"Sapient" este un adjectiv englezesc foarte asemănător, dacă nu identic în înțeles, cu neaoșul "sapiențial", adică legat de înțelepciune. Presupun ca varianta engleza este mai frumos curgătoare auditiv ca brand. Cel puțin pentru Licorna Winehouse (sic!). Brand...in engleza termenul provine din germana veche unde însemna acțiunea de a însemna ceva cu o făclie sau un lemn arzând. Ca fapt divers, egiptenii au fost pare-se primii care au "branduit" ceva. Sigur, în cazul lor erau vite, dar nu s-au oprit aici, trecând ulterior și la oameni. Pentru noi brandul ar fi un marcaj. O marcă. În fond, dacă ei au "registered brand" , noi avem "marca înregistrată". Ceea ce îmi închipui ca Sapient este. Marca este și o graniță, o linie între comun și străin, între ordinar și extraordinar, adesea apărată de marchizi, adică cei desemnați sa apere marca. Nu m-ar mira ca licornul(sau licorna, după caz) sa fi fost marcat pe unele din blazoanele lor. Vinul de azi mi-a invocat acest periplu lingvistic, prin caracterul de graniță între roseul de vară, șăgalnic, și roseul de iarnă, mai tare, structurat și serios
Sapient Rose 2019, Licorna Winehouse, Cabernet sauvignon si Syrah, 14,5%, DOC CMD Dealu Mare, 85 pct, ~45 ron
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu