Cine da 1000 lei pe o sticla de vin romanesc?

Exista mai multe vinuri romanesti al caror pret de achizitie depaseste 500 lei. Adica vin proaspat lansat, nu nu stiu ce Grasa de colectie din anii 50.
Sunt vinuri din diferite parti ale tarii, nu conteaza atat de mult de unde. Cramele care le produc propun si vinuri de 30 de lei pe sticla, de exemplu. 

Cumva ideea unui iubitor cunoscator in ale vinurilor e ca asa ceva nu merita, ca pana la urma, multe din aceste vinuri sunt copii ale unor vinuri consacrate de afara, mai ales in termeni de stilistica oenologica (adica ca sa inteleaga oricine, replica niste metode istoric atestate in alte locuri mai experimentate in vinul de calitate din Europa si nu numai) si nu poti plati pentru o replica aceeasi bani ca pentru lucrul original. Logic, firesc. Dar asta o spun doar cei care vad in bautul vinului un fel de globetrotter-ism papilar, de calatorie senzoriala in marele atlas al vinurilor de pe glob. Ori acesti oameni sunt doar o nisa infima din marea specie a bautorului de vin. Care la randul lui e o felie din placinta bautorul in general.

Dati-mi voie sa va ofer o analogie. Am fost sa vad un film prognozat a fi un mare film al anului 2023. O drama profunda, americana, plina de intelesuri. In drum spre sala de vizionare, am ascultat hohote savuroase din alta sala. Ce se proiecta acolo? Miami Bici 2, un film romanesc pe care orice cinefil l-ar cataloga ca...si tocmai pentru ca sunt unul n-o sa zic exact ce cred, nu doar despre acest film cat despre intreaga galaxie recent nascuta de comedii romanesti. Toate au fost populare, numitul titlu de mai sus e chiar cel mai vizionat film in cinema in Romania din intreg anul 2023. De ce? Sunt aceste filme mai bune decat suratele de gen din afara? Au regie, scenariu, imagine, joc actoricesc etc mai bune? Indubitabil nu. Cred ca si oamenii normali care se distreaza la aceste filme ar zice ca nu sunt precum The Hangover sau Superbad sau Thropic Thunder, dar... Si cred ca raspunsul e marele "DAR". Oricat de penibile ca act artistic sau de distractie ar fi aceste pelicule, acolo in ele sunt  oameni din vietile noastre, in situatiile noastre, cu problemele noastre, in lumea noastra romaneasca.

Asa cred ca sta si situatia vinurilor romanesti de 600, 1000, 2000 lei per sticla. Sunt ele asa de uimitoare ca s-ar minuna Parker et ale de ele, ca ar lua toate Oscarurile si Nobelurile vinurilor? NU! Pentru ca ele nu se ofera Magelanilor vinurilor in obsesiva lor placere de a cartografia intreaga lume a vinului cu palilele lor, ci omului care vrea ceva neaos, romanesc, dar cel mai scump romanesc posibil. Iar unii producatori le ofera fix asta. Vrei un vin romanesc de 700 lei? Avem! Promiti ca va fi excelent? Va fi! Este? Este!

De pomana ne intrebam de ce cineva ar vrea sa plateasca 200 de euro pe ceva ce poti descoperi din alta parte a lumii, chiar in piata de aici, acum, in fine, maine, livrat la usa ta, la jumatate de pret, daca nu si mai bine. Ne scapa ideea ca cineva si-ar dori din capul locului ceva de aici, bun, indiferent de pret. Si pare-se, acesti oameni chiar exista si nu prea isi doresc sa fie niste magelani ai vinului. Ca nu are sens pentru mine sau tine, ia, zi...Tu cati bani ai acum, cu ce masina te dai, care e cea mai faimoasa persoana din agenda ta telefonica?

La Cetate Chardonnay 2023 Crama Oprisor

Hegel credea ca umanitatea are o traiectorie progresiva, iar progresul se realizeaza prin conflict, că idei diferite intra in lupta si din infruntarea lor iese progresul, stiti voi, teza, antiteza, sinteza. Cel putin asa imi amintesc din rudimentele de educatie filosofica obtinute in scoala. Asta nu insemna ca progresul e un drum lin, uneori umanitatea mai da si inapoi, dar per ansamblu mergem inainte. 

Crama Oprisor e un agent al modernizarii vinului romanesc, inca de la infiintare, insa uneori chiar si ea are momente de stagnare sau regres. Vinul de azi este un exemplu. E dintr-o gama "straveche", obisnuita atat in restaurante cat si in marele retail, este premium romanesc, adica se vinde undeva pe la 40 lei. In primul rand, pentru ceva premium si in plus baricat, sa fie accesibil in inceput de februarie al anului de dupa recolta e o performanta, dar pare putin cam prea repede dupa gustul meu. Dar in fond, sunt atatea vinuri din lumea noua care ies la fel de repede, daca nu si mai si, purtand si ele mentiunea "reserve", "special reserve" etc

Oricum, toate carcotelile acestea nu ar insemna nimic daca vinul ar fi entuziasmant la proba paharului. Insa, previzibil, nu este. In alte editii, vinul era bun pentrru ceea ce isi propunea sa fie: un chardonnay nu foarte corpolent, cu nuante moderate datorate maturarii in stejar. Ori ce am descoperit la acest 2023 e un vin alb generic, lipsit de corpolenta, cu aromatica de guma turbo, lemnul iluzoriu, per total subtire. Integrarea nivelului de alcool este si ea problematica la temperatura fireasca pentru un chardonnay baricat. Baubil, in ultima intanta, dar cam putin pentru pedigree si pretul platit. Mar rog, poate e prea tanar, poate nu s-au integrat elementele inca, poate anul n-a fost chiar nemaipomenit pentru chardonnay in Mehedinti, insa nimeni nu plateste pentru scuze si scrupule, ci pentru satisfactie. 

Eu insa abordez un optimism hegelian si sunt convins ca acest pas inapoi va fi urmat de multi pasi inainte.