Cuvee Andrei 2011 Avincis

Un vin foarte reușit a ieșit din Cabernetul Sauvignon 2011 lucrat de Ghislain Moritz, la Avincis. "Nas" frumos și alambicat, cu note de cacao, anason, lemn dulce, ierburi aromatice, pe lângă așteptatele note de afine, coacăze, cireșe. Gustul oferă o corpolenta medie, taninuri fine si rotunde și o remanenta bună. 
E cuvee pentru ca e un mix de vinuri din Cabernet sauvignon: 40% rotunjit 14 luni in baricuri noi, restul pastrat in cisterne de inox. 
DOC CMD Dragasani, 13,5% alc, 70 lei, 87 pct


Soare Cabernet sauvignon 2012 Vinarte

Iata azi unul dintre pilonii vinului romanesc de calitate! Din 1998 acest cabernet de Samburesti, "adevaratul" cabernet de Samburesti, pentru a parafraza o sintagma din Craii de Curtea veche, a fost și este o alegere sigura. 
Editia 2012 tine steagul sus, poate chiar ceva mai agreabil de tanar decat unii dintre fratii sai mai mari. Același mix maiastru de condimente dulci, fructe negre și un ingredient "noir", din categoria tabac-pielarie-cutie de lemn, care subliniaza anvergura aromatica a licorii. Highly recommended!

O curiozitate ne e relevata pe contraeticheta: vinul e imbuteliat la Domeniile Zoresti! Ă...ciudat. S-au urcat baricurile in camioane la Bolovanu si s-au dus la Zoresti? Sau de mic vinul a fost "elevat" in Dealu Mare?

DOC-CMD Sâmburești-Bolovanu, 13,5% alc, 80 lei, 88 pct

Fetească neagră 2013 Îngeri din micul Paris (Crama Basilescu)

Iata o Feteasca neagra competenta, dintr-o bucata buna de Dealu Mare, de la un producator care a oferit destule surprize placute, de-a lungul timpului. Un vin de vreme friguroasa, destul de amplu, frumos curgator, cu aromatica de condimente, prune uscate, gust plin, invaluitor cu un final interesant, intr-un balans dulce-amarui. Extract bun, de viță veche.
 Nu stiu cine a realizat acest vin, deoarece dupa plecarea lui Gabriel Lacureanu e un du-te vino acolo greu de urmarit. Sper sa se stabilizeze situatia. La vinul de azi alcoolul nu e suficient de bine integrat, fiind un neajunsul. In rest e de bine. 
Cum intamplarea face ca acestui vin sa-i vina randul la review azi, 1 Decembrie, as zice ca Feteasca aceasta e precum Romania, adica frumoasa, deosebita si cu mici probleme.
Hai sa trăim!

DOC-CT Dealu Mare, 14,8%, 73 lei, 85 pct

Rhein Riesling 2015 Regno Recas (Cramele Recas)


Recas a lansat o gama noua, destinata HoReCa, undeva pe locul a ceea ce era Cocosul dintre vii. Cel putin asa presupun. Preturile sunt pe undeva intre 28 si cat ii lasa inima pe comercianti.

Din aceeasta gama am incercat Rieslingul de Rin. Stiu ca ani buni ca exista plantatii din acest strugure, dar iata ca pana acum nu  fost imbuteliat monovarietal.
Dupa proba paharului, as zice ca Bega nu se varsa in Rin, dar vinul nu este nereusit din alte puncte de vedere. Culoarea este galben pai stralucitor cu reflexii verzui, floral, cu pere williams, lamaie si inflexiuni minerale amintind usor de o apa magneziana. Mineralitatea si aciditatea vor tine coloana gustativa, fiind destul de robust si racoritor, fara a avea "muscatura" acida a unui riesling nemtesc din aceeasi zona de pret (6-8 euro). Nivel de alcool moderat, bine integrat.
Etichetele le gasesc interesante, cu ilustratii realizate de artistul plastic Vali Irina Ciobanu, ca un "cover" dupa operele renascentistului Giuseppe Arcimboldo.
DOC CMD Recas, 12%, 28 lei, 81 pct.


PS: ditamai producatorul si nu poti gasi site-ul oficial in prima pagina de google. De fapt am ajuns pana la a cincea si mi-am pierdut rabdarea...Come on guys!

Cuvee IX 2013 Lacerta Winery


Cuvee IX 2013 este un "blend"intr-o proportie cunoscuta doar de oenologul Mihai Banita, de Cabernet sauvignon, Merlot, Feteasca Neagra si Shiraz, care reușește sa creeze o impresie de "dulce", deși vorbim de un vin sec. Face acesta datorită nu atât zaharului rezidual, cât mai ales utilizării baricului. Găsim astfel impresii de fructe confiate, vanilie, baton cu rom, pana și coacăzele sunt zaharisite. Deși nu tocmai corect sa folosești cuvinte indicând senzații tactile asupra senzațiilor gustative, în cazul de față cred că toți ar înțelege de ce am putea spune "mătăsos" despre Cuvee IX. 
In concluzie: un vin românesc de top, însă direct, ușor de înțeles și de apreciat.
DOC CMD Dealu Mare, 14,8% alc, ~70lei, 87 pct



Screaming Headless Torsos și Cuvee Pițigaia 2013

Lumea muzicii se aseamana foarte mult cu lumea vinului. Ambele sunt azi mai degraba industrii decat arte, desi cei care le produc sunt "artisti" fara indoiala. 
In ambele lumi exista o diversitate aproape incomensurabila. Stiluri, genuri, subgenuri etc. 
In ambele exista un grad de nedreptate. Notorietatea bate, de multe ori, calitatea. Precum muzica, tot asa exista vinuri pop, vinuri care se vand in milioane de exemplare, desi nu sunt cine stie ce opere de arta. Sunt insa oneste, directe, usor de inteles, uneori penibil de usor de inteles (doua vorbe va spun: Pineapple pen/eticheta galbena). 
Mai exista insa si vinuri de artizanat, produse de o crama mica, asemenea unui album de jazz editat la o mica casa de productie, fara buget de promovare, care nu va sparge niciodata topurile si va fi ascultat de cel mult cateva mii de oameni, desi interpretarea este maiastra.

O recenta feblete muzicala mi s-a infiripat in playlist intr-un mod alambicat si oarecum indirect. Acum vreo luna, in minunata mea urbe a avut loc un festival de jazz si blues- Danube Jazz&Blues Festival, ajuns la a treia editie. Intr-una din seri in program a fost trupa chitaristului Rases Totu featuring Dean Bowman. Si uite asa pe scena teatrului muzical din Galati intra pletosul chitarist si un tip inalt de culoare, ras in cap si de varsta incerta, prezentat de Florian Lungu ca fostul vocalist al unei trupe legendare de jazz, numita Screaming Headless Torsos. Vreau sa va zic ca dupa 30 de secunde performantele vocale ale omului m-au facut sa ma intreb ce Dumnezeu cauta el in Galati!? Cu asemenea voce, plecand de la cea dura si metalica a lui Hendrix, urcand in stil de soul si gospel pana la falsetto-uri a la Freddy Mercury? A cantat minunat, usor "transportat", nu stiu daca cu ajutor exogen sau endogen.
Intors acasa, dau in google ca sa aflu cine e omul. N-are pagina de wikipedia, insa printre primele rezultate apare trupa "legendara" Screaming Headless Torsos aka SHT. Ce nume! :)
De aici am ajuns pe youtube. Cred ca Wikipedia avea dreptate. "Genre-defying" e corect. Amalgam de jazz, rock, acid funk si metal, intr-o trupa condusa de voce si de chitara fantastica a lui David "Fuze" Fiuczynski.
Dean Bowman a fost membru fondator si compozitor al mai multor piese de pe primele doua albume (SHT 1995 si 2005). Pe albumul din 2005 trei piese sunt cantate de actualul vocalist, Freedom Bremner, marcand ruptura dintre trupa si Bowman. Ca fapt divers, SHT au mai inregistrat un album in 2014 (Code Red). 

Va recomand acesta scurta selectie:
Blue in Green (daca cineva il recunoaste pe Miles Davies aici, respectele mele!)
plus doua coveruri inregistrate mai tarziu si incluse intr-un reissue:
Something (Beatles)
Little Wing (Hendrix)
Iar de pe 2005 (album complet in link, pe youtube)
Mind is a River
Woe to the Conquered (mai ales!)
Just for Now
Bonus:

Pentru mine, asta e muzica adevarata. Desigur, nu vor vinde niciodata milioane de albume. Nu vor fi in heavy-rotation pe MTV. Insa dupa ce l-am auzit pe fostul lor vocalist live iata ca au un fan in plus. 

foto: provin.ro
Cu ce vin i-as asemana? Ei bine, cu un vin la care am ajuns tot indirect. Batand standurile unui Goodwine mai de primavara, usor infrigurat, infasurat in manta-mi, ajung la o rascruce. Unde era doamna Irinel Macici la standul producatorilor de baricuri Unicom (Valach). Si asa ni s-a turnat in pahare un vin de la o crama romanesca care nu facea parte din expozanti, anume Crama Ferdi. Iar vinul are numele de scena Cuvee Pitigaia 2013 (alt nume amuzant!), un Merlot cu putin Cabernet, maturat in numitele baricuri 18 luni. Pitigaia fiind numele dealului de unde provine, pe langa Tohani, DOC Dealu Mare. Mai multe despre acesta mica crama (capacitate de procesare pentru doar 7 tone de struguri!) puteti citi aici. Ce vin atipic prin naturaletea sa! Sub roba ambla a baricului bine utilizat, cu toate pliurile sale de vanilie si condimente, se ascunde fructul copt, dulce, dar cu destula aciditate, o structura tanica densa dar prietenoasa, cremoasa si un final durabil cu asemanari de espresso si ciocolata neagra. Un vin clasabil undeva pe la pragul celor 90 de pct si din pricina febletii mele pentru underground, chiar peste: 91 pct. 

Precum la Screaming Headless Torsos, unde youtube-ul nu acopera intreaga discografie si trebuie sa scoateti cativa lei de pe card ca sa ascultati toate piesele, la fel si in cazul Ferdi trebuie sa cautati cu ardoare un loc de unde sa le cumparati vinurile. Va doresc succes! Pentru ca merita!

Apogeum Feteasca Neagra 2012 Domeniile Tohani si doua vorbe despre caftul de pe Facebook

Domeniile Tohani fac o afirmatie foarte ambitioasa odata cu aceasta Feteasca neagra. Nu putina lume a crezut ca distanta de la Sange de Taur la medalii de aur si vinuri de 90+ este prea mare, insa, vorba reclamei din pauzele CM 1990, "daca vrei, poti"!
De la bascalie la buzele lui François Hollande au trecut cativa ani de investitii si incercari, insa iata ca Apogeum 2012 se prezinta astazi cat se poate de respectabil. 
O culoare rosie rubinie cu reflexii purpurii, tuse elegante de lemn, condimente, prune uscate, dulceturi, tutun fin, rotunjime gustativa, o buna suculenta, cu tuse de ciocolata neagra si final usor vegetal. 
Pe scurt, vinul mi-a lasat o impresie foarte buna, de eleganta mai degraba new-world.  13,8% alc, bine integrat, 140 de lei. Bate cu putere la usa celor 90 de pct si inclusiv din acest motiv, este fara indoiala una din cele mai bune fetesti negre disponibile in acest moment

Probabil stiati ca la cina dintre Klaus Iohannis si François Hollande, in urma vizitei acestuia din urma in Romania, s-au servit albul Solo Quinta (Recas), Feteasca neagra pomenita si un dulce de la Liliac. 
Tohani s-au umflat in pene pe Facebook, postand o fotografie a sticlei cu mesajul "Consumat şi foarte apreciat de elitele europene, precum Francois Hollande, Preşedintele Franţei, Apogeum-Fetească Neagră, confirmă că este cel mai bun vin roşu din România". La scurta vreme, oamenii de PR de la Recas reactioneaza similar, printr-o poza cu Solo Quinta cu mesajul "Felicitări Apogeum Fetească Neagră pentru obţinerea autoproclamatului titlu de “cel mai bun vin din România”. Din partea Solo Quinta 2010, deţinătorul Marii Medalii de Aur la Vinalies Internationales de Paris 2011 şi primul vin degustat de Francois Hollande în România". Dupa care si Cuvee Uberland, rosul cel mai cel de la Recas, i-a soptit ceva de bine Fetestii din Dealu Mare. 
Adevarul e ca daca l-a baut Hollande e de la sine inteles ca-i cel mai bun din Romania. De ca si cum Hollande insusi l-a cerut special. Iti si inchipui cum i-a zis lui Iohannis "draga Klaus, am auzit ca aveti un vin extraordinar aici la voi. Nu se intampla sa ai pe aici o sticla din Feteasca Neagra Apogeum?" Zis si facut!
Si Cramele Recas au sarit țuț, ca, vezi Doamne!, calarim si noi valul Hollande si, in acelasi timp, dam un bobarnac concurentei. Very funny. Astept sa fiu invitat la majorat! Insa aici pot sa inteleg ca a fost un moment in care mingea era deasupra fileului si au avut de ales daca sa sara sau nu. Grea alegere!
Serios, eu credeam ca in domeniul vinului comunicarea e mai eleganta, ca vinul nu e bere si nici punga de chipsuri, insa se pare ca m-am inselat. 
De acum incolo ma astept la cel putin 20 de "cele mai bune vinuri din Romania", care, ca sa evite imbrancelile celorlalti aspiranti, vor avea un asterisc la sfarsitul sloganului, cu trimitere la textul ilizibil din josul fotografiei: "conform punctajelor la concursul inter judetean Strugurele de argint Faurei 2015" sau  "conform unui studiu realizat de Asociatia lustrangiilor profesionisti din Romania". 




Ce ne invata vinul despre Trump

Zilele trecute am vazut o mica stire cum ca un nou termen s-a infiripat in dictionarul Oxford: "post-truth".
Adjectivul "post-adevar" ar insemna ceva in legatura sau denotand circumstante in care fapte obiective sunt mai putin importante in formarea opiniei publice decat apelul la emotie sau la credinte personale.
Termenul s-a folosit intens in legatura cu Brexit si Donald Trump, desigur. 
sursa:blogyourwine.com
Deja se anunta ca am intrat in era post-truth, in care alegerile nu se mai castiga de partide sau candidati bine pregatiti, cu argumente, proiecte etc. Nici macar cu promisiuni desarte. Ci cu frica, cu ura, cu emotii, cu panouri ilustrand coloane de refugiati murdari si barbosi, arabi sau mexicani, dupa caz. Sau cu inducerea ideii ca America a ajuns in ultimul hal si e musai nevoie de o freza neobisnuita ca sa o faca mareata din nou. Cu poze de travestiti sau cu bisericosi, ambele insemnand pentru cineva decaderea, intunericul, groaza. 
Nici macar nu ne mai uitam la cine sunt acesti politicieni. Lumea nu prea mai e interesata, pentru ca toti par corupti. Pe cine alegem? Pe ala mai convingator in a ne picta un viitor mai negru. Desigur ca el si al lui sunt solutia. 

Pe noi, cei din Romania, acest spectru al politicii post-factuale ne inspaimanta mai putin. Pentru ca noi n-am trait multe zeci de ani intr-un mediu stabil, cu o viata politica relativ inchegata si o societate trecuta de pubertate. Pe unii francezi  ii pot apuca frisoanele gandindu-se la un Le Pen la a doua venire, acum la feminin, deci mai indulcit. Aud ca nici italienii nu par s-o duca mai bine. 

Noi ne-am nascut in post-truth, printr-o teorie romantica a latinitatii si a continuitatii in spatiul carpato-danubiano-pontic, am trecut prin pastise de rasism si antisemitism, ca toata lumea, inchizandu-ne apoi 45 de ani intr-un totalitarism in care rescrierea istoriei dupa nevoi ideologice era un soi de sport academic. Ce poate fi mai post-truth de atat? Dupa Revolutie au aparut trandafirii pe care-i sorb din priviri foarte multi si acum, la antena3&co, unde daca nici acolo nu se practica cu succes post-adevarul, nu stiu unde se mai poate practica. 

Si de ce merge, va intrebati? Adica e evident o inselatorie la mijloc, nu-i asa? Pai ce credeati ca toti anii astia de reality show-uri, Jerry Springer, Maruta si toti ceilalti, nu o sa-si faca efectul? Eu cred ca daca iei cel mai amarat si needucat om si-l intrebi de ce sta cu ochii pe prostiile astea, o sa zica ca-si da si el seama ca sunt regizate, dar macar sunt distractive. Se mai paruieste Guta cu iubita, treburi din acestea, pe care omul le intelege. Ce ati vrea, sa se uite la Teleenciclopenia? Nici nu poate pronunta titlul emisiunii! Deci treaba s-a copt! S-a intalnit hotul cu prostul! Cum altfel sa nu ramai traznit cand un cetatean condamnat penal pentru fraudarea alegerilor si nu pentru ca ar fi introdus doua buletine in urna, ci pentru ca a organizat un sistem national functionand in afara legii, vine si zice ca aceste alegeri urmeaza sa fie fraudate. Bineinteles, de catre ceilalti, de aia rai si tradatori, platiti de Soros. Ar fi interesant de stiut ce parere are Soros ca unii din Romania l-au votat ca fiind cel mai negru drac din lume. Si ungur si evreu si american si finantist fara scrupule. Deja ma astept sa reapara caricaturi ca cele din interbelic cu monstrul care suge sangele pur al natiei, asta daca nu au aparut deja.
Cand vom ramane fara dusmani, stati linistiti ca urmeaza multinationalele, asa in general. Nu in particular, pentru ca spaga vine de la particular, nu de la general. Apoi UE, pentru ca...de ce nu? In fond, a functionat la englezi.

Si in lumea vinului e cam la fel. Exista multimea, cea pentru care Grasa cu eticheta galbena e culmea bunatatii si luxului, asta daca nu apreciaza virtutile vinului rosu, cum e Zestrea Pinot Noir innobilat cu Merlot. Sigur multimea e formata din oameni, unul cate unul. Motivele pot fi diverse: dezinteresul pentru subiect, caci pana la urma nu exista vreo lege care sa te oblige sa cunosti specificul terroir-ului de Dealu Mare sau deosebirile intre un Sauvignon de clima rece si unul mediteraneean; lipsa de educatie, la unii despre vin, la altii in general; ca in politica, imposibilitatea de a discerne intre valoare si notorietate;  frica de nou, sora inofensiva a xenofobiei. 

Si apoi exista ceilalti. Iubitorul de vin apreciaza diversitatea. E mai destupat, pune argumentul in decantor, lasa ideile sa ia aer. 
Sa nu ne imbatam cu apa rece, sunt si aici hateri si trogloditi, pe care vinul, in loc sa le deschida ferestrele, ii intoxica cu propriile fumuri. Dar, in general, iubitorul de vin e cineva cu care ai ce discuta. Poate e si o chestiune de fundal social, cultural etc. Iubitorul de vin nu-l face prost pe cel care-i spune ca cel mai bun vin e X sau ca e din zona Y. Poate pentru ca a fost si el acolo, inainte sa se "converteasca". Ci incearca sa-l aduca pe interlocutor pe calea cea buna sau macar sa-i sugereze ca lumea e mai mare decat bufetul lui cu bauturi. 

Se zice ca societatea americana a iesit dezbinata din aceste alegeri, ca America s-a separat intre tineretul luminat si rednecki din parcul de rulote. Că la noi, clasa de mijloc, facebookista si voluntara cum o stiti, se lupta cu pensionarii si asistatii social, daca nu cu mortii din Teleorman. Pana la urma ca rationalul se lupta cu irationalul, argumentul cu frica si creierul cu viscerele. 
E usor sa faci din orice alegeri un armagedon si sa creezi dihotomii. Sa imparti lumea in rai si buni sau in destepti si prosti. In fond asta fac aceste trambite post-adevar. 

Asa ca, anticipand  11 Decembrie, ar trebui sa facem cu alegerile ce facem si cu sticlele noastre de vin. Mai citim ce scrie pe contraeticheta, mai cautam prin carti sau google de unde, cine, ce, invartim paharul, mirosim, votam si speram ca si gustul va fi pe masura. 
Sigur, exista o probabilitate ca postgustul sa fie cam de prostgust, dar in calitate de degustatori tot trebuie sa ne facem datoria!


Smartdrinks of Bucharest 2016 (19-20 octombrie)

Targul glamour al celor de la SmartDrinks (aka Alma Tim, cu George Chendi in rolul principal) s-a desfasurat la galeriile Artmark, pe Rosetti, la doi pasi de Piata Revolutiei, miercuri si joi, 19-20 octombrie.
In mod normal, s-ar preta o descriere care sa puna in valoare calitatea bauturilor prezente, ambientul domnos, silfidele hostese care zambeau la intrare...
Oricum ar iesi pana la urma, daca ati intrat vreodata in cladirea cu problema, pun pariu ca v-au apasat nitel decoratiunile interioare, pentru ca in vremurile acelea oamenii mai aveau si alte aspiratii de la spatiul locativ decat 22 de grade si HBO cu 7.1 true surround.
Acestea fie zise, probabil si un targ de bormasini ar fi fost elevat, sub privirile erosilor auriti din tavan si ale portretelor de mii de euro expuse pe pereti. Cu atat mai mult un targ de bauturi fine. Sa remarcam calitatea portofoliului acestui importator, care a reusit din nou sa umple generosul spatiu doar cu lucruri din propriul catalog.

Trecand peste aceste consideratii introductive, sa vorbim un pic de licori, fircare prezentate fie de un reprezentant al producatorului, fie de persoane bine antrenate din partea importatorului.
La Besserat de Bellefon din Champagne mi-a placut Cuvee-ul Des Moines Blanc de Blancs, cu un nas si un atac neobisnuit de placinta cu mere.
Daca tot suntem la capitolul bule champenoise, m-au impresionat din nou Devaux, in special cu ale lor Ultra Extra Brut si pretioasa Stenope Brut, o lucrare de o finete impresionanta, un soi de spuma usor fructata, cu arome delicate de patiserie. Top Stuff.
La negociantul Brotte e greu sa nu treci prin multitudinea de apelatii de Ron sau Provence. Pentru ca atentia este capricioasa, o sa pun degetul pe un Hermitage Seigneur des Coteaux 2012, peste spectaculosul Vacqueyras Vieilles Vignes 2014, Viognierul Condrieu Versant Dore 2014 si Tavel Les Eglantiers 2015, aceasta curiozitate rose cu anduranta. Mi-au confirmat calitate medie pentru locurile pe care le reprezinta, ceea ce nu e putin lucru pentru un negociant. Altfel, vinuri foarte puternice, caution advised!
La vinuri linistite, pentru sufletelul meu, mi-a atras atentia (candidat la titlul de cel mai cel) supertoscanul Cortaccio 2005, de la Villa Cafagio, prezent in standul asociatiei La Vis. Ce vin! Un Cabernet sauvignon, in care aromele de fruct (dupa 10 ani!) se imbina cu note elegante de maturitate. Insa gustativ e marele wow, cand vezi cum aciditatea si niste taninuri surprinzatoare mai au inca nevoie de timp pentru a se polisa. Minunat! Nici "fratele" din alt "cru", San Martino 2006 nu e de lepadat, insa nu e atat de echilibrat.
Wow a fost si Tralca 2007 al chilienilor de la Bisquertt, din Colchagua Valley, un blend de Cabernet Sauvignon, Carmenere si putin Syrah. Sigur, nu e ieftin (280 lei!), insa se confirma ca chilenii nu prea joaca de obicei in liga super-mega-premium, insa cand o fac, reusesc sa combine inteligent stilul lor cald, catifelat, fruct&baric cu note eleborate, elevate.  La alt nivel, linia La Joya (cu merlot, carmenere respecyiv cabernet) s-a prezentat foarte bine balansata cu pretul(45).   
La americanii de la Terlato Family e greu sa nu fi gasit interesanta mini orizontala de Cabernet Sauvignon 2010, cu Rutherford Hill, Terlato si Chimney Rock, toate vinuri puternice, bine infipte, precum si la un nivel mai accesibil, Zinfandelul si blendul Zinfandel/Syrah Dueling Pistols din gama "patriotica" The Federalist.
In ceea ce ar fi avut mai mult sens sub administratia Reagan, am ajuns dupa California direct in Liban, de unde am gustat vinurile celor de la Chateau Ksara. Rose-ul Sunset 2015 s-a prezentat foarte fresh, pe cand vedeta standului a fost cuveeul pentru mileniul trei (nu glumesc, asa se cheama), un rosu elevat din Petit Verdot, Cabernet franc si Syrah, recolta 2012. 
De la spaniolele Juan Gil, din podgoria Calatayud, am retinut La Atayala del Camino 2013 (cupaj de Garnacha tintorera/Alicante bouschet, Monastrell) si Atteca (Garnacha 100%), din acelasi an, ambele din vii batrane. Avand in vedere pretul (~50), fanii vinurilor dense, care apasa puternic pe papile, ar trebui sa le aiba in vedere.
Am gustat si vinurile private label Vila Babiciu, pe care le propune Alma Tim inclusiv in Mega Image. Albul e un SB de Loara, rose-ul e de Provence, iar rosul e de-al nostru, un cab/merlot de la Ceptura (as in Crama Ceptura). La pretul lor (25, cand nu sunt la diverse promotii) n-ai ce sa le reprosezi. Sunt vinuri agreabile, usor de baut, potrivite "target"-ului.

Purtat de entuziasm am gustat si unele bauturi tari, desi nu prea imi sta in caracter. Am ridicat din sprancene la doua astfel de licori, ambele din Americi. In primul rand, romul venezuelean Diplomatico Single Vintage 2002, finisat in butoaie de sherry, care isi depaseste conditia si se ofera ca o bautura extrem de fina, de meditatie. In acelasi spirit, tequila Herencia Mexicana extra anejo, este altceva decat ne-am astepta. Tot o bautura fina, evoluata, care priveste condescendent spre 99,99% din rudele ei. Mi s-a parut suficient de complexa incat sa poata fi savurata incetisor, in liniste si nu zmucita in serii de shot-uri.
  
Smartdrinks of Bucharest isi confirma unicitatea in peisajul targurilor de vin de la noi. El se adreseaza aproape exclusiv pasionatilor "premium". Lume buna, mai un artist cunoscut, mai un medic celebru... 
Preturile au fost promotionale, unele semnificativ mai mici fata de pretul de lista, pana la urma asta inseamna targ. 
Inspirat si sloganul brandului personal al lui George Chendi. Pana la urma, toti cei de acolo eram cautatori de gusturi bune. Important e ca, din ce in ce, avem si unde sa le gasim!


Si la o calitate mai buna: AICI

Trei vinuri albe 2015 de la DAVINO (Plai&Monogram)

Acum ceva vreme am primit de la Davino (Unicom Production) trei vinuri albe 2015. 
Dupa cercetarea CV-ului a rezultat ca sunt Feteasca alba Plai, Sauvignon blanc Plai si Sauvignon blanc Monogram. 
Dupa proba practica, comisia (formata din mine si multiplele mele personalitati) a tras urmatoarele concluzii:
Feteasca Alba Plai 2015. Se pare ca fie anul, fie selectia de struguri, fie alte lucruri pe care un biet blogger din Galati nu are cum sa le cunoasca, au facut ca rezultatul sa fie oarecum surprinzator. Un vin care pe langa vinozitate si o robustete gustativa, s-a prezentat destul de timid aromatic. Sunt sesizabile mai ales pastise vegetale, minerale si impresii de fructe albe, iar gustativ apare o nota neobisnuita, usor mentolata. Nu e cel mai remarcabil produs Unicom pe cvare l-am incercat, insa departe de a fi nereusit. 35-40 lei 78 pct (poza s-a desprins de CV, asta e, urmatorul!)

Sauvignon Plai 2015. Un veritabil soc-vignon, de linie, insa cu prospetime si cu puternice si asteptate note de soc/grepfrut, mere verzi, dar si treburi tropicale, e drept mai discrete. N-ai ce sa reprosezi, nu are adancimea vinului urmator, insa avand in vedere incadrarea de pret, nici nu trebuie. 35-40 lei, 83 pct


Sauvignon blanc Monogram 2015. Ei, aici se vede o lucrare maiastra, usor diferita de editiile trecute (sub aceasta eticheta sau Edition Limitee), in care aciditatea si mineralitatea se exprima mai plenar, cu un déjà connu de Loara, cu coacaze si agrise, vertical, taios, usor cretos si cu o remanenta fantastica. Face pofta de mancare, deci atentie la silueta (care are). 65-70 lei, 87 pct


  








Vii? Vin. Despre biblioteca vie de pe raft de magazin (articol pentru SELGROS)

"Există în magazine o bibliotecă ascunsă. Nu o găsiți la raionul de librarie, dacă la asta vă gândeați. Ați trecut de multe ori prin mijlocul ei, în drum spre cumpărături mai presante, fără să vă dati seama ce încărcătură culturală vă apasă, parol!

Nu e o bibliotecă plină de cărti, ci una de gusturi, de povești, de istorie. Exact! La raionul de vinuri mă gândesc.
La prima vedere, sticlele acelea nu reprezintă decât un conținut lichid, agreabil, jovial și îmbătător (de la un gramaj încolo), un produs ca oricare altul.
Nimic mai fals, dragilor!"
Dragilor, va invit sa cititi restul articolului la sursa, adica AICI. Sa va fie de bine!



Prince Mircea 2012 si 2013 Vinarte

2012. Exista doua feluri de a te raporta la intalnirea cu un vin pe care l-ai incercat cu mai mult timp in urma. "Eu" e un concept mult mai putin schimbator decat "tu", desi si celalalt, la randul sau, e un "eu" pentru sine. Poate ca sentimentele de bucurie, respectiv de stranietate, de stangacie sau chiar uneori de neplacut, sunt date nu atat de schimbarea celuilalt, de diferenta intre el-cunoscutul-de-atunci si el-cel-de-acum, ci de constientizarea indirecta a propriei noastre schimbari. Asa și cu vinurile pe care le reincercam.
Acest Prince Mircea, pe care l-am degustat ultima oara anul trecut, tot gratie Unvinpezi si caruia i-am purtat o amintire sumara, precum mai tututor vinurilor pe care le-am incercat, este un mix de familiar si nou, pe care il salut! Brusturosul e acum mai degraba o adiere iodata, amintind de nuci verzi, insa musculatura puternica inca pare a iesi din croiala camasii. Nu stiu daca nivelul puternic de alcool se va integra vreodata, dar cum nu exista oameni perfecti, nici macar "eu", cu atat mai putin ar trebui sa cautam asta la un vin. In rest, dur, cu taninuri puternice si cu cativa ani de evolutie in fata. Eu unul sper sa ma intalnesc cu el din nou, peste un an sau doi, ca sa va relatez iarasi despre fenomenologia intalnirii cu celalalt. 47 lei, 14,5%, 83pct

2013. Mircea a fost mereu un baiat bun. Aproape de fiecare data este tratat condescendent, prin asemanare cu Prince Matei, ceea ce este nedrept, pentru ca aceasta eticheta din portofoliul Vinarte are propriul sau destin. Usor brusturos, iubitor de aer pentru a se deschide, cu indicii amarui, la confluenta dintre cerneluri si cirese amare, cu taninuri prezente, gustativ cu magiun si fructe rosii de padure, cu buna persistenta. Un lucru insa imparte cu fratele sau: abilitatea de a evolua, cel putin pe termen mediu. 
Fata de 2012 mi s-a parut  mult mai asezat, mult mai amabil, nivelul de alcool este mai jos si mult mai bine integrat, lemnul si-a facut mai bine treaba, rezultand un vin cu o jovialitate eleganta.  47 lei (btw merita sa aruncati un ochi la unvinpezi.ro, unde azi are un pret special), 13,5%, 86pct.



Azi dimineata m-am trezit la Galatz in 1929

Daca m-as trezi intr-o dimineata de vara, nu prea calduroasa, in orasul Galatz (oricat de absurd ar parea), in anul 1929, as face-o in asternuturile mirosind a sapun de lavanda ale Hotelului Bristol. Pe atunci mai central de atat nu exista. Ilustrata de mai jos este realizata din Parcul Municipal, actualmente Eminescu, asadar azi ne-am uita drept spre actualul centru comercial Winmarkt, fostul Modern. 
Hotelul nostru ar fi partea deschisa la culoare. Ziceam de sapun, pentru ca sapunul, lumanarile si toate pomezile de pe lume, isi aveau atunci cartierul general la Galati. Erau foarte multe fabrici de profil. Bunaoara Apollo, fabrica  infiintata in secolul 19  si desfiintata abia in tranzitia post-decembrista, era doar una dintre ele (cred ca jumatate din comerciantii listati in "Industriasi si comercianti galateni, harnici si de temut", Tudose Tatu, Adrian Pohrib, Galati 2013, aveau un obiect de activitate similar). Manufactura de pe Domneasca colt cu Radu Negru, unde se facea sapunul Cheia ("Vreţi să cuceriţi femeia? Folosiţi săpunul Cheia!"), era atat de cunoscuta in tara incat nici comunistii, dupa nationalizare, nu i-au schimbat numele! 


Dupa micul dejun la restaurantul hotelului, cu unt, felii de paine calda, mezelicuri si un ceai Floarea Indiana de la Comertul Roman, firma consulului danez la Galatz, A.C. Jorgensen, voi face cativa pasi (literalmente cativa) pentru ca voi intra la libraria lui Grosu, parte si ea din acelasi lant de cladiri cu Bristol, pravalia lui Sure si cele doua cofetarii, ale lui Ettinger si Manzavinatos. Aici, manat de un sentiment patriotic care nu va fi egalat de receptarea critica, voi cumpara cel mai nou roman al lui Liviu Rebreanu, Craisorul, proaspat aparut. Librarul imi va impacheta atent cartea, iar eu, dupa implinirea spirituala care este achizitionarea unei carti, ma voi indrepta spre ocupatii mai mundane.

De la cofetaria lui Carol Ettinger, cel venit de la Viena, sa ofere galatenilor ciocolata si prajituri nemaivazute, ma voi indulci cu cateva fursecuri cu stafide la o cafea Julius Meinl concentrata si scurta, dupa moda italieneasca.
Voi merge la magazinul Goldenberg, aflat, nu departe, pe strada Domneasca nr. 26. Aici voi achizitiona aceasta frumoasa palarie Bowler/Derby. Goldenberg&Fii, "furnisorii Casei Regale" vindeau articole de imbracaminte barbatesti, importate din Anglia, de o calitate foarte buna, din moment ce doua astfel de palarii vor ajunge peste ani via matusa Tania din Bucuresti, in stare foarte buna, in patrimoniul unui oarecare blogger, ocupatie care trebuie sa fi sunat foarte ciudat pentru cineva din 1929 (unora le suna si acum!). 

Probabil vindeau si ceasuri, insa pentru ceva deosebit ar fi fost mai indicat sa traversez parcul, pana pe strada general Berthelot/Mavramol/Balcescu, la un alt Goldenberg, vestit in epoca. As fi mers la celebrul Helder, insa in 1929, cred ca ramasese din comert doar renumele casei, in care puteai gasi marci celebre ca Longines sau Garnier, inscriptionate "Helder" din fabrica.






Apoi, cum merg fara tinta pe bulevard, ridic privirea si in fata cinematografului Trianon (unul din cele vreo 8 cinematografe din urbe) vad o pancarta pe care scrie mare "Ispitele trupului" (da click pe fotografia de mai sus). Cum? Mai sa fie!? In 1929? Cum nu aveam altceva de facut, platesc un bilet la matineu si intru in sala mica si intunecata. 

Filmul se dovedeste a fi o melodrama (evident muta), coloana sonora se aude dintr-un gramofon si din cand in cand pe ecran apar mici texte lamuritoare. 

Filmul are ceva istorie. In original "The way of All Flesh", regizat de Victor Fleming, cel care mai tarziu va conduce filme mult mai celebre, cum ar fi Vrajitorul din Oz sau Pe aripile vantului, l-a avut in rolul principal pe Emil Jannings (dupa cum se vede si din poza, mijloc-dreapta), un superstar al filmelor mute. De altfel, pentru acest rol, actorul care va castiga premiul primul Oscar. "Primul" adica primul premiu acordat vreodata pentru rol principal, la prima editie a acum celebrelor premii, din 1929. Sigur, pe atunci aceasta distinctie nu insemna nimic in Galatz, nici in restul lumii de dupa Hollywood. Mai e o curiozitate legata de acest film. Este singurul, dintre toate cele laureate cumva la premiile Academiei americane de film, care s-a pierdut! S-au pastrat doar 3 minute din aceasta pelicula, pe care, daca sunteti extrem de curiosi, le puteti vedea pe youtube.

Iar am facut excesive si obositoare cumparaturi iar acum e ora pranzului. Cobor vadul Carabus pana pe strada Dogariei, plina de ateliere de artizani, de unde cumpar repede mici feronerii maiastre, iar apoi opresc La Bulgaru, carciuma celebra, plina de negustorii din Port care isi beau satisfacuti aldamasul, dupa cum va scrie, peste ani, medicul-cercetator Crisan V. Museteanu in memoriile sale. Vom avea un pranz neaos, dar foarte gustos, poate un ghiveci cu fleici maruntite si un vinut rosu dobrogean, din struguri de Samovanca (ubi sunt?), poate o bucata grea de sturion fript la jar, urmate oricum ar fi de o cafea la nisip si cateva baclavale sleite in siropul lor de miere cu miez de nuci...

Trebuie sa ajungem iar in Centru. Luam un tramvai din Port si in Piata Regala asteptam un pic ca sa luam o masina al noul infiintatului Serviciu Public de Autobuze, fapt care in 1929 ar fi sunat ceva mai exotic decat azi, intrucat insusi cuvantul "autobuz" ar fi fost nu tocmai vechi in vocabularul limbii romane.
Din foisorul parcului se aud acordurile compozitorilor celebri ai urbei, Ionel Fernic cu al sau tango "megahit" Pe bolta cand apare luna sau batranul Iosif Ivanovici, seful orchestrei de marina, cu valsurile sale ultra-cunoscute.

Ne plictisim de atata asteptare si luam o birja. Ne ducem la meciul de fotbal de care se vorbeste in targ de cateva zile! Stadionul e binisor in afara orasului, care se termina inainte de dealul Tiglinei. Birja o o ia inainte pe calea Brailei. Pe drum vedem mici manufacturi, case taranesti, gradini de zarzavat si vii.


Stadionul Dunarea a fost inaugurat in 1920. Daca ne uitam la fotografia alaturata (facuta probabil inainte de razboi) observam cu un sentiment de stranietate mai degraba lipsurile: nici urma de impunatoarea cladire a spitalului judetean, nici urma de blocurile cartierului Ada Marinescu, cu ale sale Micro 18, 19 etc.  Multime mare, domni adusi de soferi in masinile lungi si inalte, beizadele cum vedem si astazi cu masini sport, decapotabile, dar si o gramada de pierde vara si cersetori. In fond ziarele vremii aveau un subiect perpetuu. ("Galatii, orasul oamenilor fara capatai" titra "Vocea Galatilor" 11 septembrie 1929, reprodus in Pohrob Adrian Din istoria politiei romane. Politia orasului Galati intre anii 1832 si 1949, editura Agaton, Galati, pg  641). Suntem la cateva luni de Marea Criza din America. Dar pana atunci, platim un pol si intram pe aceasta frumoasa arena, prima din Romania sapata si nu construita. Practic de la nivelul strazii nu urcai ci coborai in stadion, chestiune posibila datorita reliefului din vadul Tiglinei. Oricum, dupa cum galatenii stiu deja, stadionul inca exista insa arata astazi ceva mai rau decat in acesta poza. 

Meci mare! Dacia Vasile Alecsandri, echipa locala, fondata in 1920 prin fuziunea echipelor Soimii Dacia si cea a liceului Vasile Alecsandri, intalnea in optimile de finala ale Diviziei A pe Victoria Iasi. Dacia Vasile Alecsandri venea, precum adversara sa, din pozitia de castigatoare a competitiei regionale. 
Cu cateva saptamani in urma, DVA isi castigase dreptul de a juca in compania echipelor mari ale vremii, ca Venus Bucuresti sau campioana en-titre Colţea Braşov, dupa ce invinsese in finala regiunii pe Dacia Unirea Braila. 
Ce meci! Publicul e in delir! Crețeanu, Naciu si compania au maturat pe jos cu echipa ieseana. Scor final: 7-1! Si Galatiul merge in sferturi! (Gheorghe Arsenie, Inceputurile fotbalului la Galati, Viata Libera)
Unde se va si opri, ce-i drept, invins la limita de Dragoş Vodă Cernăuţi, insa noi nu ne oprim, deoarece imbarbatati si entuziamati de rezultat, ne vom intoarce in Centru, sa luam cina si sa cinstim pentru mareata victorie. Unde? 

Bineinteles ca la Sure, pe Domneasca, vis-a-vis de parcul municipal (azi Eminescu), perete in perete cu Hotel Bristol. Nu exista in urbe restaurant mai chic decat al lui Sure, cu accentul pe e, frantuzit. Pentru ca desi greci, umbla vorba ca alde Sure (sau Soure) ar fi fost la origine cruciati francezi ramasi in insulele grecesti. Intai era pravalia, care avea si o mica terasa, pentru aperitive si minuturi. Ce gaseam in rafturi? "Cu butoiul de masline si cel de telemea in fata la intrare, inauntru in rafturi, in pivnita si magazii, cele mai fine produse ale Mediteranei, de la caracatita pana la masline de Volo si vinuri de Lemnos, de Creta si de Cipru. In pravalie se gasea si untdelemn Puget, frantuzesc [...] ba chiar si ulei de seminte de dovleac si biscuiti Perrier si chiar vinuri bordoleze, burgunde sau din valea Ronului, dar le tinea doar asa ca sa nu zica cineva ca nu are". Erau branzeturi frantuzesti si mezeluri felurite.

Inauntru erau cateva mese de marmura alba, pentru clientii care doreau un aperitiv si nu apucau loc la terasa, ori nu doreau sa stea in vazul lumii. Sa intram! Sa comandam o mastica de Chios. Baiatul va aduce si o farfuriuta cu masline. Intrucat suntem veseli si multi comandam o carafa de pelin de mai, ca sa mearga bine la scordoleaua cu bacala sarata. Pelinul era local, caci orasul era inconjurat de vii, pe dealurile de la Tiglina, Barbosi Filesti, Tulucesti sau de jos, de la Brates. Unii ar fi preferat sardele Robert cu un Odobesti. (Crisan V. Museteanu, Lumea copilariei mele, pg 188, din Opere Alese I, Editura Muzeului de Istorie Galati, 2013). 

Apoi, mai urcam cateva trepte si intram in restaurant. Eu inclin spre o friptura englezeasca de vita, adica "cu miezul necuprins de foc", sparanghel stropit cu unt si o salata de andive inacrita cu un strop de lamaie. La Sure ai de ales intre doua vinuri trufanda: fie un Nicoresti de Coasta Lupii, cea mai bun "cru" din podgorie (Pastorel Teodoreanu este complet de acord) adica o Babeasca neagra cum nu poate fi alta, dar si, capatandu-l doar daca il ceri anume, vinul Manastirii Cocos, de peste Dunare, in drum spre Tulcea, o Feteasca neagra care l-a facut pe voda Ferdinand sa doarma pe bancheta din spate a limuzinei regale. Apropos, e un episod simpatic in cartea sus amintita despre ispravile bahice ale regelui la manastire (Museteanu, op cit , pg 117): "Ma, m-a luat Voda cu el aici, la manastirea Cocos, sa gustam vinul care-i place lui. Am mancat si am baut, ca la popi, la manastire. Trei zile si trei nopti. Ziua in trapeza, noaptea afara. Tineau fratii, stii popi ai mai tineri, faclii de rasina aprinsa. Ultima zi, catre miezul noptii, Voda a trebuit sa plece, cica avea un consiliu a doua zi si vrand sa fie odihnit, s-a culcat in masina, asa ca n-am mai avut si eu loc cu el". Dupa plecarea regelui, Oskar Spathy, cel care povesteste episodul, a continuat cu staretul, insa cand a cerut sa isi stinga "jigaria" de stomac, in loc de apa i s-a dat rachiu, moment in care s-a infricosat ca n-o sa scape viu de acolo si a fugit pur si simplu de la manastire, a tocmit din sat o caruta pana la Zaclau, a trecut fluviul cu bacul si a aparut nebarbierit si cu hainele botite in curtea fratilor Mantu, unde il cunostea pe Nicolae, cu care fusese coleg de scoala la Berlin.

Dupa o zi atat de plina, ar fi bine sa ne retragem in camera noastra de la Bristol, unde inainte sa inchidem ochii vom socoti ca viata e frumoasa in acest colt de Romanie. Peste cateva luni, valurile recesiunii americane se vor sparge si de malurile Dunarii, Carol al II-lea isi va incepe domnia, aducand cu el sfarsitul bonomiei si inceputul dictaturii, conflictele cu comunistii se vor acutiza, la fel si sentimentele antisemite.
Dar 1929 a fost un an bun.

Sfarsit alternativ (de moravuri usoare): In functie de cat de aprinsi si nerusinati am fi fost, mai ales barbatii, am fi putut sa dam ocol cladirii, si prin intrarea din spate sa urcam la etajul cel mai de sus. E ciudat ca la nivelul strazii se gaseau stabilimente cat se poate de frecventabile si respectabile, iar sus era amplasata o alta institutie a orasului: bordelul. In fine, unul din ele. Museteanu zice ca era o lume inchisa. Nu se vedea nimic, nu se auzea nimic, ferestrele nu se deschideau si un strain n-ar fi banuit ce se intampla acolo.
In plus, pare exotic, insa daca cineva si-ar fi dorit foarte mult, ar fi putut sa gasesca in Galati cocaina. In Vocea Galatilor vom fi citit de "droghistul" (adica farmacistul) Farladansky prins in flagrant de un agent sub acoperire al Sigurantei Statului. Insa au ramas multi altii sa-i preia comertul. Ce sa facem, intr-un oras cosmopolit si ispitete sunt la fel.

Surse foto: grupul facebook Vechiul Galati in imagini,  "Industriasi si comercianti galateni, harnici si de temut", Tudose Tatu, Adrian Pohrib; marele www.

Daca preferati sa deschideti ochii in 1901, dati click aici.

Later (much later edit) : inaugurarea stadionului e sub dezbatere. Opinia pe care o împărtășesc azi e ca Dunărea s-a construit mult mai târziu. 

Vinul de care nu-mi amintesc prea bine 2014

Cum poti scrie un text insotitor despre un vin pe care l-ai baut ("that's what I do. I drink, and I know things") dar fata de care nu ti-ai luat note de degustare si a trecut suficient timp incat neuronii sa-si gasesca ceva mai bun de facut? Trebuie sa incerci, pentru ca altfel bunii oameni de la **** s-ar putea sa-si dea seama ca nu ai tratat problema cu seriozitate! Dar am tratat-o! Bunaoara, imi amintesc ca am baut toata sticla. Ca vinul (rosu, apropos) s-a dus repede. Ca era medium-body, cu vivacitate, dar fara a-i lipsi o oarece eleganta, usor ranforsat cu Merlot. Nu-mi aduc aminte de arome bizare, deci, cel mai probabil, avea arome de fructe negre si rosii, taninuri bine crescute, prezente dar integrate, cum a fost si nivelul de alcool (pentru ca altfel nu as fi baut toata sticla, pardon mostra, cum ne place noua sa ne amagim). V-as recomanda sa-l incercati cu niste coaste de berbec. Nu e niciun motiv pentru care n-ar merge!

PS: acest text este o aroganță. "Aroganță" care, spre deosebire de "lemonat", se gaseste in DEX.
A la Paul Gomora, ashay kant tea-y poos koo diletanti. AnoniMaria Ta, cu discurul plin d abjective, c incorectie mi-ay that! Doo-te shi zbunei: am fost un băjet boon, cine-i băjet boon? Hay k ai bravocație, meritz un epișcot!

La Balla Geza (si de ce cramele sunt cele mai cool fabrici din lume)

Acum doua saptamani am fost invitat sa petrec un week-end in satul Paulis, comuna omonima din judetul Arad. Desigur, nu e un sat foarte urat, nici din cale afara de pitoresc, din fericire pentru el adapostind o crama cunoscuta: Balla Geza (fosta Wine Princess). 

Vinul are ceva special fata de alte produse. De exemplu, e mai greu pentru un locuitor al unei comune din patria noastra sa se mandreasca cu profilele PVC care se asambleaza la el in asezare. Adica poti privi un "ce termopane se fac la noi, bai tata!" cu oarece deferenta amuzata, insa in fata unui "ce vin se face la noi, extraordinar, ce sa mai!" poti deveni brusc interesat. 
Pe cand ne balanganeam la vale, printre viile de Cabernet franc, Furmint si Cadarca, intr-o remorca trasa de un tractor, i-am comunicat panseul si lui Balla Geza, patron, administrator, oenolog, profesor, ghid turistic si prezentator de mare succes, anume ca dintre toate fabricile lumii, cramele sunt cele mai interesante. Adica nu exista bloggeri de termopane, nu-i asa? Nimeni nu face review-uri de feronerie si foarte putini vor purta polemici pe seama notelor fine de cheag dintr-un iaurt. 

O fraza de genul "dragi cititori, in acest weekend am fost la fabrica de extinctoare Puf&Spuma SRL, unde imi doream de mult sa ajung deoarece apreciez in mod deosebit produselor lor! E o zona foarte propice producerii de extinctoare, iar bicarbonatul de sodiu din ele se impleteste de minune cu cel din micii care ne-au fost serviti la cina de protocol, in adierile muzicale ale tarafului din localitate" pare desprinsa dintr-un roman de Boris Vian, cred sunteti de acord cu mine.
Insa daca inlocuim doua, trei cuvinte (si ignoram bicarbonatul, care nu stiu de unde mi-a venit), introducand  "crama" sau "vin", dintr-o data totul face sens, pentru ca nu-i asa, in vino veritas, iar mie mi-ar prinde mai bine acum o doza de adevar decat ceasca asta de cafea amara. (sfarsitul excursului metanarativ)

Dupa ce am petrecut vreo 3+8 ore pe drum (Dan Micuda, provin.ro, Cosmin Udrea, pasionat profesionist si sofer admirabil, respectiv subsemnatul), incluzand o oprire inutila printre norii de smog de la Dedulesti, caci ce poate fi mai romanesc decat sa-ti petreci urmatoarele 5 ore in habitatul unui masini impreuna cu alti doi colegi de dambla erupand periodic gheizere usturoiate, am izbandit in final. Am ajuns chiar mai repede decat autocarul cu ceilalti invitati, care plecase cu 4 ore inainte. Am avut timp sa imi verific in prealabil ibuprofenele, dupa care, constatand ca nu aveam, le-am inspectat pe ale lui Dan. Complexul arata foarte frumos, aranjat, crama, magazin, depozit, restaurant, pensiune, toate in acelasi stil arhitectonic, curte aranjata.

Ne-am asezat la o masa in curtea-parc, alaturi de alti entuziasti ai licorii si am ascultat prezentarea evident degustand cateva vinuri din portofoliu, dintre care va recomand cu tarie Furmint 2015, un alb vin cu profil unic printre cele de la noi, mai aproape de un riesling nemtesc decat de fetesti, Cabernet franc 2011, un vin foarte serios, plin, cu taninuri abundente, dar catifelate, Feteasca Neagra 2011 din gama Stonewine, care se deschide frumos si cu tipicitate dupa 20 de minute, Cuvee David 2013 (cabernet sauvignon, syrah si feteasca neagra) o mica bestie bine crescuta care va creste fara indoiala, spumantul romano-maghiar Clarus vintage 2015 facut din Mustoasa de Maderat si cu moderata tarie Cadarca Stonewine, un frizzante prospat, ingenios denumit Fizzy, plus roseul infant 2016 (cam bombonica pentru mine, deci un mare crowd-pleaser, in concluzie). Oricum, daca in urma cu cativa ani Wine Princess era Mustoasa&Cadarca, Balla Geza de acum e Furmint&Cabernet Franc.
Au mai fost cateva vinuri rosii in proiect. Pe care acum, dupa ce am stat in acea seara pana tarziu in noapte, nu pot sa le cataloghez decat ca teribil de promitatoare.

Adica, vedeti dumneavoastra, profesionalismul a tinut pana a venit porcul la protap. In rest s-a ras, pentru ca din fericire vinul de Minis are si acest efect secundar si s-a stat cu ochii pe eclipsa de luna, care, din nou, intr-un mod pur romanesc, a fost si n-a fost. Adica a fost, dar atat de subtila si in penumbra, incat un ochi de necunoscator ar fi putut s-o rateze cu usurinta. Oricum, eu fiind cel responsabil cu anuntatul rarului eveniment astronomic, am cauzat reactii care mai de care mai acide (chiar mai acide decat Furmintul!), cum ca, vezi doamne, tot atat de adevarate sunt si informatiile date de bloggerii de vin despre obiectul muncii etc. Norocul lor ca se pricep ceva mai bine la vin decat la astronomie, ca altfel le-as fi zis vreo doua! De fapt, cred ca tocmai le-am zis.

A doua zi, am baut o cafea si pentru a vizita abruptele dealuri ale podgoriei Minis-Maderat ne-am imbarcat in niste vehicule decapotabile, speciale, de teren. Adica tractoare cu remorca. Ne-am oprit intr-un loc cu panorama si mustind de entuziasm, am gustat niste bobite de Furmint si Cadarca. Am privit cu oarece temere spre zecile de ladite goale. Am mai trecut prin astfel de momente dureroase, asa ca in prealabil mi-am rugat doctorul de familie sa-mi incropeasca o scrisoare medicala, care sa ateste teribila maladie de care sufar, numita durere de sale, in limbaj de specialitate ceva cu limbo, ceea ce are sens daca te gandesti la dansul respectiv.

N-am stat mult aici si am plecat mai sus, spre locul de unde provin vinurile din gama Stonewine. Surpriza, sunt dealuri cu o gramada de pietre de ele! Eu am banuit ca le-au adus special cu camioanele, ca sa le vedem noi, insa se pare ca stau acolo linistite din cretacic. Ei, aici iar s-au descarcat laditele malefice, insa soarta mi-a suras! Desi au fost cativa inconstienti care dintr-un elan suspect s-au apucat sa culeaga struguri, probabil pentru a compensa lipsa de la sala, s-a constatat rapid ca nu sunt suficiente foarfece pentru toata lumea. De fapt era numai unul. Ei, veselie amplificata! A venit si o masina cu mezelicuri si vinuri la gheata, da-i cu un spumant sa nu faci insolatie. Pac-pac, hai, inapoi!  

Ne-am intors ca sa plecam. Masa si dansul la hanul Moara cu Noroc dintre Mocrea si Ineu. Daca asa era programul...Si-am mers prin tot soiul de sate, cu arhitectura ba traditionala, ba neo-toparlaneasca, influentata de locurile pe unde a fost lumea la munca, orice ar insemna asta. In Șiria sau Covasant (nu mai stiu exact) zici ca esti pe Downing Street. Well, daca ignori carutele si balega lasata in urma de caii lor.

Ajunsi la Moara cu Noroc (Slavici was here), loc celebru in zona, am fost intai uimiti de cortul de nunti amintind de opera din Sydney. E sambata seara, we are doomed, ne-am zis. In parcare mai multe masini ca la Ateneu, ramanand in registru muzical. Am avut si aici o camera tripla, cu inimioare de lebede din prosoape pe pat, nebunie! Cel putin Dan si Cosmin au fost teribil de impresionati de covarsitorul romantism. Noroc cu generatorul de langa geamul camerei, care mai risipea aerul nenatural de romantic. Si de dulapul de serviciu de pe hol, care dupa toate aparentele, nu putea fi inchis decat prin trantire de catre cameriste. In afara de asta a fost frumos! Veneau nuntasi, miri si mirese, veselie (e drept, nu chiar atat de mare ca prin partile noastre), doua nunti in paralel...Loc celebru in zona, cum v-am zis. Atat de celebru incat am ridicat din sprancene cand mi-a venit nota de plata a gustarii de dupa amiaza. 5 sarmale, 30 de lei. Dar...o data ajunge omul la Moara cu Noroc. Oricum, bun nume pentru nunti, ce sa mai discutam. Ana&Ghita si nasii fam. Lica Samadaul va doresc petrecere frumoasa! 

Si s-a facut seara, ne-am mutat intr-un salon incapator, departe de galagia matrimoniala. Ciorba ciorba, carnatul carnat, friptura friptura. S-au straduit oamenii, cu folos, a fost traditional si gustos. Vinul a curs iar ca la nebuni. Da-i cu un Cabernet franc, stinge cu spumant, nu s-au incurcat nici oamenii de la crama, ce s-a vrut aia s-a dau... Nu stiu daca am mai zis-o, dar imi pare sincer rau ca trebuie sa treceti prin toate astea. Nu era mai bine sa zic ca "am fost la cocheta crama din podgoria Minis Maderat si am gustat o serie de vinuri foarte promitatoate, cum ar fi: Furmint Stonewine 2015- 87 pct. Cabernet Franc Stonewine 2011 90 pct (...) Pitoresti locuri, minunata crama, oameni frumosi (...) Multumesc pentru invitatie si sa ne vedem la anul!"? Asa, vreo 3000 de semne, pline de informatii "pertinente" si profesionist livrate? In loc de asta va chinui acum cu generatorul de la pensiune...

Iar s-a facut noapte. Multe vorbe, prea mult tutun, Adrian Butuc impartasind o poveste de pe drum, despre o doamna de la o vinarie din piata din Arad (sau Zalau sau...era tarziu).
Si-am mai incercat un pahar de Clarus sub clar de luna, uimit ca la toate nuntile din jur nu s-a imbatat crita niciun unches, nu s-a tipat, nu s-a batut nimeni... adica frumoasele traditii ale nuntii la romani. De la una chiar se auzea muzica religioasa, ceea ce m-a cam speriat!

Duminica, de dimineata, am stat la o cafea, prilej de a-mi admira cearcanele in lentilele ochelarilor de soare ai altor petrecareti, care ii purtau nu pentru ca ar fi fost soare, ci tocmai ca sa nu aiba ce sa-si admire. Ne-am luat la revedere (moment emotionat) si am taiat-o spre capitala, oprind la pranz la un Subway de langa Sibiu, de unde ne-am luat fiecare un sandvis mare. Baiatul ne-a vazut cam regateni si ne-a pus vreo doua kile de ceapa de caciula, ceea ce, in final, a inchis cercul aromatic al usturoiului de vineri.

In concluzie, Crama Balla Geza este un loc de stat, nu numai pentru maniacii vinului, care vor aprecia stilul personal in care omul isi face licorile, caracterul deosebit al acestora, barbatesti si taninoase, pentru rosii, acide si minerale pentru albe, mai ales Furmintul, care e un "trebuie" (nu poti sa zici "must", ca intelege lumea gresit), dar si pentru "civilii" care vor doar sa se relaxeze cateva zile intr-o zona linistita, sa viziteze o crama si sa guste un vin la modul cel mai onest si convivial posibil. Pentru toti, iacata aici preturi si date de contact.

Vin cateva vinuri foarte bune de acolo, in parte datorate oenologului, in parte terroir-ului, care mi se pare foarte nimerit pentru rosii bogate in taninuri, cu maturare lenta.

Dragilor, dupa toate aceste tribulatii, sper ca va e clar ca blogeritul de vin e o meserie grea, dar cineva trebuie s-o faca si pe asta!

PS: Vica Necula, multumesc, acesta a fost un loc in care mi-am dorit sa ajung!
PPS: Micii de la Dedulesti nu sunt nici pe departe la fel de buni ca cei de "la scari", din Piata Centrala din Galati. Bine ca am facut aceasta calatorie pentru vinuri, ca de-ar fi fost doar pentru mici, m-as fi simtit ca personajul din Alchimistul.
PPPS: m-am chinuit doua ore sa gasesc un titlu cat mai agatator. N-am talentul asta, e clar.


The Heavy
Vinul politicianului roman


Crama/Restaurant/Pensiune
Future Stonewine
Cadarca
Furmint
Fabrica de slefuit taninuri
Monogram...ă

"Asta, asta de acolo, ne-a baut ieri tot vinul! Pe el!"
Dupa doua pahare de Cadarca toate pozele ies asa
Paulis
N-am poze cu pisici, asta e tot ce pot face

Doi italieni lacomi (si prietenosi)

foto:unvinpezi.ro
GAVI DI GAVI 2015 
Luigi Tacchino
Iata un exemplar foarte reusit de Gavi, care oricum are un profil aparte in potpuriul organoleptic italian. Un vin mai serios, mai putin galagios si care da mai putin din maini pentru a se face inteles. Un galben pai cu arome intens minerale, gutui, citrice si flori de vita de vie, un gust varatic, adanc citric, usor amarui, asadar cu grepfruit alb, sau, mai mai degraba, migdale. Ma intreb daca merge langa piept de curcan cu un piure de usturoi copt. Haideti, nu va jenati, dati "Tacchino" intr-o cautare google!...Ei, ei? 
12,5% 60 lei 86 pct

foto:unvinpezi.ro
PINOT GRIGIO DELLE VENEZIE IGT 2015, CORTE GIARA Allegrini
Iata un exemplar interesant, produs de Allegrini (afacere de familie cunoscuta mai ales pentru vinurile Amarone), un Pinot grigio cu delicate arome de flori de salcam, mere golden si gutuie, cu o prezenta usor cremosa pe palat, semn al unei fermentatii malolactice, cu final citric, usor picant, dar nu foarte intens. Un vin bine facut, proaspat&cu fruct, dar intr-o maniera delicata si cu o tusa de eleganta. Presupun ca mai poate fi tinut cativa ani, dar mai bun ca acum n-o sa se mai faca. Cu ce l-as asocia? In lumea imaginatiei, cu un crab Moeche, la un restaurant linistit, fara taxa pentru privelişte, din Venetia. Iar la modul realist si casnic, cu un neaos pastrav facut la abur sau un piept de pui onest, tras in tigaie.
12,5% 40 lei 84 pct

Iata aici o asociere, desi ma indoiesc ca v-a scapat pana acum: Two Greedy Italians, serie BBC cu doua sezoane.