Luni, 02.12.2024, zece jurati s-au reunit la Casa Doina, legendarul restaurant de la marginea parcului Kiseleff, pentru a evalua 45 de vinuri spumante romanesti.
Concursul initiat de Tiberiu Onutu si co-organizat de Iulia Tigau a ajuns la a sasea editie. Daca Tiberiu si-a facut un nume in online-ul vinos romanesc, prin abordarile sale abrazive si temperamentul extrem de intransigent, pana la paroxism uneori, desi dragostea fata de vinul romanesc e ceva ce nu poate fi pus la indoiala, Iulia e mai putin cunoscuta, poate si pentru ca isi traieste viata in strainatate, unde a acumulat destule studii, diplome si "acolade" extrem de respectabile in lumea mondiala a vinului, insa si ea nutreste aceeasi dragoste si datorie fata de cel mai imbatator produs cultural neaos.Concursul este de mai multi ani un tandem compus din o comisie romaneasca si una plasata in strainatate, avand si o componenta importanta de promovare a industriei autohtone. Cand ai 10 (13 in acest an) oameni din Tarile de Jos care iau contact cu vinurile noastre in acest mod, fiecare om important din industrie sau din comunicarea vinului, este evident ca avem un castig pentru toata lumea.
Concursul a fost organizat foarte bine, fara nicio problema, pentru mine, cel putin. Vinurile au curs cu o cadenta de 2-3 minute, cum e si bine la astfel de concursuri. Fisa de degustare a fost personalizata, mai lunga ca de obicei, si cu mentiunea ca ni s-au cerut si cateva cuvinte despre fiecare vin. E destul de provocator in timpul alocat, dar...merge. Nu pretind ca am stapanit fisa cum trebuie, insa sunt genul de degustator visceral, care simte vinul si manipuleaza unealta ca sa iasa unde vrea el, nu unde vrea ea.
Am gustat 45 de vinuri. Unii producatori au inscris mai multe vinuri, altii mai putine. E alegerea lor, ca la orice concurs. Indiferent ce poate crede fiecare despre omul initiator al concursului, nu mi s-a parut deloc ca e ceva in neregula. Concursul a fost cat se poate de pe bune si, in fond, fiecare jurat isi are propriile note pe care le poate publica, cum de altfel voi face si eu. Vinurile au fost in general bune, decente, cu exceptia a catorva, unde mi s-a parut ca sunt defecte, lucruri care nu au mers bine in vinificatie.
Asadar, fara alte panseuri, iata cine a iesit castigator, dupa algoritmul oficial: