Cramele Recas partea II: The Heavy


A doua serie de vinuri a reprezentat in pas inainte. Vorbim de gama Cocosul, redenumita Cocosul dintre vii (suna usor mistic:), posesoare de etichete mai individualizate pe soiuri, cu fundal diferit in functie de soi. Gama s-a si extins- cu un dry muscat,  un sauvignon blanc si un pinot noir. Mai vorbim si de cate ceva din gama Sole, Solo Quinta 2011, si doua Uberlanduri, inclusiv infantul 2011. Toate vinuri seci. Lucrurile au stat asa: 
Cocos Sauvignon Blanc 2011, 13,5%- alb-auriu putin intens, floral, pepene galben, soc, grapefruit, aciditate vie, cu fizz, si gust mar si persica, cu tonuri minerale si finish citric-dulceag, de mandarina si o impresie vanilata, de la scurta trecere prin baric a acestui vin. Mi-a placut, are structura si tipicitate- 84 pct.
Cocos (Dry) Muscat 2011- 13%- o faptura cu arome de flori albe- salcam si lamaita, dar si trandafiri si impresii de fructul pasiunii. In gust apar note de ananas, grapefruit, cu tonuri picante, piperate, mai ales pe final. Finish surprinzator de persistent, dulceag- amintind de caisa coapta. Este echilibrat si nu prezinta neajunsul acestor varietati aromate vinificate in sec- anume un caracterul apos, fara plinatate. E cel mai bun dry muscat romanesc pe care l-am incercat pana acum.  83 cu steluta. 
Sole Feteasca Regala 2011, 12,5%- arome melancolice, parfumate, de belle epoque, cu mosc, tamaie, sapun, betisoare parfumate, mar grapefruit, pere verzi, cu aciditate buna si un final dulce de peltea. O feteasca regala evoluata- eleganta si pretioasa. 85 pct. 
Cocos Pinot Noir 2011, 13,5%- un nas rustic, tipic,  cu fructe rosii si dude, gligerinos, fructe zemoase, dulci, in gust parca visina se exprima cel mai bine, dar parca lipseste ceva pe final, niste impresii minerale care sa-l faca mai tonic. Oricum, agreabil, de buna calitate. 82-83 pct.
Cuvee Uberland 2009, 14%, un nas cald, de ciocolata cu rom, alcool bine integrat, visine, tanini fini, nisiposi, coacaze si compot de visine in gust, final persiatent, cu tuse de sapun de trandafiri si scortisoara. Are o structura buna si o aciditate pe masura. 88-90 (exista loc de evolutie).
De precizat ca Uberland 2010 nu exista si nu va exista. Recolta nu a fost suficient de generoasa calitativ.
Cuvee Uberland 2011, in acest stadiu e greu de descris cu plurivalenta aromatica. E compact, pe fruct, acid si destul de taninos, fara a-i lipsi chiar atat de tanar fiind- echilibrul interior. Si tocmai de aceea consider ca e un baiat de mare viitor. 90-92.
O frumoasa surpriza a fost o alta avanpremiera- Feteasca Neagra La Putere 2011- tot un vin in devenire, mustind a cacao si gust de prune uscate, afine si visine, astringent si cu un final persistent, dulce-ierbos cu tuse picante. De urmarit. 86.

foto: Cramele Recas

PS: pe cei interesati de celelalte vinuri degustate cu aceeasi ocazie ii indrum AICI 

0 comentarii: