Un vin sonor *

Să ne închipuim un dormitor dintr-un palat occidental din secolul al XVIII-lea. Poate fi Versailles, de ce nu? E foarte târziu sau foarte devreme, depinde cum o luăm. O femeie frumoasă, îmbrăcată sumar, însă absolut decent prin comparație cu o seară în club astăzi, stă la ferestra cu vedere spre grădinile laborios întreținute și luminate de focuri, într-o postură ușor teatrală și provocatoare. În mâna dreaptă, ține cu neglijență controlată un pahar de cristal din care strălucește în lumina șemineului o băutură de un galben pai strălucitor, efervescentă, eliberând bule fine și neobosite.

******

În 1805, în actuala Cehie, într-un cort de campanie, printre hărțile militare întinse pe o masă lungă, stă o sticlă de șampanie pe trei sferturi goală. Din exterior se aud nechezatul nervos al cailor, tobe și voci grave, cazone. Un bărbat de vreo 35 de ani, cu față hotărâtă și ochi necruțători, se ridică de pe scaun, duce la nas paharul, și reconfortat de aromele de caise, mere verzi și miez de pâine caldă, își îndreaptă uniforma, își pune trigonul și iese hotărât, pe lângă cele doua gărzi de serviciu.

******

Fumul se ridică pentru o secundă în separeul unei cafenele pariziene, suficient cât să observăm un tânăr, poate prea tânăr ca să fie într-un asemenea loc la ora atât de înaintată, lenevind transpus pe colțarul tapisat în catifea și sorbind încet dintr-un pahar de șampanie, la o masă aglomerată cu sticle. Are părul blond, ciufulit și o mină ușor tristă, fascinantă, la hotarul dintre romantic și decadent. Lichidul îl inspiră, e ca un sărut obraznic, o mușcătură răcoritoare, acrișoară, consistentă. După scenă, haine și mustățile chefliilor aș paria că suntem undeva spre sfârșitul secolului al XIX-lea.

******

În 1967, la festivitatea de premiere a celei mai celebre curse de anduranță din lume, unul dintre cei doi piloți americani care s-au succedat pe parcursul celor 24 de ore la volanul bolidului câștigător, un Ford Shelby, se simte atât de exuberant încât rupe capișonul, scoate colivia de sârmă, agită sănătos sticla și oferă tuturor celor din jur un neașteptat duș de șampanie, după care el însuși bea avid restul rămas în sticlă, cu remanență de fructe galbene și verzi. Să zicem doar că oficialitățile prezente n-au fost prea încântate, spre deosebire de public…

******
Cele patru personaje
 Ce au aceste mici episoade în comun? Raspuns: un nume legendar in Champagne, casa Moët et Chandon, din Épernay, fondată în 1743. S-a numit pe rând Moët, apoi Moët et Cie și într-un final, din 1833, Moët et Chandon, marcând intrarea în firmă a unui ginere al familiei. Încă de la început, de la fondatorul Claude Moët, casa a avut un “marketing” extrem de bun, ajungând rapid la curtea regală, pe atunci a lui Ludovic al XV-lea, și în dormitorul favoritei, celebra doamnă de Pompadour, căreia i se atribuie aforismul (greu de verificat) conform căruia “Șampania este singurul vin care lasă femeia frumoasă după ce l-a băut”.

Mai apoi, Napoleon, prieten din tinerețe cu Jean-Rémy Moët, va lua cu el cutii de șampanie în mai toate campaniile pe care le-a purtat. Cu certitudine și la Austerlitz. Acum poate înțelegeți de unde vine Imperialul de pe etichetă. Chiar și sabrarea, obiceiul azi ceremonial de deschidere a sticlei de șampanie cu o sabie, provine tot din colecția de povestiri și anecdote din jurul împăratului. În fond, nu el a spus “Șampanie! La victorie o meriți; la înfrângere ai nevoie de ea”? Apropos, imaginea din header este clădirea Orangerie din Épernay, un corp din ansamblul de clădiri al Casei, construit după modelul Trianonului imperial și care l-a găzduit pe Napoleon în vizitele sale la cramă.

Șampania se va infiltra cu succes în efervescenta lume boemă din Parisul de Belle Epoque, trecând fără îndoială și prin fața tânărului și enigmaticului poet Arthur Rimbaud, care o va pomeni într-un poem: “Șapteșp’ ce ani! O noapte de iunie! Pierdut,\ Lași să te-mbete seva – e parcă o șampanie!\ Bați câmpii; ți se zbate pe buze un sărut – \ Îl simți cum se frământă mereu, ca o gânganie” (Roman, traducere de Petre Solomon).

Și în final va face obiectul unui obicei deja ubicuu la premierele sporturilor cu motor. Da, pilotul de curse Dan Gurney este cel de la care a pornit tradiția băii de șampanie, după ce a câștigat pe 11 iunie 1967 cursa de 24 de ore de la Le Mans. “Victima” din mâinile sale a fost o sticlă de Moët et Chandon, și peste ani respectiva dată a fost proclamată Ziua Moët.


Notele de degustare le găsiți împrăștiate șăgalnic printre micile stanțe de mai sus. Imperial Brut este o șampanie accesibilă, față de alte surate mult mai prețioase, unele produse chiar de aceeași casă (Dom Perignon vă spune ceva?), fiind totuși un standard ținut în viață de milioane de consumatori din toată lumea. Astfel, față de alte Champagne, eticheta aceasta e chiar ieftină la cei 180 lei în Selgros.

În final aș adăuga că șampania din orice sticlă de Moët Imperial Brut se produce din aproximativ 100 (!) de vinuri diferite, fiind un cupaj extrem de alambicat, nu de plezir ci cu un scop practic: indiferent că ai fi deschis o sticlă în 1889, în 1991 sau la revelionul 2020, impresia și reperele senzoriale ar fi fost la fel. Iar acest lucru poate fi doar rodul acestei tradiției în producerea șampaniei, pe care vă doresc s-o verificați cât mai des!


PS: Poate vă întrebați de unde titlul. Sigur, Moët e un nume sonor la figurat, însă spumantele (și nici unele de mai multă vreme decât cele din Champagne) au o proprietate unică în regnul vinos: dacă îți apleci urechea spre pahar o să auzi un mic vuiet, dacă ne e permis oximoronul. E sunetul milioanelor de mici bule care se “sparg” în contact cu aerul. Sărbători fericite și “La mulți ani”, prieteni!


*articol scris pentru proiectul Selgros cauta pasiunea

Abstract Rosu 2017 Crama Trantu


Chiar daca denumirea vinului ma pune in serioasa incurcatura, pentru ca a aplica analize senzoriale asupra unei abstractiuni este o mare problema, trecand peste aceste scupule glumete as zice ca acest Abstract rosu este un vin foarte serios, produs de Crama Trantu din DOC Murfatlar. 
Este un Cabernet sauvignon, Merlot și Fetească neagră, 14.5, 2017. Este concentrat și puternic, cu arome complexe, de fructe negre si derivate lemnoase. Poate e un pic cam mult baric pentru unele gusturi mai puritane, însă dedesubt e ceva gâlgâitor, sălbatic, care ma face sa cred ca în blend este si vin care n-a văzut lemnul. (Err, later edit dupa feedbackul de pe instagram: pare-se ca 20% din vin, anume partea de Merlot a fost maturata doar in inox) 
Oricum, in timp toate acestea s-ar putea impreuna întru mai bine. Frumoasă surpriză, sincer. Cred că e cel mai bun (in termeni de puncte "generaliste") vin de Murfatlar incercat de mine in ultimii ani
90


CRAMA GIRBOIU - Bacanta Feteasca Neagra (2015)

Bacanta Feteasca neagra 2015 este unul din cele mai bune vinuri rosii din Vrancea disponibile in acest moment. Aromatic vorbim de prune (in diferite ipostaze) si condimente (scortisoara, cuisoare, piper, vanilie), pielarie fina si foaie de tutun, insa ceea ce conteaza cu adevarat este impresia de vin puternic, chiar prea puternic la cei 15% alc, cu "musculatura" tanica bine finisata de maturarea in stejar. Asa incat ceva moderatie si un joc subtil cu temperatura de consum ne pot ajuta sa-l apreciem mai mult.  

VITIS METAMORFOSIS - Cantus Primus Feteasca Neagra (2017)


Interesanta variatia in cazul acestei etichete. Dupa ce 2016 s-a prezentat cu un procent mare de alcool- 15.5, 2017 a redus motoarele la 14.5. Nu pare mult, insa dintr-o data, si desigur ca nu numai din pricina asta, propune un profil mai jucaus, mai suculent, cu fructe supracoapte (prune, fructe rosii), insa nu inca gem. Apar si tuse calde, sub impactul maturarii in lemn, deh, vin tanar cu viata lunga in fata. Profilul gonflat al lui 2016 nu se mai regaseste, cumva sentimentul de vin solid si greu este diminuat, insa nu toti anii sunt la fel, nici bautorii. 
Sunt convins ca sunt destui iubitori ai vinului care vor aprecia aceasta...nu atat abordare, cat profil organoleptic cumva diferit de precedenta recolta.

87