Toate drumurile trec prin Focsani (marturie din 1853)

În București sunt atâția străini, încat te poți descurca fără limba română. Toți ofițerii noștri învătară să discute cu cucoanele. Nu exista unul care sa nu știe versurile acestea:
"Spune, spune moldovani
Unde drum la Fokszani,
Unde casa mititica
Szi cocona formaszica" (Anonim polonez, manuscris, 1853)

Românii și dulcețurile în secolul al XIX-lea (o mărturie)

Zilele trecute imi aminteam despre obiceiul acum aproape apus al matuselor si doamnelor mai in varsta de a oferi dulceturi sau serbet ca “tratatie” musafirilor. Nu vorbim de musafiri invitati la masa, ci de interactiuni neprogramate, lipsite de incarcatura simbolica sau protocolara. Cu toate acestea, exista un tipic. Cand eram cu parintii sau cu bunicii intr-o astfel de vizita, primeam des o farfuriuta cu dulceata sau o lingurita cu serbet si un pahar cu apa. Insa azi e vorba despre dulceturi.

credit foto: seasonedkitchen.com

Ei, nu mare imi fu mirarea, umbland creanga prin “Calatori straini despre tarile romane…”, sa nimeresc peste un pasaj care detaliaza oarecum stiintific aplecarea locuitorilor din principate pentru dulceturi. Las si eu pasajul mai jos, nu de alta dar poate va fi folositor altora mai dedicati subiectului.

Joseph Caillat a fost un medic francez (distins cu Legiunea de Onoare) care a practicat medicina in Principate, intre 1845 pana in 1848, iar in urma calatoriilor a lasat o interesanta relatare, publicata mai tarziu, in foileton, in “L'Union Medicale" Paris, din lunile martie-mai 1854.

Iata mai jos un pasaj din “Calatorie medicala in provinciile dunarene”, foileton reprodus partial in “Calatori straini despre tarile romane in secolul al XIX-lea”, Serie noua, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 2010. Pasajul de fata se gaseste in Vol. VI, Pg. 522. Sublinierile imi apartin.

“A face dulceata este un obicei care nu este lasat niciodata pe mana servitorilor. Chiar doamna tarii nu se da inapoi de a face dulceturi si in anumite ocazii le trimite sotiilor de consul. Modul de a oferi dulceata celui care te viziteaza marturiseste despre pretuirea de care se bucura. Se face dulceata din flori si fructe coapte.

A lua dulceata inseamna sa inghiti o lingurita apoi sa bei apa proaspata. Este o racoritoare pe care o prefer serbeturilor din Constantinopol sau bauturilor reci din Neapole. Toti strainii sunt de acord ca este mai buna decat limonada, oranjada, berea sau alte lichide care astampara setea. Romanul aflat in calatorie nu se dezlipeste de borcanul de dulceata, saculetul cu tutun sau pielea imblanita.

Din punct de vedere medical, uzul dulcetei este foarte interesant. In toate diminetile, boierul sau negustorul ia una, doua sau trei lingurite, alaturi de pahare cu apa proaspata, pana cand au scaune. Daca nu are efectul imediat, atunci nu iese din casa si ia medicamente. Acest obicei este atat de mutt inradacinat incat limba o marturiseste. Am iesit afara semnifica am avut un scaun, dar si am iesit din casa [...]

Folosirea dulcetei este importanta si sub raport terapeutic. Se pregateste dulceata cu miere in loc de zahar pentru a fi un Iaxativ; cu petale de trandafiri pentru febra intermitenta; cu coarne pentru a fi astringenta; o indulcesc cu flori de violete; iar pentru a fi racoritoare cu zmeura etc. Aceste diverse sortimente, inghitite lingurita, de lingurita, cu apa proaspata de cei foarte bolnavi, sunt apreciate si pot spune ca nu am vazut la acestia respingerea provocata de celelalte infuzii pe care le cunoastem. Ingerarea acestora din urma nu numai instaleaza treptat dezgustul, dar de multe ori obosesc stomacul, in timp ce apa proaspata nu poate face nimic rau [...]

In convalescenta se da, pentru a reface stomacul, dulceata de gutui, de cedru, iar pentru a starni apetitul cea preparata cu radacina de hrean salbatic. Dulceata romaneasca nu seamana cu halvaua, un fel dulce turcesc cu miere, care are o mare reputatie in intreg Orientul, unde este cunoscut sub numele de rahat. Acestea sunt solide, moi, umplu gura, in timp ce primele sunt semilichide si mai putin consistente ca inghetatele noastre, se inghit mai repede, ceea ce le permite bolnavilor de a le lua de mai multe ori, fara efort [...]”

Fratele Josef si mortul (Extraordinarele aventuri ale lui Basil Ionesco, negustor de vinuri din Galatz, III)

Josef Brociner privi pendula din hol. Arata 8 si jumatate. Langa ceas, dintr-un portret fotografic, patru barbati tineri pareau a-l sfida pe privitor. 

In centru dreapta, Josef se privi, gandindu-se la planurile si sperantele din tinerete. Simtea privirea patrunzatoare a celui ce fusese, se simtea judecat pentru toate aspiratiile irosite si ocaziile pierdute. Langa el, in dreapta, fratele mai mic, Andre. Il mai vedea uneori. Devenise prea radical, coresponda si publica asiduu si neglijent, iar Josef, seful comunitatii evreiesti din Galati, om obisnuit cu intelegerile si compromisul, cu lentoarea exasperanta a schimbarii, se temea ca intr-o buna zi fratele sau va fi ridicat de Siguranta Statului, asa cum patise si Marco, cel din stanga fotografiei, cu 25 de ani in urma. Dar Marco, scriitorul expulzat, plecase de tanar, isi refacuse viata la Viena, pe cand Andre era prea batran pentru asemenea schimbari. 

Isi amintea ziua in care facusera fotografia, acum douazeci de ani, intr-o zi de toamna blanda, la Budapesta. Participau toti la un congres evreiesc. Fusesera la sinagoda Dohany si in drumul de intoarcere spre hotelul unde avea loc evenimentul, traversasera dealul Gellért, cu aleile sale de promenada, unde Mauriciu zari un fotograf ambulant si le propuse fratilor sai sa pozeze. Se dovedise o idee buna. Aceea fusese ultima ocazie in care s-au reunit toti cei patru frati Brociner.

Palma Elianei il atinse tandru, pe umar. Josef tresari usor in fotoliu, intorcand instinctiv capul. Fusese norocos cand tatal ei, rabinul Eiran, ii dadu permisiunea. Ce tineri erau! El studia dreptul la Iasi, traducea din Heine si-si petrecea serile in fumul de tigara al intrunirilor Junimii. Rabi Eiran, deja in varsta atunci, ii spuse ca Dumnezeu avea planuri mai mari cu el decat sa traduca poezioare scrise de nemti si sa-si piarda noptile cu geniile carpatine care injurau evreii in gazetele vremii. Cum zambetul Elianei trezea in el un simtamant mai intens decat versurile in germana, incuviinta fara mari regrete.
La scurta vreme se mutasera la Galati, apoi veni razboiul si traira o vreme la Bucuresti, unde Josef  fu secretar al ambulantei de razboi...Ce vremuri.
Eliana ii intinse o ceasca adurinda cu ceai de iasomie. Josef ii zambi si ii saruta incheietura mainii. Ea se retrase, discreta, cu pasi de pisica, asa cum o facuse intotdeauna, de ca si cum pamantul, podelele si toata lumea de sub talpile ei s-ar fi inmuiat vremelnic, ca o stofa groasa de catifea.

Mauriciu. Cel mai faimos dintre frati, frumosul Mauriciu, intorcatorul de capete. In '77 avea 22 de ani, cu 9 mai putini decat Josef. Se intorsese de la Viena ca sa se inroleze in armata, spre stupoarea familiei. Evreii nu puteau capata cetatenie si prin urmare nu puteau fi incorporati. Familia privi chestiunea cu ingrijorare si neintelegere. Dar el isi cunostea fratele si stia de a facut asta. Mauriciu isi iubea tara, chiar daca sentimentul nu era reciproc. Si apoi spera ca inrolarea sa schimbe ceva, sa atraga atentia asupra semintiei lui. Numai Josef, deja implicat in treburile comunitatii evreiesti din Galati, stia cate eforturi se intreprindeau pentru recunoaterea cetateniei. Orice neam de pe lumea asta, fie el bulgar sau italian, putea deveni roman, numai evreii nu. Marele impediment era conditionarea acceptului de religia crestina a aplicantului. Franta si Imperiul Britanic depasisera de mult aceste prejudecati, insa tarile ortodoxe pareau incremenite in cutumele lor medievale.

Mauriciu fusese repartizat la infanterie, in batalionul lui Valter Maracineanu, un nume pe care azi il stie orice copil. Eroul de la Grivita, cel care a infipt tricolorul in inima osmanlâilor! Insa multe din ziarele vremii trecusera sub tacere numele celui care a preluat comanda batalionului dupa moartea capitanului si care a cucerit de fapt cele doua redute. Nimeni altul decat fratele sau mai mic.
Desigur, s-a dovedit ca Armata era mai tinatoare de minte decat restul societatii romanesti. Asa se face ca Mauriciu a ajuns primul sublocotenent evreu, ba chiar a avansat in timp, pana la gradul de colonel unde a si ramas, pentru ca steaua de general era numai pentru crestini, iar "jidovul vrea sa moara jidov", cum i-a spus atunci Seful Marelui Stat major, care nu mai intalnise pe cineva care sa nu vrea sa devina general.

Dupa razboi, Coroana a decretat ca toti evreii care luptasera in razboi vor primi cetatenia romana. Desi deschiderea se opri aici, pentru eroul Mauriciu, la pieptul caruia stralucea Steaua Romaniei, alaturi de Virtutea militara clasa I, dar si medalia rusa Sfantul Stanislav, era doar inceputul ascensiunii. Devenise un favorit al reginei Marie-Louise, prin intermediul careia devenise secretar al Coroanei, apoi consul al Romaniei la Frankfurt, de fapt un purgatoriu in care il exilase Filip, banuindu-l de legaturi mai putin institutionale cu regina. Din fericire pentru Mauriciu, Filip isi lua in mormant banuielile, iar Albert I, sfatuit de mama sa, acum o doamna prea in varsta ca sa mai poata fi banuita de amoruri cu tineri ofiteri, il rechema in tara unde il va numi Șef al al Mareșalatului Palatului Regal, o functie foarte inalta, nu atat militar, cat politic.

Josef isi sorbi ultimile picaturi din ceaiul aromat, se ridica si deschise usa biroului. Avea mult de lucru.

****
Cand daiarul se ridica deasupra orasului, doi domni inalti, supli si bine imbracati dupa moda nemteasca, intrara in compartimentul restaurant al nacelei. Zarira o masa de doua persoane langa fereastra si se grabira sa o ocupe. Sezura in tacere, raspunzand doar ospatarului, intr-o romana stricata. Cel mai in varsta, blond, barbos,  cu trasaturi teutone, privea insistent manseta comeseanului mai tanar, tuns zero dar posesor de mustati stufoase. Acesta observa si privindu-si manseta observa o mica pata rosie. Atent, o invarti, astfel incat micul detaliu sa nu mai fie vizibil. Apoi, simtindu-se nestatornic, intreba cat sa fie ceasul, desi ar fi putut foarte bine sa-si controleze propriul ceas din buzunarul vestei, semn de nerabdare si dorinta de vorba. Barbatul din fata isi scoase calm ceasul de argint, il desfacu si dupa o clipa confirma: e opt si jumatate. Intuind intrucatva preocuparea celuilat, zise:
"E nefericit ce s-a intamplat asta noapte, insa trebuia facut. Sunt putin dezamagit ca omul nu ne-a putut ajuta". Si continua dupa o clipa. "Ghinion, pentru toata lumea. Uite, tu ti-ai patat manseta!" Mustaciosul pufni inveselit, eliberand putin din tensiune."Oricum am aranjat o alta cale. Care se va savarsi peste cateva ore. Vom intarzia o zi-doua, dar sunt incredintat ca totul va fi bine".
"Insa daca misiunea..", porni tanarul, dupa care amuti, sesizand trecerea discreta peste buze a degetului aratator al calui din fata. Ospatarul ajunse la masa, lasand cele doua pahare de cristal inscrustate, din care licarea un lichid galbui, efervescent. Apoi isi continua rutinat serviciul, asezand in fata fiecaruia cate o farfurie mica cu o cupa de metal adapostind un ou fiert. Adauga un platou mic cu cate o felie de paine prajita si o cub mic de unt. "Comanda dumneavoastra. Mai doriti altceva?", dupa care se retrase, intelegand gestul fluturat al strainului mai in varsta. Mancara fara sa mai redeschida conversatia, sorbind din cand in cand din sampania brut natur Mott, spumantul oficial al Companiei Regale de transport aerian. Aceste amanunte nu ii interesau pe calatorii nostri, desi poate un mic interes s-ar fi trezit daca ar fi stiut ca patronul fabricii era conational de-al lor.
Cel tanar puse paharul pe masa, privind in jos, spre orasul pe care-l traversau alene. De sus centrul orasului, desi in acest caz era impropriu spus, Centrul fiind tot una cu marginirea Dunarii, parea un labirint haotic, ca multe orase din partile acestea de lume, crescute in devalmasie fara pic de sistematizare din partea mai-marilor. Mai inspre margine, orasul se dezvolta mai placut ochiului, in cartiere geometrice, cu bulevarde mari si drepte, semn ca civilizatia ajunsese intr-un final si aici.

****
Nea' Balaban politaiul statea aplecat asupra cadavrului, printre buruienile si bucatile de moloz ale maidanului imprejmuit de pe strada Moruzzi. Stia ca aici urma sa se construiasca un spital, insa de cativa ani tot se asteptau aprobarile, in starea tipica de incertitudine si delasare a autoritatilor din Capitala. In ce priveste mortul, situatia era mai clara. Haina buna, usor roasa in coate, semn ca respectivul lucra contopist pe undeva, ochelari de vedere sparti de la cazatura. Intoarse cadavrul si descoperi cu usurinta cauza mortii. O taietura adanca, curata, de-a latul gatului. Politaiul se ridica tinandu-se de spate si scoase un oftat usor. Transeiele ude din razboi si noptile reci cat pandise tot soiul de borfasi prin mahalale se razbunau acum pe oasele lui batrane. Portul era plin de banditi si cutitari, insa aceia erau mai predispusi la harț si injungieri. Nu stia prea multi capabili de o mana atat de puternica si ferma. Apoi, pipai buzunarele mortului si descoperi cu oarece surprindere portofelul. In el gasise cateva bancnote, cu cateva mai putine acum, si niste carti de carti de vizita. "Mihail Spirescu subcomisionar Directia Generala a Vamilor". Fluiera dupa baiat si-i zise sa cheme trasura de la casa mortuara.
Incurcata treaba, gandi nea' Balaban. Mortul fusese cel mai probabil om serios, la casa lui. Va vedea mai exact dupa verificarea scriptelor. N-a fost jefuit, iar mana care l-a ucis stia bine ce face. Eh, o sa se intoarca la sectie, o sa ia doi baieti mai tineri, o sa scuture niste borfasi din Port, poate-poate, caci fara suspecti in raport nu se poate, dupa care o sa adauge un dosar in fisetul cu nerezolvate si o sa bea un rachiu la Spirache, pe Mavromol  langa biserica, inainte sa infulece, acasa, tocana nevesti-sii.

****

Liza Ceptureanu se trezi indispusa in cochetul sau apartament, de la etajul 1, de pe Edgar Quinet. O migrena ii dadea tarcoale, si, mai mult! constata cu neplacere ca nervii de dupa cearta cu Mauriciu, din seara precedenta, inca nu-i trecusera. Se starnise din nimic, pe cand se intorceau de la cinemascopul Venus pe care Mary Pickford il inaugurase cu acea ocazie, inainte de rulajul catorva piese filmate in desigur stralucea.

(VA URMA)

Precedenta parte AICI

Urmatoarea parte AICI

Domnul Ștefu și leviatanul (Extraordinarele aventuri ale lui Basil Ionesco, negustor de vinuri din Galatz, II)

Intr-o zi de marti, la orele 8 si jumatate, domnul Ștefu, presedintele Tribunalului, deschise energic si smucit usa oficiului amplasat vis-a-vis de Palatul Administrativ, facandu-l pe Ducu Antonache, secretarul, sa tresara speriat ca in fiecare dimineata, de cinci ani incoace.

Petre Stefu, galatean din tata-n fiu, licentiat la Bucuresti, statuse cativa ani in capitala, unde isi luase examenul pentru magistratura numai cu bile albe si intre timp lucrase sub-comisar la Prefectura. Apoi, printr-o circumstanta inca nemacinata pe deplin de barfitori, fusese numit judecator direct la Tribunalul Galati, Sectia Comerciala, desi s-ar fi nimerit sa serveasca intai la Judecatorie, asta daca s-ar fi ivit un post disponibil.

Multe soapte susurara atunci, zvonuri care mai de care mai gogonate. Cert e ca acest debut inalt parea inexplicabil, in conditiile in care familia lui, desi instarita datorita unui depozit de cereale, nu parea a avea influenta politica necesara unor asemenea manevre. Sigur, cea mai firesca explicatiune ar fi fost ca junele poseda o minte sclipitoare, insa in Romania, orisicine dela vlădică până la opincă stie ca cea mai dreapta explicatiune e indeobste stramba si ca oricat de firesc ar parea, adevarul e intotdeauna altul, mai alambicat si de regula slinos. 

Umbla vorba, alimentata de Valer Constandache, fostul presedinte de Tribunal, acum retras, care facuse vorbele pentru beizadeaua lui, un razgaiat risipitor si nerod, ca numirea fusese inlesnita chiar de biroul primului ministru si astfel se taiasera toate firele deja innodate. Ce-i drept, o atare protectie ar fi explicat ascensiunea fulgeratoare a tanarului magistrat. Dar ce anume l-ar fi legat pe acesta de boier Strudza nimeni nu putuse ghici pana acum si cu cat trecea vremea cu atat ramaneau mai putini sa se intrebe.

  

Cert e ca in anii din urma domnul Stefu se dovedi vrednic si in afara de inceputurile invaluite in mister, nimeni nu-i punea la indoiala capacitatea si calitatile. In fond, in 907, pe cand preluase sefia Sectie Penale, il trimisese la racoare pe fratele prefectului in functie, pentru bancruta frauduloasa. Ca acesta statuse inchis mai putin de 3 luni, asta era altceva, si niste doftori mari din Bucuresti ar fi trebuit sa dea socoteala pentru chestiune, daca mersul tarii ar fi fost altfel decat este. 

Si in viata de familie se dovedi meritos si cumpatat. Casnicia cu Liliana, fata unui protoiereu din Focsani pe care o cunoscuse la Bucuresti, unde urma pesionul secundar, era armonioasa, lipsita de scandaluri dar plina de odrasle, patru la numar, pana acum.

Judecatorul raspunse la salutul respectos al secretarului si deschise usa pe care scria cu litere aurite propriul nume. Inainte sa intre, se intoarse spre Antonache: 

"Ducule, avem ceva de la Bucuresti azi?" 

"Nimic, domnule Presedinte, in afara treburilor administrative curente." 

"Dosarele pricinilor de la ora 11 sunt be birou?" 

"Ca de obicei, domnule, sunt pregatite" 

Domnul Stefu regreta intrucatva ca preluand functia de presedinte al tribunalului nu ii mai erau repartizate decat cateva dosare, din sectiunea comerciala, cat sa se intruneasca norma legala. In rest timpul ii era rapit de nenumarate misive dintre institutii si de chestiuni administrative, enervante si marunte, dar pe care nu le putea delega. Lua bratul de dosare, insa alese sa nu le treaca in revista la birou, ci le puse pe canapeaua plusata de langa fereastra. Il lua pe primul si-l puse pe masuta Biedermeier, mostenire de la precedentul presedinte. Lua o ceasca si invarti robinetul samovarului. Din el se revarsara aburii ceaiului negru rusesc. Nu era bautor de cafea, dar ii placea sa-si incepa lucrul cu rutina ceaiului. Pana sa se raceasca, deschise cabinetul si-si turna un paharel de sherry cremă de Byass, pe care i-l trimitea Basil din Port, cand si cand venea. Era singurul sau hatâr, nefiind bautor, nici macar la ocaziuni speciale. Aromele dense, dulci, de stafide, smochine, nuci si miere, mergeau mai bine cu ceaiul decat cuburile de zahar. Dadu pe gat licoarea mahonie si puse paharul gol pe tavita de argint. Deschise primul dosar. O disputa asupra unor batteuse cu aburi aduse din Franta. Beneficiarul refuza acum sa plateasca pretul integral, din pricina intarzierii. Rutina. Nimic special. Trecu in revista si celelalte dosare, in special ultimile cererile sau inscrisuri depuse. 

Ultimul din ele ii atrase atentia, nu din pricina subiectului, ci datorita partilor. Era un sechestru pe incarcatura unei nave de transport, sub pavilion grec, numita Ulises. Directia vamilor arestase nava, pentru suspiciune de contrabanda. Procesul verbal de constatare vorbea de o cantitate mare de tutun. ascunsa intr-un compartiment secret al navei. De mai multi ani tutunul devenise monopol de Stat si toate importurile trebuiau declarate de armator inainte de intrarea in tara. Nava transporta si alte marfuri, unele legite, apartinand unor societati cu acte in regula. Directia Vamilor avea insa dreptul sa confiste intreaga incarcatura. Pagubitii nu aveau de ales decat sa se indrepte impotriva armatorului ori sa astepte mult si bine pana respectivele obiecte vor fi scoase la licitatie de catre Directia Finantelor Publice.  

Ei si in acest dosar exista o cerere de interventie depusa chiar in dimineata sedintei din partea societatii Belgica Marine. Cine nu auzise de Emil Racovita si cine nu citise in ziarele vremii despre descoperirile si explorarile sale din Antarctica? Societatea dorea eliberarea de sub sechestru a unui numar de cutii proprietatea sa, reprezentand material geologic de interes stiintific. Pe cand parcurgea documentul conchise ca din pacate, cu toata simpatia pentru tribulatiile stiintifice ale marelui savant, in cazul de fata nu avea ce face. Legea era clara. Toata incarcatura navei va ramane sub sechestru pana cand Directia Vamilor va hotari asupra ei. Instanta nu avea nicio putere in acest caz. Cand ajunse la sfastitul cererii observa in coltul hartiei, sub semnatura avocatului, cateva cuvinte scrise mic, caligrafic. Isi apropie monoclul de pagina si buchisi.  Domnul Stefu scapa dosarul din mana. Simtea camera invartindu-se, un vertij care-l tragea in alte timpuri si intr-un alt sine, mai tanar si mai naiv. Era vorba de o anumita intr-o noapte petrecuta in Bucuresti. Noaptea care ii schimbase viata.  Isi reveni in simtiri dar ramase imobil pret de cateva secunde.  Pe foaia de hartie se punea citi, scris frumos, caligrafic: "Hotel Athena, Calea Mosilor".

****

Anatol plecase cu lotca lui de dimineata de pe malul Pisicii, pe cand inca nu rasarise soarele. Lasase plasele, le ridicase, iar le lasase si-n rest statu singur cu gandurile lui, ca mai toti lipovenii pravoslavnici cand se lumineaza de ziua. Acuma se facea de amiaza si-si trase mai aproape traista. Scoase o bucata murdara de branza si sparse o cepsoara mica cu calcaiul. Le scufunda o clipa, sa le curete miscarea apei. Avea si doua chiftele de peste, facute de muma-sa, da' ii era teama sa nu-i pice greu de la untura intarita. Hee, ii trecu lui prin minte Aliona lui, cu pletele ei balaie si ochii ei havai. A dracului primarele din Isaccea, sa-l trazneasca al' de sus, Doamne iarta-ma! O luase fata-n casa, cam impotriva voii, da' o impinsese tatane-su, de-l momise primarele ca-l ia paznic pe netrebnicul de Nicolai, o mușiță si asta precum tac'su. Hăi, c-asa-i viata asta imputita. Cand sa se ia cu ea, l-au luat la oaste, cand s-a intors, ia-o de unde nu-i, c-o vede de doua ori pe luna si atuncea e rupta de munca. Si gura satului ce mai vorbeste...aleu! Intr-o zi o s-o ia cu dea sila de la boier si-o sa plece unde-or vedea cu ochii. Daca o mai vrea si ea de-acuma, ca viata la oras fie el cat de mic schimba omul, dar mai ales fimeia! 

Si deodata vazu in fata cum se involbureaza apa la cativa coți de el, se uita sub barca si abia reusi sa scoata un geamat de uimire, ca se si invineti la fata. Vazu in apa, dedesubt, asa ca o naluca, un peste mare cu solzi argintii, de clipoceau prin apa. "Știma apelor, uaiii! Boje moi, boje moi!" urla pescarul cand se inclina barca trasa dupa leviathan de plasele incordate, pana se rasturna si se duse inauntru de ca si cum nici nu fusese acolo. Peste cateva clipe lotca reveni saltand ca o pluta in luciul apei, insa nici urma de Anatol... 

****

Pe la unu fara un sfert, Titi Capatana, ziarist si auto intitulat om de litere, statea pe o banca in holul Tribunalului, langa o ferestra deschisa, tragand plictisit din tigareta sa turceasca. Lui ii revenea ingrata sarcina sa scrie rubrica de can-can-uri legalicesti. Cine de cine divorteaza, cine se declara falit, care deputat cere daune morale de la cine etcetera. Nu era ce-si imagina ca o sa faca cand luase condeiul in mana, dar pana va castiga Premiul Academiei cu romanul pe care-l scria, trebuia sa-si castige existenta cumva.

Deoadata usa salii de judecata se dadu de perete si Antonie Boxa, avocatul Ministerului Public, un jupan gras, cu favorite stufoase, iesi pufnind cu roba care-i flutura la un brat si un vrac de dosare desalate sub celalalt. 

"Revoltator! Asa ceva n-am intalnit in toata cariera mea!". 

Titi Capatana sari ca un arc. "Respectele mele, musiu Tony! Mai domol, sa nu pici de inima rea." 

"Ce inima rea, Titisor draga!? Asta-i hotie pe fata! Te astepti la unul sau altul sa dea hotariri cu cantec cand interesele o cer, ca doar stim in ce tara traim, dar de la dom' Stefu nu ma asteptam"

"Dom' Stefu?" Titi era sa-si inghita chistocul din pricina entuziasmului. 

"Stai sa vezi si sa scrii la gazeta! Dosar simplu, dovezi clare, totul-totul aranjat si ce hotaraste el? Sa ridice sechestrul asupra navei! Pana diseara isi schimba si numele si pavilionul, naiba ii mai gaseste..."
Si atunci se auzi o bubuitura ingrozitoare care-l facu pe stimabilul avocat sa-si scape vracul de dosare. Din hartiile revarsate pe jos, una se ridica din pricina curentului, pluti gratios pana in dreptul ferestrei, parca zabovind o clipa inainte sa-si ia zborul cu repeziciune in directia firului de fum negru care se ridica din Port.

****
Explozia zdugui ferestrele speriind lumea de pe strada. Dinspre palatul navigatiei se auzeau geamuri sparte cazand pe caldaram. Conul Basil isi reveni din momentul de spaima, punand mana pe sticla care dadea sa pice de pe masa din cauza cutremurarii. Grigore iesi glonț din pravalie si amandoi facura cativa pasi inspre mijlocul strazii paralizate, de unde se vedea mai bine inspre originea zgomotului.
Mai in aval, un fum negru gros invaluia pontonul Directiei Vamii.

partea precedenta: aici
partea urmatoare: aici

Extraordinarele aventuri ale lui Basil Ionesco, negustor de vinuri din Galatz

In dimineata zilei de 12 martie, pe la orele 8 si jumatate, conul Basil cobora scarile imobilului din Calea Domneasca, o casa mare, pe stil nou, patratos, intesata cu apartamente in care locuiau mai multe familii. De soi, din fericire. La catul al doilea lampa nu functiona. Sa-i spuna administratorului, daca se va intalni cu el. Mai jos, la unu, Ionica si Alexandru, copiii vecinilor, se jucau pe hol cu niste panduri de plumb, imitand suierul gloantelor si al obuzelor. Conul Basil ii ocoli strengareste, ciufulindu-i cand avu ocazia.

Deschise usa de la intrare si dupa penumbra din casa scarilor, lumina il izbi puternic. E frumos azi, isi zise Basil Ionesco, cu ochii mici si stotocind prin interiorul hainei.  

Isi scoase ochelarii de soare, cu lentile negre, mici si rotunde. Pipai instinctiv buzunarul din dreapta. Cheile automobilului erau acolo. 

Ajunse in parcare si-si vazu Skoda visinie stralucind. Un automobil frumos, se gandi. Deschise portbagajul si lua saculetul de pelete. Ridica apoi capota lunga din fata, trase zavorul  rezervorului si deserta continutul inauntru. Masina avea un sistem automat de alimentare, brevetat de Karl Capek, celebrul inginer ceh. Un mare progres fata de versiunile anterioare care necesitau alimentare manuala cu carbune. Isi scoase sapca cadrilata si-o arunca pe scaunul din dreapta. Se aseza, privi daca oglinzile retrovizoare erau bine indreptate, invarti cheia, apoi trase maneta de aer. Astepta cateva momente dupa care apasa butonul de ignitie. Bujia pacani de cateva ori, se auzi si ventilatorul care introducea aer fortat in camera de combustie. Verifica indicatorul presiunii apei din rezervor. In doua minute aburul alb incepu sa iasa pe cosurile frontale, semn ca masina se putea pune in miscare. Totul era bine. In fond, abia facuse revizia automobilului la atelierul francizar de langa uzina de apa. 

Porni usor, silentios. Vira pe langa scoala Cuza, intra pe strada Traian, dupa ce dadu prioritate unui car cu boi care ducea calupuri mari de gheata spre locantele orasului. Trecu pe langa biserica armeneasca, salutandu-l pe domnul Vartelian, notarul antic al urbei, care-si descoperise chemarea divina la batranete, dupa ce in tumultoasa-i viata schimbase trei neveste carora le lasase 6 copii. In zilele astea aveai mai multe sanse sa-l gasesti la biserica decat la birou. Lasase afacerea pe umerii ginerelui grec, Papadopol. Oricum si cand catadicsea sa se duca la birou isi petrecea timpul citand "Cresterea si descresterea curtii otomane" de Dimitrie Cantemir, intrerupandu-se doar ca sa semneze diferitele documente puse in fata lui fara sa le citeasca. 

La marele domn moldovean ii umbla mintea si conului Basil cand apasa pedala de frana la colt cu strada Ramnicului. Inainte se chemase strada Brailei, dar de la bombardamentul aerian cu dinamita, urmat de oroarea bombelor cu gaz lansate din daierele otomane ridicate miseleste de la Macin, intr-o noapte din toamna lui '77, Braila nu mai exista. Supravietuitorii masacrului se aciuasera pe malul drept al Siretului, unde-si construisera case de chirpici si drumuri de pamant. Zona se transformase dupa sistematizarea lui Christache Teodoru in cartierul Cantemir, legat de oras printr-o linie de tramvaie trase de cai. Popular insa cartierul se numea si acum Brăilița.

Trecu pe langa statuia lui Costache Negri, sa-l tina Dumnezeu in dreapta Lui, caci fara talentul sau de precupeț n-ar fi existat nici azi iubita noastra tara, Romania. Pe strada Portului, in dreptul consulatului elvetian, il saluta discret pe musiu Negruzzi, presedintele Curtii de apel, care cel mai probabil se ducea la birou cu birja personala. Iar innoptase la madam Veta, cu care se tinea de cand ii murise nevasta, dupa holera din '909. Madam sedea pe dealul Dogariei, langa Scoala primara, in casa lasata de raposatul engrosist Leonovici, care avusese inspiratia sa moara de inima la doua luni dupa nunta. Se tine tinerel, dom' judecator, mai ales la varsta lui, zambi sub mustata Basil.

Ajunsese langa Palatul Navigatiei. In zare se vedeau cosurile inalte ale santierului naval si ale laminorului Titan. Recent, intre uzina electrica din Bariera si port, se inaugurare primul traseu de tramvai electric. Isi amintea ca se stransese lumea ca la balci sa vada nemaivazuta daravea. Musiu Basil, propitar al unuia din cele 5 automobile din targ, privise cu superioritate multimea. De ar sti ei cum arata Parisul sau Londra, nu s-ar mai minuna atat. Din pacate electrificarea orasului mergea foarte incet. Romania, neavand mine de cupru, trebuia sa importe la preturi enorme minereul din Argentina sau din Imperiul German. 

Deasupra portului se inaltau cateva daiere, de pe aerodromul din Badalan. Marie Luise, botezat dupa regina-mana, era cel mai mare. vopsit in rosu si umplut cu hidrogen. Purta cercuri tricolore si sigla mare a CRTA (Compania Regala de transport aerian), vulturul cu cheia in clont. E cel de Bucuresti, cel de Iasi- Independenta- va pleca in jumatate de ora. Pe partea cealalta a strazii portul era plin de stimere de aiurea, dar si anacronicele chaikalele zaporojene. Forfota hamalilor si strigatele vanzatorilor ambulanti ii dadeau un sentiment linistitor, familiar.

Mandria austriaca a domnului Basil trase domol in fata pravaliei, scotand o rasuflare lunga dupa ce conducatorul inchise alimentarea. Bravo, Pamfile, bravo!, ii zise in gand Basil masinii. Noroc cu unchiul Pamfile din America, ca murise de ficat negru, fara odrasle, Dumnezeu sa-l odihneasca, ca mare avere a facut din nimica.  

Pe firma scria mare, cu litere aurite incadrate in decoratiuni cu struguri si amfore: "Ionesco&Co. Vins et Coloniales". Grigore deschise deja si statea linistit la masuta din fata intrarii, privind spre Dunare. Isi scoase ceasul din buzunarul vestei si grai: 

"Chiar la timp coane Basil, 'dimineata! Tocmai ce a trecut postasul. A lasat neste misive pentru matale".  

Bun baiat Grigore, roman din Aliman, sat romanesc din Dobrogea, aproape de Dunare. Fost hamal in port, ii paruse lui Basil cinstit si istet, pe langa amanuntul deloc neglijabil ca era bine legat. Asa incat, cand plecase Ijdileanul la oaste, ii propusese sa-i ia locul si oferta n-a avut nevoie de multe explicatii ca sa fie acceptata.  

"Bonjour, Gregoire!" se aseza si el la masa rotunda. Isi potrivi felul in care cadea haina si butonii de la camasa. "Alte noutati?"

"Coane, nic nemaivazut. Dimineata devreme, cand nici nu deschisesem ca lumea, au oprit doi domni in drum spre aerodrom. Au luat sase butelii de Nicoresciu pentru la Bucuresci. Si-o sticla de mastica de Chios pentru cucoane. Am trecut in registru" 

"Bun asa, Grigore! Ma gandesc sa deschidem mai devreme de acuma. De cand cu daiarele, mai opreste lumea in drum, pentru suvenire". 

"Cum zici tu, coane...", zise Grigore, mangaindu-si fara mare entuziasm barba lunga si ingrijita. "Ah, sa uit nu alta, conasule! O trecut un baiat de'a lu' cumatru' Ghita, capitanul de cursiera, cu niste moastre de vin, pentru tocmeala, daca-ti place". 

"De unde-s astea, Grigore?"

"A zis ca-s de de la talianul al nou din Somova". 

Fura intrerupti de o fatuca care se infatisa in ochii lor, neindraznind sa intre singura in pravalia fara vanzator. 

Era Reta, slujnica colonelesei Protopopescu de la Regimentul de Cavalerie. "'Na ziua, coane Ionescule! M-o trimis jupana sa iau niste mirodenii pentru friptura. O puscat domnu' alaltaieri un vier la padure" 

"Neata, Reto! Apoi bine face musiu Jean si oastea noastra, daca a ajuns sa se lupte cu mistretii la Garboavele", si intorcandu-se catre ajutor care o masura cam nepoliticos pe fetiscana: "Grigore, fa-te trebuincios! Da-i fetei niste amestec de ienibahar cu cimbru si piper!"

Se intoarse la ale lui si deschise Gazeta Danubiu care-l astepta in fiecare dimineata pe masa, langa ibricul turcesc cu cafea. Isi turna o cescuta mica de arabica si deschise ziarul. 

Stirile zilei nu erau foarte luminoase. Regele Albert I a proclamat in parlament, jurand pe memoria tatalui sau Filip, primul rege al Romaniei, ca tara nu va avea liniste pana cand anarhistii sarbi responsabili de moartea cnezului Ferdinand I al Bulgariei, in atentatul sangeros din 23 februarie, din sala Teatrului Mare din Constanta, nu vor fi prinsi si pedepsiti. Basil se gandea la curiosul noroc pe care-l avuse Albert, care trebuise sa se retraga cateva minute in foaierul teatrului cu treburi urgente de stat. Ramane de vazut ce se va intampla. Oricum, cu cateva zile in urma se facuse valva in port cand batelul submarin Neptun-Teodorescu plecase stralucitor in avale, escortat de doua steamere torpiloare. Mare om, jupanul Traian, ce inventie ii daduse prin minte, domnule!

Ceva rau va incepe, simtea Basil, cu care viata fusese de altfel blanda. Providenta facuse ca generatia sa sa nu simta rasuflarea razboiului prea aproape. Razboiul numit azi de independenta se terminase pe cand avea 3 ani si de atunci fusese pace.  

In alte stiri: se deschisese fabrica de locomotive de la Craiova, Mary Pickford a avut parte de o intampinare grandioasa pe aerodromul Bucuresti, iar parlamentul dezbate daca sa se faca pod sau tunel pe sub Dunare, taman la Galati. Ah, de pe vremea lui Kogalniceanu se tot dezbate. Daca s-ar pune laolalta toti copacii taiati ca sa faca hartie pentru petitiile, ziarele si dezbaterile lor parlamentare in care va fi fost vorba de trecere peste Dunare, s-ar fi facut pana acum o punte groasa de busteni peste fluviu.
La "diverse" scria ca Aurel Vlaicu a fost inaltat in grad de general-colonel si astfel devenise comandant ale proaspat infiintatelor Forte Regale Aeriene. Isi aminti ca jurnalele de opozitie scriau de multa vreme ca ceva straniu se intampla in uzina lui Vlaicu de la Campina, precum si de fondurile nemasurate care se varsau in acea directie. 

Pe strada trecu automotiva atelierului de mecanica Schmidt&Manolescu, opindindu-se din toate incheierurile sa traga remorca plina de fiare. Cativa copii alergau desculti pe langa ea, aruncand cu pietricele in cazanul motorului cu aburi, spre enervarea mecanicului care-si puse fochistul sa-i ia la goana. Fara succes. Norocul mecanicului ca tocmai daduse coltul de pe strada Libertatii Ismail, vanzatorul ambulant de sugiuc si baclavale. 

Timpul trecea greu. Musterii putini. Schimba cateva vorbe in franceza cu un comandant de stimar grec care se indrepta spre Viena si acostase pentru provizii ieri seara. Vandu 5 sticle de vinars frantuzesc, sa-i ajunga pana la Turnu Severin, desi dupa nasul rosiatic ar fi pus ramasag ca pe la Giurgiu o sa ramana pe uscat. Dunarea mica, ce sa-i faci. Trecu si Petrica, soferul directorului de la Santier, domnul Heinz Weissmuller, dupa niste burgundii rubinii si un dulce nemtesc mestesugit din struguri inghetati, pe care Basil trebuia sa-l astepte special de la un partener din Regensburg. Heinz se intalnea des la conacul lui de pe Balcescu, cu reprezentantul CED la Galati, contele maghiar Kálnoky, mandrul urmas al unui cancelar transilvanean. Intalnirile lor erau profitabile si pentru Basil, ambii fiind oameni cu gusturi fine  si mai ales insetati. 

Se facu de amiaza. Il lasa pe Grigore stapan si pleca la pranz. Carciuma Sirena Dunarii avea un meniu decent. Majoritatea armatorilor si slujbasilor din Palatul Navigatiei mancau acolo, ba si cei de la Capitania Portului asa ca puteai sa stai linistit ca o sa vezi ziua de maine. Carciumarul era un fost ziarist din Chisinau, care se refugiase la timp in Romania, desident patriot zicea el. Basil stia mai bine ca fugise cu inauntrul seifului de la gazeta, presat de datoriile mari la jocurile de noroc dupa care ii straluceau ochii si acum. Manca o tuslama si o pana de somn fripta. Uda masa cu o tuica batrana, nu atat de batrana precum zaharul ars pus de carciumar ca sa o ingalbeneasca. 

Se intoarse intremat la biroul sau favorit din fata vitrinei. Il puse pe Grigore sa-i destupe o sticla din vinul roș adus de Ghita de la italianul de langa Tulcea. Cumpara si vinuri din acestea, necunoscute, de cand se intelesese cu subprefectul pentru asigurarea bauturilor la chermezele organizate din visteria publica. Insa stia de la alti vinari cine e italianul. Avea vii si-n tara lui, nu venise aici la capatuiala pe doi lei. Alesese bine Dobrogea, langa Tulcea, langa port. In Dobrogea, teritoriu nou, nu existau latifundii si mari mosieri. Coroana impartea pamantul catre colonisti, asa ca multi romani transilvaneni, olteni, ba chiar si nemti se inscriau pentru mutatie. Pentru un ciubuc functionarii fac si desfac multe. De ce nu si italieni? Orisicum acesta cumparase mica mosie, vreo 40 de pogoane, dupa masura munteneasca. Turna in paharul cu picior, si-i privi mirat culoarea frumoasa, rubinie, exact ca burgundul lui herr Heinz.
De cand cu napasta filoxerei, darul otravit american, vinul bun devenise o raritate. Se plantau aiurea tot felul de buruieni din care iesea o zeama usoara si fara calitati. Duse la nas paharul si simti un amalgam placut de violete, gem de prune, fructe roșii. Gusta si mare ii fu mirarea sa simta o adâncime neobișnuita, "corpulent", cum ziceau francezii de la care a deprins mestesugul degustatiunii. Un vin foarte bun, conchise, cu gust care ramane, desi lasa gura nitel uscata. Dar, trebui sa recunoasca Basil, italianul se pricepe si inca bine! Citi misiva insotitoare. Vin nou, sec si proaspat, de soi babeasca neagra. Mai buna decat Nicorestiul pe care-l vinde bine in pravalie, desi stie ca numai babeasca nu mai este, de cand cu gangania nevazuta. 

Si atunci se intampla ceva extraordinar care-i alunga conului Basil gandul de la vinuri. 

urmatoarea parte aici

Among the Sleep

Among the Sleep este un joc (da, joc) lansat la sfarsitul lui mai 2014 de Krillbite Studio, un dezvoltator mic din Norvegia, putand fi jucat pe windows, IOS, linux si playstation. Tehnic vorbind jocul e un first-person horror adventure. E plin net-ul de astea, veti spune, ce are acesta atat de special? Si de ce citim acestea pe un blog despre vinuri? Veti vedea.

Genul jocului ne creeaza niste asteptari: personajul se va plimba printr-un peisaj dezolant, cu imagini de cosmar si cel mai probabil va trebui sa infrunte tot felul de monstri. Distractiv, nu?

Ei bine partial asta se va intampla si in Among the Sleep. Particularitatea este personajul principal (cel prin ochii caruia jucatorul va vedea lumea): un baietel de 2 ani imbracat in pijamale albastre cu stelute.

Actiunea incepe plina de lumina si culori vii, in casa micutului, cu mama care ii serveste o felie de tort si ii ureaza la multi ani. Mai aflam si ca primeste de la tata un ursulet de pluș. Dar nu-l vedem nici pe unul nici pe altul. Apoi mama ne duce in camera noastra. Ne straduim putin sa-l gasim pe Teddy, care se dovedeste viu (adica se misca, vorbeste si se joaca cu noi). Adormim si de aici...incepe nebunia.

Ne trezim in penumbra, intr-o casa usor modificata. Realizam repede ca exista un "ceva" infricosator, iar intregul scop devine evitarea acelui ceva si gasirea mamei. In rest tot jocul e o serie de puzzle-uri pe care trebuie sa le faca copilul. Teddy este tot timpul in bratele noastre. Daca il strangem la piept  realitatea inconjuratoare se va lumina un pic pret de cateva secunde. 

Incet-incet, printr-o casa labirintica, plina de pericole, umbre, sunete si sticle goale ne ferim de un soi de "swamp monster" care vrea sa ne prinda. La un moment dat, monstrul e cat pe ce sa puna mana pe noi (fiind un joc- se si intampla din cand in cand. Caz in care ne vom trezi inapoi la ultimul checkpoint), il agata pe ursuletul din bratele copilului si ii va rupe o lăbuță, in vreme ce personajul principal va reusi sa scape, dandu-se pe un soi de tobogan.
Dupa multe peripetii vom reusi sa ne intoarcem in realitatea luminoasa, in camera noastra, vom coboram de-a busilea scarile pana in bucatarie unde o vom gasi (in sfarsit) pe mama. 

Abia acum, de fapt, intelegem incarcatura povestii. Si-ti cam rupe inima, ce-i drept. Sa va spun, sa nu va spun? 

Ei bine, daca vreti sa jucati jocul nu mai cititi de acum incolo. Daca vreti sa vedeti, dar fara sa jucati si fara sa cititi cele de mai jos, puteti urmari pe youtube un playthrough complet (adica sa vedeti jocul ca un film, asa cum este el jucat de altcineva).

O gasim pe mama pe jos, sprijinita de un dulap in bucatarie, langa o sticla de vin goala si un pahar varsat pe jos, mormaind ca nu mai poate suporta si asa mai departe. Il tine in brate pe nimeni altul decat pe Teddy, cel cu lăbuța rupta. Il iei din bratele ei, moment in care mama te impinge strigand s-o lasi in pace. Cazi. Frica in joc este reprezentata printr-o distorsionare a imaginii. La fel ca in realitatea cosmareasca cand monstrul era pe aproape si acum frica altereaza realitatea si e momentul cand realizezi ca monstrul nu e altcineva decat propria mama in momentele ei de beție. Auzi batai in usa de la intrare, te indrepti spre ea, usa se deschide si pe un fond complet alb, auzi o voce masculina care te intreba daca esti bine, daca ti-a placut cadoul, observa ca ursuletul e mutilat si iti promite ca-l veti repara impreuna. Cel mai probabil e tatal. Chiar la inceputul jocului (aspect usor de trecut cu vederea la momentul respectiv) pe cand mama iti pregatea tortul, cineva suna la usa si mama are un schimb de replici cu respectivul. Abia la final se leaga. E tatal, divort, proces de custodie, traume, etc.

Ei? Nu e tocmai un joc relaxant, nu-i asa? Daca vreti e un exemplu ca jocurile video pot transmite un puternic mesaj social dar si ca se pot transforma in modalitati de expresie artistica. 

Uneori dai peste cate un lucru, mic, periferic si lipsit de insemnatate la prima vedere, dar care are darul sa te bage in sperieti, sa te faca sa-ti pui niste intrebari. Noutatea e ca asemenea probleme nu mai sunt ridicate exclusiv prin literatura sau film. Asistam la nasterea unei noi arte care se transmite prin algoritmi, pixeli si wav-uri.    

Peste 20 de ani

Uitandu-ma la aceasta aplicatie amuzanta, accesibila prin browser, dezvoltata de Orange, care utilizeaza camera web pentru a-ti lua o fotografie pe care apoi o proceseaza pentru a produce o imagine virtuala a eului tau de peste 20 de ani, mi-a venit asa in minte o intrebare. Care sa fie un vinul romanesc care sa se prezinte onorabil, cel putin in viata, la 20 de ani de la producere? Poate vor fi mai multe, poate va fi un Uberland 2007, poate un Charlotte 2008, poate Flamboyant 2009, cine stie? Astept nominalizarile voastre. 

Dar unul singur a trecut deja de jumatatea distantei. Acela e Prince Matei 2001 imbuteliat in magnum. 

Un prieten mi-a spus ca l-a gustat acum cateva zile si a fost glorios, fara urma de imbatranire. Deci tot ce e posibil. Eu unul cred ca- daca lumea va fi la locul ei- ne vom intalni cu un vin mare si in 2021.

In rest, descopar ca pana in 2034 o sa trec printr-o cura de slabire drastica si ca medicina va rezolva problema calvitiei. Mai observ ca voi afisa acelasi zambet usor malitios. Well, unele obiceiuri mor greu. In fond mi-a exersat grimasa vreme de 20 de ani, probabil in inca 20 mi-o voi fi perfectat-o. 

PS: Ah, era sa uit! Nu numai ca va puteti uita la eu-ul vostru viitor, dar puteti sa va si conversati cu el. De exemplu, se pare ca in 2034 voi uita complet limba romana. Sa fie un semn?

Peste 20 de ani

Acum 20 de ani

Vinul din pastile. Myth busted...unbusted

De cate ori n-am auzit intr-o conversatie despre vin ideea "toate vinurile astea din magazine sunt facute din pastile"? Ca ar exista o pastila magica care pusa intr-un pahar cu apa precum o vitamina C efervescenta va produce in cateva secunde o bautura alcoolica? 

Multi autori cu o experienta incontestabila au scris despre aceste mituri care graviteaza in jurul vinului. Principala problema in cazul vinului din pastile ar fi alcoolul. Ni se spune ca alcoolul e un lichid, el nu exista in stare solida si prin urmare nu poate exista o "pastila" care sa incapsuleze tot ceea ce face un vin sa fie un...vin. Iata cateva articole pe acesta tema:

10 mituri despre vin. Catalin Paduraru "realitatea confirma ca nu face nimeni vin aruncand, conform mitului, o pastila intr-o caldare, pastila care, dupa teoria in cauza, ar elibera si alcoolul necesar… Este hilar si lipsit de orice sustinere stiintifica"

Vinul din pastile. Revista Millesime nr.1/2011, pg 12. Dorin Popa."vinul din pastile nu exista, fiind imposibil de produs si in mod real si in mod legal"

Despre miturile moderne ale vinului. Valentin Ceafalau. Mitul vinului din pastile "nu a fost insa niciodata demonstrat, el existand doar la nivel de zvon. De asemenea, acest mit nu este justificabil si datorita faptului ca in Romania nu prea a existat problema lipsei de materie prima, de struguri."

Catalin Paduraru a atras atentia si asupra faptului ca exista un contra-argument economic. Romania, cum se stie, are o supraproductie de vin, deci nu duce lipsa de materie prima. Ar fi ilogic ca in conditiile unei supra productii sa existe falsificari de orice fel.  Cu atat mai mult cu cat, adaug eu, Statul Roman a reusit sa reglementeze aceste asa zise falsuri, prin sintagma generoasa "bauturi fermentate linistit", care sunt bauturi alcoolice in care se adauga un extract din vin sau din struguri ca sa-i dea lichidului o falsa aparenta de vin. Aici, as zice ca Statul ar trebui sa fie mult mai ferm, dar imi inchipui ca interesele sunt prea mari. Daca te uiti pe etichetele acelor peturi pline de un lichid auriu o sa vezi numai poloboace, butoaie si imagini de hruba, care dezinformeza potentialul cumparator asupra naturii bauturii din sticla. Cu atat mai mult cu cat exista bfl-uri imbuteliate in sticla de 0,75, cu dop si tot ceea ce este in mod traditional asociat ca ambalaj unei sticle de vin.

In fine...sa ajungem la concluzie. Vinul din pastile e o tampenie, e adevarat. BFL-ul nu e vin, nu-l consum si nu recomand nimanui sa-l consume, asa ca nu prea ma intereseza din ce prafuri, arome si alcool e facut.

Dar...trebuie sa va spun cu regret ca alcoolul poate exista si in alte stari de agregare decat lichida. Asa ca demontarea mitului pe latura "stiintifica" nu prea functioneaza. Cum asa? Pai in SUA exista un patent privind alcoolul pudra nu de azi de ieri, ci din 1974. Ati auzit de ciclodextrina? Nu? Nici eu pana acum cateva minute:) Ciclodextrina e o substanta chimica din familia zaharurilor care are, printre altele, proprietatea de a absorbi alcoolul. Ciclodextrina este solubila, deci intelegeti fenomenul. 

Nu este o chestiune pur teoretica- exista chiar si aplicatii practice aparute pe piata. In Germania a existat Subyou, care intre timp s-a mutat din pricini legale in Mexic. Si acum se pot cumpara cateva sortimente "Subyou be true" cu mentiunea "Alcohol in Powder - Just add Water and enjoy", 4,8% alc.  In Olanda problema a aparut in 2007 si s-a numit Booz2go, un praf care, dupa ce adaugai apa, se metamorfoza intr-o bautura carbogazoasa si slab alcoolizata. 

De remarcat ca n-a fost niciodata un fenomen prea comercial, din moment ce n-am auzit de el pana acum. Respectivele bauturi au incercat in mod imoral sa profite de portite din legislatie si sa vanda aceste produse catre minori. Cele doua tari au inclus insa ciclodextrina imbibata du alcool printre produsele alcizabile si problema a disparut in mod natural. Pentru moment.

In concluzie, vinul din pastile inca nu exista. Exista niste bauturi "sintetice" (BFL-uri) care amintesc de departe de vin. Si sunt mai ieftin de produs decat vinul. Insa acestea sunt etichetate ca atare. Sigur ca un mod de fraudare ar fi ca vinariile de cartier sa vanda vrac BFL pe post de vin varsat. Sau sa boteze vinul cu numita abominatie. Insa ar fi relativ usor de detectat organoleptic falsul, nu ca publicului tinta i-ar pasa prea tare. 

Totusi respingerea mitului vinului din pastile pe baze pur stiintifice nu sta in picioare. Exista iata! alcool pudra, deci putem sa ne inchipuim o "pastila". Insa de la inchipuire pana la realitatea de a putea avea pe un raft din bucatarie un tub de pastile efervescente numite "cabernet sauvignon de Napa Valley 2007", sau mai stiu eu ce nazbatii asemanatoare, e o cale lunga. Sper eu- prea lunga. Sigur ca exista glumite- pudra cu extract de vin alcoolizata, cum este acest produs vandut de o companie specializata in produse de "outdoor" si supravietuire. Sigur nu e "vin", nici in Germania, nici in SUA, nici in Romania- din pricini legale- vinul fiind definit ca bautura fermentata din struguri.

Insa am eu o banuiala ca toate acestea nu sunt sfarsitul epopeii. Iata- acum cateva zile citeam un articol despre un produs care sta sa apara in Statele Unite- Palcohol. Un sortiment de alcool pudra - "made from premium vodka distilled 4 times". Premium vodka, da?

PS:  Sunt curios cam in ce an se va introduce la Concours Mondial de Bruxelles categoria "vin-pudra"

Farfurii de peste 90 de puncte la Festivalul Scrumbiei din Galati (2014)

Sa va explic. Am fost unul dintre cei 3 membri ai juriului la concursul gastronomic desfasurat odata cu Festivalul Scrumbiei din Galati. Acest festival se afla din punct de vedere organizatoric la confluenta dintre Programul Operaţional UE pentru Pescuit, Primaria Galati si Dunarea SA (organizator).

A fost primul concurs de acest fel, desi festivalul in sine a devenit o traditie in Galati. In fiecare an, pe faleza Dunarii sunt concursuri de pescuit, gratare cu peste, expozitii gastronomice, acvarii cu sturioni si ale inotatoare aduse de facultatea de piscicultura din Galati, stand AJVPS pazit de un mistret taxidermic enorm, fanfara, buluc de lume mai ales ca, in ciuda prognozei meteo, nu a plouat.

Din juriu au mai facut parte chef Cezar Munteanu, precum si Emanuela Turcu, ziarist si purtator de cuvant al Primariei. Concursul s-a desfasurat in aer liber. Chestiune care a ridicat gradul de dificultate. Ingredientele au fost fixe si nu prea numeroase: peste proaspat si diverse legume. 

In prima parte a zilei s-a desfasurat concursul de "tinere sperante", adica echipe de bucatari in devenire, de la liceele si colegiile de profil din Galati. Si au fost destul de multi, intrucat Galatiul poseda cateva intitutii de invatamant liceal care au specializare in industria alimentara si a serviciilor conexe. Am fost surprins sa gust preparate decente, gatite de elevi de 17-18 ani. In final, pe prima pozitie s-au clasat fetele de la Colegiul de Industrie Alimentară "Elena Doamna". Totusi trebuie sa amintesc ca toti participantii puteau satura pe cineva, lipsind dezastrele culinare, ca sa zic asa. Viitorul suna bine! 

In partea a doua s-au infruntat echipele profesioniste, in mare parte reprezentanti ai unor restaurante cunoscute din oras. Aici a lovit ghinionul zilei de 13, intrucat cu 20 de minute inainte de expirarea timpului, care oricum a fost destul de generos- 2 ore, reteaua electrica a cazut, iar masinile de gatit n-au mai putut fi utilizate. Sigur, asta n-a fost prea cuser, dar in final, trebuie sa spun ca doar privind modul in care bucatarii au facut fata neprevazutului puteai sa pariezi pe echipele castigatoare. Sigur ca pentru unii, mai ales pentru cele cateva echipe care au mizat pe preparate la cuptor, n-a prea existat cale de intoarcere, si eu unul pot sa-i inteleg. Totusi, la degustare, doua echipe s-au desprins net. Locul I a fost adjudecat de cele doua doamne de la restaurantul Gossip (Gina Condurache si Daniela Anton- de la stanga la dreapta foto), care au reusit in timpul acordat sa aduca la desavarsire nu mai putin de patru preparate. Dar pentru mine, nu asta a facut diferenta, cat conceptul. Pana la urma a fost o competiție desfasurata pe malul Dunarii, asa ca o scordolea, o ciorba de peste, pestele fript pe langa o delicioasa reductie de ardei rosu si magnum opus al deserturilor copilariei- laptele de pasare au fost castigatoare pentru mine si la unison- pentru toti membri juriului. Puteti sa ma blamati ca n-am surprins "operele", dar de vina este bateria telefonului (rusine Alcatel si chinezilor de la TCL:), dar credeti-ma pe cuvant ca desi preparatele au fost cel putin declarativ traditionale, plating-ul si prezentarea au fost cat se poate de moderne. Locul doi a fost ocupat de bucatarii hotelului de 5 stele- Viva. Desi foarte bune si profi, cum spuneam- diferenta s-a facut in principal la nivel de concept. Locul trei a fost luat de Union Jack, desi, dupa mine cel putin, diferentele intre restul echipelor, in afara celor doua din varf, au fost mici. Dar...de aceea au existat un juriu, fise de notare (apropos- tot pana la 100 pct:) si centralizarea notelor. Sigur ca n-au participat toate restaurantele cu staif din urbe, dar in ce-i priveste pe participanti, recomandarile de mai sus sunt ferme si asumate.

In rest, s-au dat cupe, medalii, diplome. Multumesc organizatorilor pentru ocazia de a-mi petrece o dupa amiaza inedita.

Cu toate acestea, trebuie sa remarc unele curiozitati. Cum ar fi ca festivalul scrumbiei are loc in plina prohibitie, ceea ce a facut ca pentru multi galateni sa fie de fapt festivalul crapului si al macroului. Sa nu mai vorbim de concursul de pescuit, care s-a desfasurat intr-o legalitate indoielnica. Apoi, si asta desigur ca nu e vina nimanui, traditional el are loc de Florii. Cum aceasta sarbatoare nu e ancorata de o zi anume din calendar, se intampla ca insasi scrumbia sa absenteze ori sa-si faca aparitia la preturi prohibitive in farfurii. Anul acesta kilogramul de scrumbie a fost 30 de lei, adica cat tonul proaspat sau calamarul! O scrumbie fripta costa 15 lei, fapt care a cauzat o oarece dezamagire doritorilor. Dar, una peste alta, e o sarbatoare traditionala, care nicaieri nu este mai autentica decat pe malul Dunarii. Si cu fonduri UE sau nu, Dunarea va continua sa curga pe langa oras. Cel putin asta e sigur. 

PS: doi concurenti au propus pe langa preparate si un pahar cu vin. Ca fapt divers, cei de la Viva au turnat un Renatus alb de la Alcovin Macin, iar Union Jack a pariat pe un chardonnay Sole de la Recas. Nice touch! Avand in vedere ca ambele echipe s-au clasat in final pe podium...aviz amatorilor:)

foto: galtour-dunarea, presadingalati.ro

"Sunteți încă in cautarea unei identitati și asta este foarte interesant!" RYAN OPAZ (interviu)

Ryan Opaz este o figura cunoscuta in lumea vinului. Este un expat american, traind acum in Portugalia, dupa ce ani buni a locuit in Spania. Nu are studii de specialitate si asta nu l-a impiedicat ca in 2011 sa fie pe lista scurta cu persoane de urmarit in powerlist-ul Decanter si- in general- sa fie considerat o voce foarte sonora la nivel mondial.
Eu l-am intalnit la Premiile Vinul.ro, unde am fost colegi in juriul competitiei. In particular e un tip extrem de jovial si cu picioarele pe pamant, care transpira prin toti porii pasiunea pentru arome si gusturi si care si-a construit o afacere din activitatea sa din social-media.
I-am adresat cateva intrebari si mi-a raspuns dupa cum urmeaza.
Lectura placuta!

George Mitea: Ryan, ai parte de succes professional în socialmedia din jurul vinului. Esti cofondator (alaturi de sotia ta, Gabriella) al Catavino.net, organizezi European WineBloggers Conference, participi ca jurat la multe concursuri de vin și vorbesti public despre vin și comunicarea in domeniul vinului. Noi avem aici aproximativ zece bloguri actualizate în mod constant, și ele vizează în principal pe “winegeeks” și oamenii din industrie. Ceva sfaturi cu privire la extinderea audienței?

Ryan Opaz: Da, nu vorbiti catre “tocilari” sau catre oamenii din industrie. Vorbiti catre oameni. Vinul este o băutură socială, vorbiti despre lucruri sociale și puneti vinul în mijlocul lor. Când Catavino s-a mutat de la vorbitul doar despre vin,  si spre gastronomie, călătorii si cultura publicul nostru a crescut foarte mult. Nu puneti vinul într-un bula, puneti-l în viață! Daca vrei să cresti scrie despre natură, istorie, sport, viață ... lucrurile care intereseaza pe cei mai mulți oameni. Altfel iti ignori publicul.

GM: Multe crame din România nu au o strategie coerentă și constantă in ce priveste prezenta in social media. Ei consideră social media ca timp pierdut. În schimb se concentreze pe echipe de vânzări care sa strabata țara in lung si-n lat, prezentari in restaurante, chestiuni de genul acesta. Ce pierd facand asa?

RO: Eu spun mereu ca daca nu e stricat, nu-l repara! Dacă o crama vinde tot ce face si nu are probleme, atunci nu trebuie sa schimbe nimic. Social media este un instrument. Unele instrumente sunt importante pentru tine.  Dacă intrebarea este daca social media poate vinde vin, atunci răspunsul este da. Dacă esti în căutarea unui nou canal de vânzări și ignori social media, pierzi o oportunitate. Adevarul e ca social media funcționează bine numai atunci când este combina cu tehnici de scoala veche.  Cutreieratul țarii și alte lucruri obișnuite sunt actiuni care ar putea fi mult îmbunătățite cu instrumente cum ar fi Twitter, FB, și Foursquare, asta dacă vrei.

Noile crame cu sânge proaspat vor adopta și integra acest tip de promovare in munca lor.  Va lua ceva timp, dar se va întâmpla. Social Media este modul în care lumea comunică astăzi și pentru a vinde trebuie să fie un bun comunicator. Social media iti poate permite să comunice catre noi categorii de public și în noi moduri. Acesta este un lucru bun.

GM: Producătorii de vin din România consideră de multe ori ca bloggeri de vin sunt amatori zgomotosi si ii trateaza cu recalcitranta, datorita unor prejudecăți, as zice. Deci, din experiența ta, ce fel de segmente de piață sunt influentate de catre bloggeri (dacă este cazul)?

RO: Robert Parker a fost un blogger, în sensul literal de blogging-ul (web-log). El a luat cea mai ieftină formă de publicare (copii xerox) pe care a găsit-o in acel moment și apoi si-a construit expertiza prin aprofundare și degustare. Și prin scris. Și prin greșelile pe care le-a facut. În cele din urmă si-a demonstrat calitatile.  In schimb, daca internetul ar fi existat in 1980, Parker ar fi avut un blog.

“Bloggerul de vin” este o idee naiva. Există oameni care comunica despre vin, unii folosesc hârtie și stilou, unii folosesc internetul, unii utilizeaza twitter, unii unelte de blogging; dar toti fac același lucru: Comunica. Poti fi un comunicator prost fără public sau unul bun și sa-ti dezvoltii publicul care te urmareste.  Jancis Robinson scrie un blog, si ea pare să aibă influență. Suntem comunicatori de vin. Uneori pe un blog, twitter, Instagram, reviste, săli de clasă și dincolo de toate acestea. Doar să fii  unul autentic.

GM: Dar nu toată lumea se vede pe sine ca un comunicator de vin. Cunosc câțiva oameni care ar respinge o astfel de etichetare. Mai ales pasionații (“hobbyists”). Sau unii care se vad pe sine ca fiind critici ai industrei de vin, intelegand prin asta ca accentul lor principal nu este pe raspandirea cuvantului vinului. Ce crezi despre asta?

RO: Ok, dar asta este punctul meu de vedere, sau cel puțin o sa ating si acest subiect. Pasionatii sunt foarte buni și avem nevoie de ei. Ei au influență în cercurile lor si ei sunt cei spre care se indreapta lumea cand are nevoie de recomandări despre vinuri. Ei nu sunt în căutarea unui public mai larg.

În ce-i priveste pe Critici? Ei bine, în cazul în care scriu despre vin pentru nimeni, atunci de ce sa mai faca ceva. Dacă publici undeva te așteptați sau stii ca, probabil, cititorii te vor găsi la un moment dat. Dacă nu vrei ca oamenii sa te citeasca, ține un jurnal pe hârtie. :)

GM: Ryan, ai avut șansa de a ne cunoaște țara mai bine din punct de vedere al vinului. Unde crezi că este industria noastră acum?

RO: La început. Aveți unele vinuri minunate și unele foarte “brute”. Dar am impresia că sunteți încă in cautarea unei identitati și asta este FOARTE interesant. Viitorul este luminos. Explorati-l!

GM: Pe ce ar trebui să se concentreze o veche, dar încă în curs de dezvoltare, industrie producătoare de vin, din punctul de vedere al stilului și al soiurilor?

PO: Pentru moment distrati-va! Explorati. Incercati lucruri noi, încercati lucruri vechi. Cred că vinăriile de astăzi au nevoie sa vada ce funcționează cel mai bine și inca nu simt ca exista un "răspuns corect".  Eu m-as concentra pe obtinerea de suficiente vinuri bune din diferite stiluri pentru a fi o forță pe piața mondială. Poate că ele există deja, dar trebuie mai intai sa te zbati pentru a fi recunoscut. Uitati-va la Turcia pentru inspiratie: puneti accentul pe varietatile locale, dar fara sa va fie frică de cele internaționale.

Primul lucru de reținut: Pentru voi nu există nicio concurență in acest moment, numai colaborare. Singura concurenta pe care cramele din România o au este cu "obscuritatea". Dacă nu lucrati împreună, "obscuritatea" va câștiga. Colaborarea este singura modalitate de a ajunge în cele din urmă pe scena internațională. Intrebati Austria.

GM: Ce gust ar trebui sa aiba vin de 80 de puncte? Dar unul de 90? (Te intreb asta având în vedere eterna polemică cu privire la scala Parker și inflatia de puncte )

RO: N-am nici cea mai vaga idee. N-am gustat niciodata un punct. Vinul este o băutură menita sa fie bauta și apreciata impreuna cu prietenii. Am incercat o multime de vinuri "ne-evaluate", care m-au făcut mai fericit decât vinurile premiate și “marchate” cu aceste puncte stupide. Un vin bun se va vinde din pricina povestii sale. Un vinificator leneș va folosi de punctele pentru a vinde un vin care nu are o poveste. Lucrati la povești. Poveștile sunt singurele "punctele" pe baza carora cumpăr vinul.

GM: Vinul natural. Vinul “orange”. Știm cu toții disputa. Robert Parker crede că e fraudă, Jamie Goode pledează pentru ei. Crezi ca vinul natural va rămâne de nișă sau va deveni o alegere pe care orice producator de vinuri va trebui să o facă?

RO: Naturalul nu va pleca. Cui îi pasa. Vinul este diversitate. Ar trebui să celebram asta și sa nu ne facem griji despre ceea ce este "vinul potrivit", ci mai degrabă care este vinul potrivit pentru mine, voi, ei. Vinul nu are un răspuns "corect". În cazul în care oamenii apreciza un stil, să-i lasam. În cazul în care stilul este o tampenie, calatoria ii va fi de scurtă oricum.

GM: Crezi că la un moment dat piață de vin va deveni controlata de 3 sau 4 corporații majore, cum se intampla in industria de bauturi racoritoare? Sau că varietatea în vin va deveni indusa prin diferite mărci care, în esență, sunt de fapt cam același lucru?

RO: Niciodată. Exista prea multă diversitate.

GM: O previziune asupra a ceea ce ar fi de urmarit in lumea vinului, în viitorul apropiat?

RO: Berea. Serios. Vinul este prea plin de sine, berea nu este. Marketingul pentru bere și cultura micro-berariilor fac totul corect pentru a revoluționa piața de băuturi, iar vinul ține cu dintii de o idee care zice ca vinul trebuie sa fie vandut pe baza vechilor nume de familie și al proprietăților istorice. Vinul ar trebui, ca toate bauturile, să fie vândut pe baza de AROME și POVESTI. Pentru mine, asta este real si authentic- aromele si povestile, dar pentru altii nu este;  deși cred ca lumea e de acord ca șansele de a cumpara o bautura sunt mult îmbunătățite dacă aceasta are un gust bun și are o poveste distractiva.

Berea va continua să dea apeluri de trezire industriei vinului, pe masura ce mergem mai departe.

GM: Într-adevăr, vedem aceleași etichete și mențiuni pe contraeticheta, vii creionate, crama pe un deal, aceleași povești despre ținuturi binecuvântate și tradiția de nu stiu cate secole. Putine idei proaspete. Îmi place proaspătul, dar nu se aplica si aici zicala de care aminteai mai sus-"daca nu e stricat nu-l repara"?

RO: Dacă vrei sa vinzi. Eu nu voi sfătui oamenii care nu au nevoie de sfaturi. Dar dacă aveți nevoie sa vindeti mai mult, berea este un loc foarte bun pentru a căuta idei noi.

GM: Și, în final, ce crezi, ar trebui să blogging-ul despre vin să fie un scop în sine sau ar trebui să o privim ca pe un un instrument de promovare al autorului sau al altui lucru?  Se poate ajunge la un echilibru sau e doar o alegere pe care un scriitor de vin trebuie să o facă?

RO: Sper ca prin acest articol pot răspunde la întrebarea ta: http://wineconversation.com/page/6/?s=blogger. Blogul este un instrument: nimic mai mult. Ești scriitor / comunicator / etc. Unele persoane care folosesc bloguri vor fi nimic mai mult decât de consumatori cu o poveste de scris. Unii vor fi mai mult decât atât. Dar cui îi pasă?  Fa ceea ce te face fericit. Fii sincer. Munceste din greu. Cei care muncesc din greu, isi păstreaza picioarele pe pamant și dau ce au mai bun de oferit sunt de cele mai multe ori cei care se ridica acolo sus.

Dar amintiți-vă un lucru (așa cum am spus): Nu există nici o concurență, exista numai colaborare. Dacă doriți ca blogging-ul să fie important, priviti orice blogger ca fiind colegul vostru. Si fiecare iubitor de vin ca fiind audiența. Fiecare crama are o poveste de spus.

Toată lumea vrea să fie cineva pentru cineva. Unii vor faima, unii isi doresc anonimatul. Ambele sunt ok.

foto: catavino.net

Beaujolais, pentru toata lumea! (mic ghid nepretentios)

Marturisesc ca sunt un fan al zonei. E o regiune in care terroir-ul nu e un cuvant gol, o regiune de o diversitate fantastica, dar cu atat mai subtila cu cat 99% dintre vinuri sunt rosii si mai mult! sunt produse din acelasi strugure-gamay (pe numele complet gamay noir a jus blanc) O zona care-si joaca existenta intre cantitati enorme de "vin de merde", posirci sau vinutzuri nepretentioase si expresii elevate, interesante, unele cu potential mare de pastrare. Zona produce anual, in medie, nu mai putin de- cititi si va cutremurati- 190 milioane de sticle! O zona in care a luat nastere fenomenul "nouveau", dar si "gasca celor cinci"- varful de lance al vinului natural de la inceputul anilor '80 (mai multe despre asta in articolul aferent Morgon-ului Lapierre, catre care link il gasiti in lista de la sfarsitul prezentei). Si nu in ultimul rand, o zona ieftina, in care unele dintre cele mai bune exemplare pot fi cumparate la mai putin de 20 de euro.

Sub aspectul geografiei, zona se plaseasa undeva intre Macon si Lyon, marginita la est de raul Saona si la in sud si sud-est de raul Brevenne. De altfel, harta atasata mai jos este destul de elocventa.
Din alte perspective, sa amintim ca solul regiunii este compus din gresie, argila, roci calcaroase in sud, iar in partea nordica sist, granit si quartz. Fapt interesant daca ne gandim ca cele mai remarcabile vinuri provin din partea de nord a regiunii. Climatul este semi-continental cu influente temperate. Iernile sunt friguroase, primaverile ploioase, verile calduroase, secetoase chiar si au obiceiul sa se prelungeasca mult in toamna.

source: wikipedia

Daca tot am amintit ceva repere istorice, sa ne intoarcem putin la strugurele rosu- gamay. El isi datoreaza denumirea localitatii omonime din regiunea invecinata Beaune. Ei bine, pe la 1360 acest strugure foarte productiv se raspandea tot mai tare in Burgundia, amenintand plantatiile cu mult mai elegantul pinot noir, totul culminand cu un decret din 1395 al lui Filip al II-lea, Duce de Burgundia, care a poruncit distrugerea culturilor cu gamay, varietate considerata taraneasca, deci prea putin demna de papilele sensibile ale nobililor. Zis si facut in mare parte din Burgundia, insa din fericire pentru mine, care n-as fi avut azi ce sa scriu, soiul a supravietuit eroic, prin partile marginase cum ar fi mici parti din Loara si desigur in Beaujolais. Dar...trebuie inteles ca secolul 14 este borna primei atestari documentare a soiului, pentru ca de altfel regiunea este cultivata inca de pe vremea romanilor, dupa atestarile arheologice.
Sa mai zicem ca numele zonei provine de la localitatea Beaujeu, unde isi aveau resedinta nobilii locali.  In caz ca tineti mortis sa o vizitati sa stiti ca se gaseste in arondismentul Villefranche-sur-Saône.

Intorcandu-ne in actualitate si la regulile sale alambicate, sa precizam ca sub aspectul denumirilor de origine avem un prim nivel, anume AOC Beaujolais. Aceasta apelatie e responsabila de peste 50% din productia totala a podgoriei(de pe 10.000 hectare), dar si de marea majoritate a vinurilor de tip nouveau, care provin din regiune. Dupa regulile republicate in 2011, un beaujolais AOC trebuia sa aiba minim 10% alcool iar recolta maxima la hectar este de 60 hl. O mica subcategorie se numeste Beaujolais Superior si se obtine daca un beaujolais normal are peste 10,5% si provine dintr-o recolta un pic mai redusa la hectar- 58 hl. 

Regulile devin mai aspre in cazul apelatiei superioare- Beaujolais-Villages (6000 hectare, 25% din productia totala), iar diferenta dintre ele este data de conditiile pedo-climatice mai bune, in cazul ultimei, cat si de recolta maxima permisa de 50 hl/hectar. 

Ne oprim aici ca sa remarcam un fapt evident unora: gamay este un strugure de mare productie si care are tendinta de supra-producere.  Interesant e faptul ca multi producatori care ar putea produce vinuri beaujolais-village lasa intentionat o recolta mai mare la hectar decat maximul legal pentru a fi "retrogradati" in categoria inferioara. Motivul ar fi ca nefiind vinuri renumite, nici cererea nu este prea mare, si prin urmare acei producatori nu considera ca beneficiile etichetarii intr-un AOC superior depasesc cantitatea in plus pe care o aduce inferiorul si simplul Beaujolais.  Insa exista si destule exemple contrare, dar succesul lor tine mai mult de numele producatorului decat de apelatia in sine.

Aceste doua categorii AOC pot produce deja celebrul Nouveau, care reprezinta aproximativ o treime din productia totala a regiunii. O sticla de nouveau va avea pe eticheta inscrisul Beaujolais Nouveau si apelatia, fie ea Beaujolais, fie Beaujolais-villages. Nouveau-ul este un vin diferit ca stil de producere fata de majoritatea vinurilor (inclusiv de celelalte beaujolais-uri), sa le zicem, normale, iar deosebirea consta in tipul vinificarii, care nu se bazeaza pe fermentatia alcoolica, ci pe maceratia carbonica. Practic boabele nu se zgrobesc ca sa produca mustul, ci sunt puse intr-un vas ermetic inchis, in care se pompeaza dioxid de carbon. Din reactia produsa se obtine un vin proaspat, lipsit de taninuri si foarte fructat, agreabil tanar, cu arome unice de banana si piersici, dar caruia ii lipseste structura necesara supravietuirii peste un an sau doi. Dar acest fapt nu reprezinta o problema din moment de vinul este lansat in a treia joi din luna noiembrie a anului de recolta si de regula se termina pana in primavara anului viitor. Cel mai ilustru nume din istoria nouveau-lui este cel al lui George Deboeuf, care a reusit in anii '80 sa aduca un vinisor cu renume cel mult regional la un fenomen mondial. Oricum pe langa bucuria de a-si vedea valorificata munca foarte rapid, a existat si un efect contrar: a impins cramele sa produca rauri-rauri de vinutz de soiul acesta, pana cand undeva prin anii '90 bula s-a spart, iar Statul francez a trebuit sa ia masura distilarii obligatorii. Oricum, cei care faceau vin mai de calitate au continuat s-o faca, iar cei care nu- au fost obligati din acel moment sa se straduie mai tare, sub amenintarea falimentului. Si cu asta am incheiat capitolul nouveau, care nu-mi face prea mare placere, sincer.

Astfel ajungem la varful piramidei: cru-rile Beaujolais (25% din productia totala) si care sunt 10 la numar. Exista multe opinii in legatura cu ele, dar in genere mai toti autorii sunt de acord ca pe langa Brouilly, Chiroubles, Regnie, Saint Amour, Cote de Brouilly si Fleurie, cele mai valoroase cru-ri sunt Chenas, Julienas, Moulin-a-Vent si Morgon. 

Fac o pauza deoarece documentandu-ma am descoperit ca beaujolais are o pagina .ro, datorata lansarii nouveaului in 2012. E singurul vin frantuzesc care, din ce stiu, si-a facut timp pentru asta:) Pe acea pagina putem descoperi (descrise pe scurt, dar destul de competent!) caracteristicile speciale ale diverselor cru-uri. Le citez aici:

 "AOC Brouilly: este cea mai întinsă podgorie din regiunea viticolă Beaujolais şi, de asemenea, cea mai sudică, cu Coasta Brouilly; este singura care permite adăugarea de alte soiuri în vinificare (Chardonnay, Aligote, Melon de Burgundia). Sunt vinuri fructate, suple, uneori puţin "pământoase" şi destul de bogate.
AOC Chenas: este cea mai mică podgorie din regiune şi este situată pe pantele de deasupra localităţii Moulin a Vent, ocupate înainte de stejari, de unde provine şi numele. Sunt vinuri pline, destul de generoase şi cei mai buni producători obţin vinuri seducătoare, bogate şi "stufoase".
AOC Chiroubles: situată pe înălţimi, deasupra câmpiei Beaujolais, este podgoria care dă vinul cel mai parfumat din Beaujolais. Uşoare, foarte fructate, sunt vinuri delicioase, de băut când sunt noi, chiar dacă, în unele cazuri, şi învechite sunt de apreciat.
AOC Côte de Brouilly: podgoria înconjoară, practic, Brouilly şi poate fi considerată "Grand Cru". Cele mai bune vinuri sunt pline, bogate şi aromatice. Partea fructată îl suprapune peste partea pământoasă a vecinului său Brouilly.
AOC Fleurie: este vinul cel mai "încărcat" din regiune şi cele mai bune sunt chintesenţa vinurilor Beaujolais. Împrăştie rapid un buchet floral şi intens. Nu este aşa delicat cum s-ar putea crede, structura lor taninică le permite dezvoltarea de-a lungul mai multor ani.
AOC Julienas: situat pe dealuri, deasupra localităţii Saint-Amour, Julienas este, probabil, podgoria cea mai puţin cunoscută şi mai subestimată din regiunea Beaujolais. Este bogat, condimentat, consistent ("a de la mache"- se "mestecă"), se dezvoltă bine de-a lungul anilor şi devine suplu prin învechire.
AOC Morgon: sunt vinuri destul de concentrate, iar cele provenite din Mont du Puy din centrul comunei, sunt încă şi mai concentrate. Se spune despre aceste vinuri că ele sunt "morgonnent", înţelegând prin aceasta latura lor tulbure, taninică şi corpolentă.
AOC Moulin à vent: este "regele" regiunii Beaujolais. Prin caracterul său excepţional de bogat, are puterea de a fi învechit pentru foarte mult timp. Vinurile au o culoare intensă şi o aromă de fructe extraordinară, de asemenea o excelentă structură taninică.
AOC Regie: este ultima podgorie apărută în Beaujolais (s-a alăturat celorlalte 9 în 1988). Vinurile sunt uşoare şi fructate şi au un potenţial scăzut de învechire.
AOC Saint-Amour: este podgoria situată în nordul regiunii Beaujolais, oferind vinuri fermecătoare, cu un buchet intens de fructe roşii. Se dezvoltă rapid, pe o structură suplă şi fructată."

Bon, oricat de diferite ar parea, ceva e comun. Sunt vinuri rosii de corpolenta usoara, cu foarte putin tanin si 99% fara aport de lemn. Sunt vinuri joviale, usor de baut, sunt- vorba lui Karen MacNeil (in the Wine Bible)- "singurele vinuri albe care se intampla sa aiba culoarea rosie", vinuri cu aroma nu tocmai comuna, fie florala (violete, liliac, bujor, trandafiri), fie de fructe la fel de neobisnuite in rosu- piersici sau corcoduse. Recomandarea sa fie baute tinere nu trebuie aplicata universal. Unele, dupa cum aflam de la diversi scriitori de vin,  pot avea capacitate de invechire mare (pana la 20 de ani), iar din experienta proprie as zice ca un cru de la un producator cu pedegree, din recolta 2009 (care a fost caracterizata drept cea mai buna din istoria podgoriei) poate cu siguranta depasi 10 ani de odihnit cu folos.
Tehnicile de vinificatie, cu exceptia metodei prin care se obtine nouveaul, sunt destul de traditionale, implica adesea presare manuala si vase de fermentatie din lemn (numite foudres). Producatorii traditionalisti trag vinul de pe drojdie, dar nu il filtreaza decat in toamna anului urmator, chiar inainte de imbuteliere. Astfel vinul fermenteaza in liniste, nefortat, pe o perioada extinsa. Mai exista o metoda, numita Vendage Grillée, si care implica un gratar din scanduri de stejar care se fixeaza de capacul vasului si  care preseaza usor strugurii in fermentatie, reducand astfel si contactul cu aerul. Daca ne gandim bine, nu e ceva foarte specific, in fond astfel de metode sunt utilizate si de catre podgorienii nostri. Ceva asemanator am vazut saptamanile trecute, la Ceptura, la Cramele Rotenberg.  Altfel, se practica si metode dependente de tehnologie cum ar fi fermentatia la temperaturi scazute, controlate, pentru o extractie mai buna a culorii, si chiar (tot cu aceleasi deziderate) termo-vinificarea care presupune o incalzire a a mustului (pana la 60-70C timp de 12 ore) urmata de o racire si stabilizare la 25. 

In ce priveste vinul alb, acesta e de obicei un chardonnay. Nu sunt foarte multe beaujolais-uri albe, oricum, si dintr-un motiv mai ciudat, dupa cum vom vedea. Filiatia burgunda, pentru ca in fond Beaujolais este cea mai sudica parte a Burgundiei vinicole, se manifesta si in faptul ca unele comune din villages au dreptul, in ce priveste vinul alb, de a-l categorisi in AOC-uri vecine, cum ar fi Macon-Villages sau Saint-Veran, regiuni cu un statul ceva mai cunoscut in lumea vinului. Oarecum firesc, producatorii nu prea ezita sa beneficieze de pe urma acestui drept. Totusi, as vrea sa se consemneze ca unul dintre chardonnay-urile care mi-a ramas foarte sus in memoria gustativa este un exponent al Beaujolais-ului (puteti citi review-ul dand click mai jos pe link). Pana la urma vorbim de niste raritati, pentru ca doar 1% din productie este orientata spre vinul alb.
In rest, mai exista si minuscule cantitati de rose si chiar un spumant de Beaujolais (etichetat sub AOC Cremant de Bourgogne), de regula un blanc de blanc din chardonnay, fermentat dupa metoda traditionala.

Dintre licorile remarcabile ale acestei regiuni, si care mi-au trecut pe la nas, as putea mentiona si recomanda urmatoarele, cu precizarea ca din pacate foarte putine Cru-uri sunt accesibile direct in Romania (cu exceptia unui Julienas private label Cora).

Beaujolais Blanc 2010, J-P Brun, 91 pct!
Morgon 2010 Domaine des Terres Dorees, 91 pct!
Morgon 2011, Marcel Lapierre, 89 pct.
Chenas 2010, Quartz, Domaine Piron-Lameloise, 91 pct!
Chenas 2009 Chateau des Jacques (proprietate Lois Jadot), 88-89 pct (dar 93 Parker, pentru fani)
Cote de Brouilly 2010 Domaine des Terres Dorees, 87-89
Fleurie 2010, Domaine des Nugues, 84 pct.
Julienas 2010 Domaine Bergeron, 84 pct.

Alti producatori cu care nu puteti da gres, dar nu e o enumerare exhaustiva: Georges Duboeuf, Jean-Marc Despres, Jean-Claude Lapalu, Jean-Marc Burgaud, Château de Thivin sau Domaine du Vissoux.

In final as dori sa spun ca daca ar fi sa subliniez ceva anume, ar fi ca aceste Cru-uri sunt in mod clar de preferat. Asta nu inseamna ca un Village e de aruncat, dar depinde mult de numele producatorului. Iar la Beaujolais AOC- e aproape un miracol sa gasesti ceva intr-adevar remarcabil, dar nu imposibil. Bunaoara, intr-un an, cateva vinuri foarte bune ale lui Jean Paul Brun au fost retrogradate la statutul generic deoarece consiliul AOC a considerat ca nu indeplinesc niste specificitati aromatice si gustative. Dar socot ca e o exceptie. De regula un AOC Beaujolais generic nu ofera decat un vin rosu, netaninos si destul de prietenos, fara alte farafastacuri. In randul Cru-urilor, insa, putem gasi exemplare rasate, elegante, ceea ce va doresc si voua! Sante!