Daca ar fi si gratis ar fi perfect. Cramposie Via Sandu 2011

Nu spunea Fanus Neagu ca vinul trebuie sa indeplineasca cinci conditii: sa fie alb, sec, rece, mult si gratis?

In aceasta ordine de idei, Cramposia de la Via Sandu 2011 a fost aproape de perfectiune. A fost alba, adica cristalina cu urme galbui si reflexii verzui, a fost rece din vina frigiderului, a fost chiar si sec, un sec neaos, cu iz cand floral cand mineral, gust de merisoare verzi si o farama de piersica, acid, intepator, chiar cu usoara perlatie, un final tonic, cu tuse minerale si de grapefruit.

Light, de corpolenta medie spre usoara, baubil nevoie mare mai ales pe caldurile astea, autentica dupa canon si exact cum ar trebui sa fie o cramposie de Dragasani. Moderat, 12,5% alc.

Va dati seama din titlu ca nu e tocmai un vin perfect, unde mai pui ca sticla n-a fost chiar asa de mare pe cat ar fi trebuit, dar (orisicat) intruneste 75-77% din conditii. 

Caldura mare, la tara. Un BMV hodorogit cu numere de Bulgaria ridica praful pe ulita, sticla in caldarea de fantana, muzichia asta in boxe. Ce Europă, ce democratie, ia d'aici viata, tată! Like thatah!

BBdV ep. 18 Spitfire Kentish Ale "Keep calm and celebrate!"

Ca tot stau sa incepa Jocurile Olimpice de la Londra, ce poate fi mai nimerit decat o bere englezesca 100%, de tip "ale" de la cea mai veche berarie din regat (Shepherd Neame), cunoscuta din secolul 12. Plus ca brandul a fost lansat la aniversarea a 50 de ani de la Batalia Angliei, de unde Splitfire, dar si subtitlul "The Bottle of Britain". Si mai mult- e o bere cu origine controlata, apa, maltul si hameiul provenind de pe plantatii proprii din regiune Kent. Presupun ca se asociaza bine si cu o tigara Kent...

Sa mai spun ca berea de tip "ale" este diferita de ce suntem noi obisnuiti. Sigur, se toarna din sticla si face spuma, dar drojdiile folosite sunt diferite, fermentatia avand loc la suprafata (nu la fund ca la pils/lager), fiind mai violenta si mai rapida. In mod obisnuit, gustul e dulce-siropos si de aceea berarii utilizeaza diverse tipuri de hamei pentru a echilibra rezultatul, de unde gustul de final dulce-amarui+.

Berea noastra de azi se gaseste in Kaufland (8 lei) si Carrefour (unde e redusa in acesta perioada la 6 lei/sticla de 0,5l). 

Prin pahar se intrevede o culoare inedita, apropiata de un ice-tea rubiniu.  Spuma e fina si persistenta. In nas e o exploxie. Olfactiv rivalizeaza cu vinuri serioase, un melanj de portocala, struguri rosii, toffee, flori albe,  treburi incantatoare care se trasporta in gustul viguros dar extrem de baubil, cu efervescenta, dominat de tonuri siropoase de malt dar moderate de amaruiul puternic al hameiului englezesc. Finalul sec este destul de complicat pentru o bere, aduce un iz herbal, aromatic, dar si mult condiment (piper, cuisoare). 

Mi-a placut destul de mult, este si moderata la 4,5% alc.  

4 capace si jumatate. 

Prince Mircea 2009 Vinarte (dubla 1)

Cunoscutul merlot de Vanju Mare a fost un pic altfel decat 2008, sau poate aceasta sticla a fost altfel decat celelalte.

 Rubiniul intens, cu tuse purpurii este standard, dar un iz de conserva de porumb, treaba specifica mai degraba vinurilor  trecute prin viata si prin raft. Sub acest iz dulce laptos se ascund asteptatele arome de visine, vanilie si caramel. Gustul este viguros, cu tanini nu foarte agresivi, ba chiar cu o moliciune curgatoare, tot nitel suspecta avand in vedere impresiile lasate de recoltele anterioare. Apar tonuri de cirese amare, usor iute-acrisor (coaja de lamaie imi trece prin minte). Finalul atrage ceva astringenta, iar efectele picante, lasate de aciditate, ma fac sa cred ca in conditii optime de pastrare vinul s-ar exprima mai bine dupa ceva ani. Dar banuiesc politicos, pentru ca acesta experienta sta la marginea celor 80 pct. O sa-l mai incerc si va raportez rezultatul.  

Lostriţa şi încă Trei Peşti mai mici de la Ceptura

Am un prieten a carui pasiune pentru pescuit depaseste ocupatia fireasca a omului insurat, caruia susurul apei sambata dimineata i se pare mai atragator decat vuietul aspiratorului. Vreau sa spun ca orice altceva, cum ar fi serviciul, munci casnice, agricole, etc, treburi pe care le face oricum cu o energie si rapiditate furioasa, nu sunt decat obstacole si intarzieri ale satisfacerii celei mai mari placeri: pescuitul. Pescuieste din prima copilarie, pe cand uneltele erau un bat, un fir de ata si un ac indoit. Astazi pana si cunoscutii intalniti pe balta nu i se adreseaza pe nume, ci dupa porecla devenita supranume, adica in caz ca nu ati banuit inca: Pescarul! 

Maiestria in acesta arta pare pentru un neofit ca mine ceva miraculos: sa stai la 5 metri de el, o zi intreaga, in soare naucitor, sa bei tutun incontinuu, sa te gandesti la nemurirea sufletului, sa freci telefonul de plictiseala, sa asculti pink floyd la casti si alte treburi deprimante, fara ca macar o data sa vezi amarata de lanseta zvacnind, in vreme ce el fugareste in aval crapul cel mare, in apa pana la brau, se lupta cu el, il oboseste pana il captureaza in prostovol, il trage la mal si il priveste cu satisfactie suprema, moment trecator, pana il arunca in minciog. Apoi figura lui se reseteaza, iar aruncarile de lanseta revin, ciclice si plictisite. In vreme ce tu iti mai aprinzi o tigara, te uiti la nori, surprinzand o forma ciudata, de crocodil sau alte animale. O data am zarit un 2CV, desi cineva spunea ca, de fapt, nu era altceva decat un soarece. Chestiune de imaginar...

Tatal amicului zice ca feciorul lui s-a insurat cu pescuitul. Atata dedicatie pentru nobila arta nu poate sa nu te duca cu gandul la Lostrita, subiect de olimpiada si mai apoi bac, in vremea mea. Sper din tot sufletul ca destinul prietenului meu sa nu aiba acelasi final ca povestea lui Voiculescu, doamne-fereste! 

Mica bijuterie, lucrata in grila realismului magic, mi se pare cea mai profunda poveste despre pescuit din literatura romana. Cred ca si Hemingway ar fi avut un moment de cumplita invidie citind randurile scriitorului din Buzau publicate postum in volumul Iubire Magica (1970). Doar s-a priceput si el un pic, mai ales in Batranul si Marea, nu? Si nici Gabriel Garcia Marquez nu s-ar fi simtit mai bine.  

Felul in care captureaza nesfarsita obsesie a pescarului pentru nevazuta vietate subacvatica, dragostea si ura concomitenta pentru obiectul dorintei, este- si sunt sigur ca n-am prea multi oponenti- maiastru. Dar nu despre Lostrita vreau sa vorbesc in continuare (si oricum daca doriti sa va improspatati memoria o puteti face gratis AICI), ci despre trei pesti. Imi inchipui ca pentru un pescar roman capturarea unei lostrite de 40 de kg, a unui somn de 150 si morun de peste 200 reprezinta un soi de climax. Dupa care poti sa te lasi, ca nu mai ai nimic de demonstrat. Nu e usor, mai ales ca doua din aceste specii sunt strict protejate. Doar daca nu te apuca pescuitul de arapaima pe Amazon. 

Cat despre mine...am alta dambla decat pescuitul, stiuta de multa lume. Sper sa n-am parte, la randul meu, de un final metaforic. 

