Doamnele Escu si vinurile lor

Doamna Ionescu a fost educatoare. Și-a trăit viata, cu bune și rele, alături de domnul Ionescu, care nu este un bărbat rău, Doamne ferește, dar...a avut putine ambiții in viata lui. Când doamna nu era încă doamna, citea Proust, însă după atatia ani e prea târziu să-și plângă de mila lângă soțul ei, electricianul. Bea de dimineață câte un păhărel de vin dulce și apoi își suna fiica, prevenind-o ca nu care cumva sa plece cu nepoții în weekend la Predeal, deoarece s-a anunțat cod galben de polei pe DN1. Cu toate acestea, e ceva ce doamna Ionescu nu are cum să știe: după ce se va prăpădi, jurnalul ei intim, și care acum sta îngălbenit într-un sertar, între chitantele la curent din anii 60-70, va ajunge un clasic al literaturii române. 

In același timp, doamna Stefanescu,  magazionera la întreprinderea de termoficare, și-a verificat horoscopul. Fiind balanta e tot timpul nehotărâta și capricioasa, iar domnul Stefanescu știe asta prea bine. Nu bea vin, nici o alta forma de bautură cu alcool. Înțelege, dar nu e de acord, ca bărbații sunt cum sunt, și mai ales pentru ca fata face pregătire și va da la facultate la anul, îl apostrofeaza pe domnul Stefanescu de fiecare data când se întoarce de la piață cu un pet de vin alb, care e o cheltuiala inutilă și care mai ales care nu a fost trecută pe lista de cumpărături judicios și caligrafic scrisa de ea cu pix rosu. Doamna Stefanescu este o foarte bună magazionera. 

Doamna Georgescu se tine bine. Așa-i spune și șeful ei de la Casa de asigurari, unde lucrează de 15 ani. Când se duce la salon petrece ceva timp alegând vinurile de pe wine.....ro. Comanda 12 sticle la 2 săptămâni. Ce o enervează oarecum e ca barbatu-su de la primărie se chinuie de 10 ani sa ajungă șef de direcție, în fond socrul a fost cineva in miliție, om cu direcție și funcție. Și mai mult, o enervează ca desi ea alege vinurile pentru mesele de familie, tot el se da marele cunoscător. Doamna Georgescu va ajunge directoare în instituție și chiar, pentru o scurta perioada, ministru secretar de stat într-un guvern PSD. Domnul Georgescu va ajunge, intr-un final, șef de direcție, promovare care nu va fi altceva decat un induiosator cadou de despartire oferit de doamna Georgescu, ajunsa pe pozitii inalte in partid.

Doamna Popescu nu e tocmai doamna, în ochii ei, cel puțin. Adică e, desigur, pentru vecini, când este de față. Doamna Popescu are puțin peste 30 de ani și e așa, mai hippy. Arată bine și conduce un Mini Cooper, pe care îl parchează întotdeauna corect în parcarea de la sală, chiar dacă asta îi va lua câteva manevre în plus. Pe lângă mașină mai conduce și un atelier de design vestimentar. Își vede soțul rar. Ii plac vinurile de Loara, de pe vremea când a făcut un master Erasmus la Nantes. Uneori iese cu prietenele la winebar, alteori merge la teatru, și de fiecare data se simte singura. Și când se simte singura, comanda online printre altele de la vin.... ro, pentru ca nu-i place cum se uita libidinoșii la ea când are un vin pe banda la supermarket.  În căutările ei pe google, dacă ar avea cineva puterea sa le exploreze, se gasesc câteva cabinete de avocatură specializate în divorțuri. Rar pune câte un selfie mai decoltat (dar decent) pe Insta, doar așa, ca să se valideze pentru sine, deși se va enerva ulterior din pricina idioților care dau inimioare în serie

Despre domnii Escu: aici

Patru tipuri de Escu si vinurile lor

 “Cum sa dai 150 de lei pe sticla aia de vin? Tre’ sa fii nebun! Uite aici, la mine, 35 de lei- face acelasi lucru, merge bine si cu sarmale.” Asa-i spunea Georgescu lui Popescu. Stefanescu surprinde o parte din conversatie si le zice celor doi: “35 de lei?! Pfa, pai la banii astia cumpar 4 litri din ala bun, de la vinaria din piata”, moment in care dom’ Ionescu isi face aparitia si le spune celor trei: “sunteti niste prosti cu totii: uite aicea vin de butuc de la frati-miu de la tara: mie-mi place si e gratis!”

La un nivel al discutiei foarte basic, dom’ Ionescu are dreptate: toate cele patru variante sunt vinuri, se toarna in pahar si se beau. Din moment ce lui ii place vinul “de butuc” iar acesta nu l-a costat nimic, orice costa ceva, indiferent ca vorbim 9 lei sau 35 sau 150, e pura prostie si bani aruncati. 

Stefanescu intelege punctul de vedere al lui Ionescu. Nu exista ceva mai bun decat gratis, insa stie pe gustate ca vinul de tara al lui Ionescu nu este la fel de aromat si gustos precum cel pe care il cumpara el din piata. In acelasi timp se simte mai istet decat Georgescu intrucat nu-i chiar asa mare diferenta intre vinul de 9 lei din piata si ala de 35, unde mai pui ca ala din piata e demisec si merge sprit, ca pana cand o viata de amar? Insa sa dai 150 pe o sticla de vin, ca Popescu, ei, asta e prostie si bani aruncati.

Georgescu il priveste cu superioritate pe Ionescu (“vai de capul lui, n-are gusturi, vinul ala de tara care sigur e si foxat si oxidat si de nebaut fara apa. Si sa ma plateasca cineva si nu l-as bea”). Totusi il intelege pe Stefanescu. A gustat un pahar din vinul de 9 lei cand a fost la piata si desi evident nu se ridica la nivelul vinului de 35 lei, trebuie sa recunoasca ca se putea bea. Iar despre Popescu, cum i-a si zis, la 150 ar fi bine sa-ti cante si ingerii cand duci la gura paharul. Totusi, intr-un ungher din creier  e si ideea ca nu l-ar deranja sa bea el insusi numai vinuri de 150 sau chiar 4500, de ce nu?

Popescu nu prea ii intelege pe ceilalti trei. In primul rand 150 nu i se pare atat de mult. Sigur, isi da seama ca nu e ieftin, dar a baut si mai scumpe. E mai intelegator fata de Georgescu, in fond l-a si intalnit odata la o degustare de vinuri, insa nu ii impartaseste rationamentul utilitar. Iar in ce-i priveste pe ceilalti doi, el nu merge la piata, nu bea nici vin de butuc, ca sa nu mai vorbim ca sa puna pe masa altceva decat un vin imbuteliat intr-o sticla respectabila i se pare inacceptabil. Putina demnitate ca doar nu e ultimul sarac!

Judecand situatia, am zice ca toti au dreptate in felul lor si se inseala simultan. Sigur ca pentru Ionescu vinul de tara e suficient pentru nevoile lui. Nici nu prea intelege ce atata caz pentru un pahar. A vazut si el la televizor pe unul vorbind de un anume vin cum ca “piersici, flori bla bla”. Adica astia pun chestii in vin, macar vinul de butuc e vin adevarat care miroase a vin, nu a tot felul de prostii. Si apoi, la cate cheltuieli trebuie sa acopere din pensia lui mica, de unde sa mai ramana si pentru vin, fie si din ala la 9 lei din piata.

Si asa ajungem la Stefanescu. Stefanescu e maistru la un atelier mai mare de termopane. Ii place vinul, dar se intinde cat ii e plapuma. I se pare iresponsabil sa dea o caruta de bani pentru vin, insa nu prea ii place vinul de butuc, ca-i din ala turnesol care-ti innegreste dintii. Se gandeste ca daca ar avea banii lui Georgescu, care si-a luat Duster nou, ca-l vede in parcare, poate ar incerca si el vinuri din alea de 35 si mai mult, pe care le vede la supermarket. Dar nu sufera prea tare, ca e bun si asta din piata si oricum trebuie sa mai puna deoparte ca la anul intra fata la facultate.

Georgescu e entuziast in ale vinului, ii place sa stea la un pahar, asa, de meditatie, sa asculte o muzica, sa invarta paharul etc. E functionar la primarie si in ultimii ani i s-a marit binisor salariul, asa ca a facut saltul de la vinuri de 15-20 la 30-40. Indiscutabil sunt mai pline de caracter. Urmareste pe facebook cand sunt degustari si daca are timp participa, desigur la cele fara bani. Asa a gustat de cateva ori vinuri din alea foarte scumpe si intelege ca pot fi mult mai bune decat astea pe care le bea el, care oricum sunt “premium”, dar da!…e alta clasa. Totusi considera ca are ochi pentru chilipiruri si pentru diamante in noroi si cumva asta il face sa se simta aproape la fel cand bea un vin cum isi inchipuie ca se simte bogatul ala de Popescu.

Lui Popescu i-a mers binisor in viata, face afaceri, plimba bani, investeste intr-o chestie aici, o vinde mai incolo si tot asa. Are darul afacerilor, cum se zice, mostenit probabil de la tatal lui care a fost gestionar la alimentara inainte de revolutie si director la propria firma de import-export care a cumparat complexul cu alimentara dupa. Popescu nu bea foarte des, si pentru ca munceste mult si merge mult cu masina, asa ca niciodata nu si-a pus problema ca un vin de 150 e exagerat de scump. In plus, sunt doar 5-6 vinuri pe care le cumpara, toate romanesti. Inca nu are incredere in alea straine, desi alea rosii din sudul Italiei ii cam fac cu ochiul, asa moi si dulcege cum sunt, dar nu are timp de descoperiri. Oricum prefera sa consume vinul la restaurant. E si o chestiune de statut. Altfel omul e la a doua casnicie si are doi copii din prima. Ii iubeste mult, dar ii vede cam rar, fiind tot timpul pe drumuri cu afacerile.

Nu sunt incadrari definitive, desigur, tipologiile pot fi interschimbabile. In fond am cunoscut chiar eu un miliardar al carui vin preferat era un vin de Vrancea imbuteliat in plastic. La fel de bine pot sa-mi inchipui un iubitor al vinului care fara a avea venituri mari, mai sparge pusculita din cand in cand pentru ceva scump, care promite revelatii. Si asa mai departe.

Ideea principala ar fi ca fiecare se raporteaza la propriul sine si la propria situatie cand ii “judeca” pe ceilalti. Isi inchipuie ca nevoie sale sau motivele pentru care bea un vin sunt cumva un fel de standard, cand evident nu sunt. Si aici, ca mai peste tot in viata, putina empatie nu strica. Fiecare consuma vinul pe care il intelege si cu care se simte "confortabil", insa asta nu inseamna ca altcineva, in alta situatie, greseste facand altfel.  

PS 1: pentru ca unde sunt domni sunt si doamne, iata acest modest add-on: Doamnele Escu si vinurile lor 

PS 2: textul este inspirat de o idee a vlogerului audiofil John Darko