O epopee bahica in Dealu Mare

«Preaiscusite nobile Ulise,
De călăuză ţie să nu-ţi pese.
Catargu-nalţă,-ntinde pânze albe
Şi stai aşa. Un vânt de miazănoapte
Corabia ţi-o va mâna pe valuri.» 
Odiseea

Cântul I Începutul

Galati, joi, 07.07.2022, dimineața pe la orele 8, oarecum intempestiv, deoarece ar fi trebuit sa mă trezesc puțin mai devreme, m-am ridicat in șeaua Rocinantei (an de producție 2007, unic proprietar). Instantaneu am simțit o inflexiune in destin reprezentata de un martor roșu de ulei si unul galben de bec ars pe undeva. Sentimentul de bad karma s-a accentuat când la peco nu erau ștergătoarele de geamuri lângă pompa, deoarece nu aveau apa. Din același motiv s-a dus si plănuita mea cafea de dimineață.

Infruntand aceste semne rau prevestitoare, de ca si cum urbea natala avea o reticenta in a ma impartasi lumii, l-am ridicat de la domiciliu pe partenerul de aventura, bine cunoscutul Ciprian Haret. Am pierdut șirul experiențelor vinoase la care am participat împreună. M-am luptat alături de el in nenumărate batalii cu propria noastră sobrietate. Am pierdut destule, însă măcar le-am pierdut împreună. 

La ieșirea din oraș, un alt Peco avea apa si astfel s-au rezolvat urmatoarele probleme din planul minutios croit de subsemnatul si de ceilati participanti. Ba chiar si karma s-a imbunat, deoarece s-a stins martorul de bec ars. Drumul ni se deschidea mai prietenos, facandu-ne sa credem ca asteptarile noastre de la urmatoarele cateva zile vor fi implinite cu totul si ca nu vom mai vedea decat jumatatea plina a paharului. Pentru ca da, despre pahare si sticle urma sa fie vorba! 

Dar unde mergeam noi? Ei, intr-un loc unde nu ajungi in fiecare zi si anume la...Mizil! 

Nu vreau sa jignesc mizilenii, insa dintre toate micile orase ale patriei noastre, pe care le-am vazut,  putine sunt mai predispuse la ironie decat prea-tihnitul orasel prahovean. Am fost si anul trecut pe vremea asta acolo (mai multe despre incredibilele noastre aventuri din 2021 gasiti aici). E ceva in locul acela care te face sa te intrebi instantaneu "ce caut eu in Mizil?". Sa fie implinirea, fericirea, raspunsul la marile intrebari deschise ale vietii? In orice caz, doar apa la robinet nu se poate cauta acolo dupa ora 23. 

Drumul a fost fara probleme, ba chiar atat de liber incat aveam impresia ca si universul conspira sa ajungem cat mai repede in Mizil. Insa doar pentru a pleca cat mai repede de acolo. Ceea ce am si facut, dupa jonctiunea cu un privilegiat chiar daca vremelnic locuitor din Mizil (imi pare rau, nu ma pot opri, pur si simplu, haideti sa repetam impreuna de cateva ori: "Mizil! Mizil!", poate imi trece), adica Vasile Ghimpu, somelier, om de treaba si poet al tigaii incinse.

In aceasta formula vesela, rodata deja anul trecut, ne-am avantat imediat spre urmatoarele destinatii. In mod ciudat, chiar daca amplasate invariabil la marginea unui sat (adica nici macar oras mic ca Mizilul- ups, nu-mi trece...). toate, dar absolut toate, au fost mai spectaculoase, domnoase, curate si ingrijite decat tot ce am vazut in Mi...

Cântul II Davino

In scurta vreme, am ajuns in marginea comunei Ceptura, pe un deal cu priveliste frumoasa. Crama Davino, construcția noua, este un conac cu influente neo-romanesti, impletire de estetic si functional. Aici am fost intampinati de Bogdan Costachescu si Irinel Macici. Bogdan vorbeste insufletit despre vinurile lui, insa este genul de oenolog cu conceptie sanatoasa care intelege ca vinul bun pleaca din vie si da tot atatea detalii despre plantele care cresc intre butuci si despre care e convins ca aduc multiple beneficii, in ciuda opiniei perpetuate de scoala romaneasca de agricultura, cat despre licorile in sine.  

Datorita specialistilor pe care i-a intalnit, in special consultantul greco-francez Athanasse Fakorelis, Bogdan si-a rafinat filosofia care sta la bazele vinului, migrand incet-incet spre un stil minimalist in interventie. Bogdan e genul de profesionist atat de pasionat de munca sa incat iti poate vorbi doua ore doar despre leguminoasele care cresc intre randurile de vie, cu o vivacitate care te-ar face sa crezi ca economia mondiala sau soarta lumii au importanta egala in gandurile lui.

de la stanga la dreapta: Ciprian Haret, subsemnatul, Bogdan Costachescu, Vasile Ghimpu
2021 pare a fi fost o recolta foarte buna, mai ales pentru vinurile albe pe care le-am gustat. Toate s-au prezentat expresive, echilibrate si cu un continut nu foarte ridicat de alcool, adica numai bune in categoria lor existentiala. Eu unul imi reiterez afectiunea pentru Domaine Ceptura blanc (Sauvignon blanc, Feteasca Alba, Riesling Italian), un vin alb complet din punctul meu de vedere, agreabil atat tanar, cat si contruit astfel incat sa aiba rezistenta la timp, dar nu as refuza nici un Faurar proaspat, desi evident joaca in ligi diferite. Apropos de Faurar...albul si roseul 2021 sunt probabil printre cele mai bune vinuri reunite vreodata sub aceasta eticheta. 

Si la rosii lucrurile au stat foarte bine, concatenarile de Feteasca neagra, Cabernet sauvignon si Merlot deja traditionale in Dealu mare prezentandu-se admirabil.  Flamboyant 2018 e un vin foarte serios, un Flambo printre cele mai bune, iar Rezerva 2016 este indubitabil, ca la fiecare editie unul dintre cele mai bune vinuri rosii romanesti, in aceasta editie, un pic mai maleabil si mai intelegator decat precedenta rezerva, cea din 2014. E un monolit mai polizat ca sa zic asa, foarte complex si cu o remanenta remarcabila. Altfel, remarc cu bucurie mentinerea celor doua monovarietale neaose, Alba Valahica 2021 (feteasca alba), Purpura Valahica 2017 (feteasca neagra), ambele indispensabile in orice degustare reprezentativa pentru aceste soiuri. Concluzia vizitei? Davino continua sa fie un etalon pentru segmentul superpremium al pietei.

Cântul III SERVE

In celalalt capat al satului sta un alt monument al vinului romanesc: SERVE, firma infiintata in 1994 de regretatul contele corsican Guy de Poix, prima investitie straina in domeniul vinului de dupa Revolutie. Aici am fost preluati de Aurel Rotarescu, oenologul etern al cramei, om inradacinat al locului, care pare stie totul despre fiecare parcela, planta, piatra si particula de praf din Ceptura. Ai zice ca dupa atatia ani, se va fi relaxat intr-o solida comoditate si rutina, insa inca si-a pastrat o latura aventuroasa, in acest caz exprimata prin noile vase, niste "oua" de rasina, foarte potrivite dupa spusele sale pentru anumite vinuri si proceduri.

La proba paharelor, ni s-a alaturat doamna Mihaela de Poix, cea care duce mai departe viziunea sotului ei. Am trecut prin luxuriantul portofoliu al cramei, largit in ultimii ani mai ales prin gama de Cuvee-uri. Daca initial existau doar doua, astazi sunt aproape la fel de multe ca membri familiei, pentru ca fiecare imprumuta numele sau porecla cuiva. Astfel, am ramas surprins de Pacs (pinot noir in alb, feteasca alba, riesling), un alb exotic, tropical, dar racoritor si jovial, as putea spune mai degraba feminin daca vremurile nu ar insista sa schimbam sensul milenar al unor cuvinte. Dar acesta nu a fost decat facilul start al maratonului. Chiar daca Vinul Cavalerului este o gama entry-level, sa nu ocoliti sauvignonul blanc 2021, sec pana in maduva oaselor, cu buna expresivitate si tipicitate. Albul etalon al cramei, Cuvee Amaury 2021 (Sauvignon blanc, Chardonnay, Riesling de rin) isi confirma pedigreeul de alb serios, agreabil atat tanar, dar cu un bun potential de pastrare. Am trecut la rosii, unde o impresie foarte vie a lasat Cuvee Guillaume 2020, un Pinot noir cu ceva Feteasca neagra prin viscere, culoare regulamentara, floral si fructat cu mare potential. 
Aurel Rotarescu (stanga), Ciprian Haret

Triada de final a propus cele mai pretioase vinuri ale cramei. Am inceput cu Cuvee Guy de Poix 2017, Feteasca neagra puternica. Un pic prea puternica in aceasta editie, cel putin asa mi s-a parut. Temperatura de servire este esentiala in acest caz. Cuvee Alexandru 2017, urmasul peste 10 ani a legendarului Cabernet Sauvignon, s-a dovedit foarte tipic pentru soi, cu ardei verde, afine et cie, vin bun dar nu la fel de bun cel putin ca amintirea lasata de 2007. Insa Cuvee Charlotte 2016 (cab, merlot, FN) nu are "dar"-uri. E la acelasi nivel ridicat ca aproape orice editie a acestui cuvee, impetuos si vanjos. Din aceasta eticheta am mai gustat 2015, ceva mai suav si echilibrat in acest moment in timp, dar si un venerabil 2002, inca in viata, cu arome de invechire firesti (ceara, miere, marochin), dar si o agreabila nota de dulceata de cirese. Evident peste varf, insa ofera o indicatie asupra potentialului.

Seria m-a pus la grea incercare. Desi am evitat consumul cat am putut (adica am scuipat des, scuzati-mi lipsa de eleganta, desi intre degustatori exista si un mod elegant de a face acest lucru nascut din instinct de conservare), cumva la capatul vizitei din pricina numarului mare de probe eu si Ciprian ne-am simtit usor apasati de povara raspunderii, ca sa nu zic altfel. 

Una peste alta, a fost o vizita foarte utila la SERVE. Cumva de vreo 4-5 ani, nu am mai luat an de an pulsul acestei crame legendare si mi-a parut bine ca am ajuns iar la zi. 

Cântul IV Vasile

Insa ziua era foarte departe de a se fi incheiat.  Cum se zice, vinul e o treaba grea, dar trebuie sa te tii de ea. Trupa s-a mutat spre eternul si fascinantul Mizil din nou. De data aceasta, pentru a achizitiona pastrama si carnati. Ce frivol, veti zice! Asta pentru ca nu ati gustat acea pastrama si acei carnati, dibuiti de Vasile la un magazin, era sa zic satesc, de prin meandrele Mizilului. Dar inainte de va spune cat de bune au fost si la ce au folosit, dati-mi voie sa va spun cateva cuvinte despre Vasile. 

Ghiciti care este Vasile

Vasile este un gurmand si gurmet, in acelasi timp. Vasile a plecat de tanar in Europa, ca prea multi tineri de oriunde din Romania, din lipsa de oportunitati acasa. A muncit si a muncit din nou, in constructii, in agricultura, oriunde. Nu cred ca sunt multe familii din tara asta sa nu se simta parte din aceasta poveste. Cand il privesti prima oara, vezi un tip masiv, roscat, cu barba, cu nasul putin pigmentat. Ceva din aceasta imagine iti transmite instantaneu impresia ca esti in compania unui bon-viveur, a unui om pentru care un vin si o bucata buna de carne sunt o distractie la fel de dezirabila ca o carte sau un film bun. Sa nu va inchipuiti insa ca cilibiul de care vorbesc e doar un mancau mai cu staif. Nu!  E un tip educat, facultate, etc. insa trecut de tanar prin muncile de jos, pe care prin tenacitate si talent le-a transformat in trepte pentru o cariera. In Italia, de la muncitor marunt intr-o crama a ajuns sommelier, cu toate cursurile si examenele serioase pe care le implica acolo aceasta specializare. E specialist si in cafea si salamuri. Din nou alte cursuri, patalamale etc. 

Pe drum, Vasile a vorbit de cateva ori la telefon cu oameni din proaspatul fost loc de munca, o crama turistica cunoscuta, de langa Tohani. Nu stiu daca e frumos sa trag concluzii publice din conversatii private auzite accidental, insa ce m-a frapat e ca preocuparea lui nu era viitorul loc de munca, ci soarta femeilor de la curatenie si bucatarie, a gradinarilor si a oamenilor de la intretinere, odata cu plecarea sa.

Gandindu-ma ca e si burlac, inchei acest excurs cu un mic indemn: doamnelor... :)

Cântul V Ferdi

Drumul spre Crama Ferdi este lung si sinuos. Desi plantatiile sunt deasupra Tohanilor, crama in sine este la nord de Ploiesti, in Valcanesti, intr-o zona pitoreasca, pre-montana, usor depresionara, de unde probabil si racoarea contrastand cu sudul judetului Prahova. Distanta dintre plantatii si crama produce mici neajunsuri, in mare parte legale si stupide. Romania e o tara in care putine functioneaza cum trebuie institutional, insa e litera de lege ca daca ai crama in afara Denumirii de origine controlata nu poti sa pui DOC pe eticheta, sa numesti soiurile etc. Cum localitatea este in afara ariei DOC, chiar daca strugurii sunt din mijlocul acesteia, vinurile de la Ferdi nu au soiurile listate, nu ca musteriilor cramei le-ar pasa prea mult.  

Marian Andries (stanga), Ciprian Haret, subsemnatul, Fernando Mihailescu, Vasile Ghimpu

Fernando Mihailescu ("Ferdi") este un fost comandant de nava si actual antreprenor. Printre alte realizari remarcabile se numara si felul in care arata la 57 de ani. Nu stiu ce a facut, ce a mancat, o fi de la aerosolii din oceane si mari, insa nimeni nu i-ar intui varsta dupa infatisare. Este inalt si zvest, deci numai aspecte enervante pentru noi, astia, "normali".

Crama Ferdi este o crama mica. Nu trebuie sa impinga volume mari, nu are nevoie de departamente de vanzari si oameni de marketing, nu negociaza cu retaileri si alte bestii. Are un mic "cult-following" care ii soarbe licorile imediat dupa aparitie. Etichete din sute de sticle, cel mult mii, atat! Desigur, sunt multi mici producatori in Romania, unii vand pe marginea DN-ului in peturi sau alte asemenea, insa Ferdi e din alta clasa ontologica. Vinurile lui sunt toate, dar toate, premium si mai sus. 

Nu am participat la o degustare per se a vinurilor sale, seara petrecuta acolo a fost in moliciunea dezirabila a hedonismului si a vorbei lungi acompaniate de leapsa muzicala propusa de Paul, fiul si colaboratorul principal al lui Fernando in ale vinului, si daca exista perturbare fericita in degustare, aceea a fost a pastramei fumegande pe gratar invartita de Vasile, insa am trecut probabil prin toate vinurile sale. Nici unul nu a fost rau, adevar va spun voua! Dintre ele as evidentia Lady Black Legend 2020, o Feteasca neagra absolut remarcabila si incredibil de abordabila atat de tanara, dar si, mai ales, cuvee-ul Ferdi Fario 2020, un soi de all-in-one al viziunii creatorului (feteasca, cabernet etc). 

Seara s-a topit in noapte si aparatul meu critic odata cu ea si totul a fost placut, chiar si piesele muzicale propuse de Ciprian, fan al metalelor extreme, cum poate stiti. Vasile ma ameninta periodic ca va posta un video in care dansam in grup La Cucaracha, insa nu stiu despre ce vorbeste, credeti-ma!

Cântul VI Prince Matei

A doua zi, dupa ce cocosii din Valcanesti si-au facut datoria matinala, ibuprofenul a prevenit stari anxioase, iar cafeaua a facut neuronii sa clipoceasca din nou, ne-am deplasat spre extremitatea estica a podgoriei Dealu Mare. Zoresti, judetul Buzau, la care nu am putut ajunge fara a trece din nou prin...ati ghicit, bravo!

Dupa Flamboyant (sau Rezerva, dupa buget) si Cuvee Charlotte, exista un alt vin rosu celebru, etalon al calitatii cu state vechi de plata intru propasirea vinului bun de Dealu mare. Asa este, e vorba de Prince Matei, Merlotul etalon al industriei. 

Vila Zorilor

Dupa ce fostul antrenor al acestui mare club cu baza de selectie de pe dealurile Teganeanu și Zorilor si-a dat demisia, noul manager a jurat sa respecte blazonul clubului, ba chiar si sa mearga mai departe cu el, in cupele europene. Proprietatea a fost achizionata de acelasi grup de investitori care controleaza Sarica Niculitel, reprezentati de Marius Iliev, onest si curios iubitor al vinului, dupa cum am aflat si cu alte ocazii.

Omul factotum de la club a ramas, cum se intampla de obicei in locuri cu traditie, acelasi. In acest caz, Marius Nae. Precum Aurel Rotarescu de la SERVE sau Bogdan Costachescu de la Davino si domnul Nae e curatorul perpetuu al vailor si dealurilor, al albinelor si ale microorganismelor din crama, in acest caz de langa Zoresti. Sunt oameni-loc, o specie rara de homo sapiens care par una cu locul, monumente umane ale naturii. La volanul masinii de teren care ne-a dus in punctele cheie ale plantatiilor, parea ca pana si creanga corcodusului care a scuturat de praf oglinda masinii intr-un punct mai ingust al drumului de pamant are un nume dat si o afectiune acordata. Pe scurt, e omul care stie tot despre loc, o memorie vivanta a podgoriei. Cum anii trec, m-am bucurat sa aflu ca fiul sau, Catalin, dupa fireasca "ratacire" prin alte domenii si interese personale, e gata sa calce pe urmele lui, fiind si el agrenat in mecanismul printului de langa Buzau.

Marius Nae (stanga), Catalin Nae, Marius Iliev

Stiu ca Buzaul e un municipiu respectabil, sigur, insa privit din departare, de pe Dealul Zorilor, pare marunt. Evident, nu toate orasele se pot apropia de maretia Galatiului. Ori pur si simplu nu sunt dealuri suficient de impunatoare in jurul orasului dunarean cat sa releve, de pe culmea lor, micimea reala a asezarii. Maretia e deseori evidenta doar dintr-un un punct de vedere, nu-i asa?

La Prince Matei, asa cum este acum, poti vedea doua lucruri: realitatea prezenta si viziunea lui Marius Iliev. A doua te face sa-ti imaginezi o crama noua, proiectata de un arhitect italian, un hotel si eventual un "glamping" in paduricea pe care ne-o putem imagina deja ca parc dendrologic. Prima e doar "vila zorilor", o cladire veche, "chateau" pur sange, chiar daca umbrit de ani de lipsa de investitii si reabilitare si cateva alte cladiri accesorii, industriale, cu dotarile interne necesare, dar fara pic de fior arhitectural. Nu-i bai, pentru ca si in Franta "chateau" nu inseamna, de fapt, in majoritatea cazurilor, decat o baraca.  

Dupa ani, zeci de ani, in care de aici au provenit doar doua-trei etichete pe langa Prince Matei, am fost surprinsi sa descoperim si vinuri albe care se vor revela in viitorul apropiat. Am gustat o Feteasca alba 2021 absolut respectabila, o feteasca alba intre fetesti, fara gluma! Am gustat si o Feteasca regala, din acelasi proiect premium, care...mai are nevoie de timp, cred ca e putin nehotarata, poate prea serioasa si grea in acest moment. Acestea sunt doar proiecte, sa ne intelegem, mai curge apa pe Buzau pana sa aiba etichete si sa fie plasate intr-o gama. Insa la aceasta feteasca alba ma gandesc ca la o femeie frumoasa pe care am zarit-o cateva clipe trecand pe strada din viteza masinii. 

Trecand la rosii, doua vinuri sunt absolut de luat in seama: Prince Matei 2016 respectiv Matei 2017 (atentie, nu Prince Matei, ci doar Matei, un blend clasic de cab, merlot si FN, produs in doar 1700 sticle). Merloturile mai recente, inca in baricuri, sunt inca foarte imberbe si mai trebuie educate ceva vreme. O mare surpriza si  un mare semn de intrebare pentru mine este existenta acestor vinuri din soiuri albe, cu plantatii de 40 de ani vechime sau mai mult, dar si ceva Cabernet Sauvignon. De ce nu nu a crezut nimeni in ele pana acum? De ce soiurile albe erau recoltate si vinificate ca field blend si data ca plata in natura muncitorilor? Adica, bine muncitorilor ca se alegeau cu asa vinuri, insa...

Am petrecut vreo trei ore printre budane, pahare si farfurii pline de deliciile Buzaului, babicuri, ghiudemuri si niste intriganti si deliciosi, chiar daca ignobili cartofi, insa orice lucru bun are un sfarsit.

Si cum se spune, orice sfarsit e un nou inceput.

Cântul VII Mierla Alba

In drumul spre nava-mama, adica punctul de inflexiune numit Mizil, am oprit la sugestia lui Vasile la Crama Mierla Alba. Desi probabil nu multa lume a auzit de ea, aceasta crama este proprietatea majoritara a unui oenolog care si-a petrecut ani din viata la DFR (Domeniile Franco-Romane), pe numele sau Daniel Dorneanu. 


Desigur, ca in toti anii de mers pe la targuri, m-am intalnit pasager cu omul, insa marturisec ca e prima oara cand am vizitat o crama in lipsa totala a proprietarilor. Inainte sa spuneti ca de fapt asta e incalcare de proprietare, aflati ca tot bravul Vasile a intermediat aceasta vizita si ca in sala de degustare ne astepta de dimineata un decantor in care se deplia vinul nr. 1 al cramei, un blend de feteasca neagra cu merlot 2017, un vin serios si respectabil, catifelat si invaluitor, cu un final tonic, curios. 

Dar nu vinul a fost momentul culminat al experientei, cat locul in sine: fabulos, cu o halima proprie, construit cu detalii atent alese, cu adieri provensale si peisagistica de top. Serios, e ceva de vazut, transmite un sentiment reconfortant, melancolic, unitar de la intrare si pana in maruntaiele beciului. Cineva a gandit si bine a facut!

Cântul VIII Blocul de vizavi de parcul primariei Mizil, etajul 3 si intoarcerea acasa

Daca in orice poveste punctul terminus trebuie sa fie un moment culminant, ei, bine, ghinion! Exista moduri de a face agreabil de citit procesul verbal al unei vorbe lungi intre patru barbati, intr-o seara de vineri, mare parte desfasurata in bucataria calduroasa a unui bloc din Mizil, insa cumva nu ma simt scenarist al noului val al cinematografiei romane. Si nu s-a mancat ciorba, ci doar cateva virtuozitati scurte de-ale lui Vasile, cum ar fi felii de ficat de vitel cu ceapa, respectiv "banale" bucati marmorate de vita argentiniana fripte in tigaie. Nimic prea complicat, ati zice, insa credeti-ma ca Vasile s-a dovedit un creator de haiku in tigaie, un virtuos al lucrurilor simple, pentru desavarsirea carora e nevoie de mult exercitiu si cunoastere. 

Cine a fost al patrulea om? Nimeni altul decat Gabi Lacureanu, winemaker extraordinaire, omul Golemurilor, al Bon Viveur-urilor si al Ancestralului de mai an, al propriilor creatii actuale L'Artiste si noutate! Estrada, minigama din care ne-a oferit un cupaj de feteasca neagra si merlot 2018. Ce sa va zic, vin serios, baricat indelung insa in lemn cu impact neutru. Carnea vitei lui Vasile si vinul lui Gabi au aprins constelatiile de pe cer, au agitat licurici jucausi pe dealurile din zare, cel putin asta s-ar fi intamplat intr-un roman de Gabriel Garcia Marquez. In realitatea din Mizil, explozia gustativa a coincis doar cu artificiile festive ale unei nunti si cu farurile masinilor de pe drumurile din satele situate in nordul localitatii. 

Si am mancat si baut, am vorbit tampenii si lucruri grele deopotriva, am ascultat muzica si ne-am ferit de tantarii feroce din Mizil. Acum rad, insa nimeni nu radea sambata dimineata, pentru ca aceste insecte diptere din subordinul Nematocera au reusit un salt evolutiv la Mizil, sunt atat de feroce si de silentioase incat pana si rudele din Delta Dunarii ar avea ceva de invatat de la ele. Rapiditatea cu care au invadat o camera m-a facut sa cred ca tacticile germane din al doilea razboi mondial au fost pe deplin asimilate de micutele zburatoare considerate pana acum irationale.

Una peste alta, cu toata ironia, de la balconul etajului trei al unui bloc din Mizil, privelistea apusului in Dealu Mare, denumire care apropos nu e o licenta poetica, ci o evidenta vizuala, intrucat primul rand  din Subcarpati se infatiseaza ca un zid, nu e chiar asa de rea. Rau nu a fost nici pentru Ulise la plecarea din Troia sau pe insula lui Helios, pentru ca avea companionii potriviti, porci in protap si vinul curgea. Insa pentru a nu ne atrage furia zeilor, am gasit nimerit ca a doua zi, de dimineata, sa ungem cu ulei 5W-V40 incheieturile venerabilei corabii (an de productie 2007, unic proprietar) si sa ne retragem discret spre locurile noastre de lume. 

Drumul spre Itaca nu a fost usor, am trecut prin Scila si Caribda politiei rutiere, prin furcile caudine ale coloanelor de tiruri cu cereale, ne-am luptat cu perfidele sirene brailene care ne-au ademenit cu ciorba de burta de somn, insa tribulatiile noastre s-au incheiat in final, am facut pace cu zeii si am revazut albele ziduri ale citadelei natale. Majestoasele porti ale cetatii s-au deschis in fata fiilor ratacitori, muzica de alămuri a rasunat cale de sapte poște si totul a fost bine, de vreme ce cititi aceste randuri. 

Sfarsit

Oferte la 10 ani de Unvinpezi.ro

🍷 Se aduce la cunostinta publicului interesat ca pregatindu-se de aniversarea a 10 ani, Unvinpezi.ro a intrat in reamenajare de prin aprilie, s-a dat cu var pe la html-uri, s-a montat discount modern la interior si s-a largit locanta demolandu-se peretii dintre Unvinpezi.ro, Vinometru.ro si Club.unvinpezi.ro

Bun, multi stiu ca scriu recenzii pentru unele din vinurile de acolo, de multa vreme. Ce e nou la site-ul asta si ce s-a pastrat din vechi? In fiecare zi sunt la oferta doua vinuri, unul in categoria uvpz si altul la vinometru (categorie mai inclusiva/populara). De regula, fiecare vin este gustat in prealabil de trei recenzori pentru a garanta cumparatorului un prag de satisfactie. Daca recenzorii considera ca vinul respectiv nu e la standardul fixat, publicului i se face deja un serviciu de care nici nu e constient, pentru ca vinul acela nu-i va fi oferit.  Bun, dar ce e Clubul? Pe scurt: cine e membru in club are o selectie mult mai larga de vinuri, cu discounturi mari si permanente.

Campania de aniversare care se desfasoara pana pe 30 iunie mai include: 10 zile de livrare gratuita, 10% discount la orice de pe site si sansa sa castige 10 pachete de vinuri premium + 10 abonamente in Club.

Pana pe 30 iunie accesul in Club e gratuit, ca sa vada musterii cilibii ce si cum. Ulterior abonamentele vor fi 10 euro/luna sau 100 euro/an. Daca alegi plata anuala mai primesti si 4 sticle de vin premium cadou. Iti zic ei acolo care, dar de fapt sunt cam super-premium dupa parerea mea.

Deci...Cine are cont, sa-l stearga putin de praf si sa intre pe site sa vada "ce se da". Cine n-are cont, sa-si faca si sa testeze Clubul. Orice comanda da o sansa de castig in campanie. Vanatoare placuta!

(Sfarsitul momentului publicitar. Consumul in exces de zahar, sare si grasimi dauneaza grav sanatatii. Dragi spectatori, revenim pe Arena nationala...)🍷



Din însemnările unui ofițer, 1853

PIOTR JADOVSKI
Moldova si Tara Românească în contemporaneitate
(Din însemnările unui ofițer) 1853 (publicata in 1856 la Sankt Petersburg)

Mamaliga aceasta este ca un fel de cașa, fiartă tare și pregatita dintr-o cantitate suficient de mare de făină de porumb. La moldoveni ea înlocuiește pâinea pentru prânz, și pregătita cu unt și cu smantână devine un fel de mancare foarte gustos, însa foarte greu, cu care nu se poate obișnui oricine. Mai ales noi, rușii, n-am reușit în nici un chip să ne obișnuim stomacurile cu aceasta pâine ciudată, dulce și care se întărește repede. 
A mai fost un fel de mâncare, după gustul clasic moldovenesc, pregatita in mod special: o came grasa in foi de varza fiartă și tot acest meniu este asortat de păstăi de ardei iute.
Moldovenii iubesc așa mult acest ardei (la noi roșu, la ei verde) încât îl cultivă în mod obișnuit în grădini și preferă să îl mănânce dupa ce servesc vodca. La cina m-au servit cu o jumatate de clondir de vin de Odobești, vin care se produce într-o mica localitate aflata langa orașul Focșani. Am poruncit slujnicii să multumească amabilei gazde pentru tratatie, după care cu un plăcut sentiment de satietate mi-am aprins o tigara. In acel moment a intrat in camera cunoștinta mea, tandra cuconita moldoveanca și a început sa scotoceasca in dulap după o rochie. Nu am scapat ocazia de a o numi frumușica (...) și de a intretine cu ea o conversatie simpla fara complicatii, insa in limba romană are semnificatia sa specială, ușor intima și care place femeilor. Tandra moldoveanca era total lipsita de ascunzișuri și vorbea despre asemenea lucruri despre care fetele noastre nu au niciodata habar. Cu toata impetuozitatea mea am constatat ca aceasta discutie nu se leaga și fata a plecat curand, lasandu-mi libertatea de a ma gandi la minunatii ei ochi. Curand insa am adormit si am uitat totul.

Calatori straini despre Tarile Romane in secolul al XIX-lea, vol VI pg 165

Cine e de vina pentru disparitia multora dintre soiurile prefiloxerice?

Ca intr-o poveste politista decent scrisa, nu indicatia din titlu este raspunsul. Filoxera nu a ajutat, asta sigur, probabil unele soiuri chiar au disparut din pricina ei, insa maleficul raufacator e altul, mult mai profund si filosofic. Nici "nivelarea" comunista nu e de vina, răul era deja in mare parte făcut cand au preluat ei puterea.

In loc sa scriu mii de cuvinte (ca de obicei, hehe), permiteti-mi sa fiu mult mai succint:

Nu filoxera si mai tarziu comunismul ne-au lasat fara mare parte din zestrea ampelografica (adica soiurile pre-filoxerice, pentru cei care nu apreciaza expresiile pompoase).

NU! Noi singuri am "reusit" performanta, neavand un plan, o directie, o perspectiva! 

Inchei cu vorbele lui Cicero Gorciu, secretar general in Ministerul Agriculturii, din Buletinul Institutului Economic Romanesc, iulie-august 1927:



 

Mitul Eternei Reintoarceri (in vie)

Vine filoxera. Mor/se defriseaza mare parte din vii, se replanteaza cu te miri ce, fara noima, fara plan, fiecare cu ce prindea, de unde prindea. Aveam legi, aveam de toate, doar ca nu le aplicam.

Teoretic se puteau planta doar soiuri autorizate de autoritati, dar realitatea din teren a fost alta. Specialistii deplang situatia.

Anii trec, avem o gramada de vii hibride sau cu direct producatori, care erau mai usor de intretinut chiar daca vinul iesea cam prost, alaturi de un mozaic de vii altorite din toate partile Europei.

Improprietarirea de dupa Razboiul de Independenta si mai apoi dupa Primul Razboi Mondial a fragmentat proprietatile intr-un hal fara de hal. Vine 1947, comunismul se instaureaza, incepe colectivizarea, viticultura se reorganizeaza centralizat, suprafata cu hibrizi se imputineaza simtitor in favoarea soiurilor nobile, insa cu accent pe cele foarte productive sau clone cu mare randament.

Pe repede inainte vine Revolutia din 1989 si dupa '90 incep retrocedarile, practic ne intoarcem la situatia fragmentarii dinainte de comunism. Oamenii isi iau in primire pamantul, multe vii de la IAS etc, insa nu stiu cum sa le intretina, asa ca dupa primul an se scot si se inlocuiesc cu americana, nohan, capsunica etc.

Anii trec, avem o gramada de vii hibride sau cu direct producatori, care sunt mai usor de intretinut chiar daca vinul iese cam prost.

Teoretic se puteau planta doar soiuri autorizate de autoritati, dar realitatea din teren a fost alta.

Specialistii deplang situatia.

SERVE Cuvee Guy de Poix 2015

SERVE, prima investitie straina in viticultura romaneasca de dupa 1989, a fost si inca este un model de urmat pentru multe din cramele care au aparut ulterior. Crama din Ceptura a propus de la inceput vinificarea in sec. De altfel se zice ca feteasca neagra a fost febletea fondatorului Guy de Poix, astfel incat a fost firesc ca cea mai buna Feteasca neagra a cramei si indubitabil una din cele mai bune din Romania sa-I poarte omagial numele.

Vinul aduce o aromatica de fructe negre (ne duce cu gandul si la mure si la dude, dar nici pruna coapta nu lipseste) si picanterii- cafea, tutun, usoare adieri de vanilie si piper. Un corp mediu, suculent, cu o senzatie de catifelare si de eleganta. 

Intr-un fel seamana cu acele filme care isi bulverseaza specatorul prin rasturnari de situatie, care schimba tot ce ai crezut pana atunci, in grenul Memento, Shutter Island sau Vanilla Sky. Aici clickul apare cand citesti nivelul de alcool de pe contraeticheta. Si dintr-o data vezi cu alti ochi realizarea. Oenologul Aurel Rotarescu a dat dovada de maiestrie ca sa poata ascunde atat de bine printre pliurile calde ale licorii procentul de 15.5, care in realitate ar putea fi chiar mai mare. In ciuda acestui lucru, vinul are o curgere foarte rapida, daca intelegeti ce vreau sa zic, ceea ce este din nou remarcabil.

De la Joseph Domany, un nume intr-o lunga lista din 1867, la cateva pahare de vin pe masa mea, in 2022

De cele mai multe ori descoperi povesti interesante plecand de la o sticla de vin. Istorii, anecdote, oameni interesanti. Insa uneori se intampla si invers, cum veti vedea

De exemplu, zilele trecute am descoperit o colectie de cataloage cu premiantii de la expozitiile universale de la Paris. Printre care si cea din 1867.

Despre participarea romaneasca la eveniment aflam cate ceva de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe: "Comisarul general al Principatelor Române pentru Expoziţia universală de la Paris 1867, a fost Alexandru Odobescu, care a încredinţat construcţia Pavilionului României arhitectului francez Ambroise Baudry. Edificiul a avut drept model principal Biserica Episcopală de la Curtea de Argeş; diferenţele arhitectonice faţă de modelul original au fost însă semnificative. A fost remarcat faptul că Pavilionul Principatelor a fost expresia tipică a unei arhitecturi aflate la confluenţa a două lumi extrem de diferite, Orientul si Bizanţul."

Si ajungand la cea din 1867, parcurgand lunga lista a distinctiilor la vinuri (deh, puteam sa caut concursul de sapunuri sau biscuiti, dar atat s-a putut), imi sare in ochi un participant premiat cu medalia de bronz dintr-un oras cunoscut: Arad. Domnul se numea Joseph Domany, si a primit distinctia pentru "Vins de Hongrie", "Autriche". 

Istoria e complicata: pe 8 februarie se semnase Compromisul care a dus la formarea Austro-Ungariei in locul fostului Imperiul Austriac care se confrunta cu disensiuni interne din pricina statutului celor doua monarhii componente. Putem presupune ca denumirea generica de "Autriche" este doar o simplificare, intrucat toti participantii au fost incadrati in aceasta categorie, fie ca proveneau din Viena, Budapesta sau Cluj. In fond, in 1867 nici nu exista Romania, ci Principatele Romane Unite, care formal erau inca supuse Imperiului Otoman. Carol I devenise principe cu un an mai devreme, insa va fi incoronat rege abia in 1881, dupa recunoasterea internationala a independentei de facto obtinuta pe campul de lupta dupa razboiul ruso-turc din 1877-78.

Joseph (Josef, Iosif) Domany facea parte dintr-o familie importanta din partile Aradului, in fond exista si astazi o cladire impozanta in centrul orasului purtand numele acestei familii, insa in ce priveste vinul "se crede ca cea mai veche firma comerciala si de export era cea a lui Iosif Domany, care la inceputul secolului al XX-lea implinea un secol de existenta" (Traditiile si cultura vitei de vie in zona Aradului, aut. Mihalca, Lazea, ed Ceres, Bucuresti, 1990, pg. 151).  

Firma avea un "chateau" in Ghioroc, de unde se coordonau lucrarile agricole si producerea vinului. Ghioroc nu este departe de Paulis si este flancat de aceleasi dealuri stancoase de unde Balla Geza produce cunoscuta gama Stonewine. 

credit foto: pivnitelebirauas.ro

Nu mare mi-a fost mirarea sa descopar ca atat cladirea cat si o parte din fostul domeniu se gasesc astazi in proprietatea unui nume cunoscut mie, insa insuficient explorat, pana acum: Pivnitele Birăuaș. Acestia exploateaza 4 hectare (Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Burgund mare), deci eticheta de crama boutique este foarte nimerita. Sigur ca nu mai exista legatura cu familia Domany, dar cred ca e ceva intrinsec cladirilor, pietrelor si pamantului care poate duce mai departe istoria lichida a vinului, uneori si in lipsa unui om sau altuia.

Cum pofta si curiozitatea s-au rasfrant din paginile batranului catalog frantuzesc in concretul imediat, am comandat si degustat urmatoarele:

Stein Rosu de Minis Rezerva 2017, Cabernet Sauvignon, 13,5%, 42 lei. Un inceput bun, un vin agreabil, inca tanar, chiar putin "sauvage" in pofida celor 12 luni de maturare in baric si inca 18 de sticla, cu fructe rosii si negre (coacaze, afine), fine nuante de maturare in lemn, gust viguros, o cencentratie foarte buna, cu taninuri suficient domesticite, remanenta medie. Un vin care face banii, exponent al unui terroir favorabil. Ma gandesc ca eticheta superioara (Josef), care e maturat si mai mult, poate oferi fix acea finete care e doar intuita in aceasta tinereasca rezerva, ca sa folosesc un oximoron. 86 pct 

Grand Cru Cabernet Sauvignon 2003, 13,5%, 49 lei. Evident, mare intrebare pentru un cabernet romanesc de aproape 20 de ani, de la o crama mica,  ar fi: mai e in viata? Raspunsul este da. E ceva artrita pe acolo, de la culoarea matura, la o aromatica care propune o nota medicinala intensa care se disipa in timp, ceara, ceai negru, tutun, obisnuitele tertiare, cu ceva afine si cirese plapande pe partea de fruct. Vinul nu moare in timp, ba chiar l-am gasit mai agreabil dupa o zi de tinut in frigider, compensand aromatica nu foarte atractiva prin finetea gustului, pastrand o aciditate destul de vie, ca un octogenar surprinzator de spinten. In ansamblu, nu e un vin la care sa dai navala, dar nici nu as putea spune ca a fost o dezamagire, avand in vedere... 78 pct? 80? Poate ar fi trebuit sa iau ceva mai recent, insa am zis sa-l iau pe cel mai vechi, ca sa-mi fac o parere despre potential. 14 luni in butoaie din stejar romanesc.

Stein Rosu de Minis 2019, Pinot noir, 13,8%, 42 lei. Din pacate cu defect de dop, dar ca structura mi s-a in genul de Pinot vanjos, poate un pic prea vanjos pentru asteptarile de la soi. 10 luni in baric frantuzesc.

Grand Cru Pinot noir 2006,  13,5%, 49 lei. 30 luni in butoaie de stejar romanesc! Culoarea este de intensitate redusa, cu evidente nuante de maturitate. Tutun, ceai negru, cirese, usor "nisipos" in gust, cu niste taninuri surprinzatoare, poate mostenite de la lunga maturare in lemn sau poate de la caracterul zonei, pomenit in literatura, de zona cu vinuri rosii care au nevoie de ani si ani ca sa-si rafineze asperitatile, cine stie? Nu mi s-a parut foarte agreabil la consum, trecand peste satisfactia ca nu e decazut.   

Nu e prea sigur sa tragi concluzii dupa o serie atat de limitata, insa as zice ca e ceva acolo, nu de pomana Domany era destul de cunoscut in epoca, de la Viena si pana la Paris. E ceva si cu dealurile acelea pietroase. Pana la urma incepem incet-incet sa ne redescoperim "cru"-urile, fie ca sunt parcele anume din Minis sau din Dragasani sau Dealu mare. Si pentru asta pe langa moderne analize de sol, nu strica sa aruncam un ochi si in istorie.


Later edit: la Expo Paris 1878 un anume Domany J. a castigat o medalie de aur in sectiunea "bauturi fermentate"








Cuvee Grandiflora 2017, un La multi ani pentru Gib. Mihaescu

Vinul de astazi, de altfel cel mai bun vin rosu al cramei Avincis, ma face sa remarc ca nu sunt multe etichete românești care sa evoce atât de clar o opera literara. Pentru ca Grandiflora este o trimitere directa la excelenta nuvela din 1928 a unui important fiu al micii urbe vâlcene: Gib. Mihăescu si un sarbatorit al perioadei (nascut pe 23 aprilie, ca atatia alti mari oameni:) 

Textul este disponibil integral în primele rezultate la o căutare pe orice motor de căutare și nu veți pierde 30 de minute din viata lecturand-o. 

În "La Grandiflora", numele unei  terase descrisa ca celebra în Drăgășani, se infiripa trama domnului Manaru, victima și agresor deopotriva al unei obsesii erotice inițiate de vinul prea abundent în locanta amintita și de bănuielile asupra relației necuviincioase a soției sale cu prietenul sau Ramura, soție care trebuie spus rămâne exilata la vie pe toată durata acțiunii. 

Mana-ru, ramuri, vie, vin, Drăgășani...Acum, sincer, ma îndoiesc ca domnul Manaru ar fi făcut scandaloasele sale fapte dacă vinul la îndemână ar fi fost acest Cuvee Grandiflora, pentru ca licoarea e prea serioasa și impunătoare ca să se lase folosita ca un combustibil pentru provinciale psihoze erotice, însă pentru episoade gingașe mai normale se poate dovedi un liant competent.



De prin carti: Eminescu il introduce pe Creanga la Junimea

"Eminescu veni cu el într-o sâmbătă seara la mine acasă, dar la intrarea lor în Junimea un zâmbet a zburat pe buzele tuturora. Şi Creangă, şi Eminescu erau roşi la faţă, aveau ochii turburi şi râdeau liniştit cu fericirea omului beat: ei veneau împreună direct de la Borta-Rece, o cârciumă vestită pentru vin vechi de Cotnar. Intrarea aceasta în Junimea i-a fost spre bine lui Creangă! Tot ce s-a cetit şi discutat în acea seară el le-a auzit mult mai frumoase prin perdeaua beţiei, a visat de ele noaptea şi a două zi dimineaţa s-a deş teptat junimist înfocat, precum a şi rămas până la moarte.

Ce fericită achiziţie pentru Societatea noastră acea figură ţărănească şi primitivă a lui Creangă!"

Iacob Negruzzi, Amintiri din Junimea, pg. 182, Ed.Humanitas, Bucuresti 2011

Cele mai bune vinuri de la Expo Paris 1867

In 1867 are loc Expozitia Universala de la Paris. Cu aceasta ocazie a avut loc si un mare concurs de vinuri. Vinurile sunt listate in ordinea maretiei. E interesant de concatenat aceasta lista cu celebra  clasificare ordonata de Napoleon al III-lea in 1855, si ea datorata unei expozitii universale.




Romania vinicola la Expozitia Universala de la Paris 1900

Una dintre cele mai grandioase expozitii universale organizate vreodata a fost cea de la Paris, din 1900. Menita sa marcheze intrarea in noul secol, Franta s-a pregatit cat a putut de bine. Cu aceasta ocazie s-au infaptuit mai multe constructii monumentale care pot fi admirate si azi in orasul de pe Sena: gara d'Orsay (actualul muzeu de arta impresionista) sau Micul si Marele Palat de pe Champs Elysee. Intrarea in uriasul parc expozitional de 260 de hectare se facea prin Place de la Concorde. Se estimeaza ca in cele 6 luni de functionare a avut ametitorul numar de 50 milioane de vizitatori. 

Asa cum aflam de pe pagina Ministerului de externe "in vederea organizării participării României la Expoziţia universală Paris 1900, a fost numit un Comisar general în persoana lui Dimitrie Ollanescu, care a încercat să realizeze o mediere între sobrietatea tradiţiei bizantine (Pavilionul regal central) şi amintirea unei vieţi nobiliare apuse (restaurantul). România a amenajat la această Expoziţie patru Pavilioane: Pavilionul central, realizat de arhitectul francez Jean-Camille Formigé, Restaurantul, care înfăţişa o casă ţărănească cu pridvor, Chioşcul Tutunului, executat după planurile arhitectului Petre Antonescu, care a proiectat un edificiu în forma străvechilor fântâni monumentale romaneşti, al patrulea Pavilion avea forma unui rezervor de petrol pe suprafaţa căruia erau înscrise numele celor mai importante staţiuni de extracţie din România.". Mai multe puteti afla si de aici.
O frumoasa selectie de fotografii poate fi accesata via Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe (link Facebook)

Dupa toate aparentele, concursul de vinuri si distilate a fost foarte mare. Numai urmarind numarul premiantilor, dar si al juratilor si expertilor in vinuri listat in catalogul concursurilor ocazionate de expozitie, ne dam seama ca probabil au fost mii si mii de vinuri in concurs. Printre ele si destule romanesti, cum vom vedea. Trebuie spus din capul locului ca premiile se dadeau producatorilor pentru vinurile lor si nu vinurilor individuale, deci e o diferenta fata de felul in care se desfasoara concursurile astazi. Nu avem de unde sa stim ce fel de vin sau distilat au inscris in concurs sau cate. 
Romania a obtinut doua premii Grand Prix, echivalentul modern al Marii Medalii de Aur, cum se practica astazi in concursurile OIV, de exemplu.

