credit foto: vinuldincluj.com |
Doua spumante germane bune: Carl Reh si Geiben
Am gustat de curand doua spumante care mai multe lucruri in comun: Carl Reh Riesling si Geiben Sekt.
Ambele sunt nemtesti, ambele sunt brut, ambele sunt din riesling, ambele sunt produse prin metoda traditionala, ambele au indicatie Mosel-Saar-Ruwer si daca nu ma inseala memoria ambele au 12% alcool, dar acesta e un aspect mai putin important. Deosebirile sunt: pretul- 30 lei (actualmente redus la 26) vs 55 lei; faptul ca Geiben este vintage 2009, dar si faptul ca cel de la Reh poate fi gasit in Romania (chiar in Selgros, de exemplu), in vreme ce Geiben e adus pe samizdat, ca sa zic asa, din tara muma.
Carl Reh, e un vin de aperitiv reusit, mi s-a parut un vin spumant ok, care e de preferat sa fie servit mai rece, pentru ca incalzindu-se, incep sa iasa din cercul zen semnalele cam stidente ale unei aciditati mari. Profil aromatic clasic (pentru spumante), gustativ destul de viguros si citric, cu usoare note prajite, o indicatie vizuala a calitatii (perlare si efervescenta) hai sa zicem ok. Un vin pe care il poti bea fara rezerve, mult si bine.
Vintage-ul Geiben e din alta clasa. Superioara. In primul rand te uimesc fenomenele din pahar. E drept ca am utilizat un pahar Stolzle, de vin rosu. Dar ce se intampla te duce cu gandul la o tornada, sau la o ciuperca atomica. Milioane de bule minuscule, angrenate intr-o eruptie de-a dreptul vulcanica. Paharul a sta vreo 30 de minute in eruptie, dupa care m-am plictisit si l-am baut.
In rest, joaca bine intre dulce si acrisor, amintind de zarzare (nu tocmai crude), mere golden si limonada. Un spumant foarte agreabil, prietenos dar si cu o tusa stilata. Daca va intalniti cu el pe undeva sa stiti ca-i de foarte bine.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu