Bianco este Trebbiano cu ceva Vermentino, tipic toscan. Are pere, piersici, ceva floral, promite dulcegarii (in registru sec sau pe aproape) si livreaza in gust fix asta. Cine prefera vinurile austere, sa caute in alta parte, asta e pentru restul lumii.
Rose este Sangiovese all the way. Si e cel mai "multumitor de multime" dintre toate. Si aici restul de zahar e peste media papilelor mele, insa are coerenta, lasa impresia de parfum de florarie, usor intoxicant. Citrice si fructe rosii completeaza profilul. Dragut e corect spus. Nu frumos, ci dragut.
Rosso a fost preferatul meu, poate pentru ca au avut putina rezerva cu nivelul de zahar aici, insa nu e numai asta. E un vin curat, un vin care la pahar intr-un restaurant nu poate da gres, are stofa de Toscana, chiar daca facuta in loan in Romania. Poate m-am exprimat sententios, insa ce e evident e stiinta si experienta de a pune in pahar ceva cu amprenta, insa altfel complet democratic. Mi-a placut cel mai mult din serie. Foarte versatil gastronomic in egala masura. (Sangiovese cu Cab, pentru cine e curios).
Daca ma intrebati de puncte...well, cred ca la un concurs cu standarde medii vor lua aur toate, deci 85 and up. Dar asta e intr-un registru...hm...comercial.
In concluzie, ce sa zic, intotdeauna am apreciat demonstratia de forta si experienta pe care producatorii mari, cu traditie le pot aplica si in gama mica.
Stiti cum e, cand Picasso mazgalea pe un servetel cred ca avea sentimentul ca neinsemnata bucata de hartie tocmai a capatat o viata noua.
