Cum sa iubesti corect un vin

foto: redwhiteandbleu.com

Cred ca bloggerii de vin de la noi se despart oarecum de canonul impus de specialistii romani. De ce?

Pentru ca o buna parte din noi ne-am facut mana (si nasul...) nu studiind lucrarile lor, ci umpland brambura pe net, pe cellartracker, snooth, pe blogurile lui Jancis Robinson, Winedoctor, Jamie Goode, etc., citind notele de degustare din Wine Advocate sau Decanter. Intr-un fel e firesc ca apar barbarisme, sau un limbaj alterat fata de limbajul de specialitate incetatenit la noi. O contributie nu lipsita de importanta si-a adus (si cred ca niciun blogger de vin roman nu poate contesta asta) Vinul.ro. Pentru multi dintre noi acest portal a fost primul companion in ale vinului si nu cartea regretatului profesor Stoian. Iar Vinul.ro practica un stil descriptiv mai apropiat de publicatiile din vest de care aminteam decat de traditia noastra. Pentru alti bloggeri mai noi, bloggerii mai vechi sunt un model aspirational. Asta e, pana la urma e firesc.

Pe de alta parte, ceea ce se observa la noi, si e un fapt pe care l-am semnalat chiar eu, este ca profesionistii, oamenii cu pregatire institutionalizata in domeniul oenologiei, nu au atitudine critica. Practic in Romania nu exista un critic de vin cu studii de specialitate. Am tot respectul pentru domnul Catalin Paduraru, admir intentiile si realizarile sale in promovarea vinului, dar el nu este un critic de vin. Critica de vin este la obiect, precum e critica de carte sau de film. Avem un vin si vorbim despre el.
In alta ordine de idei, generalitati si aratat cu degetul inspre nimeni anume, avem!, multumim lui Dumnezeu, si nu numai in acest domeniu, din pacate. Dupa cum avem si laudatori profesionisti.

Eu imi recunosc limitele, recunosc si ca uneori am dificultati in a intelege de ce un anume vin are un anume gust. Unui specialist i-ar fi usor sa recunoasca un tratament gresit cu sulf sau cine stie ce eroare de vinificatie, etc. Stiu ca e foarte greu pentru un amator sa suplineasca lipsa educatiei institutionalizate intr-un domeniu anume. Dar asta ma face sa citesc si mai mult, sa "fur", sa inteleg anumite lucruri. 

Pe de alta parte, stim in ce tara traim. Un certificat de somelier se obtine in 6 saptamani si costa 800-1200 lei. Certificat atestat de MEC! Sigur ca nu hartia face un somelier sa fie bun, dar e o patalama buna de inramat, nu? Cred ca o sa fac si eu un curs din acesta :)

Ca sa devii membru al unei organizatii internationale din domeniu cere si mai putin efort. Faci dovada ca ai publicat ceva in presa scrisa, obtii o recomandare de la un membru existent, platesti 50 de euro pe an si gata ai diploma si insigna de pus la rever. 

Adica, pentru numele lui Dumnezeu, traim in tara unde primul ministru e un plagiator dovedit si nimanui nu-i pasa, dar murim de lipsa patalamalelor in domeniul descrierii senzoriale a unui produs? 

Si in ultimul rand, recunosc ca descrierile mele pot sa nu fie relevante pentru un degustator profesionist, sau sa nu fie conforme cu regulile corpului profesional din care face parte. Insa eu nu sunt degustator profesionist, eu sunt un scriitor de vin.  Care scrie si in Vinul.ro si in Millesime, si daca ma trezesc prost dispus intr-o dimineata bag cateva milioane si peste o luna am un cod ISBN in portofoliu.

Si cu toata modestia, felul in care, doar uneori ce-i drept, cand ma viziteaza muzele, descriu un vin anume tine de ceva ce nicio diploma sau recunoastere profesionala in domeniul oenologiei n-o pot da. Si anume: multa onestitate si o farama de talent. 

Dixit! :) 

Prezenta este un raspuns adresat lui Stefan Teris, in urma post-ului sau ( interesant, de altfel) despre "cum sa descrii corect un vin". Pe masura ce-l scriam mi-am dat seama ca devine prea mare pentru un "reply", asa ca-l dau aici.