Gama Remole Frescobaldi 2019

Pe scurt, gama aceasta cuprinde produse de buget. 35-40 lei pe sticla inseamna buget pentru un nume legendar in Toscana, o intreprindere familiala care produce vin si altele din secolul XIII. Un lucru bun e ca toate sunt moderate din punct de vedere al volumului de alcool 12-12,5%, prietenoase, cum s-ar spune.

Bianco este Trebbiano cu ceva Vermentino, tipic toscan. Are pere, piersici, ceva floral, promite dulcegarii (in registru sec sau pe aproape) si livreaza in gust fix asta. Cine prefera vinurile austere, sa caute in alta parte, asta e pentru restul lumii.

Rose este Sangiovese all the way. Si e cel mai "multumitor de multime" dintre toate. Si aici restul de zahar e peste media papilelor mele, insa are coerenta, lasa impresia de parfum de florarie, usor intoxicant. Citrice si fructe rosii completeaza profilul. Dragut e corect spus. Nu frumos, ci dragut. 

Rosso a fost preferatul meu, poate pentru ca au avut putina rezerva cu nivelul de zahar aici, insa nu e numai asta. E un vin curat, un vin care la pahar intr-un restaurant nu poate da gres, are stofa de Toscana, chiar daca facuta in loan in Romania. Poate m-am exprimat sententios, insa ce e evident e stiinta si experienta de a pune in pahar ceva cu amprenta, insa altfel complet democratic. Mi-a placut cel mai mult din serie. Foarte versatil gastronomic in egala masura. (Sangiovese cu Cab, pentru cine e curios).

Daca ma intrebati de puncte...well, cred ca la un concurs cu standarde medii vor lua aur toate, deci 85 and up. Dar asta e intr-un registru...hm...comercial. 

In concluzie, ce sa zic, intotdeauna am apreciat demonstratia de forta si experienta pe care producatorii mari, cu traditie le pot aplica si in gama mica. 

Stiti cum e, cand Picasso mazgalea pe un servetel cred ca avea sentimentul ca neinsemnata bucata de hartie tocmai a capatat o viata noua.

Păstrarea vinului în Țările române. Secolele XVI-XIX

E aproape o teză națională, pe care o împărtășește multă lume, conform căreia România este un loc binecuvântat agricol, cu pământuri unde toate cresc din abundență, dar și într-o calitate deosebită. Roșia de Buzău, piersica albă dobrogeană, mărul de Voinești etc, toate sunt mai bune, mai gustoase decât cele din afara țării. Vinul…”păi cum nea Costică, mi-a adus ăla micu’, de la el, din Franța, un vin din ăla dă Bordo, păi ce nene, ăla al meu de butuc din bolta de la Chiorogârla e peste el, ce să mai...” Sigur că aceste prejudecăți patriotarde au sâmburele lor de adevăr, condițiile geoclimatice făcând ca anumite părți din România să fie foarte prielnice anumitor culturi. 

Pe lângă acestea, dacă e să ne referim exclusiv la vin și la cultura viței de vie, mai există un motiv pe care l-am surprins succint în seria despre șpriț, dar altfel am trecut razant pe lângă el. 

Adesea, și nu de ieri de azi, rezultatele pământului roditor depind decisiv de munca omului. Un ușor retard istoric, cauzat în principal de condițiile geo-politice, de o insecuritate sistemică a principatelor romane în fața invadatorilor (tătari, turci, polonezi, cazaci etc) și de o insuficientă comunicare cu alte culturi, a fâcut ca priceperea agricolă a locuitorilor să rămână la un standard rudimentar, până târziu, la porțile modernității. 

FRANCO SIVORI, un genovez dintr-o familie înstărită, o perioadă secretar domnesc al lui Petru Cercel, consemna în memoriile sale din 1581, următoarele: 

"[Țara Românească] are multe dealuri bogate în vii, care produc mari cantități de vinuri de mare preț, albe și roșii. Este adevărat că muntenii nu știu cum să le păstreze, astfel că după trecerea unui an ele se prefac în oțet; acest lucru se întâmplă din lipsa lor de grijă și nu din vina vinului". Să reținem câteva idei, anume întinderea viilor, vinul bun, dar și nepriceperea locuitorilor în păstrarea lui. 

Două sute de ani mai târziu lucrurile nu stăteau deloc altfel, după cum aflăm de la topograful german FRIEDRICH WILHELM von BAUER (Memoires historiques et geographiques sur la Valachie, 1778) "Vița de vie este ultimul obiect de preocupare în Țara Românească; ea crește acolo pretutindeni, măcar cele care se cultivă de obicei, cu rezultate mai bune la poalele munților (= dealurilor). Vinul nu este numai bun, dar este și din belșug. Sunt și unele vinuri care se iau la întrecere în calitate cu cele din Ungaria și, dacă sunt puține, aceasta este numai din vina locuitorilor, care nu se pricep nici cum să-l facă, nici cum să-l păstreze". Pe lângă cele deduse mai sus, adăugăm o idee ironică: vinul e bun, dar nu din vina celor care îl fac.

La final de secol XVIII cazierul se lărgește, istoricul și muzicianul elvețian FRANZ-JOSEF SULZER, autor al lucrării Istoria Daciei Transalpine (1781), ne transmite același lucru: "vinurile din Țara Românească sunt foarte bune, dar se păstrează foarte rău". 

Mai departe, scriitorul german L.P. BALTHASAR VON CAMPENHAUSEN (1790) spune cam aceleași lucruri, de data aceasta despre obiceiurile moldovenilor: "rareori moldovenii lasă fructele lor să se coacă bine. Vinul lor ar fi fost bun dacă l-ar fi tratat ca lumea. Plantează vița de vie atât către miazănoapte, cât și către miazăzi. Lipsa de curățenie a pivnițelor contribuie, nu în mică măsură, la luarea gustului vinului care și așa e putin calcaros". Ei, în Moldova, iată alte păcate: cules prea devreme și lipsă de igienă în crame...Bine, să fim corecți, vorbim de secolul al XVIII-lea când ne îndoim că fie și în Burgundia igiena era o mare prioritate, mai ales la nivel de masă (iar unii vizitatori ai țării lui Rabelais, Doamne iartă-ne, jură că și azi ici-colo sunt probleme foarte mari din acest punct de vedere). Cât despre izul calcaros, în zilele noastre postmoderne ar fi probabil considerat expresia unei mineralități interesante și ridicat în slăvi.

După o lectură mai atentă a mărturiilor călătorilor străini (cuprinse printre altele, în cele zece volume ale lucrării Călători străini despre Țările Române, apărute de-a lungul timpului sub patronajul Institutului de Istorie "Nicolae Iorga" al Academiei Române) sesizăm că deși la unison se consemnează abundența culturilor cu viță de vie, iar nu puțini vizitatori au apreciat calitatea și mai ales ieftinătatea licorilor de pe aceste plaiuri, totuși meșteșugurile facerii vinului și al păstrării sale nu erau foarte dezvoltate.

De altfel, reținem de la Păstorel ca podgorenii din Drăgășani aveau încă probleme cu oțetirea vinului din pricina deficitului de aciditate, nu în evul mediu, ci în interbelic! Dupa cum știm astăzi oțetirea vinului se produce din pricina unor bacterii acetice a căror dezvoltare este favorizata în vinuri cu tărie și aciditate mică.  Sigur, veți spune, ca în secolul al XVI-lea nu se putea adăuga acid tartric pentru evitarea acestei chestiuni, și cu toate astea, podgorenii italieni și francezi descoperiseră de mult că prin adăugarea în strugurii copți a unei părți de fructe necopte, mai bogate în acid tartric, problema se poate ameliora. Ca să nu mai vorbim de tratamentul cu sulfiți, chestiune la fel cunoscută în Franța chiar din Evul mediu. Dar sigur, după cum se știe, cea mai eficientă metodă de combatere a oțetirii este vinificația rațională (selecționarea strugurilor, igiena în toate etapele vinificării, limpezirea musturilor, asigurarea unei temperaturi constante pe perioada fermentației). 

De precizat că în Transilvania lucrurile stăteau oarecum altfel, transmiterea de informație în spațiul vorbitor de limba germane și maghiară făcând ca incidența problemelor descrise mai sus să fie mult mai mică. Din nou vă amăgesc cu un episod special dedicat vinurilor din Ardeal și Banat, mult mai intens consemnate de multitudinea de călători străini, din pricini geo-politice evidente. 

In această ordine de idei trebuie amintită ipoteza că "emanciparea" vinurilor moldave dupa 1800 se datorează unui sibian de origine germană- ANDREAS WOLF, medic, profesie pe care și-a practicat-o cu destul succes în Moldova.  Legăturile de prietenie cu diverși boieri l-au făcut să-și extindă consultanța și în alte domenii. Astfel aflăm din descrierea textelor sale că "este criticată lipsa de grijă cu care este dusă munca la vie și în toate fazele de pregătire și păstrare a vinului". După toate probabilitățile pritocirea vinului este introdusă în Moldova chiar de respectivul, în 1780. El mai dă și o serie de reguli, spre a fi aplicate pe viile marilor boieri, spun autorii antologiei (Călători străini despre Tarile Romane vol X, partea a II-a, pg. 1256). 

De asemenea foarte puțini producători de vin își puteau permite pivnițe, negreșind prea mult în a spune că doar curțile domnești și ale marilor dregători posedau așa ceva în suprafață suficientă. Poate și unele mănăstiri. În rest, beciurile acolo unde existau, mai ales în hanuri, permiteau păstrarea vinului doar de la an la an, obicei adânc înrădăcinat, se pare. (De altfel, cu ironie fie consemnat, consumul rapid și în totalitate, până la "datul frunzei", pare o metodă de combatere destul de eficientă a alterării vinului, metodă practicată în unele părți din țară și în zilele noastre).

Altfel, aflăm că păstrarea avea loc în budane mari, iar vinul era tras direct din butoi în ulcioare de lut, atunci când era cerut. E ușor de înțeles că astfel vinul, oricum nu tocmai de primă calitate, se oxida și mai rapid prin expunere la aer.

70 de ani mai târziu descoperim o mărturie despre neaoșa și incipienta “industrie a ospitalității”. Sigur, poate că respectivul ar fi putut nimeri într-un loc ceva mai onorabil, la București, însă mă îndoiesc că ar fi rămas foarte plăcut surprins și acolo. Nu putem spera decât că vinurile de la popasul din aceeași localitate sunt azi mai bune, ca să fim puțin malițioși.

“Ne-am oprit un ceas în satul Călugăreni (da, acel Călugăreni n.n), ca să luăm masa. Hanul era plin de valahi cu căciuli frigiene din blană de oaie şi de ţigani zdrenţăroşi. Am cerut să fim tratataţi cu tot ce era mai bun în casă, dar masa mea a fost alcătuită dintr-o omletă tare şi o coajă de pâine neagră, însoţite de un lichid respingător care ar fi trecut drept oţet în orice altă parte a lumii, dar pe care l-am plătit drept vin valah”, spune medicul american JAMES OSCAR NOYES în România țară de hotar (aparută în traducere la Humanitas, 2016), lucrare consemnând călatoria sa din 1854 (pg. 95).

American, ce să știe el! Știa șapte limbi, dar nu i-a folosit la nimic, vorba bancului. Însă, glumă, glumă, dar pe seama cui o fi!? Exact din aceeași periodă (din același an, de fapt) ne amintim de ANONIMUL POLONEZ: “Vin bun, muntenesc, aproape nu există în București. De obicei este acru, dar în două cu apa minerală este cu desăvârșire plăcut de băut. Dacă au aici vin bun, atunci acesta este de la Odobești din Moldova”, jurnal reprodus în Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea (volumul 6 : 1852-1856, Pg 196).

JOSEPH CAILLAT a fost un medic francez care a practicat in Principate intre 1845 si 1848, iar in 1854 si-a publicat amintirile in revista L'Union Medicale care aparea la Paris (ibidem pg. 253) si am mai mentionat interesanta sa opinie asupra felului in care dulceturile erau folosite in scop medical pe plaiurile noastre. Insa om civilizat fiind nu putea sa treaca cu vederea vinul din experientele sale. Opinia e urmatoarea: "Podgoriile din Ţara Românească pot da excelente vinuri. Cel de Drăgăşani provine din cei mai buni butuci din Ungaria şi se aseamănă Tokay-ului sec; cel de Buzău se aseamănă cu Malaga. Din nefericire nu există pivniţe bune În ţară. Mai mult obiceiul de a consuma zilnic dintr-un butoi de 600-1 200 de litri, face ca acesta să se acrească repede, astfel vinurile sunt proaste. Vinurile roşii sunt mai rare decât cele albe şi mai puţin cerute, pentru că au reputaţia de a constipa, de a irita hemoroizii, boală atât de frecventă în Orient". 

Asadar pe langa laitmotivul pastrarii necorespunzatoare, ni se ofera si un rudiment de explicatie pentru aplecarea romanilor catre vinul alb, o anomalie statistica fata de alte tari consumatoare. Astfel la nivelul anului 2018, piata era dominata de vinurile albe (aprox. 60% din volumul productiei). Daca adaugam ruda rose in discutie, deja vinul rosu este intr-o si mai accentuata minoritate.    

THIBAULT LEFEBVRE, avocat la Curtea de Casatie si la Consiliul de Stat, membru al Academiei din Blois, al Societatii din Berry si al Societatii de Economie Politica din Paris, descrie cu o sinceritate rece capitolul “vin” din economia Valahiei

In volumul "Études diplomatiques et economiques sur la Valachie", Paris, 1858, francezul Lefebvre compara fara indoiala mestesugul din patria sa cu cel de la fata locului. Incepe bine, dar totul se duce la vale dupa propozitia de inceput:

“Vinurile din Tara Romaneasca sunt placute si alcoolizate. Via, desi prost ingrijita are struguri dulci, care se coc repede si sunt incalziti de un soare tropical. De aici ne explicam ca vinurile din aceste tari nu sunt renumite, nu sunt cautate si nu se exporta. Iata care sunt cauzele: oamenii din aceste tari nu stiu sa ajute natura. In acele locuri unde planteaza vii, in campia Dunarii, pe colinele din Dragasani sau pe versantele Carpatilor ele au fructe dulci. Via are inconvenientul exuberantei. Vigoarea sa se evapora, iar vrejurile cresc in detrimentul fructelor. Cu cat acestea din urma sunt mai numeroase si mai bine hranite, trebuie sa tai si sa plivesti tufele cu grija, dar podgoriile romanesti nu cunosc decat ingrijirile primitive, iar via se pliveste o singura data. Nu pun alti araci decat in august pentru a lasa soarele sa patrunda Ia struguri si nu o curata decat in septembrie, cand bobul isi schimba culoarea. Curmei de vita atarna spre pamant, fara a fi indepartati sau sprijiniti de prajini, se incaleca intre ei, se amesteca cu plantele parazite si dau acestor plantatii fizionomia unor paduri virgine. Viile sunt inconjurate de gropi care le apara de coltii vitelor [...] Casa podgoreanului este un simplu bordei sapat in pamant, acoperit cu argila extrasa din noroi si aflat in apropierea podgoriilor importante. Putinele ingrijiri date de podgorean asigura obtinerea unor struguri minunati”

Imaginea unui mestesug aflat in stadiu primitiv este intarita si de consemnarile lui Lefebvre privind fermentarea si pastrarea ulterioara a vinului. Insa tot aici apare si un prim exemplu de modernizare, un prim pas de trecere de la un obicei eminamente agrar la o industrie:

“Culegerea viilor incepe in 20 septembrie. Vinul se face fara grija; nu este suficient de fiert in tocitoare si se pune in butoaie de o asemenea capacitate incat doi boi abia pot sa urneasca unul dintre ele. Butoaiele sunt lasate mostenire din generatie in generatie. Odata vinul vandut, pastreaza butoiul, il clatesc sau iI afurna, iar la urmatoarea recolta il umple cu vin fara a se opri in fata gustului acru sau mucegait, care poate fi luat din butoi. Vinul astfel facut nu poate fi conservat de la un an la altul si nu poate suporta transportul pe mare. Greseala este a omului care nu il ingrijeste si nu a naturii vinului. Ingrijit de profesionisti el s-ar ridica Ia inaltimea vinului de Sauterne' si a celui de Grave', ar putea fi conservat bine si ar putea suporta toate avatarurile unei traversari maritime. Deja s-a facut o experienta in acest sens. Un francez, venit din alte parti, dar care a avut un destin potrivnic, si-a intors atentia spre cultura de vita-de-vie si s-a concentrat pe comertul cu vin. Stabilit langa Dragasani, a plantat vii, a sapat pivnite, a fabricat butoaie portative, ingrijindu-se de vin, iar acum recolteaza vinuri albe, care nu sunt cu nimic mai prejos decat soiurile din Bordeaux, si distileaza tuica Ia 21-22 grade. A reusit astfel sa le expedieze in Anglia si Belgia si a putut sa creeze, in tinuturile in care locuieste, o industrie perfectionata si un nou articol Ia export” (ibidem, Pg 279)

In multe locuri din mediul rural putine s-au schimbat fata de acum 150 sau 300 de ani. Vinul se face in aceleasi budane duhnind a bacterii, afumate cu pucioasa an de an, imprumutand vinului un damf caracteristic.

Însă pentru a nu fi banuiți că facem cumva parte din cei care denigrează trecutul de aur al poporului, trebuie să îndulcim tonul și să amintim că la nici 30 de ani după aceste relatări, tonusul industriei (și a vinului și a ospitalității) se va schimba radical. (foto meniu revista Romanul, 1881)

Ioana Parvulescu
Viata ca un ziar, Humanitas 2011

Putem vedea din ilustrație amănuntul că în 1881 se serveau la o petrecere în cinstea fondatorului revistei Românul, adică C.A. Rosetti, niște vinuri adevărate. Apropos, rămane a fi stabilit dacă a fost și Eminescu prezent. Probabil că nu, din păcate pentru el, dacă ne luam după luările de poziție din opera sa politică. Dar dacă ar fi fost, mai mult ca sigur că ar fi rămas surprins că în aceeași listă cu Lafite, Roederer și Johannisberg ar fi fost un surprinzător Dragașani de 9 ani. Așadar pe lângă standarde și gusturi, se schimbaseră și deprinderile privind facerea și păstrarea vinului. Sigur, la mijloc erau tot agenturile străine de la Bruxelles, pardon Paris, cu toată intelighentia cultivată acolo.

Câte lucruri s-au schimbat în doar 30 de ani în Principate! Hm, cam ca industria de vinuri de după 89. Până la urmă, azi putem bea din nou cu satisfacție un vin de Dragașani maturat îndelung, și ceva ne spune că poartă același nume pe etichetă.

Din pacate, după cum am mai văzut și vom mai vedea, când să fie bine…a început să fie rău. Și, după o scurtă perioadă, ne-am întors la apucături nu tocmai fertile pentru vinul de calitate.

*textul de fata a cunoscut mai multe variante publicate succesiv pe acest blog cat si pe o platforma externa. 

Omul care nu are o statuie in Dragasani

Gasim acestea in scrierile economistului Thibault Lefebvre ("Études diplomatiques et economiques sur la Valachie", Paris, 1855-1857), traduse in parte in "Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea". Insa numele negustorului e trecut sub tacere. Lefebre vorbeste insa despre cum arata mestesugul vinului la noi inainte. Poate ii vom dedica un alt articol, insa "primitiv" pare sa fie un laitmotiv.

Cine a fost acest francez din Dragasani venit pe plaiurile noastre ca sa emancipeze industria vinului? Dupa ceva investigatii am ajuns la concluzia ca nu poate fi decat un anume Joseph Condemine. 

Numele lui il gasim pomenit si de Nicolae Iorga, in "Istoria românilor prin calatori", de unde aflam ca intre anii 1842 si 1846 Condemine facea (sau incerca sa faca) comert cu lemn, mai bine zis cu doage pentru butoaie. Se pare ca regimul politic si economic instabil, tara fiind sub ocupatie rusa, facea extrem de dificila orice incercare de comert international ("greutatea exportului face pe cutare din ei să lase rușilor pentru un preț de nimic doagele gata făcute"). Insa pare-se ca francezul a reusit "pentru lemne intreprinderea lui Condemine in 1842-6 pe mosiile lui Stirbei dadea cele mai bune sperante, vanzandu-se de 90.000 de galbeni pe an lemne de fag (i se vandusera pe sase ani 116.000). Cei patruzeci de lucratori fusesera adusi anume din Franta. 3.000.000 de doage vandute la Marsilia aduserä un castig de 250.000 de franci" (tot N. Iorga, Istoria comerțului românesc, vol. 2)

Condemine s-a stabilit in jurul anilor 1845-46 la Dragasani, nefiind o coincidenta ca acolo avea mosii pomenitul Barbu Dimitrie Ştirbei, cel care peste putina vreme isi va incepe domnia (in doua perioade: 1848–1853, 1854–1856).

De altfel, in 1849, Condemine va infiinta "Compania de inologhie", una din primele societati comerciale din Tara Romaneasca (probabil prima) avand obiect de activitate producerea vinului. "Aici, la 4 martie 1849 a elaborat statutul unei societati anonime cu denumirea de „Compania de inologie”(oenologie) avand ca obiect ,,negotul cu vinuri ” pe teritoriul Tarii Romanesti cu sediul la Dragasani. Era prima incercare de industrializare a vinurilor din podgoria noastra"(sursa). Printre actionarii "societatii de inologie" "figurau domnitorul Tarii Romanesti, Barbu Dimitrie Stribei, Boierii Ioan Filipinescu, Ioan Otetelisanu, Constantin Sutu, Bengescu si „alti mai multi frantuzi” intre care Labouret (casatorit cu una din fiicele lui Condemine, Fairon)"(idem).

Joseph Condemine decedeaza in 1852. La Dragasani, in urma sa, va ramane si o biblioteca particulara, dar si un oficiu postal (in inventarului Fondului prefecturii Valcea ramanand consemnata in 1850 "infiintarea unui cantor de expeditie a scrisorilor particulare la Dragasani pe seama negustorului supus francez Condemine Joseph")

Cum se scriu soiurile de struguri sau vin? Cu litera mare sau cu litera mica?

Nici nu mai stiu de cate ori nu a sosit pe blogul meu sau pe Facebook cineva sa-mi scoata ochii ca am scris "fetească" si nu "Fetească". Eu ma stradui sa scriu cat mai corect, insa mai gresesc, desigur, din pricina grabei sau a neglijentei. 

Apoi, pentru ca provin dintr-o generatie care a invatat sa tasteze fara diacritice (in "vechimea mare" MS Word nu avea aceste caractere specifice) imi e foarte greu sa scriu astazi cu ele. De regula, o fac doar pentru articole pentru terți, iar la mine pe blog sau Facebook doar cand e absolut necesar pentru intelegerea textului. Stiu sigur ca nu sunt singurul. Asta e, fiecare cu pacatele (sau păcatele) sale!

