Alegorii fotbalistice despre vinul nostru cel de toate zilele si oamenii care se interpun intre noi si el

Internetul e ca un stadion. In review-ul de produse fabricantul e ca antrenorul advers. Adica si-o ia tot meciul, minut cu minut. Si imi inchipui ca nu e usor. Adica se chinuie omul, are o afacere de condus, o familie de hranit, etc. si niste golani din tribune taca-taca, taca-taca, in continuu. Ca are defect de dop, ca are aciditate volatila, ca-i prea scump, ca-i prea nou, ca-i prea vechi, ca are etichete urate, ca nu le place de cum faci tu business, ca esti badaran, ba prea delicat, etc., etc. Oricum ai lua-o nu poti s-o scoti la capat cu astia.

Ai vrea sa le zici sa se duca...dar undeva acolo intr-un ungher al mintii se infiripa intuitia ca jocul nu are farmec fara ei. Toti antrenorii si jucatorii zic treaba asta, presiunea tribunei, etc. Asa ca vrand nevrand o spui pe aia celebra "suporterii ar trebui sa fie alaturi de echipa in aceste momente dificile".

Pe de alta parte, producatorul e ca antrenorul de nationala. In principiu toata lumea tine cu tine, dar toti te critica. Nici n-ai apucat bine sa bati cu 2-1 Insulele Feroe ca si incepe corul de nemultumiri "iar l-a convocat pe piticul ala" sau "bai baiatule, de ce joaca asta cu x-ulescu atacant?". Deci oricum ai da-o nu poti s-o scoti la capat. 

Te duci, vorbesti cu patronul de club sau cu presedintele federatie, ii explici, dar el nimic, zice el "bine, bine", si tu simti tu ca nu e 100% langa tine, ca esti pe cont propriu.  Mno, si na beleaua, faci un meci bun si te califici! Sau iei o medalie de aur nu stiu unde. Toata lume bucuroasa, mare om, mare caracter! Ce vin la banii astia, dom'le! Si totul e bine vreo doua zile pana apare unul si zice "da, dar in afara de ala, restul sunt varza!" si bang incep iar carcotelile in tribune "nah, i s-a urcat la cap, a scos si el un rezultat si acuma nu-i mai ajungi la nas! Huoa! Ba, du-te acasa, ba!", "Ai vazut ca s-au scumpit cu 15%?".

Stiu, e greu. Eu sunt ala din tribuna care te toaca, ala pe care il cauti cu privirea ca sa-i zici vreo doua, dar nu-l reperezi in marea de anonimi de la tribuna 1. Si hai sa zicem ca ma surprinzi cu coada ochiului. Ce-o sa faci? O sa sari in tribuna sa ma iei la bataie? Nu se poate. O sa ma astepti la poarta dupa meci? Nici asta nu se poate, ai altele pe cap, trebuie pe margine sa ingani niste dume de inteleptiune la gsp tv ,de genul "balonul e rotund" si "vinul e o fiinta vie". Te inteleg, iti spun, e frustrant. Dar ce nu intelegi tu si te luminez eu acum, e ca de fapt asta e jocul (aka marketing si PR)- tu cu mine, ala de pe teren cu tactici si antrenamente, e o bagatela usor de jucat.
Si acesta cu mine, in care "mine" e de fapt o tribuna intreaga, impersonala ca valurile marii, un joc pe care daca-l joci tot n-o sa-l castigi vreodata. Pentru ca toata lumea, in afara de tine, stie acest adevar: indiferent ca tocmai ai pierdut cu 7-0 si te injura tot stadionul, sau ca dupa un concurs glorios nu mai ai loc pe eticheta de cate medalii ai luat, orice ai face, niciodata, dar niciodata-niciodata sa nu injuri tribuna!