Roseurile DAVINO 2017

Zilele trecute am avut in teste vinurile rose 2017 proaspat scoase pe piata de apreciatul producator din Ceptura- Unicom Production, mai cunoscut sub denumirea brandului principal, anume DAVINO.
Toate sunt produse din Caberbet si Merlot, in proportii variabile.

Faurar rose 2017,  14%,  ~25 lei. Mi s-a parut un vin foarte curat, un etalon pentru categoria sa de pret. Capsune, fragi, grapefruit rosu, un gust robust, care integreaza bine nivelul de alcool. Mai reusit decat 2016. 84 pct.

Iacob rose 2017, 14,3%, ~40 lei. E un rose cu ceva vinozitate, usor potentata de nivelul de alcool, are o aromatica care aminteste de pielitele de strugure, care planeaza peste aromele de visine si piersica verde, mai evidente in gust. Un rose puternic, interesant, dar care pare inca neasezat pe deplin. 84 pct.

Domaine Ceptura Rose 2017,  13,5%, ~ 70lei. E unul dintre "flagship"-urile roseurilor romanesti, statut pe care il confirma si in aceasta recolta, desi aduce unele schimbari de "design" fata de anii trecuti. E un vin care propune o oarecare austeritate aromatica, cu pietre de rau si creta, cu adieri florale si de fructe rosii, dar care mizeaza puternic pe impresia gustativa, foarte rasata. Structura de vin alb cu potential de invechire, bine inchegat, cu spatele drept. 88 pct







Ziua in care bunul nu mai este de ajuns


Orice iubitor al vinului ajunge la un moment dat acolo. E ziua în care vinul acela de 92 pct Parker sau cu orice altă terminație începe să fie mai puțin atrăgător decât era cu o zi în urma.
E ziua în care ajungi să apreciezi alte amănunte. Cum e făcut vinul? E industrial, din hale cu zeci de cisterne din inox, sau dintr-o dependință mică și veche, eventual, ca să fie imaginea burgundă completă, la limita salubrității? Este un cupaj roșu “clasic” cabernet-merlot și încă ceva, cât să zici că există specific local? Sau e un soi obscur sau puțin cultivat?  S-au folosit drojdii indigene sau selecționate? E cumva “orange“? E “natural”? Ce clonă de Sauvignon blanc este?  Etcetera. Ceea ce e interesant e că toate aceste scrupule de “winegeek” dau o șansă unor vinuri care, altfel, ar zbura sub radar.

Să vă dau exemple: Zghihara de Husi Nativus de la Averești. Unii ar putea crede că am intrat în zona plasării de produse, dar cei care mă cunosc mai bine știu că… exact asta fac  Diferența e că le plasez pentru că mi-au plăcut si aș vrea sa le recomand și altora.
Am scris, în finalul unui articol de pe blogul personal: “Cred ca doar marketingul nu foarte energic al celor de la Vinicola Averești face ca acest exemplar să nu fie privit ca unul din vinurile albe remarcabile ale României. Atenție însă, Zghihara nu e un vin intens aromatic, cu explozie de arome. Trebuie doar înțeles că practică alt sport decât Revelatio, Amaury, Solo Quinta & co, și o să fie bine “.
De ce oare am plătit 35-40 de lei pentru o sticlă din aceasta, când puteam să cumpăr un sauvignon din Noua Zeelandă, un private label din magazine cu rezonanță germană? Ați ghicit: pentru că am trecut de ziua în care bunul este de ajuns. Sau mai bine zis, de ziua în care bunul a încetat să mai fie doar unul, ci s-a depliat un evantai de “bunuri”, unele mai aproape sau mai departe de suflețelul și papilele mele.

Alt exemplu: Feteasca Albă Anno 2015 de la Licorna Winehouse. Aici e și altă rază de preț, pe la 60-65 de lei, ceea ce face exemplul și mai sensibil. De ce aș cumpăra acest vin, când am în aceeași gamă unul dintre cele mai bune sauvignon-uri blanc din România? La același preț!
Poate pentru că uneori o Fetească albă de 89 pct este mai bună decât un Sauvignon de 92? Poate că la un moment dat te saturi să tot privesti Mondrianul din sufragerie, și găsești mai relaxant peisajul impresionist din dormitor? Poate pentru că de la grătarul din curte miroase a scrumbie de Dunăre și nu a somon de Alaska?

Următorul: Băbească neagră Arezan 2015 Crama Atelier. Ce vin frumos! Un vin roșu, nu atât ușor, cât fin. Fără asperități, fără taninuri morocănoase, doar fruct proaspăt, zemos, cu o aciditate revigorantă și surprinzătoare pentru un vin roșu. 55 lei.
Câte vinuri roșii nu poți cumpăra la 55 de lei? Câte specimene de Carmenere sau Malbec n-ar dori să se sacrifice pentru plăcerea ta, în banii aceștia? Sau Merlot, alegeți numai originea, din Bulgaria până în adâncul Africii de Sud. Desigur, nu e același profil, dar poate te saturi de cremozitate și cafea și dude și toate celea de la intersecția baricului cu vinul.

Ok, o să vă întrebați de ce aceste exemple? De ce Zghihara și nu Muscadet sau Picpoul? De ce Feteasca albă și nu Verdicchio sau Gavi? De ce Babească și nu Beaujolais sau un Bourgogne generic?
Well, pentru că sunt mai aproape de Nicorești decât de Piemont și pentru că puiul pe care-l mănânc e dintr-o comună din Galați și nu din Bresse.

Într-un final vine și ziua în care vinul cel bun nu mai e cel cu 90 sau cate vreți de puncte sau stele sau cine știe de alta scară de valori folosiți. Nu e cel mai bun vin din nu știu ce concurs. Ci acel vin care ne vorbește la per tu, în intimitate, și care ne spune o poveste mică, dar autentică și credibilă, cu care să pot empatiza, despre locul, oamenii și tradițiile de unde provine.

PS: aparut prima data pe supervinuri.ro.

Feteasca neagra 2014 Grand Vin Alira


Sunt multe feluri in care un strugure poate fi vinificat. Alegerea etalonului poate fi de multe ori o alegere personala. Acestea fie zise, desi nu cred ca stilul Alira este cel mai reprezentativ pentru cine e Feteasca neagra si ce vrea ea, sunt totusi de parere ca e o forma diferita de expresie fata de ceea ce am fost obisnuiti. Ceea ce nu e de blamat per se, ba chiar de apreciat, propunand pana la urma o alta cale de urmat. Cine doreste un gust "cremos", de ciocolaterie, in defavoarea aromaticii "traditionale", mai curgatoare si a unei aciditati mai evidente, are aici un castigator.   


La proba paharului, noua reiterare 2014 a fetestii din gama Grand vin  ne intampina intr-o roba rosie-rubinie inchisa, cu nuante caramizii. Aici nu e vorba de imbatranire, cat de momentul culegerii, imi place sa presupun. Aromatic aduce a pruna uscata invelită în ciocolata neagră (exista o bomboana de la Bucuria astfel, daca nu ma insel), continuand "noir" și sobru, cu impresii de cutie de lemn și pielărie, iar aciditatea se exprimă ca un kiwi necopt, usor salciu. Aceasta impresie poate fi generata si de frontiera cu taninurile polisate, dar cu un iz amarui. E posibil ca senzatia sa se disipe in timp, elementele sasezandu-se mai bine. In fond, vinul nu e inca e lansat, din ce stiu. Gustativ este cremos, bogat dar destul de amabil avand in vedere profilul de supracopt. Are o lungime foarte bună. 

DOC CMD Oltina, 14,5%, probabil pe la 60-70 lei, 86 pct 

MAZZEI - Ser Lapo 2014, Chianti Clasicco Riserva


Daca vi se pare scump acest Chianti, aflati ca de banii astia cumparati traditie de la 1435, un classico, adica cu procent mai mare de Sangiovese (min 80%, in acest caz 90% cu restul Merlot) si din zone mai bune, si un riserva, adica minim doi ani de maturare dintre care minim 3 luni la sticla. Avand in vedere ca 2014 este recolta cea mai recenta de Ser Lapo Mazzei, putem concluziona ca nu n-au numarat zilele pana la implinirea minimului legal, ci ca au dorit sa ofere cea mai buna experienta de care sunt capabili la acest nivel de clasificare.


Dupa gustul meu e un Chianti scoala, aducand atat prospetime, cat si o moliciune califelata deranjata de mici taninuri obraznice. Am gustat acum o saptamana recolta anterioara (2013) si credeti-ma ca zece ani de potential de pastrare nu e deloc exagerat. 
Dupa putin aer vom descoperi o aromatica de frunza de crizantema, o adiere de tei, fructe rosii si negre de padure. Corpolenta medie, profil clasic. Recomandat alaturi de paste cu sos rosu, tocanite si nu in ultimul rand, pentru sporirea culturii generale.

Mazzei, Chianti Clasicco Riserva 2014, 13%, ~100 lei, 89 pct


ZORZAL - Malbec Terroir Unico 2015

Acest malbec argentinian este produs din vițe mature, aflate la 1350 m deasupra marii. Imaginati-va asta! E ca si cum coastele de la 1400, din Sinaia, ar fi pline de vii! Sigur, vorbim de un terroir unic, din mai marea podgorie argentianiana Mendoza, in acest caz valea Tupungato. Vinul, rosu-rubiniu cu tuse purpurii, ofera arome de coacaze, afine si cirese negre, usor floral, de vin tanar, vivace, iar acest caracter se transfera in gust, care e suculent, cu taninuri bine integrate, neintruzive si final durabil, condimentat.
Adaugam si amanuntul ca e fermentat pe drojdii salbatice si deja se contureaza profilul unui vin onest, nefortat, usor de baut, dintr-o regiune exotica insa responsabila pentru vinuri de calitate.

Zorzal, Gualtallary-Tupungato, 14%, 52 lei, 86 pct

Domaine Ceptura Rouge 2014 DAVINO


Domaine Ceptura Rouge 2014 este un "amestec roș". Ma gandesc la Concursul de vinuri de la Valea Calugareasca din 1928. Printre primele locuri erau astfel de amestecuri rosii din Valea Calugareasca sau Ceptura. 

Oamenii din acele vremuri preistorice nu stiau inca ca-si pot denumi vinurile "cupaj" sau "asamblaj" si ca pot face teorii savante despre distinctia dintre ele. Azi daca ai trece amestec pe o eticheta, pana si nea Gogu ar zice "aoleu, asa-i de rau? Macar un cupaj puteau sa faca si ei...Ca de asamblaj, ce sa mai vorbim?!". 
De atunci, cel putin termenul de"cupaj" a intrat in dictionare, fiind azi un termen larg utilizat. In fine, deturnez singur obiectul discutiei.

Dupa toate aparentele recolta 2014 este un an al micilor schimbari la Davino. Se pare ca recolta a fost foarte buna, cel putin din punctul de vedere al calității, nu ca ar fi dus lipsa de asa ceva pana acum, dar se zice ca a apărut și un alt "input" pe partea de vinificație decât tradiționalul oenolog rezident Bogdan Costachescu. 

Dupa asteptata aparitie rosie-rubinie intensa, cu reflexii purpurii, acest "amestec" de Cabernet, Merlot si Feteasca neagra, ne intampina o aromatica ademenitoare, nu atat ampla, desi se depliaza frumos, cat de vin mare. E ceva in acest melanj de lemn dulce, condimente (chimen, oregano), fructe negre si rosii si tutun, care nu e la indemana oricui. Iti trebuie si materie prima si stiinta ca sa ajungi acolo. 
Gustul denota mai pregnant tineretea licorii, cu extract serios, de vin robust, cu taninuri care nu se pot decat rafina prin pastrarea atenta in sticla. Cred ca are cu bun potential de invechire.

DOC Dealu Mare, ~100 lei, magazine specializate si online, 89-90 pct



Meniul încoronării Regelui Ferdinand

Nu știu cum am făcut, dar azi ne întoarcem la Ferdinand, acum într-o ipostază mult mai ceremonială decât băuta nocturnă de la Mânăstirea Cocoș, în compania sculptorului Oscar Spathe, despre care am vorbit în articolul precedent de pe selgroscautapasiunea.ro.


În 1922 se desăvâșește Unirea prin încoronarea lui Ferdinand I ca rege al României Mari. Din rațiuni simbolice, procesiunea a avut loc la Alba Iulia. După ceremonie a avut loc o masă festivă, la care au participat peste 400 de invitați de soi. Ca un detaliu simpatic, masa a fost supravegheată chiar de generalul Berthelot. Eficiența militară e consemnată de Regina Maria în memoriile sale, menționând că (din fericire) toată masa nu a durat mai mult de o oră și jumătate.


Din meniul tipărit în limba de circulație a epocii- franceza – descoperim că începea cu caviar, apoi ouă “à la forestière” (cu ciuperci de pădure). Ulterior se trecea la sturion de Dunăre “à la parisiènne” și la filé de vită “à la Dauphine”, cu sos remoulade. La final, desigur, se ajungea la cele dulci, plecând de la un aspic de foie-gras ”Bellevue”, înspre parfeu de praline, gofrette, trufe de ciocolată, bomboane și fructe fine.

Le predau ștafeta colegilor culinari, poate vor dori să reproducă ceva din acest meniul regal, spre atenția dumneavoastră.

Și așa ajungem, pe teren propriu, la băuturi.

S-a servit vin alb vechi de Drăgăşani, vin roșu de Dealu Mare din 1907, iar bule au avut “champagne” Capşa Brut şi Rhein Extra. Băuturile tari au fost franțuzești- Cointreau (triple sec) şi Martell (cognac).

Elementul de legătură între băuturi a fost furnizorul de catering: Casa Capșa. Până la naţionalizare, Casa Capşa a fost mult mai mult decât o cafenea, mai mult decat un hotel sau un restaurant. Grigore Capșa deţinea monopolul ,,tuturor banchetelor oficiale şi neoficiale, al recepţiilor şi meselor oficiale şi particulare din Bucureşti şi din ţară” (vezi wikipedia ,,Casa Capșa”), fiind, avant-la-lettre – „mogulul” cateringului interbelic. Iar acest statut a putut fi păstrat doar datorită unui control strict asupra serviciilor şi produselor. Personalul specializat (bucătari, cofetari, chiar şi unii chelneri) era adus de la Paris.

Cele două vinuri liniștite din meniul încoronării, pe etichetele cărora scria Capșa, erau de pe mosia lui Barbu Știrbey de la Drăgășani (zice-se aici), iar cel rosu provenea cel mai probabil din rezerva lui Nicolae Basilescu. Acesta a publicat ăn 1927 o scrisoare publicitară în care se amintește de legăturile cu marele restaurant bucureștean (transcrierea poate fi citită aici).

Cele două spumante autohtone din meniu erau Rhein Extra și un “private label” Casa Capșa, în fapt produs tot de Basilescu, fie la crama sa de la Urlați, fie la cea din Bucureștii Noi (convertită pentru producția de spumant dintr-o mai veche fabrică de bere).

Rhein Extra există și astăzi în rafturile magazinelor (inclusiv Selgros) iar fermentația secundară (în sticlă) are loc în același fabrică, anume la Azuga. Data viitoare când mergeți la schi sau când aveți poftă de aer de munte, puteți vizita locul. Google Maps îl știe bine. Rhein este considerat cel mai vechi “brand” încă în activitate din istoria vinului românesc, producându-se prima dată în 1892. A dispărut după naționalizare, fiind reînviat după privatizarea postdecembristă a companiei care deținea și fabrica.

Recomandările mele sunt Rhein Extra Imperial Brut și mai ales Rhein Extra Brut Rose. De remarcat ca extra este o denumire comercială și nu parte din “extrabrut”, categoria de spumant după restul de zahăr rezidual. Primul costă vreo 35-37, al doilea undeva pe la 45-49 lei. Sunt două spumante fine, cu un plus de eleganță pentru rose.

Întorcându-ne la al doilea spumant din meniul regal, să zicem că spumantul Casa Capșa nu mai există, nici Basilescu, deși crama a renăscut după anii 2000, cu noi proprietari. Totuși există un brand care continuă tradiția.

După naționalizarea din 1948, pivnitele Basilescu din București ajung în administrarea celor care dețin cel mai bătrân brand de vin românesc cu istorie neîntreruptă. Rhein este cel mai vechi, dar nu are continuitate după 1945. Care este acest brand? Poate nu ne vine pe loc în minte, dar îl cunoaștem cu toții: Zarea. De la înființare, în 1912, și până azi a existat tot timpul o sticlă de spumant pe care să scrie “Zarea”.

Interesant e ca fondatorul Zarea, germanul Wilhelm Mott, a lucrat (anterior deschiderii companiei la București) câțiva ani la Azuga pentru Pivnitele Rhein! O lume mică, de câteva sticle!


De aici vă recomand Zarea 100, care există în două variante. Varianta demisec (recomandată pentru desert) și preferata mea- brut natur- cu zahăr rezidual între 0 si 3 grame, fară licoare de expediție. E o frumoasă surpriză din partea unui producător de volume mari. E în același palier de preț ca precedentele, adică undeva pe la 35-40 lei.

Iar de treburile tari, care să meargă la cafeaua de după (și la trabuc, pentru cine mai practică fumigenul obicei) ambele branduri franțuzești sunt încă in activitate și în rafturi.

Așa că, data viitoare când sunteți la cumpărături, puteți încerca una dintre aceste licori care au stat pe masa lui Ferdinand în istorica zi a încoronării sale ca rege al României Mari.

Bunăoară, iată că astăzi, la un secol după Marea Unire, vinul românesc ne oferă și el, cu memoria sa mustoasă, prilej de aducere aminte.

Santé!