 Exista un soi de comportament des intalnit in online, iar cel care il adopta a capatat denumirea de "grammar nazi". Daca ma intrebati pe mine e un soi de viciu moral. Foarte multi din cei care practica obiceiul nu o fac dintr-o mare dragoste pentru limba lor, nici din dorinta de a-l indrepta ortografic, ortoepic şi morfologic pe impricinat, ci pentru a-si demonstra superioritatea asupra celuilalt. Superioritatea intelectuala, morala etc. Nu conteaza ce scria respectivul, daca era o idee interesanta sau nu, important e ca e un "i" in plus sau o virgula rebela undeva. Sigur ca scrisul cu greseli spune ceva despre om, insa ar trebui sa privim lumea cu mai multa intelegere.

Asadar, cum se scriu soiurile de struguri sau vin?

Din  "Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române" (cunoscut ca DOOM 2 din 2002, la pagina LV) aflam ca se scriu cu litera mica "varietati de plante si de animale, soiuri de vin, produse alimentare etc.: aligote, angora, astrahan, babeasca, buldog, cabernet [...]". Cu precizarea: "pe etichete, numele unor produse se scriu cu litera mare".

Nu sunt filolog, insa din cele de mai sus deduc ca in afara cazului in care scriem textul unei etichete care anunta un soi de vin sau de struguri in interiorul recipientului, soiurile de struguri sau vin se scriu cu litera mica in interiorul unei propozitii. In schimb, daca citezi denumirea comerciala (ex. Monogram Feteasca neagra 2016), atunci o poti face cu litera mare, pentru ca asa apare pe eticheta, zic eu...

Daca vrei tu sa le scrii cu litera mare oricum, oriunde...fine!  Si eu le-am mai scris asa. Mai important e sa se inteleaga ce scrii acolo, adica ideea, daca ma intrebi pe mine.

Trei din Nocturne, gama noua de la Purcari

Dragi confrati in ale gusturilor fine, ibuprofenului si ACC 200, am primit pe adresa redactiei trei exemplare din gama noua de la Purcari. 

Se numeste Nocturne pentru ca strugurii au fost culesi noaptea. De ce nu? Marketing. 

Daca e sa banuiesc, era nevoie de o gama care sa replice componenta monovarietala a vinurilor din gama de baza, arhicunoscuta si ubicua comercial, dar pe un raft mai sus si destinata horeca, ca sa nu mai zica clientul la restaurant ca vinul din meniu e de 2,5x mai scump decat la marketul aflat la 30 de metri de masa lui.  (ok, bad joke, mai ales ca prin multe locuri de azi s-au inchis iar locantele)

Anyways...Pinotul grigio si roseul sunt in mod cert la un nivel mai ridicat decat cele din gama de baza. Si din fericire amanuntul in plus nu este dat de intensitatea aromatica sau giumbuslucuri gen lemn, ci de finețe. 

Pinotul e mai rezervat, mai educat, aduce note de mar si para, mici arpegii florale, prospetime gustativa nativa, pe picioarele ei, o remanenta buna, delicat citrica.

Roseul, blend din Cabernet Sauvignon, Merlot si Rară Neagră, imi confirma impresia ca la Purcari e un departament intreg care se straduie zi si noapte sa faca roseuri cum imi plac mie. Au o tabla acolo cu titlul "ce ii place lui George la un rose". Si Federico Giotto, oenologul responsabil de gama asta, a stat, a cumpanit, a studiat si a produs. Rose low-key, mai ambiental, ca albumele noi ale lui Nick Cave sau Radiohead, delicat, suav, dar cu un grip bun, progresiv pe palat, lungime buna. Pentru poliția descriptorilor declaram: fructe albe, piersici, fructe rosii de padure.  

Am pus ca prima poza Cabernetul pentru ca mi-a iesit mai bine decat celelalte. Ceea ce nu pot sustine si cei de la Purcari cu vinul. Serios, am ramas nedumerit: gama horeca, adica pop&pour, albe bune, rose la fel si tu vii cu un Cabernet sauvignon 2019, crud, greu, taninos, intr-un cuvant nerafinat, adica exact opusul celorlalte. Sigur, se va aseza in timp. L-am rugat frumos si in cateva ore cat a stat in decantor s-a mai rotunjit pe la colturi, fiind mai usor de baut, insa e nitel contraproductiv sa faci asta intr-un restaurant, nu-i asa?

Ma uit in globul de cristal si daca gama de baza e pe la 35, probabil Nocturne va fi 45, RPC ok pentru piata autohtona. Exista diferenta vizuala, vinul in sine (bine, nu cabernetul si nu acum, cel putin) este mai polizat decat cel deja cunoscut, asadar..e bine 

Frescobaldi Alie Rose 2019

Sa notam: producator legendar; istorie milenara; Italia, Toscana litorala; Alie, o senzuala nimfa a marii; probabil nici forma sticlei nu e aleasa chiar intamplator, sugerand acelasi areal concupiscent; Syrah, Vermentino (5%). Si da, rezultatul e conform asteptarilor si chiar mai sus: e unul din cele mai bune roseuri incercate in ultima vreme, are atat finete, eleganta, dar si prospetimea necesara, arome frumoase, clare, florale, fructe rosii, grapefruit . Pe scurt: un rose extrem de reusit, seducator si foarte usor de baut. 

~75lei, 90 pct

Mic rococo lingvistic cu Sapient Rose 2019 de la Licorna Winehouse

"Sapient" este un adjectiv englezesc foarte asemănător, dacă nu identic în înțeles, cu neaoșul  "sapiențial", adică legat de înțelepciune. Presupun ca varianta engleza este mai frumos curgătoare auditiv ca brand. Cel puțin pentru Licorna Winehouse (sic!). Brand...in engleza termenul provine din germana veche unde însemna acțiunea  de a însemna ceva cu o făclie sau un lemn arzând. Ca fapt divers, egiptenii au fost pare-se primii care au "branduit" ceva. Sigur, în cazul lor erau vite, dar nu s-au oprit aici, trecând ulterior și la oameni. Pentru noi brandul ar fi un marcaj. O marcă. În fond, dacă ei au "registered brand" , noi avem "marca înregistrată". Ceea ce îmi închipui ca Sapient este. Marca este și o graniță, o linie între comun și străin, între ordinar și extraordinar, adesea apărată de marchizi, adică cei desemnați sa apere marca. Nu m-ar mira ca licornul(sau licorna, după caz) sa fi fost marcat pe unele din blazoanele lor. Vinul de azi mi-a invocat acest periplu lingvistic, prin caracterul de graniță între roseul de vară, șăgalnic, și roseul de iarnă, mai tare, structurat și serios

Sapient Rose 2019, Licorna Winehouse, Cabernet sauvignon si Syrah, 14,5%, DOC CMD Dealu Mare, 85 pct, ~45 ron

Vinuri de izolare (21.04.2020)

Vila Babiciu Brut rose (private label Smartdrinks)
Spumant de buget mic (28 lei), din sudul Frantei. Are aliura de Provence cu bule (nu persistente). In schimb, baut de sete intra ca in nisipul fierbinte, pur si simplu ai impresia ca dispare, desi paharele tot se umplu. E un soi de mister al naturii si al viciului, cum am reusit sa dau gata 12 sticle in vreo trei saptamani, desi n-a fost nici pe departe singurul companion. Nu dau puncte prietenilor apropiati :)

Laya 2018 (Spania, Bodegas Juan Gil, D.O.P. Almansa, importator Smartdrinks)
Aici avem un blend de 70% Garnacha Tintorera (Alicante Bouschet) si 30% Monastrell, plin de fructe negre, prune afumate, arome de cafea si picanterii. E un vin sanatos, pigmentat si gemos, insa are o parte jucausa care ii confera baubilitate. 85 pct. (~30lei)

3 Miradas 2018 Vino de Pueblo (Spania, DOP Montilla Moriles, Bodega Alvear, imp. Smartdrinks)
Un vin spectaculos si bizar, produs prin metoda oxidativa, rar intalnita azi in afara de clasice, cum ar fi Port sau Jerez. Tot de pe acolo este, insa este un vin linistit, nefortifiat.
Crama este totusi din Andalusia, este una dintre cele mai vechi si desigur ca produce si ea diversele sortimente specifice zonei. Aici au dorit (si reusit) sa transmita ceva dintr-un amontillado. Asa ca vom gasi în principal repere aromatice ca alune, pâine prăjită, niște măr verde atunci când se învârte paharul, aciditate peliculară care acoperă papilele gustative. O experienta. 89 (45lei)

Traminer 2019 Purcari (R.Moldova, IGP Stefan Voda)
Ce bomba! Serios, nu există un singur începător din lumea vinului care să nu-l poata iubi. Este sec, dar bogat în aromă. E din genul de lucruri bune de păstrat în partea din spate a frigiderului când apare soacra sau unchiul cu gura mare care își face singur vinul la tara. Ei bine, nu chiar așa, nu-i așa? :) Sigur, dacă ești mofturos, ai putea spune că un corp mai mare ar fi ajutat, dar este ceea ce este. Pentru 10 euro sau cam asa, e mai mult decât suficient. 87 (~45lei)

Malbec 2018 Purcari (R.Moldova, IGP Stefan Voda)
Cred ca e prima oara cand e facut la Purcari monovarietal. Oricum, Moldova e precum California acum 50 de ani. Romania a avut si ea puseuri "cosmopolite" acum vreo 10 ani, dar ne-am lasat intre timp. Dar Moldova are alte coordonate, putine soiuri in cultura si e firesc sa incerce orice, mai ales ca exportul e singura sansa a industriei lor.
Trecand peste panseurile mele inutile, vinul este unul delicat, cu arome calde. Apar fructe de padure, prune picanterii. Gustul pare nitel liniar, poate varsta plantatiilor sa fie cauza, poate altceva, insa chiar si asa, fara a cauza revelatii are o cadenta placuta si un oarece șarm. 85 (~45lei)

Jiana Rose 2019 (Crama Oprisor, IG Dealurile Olteniei)
Un rose mai corpolent și foarte proaspăt (2019). E din soiul rose, din ce mai răspândit în patria noastră. Nu că ar conta, însă Dealurile Olteniei nu sunt tocmai Cotes de Provence ca să știm ce struguri sunt folosiți, așa de curiozitate. Literatura de specialitate și Wikipedia nu ne spun că roseul de Oltenia e din Cabernet sauvignon, Pinot noir sau mai știu eu ce. In afara de asta, e unul dintre cele mai bune roseuri de la noi, cu aromatica sugerând fructe roșii de pădure, pe care le vom regăsi din plin în gust. Pe final lucrurile se îndulcesc ușor, ceea ce e interesant și atrăgător pentru multă lume. 87 (~45 lei)

Feteasca alba 2018 Gramma (DOC-CT Iasi, plai viticol Visan)

Sunt mare fan al recoltei 2017. 2018 este mai robust, dar ambele au o simplitate minunată, fără arome funky, gust fin, foarte aproape de standardul descris în literatură. Vinurile albe de la Gramma sunt constant vinuri de băut sau de ținut. Dar, cu siguranță, aceasta Fetească alba se va dezvolta în timp. Și există un detaliu amuzant când deschideți sticla. Ceea ce veti gasi, pe langa zambet, este pluta naturală, un lucru de luat în considerare atunci când știi că au folosit Diam de ani de zile. Cred că este o afirmație că acest vin va îmbătrâni bine. Susțin asta si eu. 89 (~45lei)

Feteasca regala 2018 Gramma (DOC Iasi, plai viticol Visan)

Vegetala si moderat florala, cu impresii mieroase si fructe albe, mar si kiwi, aceasta feteasca regala se releva robusta si placuta in gust, cu aderenta gustativa si final acid, putin astringent. Fara a fi flamboaianta, este una dintre exemplarele interesante an de an. 86 (~40lei)

Feteasca Neagra 2018 Gramma (DOC?)

E vin misterios. Inca in stadiul de maturare, fără contraeticheta (nu este inca disponibil oficial). Însă e ceva de urmărit. Absolut tot ce e in canon se regăsește în vin: prune, picanterii, corp mediu. Vin foarte serios, complex, genul care deși este ușor de băut, te pune la respect. Sorbi încet și te gândești că până la urmă este primul lor vin roșu care bate la porțile ligii mari. Bravos! 90 (pret necunoscut)

Babeasca neagra 2018 Tata si Fiul (Apcovin Focsani, DOC Nicoresti)

Îl știu de când era mic, proaspăt îmbuteliat. Este un vin curat și bine lucrat. Interesant e că s-a dus într-o zonă mai apropiată de rara de Purcari, decât de rubiniul M1. Culoarea nu e străvezie, însă nici foarte intensă. Roșul rubiniu da semne de maturitate, însă știm că băbească are obiceiul ăsta. Avem pielărie, fructe roșii si un iz pământos-vegetal, de rădăcinoase. Gustul e așteptat de suplu, însă nicidecum apos, aciditatea este potrivită și apar tot felul de picanterii care se prelungesc in postgust. Remanență este respectabilă. La 40 lei nu ai ce sa comentezi pe partea de RPC. Plus ca intervine și patriotismul zonal, fiind un DOC Nicorești. Sigilat cu ceară, dop compozit (care putea fi mai mare). 2018, 13.5%, disponibil la cramă sau prin curierat. Și da, este cea mai buna băbească la ora actuală. 86 (~40lei)

Feteasca neagra 2018 Tata si Fiul (Apcovin Focsani, DOC Nicoresti)

Judecând profilul aromatic și după "granulația" taninurilor iată un Medoc modern și reușit la 20 euro. Doar că e o fetească neagră de Nicorești produsă de o cramă de lângă Focșani. Costă la jumătate și mai bine. 2018, 13.9%. Vin serios, iar 2-3 ani o să-i facă bine. 86-87 (~35lei)

Feteasca neagra si Babeasca neagra 2017  (Apcovin Focsani, DOC Nicoresti)

O sa zambiti, dar mi-a placut mult, poate pentru ca avea unele scurgeri pe langa dop, semn ca ceva timp vinul a intrat in contact cu aerul, insa sunt convins ca nu foarte mult. Tocmai pentru ca mi-a placut vinul si nu sunt din cei carora le plac aromele "descompuse".  Vinul a fost evident mai evoluat decat in mod normal, insa a aparut si o finete, la care a contribuit desigur subtirimea babestii, insa era ceva acolo, jucaus, suplu, desi cu ceva forta (14%). 87 (35lei)

Grasa de Cotnari Colocviu la Moscova 2018 (Casa de vinuri Cotnari, DOC-CT Cotnari)

Un vin competent. Mineral, cu aciditate tăioasă, desi e ceva glicerinos in gust care contribuie la corp si la senzatia de plinut. Sincer dupa atatia ani de dulcegarii incerte e o variatie bine venita, pentru ca abia în sec îți dai seama de potențialul ridicat al strugurelui. O recomandare fermă pentru cei care s-au ferit pana acum! 85 (35 lei)

Tamaioasa Romaneasca Colocviu la...undeva 2018 (Casa de vinuri Cotnari, DOC-CT Cotnari)

In legatura cu brandingul, ar trebui sa o ia mai moale cu turismul, mai ales ca sunt vremuri de carantina si poate o sa mai fie. Glumim in fata nenorocirii, desigur, insa e greu sa tii minte toate asocierile de orase si struguri pe care CdV ni le propune. Toata lumea stie ca e o gama Colocviu si una Domenii. Lasati-o asa! Fara Barcelona, Paris si Novosibirsk.
Altfel: da, dom'le! La banii acestia este un vin aromat in sec de foarte buna calitate. Are tot ce astepti de la soi, intr-un corp suficient de robust, citric, usor de inteles si de baut. Ca realizare tehnica este de apreciat. Sa mai faceti! :) 85 (35 lei)

Feteasca neagra 2017 Domenii (Casa de vinuri Cotnari, DOC-CT Cotnari)

E un stil de feteasca neagra pe care il agreez. Fruct, nu foarte copt, din zona tipicitatii de canon (prune, visine) corp mediu-minus, fara lemn inutil, alcool bine integrat, fara sa sara calul. Ce nu agreez in mod special este restul de zahar un pic cam mare. Sau in fine, senzatia e ca fie putea fi si mai acida, ca sa compenseze, daca tehnologic nu s-ar fi putut tine mai jos restul de zahar. Inteleg ca e o gama populara, insa sa mai invete si lumea sa bea :) Mai lasati-o cu dulcele ca produce comorbiditati. 84 (30 lei)

Clar 2016 (Dagon Clan, DOC Dealu Mare)
Sunt unii din preferatii mei din zona, poate pentru ca sunt mai geeks si foarte mici.
Cum anul ăsta scrumbia păstrăv se făcu, cred că această fetească albă de viță veche cu ceva sauvignon, fermentată in baric este complementul optim pentru vietatea amintită. Excelent vin, serios, cu aromatica de flori, ierburi, fructe albe, textura frumoasa, fină, amintind de vinurile burgunde cu care Mark Haisma este obișnuit. Desi are câțiva ani la bord, e proaspăt și acid, numai bun pentru lighioane acvatice. N-am stridii la îndemână, dar cred că ar fi mers și cu ele de minune. 88 (~40lei)

Clestar 2018 (Dagon Clan, DOC Dealu Mare)
Feteasca Alba(jumatate), Feteasca Regala, Tamaioasa. Aromatic, sec, plin, cu soc, fructe albe, mere verzi si o adiere de stejar. Acuma serios, vii vechi, un pic de lemn, oenolog laureat, toate la aprox. 30 de lei? Acuma recunosc: daca am bagat niste bani in izolarea de anul asta, la ei s-au dus o mare parte. Insa nu la vinul acesta ci la unul mai rosu, ca ala e febletea mea. 87(~40 lei)

Har 2019  (Dagon Clan, DOC Dealu Mare)
Mno, asta e un vin din neamul rose, insa pe care nu poti sa te superi. Le-a iesit foarte bun si anul asta. Cab-Syrah. Curge ca un rau de munte. Lin, cristalin, curat. Aromele sunt cele asteptate, insa e bine proportionat, sec si cu mare baubilitate. Bravo lor! 86(~40 lei)

Jar 2016  (Dagon Clan, DOC Dealu Mare)
Asta e miezul, pentru mine. E o feteasca noir cu ceva pinot negru. Ce iese este un soi de Burgundy de Dealu mare, o ciudatenie frumoasa. Nu este mirobolant in complexitate, dar are un profil aromatic distinct, si cu ceva floral si ceva fruct si picant. E genul de vin din care poti bea in fiecare zi si totusi sa nu-ti para rau, in functie de mancare si stare sa vezi in el ceva inedit. As putea sa dau note insa cum am zis la inceput, pentru prieteni ma abtin. Am cumparat pe putin doua cutii doar in tura asta pandemica si cred ca asta tine loc de punctaj. (~40 lei)

Nirvana rose 2019 (Velvet Winery, produs de Corcova, DOC Corcova, Mehedinti)

Uau, un rose românesc foarte plăcut. Usor spre cupru, cu arome curate, definite, ierburi, minerale și apă de căpșune, foarte tanar și proaspat in gust.
Și eticheta ... ei bine, asta e ceva. Cred că înfățișează o persoană obișnuită care luptă împotriva coronavirusului, dar pot sunt doar eu în directia asta.
De asemenea, îmi amintește de Tatiana, o fată care m-a dus catre Nirvana în adolescența. Nevermind! 86 (pret necunoscut)

Feteasca Regala La Tiganci 2018 (Velvet Winery, DOC Dealu mare)
E o feteasca regala foarte competenta, vin solid, realizat intr-un stil mai new-world, cu arome exotice mai evidente. Insa exista suficienta prospetime ca sa sustina impetuozitatea aromatica, deci no harm done. Cred ca poate evolua putin. De fapt, sper. 85 (pret necunoscut)

Chardonnay Wine Deco 2018 (Velvet Winery, DOC Dealu mare)
Ok, chardonnay cu lemn, deja stim unde ne ducem si nu ne ducem in Burgundia. Culoarea e curios mai palida decat ne asteptam. Nasul ne ofera indiciile tostate, usor vanilate ale lemnului, curat, cunoscut. Gustul este proaspat, acid, cu buna densitate. Ma gandesc ca e un mix de baric si fresh, dar...sa nu ma credeti pe cuvant. Vin absolut decent, bine lucrat. 86 (pret necunoscut)

Pinot grigio rose fumee Ion Vladoi 2017 (Domeniul Vladoi, DOC Murfatlar)

Foarte expresiv acest pinot grigio rose baricat. Este 2017, are nevoie de puțin aer și o temperatură de servire mai ridicată ca să se exprime plenar in registrul floral, cu amprenta de vanilie și condimente de patiserie. Gustul este robust, acid și ușor vanilat. A mers minunat cu o supa crema de cartofi (în principal) 86 (~50lei)

Feteasca neagra Anca Maria 2016  (Domeniul Vladoi, DOC Murfatlar)

Un vin jovial, bun intr-o după-amiază insorita, dar nu prea calduroasa. 2016, 14%, DOC Murfatlar, mult fruct (prune, cireșe, vișine), dar și o oarece eleganță lin curgătoare pe gât. Condimente pe final, cat să liniștească ramasitele fripturii de miel. Bine! 87 (~50lei)

Idealist Rose 2019 (Cab+Syrah, Licorna Winery, Dealu mare)
Aici sunt doua secvente. Aromatica (si trebuie sa ne amintim ca e un vin inca in proiect) este cruda, cu tuse evidente de acetona peste aromele asteptate de fructe rosii. Si gustul. Care este satisfacator, in stilul oenologului, corp mai serios, plinatate gustativa, lungime pe final. Sa-l vedem in viitor. Acum nu sunt entuziasmat, dar corpul promite! (pret necunoscut)

Merlot 2016 ANNO  (Licorna Winery, DOC Dealu mare)
E inca infant, dar unul artagos si inaltuț. N-as zice ca e ceva de apreciat acum, la capacitate maxima, ci ca mai are de stat, pana isi rotunjeste nitel aperitatile de caracter. Totusi, absolut tot ce este necesar pentru un foarte bun Merlot de Dealu mare este acolo, aromele dulci, coapte specifice soiului, taninuri musculoase, robuste, un corp sanatos, alcool destul si aciditate ridicata. Cred ca e o chestiune de timp, nu de daca. 87-89 (~70-80lei)

In rest, ce mai faceti? Sanatosi, voiosi? :)

Organoleptica dezastrului

Inainte ca nenorocirea asta de situatie sa se aseze ca o ceata nevrotica peste lume mi-am dorit cateva vinuri de la o crama. Nu are importanta care. Am contactat direct crama deoarece sortimentul respectiv nu putea fi gasit in alta parte. Discutia prealabila a fost foarte amicala, desigur, cum sa nu, ba chiar s-au oferit sa achite transportul. Si trece o saptamana. Dau un reminder. Nimic. Mai trec inca doua si incepe nebunia, se inchid restaurantele, barurile etc. Brusc mi se raspunde. A doua zi vine coletul. Toate bune.

In acelasi timp, peste noapte, o pleiada de crame mai mici descopera beneficiile magazinului online de producator. Apar ca ciupercile dupa ploaie. Chiar si cele care aveau deja incep cu discounturi, 5+1, 2+1, nebunie! Sunt si crame din cele pe cai mari care n-ar fi lasat un leu inainte. Acum se fac pachete cu zeci de lei reducere.

