Un vin transilvan repede curgător: Kerner 2018 Villa Vinea*

Villa Vinea (sau Castel Vinum, dacă citim literele mici de pe contraetichetă) este o cramă din satul Mica, Mikefalva sau Nickelsdorf, cum vă vine mai usor, județul Mureș, nu departe de Sighișoara, fondată în 2006, deși evident cultura viței de vie este multi-milenară și pe aceste plaiuri. Este o investiție austriacă, ceea ce nu este deloc deplasat în contextul Transilvaniei imperiale sau a contribuției pentru viticultura noastră a coloniștilor germanici, cum ar fi sașii, chiar de la începutul consolidării statale din perioada medievală. De altfel, crama a fost proiectata să amintească de turnurile din satele Transilvaniei. Castel Vinum exploatează aproximativ 70 de hectare, plantate preponderent cu soiuri albe, foarte potrivite podgoriei Târnave, cu sol preponderent argilos, cu nisipuri și roci, acoperite cu un strat de humus.

Vinurile sunt de regulă produsul unei cooperări între  oenologul italian Celestino Lucin și conaționalul nostru Mihály Dénes. Aș paria că Dénes vine de la comuna Daneș, care nu e foarte departe, în același județ. Comuna care se poate lauda cu ceva destul de important, și anume că este locul din care a emers un strugure foarte plăcut papilelor românilor de pretudindeni: Dănășană (Dănășeană, Dăneșană sau Dunășană). Nu sună cunoscut? No, bine, să-i zicem pe numele cu care a fost botezata ulterior, în 1928, la Expoziția Națională de Vinuri și Fructe de la București, unde a fost prezentat in premieră, în onoarea regelui, sub denumirea de...Fetească Regală. Probabil aș pierde pariul, însă merită pentru mica istorie de mai sus, este? În fond, știu sigur că soiul favorit al lui Mihály Dénes este Feteasca regală! De altfel, Villa Vinea produce și un astfel de vin, însă astăzi este vorba de o adevărată ciudățenie.


Așadar vinul pe care vi-l recomand astăzi din rafturile SELGROS este produs dintr-un soi exotic în peisajul ampelografic autohton, creat în 1929 în Germania, încrucișare între Trollinger (sau Schiava grossa în Sud-Tyrolul italian) și mult mai ilustrul Riesling (de Rin). Deși vinul, în țara de origine, iese de obicei aromatic, acest exemplar produs în condițiile pedo-climatice specifice podgoriei Târnave este mai rezervat din acest punct de vedere sau, mai bine zis, aromele sale se plasează într-un registru mai putin exotic sau flamboaiant, deși absolut flagrante și fragrante, propunând note neaoșe de mere verzi, piersici albe, sâmbure de caisă, iar în registrul vegetal-floral note de iarbă și lămâiță. Gust plin, acid dar și ușor glicerinos, cu o mineralitate salină, spre un final ușor tonic.


Un vin sănătos, repede curgător, potrivit la o vorbă lungă cu un prieten vechi, dar atenție la fuleu, deoarece deși nu se prezintă olfactiv deloc vânjos, vorbim de un vin puternic, cu 14% alcool.

Altfel spus...Villa Vinea Kerner 2018, DOC-CMD Tarnave, 14%, 31 ron.
(Sursa foto crama: facebook.com/VillaVinea)

*articol aparut in cadrul campaniei selgroscautapasiunea.ro

"Marea" degustare de Babeasca Neagra (09.08.2019)

Vineri, 9 august 2019, niste pasionati s-au adunat la Constanta pentru a trece in revista toate exemplarele de Babeasca neagra disponibile in acest moment, inclusiv cele intalnite sub denumirea de Rara neagra in Republica Moldova.
Initiativa si mare parte din vinuri au fost ale lui Frank Gregor Schmidt, cu sprijinul lui Lucian Irimia.
Cum in vechimea mare am tinut si eu o astfel de degustare, am spus "partikip" cu entuziasm.

In genere, toate vinurile (care s-au putut bea) au prezentat urme de tipicitate. Fructe rosii, bujori, corpolenta de balerina, taninuri usoare.
Impresiile de mai jos sunt minimaliste si raw. Cateva concluzii puteti gasi dupa ele. Degustarea a avut loc "pe față".

Tata și fiul 2018 (Nicoresti) Chiar daca e îmbuteliat recent sta foarte bine. Fructe rosii, bujori, corpolenta medie, taninuri de espresso, aciditate buna si bine integrata. Foarte promițător! 89 pct
La Sapata 2018 (Sarica-Niculitei) vin bun, tânăr, ciocolata cu lapte, ușor lăptos, probabil a trecut prin malolactica, chestie cam ciudata... Fructe roșii. Diferit de celelalte ediții. 84
La Sapata 2015 (Sarica-Niculitei) Mort. De la culoare la aromatica.
La Sapata 2011 (Sarica-Niculitei). Foarte matur. Aproape mort. Sticla 2: Nu mort, dar maderizat, nerecomandat
Hereditas 2015 (Senator, Insuratei) nas serios, cu tabac și piele, fructe roșii, rest de zahar cam mare. Inca băubil 82
Glia 2011 (Senator, Husi). Nas frumos, cu lemn, evolutiv, însă alta dezamăgire in gust. Totuși la vârsta sa, avand in vedere asteptarile(de la producator, de la soi, etc) este okish. 83
Hereditas 2012 (Senator, Insuratei) nas evoluat, fata de 2015 e mai sec, mai expresiv, cu fruct dar si nuante de maturitate. Se poate bea cu placere. 85
Monșer 2013 (Senator, Terasele Dunarii). Mari dubii privind anul, însă e un vinuț ok, pentru 15 lei, aciditatea nu e foarte bine integrata. Merge la pahar, undeva la un popas pe DN1 80
Domeniile Panciu Riserva 2016 (Panciu). Not bad, dar prea greu. Aciditatea s-a ascuns, taninuri uscate, lasa o senzatie obositoare, nu prea racoritoare. Nu cred ca maniera de vinificare este cea mai fericita. 82
Omnia 2012 (Senator, Terasele Dunarii) se poate bea. Rom și ciocolată. mai putin fruct. Si aciditatea s-a domolit. 82
Secolul XIII 2013 (Senator, Husi). Incă in viața, dar atat. E prea târziu pentru satisfactii, asta daca a putut oferi asa ceva vreodata.
SCDVV Bujoru 2017 Frunze de muscata. Defecte. E ceva fruct acolo, insa rău...75
Arezan 2015 M1 Atelier (Colinele Dobrogei). Se duce in jos. Se simte prea mult lemn, aciditatea nu mai e atât de fericită sau bine integrata. 83

