Cuvee de Purcari Feteasca Alba Brut

Divizia spumante de la Purcari s-a marit din noiembrie anul trecut cu o Feteasca alba brut. Francezul Jérôme Barret l-a adus la indeplinire, ca pe toate celelalte. 

Pe surse, desi nu e etichetat astfel, e un vintage 2017. Are 9 grame zaharuri reziduale pe litru (in fine, decimetru cub), fiind asadar pe la mijlocul drumului dintre extrabrut si extradry. Oricum e un detaliu care sare in ochi, nefiind multi cei care pun pe eticheta restul de zahar.

Se prezinta intr-o culoarea alb-aurie, cu perlatie prelunga si bule mici. Aromatic ne propune un registru amabil, flagrant, cu note de unt, mere verzi, piersica, flori albe si drojdii fine. Gustul e fin, citric moderat, cu ecouri de fructe albe coapte. Are o remanenta foarte buna. 

Cred ca si-au dorit un spumant fructat si expansiv. Deloc surprinzator...le-a reusit manevra. Insa am o banuiala ca vor incerca si un reserve, cu arome mai asezate. 

Ar fi foarte interesant un line-up cu Striber/Bauer, Carassia si Domeniile Panciu. Pana la urma, pretul lor e asemanator, adica sus, pe la 75-100 lei.     

Oricum ar fi, Cuvee de Purcari Feteasca alba ramane cu mentiunea speciala ca este cel mai bun spumant obtinut exclusiv din Feteasca alba pe care l-am incercat pana acum. Bine, s-ar putea sa fie si singurul :) 

Cuvee de Purcari Feteasca Alba Brut, metoda traditionala, 12,5%, ~85 lei, 88 pct. 

Ziua in care bunul nu mai este de ajuns

Orice iubitor al vinului ajunge la un moment dat acolo. E ziua în care vinul acela de 92 pct Parker sau cu orice altă terminație începe să fie mai puțin atrăgător decât era cu o zi în urma.

E ziua în care ajungi să apreciezi alte amănunte. Cum e făcut vinul? E industrial, din hale cu zeci de cisterne din inox, sau dintr-o dependință mică și veche, eventual, ca să fie imaginea burgundă completă, la limita salubrității? Este un cupaj roșu “clasic” cabernet-merlot și încă ceva, cât să zici că există specific local? Sau e un soi obscur sau puțin cultivat?  S-au folosit drojdii indigene sau selecționate? E cumva “orange“? E “natural”? Ce clonă de Sauvignon blanc este?  Etcetera. Ceea ce e interesant e că toate aceste scrupule de “winegeek” dau o șansă unor vinuri care, altfel, ar zbura sub radar.

Să vă dau exemple: Zghihara de Husi Nativus de la Averești. Unii ar putea crede că am intrat în zona plasării de produse, dar cei care mă cunosc mai bine știu că… exact asta fac  Diferența e că le plasez pentru că mi-au plăcut si aș vrea sa le recomand și altora.

Am scris, în finalul unui articol de pe blogul personal: “Cred ca doar marketingul nu foarte energic al celor de la Vinicola Averești face ca acest exemplar să nu fie privit ca unul din vinurile albe remarcabile ale României. Atenție însă, Zghihara nu e un vin intens aromatic, cu explozie de arome. Trebuie doar înțeles că practică alt sport decât Revelatio, Amaury, Solo Quinta & co, și o să fie bine “.

De ce oare am plătit 35-40 de lei pentru o sticlă din aceasta, când puteam să cumpăr un sauvignon din Noua Zeelandă, un private label din magazine cu rezonanță germană? Ați ghicit: pentru că am trecut de ziua în care bunul este de ajuns. Sau mai bine zis, de ziua în care bunul a încetat să mai fie doar unul, ci s-a depliat un evantai de “bunuri”, unele mai aproape sau mai departe de suflețelul și papilele mele.

Alt exemplu: Feteasca Albă Anno 2015 de la Licorna Winehouse. Aici e și altă rază de preț, pe la 60-65 de lei, ceea ce face exemplul și mai sensibil. De ce aș cumpăra acest vin, când am în aceeași gamă unul dintre cele mai bune sauvignon-uri blanc din România? La același preț!

Poate pentru că uneori o Fetească albă de 89 pct este mai bună decât un Sauvignon de 92? Poate că la un moment dat te saturi să tot privesti Mondrianul din sufragerie, și găsești mai relaxant peisajul impresionist din dormitor? Poate pentru că de la grătarul din curte miroase a scrumbie de Dunăre și nu a somon de Alaska?

Următorul: Băbească neagră Arezan 2015 Crama Atelier. Ce vin frumos! Un vin roșu, nu atât ușor, cât fin. Fără asperități, fără taninuri morocănoase, doar fruct proaspăt, zemos, cu o aciditate revigorantă și surprinzătoare pentru un vin roșu. 55 lei.

Câte vinuri roșii nu poți cumpăra la 55 de lei? Câte specimene de Carmenere sau Malbec n-ar dori să se sacrifice pentru plăcerea ta, în banii aceștia? Sau Merlot, alegeți numai originea, din Bulgaria până în adâncul Africii de Sud. Desigur, nu e același profil, dar poate te saturi de cremozitate și cafea și dude și toate celea de la intersecția baricului cu vinul.

Ok, o să vă întrebați de ce aceste exemple? De ce Zghihara și nu Muscadet sau Picpoul? De ce Feteasca albă și nu Verdicchio sau Gavi? De ce Babească și nu Beaujolais sau un Bourgogne generic?

Well, pentru că sunt mai aproape de Nicorești decât de Piemont și pentru că puiul pe care-l mănânc e dintr-o comună din Galați și nu din Bresse.

Într-un final vine și ziua în care vinul cel bun nu mai e cel cu 90 sau cate vreți de puncte sau stele sau cine știe de alta scară de valori folosiți. Nu e cel mai bun vin din nu știu ce concurs. Ci acel vin care ne vorbește la per tu, în intimitate, și care ne spune o poveste mică, dar autentică și credibilă, cu care să pot empatiza, despre locul, oamenii și tradițiile de unde provine.

PS: aparut prima data pe supervinuri.ro.

Feteasca alba 2015 ANNO Licorna Winehouse

Discutam cu un cunoscator si mi-a marturisit ca nu intelege de ce aceasta Feteasca alba are acelasi pret cu Sauvignonul blanc din aceeasi gama. Motivul fiind ca feteasca noastra pare mai timida, mai putin flamboianta, in vreme de sauvignonului iti vine sa-i dai buna ziua de la primul nas si "respectele mele" dupa prima inghititura. Probabil ca anii acestia in care facerea vinului a ajuns alegerea unei retete dintr-un catalog de produse oenologice, au produs o mutatie a gusturilor. Un vin excelent trebuie musai sa fie evident, intens, expansiv, sa fie, cum ar zice americanii, "in your face". 

Daca evaluarea unui vin s-ar opri la aromatica, probabil un Pouilly fume n-ar avea prea multe sanse in fata unui kiwi-sauvignon. 

Totusi sa nu ne împotmolim in false antinomii, de tip lume noua vs lume veche etc. Exista si albe de Loara proaste, dar si sauvignon-uri de Noua Zeelanda foarte respectabile.

  

Oricum, sa ne intoarcem la subiect. Aromatica vinului de azi se depliaza cu delicatete, amintind de mar si flori albe (lamaita, salcam), gustativ e dominat de impresii citrice, mediate de o nota vanilata care confera licorii o dimensiune in plus. In rest: vin fin, bine inchegat, cu structura solida care nu se rupe nici la temperaturi mai ridicate decat standardul de servire. Finalul este durabil, cu o remanenta usor citric-amaruie, din registrul vegetal.

Ca detaliu tehnic poate e util sa amintesc ca jumatate din vin a fost maturat in budane de stejar francez de 500 litri. Impactul lemnului e mai degraba subinteles, adaugand structura fara a se arata prea fragrant. Nivelul de alcool e si el amabil, fiind in tonul general de finete rezervata, neintruziva.

DOC Dealu mare, 12,5% alc., ~60 lei, 89 pct. 

La vin 1 Decembrie este 17. Sau chiar mai mult! *

Vine acuș 1 Decembrie, când ne vom simți mai români decât de obicei, cel putin formal!

Patriotul din noi cere pe masă un vin neaoș, românesc! Mărturisesc că sărbătoarea națională e de mai mulți ani, pentru mine, prilej de alegere a unui vin pur românesc, adică făcut din soiuri strămoșești. Bine, asta pe lângă gândurile pioase înălțate către eroii neamului, citate din Eminescu, sarmale și celelalte treburi sfinte.

Stăm și ne uităm la raftul cel lung de vinuri, ca la o colecție de artă contemporană din care nu înțelegem nimic, temători că nu pricepem, dar și doritori de nou, căci suntem oameni de bonton, ce Dumnezeu, deschiși la minte! Ei, stați pe pace, eu sunt aici să vă ajut! Nu cu arta contemporană, care sincer mă cam sperie și pe mine.

Feteasca neagră e portdrapel. Adică dacă ar fi să îngropăm vreo cutie cu comori pentru arheologii extratereștrii de peste un milion de ani, în care sa ne punem suflețelul național, pe lângă o copie după Luceafărul, un ciob din Columna lui Traian, o rețetă de bulz, o ie frumos împăturită și un dvd cu cele mai frumoase goluri ale lui Hagi, ar trebui sa stea și o sticlă de Fetească neagră!

Fie că acum 140 de ani nu știa nimeni de ea, în afară de cei din Moldova de nord. Detalii! Până la urmă, nici România nu exista acum 140 de ani (Regatul României a fost recunoscut după Războiul de independență, în 1881). Vinul ar trebui să fie de corpolență medie, adică gustativ nici Pacală, dar nici Greuceanu, cu taninuri fine, și cu arome în primul rând de prune, apoi mure, uneori vișine, condimente ca scorțișoara, vanilia si piperul (mai ales dacă e baricat, adică maturat în butoaie de stejar). Prună, da? Ce fruct poate fi mai românesc decât pruna?

Înainte să-i dăm drumul, fac precizarea că aceste mențiuni sunt din portofoliu Selgros Galați. Alte magazine Selgros, din zone mai dezvoltate dpdv Horeca, pot fi mai abundente cu varietatea vinului. Sau nu :)

Oricum, spre să apreciați că am surprins vinurile în fotografii ca un David Attenborough, adică în habitatul lor natural. Asa ca imaginați-vă că vorbesc în șoaptă, ca să nu le sperii.

Priviți aceste exemplare premium, fiecare cu un pedigree respectabil. Chiar dacă unii wineloveri versați ar putea clipi când vine vorba de Vincon sau Sîmburești, producatori de volum, nu întotdeauna de calitate mare, aceste două etichete sunt de toată lauda, credeți-mă!

Apoi cam la jumătate de preț, foarte demne a fi menționate stau și: 

Budureasca și Oprișor sunt mai moderne și mai ușor de înțeles, fără ca asta să fie un defect. Însă sunt ușor în altă clasă față de precedentele.  

În selecționata națională ar putea fi un Negru de Drăgășani de la Isărescu, deși după veștile din zilele astea, BNR nu-i tocmai popular. Dar vinul n-are nicio vina. Nu-i cel mai bun Negru de pe piață, dar nici cel mai rău. Negru de Drăgășani e pur românesc, dar din alte motive decât barba lui Burebista. Adică la unele vinuri naționalitatea e îndoielnică, iluzorie, fie pentru că sunt clone rebele ale strugurilor larg răspândiți, fie pentru că săracele plantele nu prea cunosc granițele vremelnice ale oamenilor, încăpățânându-se să crească în același loc și după ce frontierele se modifică. În cazul Negrului știm sigur că e de-al nostru pentru că s-a născut abia în 1993 la Stațiunea de cercetări Drăgășani, fiind o încrucișare din venerabilul Negru vârtos (aproape dispărut din cultura azi) și Saperavi, strugurele georgian.  Vinul obținut oferă o corpolență medie, cu arome de cireșe, afine și condimente.

Cam în aceeași situație de manufactură se găsește și Șarba, reprezentă competent de:

Șarba s-a născut în Vrancea, rod al cercetătorilor de la Stațiunea de cercetare de la Odobești, fiind o încrucișare între Tămâioasa românească și Riesling italian. Ideea de bază, bine pusă în practica de Crama Gîrboiu a fost aceea de obține un vin sec, puternic, dar cu aromatica specifică Tămâioasei. Cred că au reușit, rămâne să testați și dumneavoastră realizarea.

Bun și așa ajungem la Feteasca albă. Unii zic că e ruda cu cea neagră, dovezi mai noi spun că nu. Are mai puțină importanță. Pentru publicul larg e cam la fel cu întrebarea dacă mărul golden e înrudit cu idared. Cui îi pasă? Oricum, veche varietate, atestată documentar încă de la începutul secolului 19, însa în cultură Dumnezeu știe de când. Poate chiar știe, atât de veche poate fi! Vin fără aromă deosebită, însă fin, cu aciditate, de modă veche. Știți cum e, briz-brizuri se mai găsesc, se pot și cumpăra, dar stil și finețe naturală...nu! 

Ce am descoperit în raft? 

Cramele Halewood oferă o varianta modernă, chiar elevată prin ușorul contact cu baricul. Tot de aici e recomandabilă și Tămâioasa, vinificată în sec. Apropos, vinificarea în sec sau demi e un trend recent și binefăcător industriei. E interesant cum se capturează aromatica specifică, îndrăgită de toți românii, într-un vin cu rest de zahăr scăzut, mult mai băubil convivial și chiar mai sănătos.

În această tendință trebuie menționați în primul rând și (care erau întâmplător colegi de raft, alăturați de oltenitatea lor): 

Dacă veni vorba de aromatice

Și așa ajungem la Busuioacă și Grasă, două varietăți moldovenești de la vest de Prut arhicunoscute. Atât Tămâioasa cât și Busuioaca par a fi înrudite și împreună fac parte din marea familie a Muscaturilor, răspândită peste tot în Europa. Grasa însă are destinul ei. Legenda spune că vine din Ungaria, însă majoritatea testelor ADN infirmă rudenia cu Furmintul (care e baza și cel mai valoros strugure alb unguresc, mândria Tokaji-ului). Legătura cu Ștefan cel Mare este foarte plauzibilă, însă o ipoteză rezonabilă e că ar fi un strugure din sortimentul Tokaji, astăzi dispărut din cultură. Cert este că Grasa e indubitabil valoroasă și capabilă de vinuri mari, mai ales dacă e atacată de mucegaiul nobil care înconjoară boaba de strugure, deshidratând-o însă păstrându-i aciditatea și celelalte substanțe folositoare. Astăzi vă recomand un vin demisec produs de Casa de vinuri Cotnari (entitate diferită de marele Cotnari SA). Există și o variantă sec, e drept de găsit în alte parți decât în marele retail, însă vă încurajez s-o degustați deoarece veți descoperi un alt tip de vin decât cel clasic, cunoscut de toată suflarea. Chestiune valabilă și pentru Busuioacă!

Lipsește ceva, așa-i? N-am zis nimic de Feteasca regală! Reparăm imediat. Ampelografia clasică (ampelografia e știința studierii soiurilor de viță de vie) considera că Feteasca regală este o încrucișare dintre Grasă și Feteasca albă, apărută spontan la Daneș, comună din județul Mureș (nu departe de Sighișoara). E controversat. Unguri consideră că Kiralyleanika și Feteasca regală, în traducere fiind cam același lucru, nu sunt...același lucru. Poate o fi, poate nu, însă are mai puțină importanță. Cred că am mai spus asta :) Vinul e semi-aromat, cu arome florale, apoi de caise, piersici și corcodușe galbene, productiv și destul de taninos pentru un vin alb, dacă e fermentat tradițional de pielițe, cu concentrație bună de zaharuri (adică poate ieși un vin tare) și cu o aciditate foarte bună. Aici rafturile sunt pline. Recomandările mele pentru bugeturi mici și mititele sunt: 

Produse de aceeași cramă, destul de cunoscută.

Mențiuni speciale: 

Când pe producător îl cheamă Balla Geza cam știi de unde să-l iei. Cu exactitate de la Păuliș, județul Arad. Să nu uităm că ziua națională este a tuturor locuitorilor, indiferent de etnie. Și să nu greșim, Balla Geza este pe valul renașterii vinului românesc de calitate încă de la început, în fond eu însumi lăsându-mă atras în vârtejul bahic de un vin de al lui, o Cadarcă 2005. Cadarca e un soi roșu, întâlnit și în Ungaria, însă la Miniș și-a găsit un areal deosebit. Printre alte hituri îmi amintesc de un Cabernet sauvignon din 2003. Arealul în sine e interesant, cu dealuri pietroase care dau vinuri roșii tari și taninoase, necesitând ani buni de maturare pentru a fi agreabile, precum și albe acide, tăioase. Că veni vorba, se pare am evitat exact specialul "național" și anume Mustoasa de Maderat, care, dupa știinta mea, nu se mai produce nicăieri altundeva. E un vinișor alb, acid, cu arome de mere verzi și zarzăre, iar din vii vechi capătă și o densitate gustativă admirabilă. Din aceeași specie adaptabilă și nepretențioasă (fără a fi rude de...sevă) din care mai fac parte Zghihara de Huși, Plăvaia de Vrancea sau Frâncușa de Cotnari.

Asta a fost tot, oameni buni! Tare mi-ar fi plăcut să vă zic ceva și despre o Băbească neagră, bunica uneori străvezie a varietăților românesti de viță de vie, Pinot noir-ul indigen, însă lumea pare că vrea altceva în ziua de azi. Pană la anul, cine știe, poate va reapărea! (moment dramatic, pe fundal cu muzică de film, simfonică, emotionantă) Dar stați că pot! Nu e la noi, din România mare-mică dar…știți Purcari, nu? Mai la Nistru, dar tot de-ai noștri sunt! Rara de Purcari e Babeasca noastră moldovenească și pe care nici politrucii sovietici n-au reușit s-o dezțelenească! Vin jovial, redepe curgător, căci prin părțile acestea, autostradă a migratorilor, n-aveai mult timp pană să pui mâna pe furcă sau topor… 

Dragii mei, noroc! Români, maghiari, lipoveni, greci, italieni, tătari, turci, armeni, evrei, cei șase sași rămași, cele 17 etnii reprezentate oficial în Parlament și toate celelalte mai neoficiale! 

Să nu uităm că frumusețea vinului stă tocmai în diversitatea lui. Asta ar trebui să iubim și noi în toate cele. Iar de 1 Decembrie să putem ciocni un pahar de vin cu aproapele nostru de naționalitate română, chiar dacă (și mai ales dacă) nu e etnic român. Să trăim! Toți și împreună!

Băiete, înc-o baterie!

*articol scris pentru Selgros cauta pasiunea

SERVE - Cuvee Clemence (2015)

Pedigriul SERVE se arata in amanuntul ca in descrierea oficiala o vie de 9 ani este considerata tanara.

Te intrebi, firesc, cum ar trebui denumite viile de 3-4 ani? Vii embrionare?Oricum, acesti noua ani ai Chardonnay-ului, in parte fermentat in baric, se intalnesc cu zambetul blajin al unei Fetesti albe plantate pe cand multi dintre noi nici macar nu erau in proiect: 1965.

E ca imaginea unei bunici iesite cu nepotul intr-un parc plin de plante inflorite: un corcodus, un tei, nuante de scortisoara si cuisoare de la evantaiul din lemn traforat si parfumat al elegantei si stimatei doamne. Gustul este al inghetatei juniorului, cu tuse de vafa acrisoara, cu alune de padure, putina vanilie si cu o buna remanenta. Ce cuplu dragut! Sa-i invitam la povesti si la o cina usoara! 

DOC Dealu Mare, 14%, ~4000 sticle,  ~44 lei, 87 pct

Trei vinuri albe 2015 de la DAVINO (Plai&Monogram)

Acum ceva vreme am primit de la Davino (Unicom Production) trei vinuri albe 2015. 

Dupa cercetarea CV-ului a rezultat ca sunt Feteasca alba Plai, Sauvignon blanc Plai si Sauvignon blanc Monogram. 

Dupa proba practica, comisia (formata din mine si multiplele mele personalitati) a tras urmatoarele concluzii:

Feteasca Alba Plai 2015. Se pare ca fie anul, fie selectia de struguri, fie alte lucruri pe care un biet blogger din Galati nu are cum sa le cunoasca, au facut ca rezultatul sa fie oarecum surprinzator. Un vin care pe langa vinozitate si o robustete gustativa, s-a prezentat destul de timid aromatic. Sunt sesizabile mai ales pastise vegetale, minerale si impresii de fructe albe, iar gustativ apare o nota neobisnuita, usor mentolata. Nu e cel mai remarcabil produs Unicom pe cvare l-am incercat, insa departe de a fi nereusit. 35-40 lei 78 pct (poza s-a desprins de CV, asta e, urmatorul!)

Sauvignon Plai 2015. Un veritabil soc-vignon, de linie, insa cu prospetime si cu puternice si asteptate note de soc/grepfrut, mere verzi, dar si treburi tropicale, e drept mai discrete. N-ai ce sa reprosezi, nu are adancimea vinului urmator, insa avand in vedere incadrarea de pret, nici nu trebuie. 35-40 lei, 83 pct

Sauvignon blanc Monogram 2015. Ei, aici se vede o lucrare maiastra, usor diferita de editiile trecute (sub aceasta eticheta sau Edition Limitee), in care aciditatea si mineralitatea se exprima mai plenar, cu un déjà connu de Loara, cu coacaze si agrise, vertical, taios, usor cretos si cu o remanenta fantastica. Face pofta de mancare, deci atentie la silueta (care are). 65-70 lei, 87 pct

  

Revelatio 2015 Davino (si putin jazz)

Revelatio 2015. Cel mai bun alb de la Davino si cupajul pentru care va muri Rezerva, pentru ca si Davino vrea ca Revelatio sa fie perceput ca albul no.1. E un blend de Sauvignon blanc si Feteasca Alba.

Trailerul filmului continua cu arome piersicate, de pomelo, flori albe (din care socul nu lipseste), cirese de mai. Gustul este full throttle, plin, cu sasiu mineral, usor calcaros, texturat si cu lungime buna. ~90 lei, 13,1%, 90 pct. Cu viata lunga in fata.

Apropos de revelatii, dupa ce am vazut Miles Ahead, filmul lui Don Cheadle despre o anumita perioada din viata marelui jazzman Miles Davies, film si interpretare de toata lauda, am ajuns aproape natural la alt film recent despre jazz, anume Born to be Blue, scris, produs si regizat de Robert Budreau, cu Ethan Hawke aratand ce actor mare este in rolul lui Chet Baker, tot intr-o perioada mai intunecata a vietii lui. 

Starnit de film, am gasit niste albume ale lui Chet, printre care unul tras in 1986, inregistare live sub numele Nightbird (Live at Ronnie Scott's). De pe el, m-a lovit puternic standardul Send in the Clowns, cu partea vocala asigurata de marele Van Morrison. 

Chill.

Privind Vrancea printr-un Ochean

Langa Focsani, spre vest, incep niste dealuri sanatoase. IG Dealurile Vrancei sau DOC Obobesti, Panciu, Cotesti, dupa preferinta. Sunt si niste sate cu nume interesante, cum ar fi Faraoanele. O sa radeti, insa mi-am pierdut (sau castigat, depinde cum se vede problema) vreo doua ore din viata incercand sa-mi dau seama de ce se numeste asa, in afara de un raspuns nitel rasist, foarte facil de dat. Cu mare bucurie, am gasit prin marasmul online ca ar fi un etimon cuman. L-am intrebat si pe Dan Alexe, lingvist iscusit cum il stiti. M-a dezumflat, zicandu-mi ca in Codex Comanicus nu exista niciun termen care sa se apropie cat de cat.  

La fel, n-am gasit o explicatie pentru numele satului unde doream sa ajung sambata dupa pranz: Cirligele. Nu stiu daca baietii si fetele din sat sunt foarte buni la agatat sau poate exista hoarde de pescari care se duc la Milcov cu carligele in vant, dar din alte puncte de vedere satul mi s-a parut destul de dezvoltat pentru partile noastre de lume. Am ajuns la Casa Ochean, crama doamnei Mariana Ochean, care dupa ani de consultanta in domeniu, s-a hotarat sa faca lucrurile fix asa cum doreste. Crama nu e mare, dar nici de garaj nu este, plina de instalatii moderne custom made. Astfel ceea ce parea un tanc de 10000 de litri erau de fapt doua tancuri suprapuse, care vinifica independent unul de altul, ceea ce ne indica deja stilul de micro-vinificare, cantitati mici, artizanat, etc. 

Crama nu are plantatii proprii, insa asa cum aveam sa aflu la cina din sala de degustare a cramei, isi pretuieste viticultorii. O parte din vinurile cramei provin de pe plantatiile domnului Nicolae Petrescu, sosit impreuna cu sotia. Intr-un accent surprinzator, bucurestean,  mi-a impartasit cate ceva despre satisfactiile si greutatile acestei ocupatii, cat si gratie varstei, cateva anecdotice intamplari legate de vinul epocii de aur. 

Tot la cina a ajuns si doamna doctoralimente.ro, Dana Pop, prietena Marianei Ochean,  care de curand, paralel cu firma sa de consultanta in domeniul industriei alimentare, a inceput sa importe cateva vinuri frantuzesti. Masa a fost completata si de volubilul somelier italian Vasile Ghimpu, vrancean get-beget, de firea lui. S-a vorbit mult, s-a dezbatut, s-au gustat vinurile casei si inca cateva frantuzesti, s-au gustat cateva branzeturi sub indrumarea doctorului in chimie alimentara (la Galati), Dana Pop, care ne-a spus nu numai de unde sunt, dar si care e denumirea latineasca a bacteriilor si mucegaiurilor folosite. 

Dana Pop, Vasile Ghimpu, Mariana Ochean

Vinul...Ei bine, aici e miezul. Ceea ce face Mariana Ochean e altfel decat am fi obisnuiti in Vrancea. Incepand de la obligarea diversilor viticultori (unii din ei tarani de-a dreptul) sa recolteze la ladita, chestiune exotica si care a produs dileme amuzante (ce tip de ladita, de cat, de plastic sau de lemn, etc). Adevarul ca in tara strugurilor vanduti la sac de plastic, pe jumatate deja must, e cam fisticiu sa ceri astfel de fineturi. Se face si educatie in vie, se explica ce-i cu taiatul in verde, cu desfrunzitul etc, dim nou chestiuni nitel exotice pentru creierasul neaos. In final, vinificarea se face cat mai aproape de naturaletea strugurelui. Se utilizeaza drojdii selectionate neutrale si...cam atat! Un singur vin din cele degustate a suferit o corectie de aciditate, in rest fara enzime, fara, far, fara. 

Am discutat amuzati despre vinul care are acelasi gust, chiar daca cramele sunt despartite de mii de kilometri, iar raspunsul vine de la gigantii industriei de produse enologice. Poate ati auzit si voi pe la degustari, cand vreun oenolog se mandreste ca s-a respectat protocolul Dupont sau mai stiu eu care, de ca si cum asta si-ar dori un iubitor al vinului. 

Imi si inchipui o situatie in care la un restaurant vine ospatarul si intreaba clientul ce vin vrea la friptura lui, de Toscana, un Bordeaux poate, etc, iar clientul sa raspunda: hm, nu conteaza, dar sa fie facut dupa protocolul X de la firma Y! Ridicol! Dar e un ridicol foarte raspandit si care are sensul sau in lumea vinului de volum, industrial. 

La crama din Cirligele dezideratul e cu totul altul: vinuri cinstite, preponderent albe (zona, deh) cu respect pentru strugure si ceea ce are el de zis. 

Ce am gustat? Pe scurt si in limita memoriei mele, as mentiona cateva vinuri reusite (din 2013 si 2014, ultima recolta nefiind inca gata de scos pe piata si dupa ce am gustat o Tamaioasa din tanc, imi permit sa cred ca e o dovada de realism). De cateva o sa va zic mai pe larg in editiile viitoare. Asadar, Sauvignon Blanc (gros sauvignon): ierbos, fresh, verde, cu mere, zarzare, pe cand vinul din Petit Sauvignon s-a prezentat mult mai impetuos, cu arome de soc si condimente dulci. As mai aminti un Traminer roz demisec 2014 si o Feteasca neagra 2013 care e cam tot ce nu e feteasca neagra de la noi, culoare stralucitoare, de intensitate medie-minus,nas mustos si gust suculent. A semanat foarte tare cu feteasca mica de la Cotnari, cea din gama Domenii. 

Au fost si cateva vinuri frantuzesti, cum va spuneam, in special un proaspat Picpoul de Pinet de la Domaine de Bellemare, unul dintre vinurile ascunse ale Frantei, dar care precum Muscadetul, daca e facut cu simt de raspundere da vinuri rapid curgatoare, acide, dar prietenoase.
In concluzie, vorbim de o crama boutique cu vinuri cinstite, chestiune exotica pentru zona. Diferenta fata de Gheorgita PFA, de care e plina Vrancea, consta nu in volum, ci in nivelul de stiinta si intr-o asumata filosofie dupa care realizate vinurile. Deocamdata acestea nu sunt uimitoare, dupa gustul meu, desi membri juriului in cateva concursuri (inclusiv IWCB 2016) m-ar contrazice, poate nici nu vor fi vreodata in sensul de 95 puncte, sau poate va fi unul odata la cativa ani! Insa bucuria de a bea un vin onest, facut fara multi adjuvanti si adaosuri, nu se masoara in mari medalii de aur, ci in ce iti iese la analizele medicale periodice.
Cand Romania va fi impanzita de mici artizani, ca Ochean, Ferdi, fratii Mike si multi altii, vom fi mult mai in fata.
Si in vin, ca in orice produs, exista doua abordari: industrialul, produs in serie, caracteristici comune an de an, sau...artizanatul, cu riscurile sale: mici imperfectiuni, un pret ceva mai ridicat, cu o accesibilitate limitata, dar care, pe langa neajunsurile amintite, ofera o naturalete si o autenticitate pe care vinurile industriale nu le pot decat mima.

PS: A doua zi am dat mana urmasul lui Tanase Scatiu (aka boierul Ramniceanu-Simionescu), cel care stapaneste acum o parte din mosia sus-numitului. E un sentiment ciudat sa cunosti pe cineva a carui poveste de familie e jumatate reala, jumatate fictiune.

Casa lui Diuliu Zamfirescu. Cea mai ramas din ea.

Decrepitudine

Vedere de pe mosia lui Tanase Scatiu

Davino Domaine Ceptura Blanc 2015

DCB 2015, DOC Dealu Mare, blend de Sauvignon blanc, Feteasca alba, Riesling italian, vine intr-o culoare alb-aurie stralucitoare, cu reflexii verzui. Aromatic trimite spre flori albe, socata, mere, cherimoya, grepfrut, gust cu oarecare densitate, cu adicitate potrivită, citric amăruie, destul de imperios cu papilele. Alcoolul e bine integrat (13%). 84-85 (vinul s-a prezentat mai elegant a doua zi, ceea ce e o indicatie ca momentul sau optim de consum e nitel mai incolo). ~80 lei in magazine specializate si in restaurante dupa mila restauratorului.

sau (MVA style) 

De sub pastelul galben pal cu sclipiri de smarald, amintind de un camp in primavara tarzie, printre flori albe zdrobite sub imbratisarile indragostitilor care isi impart sarutari duioase ca merele si fructele exotice coapte, se ridica o aromatica ampla, maiestoasa, pasionala. Precum dragostea, acest vin cu structura rafinata sopteste dorul reintalnirii, care este intotdeauna dulce.

Stele:3 

Tipologie: alb, sec

Regiune: Dealurile Munteniei 

13% vol.alc

....

....

Spumant Brut Domeniile Panciu

L-am degustat prima oara la un GW si am ramas cu impresia unui spumant cu aciditate ridicata, care ar merita reincercat. M-am hotarat sa-mi completez colectia senzoriala si am achizitionat o sticla. 

Ei bine, pe hartie arata regulamentar, culoare, perlatie, nas fara asperitati, "verde" (corcoduse, mere verzi), cu tuse de drojdii fine (paine de casa). Gustul e initial intens citric, amplu, cu o efervescenta revigoranta, aciditate taioasa, insa cu timpul peste papile se lasa o senzatie pastoasa, salcie, persistenta si nu prea fina, care (pe partea mea a strazii) cam alunga dorinta de mai mult. E nevoie de mai mult de 20 ml ca sa-ti dai seama ce nu e in regula cu el. 

Poate sticla, poate lotul, poate berbecutul libanez dinainte, insa...

Crama Natura, Panciu, metoda traditionala, Blend de Feteasca Alba(40%), Feteasca Regala(40%) si Aligote (20%), aparent vintage 2012, 12,5% alc, 43 lei (aici). Bronz la Decanter World Wine Awards, Una peste alta: 83 pct

Monogramele DAVINO 2014

Monogram este numele unei game noi de la cunoscutul producator prahovean.

Numele spune multe, fie in engleza, fie undeva prin DEX, la variantele mult mai uzitatului "monograma". Aceste vinuri se vor semnatura Davino in ce priveste vinurile monovarietale. De ce anume au simtit nevoia sa inlocuiasca Purpura si Alba Valahica, nu prea inteleg, fiind denumiri cunoscute printre bautorii de vin de la noi, dar fiecare face ce doreste in curtea sa.

Vinurile de azi sunt:

Feteasca alba 2014 vine in linia DAVINO cunoscuta, un nas floral, vegetal si cu usoare inflexiuni minerale, de apa magneziana, cu finete, dar si o oarecare fragilitate gustativa, ca o fata timida, adusa de prietena cea mai buna la o petrecere, unde nu-si prea gaseste locul intre straini. De fapt cam asta e Feteasca alba in lumea Sauvignonului si a Chardonnay-ului. In rest: citrice ori sinonime autohtone: mare verzi, zarzare, dar totul fin, usor, plapand. Remanenta buna, dulceag-pelinata. 13,2%, ~ 70 lei, 85 pct. 

Sauvignon blanc 2014 pare un vin care a scos mult mai mult din anul ploios si mai racoros, decat vecina de gama. Acesta este urmasul "edition limitee"-ului din anii trecuti. Precum acelea, este un vin robust, full-throttle, ca noul Mad Max, cu aromatica tipica pentru soi, dar care se delimiteaza de cel din gama Plai (de exemplu), nu atat aromatic cat prin densitate si finete. 13%, ~70 lei, 88 pct.

Din gama va mai face parte si o Feteasca neagra 2013, ex Purpura Valahica, care va fi disponibila in curand.

Plai, o gama monovarietala de la Unicom Production

Plai este o gama noua de la Unicom, aka DAVINO. Este pozitionata la 30-40 lei de lei, pret de raft, deci un soi de Iacob. Dan Balaban a decis sa scoata game distincte cu vinuri monovarietale.

Sa dam cuvantul producatorului:"Plai reprezinta o expresie nealterata a caracteristiclor si a tipicitatii fiecarui soi in parte – Feteasca Alba, Sauvignon Blanc si Feteasca Neagra. Am intervenit cat mai putin pe parcursul procesului de vinificatie tocmai pentru a lasa strugurii si particularitatile zonei de origine sa se exprime cat mai clar. Am obtinut astfel o serie de vinuri proaspete, intense, echilibrate si abordabile care pot fi considerate un etalon pentru terroir-ul din Ceptura." Foarte frumos!

Numele presupun ca vine de la notiunea de plai viticol, fiind in ton cu dezideratul exprimat mai sus de producator. Desi cu greu ma abtin sa nu-mi amintesc de o revista glossy editata de Mircea Dinescu sau de poezia lui Alecsandri, "Dan, capitan de plai". Etichetele insa, fontul...vai!

Feteasca alba 2014 13% alcool. Un "nas" pe care il regasim la mai multe surate, cu un parfum floral, iarba, fructe albe, piersici, mere. Atacul e fructat, intens, insa treburile se calmeaza spre final, unde aciditatea trece prima linia de sosire. Vinul are 13% alcool, bine integrat. 83 pct. 

Sauvignon blanc 2014. Un vin care livreaza ce te astepti de la un SB, are soc/fructul pasiunii/pipi de pisica, citrice. "Mușcă" bine la prima gura, are prospetime, aciditate, lungime, insa nu si finetea rudei mai elevate din gama Monogram (vom vorbi si despre ea, in curand). 13,7 alc., 84 pct 

Feteasca Neagra 2011. Este acelasi vin ca Iacob Feteasca neagra, pana la epuizarea stocurilor. E la fel de interesant precum in decembrie anul trecut, cernelos, picant, serios si viguros, dar se vede treaba ca incet-incet nivelul mare de alcool (14,9%) devine dominant. E si vina caniculei, nu tocmai prielnica degustarii de vinuri rosii puternice. 83 pct

Chateau Cotnari 2014 si Blanc de Cotnari 2014

Fiind intr-un magazin Selgros, privind melancolic raftul de vinuri, in cautare de noutati, mi-a sarit in ochi "2014" de pe etichetele a doua vinuri din gama Selectie a celor de la Cotnari. Azi nu am chef de malitie, altfel as fi pus un titlu gen "Etienne Le Grand presente....", care ar fi produs comentarii "delicioase" precum cele de aici. Marturisesc ca atunci cand ma simt mai deprimat dau click pe "semnul de carte" special facut catre acel "post".

Dar...nefiind obisnuit fiind sa vad vinuri noi de la Cotnari, mi-am zis ca i-am ignorat prea multa vreme si 17,5 lei din buget se vor indrepta catre colosul moldav. In fine, 35 de lei cu totul. Ar trebui sa le ajunga cativa ani.

Vinurile...Sunt cam la fel ca cele de acum 6 ani, sa zicem. Aceeasi calitate, aproximativ acelasi pret. Ambele sunt "asamblaje" de Francusa, Tamaioasa si Feteasca alba, in proportii numai de ei stiute.

Chateau Cotnari 2014 este "sec"-ul gamei, are un nas care incepe curat, cu fructe albe, iarba si flori dar continua cu un iz de drojdie, nu tocmai fina. In gust se va dovedi rustic. Cade cam greu, fiind undeva la confluenta dintre acrisor si acru, probabil o aciditate nu prea bine pusa in context. Din acest punct de vedere pierde ceva la capitolul baubilitate, dar daca e musai se pot imagina asocieri gastro in care avantul "verde" sa tempereze niste peste neaos, prajit sau fript. Alcoolul (13%) este bine temperat. 74 pct.

Blanc de Cotnari 2014 este demisec si indubitabil contine ceva mai multa Tamaioasa decat rubedenia in sec. Nasul aduce adierile specifice, florale, parfumate iar gustul e mai bine echilibrat, in ciuda restului de zahar mai mare, decat termenul de comparatie. Citric, dulce acrisor, fara a se pretinde o "opera de arta oenologica", precum Chateau, dar se poate bea cu succes. E mai echilibrat, oricum. 12,5% alc. 79 pct.