Premiantii nostri au fost Capsha (Gregoire), adica Grigore Capsa, adica Casa Capsa din Bucuresti, respectiv Ministerul Agriculturii (probabil cu vinuri din Domeniile Coroanei), daca ar fi sa banuim. Am mai scris despre Capsa si rolul pe care l-a jucat in dezvoltarea gastronomiei si vinurilor din belle-epoque, asa ca nu insist.
La fel cum, pentru moment, vreau doar sa va fac cunoscuta intreaga lista cu premianti romani. Exista amici erori de transcriere in textul original, mai ales asupra denumirilor localitatilor de origine, insa sunt convins ca un ochi educat va trece repede peste amanuntele acestea. 

Sunt convins ca se poate scrie o carte doar spunand cateva cuvinte despre cine au fost unii dintre acesti oameni, in fond vedem in lista nume ca Bratianu, Sutu, Miclescu sau Juvara. Sau Rhein et Cie. Si desigur, poti sa-ti pierzi luni si ani din viata investigand cine a fost unul sau altul.

Este o mare lipsa informatii despre istoria vinului romanesc. Ei iata, incet-incet, macar cateva nume se pot recupera. Poate cineva din Dragasani, Panciu sau aiurea isi poate adauga la rubrica "istorie" si un asterisc cu o medalie la Marea Expozitie Universala de la Paris, din anul 1900. 

Grand Prix
Capsha Gregoire, Bucharest
Ministere de l’agriculture, de l’industrie, du commerce et des domaines, Bucharest 

Medalie de Aur 
Apostoleanu Basile, Panciu
Apostoleanu Smaranda, Focshani
Bratianu Const-J, Bucharest
Bratu Jean, Dragashani
Heresco Constantin, Rom-Valcea
Matak Demetre, Valea Calugareasca
Mar-Ocneanu (Thomas), Craiova
Naville (J.),  Gohoru
Peridi Al., Vaslui
Paclenu A., Buzeu
Stocker Victor, Copou
Vericeanu Alex., Bucharest

Medalie de Argint
Amorosteanu, Bucharest
Amira freres, Jassi
Ardeleanu (C-S), Bucharest
Avramesco, Rom-Valcea
Brand (Simcha), Roman
Calale V., Berlad
Canesco Et., Craiova-Dolj
Cialicof J,  Toulcea
Danarico M-C, Tergu Giu
Daniel et Wechsler, Jassi
Demetriade J., Tecuci
Don J., Valea….
Filipesco Mishu, Bucharest
Finkeslstein (B.), Iassi
Filipesco Ettiene, Dragashani
Gagiulesco E-D, Braila
Goilva-Hariton, Helestieni
Giurgea A., Tecuciu
Juvara G., Berlad
Ionesco Eftimie, Pitesti
Miclesco V., Hushi
Moisescu (Romulus), Turnu-Séverin
Muller H et Cie, Braila
Negroponte G-U., Marasesti
Purcareanu A-T., Pitesti
Rivalet Claudius, Bucium
Societe Roumaine de Viticulture Bucharest
Societe Vinicole Bucharest
Soutzo Michel-C, Bucharest
Vrabie T., Odobesti
Viticulteurs (Exposition collective des) à Bucarest. Participants : Avramesco ( Capitaine - AI.) ;Bute (N.); Cialicof (Jelesco); Codreano (G.); Constantinesco (J.-N.); Coshovianu (-N.) ; Dinnulesco (T.); Dragomir (Gr.); Eftimie (Constantin); Fortunesco (D); Ghilzesco (A.); Giurgea ( A. ); Grivel ( Félix) ; Manea (Enacké); Margarit (J.); Missir (N. et M.); Naco(C.) ;Popesco (B.) ; Vladoiano ( J.)

Medalie de Bronz
Adam Nicolas, Botoshani
Carlova Constantin, Gura-Niajlov
Coshoveanu N-G
Dragomir Gr., Prutna
Eighes (B.) fils, Botoshani
Ghitzesco (Alexandre), Hushi
Gradisteanu C-Helene, Bucharest
Jacobovici J., Jassi
Horn Ghersim, Jassi
Manea Enake, Craiova
Maciuneano A-D., Rom-Valcea
Papajani-Stavri, Bucharest
Paraschivesco C., Focshani
Plagino (Emma de), Plaineski
Petrash D-G, Tecuciu
Rhein et Cie, Azuga
Societe Roumaine pour le commerce des vin, Bucharest
Vladoianu J., Pancriu

Mentions Honorables
Boemches Carol, Turnu Severin
Bute N-N., Nicoresti
Eftimie (Le prêtre C.), Nicoresti 
Fortunesco (D.-J.), Craiova
Janelidis-Stelian, Braila
Jonesco-Canutza, Urlatzi
Mateesco (G.),  Sinaia
Lupasco ( Constantin), Murgeni
Metaxas (C.-Tb.) et Cie, Racacjuni.
Mihailesco(Etienne), Craiova
Mihailesco (T.-F,), à T.-Séverin.
Missir (N. et M.),  Panciu
Naco (Constantin), Nicoresti
Tunaru (N.-J.), Sinaia

Din Transilvania (parte a Ungariei la aceea data) s-au facut remarcati urmatorii:

Medalie de Aur:
Teleki (Comte Adam), à Maros-Ujvár/Ocna Mures (Alba)
Teleki (Comte Samuel),à Sáromberk/Dumbravioara (Mures)
Teutsch (Joseph-R.), à Segesvâr/Sighisoara (Mures)

Medalie de Argint:
Dobosfy (Aloïse), Nagyvàrad/Oradea (Bihor)
Gerendy (Etienne), Sôvényfalva/Cornesti (Mures)
Janky et Cie, Nagyvarad/Oradea (Bihor)
Mészáros (Etienne),  Felvincz/Unirea (Alba)
Potsa (Joseph de),  Sepsi-Szt-Gyôrgy/Sfantu Gheorghe (Covasna)
Société des viticulteurs de Transylvanie, Medgyes/Medias (Sibiu)
Syndicat des viticulteurs de Transylvanie, Kolozsvàr/Cluj-Napoca (Cluj)
Szabo (Samuel), Kolozsvâr/Cluj-Napoca (Cluj)
Tagányi (Etienne), Arad (Arad) 

Medalie de Bronz
Apor (B. Charles),  Maros-Vasarhely/Targu Mures (Mures)
Balogh (Alexius),  Felvincz/Unirea (Alba)
Hoch (Joseph), Baromlaka/Valea Viilor (Sibiu)
Rackzy (Auguste), Medgyes/Medias (Sibiu)
Rajcsânyi (Albert), Vilàgos/Siria(Arad)
Wenkheim (Comte Frédéric), Boros-Sebes/Sebis (Arad)

Mentions Honorables
Zeyk ( Baron Joseph ) aîné, Maros-Gombas/Gambas (Sibiu)