E clar ca e un mare gol. Pe de o parte lumea circula mai putin, pe de alta consumatorul ocazional poate va lasa vinul la o parte ca e mai arzatoare nevoia de drojdie de panificatie. Apropos, cea mai simpatica intrebare pe un grup de profil era din partea cuiva care lucreaza la o crama: oare se poate face paine folosind drojdia selectionata pentru vin? Ca, deh, din asta sunt saci pe la orice crama. Si da-i si lupta, ca depinde, ca daca e din aceea pentru arome nu creste painea, dar daca e din cea neutra e practic la fel cu cea instant din plicuri :)

Daca esti consumator este o perioada propice achizitiilor. Pe facebook parca esti in Disneyland, numai atractii si oferte, care mai de care. Daca esti obisnuit cu un vin pe zi, atunci avand in vedere atmosfera, poate o sa ajungi la doua. Se bea mai mult, indiscutabil, dupa ce se vede pe retelele de socializare. Sta lumea pe acasa, telemunci etc si parca poti sa bei un pahar si la pranz asta daca nu o iei de dimineata cu un spumant, ca sa mearga ziua bine.

Insa daca esti distribuitor, daca ai magazin fizic sau online, esti lasat nitel in offside. Adica cand producatorul vinde direct sub pretul pe care ti-l da tie, doar sa ai clienti foarte fideli care nu te lasa dupa un search comparativ pe google... 

Iar daca esti producator...ce cash flow, bani de salarii etc ? Imi inchipui ca e feeric. Somajul tehnic nu e aplicabil tuturor. Si chiar de ar fi nu poti sa tai via prin munca la domiciliu. Nu poti sa aplici tratamente prin telemunca. Si nici vinurile din tancuri si baricuri nu se matureaza asa, pur si simplu. E firesc ca daca nu ai un tampon important ca sa absorbi golul, recurgi la masuri disperate: vanzare direct catre persoane fizice, discounturi etc. Insa disperarea (sau mai bine zis panica) se repercuteaza in felul in care lantul de distributie te va privi dupa. E posibil sa te coste mai mult distributia cand vom reveni la normal. E posibil ca multe magazine specializate sa te delisteze ca represaliu. Sau ca altii sa-ti ceara aceleasi conditii ca in perioada de criza.

Ce vreau sa spun este ca nu exista castigatori, doar pierzatori. Duma cu "exista si oportunitati in vremuri de criza" o fi valabila daca ai mormane de cutii cu masti si gel antibacterian sau daca esti insurubat politic ca sa prinzi achizitii publice fara control. Daca ai cutii cu vinuri...nu stiu ce sa zic decat ca de oportunitati din astea fantastice in vremuri atat de urate puteam sa ne lipsim cu totii. Eu unul stau cu paharul de vin bun (si mai ieftin) in mana, pe balcon, si ma uit pierdut la corcodusul inflorit din fata. 

Si da, o fi mai ieftin pentru "regular Joe" insa pancreasul si ficatul s-au vorbit deja si mi-e teama de represalii, va zic sincer. 

Oricum, daca ar fi sa produc o nota de degustare pe propria raspundere aceasta ar suna asa: "culoare cenusie, de spital comunist, arome clare de panica si frisoane, vise agitate si incertitudini, gust intes, amar, fara aciditate, dar cu ceva umor ca sa compenseze cat de cat lipsa spiritului critic, cu note abundente de dezinformare si remanenta lunga, de vreo doua-trei bucati constitutionale de urgenta, cu tuse persistente de somaj si criza economica"

Campionul Podgoriei Cotnari 2020

In fiecare februarie Cotnari da apelul pentru evaluarea en-primeur a vinurilor din podgorie. Sigur ca e un exercitiu de imagine si apreciez ca isi rup ceva din bugetul de marketing ca sa adune lumea vorbelor despre vin: ziaristi, bloggeri, influenceri, somelieri, oameni de marketing si restauratori. Evident e un prilej bun sa te intalnesti cu prietenii pe care ti i-ai facut in voiajul vinos, pentru unii sa puna tara la cale, sa vorbeasca de cate un proiect personal sau sa infiripe ceva lucrativ. Nici imaginea nocturna a Iasiului nu este de ignorat, o combinatie de cladiri vechi, brutalism comunist si aparitii moderne, de sticla si beton.

In afara de aceasta nu stiu cat de folositoare este pentru organizatori adunarea. Sigur, se ofera un feedback atat in puncte cat si pe marginea lor, despre vinuri, game, directii etc.

Cand te gandesti ca cel putin Combinatul are destul de putine produse in portofoliu dar in volume enorme fiecare, la prima vedere nu prea gasesti motivul pentru care gusti sapte francuse diferite, avand in vedere ca iti vin in minte doar doua etichete de la Cotnari cu vinuri din aceasta varietate (plus niste cuveeuri, adevarat). Dar...poate aceste evaluari sunt mai importante pentru ei decat intuiesc eu in acest moment.  

Nu este un concurs in orb, ci unul de probe de tanc, asa incat anumite detalii ale evaluarii pot fi alterate de propriile prejudecati. Cumva, in mod bizar, desi ma asteptam ca vinurile de la Casa de Vinuri sa loveasca mai sus decat cele de la Combinat, in acest an n-a prea fost cazul. Vinurile de la marele SA s-au aparat bine, nefiind diferente notabile. Desigur, ca e posibil, chiar probabil ca vinurile prezentate sa fie de pe cele mai bune parcele ale colosului cu 1800 hectare in exploatare. Eu unul am o usoara amaraciune ca nu exista dorinta de a explora si alte segmente de piata, ca nu exista selectii parcelare in piata, metode de vinificatie mai experimentale etc. E pacat sa ai nume de plaiuri remarcabile atestate din secolul 16 si sa nu le marketizezi. Dar...eu vad lucrurile dintr-un punct de vedere. Din punctul de vedere al Cotnariului, provocarile sunt cu totul altele.

E impresionanta trecerea prin vinoteca Cotnariului, un lung si ingust coridor in care isi traiesc tineretea, maturitatea si uneori viata de apoi vinurile considerate mai remarcabile. E un sentiment apasator al istoriei, insa in afara de aceasta si de budane si usi de lemn sculptate, cladirea combinatului, fiind mai degraba proiectata pentru utilitate, ofera putina desfatare vizuala. Asta daca nu te captiveaza stralucirea metalica a cisternelor de inox si a altor instalatii. Dar si aici trebuie sa remarc ca am vazut doar lucruri noi, moderne, un ingredient important al sesizabilei cresteri in calitate a vinurilor de la combinat din ultimii ani.  Prin comparatie, activele celor de la Casa de vinuri sunt mai ofertante, Vladoianu istoric si Axinte vizual, prin acel istet deal artificial care inveleste si protejeaza sala baricurilor si pe cele de producere a spumantelor prin metoda traditionala.    

Casa de Vinuri Cotnari este entitatea care ontologic joaca in lumea secului, dar si a brutului si extrabrutului. Abordarea lor e mai orientata spre gustul pietei premium de la noi.

Au fost si niste producatori mai mici in joc, unul in special (Minciuna) prezentand vinuri moderne si curate. 

Bun, in ce priveste probele (vreo 70 plus spumante), impresia mea comparativ cu editia precedenta este ca anul 2019 nu a fost la fel de bun pentru vinurile albe, poate doar vreo doua tamaioase sa se fi descurcat mai bine, insa nu a sarit nimic prea mult dintr-o linie medie de control. Busuioaca pare si ea sa fi suferit, gustand proba dupa proba mi-am zis "pierdut aroma de busuioaca. O declar nula". 

Vinurile rosii (toate din feteasca neagra, toate 2019) mi s-au parut expresive, cu vioiciune si cu acel caracter mai light si mai elegant pe care pare ca il propune podgoria, fata de cunoscutul standard setat in Dealu Mare. Aici o feteasca de la CvC a iesit din schema pentru mine. Cred ca a fost proba 2, insa nu mi-am notat punctajele ca sa confirm. Pentru mine, aceea a fost Campioana. Care va ajunge in Domenii, sau in Vladoianu, ori retrogradata la BiB, ramane de vazut. In orice caz, toate probele mi-au placut. Au ceva jovial care cam lipseste in cazul vinurilor din podgorii recunoscute pentru vinuri rosii mai ales.

Anul acesta premiul, sau mai bine zis Campionul, a fost impartit intre Cotnari si Casa de vinuri. Pe cel de la SA si eu l-am punctat cel mai sus din seria de Grasa demisec. A fost un vin cu usoare tuse de lemn. Nu e un vin baricat sau fermentat in baric, ci care a petrecut ceva vreme in tanc in compania unor doage de stejar. Oricum a adus ceva inedit si interesant, semn ca ceva-ceva experimente se fac totusi pe acolo. Celalalt laureat este o Tamaioasa in sec de la Casa de vinuri, buna, proaspata si desigur capturand fericit aroma specifica.

In concluzie, au fost cateva zile intense, pline de evenimente, bine intretinute de ospitalitatea moldoveneasca. Si mai sper ca trecand peste tulburarea fireasca a tineretii pe care am experimentat-o din plin la concurs, mult mai multe dintre vinurile degustate sa mi se para mai bune atunci cand vor fi stabilizate si imbuteliate in sticlele in care isi vor duce existenta. Kudos!

  

Un vin sonor *

Să ne închipuim un dormitor dintr-un palat occidental din secolul al XVIII-lea. Poate fi Versailles, de ce nu? E foarte târziu sau foarte devreme, depinde cum o luăm. O femeie frumoasă, îmbrăcată sumar, însă absolut decent prin comparație cu o seară în club astăzi, stă la ferestra cu vedere spre grădinile laborios întreținute și luminate de focuri, într-o postură ușor teatrală și provocatoare. În mâna dreaptă, ține cu neglijență controlată un pahar de cristal din care strălucește în lumina șemineului o băutură de un galben pai strălucitor, efervescentă, eliberând bule fine și neobosite.

******

În 1805, în actuala Cehie, într-un cort de campanie, printre hărțile militare întinse pe o masă lungă, stă o sticlă de șampanie pe trei sferturi goală. Din exterior se aud nechezatul nervos al cailor, tobe și voci grave, cazone. Un bărbat de vreo 35 de ani, cu față hotărâtă și ochi necruțători, se ridică de pe scaun, duce la nas paharul, și reconfortat de aromele de caise, mere verzi și miez de pâine caldă, își îndreaptă uniforma, își pune tricornul și iese hotărât, pe lângă cele doua gărzi de serviciu.

******

Fumul se ridică pentru o secundă în separeul unei cafenele pariziene, suficient cât să observăm un tânăr, poate prea tânăr ca să fie într-un asemenea loc la ora atât de înaintată, lenevind transpus pe colțarul tapisat în catifea și sorbind încet dintr-un pahar de șampanie, la o masă aglomerată cu sticle. Are părul blond, ciufulit și o mină ușor tristă, fascinantă, la hotarul dintre romantic și decadent. Lichidul îl inspiră, e ca un sărut obraznic, o mușcătură răcoritoare, acrișoară, consistentă. După scenă, haine și mustățile chefliilor aș paria că suntem undeva spre sfârșitul secolului al XIX-lea.

******

În 1967, la festivitatea de premiere a celei mai celebre curse de anduranță din lume, unul dintre cei doi piloți americani care s-au succedat pe parcursul celor 24 de ore la volanul bolidului câștigător, un Ford Shelby, se simte atât de exuberant încât rupe capișonul, scoate colivia de sârmă, agită sănătos sticla și oferă tuturor celor din jur un neașteptat duș de șampanie, după care el însuși bea avid restul rămas în sticlă, cu remanență de fructe galbene și verzi. Să zicem doar că oficialitățile prezente n-au fost prea încântate, spre deosebire de public…

******

Cele patru personaje

 Ce au aceste mici episoade în comun? Raspuns: un nume legendar in Champagne, casa Moët et Chandon, din Épernay, fondată în 1743. S-a numit pe rând Moët, apoi Moët et Cie și într-un final, din 1833, Moët et Chandon, marcând intrarea în firmă a unui ginere al familiei. Încă de la început, de la fondatorul Claude Moët, casa a avut un “marketing” extrem de bun, ajungând rapid la curtea regală, pe atunci a lui Ludovic al XV-lea, și în dormitorul favoritei, celebra doamnă de Pompadour, căreia i se atribuie aforismul (greu de verificat) conform căruia “Șampania este singurul vin care lasă femeia frumoasă după ce l-a băut”.

Mai apoi, Napoleon, prieten din tinerețe cu Jean-Rémy Moët, va lua cu el cutii de șampanie în mai toate campaniile pe care le-a purtat. Cu certitudine și la Austerlitz. Acum poate înțelegeți de unde vine Imperialul de pe etichetă. Chiar și sabrarea, obiceiul azi ceremonial de deschidere a sticlei de șampanie cu o sabie, provine tot din colecția de povestiri și anecdote din jurul împăratului. În fond, nu el a spus “Șampanie! La victorie o meriți; la înfrângere ai nevoie de ea”? Apropos, imaginea din header este clădirea Orangerie din Épernay, un corp din ansamblul de clădiri al Casei, construit după modelul Trianonului imperial și care l-a găzduit pe Napoleon în vizitele sale la cramă.

Șampania se va infiltra cu succes în efervescenta lume boemă din Parisul de Belle Epoque, trecând fără îndoială și prin fața tânărului și enigmaticului poet Arthur Rimbaud, care o va pomeni într-un poem: “Șapteșp’ ce ani! O noapte de iunie! Pierdut,\ Lași să te-mbete seva – e parcă o șampanie!\ Bați câmpii; ți se zbate pe buze un sărut – \ Îl simți cum se frământă mereu, ca o gânganie” (Roman, traducere de Petre Solomon).

Și în final va face obiectul unui obicei deja ubicuu la premierele sporturilor cu motor. Da, pilotul de curse Dan Gurney este cel de la care a pornit tradiția băii de șampanie, după ce a câștigat pe 11 iunie 1967 cursa de 24 de ore de la Le Mans. “Victima” din mâinile sale a fost o sticlă de Moët et Chandon, și peste ani respectiva dată a fost proclamată Ziua Moët.

Notele de degustare le găsiți împrăștiate șăgalnic printre micile stanțe de mai sus. Imperial Brut este o șampanie accesibilă, față de alte surate mult mai prețioase, unele produse chiar de aceeași casă (Dom Perignon vă spune ceva?), fiind totuși un standard ținut în viață de milioane de consumatori din toată lumea. Astfel, față de alte Champagne, eticheta aceasta e chiar ieftină la cei 180 lei în Selgros (la momentul scrierii).

În final aș adăuga că șampania din orice sticlă de Moët Imperial Brut se produce din aproximativ 100 (!) de vinuri diferite, fiind un cupaj extrem de alambicat, nu de plezir ci cu un scop practic: indiferent că ai fi deschis o sticlă în 1889, în 1991 sau la revelionul 2020, impresia și reperele senzoriale ar fi fost la fel. Iar acest lucru poate fi doar rodul acestei tradiției în producerea șampaniei, pe care vă doresc s-o verificați cât mai des!

PS: Poate vă întrebați de unde titlul. Sigur, Moët e un nume sonor la figurat, însă spumantele (și nici unele de mai multă vreme decât cele din Champagne) au o proprietate unică în regnul vinos: dacă îți apleci urechea spre pahar o să auzi un mic vuiet, dacă ne e permis oximoronul. E sunetul milioanelor de mici bule care se “sparg” în contact cu aerul. Sărbători fericite și “La mulți ani”, prieteni!

*articol scris pentru proiectul Selgros cauta pasiunea