, organic. Gust plin și fresh, cu aciditate buna, final aducand a grapefruit și măceșe. Remanenta amintește de muscatura zdravănă dintr-o gutuie. Un vin foarte reusit! 85 pct. 
De unde aceste evidente diferente fata de 2014? Ei bine nu e doar anul, ci e alta vie, alta clona. Vinul din 2016 provine dintr-o vie din Cotesti cu o varsta medie de 60 de ani! 

Am continuat cu o Feteasca neagra 2015, vin fara lemn si fara drojdii selectionate, tot din vii de Vrancea (Cotesti), aflate la primul an de recolta. E un vin convivial, foarte curat, de un rosu-rubiniu stralucitor, de intensitate medie (se vede "mijlocul" vinului), cu arome de fructe rosii coapte, dar si prune si catina, o buna aciditate, o usoara dilutie pe final, pe care eu unul as pune-o pe seama varstei juvenile a viilor, dar pe ansamblu un vin "median", potrivit la vorba si mancaruri traditionale. 82 pct.

In final, un Cabernet Sauvignon 2013 s-a prezentat intr-o roba matura, de intensitate medie a culorii, cu nuante caramizii. Aduce arome vanilate, un mix de fructe rosii si un iz vegetal, o aciditate buna, prospat si suculent in gust, cu o remananta usor tonica. Un cabernet cu buna tipicitate. 84 pct.
Strugurii provin dintr-o plantatie din Dealu Mare (Sahateni), ajunsa la maturitate, si, dupa spusele oenologului, la obtinerea vinului nu s-au folosit enzime si nici drojdii selectionate. Starea de evolutie, detectabila mai ales vizual, ceva mai accentuata decat ne-am astepta dupa anul de recolta, ar fi cauzata de nivelul injumatatit de sulf aplicat la imbuteliere (25 mg/l). In fine, aceste detalii au mai putina importanta pentru un consumator insetat, dar pentru "maniaci" sunt interesante.


Herr Heinz Mayerhofer von Hubbelbuller (Extraordinarele aventuri ale lui Basil Ionesco, negustor de vinuri din Galatz, IV)

Lisa isi stranse capotul de matase si se aseza in fata cabinetului de toaleta. Chiar fara pomada sau farduri care sa-i accentueze trasaturile, ochii sai albastri pareau a avea adancimea unui lac de munte, rece si primejdios. Si nu fara temei, caci multi barbati de altfel vrednici isi innecasera mandria in irișii ei. Si nu numai mandria si numai in ochii ei, barfea lumea.
Ieri seara fusese la cinemascop, condusa de bunul Mauritiu, ocrotitorul ei de ani de zile, de cand murise batranul Ceptureanu. Nu de bani avea nevoie Lisa, caci vaduva primise o mosie mica din averea raposatului precum si o renta viagera multumitoare, si nici de caldura noaptea, dar avea trebuinta de bratul unui barbat puternic si influent, ca sa-si pastreze locul in ceea ce s-ar putea numi inalta societate a Bucurescilor, in masura in care capitala noastra avea asa ceva.
De cand auzise de atentatul de la Constanta, Lisa avea un of care nu-i dadea pace. Se simtea legata de o pomenire ca luntrea intr-o apa repede curgatoare, priponita cu o funie ce sta a plesni sub tensiunea valtorii. Ferdinand fusese si al ei, nu numai al Bulgariei.

*****
sursa foto: pointsadhsblog.wordpress.com
In biroul sau consular, situat in casa de la numarul 74, de pe strada Mihai Bravu, Heinz Mayerhofer von Hubbelbuller citea cu ingrijorare o misiva. I se cerea sa supravegheze cu atentie activitatea tuturor negustorilor de vinuri din Galati, precum si a sosirilor de transporturi in port, deoarece se raportasera achizitii insemnatate de vin comandate de statul major al armatei romane. La prima vedere mesajul era o chestiune minora, insa aceasta chestiune minora venise prin masina Thompson, dispozitivul de criptare deghizat in marcophonul din birou, direct de la Serviciul Secret Imperial.
Von Hubbelbuller era un om educat si inteligent, avand doar cusurul unui orgoliu nemasurat, care se revarsase la momentul nepotrivit in compania unor oameni nepotriviti. Asa ajunsese sa fie exilat aici, in oraselul asta din Dunarea de Jos.
De ce ar fi cumparat armata cantitati mari de vin? Raspunsul clar la aceasta intrebare ar fi produs, fara indoiala, ingrijorare. Vinul face parte din ratiile soldatilor atunci cand sunt pe front. Ii face sa uite de mizeria transeelor si le anesteziaza instinctul de conservare atunci cand sergentul isi sufla fluierul. Raspunzand la intrebarea cat vin se achizitioneaza, se poate estima cam care e dimensiunea operatiunii planuite. Asta trebuie sa fie! Altfel de ce ar fi interesat Serviciul Secret de cat vin cumpara romanii?
Legat de aceasta, sau poate nu, ieri primise vizita a doi compatrioti, un domn mai in varsta, rasat, cu aliura prusaca si insotitorul sau, mult mai tanar, un om aducand mai degraba a boxeur decat a negustor. Masina Thompson il avertizase in legatura cu asta. Erau oameni in slujba imperiului. S-au prezentat sub niste nume comune, fara indoiala inventate. Erau interesati de informatii privind traficul naval, in special daca au existat transporturi recente ale navelor societatii Belgica Marine. Le-a raspuns sincer ca biroul sau nu poate controla originea tuturor navele care se perindau prin Port, nu fara a atrage atentia cel putin. In schimb le-a furnizat numele unui functionar de la Directiunea Vamilor, care contra unor sume modice, il ajuta cu informatii din cand in cand. Le-ar fi spus sa fie discreti, insa considerand cine erau acei oameni, ii paru redundant.

*****
Privit de sus, din daiarele care legau orasele tarii, satul Pisicii arata ca un camp plin de musuroaie alaturate. Case de pamant, bordeie nevaruite acoperite cu stuf. Sat pescaresc, din care sigur un lucru nu lipsea si acela era tocmai lipsa. Saracie lucie. Daca n-ar fi fost Dunarea aproape, cu pestele ei si cu apa pentru micile gradinite cu legume de pe mal, ar fi dat si ei in sminteala pelagrei, precum satele de campie. Insa cand vrea Dumnezeu darul se schimba in blestem, iar apele se umflau facand oamenii sa se stramute la deal, ca o satra, traind cu mamaliga si peste afumat cu saptamanile, pana cand apa isi reintra in matca. Priveau de acolo biserica abandonata din pricina sinistrului, singura si alba pe tapseanul din mijlocul satului. Se intampla odata la cativa ani. De aceea, in afara de Ivan Lipalit, starostele pescarilor si cel mai aproape de ceea ce in alte locuri s-ar numi primar sau politai, nimeni nu isi facuse casa deasupra pamantului. Ivan isi inaltase casa cativa coti, pe o movila facuta de el, carand pamant cu carutele si batandu-l cu pari. Cand venea apa mare ramanea singur in mijlocul apelor, cu nevasta si cei doi flacai ramasi pe langa gospodarie, pana le-o veni si lor sorocul de insuratoare, rugandu-se la Dumnezeu sa nu treaca de sacii de pamant din pridvor.
Cat despre ceilalti...cand ai putin, n-ai ce pierde. Bordeiele se refaceau in cateva zile, cu busteni adusi de ape si uscati la soare, in colturi, iar pentru acoperis stuf era destul in balti.
Ivan era stiutor de carte, singurul din sat, daca nu-l punem la socoteala pe popa Tatu, care traia la Isaccea, si venea la Pisica doar sa slujeasca, in sareta lui scartaitoare trasa de o iapa baltata si desalata.
Isi facea de treaba curatand o plasa, in pridvorul casei, cand auzi larma dinspre apa. Patru pescari carau un al cincilea pe brate, iar in jurul lor duium de copii, bazaind subtire ca un cuib de viespii.
Ivan se indrepta spre pricina. Intrara toti in prima curte, aruncara repede o toala pe prispa de pamant si-l asezara acolo pe cel petrecut. Era Anatol.
Afla ca il gasisera in nesimtire, scaldat pe mal. Il crezura dus, dar obisnuiti cu apa il intorsesera pe o parte si-l batura in spate. Anatol se trezi, scuipand dunarea tulbure din plamani, tusind si tremurand. La sfarsit se tranti pe spate, cu ochii sticlosi, indreptati intr-o cautatura fixa, de om nebun. Buzele i se miscau, dar vocea ii era ata de firava incat nimeni nu intelegea daca vrea sa spuna ceva sau il apucara frisoanele. Starostele isi apropie urechea de fata lui Anatol. Intr-un final se ridica. Toti se uitau la el intrebatori.
"Ce zice, ce zice?"
"Vorbe fara noima", raspunse Ivan, desi in mintea lui se plamadi un amvon de biserica, lumanari fumegande, icoane pictate si un glas ritos care zice iar si iar "...si Iona a stat in pantecele pestelui trei zile si trei nopti".

*****

puteti citi celelalte parti AICI

Un complement la subiectul șpriț

Imi amintesc ca articolul meu despre șpriț ("Șprițul, această oribilă mezalianță") a starnit la publicare unele reactii...hai sa le zic doar "vii". 
Nu voi relua expunerea de motive de acolo, in fond imi asum si azi tonul patimas si usor sectar in care am prezentat lucrurile. 
sursa foto winesofa.eu
Am facut acolo o asertiune pe care o redau in continuare:
"Parerea mea e urmatoarea: sfarsit de secol 19, inceput de 20, Filoxera, buimaceala romaneasca, lipsa totala de reactie si coordonare. Replantari cu vii hibride, plus lipsa de cunostinte si grija in vinificatie, rezultat: vin ordinar, repede perisabil. Ca sa-l bei, pentru trebuie sa-l bei, si vorba șprițarului din "Sifonul" lui Pastorel "avem noi vinuri pe care sa le putem bea pure? Daca nu le-am drege cu putin sifon nu s-ar putea bea!", trebuie sa-l "dregi". Apa si vinul ajung in aceeasi situatie ca apa si aspirina. Dai repede cu apa sa treaca amareala."

Dupa ce mi-am mai completat lista de lecturi, as corecta azi doar ideea ca spritul s-a infiripat in simtitorul national abia la sfarsitul secolului 19 si ca urmare a plantatiilor de vii hibride si implicit a scaderii in calitate a vinurilor. Dar cum am vazut in statisticile de aici, la nivelul anului 1905 inca nu existau oficial vii hibride. Insa restul asertiunii pare a sta in picioare: vinul era suficient de prost incat pentru a fi baut cu succes trebuia facut mișmaș.

Realitatea e ca obiceiul e mai vechi. La inceputul secolului 19, șprițul (inca neintalnit sub denumirea de azi) se practica cel putin in Bucuresti. Motivul? De gasit in randurile de mai jos.

"Domnul Wallbaum merge atunci mai des cu mine si cu Heinrich la izvoarele de apa proaspata la cofetaria Ferestro, asezata la o jumatate de ceas de oras, uneori imi oferea un pahar de bere de la beraria Krebs- pe atunci singura din Bucuresti- si imi recomanda cu tarie sa nu beau niciodata vinul obisnuit al tarii curat, ci intotdeauna amestecat cu apa sau cu apa minerala acidulata" Rudolf Neumeister "Amintirile unui cleric din dispora" 1844-1848, in Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea: 1847-1851. Volumul 6, pg 131

"Daca apa se strica, atunci poti afla aici destul vin ieftin. Ce-i drept se vinde in pivnite, unde nu se cade sa intri, caci acolo se aduna norodul simplu la tuica, rachiu si vin, iar astfel de pivnite se afla aproape in fiecare casa. Dar se poate primi astfel de vin si in restaurante, unde au si apa minerala, numita borvis, prin amestecul careia vinul museaza ca sampania si se lasa baut cu placere. Asemenea apa se aduce aici din Brasovul Transilvaniei, in butelii infundate cu rasina. Vin bun, muntenesc, aproape nu exista in Bucuresti. De obicei este acru, dar in doua cu apa minerala este cu desavarsire placut de baut. au aici vin bun, atunci acesta este de la Odobesti din Moldova."
Anonim polonez la 1854 (jurnal in manuscris gasit in biblioteca publica din Varsovia), in Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea. Volumul 6 : 1852-1856, Pg 196. 

In concluzie, vorbim de un obicei care a inceput nu din fandaxie ci din necesitate. 
Vin prost (azi am putea folosi "dezechilibrat", ca sa nu ranim sentimente) plus apa cu bule = o traditie nepieritoare.

Via nobila versus via direct producatoare, in cifre (1905-2015 neexhaustiv)

1905 83.700 ha vie indigena (feteasca, babeasca etc), 6.500 ha altoita (prinsa in statistica pentru prima data). 0 (zero) ha direct producatoare. 105.000 ha vie filoxerata. 
Simplul fact ca in 1905, la 20 de ani dupa aparitia filoxerei pe plaiurile noastre, noi aveam mai mult de jumatate din suprafata plantata filoxerata, deci pe cale de disparitie, e un exemplu al retardului institutional si al incapacitatii autoritatilor de a gestiona situatia, desi inca din 1885 a fost format un Serviciu filoxeric in Ministerul Agriculturii. 
Sa mai zicem ca intre 1906 si 1915 suprafata totala a viilor pe rod ajunge la un constant minim istoric de aprox 72.000 hectare. Dupa primul razboi, situatia pare a se ameliora simțitor (totusi e cazul sa menționăm ca statistica se îmbogățește cu Transilvania și Basarabia), insa improprietaririle (ca urmare a recompenselor pentru veterani si datorita faramitarii naturale a proprietatilor) duc spre o accelerare a plantatiilor cu vii hibride. E o alta discutie, dar e interesant ca in 1927 existau putin peste 2100 de proprietari cu peste 5 ha de vie, pe cand in 1935 se ajunge la 6400! 
1925 282.200 ha vie indigena si altoita vs 109.000 ha vie direct producatoare. Curentul se accelereaza in anii urmatori. 
1935 168.000 ha cu vie indigena si altoita si de 167.600 ha vie direct producatoare.
1939 177.400 ha indigena si altoita fata de 196.000 ha direct producatoare.  
1947 135.000 ha indigena si altoita  vs 128.000 ha direct producatoare. Scaderile sunt firesti deoarece in anii celui de-al doilea razboi mondial lumea a avut si alte preocupari mai vitale (sau mortale, dupa caz) decat cultivarea vitei de vie. 
(sursa: Victor Axenciuc, Evolutia economica a Romaniei: cercetari statistico-istorice: 1859-1947, vol. 2: Agricultura, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1996)
Nu am explorat statisticile perioadelor 1947-1963 (perioada cooperativizarii) si 1964-1989 (cea a cincinalelor si a recordurilor la hectar), insa le avem pe cele din 1990 care nu sunt altceva decat oglinda perioadei de dinainte de Revolutie, intrucat retrocedarile au inceput abia dupa Legea 18/1991:
1990 160.978 ha indigena si altoita vs 62.601 ha direct producatoare. Din cele 160.000 ha vie nobila doar 12.451 sunt in proprietate privata, precum si toata suprafata de vie direct producatoare, in fapt viile din curtile oamenilor si alte mici suprafete scapate miraculos de colectivizare. Asadar e nedrept sa blamam regimul comunist pentru proliferarea viilor direct producatoare. A avut destule alte pacate, insa. Si de aici incepe iar sarabanda replantarilor cu capsunica si nohan: 
1997 82.278 nobila vs 113.804 direct producatoare (aici a fost un varf pentru via hibrida)
2005 93.001 vs 91.980 (acesta e anul cand se schimba raportul)
2015 92.495 ha indigena si altoita vs 85.623 ha direct producatoare
(sursa:http://statistici.insse.ro/).

Se observa de mai bine de 10 ani o stabilizare a plantatiilor cu vita de vie nobila. Practic jucam in zona 90-100 mii hectare. De asemenea se observa o constanta si lenta scadere a suprafetelor cu vie hibrida, fara insa ca diferenta sa treaca in tabara nobila.
Restul concluziilor le las pe seama dumneavoastra.

Rosiile DAVINO la sfarsit de an (Iacob 2014, DCR 2013 si Rezerva 2011)

Iacob rosu 2014 
Cabernet Sauvignon&Feteasca Neagra; 14,5%,  45-50 lei
Arome de fructe de padure (coacaze, afine), visine in ciocolata, piper, cafea si vanilie, un gust mai robust decat asteptarile, cu o concentratie superioara editiilor anterioare si o integrare buna a nivelului de alcoolul. Cred ca un potential mediu de invechire este de asteptat. Spre deosebire de anii precedenti 2014 a fost baricat integral. 86-88 pct

Domaine Ceptura Rouge 2013
Feteasca neagra, Merlot, Cabernet sauvignon; 14,6%, ~100 lei
La inceput are un iz de lemn uscat foarte puternic. Dupa 30 minute izul se disipa, mai degraba se transforma in miez de nuca si pielarie, ciocolata cu sare, si un iz delicat de fructe negre de padure si cirese. Gustul denota o structura inchegata solida, cu o suculenta placuta, intr-o coliziune de fructe acrisoare, nuante calde si dulcege de baric, dar si o certa salinitate (care nu stiu de unde vine). Rezultatul e spectaculos, un umami lichid, cu remanenta condimentata, care urla dupa o bucata buna de vita maturata. Alcoolul puternic (14,6) e excelent integrat. Un vin inca foarte tanar, mai rezistent decat mine. Cand s-a terminat sticla, inca mai avea de povestit. 12 luni in stejar, un pic mai mult decat la editiile anterioare, cand vorbeam de 8-9 luni. Cred ca acest detaliu a facut vinul mai adordabil acum, aproape de lansare. 91 pct

Rezerva rosu 2011
Cabernet sauvignon, Merlot, Feteasca neagra;  14,7%, ~260 lei
Portdrapelul DAVINO este un vin concentrat si inca pliat, cu o vinozitate amintind de un Amarone, fara sa treaca prin appassimento sau alte metode asemanatoare. Aromatica e compacta, chiar dupa o aerare de 24 de ore, arome cernenoase, de pielarie si lemn, lasand sa se intrevada un mix de fructe de padure, din care nu lipsesc afinele si coacazele. Gustativ apar un miez de nuca neprajit, fructe uscate si vinozitatea de care aminteam. Desi vinul are inca de pe acum depuneri, e dificil de decantat, avand si particule foarte fine, care inca nu pot fi separate. 
Are toate ingredientele sa se transforme in timp in ceva minunat, insa nu e vinul pe care sa-l cumperi pentru consum imediat. In mod cert are multi ani in fata, asa ca nu e niciun motiv de suparare. 91-93 pct.