Republica Moldova (Rara neagra):
Purcari 2013 Varza murata
Purcari 2016 Rău. Dus. Cauciuc
Purcari 2017 Fara puls. Plat. Aproape incredibil pentru un vin atat de tanar, pana la urma.
Timbrus 2016 (Purcari). Nas frumos, fructat, expresiv dar...gust subțire, plat...82.
Pripa 2017 (Purcari) Nas frumos, curat, corp subțire, apar ceva taninuri ciocolatii, însă pentru a fi cu adevarat satisfacator ii lipsește extractul, forta. Inteleg ca face vreo 80-90 de lei! Prea mult lemn. Si scump. 85
Fautor Aurore 2017 (Valul lui Traian) Ciocolata, ierburi, fructe rosii confiate. Gust suplu, echilibrat, mieros, aciditate buna, post lung. 86
Au mai fost doua vinuri de la Vinvico Constanta, 1996 si 2001, insa ramasitele trupesti au fost prea degradate pentru a fi analizate.

Concluzii:
1. Fac precizarea ca nu am cunostinta de provenienta sticlelor. Daca cineva are intrebari in sensul acesta cred ca Frank Gregor Schmidt i le poate satisface. Personal am fost surprins de felul in care s-a prezentat Purcari, in special 2017. Dar si de involutia Arezanului 2015, pe care l-am apreciat anul trecut. E posibil sa fie doar sticla vinovata, altele sa se prezinte mai bine, desi nu mi s-a parut ca pastrarea ar fi fost samanta relei performante.
2. Avem un strugure vechi, probabil descendent direct din  vita de vie salbatica si ce facem cu el? Nu prea stim. Nici basarabenii nu prea au excelat la interpretare. Lemn mult, machiaj, esenta putina. Toate, cu exceptia exemplarului de la Fautor, au avut o liniaritate in gust foarte plictisitoare. Adica, intelegem, corpolenta usoara, insa sunt atatea vinuri pe planeta asta de corpolenta usoara si care nu-ti dau sentimentul ca le lipseste ceva. Corpolenta in sine nu este un semn de calitate, in ciuda a ceea ce cred multi vinificatori romani, este doar o expresie a strugurelui, a conditiilor pedo-climatice. Daca vrei sa obtii un soi de Cabernet din Babeasca nu e de mirare ca esecul va fi plenar.
3. Daca cel mai reusit vin (in unanimitate) a fost Tata si Fiul 2018 atunci putem interpreta acest lucru in mai multe feluri. Poate prospetimea, poate abordarea mai fericita sau poate...e pur si simplu vorba de Nicoresti. Pana la urma de acolo pare a proveni strugurele, acolo si-a castigat renumele si acestea nu pot fi toate vorbe goale. E pacat ca un DOC Nicoresti poate fi incercat doar sporadic de la acest producator vrancean care are doua hectare cu BN pe dealurile Nicorestiului. Oricum, atat de buna nu le-a iesit niciodata pana acum. Oricum, nu e inca pe piata, din ce inteleg. Sper sa fie aceeasi cand vom da banul pe ea.
4. E pacat si ca miile de hectare din statistica oficiala (reala sau mai degraba nu), adica nu mai putin de 2600, nu pot pune pe mesele noastre macar cateva vinuri bune an de an. Si la preturi decente. Daca adaugam si hectarele din Republica Moldova, deja nu mai intelegem nimic.
5. Am sentimentul ca Babeasca neagra e ca o batrana de la tara, care a trait si vremuri mai bune, insa cum e uitata, parasita, chiar si de urmasi. Care probabil si vor aminti de existenta ei abia dupa ce va muri. Sunt convins ca poate iesi un Cabernet foarte bun la Nicoresti, poate si Malbec si Petit Verdot. Insa in cazul asta, eu zic sa uitam de traditie si de istorie. Putem ridica in Nicoresti si un monument inchinat lui Steve Jobs, de ce nu?
6. Singura sansa ar fi sa ajunga pe mainile unor oameni providentiali. Cramposia sau Negrul de Dragasani au fost intr-o situatie similara candva, daca stam sa ne gandim bine. Pana atunci, putem sa o bagam in cupaje si sa ne bucuram ca putem bea una ok o data la cativa ani. Doar ca...atatea tari producatoare si-ar dori o varietate neaosa si nu o au, iar noi le uitam pe ale noastre si plantam internationale.   




Dan Balaban si familia Bauer. Oameni, vinuri și pahare (ep. 5)

Bine v-am găsit la un nou episod din Oameni, vinuri și pahare, serie în care ne dorim să aflăm ce tipuri de pahare folosesc în degustare, acasă, în ocazii speciale etc cele mai cunoscute figuri ale lumii vinului din România.

În episodul de astăzi vom discuta cu Dan Balaban și cu familia Bauer (Oliver și Raluca), persoane responsabile de succesul brandurilor DAVINO, respectiv Prince Stirbey (și mai nou Crama Bauer).

Paharul all-seasons
Dacă nu ați auzit până acum de Flamboyant sau de Domaine Ceptura Rouge, dorim sa vă urăm bun venit în lumea vinului românesc! Lăsând gluma la o parte, pus în fața setului nostru de întrebări Dan Balaban ne-a spus că nu este fan al unui brand anume, ci mai degrabă al unui pahar bun, indiferent cine îl face. De asemenea, a adăugat că nu este fanul paharelor universale, dar că le înțelege utilitatea.

Când alege un pahar Dan Balaban se uită la următoarele detalii:
1)      Să aibă forma în acord cu vinul pe care-l beau (bordeaux, burgundy etc)
2)      Să aibă buza cât mai subțire
3)      Să nu aibă în niciun caz buza răsfrântă în exterior sau interior
Trecând peste aceste principii, omul din spatele DAVINO, ne-a mai mărturisit că preferă oricând paharul de Bordeaux celui de Burgundy, adică prefer să beau un Pinot noir mai degrabă dintr-un pahar tip Bordeaux, decât invers”.

“Beau șampanie din pahar de vin alb, în niciun caz din flută. Nu înteleg la ce folosește fluta. E o opinie absolut personală.
Nu sunt adeptul paharelor supradimensionate și nici al celor universale (vezi 01 sau 001 de la Riedel). Se pierd multe lucruri într-un asemenea pahar. Cred ca paharul universal este la fel de bun pentru vin ca anvelopele all-seasons pentru mașina, adică nu-s bune nici vara nici iarna, dar îți faci treaba cu ele.
Acasă am tot felul de pahare, cu precădere Zalto, dar le folosesc foarte rar, pentru că nu beau acasă și culmea, nimeni din familia mea nu bea.
La cramă folosim pahare Riedel Degustation White (foto sus) pentru degustările pe care le facem în scop profesional, pentru toate vinurile. Dar ca să ma bucur de un vin, oricare ar fi el, cel mai echilibrat de folosit (albe/roșii/rose) aș propune Riedel Degustation Red (foto stanga).
Totuși un brand de pahare peste Riedel este cu siguranță Zalto. N-aș vrea să rămâneți cu impresia ca sunt fan Riedel, dar până la urmă acest brand ne dă lucruri bune cu un preț acceptabil. Zalto nu prea ne oferă așa ceva din păcate”.


The Bauers
Precum Davino și numele Bauer are fanii săi dedicați, convinși de constanța și evoluția în timp a produselor Stirbey sau de personalitatea distinctă, geeky, a vinurilor produse sub eticheta cramei de familie.
Raluca Bauer ne-a spus că pentru clienții Cramei Bauer se folosesc 4 tipuri de pahare Stoelzle Quatrophil (foto). 
și unul de blind (pahar negru). “Mai nou încercăm (dar suntem doar la faza de probe) și Riedel 001[…] E un pahar de efect pentru evenimentele de afară, în aer liber” (foto), a adăugat ea.
Acasă soții Bauer folosesc diferite pahare de la Riedel și Zalto, alese în funcție de vinul de pe masă.
La Stirbey paharele folosite sunt tot Stolzle, însă din gama Exquisit (alb și roșu) (foto). 
Raluca ne-a spus că “Stolzle Exquisite sunt mai solide, nu se sparg atât de repede. Zalto sunt cele mai fragile dar și oferă o experiență total diferită față de toate celelalte. Eu am spart primul pahar în prima zi după livrare”. 

PS: fotografiile provin de pe site-urile producatorilor de pahare, respectiv Facebook (Bauer) si Ziarul Financiar (Balaban)

Terroirul explicat in megapixeli

Camera telefonului cu care s-au facut pozele de mai jos are un senzor Sony IMX586 de 48 mp. Este senzorul folosit de mai toate flagshipurile 2019 de pana acum. Adica pana si Samsung (care e mare producator de senzori si camere foto) foloseste pe Galaxy S10 tot Sony IMX586.  
Toate fotografiile au fost realizate in conditii similare, deloc ideale: interior, luminozitate scazuta (intuneric, singura sursa de lumina fiind ecranul unui televizor cu un video youtube pus pe pauza). E doar un mic experiment, nu mi-am propus sa fac cele mai bune poze posibile, sa umblu in setari manual etc. Doar point&shoot, ca sa zic asa.

Prima fotografie este facuta cu modul auto, aplicatia nativa de pe Xiaomi Mi9, HDR auto, dimensiune 12 mpx. Se vede despre ce e vorba, dar se pierd detalii si apare ceva "zgomot".
A doua este cu modul de noapte activat. Ok, nu e Huawei P30 Pro, Oppo Reno 10x sau altele asemenea! Procesarea lasa de dorit, evident. Aduce mai multa lumina, insa pierde o gramada de detalii. Practic poza pe auto e mai "digerabila" decat cea cu modul de noapte activat.
Si asa ajungem la al treilea exemplu. Alta viata, nu? Evident nici aceasta nu e perfecta (de exemplu capisonul), deja nu te-ai face complet de rusine sa o pui pe Instagram. A reusit sa nimereasca chiar si culoarea romburilor de pe "marama". 

Cum s-a facut magia? Nici cu un alt telefon, nici cu aprinsul luminii. E pur si simplu realizata cu alta aplicatie foto. E vorba de Google camera (GCam), modul "night sight". Nu poate fi descarcata din Play Store ci trebuie instalata din surse externe, ca apk. Aplicatia a fost portata de pe telefoanele Google Pixel de niste baieti abili. Iata ca acelasi hardware poate da rezultate destul de diferite cu softul potrivit.

Toate astea imi amintesc de un articol citit cu multi ani in urma. Din pacate google nu  m-a ajutat sa-l regasesc, dar credeti-ma pe cuvant. O crama din Australia a realizat un mic experiment: a pus la dispozitia mai multor vinificatori, de diferite nationalitati, aceeasi materie prima, daca imi amintesc bine- Pinot gris. Si desigur ustensilele necesare producerii vinului. Ei, poate deloc surprinzator, rezultatele au fost diferite, in sensul ca francezul a facut ceva amintind de Alsacia, italianul un Grigio impetuos si asa mai departe.
  
Adica, vedeti voi, si la vin si la camere foto de telefon, cand ai acelasi hardware...softul face diferenta!

PS: cat despre licoarea in sine, curiosii pot arunca o privire aici

Cătălin Păduraru și Liviu Grigorică. Oameni, vinuri și pahare (ep.4)

Bine v-am găsit la un nou episod din Oameni, vinuri și pahare, serie în care ne dorim să aflăm ce tipuri de pahare folosesc în degustare, acasă, în ocazii speciale etc cele mai cunoscute figuri ale lumii vinului din România.


Fetișuri…interbelice
Pe Cătălin Păduraru îl stim cu toții ca un promotor al vinului, în special românesc, fie că a făcut-o la TV, fie prin intermediul International Wine Challenge Bucharest ori prin alte proiecte.
În ce privește paharele folosite, iată ce ne-a mărturisit:
Paharul ISO sau OIV

“Obligându-mă să mă gândesc serios la asta, recunosc, cred ca am devenit “manierist”, ca să nu spun că am ...fetișuri :) În degustare, deși nu prea se mai “poartă”, îmi place paharul mic OIV (foto).La relaxare elegantă, culmea, îmi plac paharele mari și foarte subțiri (Riedel)”
Iar dacă este timpul pentru o șuetă cu prietenii, Cătălin ne-a spus ca preferă “cele de la Stolzle, puțin mai robuste, dimensiuni extrem de echilibrate” (foto). 
Stolzle Weinland

Și a continuat: “dacă bem afară, de vreo câțiva ani simt nevoia paharelor de tip interbelic, cu fațete drepte. E doar o dorință inexplicabilă, cred că ține mai mult de vizual, nu am reușit să o pun realmente în practică. Niște prieteni mi-au facut cadou aceste pahare, le simpatizez, dar nu le scot, de fapt, niciodată. Anul asta reorganizez gradina din spate și poate le pun acolo. Acolo se potrivesc și din punct de vedere practic (sunt destul de rezistente).” (foto)


Cătălin Păduraru se distrează, deși am putea spune că e și o formă interesantă de antrenament, cu paharele negre, care ascund conținutul, în cazul de fața tot marca Stolzle. “Pun mai multe vinuri, schimb ordinea paharelor și încerc, după aceea, să vad cât de “deștept” sunt. Concluzia: suntem destul de mult dependenți de ceea ce vedem”. 

De altfel, desi explorează aceste fațete subtile ale psihologiei degustării, încearcă însă să respecte principiul “vinul potrivit în paharul potrivit”: “în afară de muncă, da, schimb paharele pentru fiecare tip de vin. Știu că este controversată ideea de potrivire vin-pahar dar, ce să fac, e o chestiune de plăcere. Poate fi și indusă, nu-mi pasă. Arată totul altfel și, probabil, plăcerea nu se compune doar din gustul vinului. De asta îl aduc în România pe fiul celebrului Emile Peynaud (bine, e ca-n bancuri, are si el vreo 70 de ani!), care a studiat psihologia degustării și are o carte pe aceasta temă” (n.n. Jean Pierre Peynaud este anunțat ca jurat la IWCB 2019, iar Catalin ne-a spus că este chiar posibil să tină o prezentare în cadrul evenimentelor conexe competiției).

Ispita din pahar
De pahare negre se foloseste uneori și reputatul oenolog Liviu Grigorică, parintele Ispitelor, Drăgaicelor și al celebrei “etichete roșii”, asociate Cramei Oprișor, dar și pentru multe alte vinuri, “moșite” în calitate de consultant al altor producători. Liviu ne-a răspuns succint și glumeț.

“De obicei în cramele cu care lucrez există ceva similar acolo (n.n. Schott Zwiesel sau de la alt producător dar cu formă asemănătoare) (foto).
 Dacă vreun vin trebuie să mă convingă doar cu gust și miros atunci folosesc paharul alăturat (foto)

Iar dacă e cazul de fiță maximă ori chiar vreau să mă\să-i răsfăț (foto) plec cu geamantanul :)  Și acum vorbind serios: prima variantă e valabilă întotdeauna. Paharele negre le folosesc foarte rar. Iar setul de voiaj, care este chiar foarte bun…îl folosesc și mai rar”.





O seară demidulce cu o Tămâioasă roză

Să începem cu puțină istorie. Suntem în 1884, iar Guvernul și Parlamentul trebuie să ia o decizie în privința finanțării Curții Regale. Se ajunge la concluzia că o finanțare integrală de la bugetul de stat ar îngreuna efortul de dezvoltare al unui stat abia consolidat, astfel încât, pe lângă o sumă anuală fixă destul de mică, se decide trecerea în patrimoniul Coroanei a unor posesiuni, în diverse regiuni ale țării, ca aceasta să-și organizeze și să-și finanțeze singură activitatea.

Unul dintre aceste domenii a fost la Segarcea, în județul Dolj. După preluare, Coroana a înființat o pepinieră de viță de vie, pe care s-au încercat nu mai puțin de 60 de soiuri, iar din 1904 s-a construit crama care există și astăzi. In interbelic vinurile de Segarcea au căpătat o bună reputație. După naționalizare, domeniul a devenit IAS Segarcea și în ciuda schimbărilor de obiective, specifice noii “orânduiri”, cultura viței de vie a continuat. După ’89 și tribulațiile post-decembriste, în 2002, Domeniul Coroanei Segarcea a devenit o societate comercială, datorită privatizării către familia Anghel, investitori deja bine înrădăcinați în afacerile agricole. Au urmat replantări, dar și ample investii în cramă, import de tehnologie și know-how. Astăzi domeniul are în exploatare aproximativ 300 de hectare. De remarcat că legătura cu regalitatea s-a păstrat, DCS având în continuare statutul de furnizor al Casei Regale a României.

Vinul de astăzi este o reminiscență a începuturilor, pe când Segarcea juca în zona pepinierei experimentale. Tămâioasa Roză este un soi sinonim cu Muscat Rouge de Frontignan sau Muscat rouge a petit grains, un soi foarte puțin plantat. Face parte din marea familie a muscaturilor, originare din Grecia sau din Orientul Mijlociu, dar răspândite azi în toată lumea, fiind înrudit cu Tămâioasa românească și cu Muscatul ottonel, ca să amintim cele doua varietăți mai larg plantate în România. După preluarea din 2002 s-au identificat 1,5 hectare plantate cu acest soi, cu o vechime de peste 100 de ani. Din acestea s-a recoltat material săditor și s-au plantat încă 12,5 hectare, ridicând suprafața ocupată la 14. Amintim și că există dispute între ampelografi dacă este același lucru cu Busuioaca de Bohotin. Cert e că există o oarecare similitudine organoleptică în ce privește vinurile rezultate, însă literatura nu e foarte clară în acest sens.

Altfel, cu mare efort am găsit online o altă etichetă pe care să scrie Muscat Rouge de Frontignan, Muscat rouge a petit grains sau sinonime (și asta, culmea, chiar după colț, în Australia!), deși e posibil să existe mici plantații și în podgoriile lumii vechi. Iar de Tămâioasă roză per se nici nu poate fi vorba, Segarcea fiind singurul producător.

La proba paharului, licoarea de un rose strălucitor se relevă (dacă avem puțină grijă să nu-i punem căluș la gură servindu-l prea rece) ca un vin expansiv, aromatic, cu arome de fructe roșii de pădure, căpșuni, piersici și adieri florale. Gustul este plin, cu o greutate firească având în vedere încadrarea în categoria demidulce, însă bine strunită de aciditatea care joacă gustativ între note ușor tonice, ca de piersică albă, și apăsate impresii de dulceață de trandafiri.

Am constatat că vinul se completează fericit cu un desert fructat, cum e o mini tartă cu cremă de vanilie și căpșuni, vinul părând în atare situație chiar mai lin curgător, fără a se pierde însă – și completând experiența cu un mix delicat tonic-acid care face întreg ansamblul mai agreabil.

Însă nu e niciun motiv pentru care nu vă puteți înveli între vaporoasele pliuri orientale ale licorii, acompaniați doar de o seară de vară și, eventual, de briza mării.

Tămâioasă Roză 2017, Domeniul Coroanei Segarcea, DOC-CMD Segarcea, vin demidulce, 12,5% alc., aprox. 60 lei, disponibil în SELGROS*.

*articol aparut in cadrul campaniei selgroscautapasiunea.ro



Gabriel Lăcureanu și Sergiu Nedelea. Oameni, vinuri și pahare (3)


Bine v-am găsit la un nou episod din Oameni, vinuri și pahare, serie în care ne dorim să aflăm ce tipuri de pahare folosesc în degustare, acasă, în ocazii speciale etc cele mai cunoscute figuri ale lumii vinului din România.

Și călare (pe Licorna) și Peugeot
Pe Gabriel Lăcureanu îl cunoaștem datorită unor vinuri uimitoare cum ar fi ilustra Fetească Neagră Ancestral 2008, Golem 2009, și mai nou Anno Sauvignon blanc 2014 sau Bon Viveur 2014.
Oenologul și directorul companiei Licorna Winehouse ne-a spus ca paharul folosit la degustările din cramă este un Peugeot “Esprit 180” de 400 ml (foto, paharul din stanga), produs pentru soiul Merlot, care însă s-a dovedit foarte bun în aprecierea vinurilor de toate culorile. Pe lângă o oarecare eleganță, a completat Gabriel.

În ce privește munca în cramă, Gabriel ne-a spus că  “în momentul când definitivez un vin îl degust în mai multe tipuri de pahare, pentru a observa cum ar sta în paharele din diferite restaurante, deoarece noi vindem preponderent în restaurate și acolo trebuie sa iasă corespunzător vinul în apreciere”.  
Și a completat: “însă la toate vinurile pe care la pregătesc pentru piață, la final, mai folosesc pentru analiza mea și Impitoyable le taster”. Vorbim tot de marca Peugeot, un pahar de 380 ml, cu un design deosebit, fără picior, având doua cavități pentru apucare dar și pentru accelerarea aerării. (foto)
Acasă folosește pahare de tip lalea, recomandate pentru vinul alb, deci de capacitate mai mică, de 200-250 ml. (foto)
Gabriel ne-a mai mărturisit un lucru interesant și anume ca se gândește la particularizarea formei paharului, cu alte cuvinte la crearea unui pahar “Licorna”, ca să pună cât mai mult în valoare calitățile vinurilor produse. 

Blestemul vinului de vinărie
Și dacă a venit vorba de nemilosul (impitoyable) de la Peugeot, ei bine, binecunoscutul sommelier și formator Sergiu Nedelea a avut la rândul său o experiență cu numitul pahar. În vorbele sale, pe lângă multe altele am avut și un pahar special pentru degustare, adecvat tuturor vinurilor, numit “Les Impitoyables” (nemilosul)... dar l-am pierdut într-un accident tragic, pe când discriminam niște vinuri de “vinărie” versus vinuri de calitate... se pare că a fost un blestem !”.  
In activitatea de formator în cadrul Winetaste School, dar și acasă, Sergiu folosește pahare Riedel, cele uzuale din gama Degustatione pentru alb și rosu” (forma clasică, tip lalea), completând că “atunci când am un vin provocator, recurg tot la gama Riedel, dar folosesc paharele specializate în funcție de cepage-ul folosit sau care este predominant în acel vin” 
În afară de acestea, Sergiu Nedelea are un mic secret: o adevarată colecție de pahare și recipiente dedicate vinului, pe care o prezintă cursanților, pentru a vedea si înțelege evoluția acestora.

La final, Sergiu ne-a spus și o mică povestire anecdotică, legată de achiziționarea paharului tip pocal cu balonul verde, ușor opac (foto), de la un anticariat din Germania, undeva pe Valea Rinului. Întrebând vânzătorul de acesta curiozitate aparent inexplicabilă, pentru ca în fond folosim pahare transparente tocmai pentru a ne bucura de cromatica licorii, i s-a răspuns că astăzi toate vinurile au o culoare frumoasă, demnă de admirat, însa nu întotdeauna lucrurile au stat la fel, iar acest pahar este pentru “acele” vinuri.

Oameni, vinuri și pahare (2): Valentin Ceafălău

Dacă în episodul introductiv am făcut mise-en-place-ul problemei, este timpul să vedem ce pahare folosesc unele dintre celebritățile lumii vinului de la noi. Le-am întrebat ce tip de pahare folosesc în diferite circumstanțe, cum ar fi în degustare, la bătrânul băut “casnic”, la mesele de familie sau ocazii speciale.

Agentul 00…1

Dăm primul cuvânt lui Valentin Ceafălău, cunoscut jurnalist de vin, degustător experimentat, membru în juriului câtorva dintre cele mai prestigioase concursuri de vin din lume, Marketing Communications Coordinator la Vinimondo, respectiv ambasador al cunoscutului producător de pahare Riedel și prin urmare ne poate oferi, pe langă informația “mondenă” și o abordare teoretică asupra problemei.


“Paharul este parte integrantă a degustării vinului, are un rol extrem de important în acest demers. Cu toate că de foarte multe ori neglijăm acest aspect, forma paharului influențează radical percepția pe care o avem asupra gustului vinului.
Dacă luăm o băutură, orice tip de băutură, indiferent că este vin, bere, cafea, ceai sau băutură răcoritoare – și o încercam din recipiente diferite: o cană normală din ceramica, un pahar de vin sau direct din sticlă, o să observăm cât de diferit se simte aceeași băutură din fiecare recipient în parte! Diferența de senzații și percepții pe care le oferă diferitele recipiente este una incredibilă, putând fi sesizată chiar și de către cei mai puțin sensibili la arome și gusturi”

În ce privește paharele folosite acasă, pentru pentru băutul “casnic” dar și pentru degustările cu prietenii, Valentin foloseste paharul Riedel 001, “un instrument menit să pună în valoare toate vinurile, indiferent de culoare sau stil de vinificare.  Proiectarea acestui pahar, numit și „opportunity glass”, a durat câțiva ani, iar pentru realizarea sa s-a ținut cont de caracteristicile tuturor paharelor realizate până în acel moment de Riedel. Rezultatul a fost unul surprinzător, un pahar impresionant, „opulent”, care are capacitatea de a îngloba o sticla de 750 ml, dar și aceea de a scoate în evidenta caracteristicile vinurilor albe, roșii și roze, dar și pe cele ale vinurilor spumante și licoroase”.
Riedel 001

Din experienta de peste 50 de ani a producatorului Riedel, Valentin ne-a mai împărtășit că „unele pahare pot scoate în evidență fructozitatea, altele taninurile, mineralitatea sau aciditatea, putând echilibra în mai mare sau mai mică măsură acești contributori. Atunci când vorbim despre forma și influența sa asupra gusturilor, aducem în discuție o anume “arhitectura a paharului”. Cei trei parametri de design sunt forma, mărimea și diametrul “gurii” paharului. Mărimea paharului dictează cat de mult aer intra în contact cu vinul, forma dirijează vinul către diferite zone ale cavității bucale, iar diametrul paharului influențează viteza de curgere a vinului din pahar. Astfel, unele dintre pahare pot sa accentueze nuanțele tonice-amărui sau acide ale unui vin, în timp ce altele pot scoate în evidenta tonurile fructate ale aceluiași vin.”

Impresii despre vinuri: Domeniul Coroanei Segarcea, Tohani, Purcari (25.06.2019)

Domeniile Coroanei Segarcea.
Am participat, la Balcic, in apropierea palatului Reginei Maria, la un eveniment ocazionat de lansarea gamei Marama. Vinurile au fost incercate intr-un mediu deschis, la masa, deci nu ideal dpdv tehnic, insa pana la urma in habitatul lor natural, fiind vinuri dintr-o gama destinata Horeca. Din ce imi amintesc, toate sunt seci si toate au un continut de alcool mai mic de 13%, cu exceptia vinului rosu (14%). Lucru bine gandit, daca ma intrebati pe mine.

Feteasca alba 2017- are caracterul acela cumpatat, usor liniar, specific soiului, cu arome delicate de flori albe, moderat citric, corp bun si final usor mineral, vag vegetal. E vin de vorba lunga. 85
Feteasca Regala 2018- atat tineretea, cat si aromatica caracteristica soiului, il vor face in ochii multora de preferat Fetestii albe, insa nu cred ca acompaniat de el poti vorbi atat de mult ca in cazul anterior :) Din nou, bine facut, cu un profil apropiat de canon, flori si fructe coapte, adieri chiar un pic exotice, intensitate aromatica mai accetuata, un atac cu  ambușură captivanta care se rasfira in senzatii usor tanice, ca o muscatura dintr-un fruct cu pulpa tare, aciditate bine dozata, final mediu in registrul dulce-acrisor. 86
Tamaioasa Romaneasca 2018- lipseste din memorie. Cred ca discutia despre literatura franceza contemporana a ocupat slotul de memorie alocat acestui vin. Daca vreti, pot sa va vorbesc despre opinia lui Radu Rizea despre Michel Tournier, insa despre acest vin, sorry!
Tamaioasa Roza 2018- pentru unii acest vin poate fi un highlight al gamei, fiind si prima data vinificata in sec. Well, e exact cum te astepti, cu un caracter aromatic imposibil de ignorat, in care se captureaza trandafiri, piersici, fructe rosii, picanterii orientale si ne sunt livrate intr-un corp mediu spre light, fin cat sa nu se rupa, curat, cu aciditate revigoranta, usor citric, usor tonic. 86
Feteasca neagra Rose 2018- din nou: nothing fancy, dar un rose competent, curat, care nu bate, nu troncane, ci acompaniaza bine multe lucruri de pe masa, vinul nehotaratului, cum se spune. Fructe rosii, aciditate buna, mediu, din categoria "inca una, baiate!". 85
Feteasca Neagra 2017- vin rosu suculent, destul de fidel canonului, arome de prune si mix de fructe de padure, de corpolenta medie, taninuri prezente, dar imblanzite, care dau gustativ o usora senzatie de ciocolata, sau cacao, desi majordomul palatului meu nu mi-a comunicat prezenta lemnului in incinta. Remanenta respectabila, cumva picanta. 86
Ah, preturi...vad in online ca sunt in zona 45-55 lei (nu costa toate din gama la fel)

Tohani
Siel rose 2018, vin de supermarket, 23-35 de lei, dupa cum bate vantul in saptamana respectiva.
Acest vin e un blend din atatea soiuri incat nici nu-mi vine sa le mai insir. Oricum, felicitari pentru originalitate. Nu cred ca vreun francez s-ar gandi vreodata sa puna Cabernet sauvignon laolalta cu Syrah si Pinot noir. Mai apar in primul 11 Merlot, Feteasca Neagra si...Busuioaca de Bohotin! Am uitat vreunul? Tot ce se poate. Oricum rezultatul e un rose intens, cam prea intens, cu o aromatica destul de impetuoasa si care vine de peste tot (floral, fructe rosii si exotice, picanterii), dar care din cauza obiectivelor cu care probabil a fost facut, pare greu la proba bautului, apasand cam tare pe papile. Altfel, vin decent, nimic de zis. 82
Siel alb 2018, la fel e din 7 soiuri. Nu stiu, poate au vrut sa-i zica Solo Siete, dar semana prea tare cu Solo Quinta asa ca a ramas Siel, un diminutiv al prenumelui. Ca un Georgel fata de un George. Sunt rau, stiu, cunoastem, am vazut reclama la tv, asta daca nu am citit textul de pe contra. Siel- suflet in Afrikaans, limba din sudul Africii, de unde vine si oenologul etc.
Feteasca Albă, Tămâioasa Românească, Fetească Regală, Sauvignon Blanc, Riesling, Pinot Gris și Chardonnay. Parol, e mai bun decat prima editie, 2017! Parca s-a mai polisat pe la colturi. Plin de fructe exotice, cu fateta florala, un gust cu muscatura buna, insa cred ar fi fost de preferat o aciditate mai vibranta. Ok, e posibil tehnic vorbind ca aciditatea sa fie ridicata, insa gustativ nu sustine incarcatura aromatica. E un vin foarte bun de un pahar. Apoi devine obositor, cel putin pentru mine. Insa, una peste alta, la 23 de lei, ai un vin intens, fara defecte, insa departe de a fi pe toate gusturile. 83

Purcari
Incep prin a remarca ca vinurile de la Purcari se remarca an de an prin constanta atat in calitate cat si organoleptica. Aici nu prea vezi diferente notabile intre ani, desi...s-ar putea zice ca parca 2018 a facut munca in crama mai usoara pentru vinificatori
Sauvignon blanc 2018. Arome asteptate, in stil moderat new-world, grapefruit, agrise, usor exotic, usor floral. In gust nu are mare densitate insa are prospetimea de partea lui, coloana vertebrala acida face vinul agreabil, fara cine stie ce complexitati. 85
Chardonnay 2018. Vinul a devenit un subiect de discutie dupa ce s-a capatat cu 97 puncte la premiile Decanter. Fac precizarea ca am incercat vinul si inainte si dupa aceasta isprava. O fi ceva cu mine, insa n-am sesizat vreo diferenta :)  Este un Chardonnay solid, modern, cu o fateta nu pregnanta de lemn, usor moscat, floral (un iz mai apasator), cu fructe exotice, pastaie de vanilie si indicii tonice. In gust se releva cu o corpolenta medie, continua cu impresia moderat vanilata, usor prajita, insa are suficienta impetuozitate acida cat sa inchida bine angrenajul. 86 pct

Faurarul a faurit-o. E bine, da' nu ne prea convine

Romanul are o obsesie principala. Si anume ca nu e bagat in seama de aia mari, ca enormele sale calitati nu ii sunt recunoscute de lumea civilizata.
Ne uitam cu obida la unii de teapa noastra cum sunt mai bine priviti, joaca mai bine fotbal etc.
Asa au stat lucrurile si cu vinul romanesc. Revistele de specialitate nu prea ne bagau in seama si cand o faceau era vorba de vreun vin private label foarte ieftin, premiat pentru abilitatea de a nu omori bautorul englez sau de aiurea avand in vedere pretul sau minuscul. Cand cramele noastre isi trimiteau navele amiral la concursuri de regula luau o medalie de argint, un soi de "multumim pentru participare, va asteptam sa platiti taxa si la anul".
sursa foto: supermaketwine.com

Dar...in ultima vreme, ochiul lui Sauron s-a abatut si asupra noastra. Vedem materiale in revistele mari, punctaje respectabile: 96 pct, 95, pleiade de 90+. Iar la concursurile de tip Bruxelles incep sa rasara si mari medalii de aur. 
In sfarsit, am zice, am ajuns si noi in lumea buna sau mai bine zis "aha, n-au mai avut de ales si ne-au primit si pe noi, dupa ce ne-au tinut la usa 30 de ani. Scarbele!".

Dar NU! Care e prima noastra reactie la acesta oarecum neasteptata bagare in seama? "Eh, daca vinul asta are 95 de puncte io sunt Stefan cel Mare". Sau "daca vinul asta are 95 de puncte, inseamna ca astia folosesc scala de 110 puncte, dar au uitat sa ne spuna si noua" (au, stati, de fapt eu am zis-o p'asta, ca sa vedeti ca nu sunt ipocrit).

Ok. 95 pct pentru Faurar. Pentru cei care au deschis mai tarziu televizorul la programul nostru "vinul romanesc din ultimi 10 de ani", Faurar e un vin bun, constant de la an la an si ieftin, produs de Unicom Production, aia cu Davino si Flamboyant &all. Dar Faurar nu e singurul laureat. Mai e un vin, probabil de la Recas, inscris sub brand Asda, feteasca regala 2018, precum si un Noble alb 2017 de la Budureasca. 95. Bravo! La borna 93  (argintul la Decanter incepe de la 94) gasim o alta feteasca regala, 2009, de Jidvei, cel mai probabil aceeași cu marea medalie de aur la Bruxelles. Si apoi multe alte vinuri cu 90 si putin mai jos.
Problema nu e punctajul de la Faurar, vedeti voi, pentru ca acelasi producator a inscris si vinuri mai bune in concurs. Iacob 2016 (vin de mijloc) ia 90 iar DCR 2015, vin de 90 de lei, evident din alta clasa, primeste 86 pct. Moment in care te intrebi WTF?
Te uiti si peste Prut la Purcari. Au un Chardonnay 2018, vin bun, constant, gasibil in orice supermarket la 35 de lei, care a primit 97 pct! Ninetyfuckingseven! Dupa care vezi ca Negru 2015, vin de 100 lei, a luat 88! 9 puncte diferenta!? Ca la Davino! 9 puncte!!! WTF?
Decanter, revista engleza absolut respectabila, casa lui Broadbent, Johnson si Spurrier! Ce s-a intamplat?

Nu vom ști vreodata. Insa reactia la stire este interesanta in sine. Iata, am primit recunoasterea dorita! Ce facem cu ea? O dam de gard! E fake! Vorba glumei, in iad, singurul cazan cu smoala nepazit e cel cu romani. De ce? Pentru ca cum incearca unul sa se ridice, ceilalti il trag inapoi (credit Daniel Duica). Dar nu e atat de simplu, pentru ca, pana la urma, vinurile astea nu fac atat, nu dupa standardele normale, alea cu care am crescut.

Deci, care e solutia?
Solutia nu este sigur cea in care aratam aceste vinuri si ne batem joc de ele. Asta e cea mai proasta abordare. Nu e vina lor, nu e vina producatorilor, nu e vina nimanui ca au primit aceste punctaje stratosferice. Ii putem condamna ca jubileaza? NU! In fond, nu de asta le trimit la concursuri, nu de asta baga fisa si trag de maneta, daca nu in asteptarea unui castig? Si cand a sarit jackpotul si canta masina ce le facem? Radem de ei?

De fapt asta nu naste intrebarea, marea intrebare, pe care noi astia care ne jucam de-a specialistii, ne cam cutremura (sau ar trebui sa ne framante, oricum) si asta ar fi: "..."(wait for it).  Cum se face ca desi peste tot sunt numai jurii formate din specialisti, rezultatele sunt atat de aleatorii? Adica cu acelasi vin iei 84 aici si 94 dincolo? Cum ar veni: "nu sunt toate concursurile astea o loterie, un joc?".

Problema, dragi mei, nu sunt vinurile, ele sunt ceea ce sunt, o evidenta organoleptica, ci problema suntem noi, "profesionistii", cei care am confiscat si verbul si gustul si, de bine de rau, le tinem ostatece! Ca daca nu noi, atunci cine?

Oameni, vinuri și pahare (1)


Există un element indispensabil în procesul degustării care de regulă nu este tratat cu aceeași atenție precum vinul în sine. Poate vi s-a întâmplat la o petrecere, eveniment sau degustare ca cineva să vă întindă un pahar cu vin. As putea sa pariez ca ați întrebat "ce vin e acesta?" și nu "ce pahar e aceasta?".
Într-un fel,  relația dintre vin si paharul în care se găsește este asemănătoare cu cea dintre un tablou și rama care îl încadrează. Există rame care pun în valoare opera, dar exista și unele care par să nu o facă, ba chiar aduc deservicii obiectului estetic principal. La fel par să stea lucrurile și cu paharele. O întrebare e totuși cât de mult influențează paharul percepția? 

sursa foto: google search

Ian Tattersall și Rob De Salle se referă la chestiune în volumul lor Istoria Vinului (Baroque Books&Arts, București, 2017): "paharele de forme diferite direcționează într-adevăr lichidul spre părți diferite ale limbii, deși nu e clar dacă acest atribut al lor are vreun efect important asupra gustului vinului. Totuși, locul de pe limbă unde ajunge vinul nu este unicul scop al paharelor cu forme diferite. Chiar și experimente neoficiale vor dovedi că paharul sporește experiența senzorială". 

Științific vorbind nu este tocmai o prioritate a fizicii sau chimiei să răspundă la aceste întrebări, însă câteva studii interesante s-au realizat. De exemplu, un colectiv de savanți japonezi a întreprins un experiment folosind diferite aparate de măsură și s-a ajuns la câteva concluzii interesante ("Sniffer-camera for imaging of ethanol vaporization from wine: effect of wine glass shape", studiul în limba engleză fiind disponibil aici). Ceea ce diferențiază paharul de vin de alte tipuri de pahare (japonezii au folosit și pahare de martini respectiv de tip sondă) pare a fi felul în care se dispune alcoolul în recipient. 

Astfel, la paharul de vin concentrația de etanol din jurul marginilor este de două ori mai mare decât în mijlocul vinului. Acest lucru ar părea sa folosească la detectarea aromelor, deși nu acesta a fost scopul principal al studiului. Între diferitele forme de pahare de vin utilizate (riesling, pinot noir și cabernet sauvignon) s-a constatat că și aici forma influențează felul în care se distribuie alcoolul și modul de evaporare. 
Cea mai mare diferență între margini vs centru s-a constatat în cazul paharului tipic de cabernet sauvignon, apoi pinot și riesling. Putem presupune ca există o legătură între forma paharului tipic și caracteristicile specifice vinurilor obținute, în special dacă ne gândim la intensitatea aromatică și la conținutul de alcool. În fond aceste forme sunt rodul a sute de ani de căutări și practică, în urma cărora s-a găsit forma optimă pentru respectivul vin. Ce poate face știința acum este sa descopere principiile științifice din spatele acestei tradiții experimentale.

La capitolul experimente trebuie amintit și studiul lui Margaret A. Cliff (Influence of Wine Glass Shape on Perceived Aroma and Colour Intensity in Wines). Acest studiu se referă exclusiv la perceptie, in sensul ca nu s-au utilizat alte metode de măsurare decât papilele unor studenți la enologie. 18 subiecți au degustat în orb (de data aceasta "în orb" a semnificat ceva mai la propriu decât "în orb"-ul obișnuit în degustările de vin și anume ca degustătorii au fost legați la ochi) vinuri din trei pahare diferite. Burgundia roșu, apoi chardonnay (din portofoliul producătorului Riedel) și paharul ISO (paharul standard de degustare, mai cunoscut la noi ca OIV). Din punct de vedere al intensității percepute pe locul întâi s-a clasat paharul de Burgundia rosu, apoi cel ISO și de chardonnay.

Un alt experiment referitor la percepție (Jeannine Frances Delwiche, Marcia Levin Pelchat) a concluzionat că diferențele de formă "sugerează că paharele au un impact limitat, dar subtil, asupra experienței olfactive a vinurilor."

Din propria experiență de băutor de vin tind să fiu de acord cu aceasta ultimă concluzie. Pe lângă acestea, din literatura care înconjoară subiectul se mai desprind cîteva opinii. Astfel, pe langă volumul recipientului, grosimea sticlei este de asemenea menționată ca un factor diferențiator, dar și tipul de taiere al buzei sau chiar existenta ei, existând și pahare fără buză, sau mai bine zis fară obișnuita margine rotunjită.
Marea întrebare este însă cât de mult influențează aceste detalii percepția asupra vinului? Dar și neliniștitorul corolar: utilizând un pahar "nepotrivit" am ratat oare întâlnirea cu vinul?  

La aceste întrebări, dar și la interogații mai practice, de tipul paharului folosit și producătorul preferat, ne-au răspuns o serie de persoane cunoscute din lumea vinului. Vom trece în revista opiniile lor în episoadele viitoare din "Oameni, vinuri si pahare"  

BESSA VALLEY - Enira Grande Cuvee (2015)


Nu stiu daca de vina au fost ocazia, alinierea planetelor sau ceafa de porc, insa vinul de azi mi s-a parut exceptional. Nu culoarea vie, bordo intens, nici aromele de fructe de padure, prune si secondare de cutie de lemn, vanilie, tutun si marochin mi-au dat aceasta senzatie. Nici finetea gustativa, cu taninuri polisate si note galgaitoare de fruct. Ci echilibrul dintre componente pe care-l transmite. Echilibru care se manifesta firesc prin lejeritatea cu care se ofera norocosului bautor. Recomand! 


Merlot, Syrah, Cabernet Sauvignon si Petit Verdot, Bessa Valley, Bulgaria, 14%, ~140 ron, 92 pct