Etichete destepte, frumoase sau doar misto

Etichetele nu sunt cel mai important lucru pentru un fanatic al vinului. Totusi, unele sunt atat de destepte sau de frumoase, incat iti vine sa le cumperi doar pentru ambalaj. In fond cat de rau poate fi vinul, nu-i asa:)

Iata mai jos o scurta trecere in revista a creativitatii unor oameni din toata lumea. Acuma, intreb si eu retoric: ati vazut multe etichete romanesti prin magazine, care sa poate fi incluse printre cele de mai jos?

Un suvernir din Turcia? Oh, da, de ce nu!

Pun pariu ca nu sunteti de acord cu subdiviziunile sticlei, asa-i?

Va intrebati despre terroirul zonei, despre cum arata pamantul din care iese vinul dumneavoastra preferat? Well, wait no more! Vine odata cu sticla! Nu e o gluma, e o sticla de Monastrell Agapito Rico din Spania.

O imagine Rorschach poate sugera o mie de stari diferite ale unei mii de privitori. Ca si vinul, daca ma intrebati.

Un vin legat de un personaj cunoscut in Australia, pasionat de raliuri si vin:
Iata si primul vin 3D:

Asta bate la doua capete! Luna mierii(iunie) si luna de miere. Oricum interesanta sticla si super dop.

Stiti duma: "Vinul e o fiinta vie". Acum are si o fatza!
Un vin care vine de peste mari si tari:

Va invit sa vedeti mult mai multe AICI si AICI. Ah, si aici. Nu veti regreta!

O zi din an cu spumantul Prince Stirbey

Vinurile spumante sunt bauturi care insotesc un episod special. Nu suntem italieni sa bem prosecco la micul dejun. Nu bei sampanie in fiecare zi, nu-i asa? Sau daca bei, asta e o psihopatologie in sine* .

De regula, orice om scoate sticla de sampanie la ocazii deosebite. Asa am facut si eu, in masura in care simultaneitatea aniversarii, a onomasticii si a serii de Inviere poate fi considerata speciala, si atunci nu este de mirare ca mi-am intampinat invitatii cu un pahar de spumant Prince Stirbey, un vin pe cat de deosebit, pe atat de greu de gasit. A fost produs doar in 5000 de exemplare, si cine stie cate au mai ramas in lunile trecute de la lansare.

Este un extrabrut si un “brut nature”, ceea ce inseamna ca nu i s-a adaugat zahar in timpul fermentarii secundare in sticla. Am cateva nelamuriri in legatura cu terminologia si cu procesul de productie, dar o sa investighez problema mai indeaproape pe 1 mai, cand, cel mai probabil, ma voi reintalni cu acest spumant (dar si cu cei care l-au creat), chiar la el acasa.

Vinurile spumante au alte reguli de apreciere decat cele linistite, cum ar fi perlarea si efervescenta, sau dimensiunea si persistenta bulelor, dar per ansamblu principiul echilibrului si al bunului gust (si simt) se aplica si aici. Daca vinul iti sugereaza finete si echilibru, fiind in acelasi timp prospat si tonic, e de bine. Daca seamana cu o bautura carbogazoasa alcoolizata, atunci nu este atat de bine, si mai mult ca sigur de la un pahar in sus veti resimti “binefacerile” sale.

Din fericire, dar deloc surprinzator, spumantul celor de la Agricola Stirbey, din Dragasani, face parte din prima categorie. Ce m-a frapat (potrivit cuvant relativ spumantelor, nu-i asa?) a fost asemanarea greu de perceput la alte spumante, intre vinul de baza- obtinut in acest caz din cramposie selectionata si spumantul in sine. Aceleasi coordinate aromatice. Totusi printre notele fine de drojdie, carbonatia favorireaza una in special- cea de para. Atacul te surprinde. Nu este atat de energic si acid precum la alte spumante incercate. Este mai domol, mai usurel, fapt care ma face sa ma gandesc ca nu este destinat invechirii. Nuantele de mar si suc de grapefruit indulcit, sustinuta de senzatia revigoranta, fina, data de efervescenta, creaza un spumant foarte nimerit aperitivului, tonic si cu foarte putin zahar, cum sta bine spumantelor de clasa. Am remarcat, fara a fi vreun expert, ca spumantele extrabrute, care au sub 6 g zahar/litru, par mai fine si elegante decat rudele ceva mai dulci- brut sau sec.

Pret aproximativ: 80 lei. Punctaj: E bun:)

*Stati cu ochii pe Lucruri Bune in viitorul apropiat, pentru o trecere in revista a bulelor romanesti!

Despre legi, aporiile negative ale lui Platon si un pahar de Lafite

In meseria mea te intalnesti cu cele mai ciudate spete. Clientul te plateste si iti cere o parere bazata pe lege, indiferent de cat de ciudata este problema. E un domeniul de activitate unde bunul simt nu este de ajuns. Intr-o zi, mi se cere sa raspund la intrebarea: poate o firma sa ceara daune morale altei firme? Era un caz de concurenta neloiala, pe Legea 11/1991.

Bunul simt ti-ar putea raspunde repede: da, de ce nu. Dar nu e suficient. Trebuie sa-ti aduni resursele, putinul invatat in scoala, experienta, google si tratatele de specialitate si sa formulezi un raspuns motivat in drept.

Cautarea raspunsului m-a purtat inapoi in cealalta studentie, de filosof junior, care a avut loc pe Gabroveni, si uneori la facultateJ

Am gasit o decizie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie deosebit de…pilduitoare. Sper sa mi-o amintesc corect. Google nu m-a ajutat s-o regasesc si astfel sa v-o ofer spre delectare. O fundatie cerea, printre altele, daune morale parlamentului intr-un litigiu avand o miza aparent stupida, dar interesanta, daca stai sa te gandesti putin: publicarea ingredientelor si a pretului lor de achizitie ale felurilor din meniul cantinei parlamentului. Fundatia respectiva banuia, pe buna dreptate as zice, ca pretul mancarii la parlament este mai mic decat ar trebui, facilitatea de a manca la preturi modice nefiind un drept castigat prin lege de catre parlamentarul roman. Evident, daca o ciorba costa 6 lei, iar senatorul X o cumpara cu 2 lei, rezulta ca restul de 4 lei este platit de catre…ati ghicit…contribuabilul roman.

Fond, apel, recurs. Inalta Curte respinge intr-un final cererea, la ambele capete. Lista de ingrediente si preturile nu se pot face publice deoarece…sunteti gata? E tare asta!...reprezinta un secret profesional al bucatarului, iar celalalt capat (cel care ma interesa pe mine) a fost respins deoarece…Ei, Platon, Kant, Freud, Heidegger, filosofie fina, moncher! Persoanele juridice nu au sistem nervos central, sinapse, neuroni, etc. asadar nu au constiinta. Daca nu ai constiinta, nu ai demnitate. Daca nu ai demnitate, nu poti suferi de pe urma incalcarii ei, si daca nu poti suferii, nu poti cere daune morale. Asa ca “se respinge recursul formulat de fundatia X ca fiind nefondat”.

Aici am ramas pe ganduri. Ma gandeam la judecatorii care s-au chinuit sa formuleze aceasta decizie. Ce polemica filosofica, cu argumente psihologice, teologice si morale trebuie sa fi fost! Nici mai mult, nici mai putin, Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei a hotarat, prin acesta decizie, ca sentimentele unei fiinte umane sunt datorate existentei sistemului nervos central! Dumnezeu, Fiinta, Daimonul, toate cele! Nimicuri! Ai neuroni- ai demnitate! Sf. Anselm din Canterbury se intoarce in mormant! Burta lui Toma D’Aquino zvacneste datorita hototelor de plans! Milenii de contorsiuni dogmatice, de stradanii filosofice, de investigatii ale sufletului omenesc, rezolvate de o decizie privind pretul mustarului si al cotletului de porc in Parlamentul Romaniei!

E clar! Persoanele juridice nu au suflet! S-a hotarat! Dupa ce mi-am revenit din dezamagirea ca mi-am petrecut inutil jumatate din viata studiind meandrele inexorabile ale spiritului, o idee s-a infiripat! Cum ar putea, m-am intrebat! Asociatiile, fundatiile, societatile comerciale, pe scurt persoanele juridice- sunt niste fictiuni! Ele nu exista decat in mintile si datorita vointei celor care le-au fondat! Fictiunea juridica numita societate comerciala nu are suflet, nu este fiinta morala, si are un corp firav, format dintr-un teant de hartie aflat in sertarul unui jurist! Asta este! Firmele nu ajung in rai. Firmele sunt realitati juridice, nu fizice! Exista la fel cum exista si o ecuatie sau o formula chimica!

Cu toate acestea, firmele exista si ne influenteaza viata. Sunt ca fortele naturii. Scumpeste Petrom benzina? Sare si pretul cartofului. Economia functioneaza dupa un ciudat “butterfly effect”, cred ca sunteti de acord.

Abia ma impacasem cu Solutia, cand ce sa vezi? Guvernul in intelepciunea sa, modifica legea cazierului judiciar (290/2004), ca urmare a modificarii codului penal prin legea 278/2006. Si ce sa vezi? Se hotareste instituirea unui registru de evidenta pentru persoanele juridice. Poftim? Ca sa poate avea mentiuni in registru privind incalcarea legii penale, deci sa aiba cazier, cum se spune in limbaj obisnuit, rezulta ca societatea comerciala poate avea, pe cale de consecinta, capacitate de exercitiu, consimtamant, deci na, Suflet! Intrucat construirea de noi penitenciare, special dotate pentru societati comerciale, este exclusa din lipsa de fonduri, pedepsele aplicate firmelor infractoare sunt doar pecuniare, adica amenzi.

Sper ca ati inteles de ce mi s-a parut interesanta introducerea in codul penal a raspunderii penale pentru persoanele juridice. Pana de curand, infractiunile puteau fi comise doar de persoanele naturale. Ei, prin extinderea raspunderii si asupra persoanelor juridice, ne aflam in fata unei revolutii filosofice, avand in vedere ca firmele au aceeasi realitate precum Donald Ratoiul sau Ivan Karamazov. In lumina aceluiasi principiu, cred ca raspunderea penala ar trebui extinsa si asupra personajelor de desene animate, eroilor literari, si asupra ideilor, in general, ca sa nu ne jucam cu nuante.

Ah, chiar imi doream sa vad in zeghe a doua aporie negativa din Parmenidele lui Platon! Mi-a ranit demnitatea! O s-o denunt si ma voi constitui parte civila in proces! Voi cere daune de 1 milion de euro si munca in folosul comunitatii!

Ah, cat Lafite voi bea, asezat comod la o masuta in vreme ce ea, ignobila idee, va bate covoarele, de Pasti, in locul meu!

credit foto: iJayn

Astenia de primavara 2

A trecut un an de la precedenta astenie de primavara. Fantezia oricarui iubitor al vinului, anume de a-si produce singur vinul, care sa fie un super-vin desigur, nu s-a estompat. Doar ca pe masura ce trece vremea imi dau seama cat de greu ar fi. Pamant, tehnologie, cunostinte tehnice (pe care nu le am), etc. Multi bani, mult timp, multe dezamagiri.

A trecut un an de atunci si, daca tot ma cuprinde o melancolie astenica, imi amintesc ca in curand voi intra in al treilea an de blogereala si de munca in folosul comunitatii. Ani in care am enervat multa lume, poate am distrat ludic pe cativa, si in care sper am fost de folos pentru altii.

Un lucru interesant in ultimul an a fost intetirea actiunilor de marketing de catre unii producatori. Invitatii la evenimente, vizite la crame, mostre sosite prin curier, etc. De fapt nu-i nici un etc. Asta este. Fara sponsori. Deocamdata. Nu i-am cautat si nici ei nu au venit singuri. De ce sa platesti ceva ce vine oricum de la sine, nu?

Cumva, via din reverie mea nu este pe dealuri, ci e plana. Nu stiu de ce. Soare ucigator si o palarie din paie. Carute. De fapt, cred ca as culege via noaptea. Nu sunt o fiinta prea solara. Bine, mai sunt si comod. Nu as culege chiar eu via, se intelege. Cu atat mai putin sa o lucrez. Nu am exercitiuJ Dar as supraveghea cu ochi de soacra toate cele.

Tot la babeasca neagra am ramas. Este un soi atat de subapreciat! As face si vin alb. De fapt, n-as vrea, dar sotia mea nu bea vin rosu. Nu stiu inca ce soi. Poate sarba. Sau poate o babeasca vinificata in alb, daca voi intelege exact cum se poate face asta. Ah, si un rose. Tot din babeascaJ Poate voi fi poreclit “Domnul babeasca neagra”, cine stie.

Nu mai vreau etichete minimaliste. O sa fac o serie. Un soi de comic-book pe sticle. Colorate, copilaresti. O poveste! Patriotica, dar cu umor!

Ah, sa nu uit. In fiecare an o sa fac schimb de sticle cu amicul Catalin. Asa ca Petrus cu Lafite. Probabil, pana atunci, podgoria lui- Cotoiu Mordor- va fi recunoscuta definitiv pentru terroarea ei fantastica.

Despre drapele, multinationale, vin si asigurarile de viata

Langa secretariat exista o masa de asteptare plina cu reviste si ziare. Chiar daca ma gasesc la 50 de metri de Dunare, in Galati, acea masa ma conecteaza cu New Yorkul si Londra, Wall Street Journal si Financial Times. Da un aer cosmopolit, cred ca sunteti de acord cu mine. In afara de aceasta se intampla des sa ti se dea buna ziua in limbi straine, de catre figuri exotice a caror simpla recunostere te poarta instantaneu spre alte continente si obiceiuri.

De altfel, cineva care lucreaza la o alta firma, din apropiere, spune ca la ei exista o distractie, un soi de concurs de cultura generala, in a ghici tara al carui drapel flutura in vant langa cel romanesc si european. Sunt dese delegatii dintr-o tara sau alta si drapelul tarii respective se arboreaza, in semn de curtoazie.

In legatura cu aceasta, una dintre cele mai simpatice "taskuri" a fost sa identific modul corect in care se arboreaza drapelele. Desigur, acest aspect de o importanta galactica, nu putea fi lasat la voia intamplarii de catre inteleptul nostru guvern, asa incat exista o hotarare a sa care pune ordine in acesta spinoasa problema. Ca sa va completati cultura generala, si sa nu va mai foiti prin somn din cauza aceasta, iata un extras din HG 1157/2001:

ART. 9

(1) În situaţia în care o dată cu drapelul României se arborează şi unul sau mai multe drapele de stat străine, drapelul României se arborează astfel:

a) când drapelul României se arborează alături de un singur drapel de stat străin, drapelul României se va aşeza în stânga, privind drapelul din faţă;

b) când drapelul României se arborează alături de mai multe drapele de stat străine şi numărul drapelelor este impar, drapelul României se va aşeza în mijloc. Dacă numărul drapelelor este par, drapelul României va fi aşezat în stânga drapelului împreună cu care ocupă centrul, privind drapelele din faţă.

(2) Toate drapelele de stat care se arborează vor avea dimensiuni egale şi vor fi amplasate la acelaşi nivel.

Bun, acuma stiti! Sa mai stiti ca daca arborati in curtea dvs. drapelul Insulelor St. Kitts sau al Marii Britanii fara ca ambasadorul respectivei tari sa va stea in batatura, ati incalcat legea si sunteti pasibili de amenda de la 2500 la 5000 lei. Si chiar daca a venit, trebuie sa-l intrebati daca este in vizita oficiala sau vrea doar sa va ajute sa taiati porcul sau sa culegeti via. In al doilea caz nu aveti dreptul sa arborati drapelul tarii sale.

Trecand peste acestea, imi imaginez ce discutii aprinse trebuie sa fi generat aceasta problema, cam s-au certat ministrii intre ei care steag sa stea in dreapta sau in stanga celui romanesc! Chestiuni grele, moncher!

Oricum sa ne intoarcem la Financial Times. Era o editie de week-end. Am crede ca se discuta cresterea nu stiu carui indice, ca citim liste interminabile cu nume prescurtate si cifre ce par scrise in sanscrita, etc. Dar nu. Prima pagina a suplimentului House&Home, articol mare: Terroir Tactics, despre pretul hectarului din diverse podgorii din lume. Care sigur ia in calcul si chateaul. In caz ca vreti sa stiti, deloc surprinzator, Bordeaux conduce: 642 000 usd/hectar, inclus un chateau cu sase dormitoare. Pe locul doi- Napa- un ranch cu cinci dormitoare si piscina- 296 000 dolari/hectar. In coada clasamentului- Mendoza, Argentina- o vilisoara moderna cu cinci dormitoare, spa si piscina- 27 000 usd/hectarul. Ieftin, ce mai! Iti vine sa-ti vinzi garsoniera din Drumul Taberei si sa te muti acolo!

Suplimentul Life&Arts. Interviu cu Roger Waters. Cool. Un articol mare despre astronauti si la pagina 7- Jancis Robinson "Back to Bordeaux"! E vorba despre anul 2001 si cateva recomandari. Climens Sauternes- 3000 de lire/duzina. Latour- 5200/duzina, Petrus- 16 000. Pentru sarantoci: Doisy Daene Sauternes-325 lire, La tour Figeac- 295. Plictisitor, daca ma intrebati pe mine.

Asta sa fie tot? Ei bine, nu! La pagina 10- Travel, dam peste "Sideways in Lebanon" un articol despre podgoriile si cramele Libanului. Pe acesta l-am citit cu interes, e o zona exotica, dar cu traditie. Chateau Ksara, Chateau Musar, nume cunoscute, vinuri necunoscute. Merita investigat. Mai ca-mi vine sa caut pretul unui sejur. Dar mai intai pretul unei asigurari de viata foarte sanatoase.

Sa trecem la Wall Street Journal Europe, weekend 1-3 aprilie. Cifre, cifre, analize. Hopa! "The Grape of Good Hope", un articol de Will Lyons cu panseuri despre vinul din Africa de Sud, desigur. Klein Constantia, Vin de Constance, pinotage, etc. recomandare: Syncronicity 2005, Meinert Wines, Stellenboch-24 euro, un cab, merlot, pinotage. Ca sa vezi, un articol despre Liban. Parca s-au vorbit, nu alta! E rubrica de gastronomie, dar un Chateau Massaya tot isi face loc.

Vinul trebuie sa fi devenit o moda, altfel nu-mi explic. Ca sa evit psihologia omului cu ciocanul (cel care vede in jur numai cuie) am incercat sa ma inchipui colectionar fanatic de timbre si am frunzarit revistele respective din nou. Ciudat! In Financial Times si Wall Street Journal nimic despre timbre!

Despre scrumbii, feteasca alba si filigranul inalterabil al sufletul omenesc

Vremea frumoasa si duminica Floriilor au facut ca populatia orasului Galati sa migreze spre faleza Dunarii, unde are loc unul dintre festivalurile acelea mici, provinciale, si a caror organizare e plina de lipsuri, daca-mi permiteti figura de stil, dar care, orisicum, reprezinta o scurta zvacnire din adormirea patriarhala, corupta si delasatoare a locuitorilor si a alesilor locali deopotriva. Festivalul Scrumbiei a ajuns la editia nr. 10.

10 e cifra magica. Zece lei face si o scrumbie fripta. "Costa la fel ca anul trecut, dar parca e mai scumpa anul asta", zice mucalit un cunoscut, aruncand prin aceasta simpla asertiune sageti de o profunditate abisala, spre starea economiei mondiale, indicele de inflatie si razboiul civil din Libia. Aici ii dau dreptate.

La Galati se mananca peste. N-as zice ca este mai ieftin ca la Brasov, sa zicem, dar oamenii sunt mai obisnuiti sa-l manance, cel putin. Pentru Galati, oras ale carui nastere si existenta au fost dependente de pescuit, Dunarea a ajuns, din pacate, un fluviu de agrement.

In 1939 erau 14 cherhanale. Astazi nu mai exista vreo una. In 1992, conform anuarului statistic, 17% din pestele proaspat, congelat sau conservat de pe piata din Romania, se producea la Galati. Astazi vorbim de 5%. O amara comparatie ne spune ca judetul Bacau, stabatut de impetuoase rausoare, cum ar fi Trotus si Bistrita, produce mai mult.

Candva, in copilaria mea, de pe faleza inferioara puteai vedea multe barci, croindu-si cu greu drum printre valurile lasate de vapoarele care treceau cu o frecventa mare pe fluviu. Azi, cu greu poti vedea una. Nici prea multe vapoare nu mai trec. Oficial, cel putin dupa datele anului 2006, mai existau 47 de pescari profesionisti. Probabil, trei sferturi dintre ei, cati or mai ramas de atunci, utilizeaza permisul doar pentru a putea vinde pescariilor peste braconat sau de contrabanda de la vecinii moldoveni sau ucrainieni.

In fine, retrograd sau nu, combativ sau intr-o pesimista acceptare a lumii inconjuratoare, daca sunt Florii, orice galatean onest trebuie sa manance o coada de scrumbie de Dunare. Daca nu o face, consiliul local voteaza expulzarea lui la Tecuci, sau si mai rau, la Braila.

Scrumbia depune icrele in martie-aprilie si in mai se reintoarce in mare. Asadar, anul acesta de Florii a fost numai buna, cu carnea mai delicata, mai dulce, si ceva mai grasa. Om cu frica lui Dumnezeu fiind, mi-am indeplinit constiincios obligatia obsteasca. In prealabil, insa, m-am preocupat de vinul potrivit, si dupa o aruncatura lunga in portofel, m-am oprit la o feteasca alba proaspata, din 2010, Vinul Cavalerului, produsa de SERVE, IG Dealurile Munteniei. Este desigur un vin sec. Nu stiu cum pot unii sa manance peste fript si sa bea Grasa de Cotnari. E impotriva firii.

Acest vin are o culoare galben pai cu reflexii verzui. Nasul aduce note clasice, de mar verde, citrice, pepene galben, nuante ierboase si o usoara tenta acetica (ganditi-va la un rose si ajungeti acolo). Gustul, cum elocvent apare pe contraeticheta, este "citronat", cu lime si nuante usoare, exotice, cu plinatate de pepene galben si piersica, si are prospetimea si finetea asteptata de la o feteasca. Pe final apar unele note pelinate, usor amarui, amintind, sa zicem, de grapefruit.

Sunt multumit ca am descoperit un vin alb romanesc, culmea! indeplinind si conditia de a fi din varietate autohtona (desi as fi putut fi pacalit ca este un sauvignon blanc), care costa sub 20 de lei, si care s-a nascut pentru a acompania scrumbia de Dunare preparata direct pe gratar sau in folie! Sigur notele citrice il fac potrivit pestelui in general, indiferent de metoda de preparare, iar nota usor amaruie din final il face tonic si cu o certa aplicatie spre gastronomie. Curat, proaspat, racoritor, usor de baut, reconfortant si nu in ultimul rand- 18 lei. Impreuna cu scrumbia a fost de 85pct!

Cumva ma gandesc ca placerea omului pentru o scrumbie si o sticla de feteasca sfideaza dictonul fugit irreparabile tempus. Orasul s-a schimbat, eu m-am schimbat, lumea intreaga s-a schimbat, si totusi imi pot imagina un alterego temporal, un musiu cu mustati arcuite, gambeta, baston si papion, la fel de bonom ca mine, sesand intr-o terasa, pe strada Domneasca, cu o scrumbie si un pahar de feteasca in fata. Asta in cazul fericit. Intr-un altul, un hamal obosit, cu trasaturile mele, mai aspre si mai brute, infulecand avid o scrumbie sarata la gratar cu juma' de paine neagra si o cana de vin, la o bomba vis-a-vis de docuri, pe strada Portului.

Mai socotesc ca daca lumea a supravietuit experimentului comunist a facut-o si deoarece in fibra moale a scrumbiei si in prospetimea racoritoare a fetestii albe rezida ceva care scotoceste adanc, nelinistitor- un catalizator al filigranului inalienabil si inalterabil, glorios si barbar, ticalos si sublim, al sufletului omenesc.

PS: Multumita acestui site meritoriu, va pot invita la o plimbare virtuala prin trecutul si prezentul orasului Galati. Descoperiti mult mai multe, chiar la sursa.

Anima Merlot 2008 si doua vorbe despre pret

E bun, doamnelor si domnilor. Diferenta de calitate fata de gama Artisan a aceluiasi producator este mare. Am scris despre trei dintre ele. Ei bine, merlotul din Anima a parut din cu totul alta parte.

Azi n-am chef de arome si postgusturi, o fi vremea sau cafeaua prea amara, cine stie.

Oricum: visina destul de divers ilustrata, expresii ale baricarii de 20 de luni (ciocolata, vanilie, cafea, condimente), un vin greu, dar paradoxal usor de baut, corpolent, balsamic, e un CIB adevarat, sec dar dulce, extrem de tare 14,8%- fapt destul de greu de ascuns pe final, aduce intr-adevar de un vermuth sau un vin fortifiat. Temperatura de servire e dificil de intuit. Daca il racesti prea energic (16C), apar note cerneloase- amarui si strica oarecum edificiul de dulceturi si prajituri delicate. Daca il lasi si urca la 20 de grade impresia de smochina uscata si nitel fermentata este pregnanta. Acesta ar fi singurul cusur.

Vinul este delicios, oricum. A fost minunat alaturi de o pulca de cocos in vin. Ma gandesc la alte merloturi romanesti de top, la Prince Matei si panoplia Rotenberg, iar creatia Aureliei Visinescu este cu siguranta tot pe acolo. 87 pct. Argint la CM Bruxelles anul trecut.

Trecand peste vin as vrea sa spun cate ceva, nu cuiva anume ci eterului, care are intotdeauna urechi de auzit (radioamatorii din vremea comunistilor stiu asta destul de bine).

Una: eu nu as exagera cu personalizarea acestui produs. E o serie de autor, am inteles, dar "colectie particulara" a autorului, semnaturi pe dop, etc. Don't overdo it!

A doua: de ce as plati 75 de lei pe acest vin, daca nu 80, 90 in magazinele din Bucuresti, cum umbla vorba prin targ, cand pot sa-l comand din Belgia cu 12,5 euro (adica putin peste 50 lei). Bine, n-o sa-l comand din Belgia, evident, dar acuma ca stiu cat face, n-o sa dau 75 de lei pe el, neam! Nu cred ca producatorul este vinovat in acest caz, dar asupra lui se rasfrange problema oricum.

E unul dintre momentele care ma scot din minti. Sunteti voi lacomi sau suntem noi prosti? Mai opriti-va odata! Nu inteleg cum poti sa-l vinzi in strainatate aproape de pretul de lista (in acest caz suspect- chiar sub el!), in vreme ce bogatul roman il ia din tara lui cu aproape dublu, sau oricum cu +50%?

Villa Vinum Chardonnay 2009 Chile

Un alt vin la mini-sticla, brand Kaufland, adica Villa Vinum: chardonnay 2009 din Chile (Vale Central), sec, 14%.

Simplu, racoritor, fresh&crispy, “sampanizat”. Obisnuitele arome de para si ananas, gust de lamaie indulcita, final meteoric. Ideea principala ar fi un soi de limonada alcoolizata, usor perlanta, destul de tare, dar baubila, oricum.

4 lei. 250 ml. 74 pct.

INTERVIU:7 intrebari pentru Lorena Deaconu

In ultima vreme exista o efervescenta creatoare la Halewood: game noi, o crestere in calitate, vinuri din varietati exotice pentru Romania, asocierea cu Antinori, etc. Pentru acestea dvs si echipa Halewood merita aprecierile mele de consumator de vin. Ce noutati ne veti propune in viitorul apropiat?

Vom continua sa ne surprindem consumatorii si pe parcursul anului 2011....ne dorim ca, prin toate vinurile oferite sa intrunim cat mai bine trendurile pietei, oferind consumatorilor vinuri bune si foarte bune la un raport calitate / pret corect.

Ce oameni si imprejurari v-au influentat dezvoltarea profesionala?

Dupa absolvirea faculatii,am avut sansa de a lucra cu niste profesionisti in domeniu si intr-o crama foarte bine dotata la vremea aceea, multe crame din Romania nu au nici acum laboratoare si tehnologia pe care am lucrat atunci. As vrea sa mentionez si numele celor care m-au ajutat, m-au sustinut si mi-au dat incredere: D-nul Giosanu Todirita, D-nul Popescu Titus, D-na Lambescu Elena, D-nul si D-na Heroiu, toti foarte buni cercetatori si practicieni in cadrul Statiunii de Cerceteri Viti-Vinicole Arges. Apoi au urmat experienta acumulata in California, Franta, Murfatlar, alaturi de vinificatorul australian Stephen Bennett, timp de 6 ani.

Unii spun ca vinul trebuie sa exprime exclusiv caracterul de soi si locul de unde provine, altii ca strugurele e o materie prima pe care specialistul o poate manipula dupa bunul plac si propria stiinta. Dumneavoastra ce credeti?

Eu cred ca vinul, daca este facut din struguri sanatosi, trebuie sa exprime caracterul soiului si al locului din care provine, cel putin in primii ani de viata. Curatenia si fructuozitatea sunt cele care trebuie sa ghideze vinificatorul, acestea sunt elementele dupa care vinificatorul trebuie sa vada viitorul vinului, daca merita sa treaca prin celelalte jocuri ale tehnologiei ca: maturare in baric sau cisterne din inox, batonaje, microoxigenari etc. Ar fi pacat sa nu tinem cont si de acest lucru, fiecare zona vine cu anumite caractere si influenteaza profilul fiecarui soi.

Multi producatori inteleg ca varietatile autohtone sunt calea de iesit in lumea mare a vinurilor. Cu toate acestea, in afara de familia “fetestilor”, restul varietatilor, atatea cate mai sunt, nu fac parte din aria lor de interes. Sunt soiuri precum zghihara, galbena, babeasca sau mustoasa, mici si fara perspectiva, sau cauzele sunt mai complexe?

Anumite soiuri ca Zghihara si Mustoasa, daca provin din Moldova, Husi sau Ardeal, au ca si caracteristica aciditata foarte mare, peste 7-8g/lt in acid tartric, in anumiti ani chiar si 9-10. De aceea, aceste soiuri se preteaza mai mult pentru spumante si mai putin pentru vinuri linistite. In ceea ce priveste Babeasca Neagra, cred ca se pot face lucruri mari cu ea daca se tine cont si de productia la hectar (multi o trateaza ca pe un soi de mare volum) si tehnologia de prelucrare a strugurilor, asa incat sa se pastreze caracterul soiului,fructuozitatea si obtinerea unei bune structuri. Eu as incerca sa arat si alta fata a acestui soi in scurt timp, dintr-o astfel de recolta. Galbena de Odobesti este bine pusa in valoare anumiti producatori.

Am auzit de cateva ori povestea oenologului care isi pune amprenta asupra vinului dupa ce acesta a fermentat, cat timp e in cisterne sau chiar in baric, reusind sa amelioreze produsul. Cum este posibil? Ce interventii pot cauza o astfel de imbunatatire?

Numai un vin foarte bun, cu un anumit profil aromatic, vinuri corpolente si echilibrate, bine structurate, pot suporta si alte interventii care sa le dea complexitate. De fapt aceste tehnologii nu trebuie sa fie aplicate pentru ameliorare, ci pentru punerea in valoare a soiului si locului din care provin, pentru a le da mai multa complexitate, dar cu pastrarea tipicitatii.

Aveti un sfat pentru “oenologii” amatori? Ce interventii minime sunt necesare pentru obtinerea unui vin “artisanal” de calitate?

In primul rand, struguri sanatosi si ajunsi la maturitate deplina, vase foarte curate, fermentatia alcoolica bine controlata, 3-4 pritocuri pana in primavara si mentinerea vaselor de pastrare pe plin, aport de oxigen cat mai mic.

Aprecierea unui vin este in mare parte dependenta de ocazie si asocierea culinara. Cu toate acestea, noi toti avem un vin pe care nu l-am refuza, indiferent de circumstanta. Pentru dvs. care este acesta?

Dintre soiurile albe: o Fetesca Alba bine facuta, un Sauvignon Blanc, dar cu un bun echilibru, acid si aromatic, Chardonnay cu sau fara interventii de stejar. Dintre soiurile rosii: Cabernet Sauvignon, chiar daca este maturat in baric, aromele de fructe negre, coacaze, mure, afine, un mic de menta sau eucalipt sa fie ca prima impresie olfactiva, dupa care caracterul de stejar foarte fin si bine integrat in structura robusta. Feteasca Neagra este un soi foarte delicat, cu un complex aromatic deosebit, fructuos, o structura medie, dar foarte echilibrat si usor de baut. Shirazul nu este un soi de neglijat!

____________________________

Lorena Deaconu s-a nascut la Pitesti. In prezent este Senior Winemaker al Halewood Romania. Are o mare experienta, lucrand pe langa Romania, in Franta (Chablis), California si Australia. Membra ADAR.

Printre vinurile Halewood incluse in randul lucrurilor bune sa mentionam: "Scurta" Viognier-Tamaioasa 2009, Vitis Metamorfosis alb 2009, Theia Chardonnay 2009. Chiar daca nu am scris exclusiv despre ele, sa amintesc de "Adrian" Shiraz 2008, Pinot Noir Kronos 2009, Cantus Primus 2007, cele doua Hyperion. Mai multe in articolul dedicat intalnirii bloggerilor de vin de la Pivnitele Rhein, unde intervievata noastra de astazi ne-a prezentat o serie din creatiile ei.

credit foto:1. Vinul.ro; 2. pivnicer.blogspot.com

Carmenere Reserva Misiones de Rengo 2009

Coacaze scrie pe vinul acesta. Miros, gust, final. Coacaze si aproape doar asta. Pana si culoare este de coacaza.

Ah, miroase funky. Pielarie, tutun, un iz lactat si desigur coacaze. Gust? Coacaze, coacaze, coacaze coapte, iaurt cu coacaze, lichior de coacaze, cafea si vanilie. Uneori ti se pare ca ar fi si arome de pruna, dar...nu: e tot coacaza. Este greu, balsamic are corpolenta de sana cu...coacaze.

Finalul e de coacaze carnoase si e destul de persistent. Apar si note condimentate.

E tare: 14,5%, a facut 29 de lei la reducere, face vreo 35 in rest, in magazine specializate (in bauturi).

Chiar daca e un vin destul de corpolent, fructat, mirosul il trage inapoi. Sa fie asa tot, sau e o mica bacterie care lucreaza? O reactie ciudata la oxidare, poate? Nu stiu. Dar stiu sigur ca unora le va place. Mi s-a parut ca distanta intre Reserva si Cuvee-ul celor de la Misiones de Rengo e mare.

Apoi, este de genul parkerizat. Sunt sigur ca WA si WS i-au dat note mari.

81 pct. De la Dumnezeu mai mult, ca tot se dau bine pe langa el.

Un chilipir: Muscat/Feteasca regala Schwaben Wine 2010

Este un vin alb demidulce care costa 10 lei. Bun, pana acum am numit 50% din vinurile din Romania. Cu ce se diferentiaza? Ei bine, prin faptul ca este un vin cu inceput, corp si sfarsit, are mult zahar dar tinut in frau de o prospetime revigoranta.

Este un cupaj de muscat si feteasca regala si imprumuta cate ceva din fiecare.

Boaba de strugure coapta, para, citrice coapte, fructe exotice, aciditate, prospetime. Nu are complexitate, sau un final grandios, nu-l vad pe Sherlock Holmes sorbind meditativ din acest vin, dar merge ca uns cu o tarta de ananas sau caise, sau alte deserturi cu fructe.

E bun, ce mai. Atentie mare la Real si Metro. Anul 2010. Decat sa dati 14 lei de o grasa de cotnari flasca, sau pe vreo tamaioasa rasuflata, mai bine incercati-l pe acesta.

80 pct.

ps: foto prezinta versiunea 2009 (deloc rea, la randul ei). In 2010 e invers: muscatul e primul.

Panseuri asteptand culoarea verde la o trecere de pietoni din Piata Centrala din Galati

Piata, iata aceasta agora mercantila, locul in care te intalnesti cu rudele de a saptea spita, cu functionara de la finante care te mai ajuta cu cate o treaba, cu croitorul familiei, cu poetul alcoolic care iti cere bani de una mica, etc. La trecerea de pietoni nu trebuie sa tragi cu urechea ca sa afli ce nerozii a mai facut primarul, sau ce impozite absurde a votat consiliul local, ce cantareata de muzica populara concerteaza la Casa Pensionarului. De regula, este un loc bun sa te intalnesti cu celalalt, uneori fiziceste si brutal.

Asta imi permite un neobrazat excurs metanarativ, o exhibitie nerusinata a propriilor afecte mascata sub aspectul de panseu: parca hotii de buzunare fura si farame de suflet. Suntem mai multi, mai compacti, dar iremediabil instrainati. Eul nostru social, locul unde eram luati in spatiu, alaturi de vecini, rude, ba chiar alaturi de necunoscutii bagaciosi, nu-si mai poate plati factura la intretinere. Astazi nu stim cine locuieste in alveola stupului de langa noi. E un monstru, un necunoscut, o insecta ale carei miscari si sunete le intuim, doar, o fictiune plecand de la detalii incomplete. Nu mai stiu cine este aproapele meu. Este doar o fantasma umpluta de imaginatia mea si de intruziunile inevitabile in propriul spatiu: bormasina care sfredeleste pe partea opusa zidului, un tablou zarit prin usa uitata intredeschisa, un ciocanit obsesiv, latratul unui caine, sonorul televizorului dat prea tare, etc. Dar el, aproapele meu, fiinta care locuieste la 2 metri de mine, ramane necunoscut, o forma goala, un balon cu o fata de abtibild. In Bucuresti am luat contact cu aceasta forma ultima a singuratatii in multime. M-am simtit infrant, depersonalizat, umplut brusc doar de familiarul meu sine. In rest nimeni altcineva. Mi-am dat seama, poate din cauza unei doze de inadaptare, ca sunt in pericol de a-mi pierde sinele tocmai deoarece sunt plin de el, si numai de el. O forma atroce si nedorita de solipsism. Ego-ul e un palat prea mare pentru un singur locatar. Atunci lectura, ingurgitatul irational de sine strain, a fost singurul remediu. M-am indestulat din rezidurile altor suflete, s-ar putea spune, din pielea abandonata public de un altul.

Omuletul rosu dispare. Multimea se pune in miscare, neintrerupandu-si zumzetul sau fascinatul limbaj al mainilor. E greu sa gasesti pe cineva in Romania de astazi (poate si de ieri, poate dintotdeauna, dar n-am de unde sa stiu) care sa-ti comunice ceva fara sa dea din maini, de ca si cum incearca sa dea forma undelor sonore si sa umple acea forma fizic, lasand sa se inteleaga ca lexicul limbii romane nu este suficient pentru intreaga semnificatie a informatiei povestite. Urmariti gesturile reporteritelor de la stiri cand vorbesc. Sunt convins ca urmeaza un training. O gimnastica etica, ce mai! Vorbesc despre o crima sau un clasic viol rural? Tin bratul lipit de trunchi, dar de la cot antebratul oscileaza orizontal, iar mana deseneaza prin aer, inchestandu-se brusc la un moment dat pentru a captura esenta informatiei: uitati-o aici este! Sta in palmea mea ca o gaza captiva! Mai spun doua vorbe si pac! Se deschide palma din nou, lasand liber zburdalnicul sens! And we’re back in 4...

Am aterizat iar in concretul galagios si pitoresc al pietei. “Sa faci piata” iata o ocupatie care isi pierde din polularitate. Poate tocmai imbulzitul gregar ii infricoseaza pe unii, multimea pestrita. La hypermarket e alta lume, etc. In hypermarket intre tine si agasantul celalalt sta un carucior solid din metal, e ca o armura, un scut energetic! Apoi, nu stii draga, mi s-a facut rau de la branza aia de la tarani! Acum cumpar numai bio, cu certificat ISO, ambalata, vidata, pasteurizata si parafiltrata. Sa bem cu totii numai distilate tari, ca generalul nebun din Dr. Strangelove, nu care cumva sa aiba enzime, drojdii selectionate, etc. Toarna cu sacul astia chimicale in vin, sa mancam iaurt, e numai bun, sanatate curata. Ciudat ca nimeni cu pare sa inteleaga ca desi fara referinte bibliografice pe eticheta, si iaurtul contine un intreg capitol din manualul de chimie alimentara. Nu muraturilor de la tarani! Ia un borcan de castraveti murati din Vietnam! Fara lalele de gradina la 5 lei 11 fire! Nu se stie ce microbi si oaua de gaze contin! Poftim un buchet frumos de flori exotice, cumparate ca neconforme si expirate pe usa din dos a bursei de flori din Amsterdam!

Oricum imi cer scuze. Post-ul de azi urma sa fie o descriere pitoreasca a pietei, plecand de la imaginea Pietei Mari din Galati. Dar nu ar fi fost ceva exotic oricum. Inchipuiti-va doar fosnetul miilor de oameni, precupeti vanzand orice de la marar pana la covoare, raci de Dunare, conserve furate, camere video chilipir cu marca Soni, vin de mat, porumbei, rosii de turcia 4,5 si de spania 6 lei, salata de padure (da, exista!), iepuri, si cu putin noroc, tigari de contrabanda, duzini de chibrituri din Iran si tricouri chinezesti, 3 la 10 lei. Printre boxele noii Hale iata una unde se vinde vin, dar nu de oricare, ci la trei sferturi. E de lux, se intelege. O eticheta familiara, babeasca neagra Vinia Iasi. Pun mana pe ea, ii citesc contraeticheta, de niciunde se infiripa doi pensionari in jurul meu, intrebandu-l pe vanzator ce-i aia din mana de la baiatu’. Babeasca neagra? Sec! Sec, cum altfel, zice cu siguranta de cunoscator precupetul. E greu de gasit! E de la Barlad! E de la mine de langa Balabanesti, de la Iana! I’auzi! E frumos acolo! Numai dealuri! Si vii? Si vii! Cat face? E 11 lei. Aha, 11 lei, da din cap ganditor. La pensie, nea Ioane! La pensie sa fie, nea Costica! Pun una deoparte!

Si ajung la vin: babeasca neagra produsa de Vinia Iasi, vine dupa cum ati aflat din central viticol Iana, podgoria Colinele Tutuvei. DOC, 11,5% alc, imbuteliata in decembrie 2010. E buna, curata. O culoare rosie rubinie stralucitoare. Nasul, destul de rustic, aduce a casa batraneasca, de lut, dar si indicii extractive, cireasa, visina, coacaze rosii. Atacul e neobisnuit de taninos (pentru babeasca), dar se pare ca taninii s-au aglomerat ca pensionarii la reduceri langa intrare. Odata “devastat” palatinul, raman note curate de bomboana juicy fruit. Stiu ca suna ciudat, dar e specificul babestii, rad de unul singur. Adica un mix de cirese, visine, fructe de padure, toate coapte, rascoapte, dulcege. Exista si un iz de scortisoara, de lemn parfumat, probabil vinul a fost chipsuit. Finalul aduce aceeasi dulceata surprinzator de persistenta si note condimentate. E genul de vin rosu care datorita concentratiei mici de tanin si aciditatii mari ar putea fi imbuteliat la lighean, direct din butoi, baut cu cana de tabla cat timp, ancestral, barbar si total neeuropean, nea Costica incendiaza paiele din jurul porcului.

E musai pentru amatorii de vinulete patriotice! 76 pct.

PS: prima fotografie ilustreaza un loc care nu mai exista, datorita bombardierelor americane. Totusi, statuia din imagine s-a dovedit la fel de integra si rezistenta precum omul Costache Negri si poate fi vazuta si astazi in centrul orasului Galati. In mod ironic, exilata de comunisti dupa razboi, statuia s-a odihnit vreme de 20 de ani intr-o vie din apropierea orasului. Vedeti cum toate se intretaie? :)

Un an in Provence si un pahar de Chateauneuf du Pape "Reine Jeanne"

E greu sa nu te seduca aceasta carte usurica, cu tuse de umor fin, cu adevarat englezesc, care relateaza peripetiile unor expatriati englezi, la sfarsitul anilor '80. Stiti deja din programele Discovery si Travel Channel mania care a cuprins pensionarul englez, fiinta extrem de prospera si strangatoare, de a se bucura la batranete de soarele plaiurilor meridionale, cumparand o casa in zona si mutandu-se cu arme si bagaje. Asa a ajuns si cuplul Mayle in satul Menerbes din departamentul provensal Vaucluse. Un an in Provence (ed. RAO, 25 lei) povesteste pataniile celor doi englezi aterizati intr-un taram ciudat, exotic si fascinant. N-o s-o povestesc aici, desigur, dar va previn ca este plina de secvente geniale. Ce se intampla cand un instalator francez iti spune ca vine in 15 minute? Ca va veni candva in parcursul zilei. Daca spune ca vine maine? Candva saptamana asta. Saptamana viitoare? N-o sa-l mai vezi niciodata:)

Si inca ceva: va conjur! pentru ca tin la finantele dvs: cititi-o dupa masa, eventual cu un pahar de vin alaturi! Numeroasele descrieri gastro-oenologice pot cauza cresterea facturii la energie electrica prin deschiderea repetata a frigiderului!

Dar daca va intrebati oare ce vin s-ar potrivi, ei bine, fericita coincidenta, o vizita a unui vechi prieten, mi-a pus pe masa o sticla de vin originara din acelasi departament al Republicii Franceze. Despre ce sa fie vorba?

E vorba de ilustrele si alambicatele vinuri Chateauneauf-du-Pape.

Si sunt bune, domnule, cupajele astea aiuritoare cu pecetea papalitatii de Avignon pe ele! Grenache, cinsault, syrah, mourvedre...toate laolalta. In total sunt permise 18 varietati! Bune si cam scumpe. Si cam dificil de gasit in Romania.

Acesta a fost plimbat cu avionul de vechiul meu prieten-Bogdan Rusu. Nu este un vin de caviste, mi-a spus, ci unul mai accesibil, chiar daca nu pretul (25 euro) il face astfel.

Ogier este un negociant-eleveur, adica cumpara struguri, must sau chiar vin de la ferme si mici producatori si il "eleveaza", fie facandu-l chiar el, fie in celelalte cazuri- baricand, cupajand si invechind vinul. Pentru ca incepand din 1859, familiei Ogier nu i-a mers prea rau, astazi este si un producator de vin din struguri de pe propriile plantatii.

Sa mai zicem despre un chateauneuf generic ca pentru a primi AOC-ul (DOC-ul frantuzesc) recoltele la hectar trebuie sa fie destul de mici, chiar la jumatate din cat au dreptul cei din Bordeaux. Din punctul nostru de vedere pare ciudat, noi ne bucuram ca pe vremea cincinalelor cand se rupe vita de vie sub greutatea strugurilor, dar francezii stiu de mult ca limitarea cantitatii este calea spre calitate. Si tot generic vorbind, pamantul din cele mai bune vii din jurul comunei Chateateauf-du-pape este "ingropat" sub un strat de pietris de Rhone, fapt care conduce la o mai buna pastrare a umiditatii din sol in timpul verilor secetoase.

In acest chateauneuf-du-pape rosu din 2007, componetele grenache (majoritar, pe la 80%) si cinsault dau fructul, iar syrahul si mourvedre adauga robustete si culoare. Nasul ofera indiciile unui vin tanar, "infant", paine prajita, ciocolata, praf de cacao, fructe de padure. Gustul uimeste prin plinatate, rotunjime, califelare, este balsamic, o gura pare mai grea decat te asteptai, un melanj de fructe de padure coapte, cireasa neagra, un iz interesant, migdalat, si un final persistent dominat de scortisoara, acelasi gem gregar de fructe de padure.

Un vin greu, dar simplu si jovial, un Tantarin in haine de vanatoare, pentru ca neindoielnic vanatului i-ar sta bine pe masa cu o astfel de sticla. Sigur se poate spune ca 25 de euro pare cam mult, dar in orice caz, multumita d-lui Parker, nu mai exista prea multe chateauneuf-uri mai ieftine.

86 pct.

PS: Multumiri d-nei Emilia Constantinescu pentru ca mi-a adus la cunostinta

existenta acestei carti.

PS2: O lucrare la fel de cunoscuta a lui Peter Mayle este "Un an bun"

(aparuta tot la RAO), cartea care a stat la baza filmului "A Good Year"

regizat de Ridley Scott, cu Russel Crowe, Marion Cotillard si Albert Finney

in rolurile principale.

PS3: daca un chateauneuf-du-pape este nitel "out of reach" si pentru ca nu vreau

sa ma acuzati de sadism, atunci ar merge bine un vin mult mai accesibil,

tot din zona (de la cativa zeci de km departare, in Languedoc)

cum ar fi rusticul "Champ du Coq", syrahul celor de la Domaine de La Croix Belle gasibil in magazinele specializate (Vindor sau Vinexpert) de la 32 de lei.

Villa Vinum Cabernet Sauvignon Chile 2010

Nu e fotografie reusita, recunosc. Dar e in deplina consonanta cu modestul continut care nu este altceva decat un dressing de salata destul de subtire.

4 lei, Kaufland, mini sticla de 250 ml. 50 pct.

White Artisan 2009

Acesta este cupajul alb din linia "Aurelia Visinescu" a Domeniilor Sahateni. Este compus din feteasca alba, riesling si tamaioasa romaneasca, 13%, vin sec.

Culoarea este aurie cu iluzii verzui.

Nas: daca te straduiesti se pot simti toate trei soiurile. Floral (tei, musetel, trandafir), putin eteric, uleios, fum, boaba coapta de strugure, mar verde, citrice.

Gust: grapefruit roz, note dulci de mar golden, elegante impresii minerale, caisa si o aroma tamaioasa data de baric.

Finish: persistent, suc de grapefruit, condimente (piper si cuisoare)

Aciditatea este delicata, vin corpolent, cu gust plin si trebuie spus ca baricul putea fi mai discret. Un preparat culinar cu textura delicata ar merge bine. Poate un file de peste cu carne alba sau pui la cuptor cu legume.

82 pct.

Villa Vinum Ruby Cabernet 2008 California

Sunt sigur ca stiti deja ca Villa Vinum este un private label al hypermaketului Kaufland. Etichetele sunt in mai multe limbi, precum informatiile de pe o punga de chipsuri. Indicatiile geografice si orice informatie privind producatorul sunt foarte vagi. In acest caz California. Producator necunoscut.

Culoare: rosu rubiniu inchis

Nas: piele tutun, lemn, ciocolata neagra, puternice note vegetale, fructe de padure, cirese neagre.

Gust: lin, corpolent, cu indicii de pruna, visnina, tanini destui, menta, si o combinatie de cafea prajita si vanilie care ascunde cu oarece succes un usor iz de "verde"

Final destul de persitent, taninos, fructe de padure, nuante vegetale si lemn parfumat.

Da senzatia de forta, cu alcool cam nabadaios, dar pe ansamblu lasa o impresie buna, intarita de un pret modest. Daca doriti un pahar la pranz sau cina sau daca cautati ceva in minibarul de la hotel si dati de acest vin sa stiti ca nu-i rau!

13,5%, sec, mini sticla, 250 ml, 4 lei, Kaufland, 76 pct.

Blasted Church Vineyards, British Columbia, Canada

Mai tineti minte articolul meu Mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste nimic? Probabil ca nu. Nu va condamn. Dar daca tot vorbeam de povesti, iata mai jos una:

Blasted Church Vineyards, British Columbia, Canada.

Povestea reala a relocarii unei biserici dintr-un oras parasit intr-o alta localitate aflata la 25 de km. Ideea? Sa o dinamiteze putin, doar ca sa-i dezmorteasca incheieturile:) Suna fabulos? Ei bine, se pare ca niste baieti hotarati chiar au reusit treaba asta in 1929.

Un producator din orasul respectiv povesteste incredibila intamplare pe etichetele sticlelor de vin, create de compania Brandever. Intr-un mod inedit e putin spus.

credit: Gregory Dal Piaz, Snooth.com