Trei Pesti 2011 e un cupaj alb produs de Domeniile Urlati pentru Societatea de Promovare a Vinului, DOC Dealu Mare-Ceptura. N-o sa ma las de cautat vinul cel mare dupa ce l-am baut, dar va conjur ca ne aflam in fata unui vin romanesc alb cu un raport pret calitate extraordinar. Eu nu sunt mare fan al superlativelor, scriu un blog, nu contraetichete, dar  am ramas foarte placut surprins de calitatea vinului mai ales ca am platit 33 de lei pentru el. E un asamblaj de 50% sauvignon blanc, 30% feteasca alba (din care doua treimi a stat ceva timp in baric) si restul riesling. 3 Pesti pentru ca toate cele trei soiuri merg bine cu peste. 

Culoarea este un alb galbui cu reflexii verzui,  are o aromatica interesanta, frumoasa de grapefuit, musetel, soc, para, vanilie, petale uscate de trandafir. In gust domina gutuia (de fapt compozitul aromatic s-a inchegat in cateva clipe si ofera in gust ceva unitar), din aceea mai mare si ceva mai zemoasa, de import, poate si ceva pulpa de grapefruit. Concluzia la mijlocul drumului este de vin echilibrat, care ofera si prospetime si finete. Gustul remanent este de lunga durata, tot gutuia se impune, urmata de cateva felii de pere, care aduc un efect interesant, un soi  de astringenta moderata care produce salivatie si face pofta de mancare.  Nivelul de alcool (13,5%) e suficient cat sa para absent:).  85-87 pct. 

Deloc intamplator, partida de pescuit s-a finalizat cu doi aghiotanti care au aruncat cu batu-n balta de pomana, si cu Pescarul care nu mai prididea scotand crapi de 5-6 kg fiecare, chiar daca era flancat la doar 5 metri de alti pagubosi amatori. Abia la intoarcere ne-a dezvaluit secretul, care nu avea nimic de-a face cu diavolul, stima apelor si nunti alegorice si nici cu scafandri care sa puna pestele in carlig ca in filmele cu Luis De Funes, spre mica mea dezamagire, as adauga. Secretul consta in innadirea abundenta, din seara precedenta, cat si cunosterea amanuntita a reliefului subacvatic, amicul aruncand precis in gropile unde motaie peste zi grasunii crapi. 

Chiar si asa, nu pot sa-mi alung in totalitate din minte- atunci cand ma gandesc la talentul si maiestria in arta pescuitului etalata de prietenul meu- asemanarea cu microbul magic, posesiv, care l-a infectat pe Aliman cel de pe Bistrita, eroul povestii lui Voiculescu.

Traditia vinului romanesc de calitate

Logica ne impune sa consideram istoriceste vinul romanesc in doua epoci, neted distincte:  inainte si dupa filoxera.(...)

Exagereaza aceia care afirma ca toate vinurile romanesti dinainte de filoxera erau bune. E foarte adevarat, in schimb, ca in absolut toate podgoriile noastre se gaseau atunci si vinuri bune.(...)

La noi, anarhia replantarilor facute dupa fantezia fiecaruia si dupa cele mai arbitrare criterii, ignoranta si cupiditatea producatorilor a venit sa desavarseasca opera de distrugere a unui produs care(...)ar trebui sa constituie unul din cele mai mari venituri pentru economia nationala si un titlu de justa mandrie pentru prestigiul tarii. Grava eroare! Podgorii altadata celebre s-au compromis de la o zi la alta si vinuri de mare clasa, incapute pe maini profane de iremediabili agiamii, si au atras un unanim si nedrept discredit(...)

Raspandirea sifonului a dus incet, dar sigur la pervertirea gustului, la falsificarea notiunii de vin si in cele din urma la totala ei disparitie. Prea putini mai sunt aceia care stiu ce inseamna un vin bun si de unde vinul romanesc era menit, atat prin climat, cat si prin compozitia geologica a solului sa reprezinte o considerabila cifra. In economia nationala a ajuns astazi quasi-inexistent la export (amintim in treacat ca suntem a patra tara producatoare din lume). Si daca sifonul nu este cauza unica a acestei stari de lucrari, e fara indoiala una din cele mai importante...

Podgorenii acuza consumatorii, consumatorii acuza podgorenii. Ambii au putina dreptate si ambii mint putin...Din cauza lui (a sifonului,n.n.) vinurile rosii (si ce vinuri rosii produceau podgoriile noastre!) nu au cautare; din cauza lui vinurile albe sunt toate dulci, urate si cu mult prea alcoolice; din cauza lui nu mai avem vinuri de calitate si nu mai stim bine ce-i aceea(...)

Cand alcoolul dintr-un vin depaseste un anumit numar de grad (cam intre 15 si 16) fermentii sunt ucisi si vinul e altceva decat ceea ce trebuie sa fie. Acest amanunt e total ignorat de majoritatea producatorilor nostri de zama de struguri si de mai toti traficantii de butoaie si sticle en-gros si en-detail.  Indignat si uluit de atata agresiv primitivism, i-am auzit, nu o data, laudandu-si marfa dupa gradele de alcool pe care le contine, ca si cand nu armonia elementelor componente, ci taria ar hotara calitatea unui vin.

De unde sa fie citatele acestea? Dintr-un articol de-al meu scris acum 2 ani,  din ultimul editorial furibund din Vinul.ro scris de Cezar sau de Vali,  de pe blogul altui confrate? Dupa zvac, cam astea-s posibilitatile, nu-i asa?

Ei, asi! Ca sa nu va mai chinuiti, va spun ca pastisele de mai sus sunt extrase din Gastronomicele lui Pastorel Teodoreanu!

Ele ajung la ochii si mintile dvs. prin truda lui George Moisescu, care nu a facut altceva decat sa citeasca Gatronomicele cu ochi critic si in grila enologica.  Hai sa le trecem in revista si sa tragem unele concluzii.

Filoxera. Pastorel arata ca marile problemele de calitate a vinului romanesc au inceput cu mica insecta. Chiar daca nici inainte Romania nu era tocmai pamantul fagaduintei din acest punct de vedere, totusi vinuri comparabile cu unele mult mai ilustre din Franta existau fara indoiala. Si sa nu uitam ca aceste lucruri n-au fost scrise in 1903, ci in 1943, la mai mult de jumatate de secol dupa ce filoxera si-a desavarsit “opera”.  Nici dupa 60 de ani nu ne revenisem, ci mai mult- din buimaceala si dezorganizarea noastra genetica- am reusit alte performante notabile- sa ne pierdem buna parte din soiurile neoase, sa replantam tot felul de plante inferioare care nu puteau da vinuri de calitate.

Si apoi, daca ne gandim mai bine, cade alt mit ilustru: anume ca anii comunismului au distrus vinul de calitate. Observam ca pesta mediocritatii e semnalata de Pastorel inainte de colhozuri, IAS-uri si combinatele de 2000 de hectare. Deci, dupa cum observa George Moisescu, nu comunismul a facut via si vinul romanesc una cu pamantul, ci doar a pus- meticulos si sistematic cum il stim- bombonica pe coliva.

Sifonul. Ca iadul e plin de popi este garantat si de clericul englez  Joseph Priestley. Caci el a inventat ignobila bautura numita sifon! Si pe seama ei pune Pastorel o buna parte din ignoranta consumatorului, care habar nu mai are ce mai insemna un vin bun. Daca pui sifon in vin chiar nu are mare importanta ca-i molan sau Lafite. Si daca consumatorul e ignorant, producatorul nu mai poate de bucurie! Nu trebuie sa se chinuie prea tare, sa faca vinuri bune, elegante, echilibrate. Orice sirop alcoolizat e bun! Producatorul spune ca face ceea ce ii cere piata, consumatorul nu are de ales si se obisnuieste cu posirca, iar cercul vicios este perfect. Cat de putin s-au schimbat lucrurile de atunci, nu-i asa?

Nivelul escaladat de alcool? Zilele trecute citeam o nota de degustare undeva in care se spunea ca respectivul vin are “un continut moderat de alcool”,  la doar 13,5%! Apoi, tulai doamne, acum 50 de ani nici Petrus n-avea 13,5%! Sigur, poate ca stiinta enologiei nu avansase intratat cu toate drojdiile campioane din ziua de azi extrase din rosii sau alte fructe decat struguri, dar cred ca era si alt motiv: se urmarea echilibrul, moderatia gustativa, agreabilul. Azi si un vin de vara, alb sau roze, vin de an cum se spune pe la tara, are peste 14 %!  Ca tot imi vine in minte un articol recent al lui Rares Marinescu din Vinul.ro, care se intitula sugestiv “Tarii cat mai multe grade!”. Licoarea duhneste, sau te omoara din doua pahare? Asta e, daca esti alcoolic si-l bei “sec”! O fi si din motiv de spritz, exact vinul de vara e predispus la el, si atunci trebuie sa fie mai viguros, chiar in ciuda altor amanunte nesemnificative care fac printre altele ca vinul sa fie considerat superior obisnuitelor bauturi alcoolice.   

In concluzie, mai vedem ceva dupa toate evidentele, anume cat de putin se schimba lucrurile, ce inertie enorma are reconstructia, dupa ce totul s-a prabusit. Vorbim de reintoarcerea la o glorioasa traditie, de dinainte de comunisti, in care viile boieresti faceau vin adevarat, de se lua cu Haut Brion la tranta, slogane de marketing care infloresc in ziua de azi. Dar citindu-l de Pastorel observam ca traditia vinului interbelic nu exista. Observam doar o nostalgie dupa vinurile prefiloxerice, pe care sa fim realisti, nici Pastorel nu le-a gustat. O fi adulmecat el vreo grasa veche sau un vartos de Dragasani venerabil, dar nu cred sa fi fost mai mult de atat.

Deci traditie? Sa fim seriosi. Singura traditie a vinului romanesc de calitate este continua sa lipsa. In cel mai bun caz vorbim de o traditie a regasirii, a incercarii de a egala un iluzoriu trecut. 

La noi, cu putine exceptii, si de butoi mic, accesibil doar fericitilor, se face vin bun doar din anul 2000 incoace. Pe de alta  parte, sa ne bucuram: vom putea spune peste ani ca am fost acolo cand s-a infipt piatra de hotar, ca am gustat primul Matei, primul Charlotte, primul Flamboyant sau Uberland, si- de ce nu- primul Golem, primul Nectar de Lechinta, sau cate si mai cate!

Huo! Jos! Un euro a ajuns la 10 lei!

Chateau Grand Mayne 2008 Sauternes. Pret pe un site din Germania: 12,9 euro. 

Chateau Grand Mayne 2008 Sauternes. Pret pe un site din Romania: 129 lei

La cursul BNR de azi 12,9 euro inseamna vreo 58 de lei.

Noroc ca exista acest loc unde se poate gasi "doar azi (20.07.2012)" la "doar" 99 lei. Hai fuguta, dati navala, ca doar e un chilipir, nu?

PS: Sa-mi mai dea acum  lectii de finante un vanzator de dopuri pe facebook! 

Ca sa citez "Observ uneori comentariile aprinse, halucinante si uneori dure ale unor consumatori catre producatori sau comercianti de bauturi.

Imi dau seama ca cei ce nu au avut niciodata de a face cu vanzarile chiar nu stiu regulile jocului. Mi-as fi dorit copii mei sa poata face in gimnaziu doua materii facultative: vanzari si putine finante."  

Deci dupa ce termini cursurile astea de finante si vanzari e perfect normal ca un produs sa-si dubleze pretul cand trece granita tarii!

Asa cum vad eu problema, cred ca in gimnaziu, pe langa cursurile de vanzari, ar trebui sa existe si unele de cumparari, ca sa nu ne mai abrambureasca destepti ca acestia! 

Vezi domnu', ce frumos e sa fii blogger?

BBdV ep.17: Primator Lezak 11% si o pastisa din Kundera

Primator e beraria si brandul. E din Bohemia ceheasca. Lezak inseramna ca e lager, abv-ul (alcohol by volume) e 4,7%, iar 11% vine de la extract (procent care ere legatura cu densitatea si- intr-un final, inevitabil- cu nivelul de alcool). Am baut-o de sete, intr-o zi caniculara si mi-a lasat o impresie buna. Culoarea e galbena cu tuse portocalii. Usor neclara. Face spuma sanatoasa, alba, pori nu foarte fini. Miroase placut, a malt dulce, sirop, dropsuri cu caramel. Gustul e puternic, cu carbonatie bine armonizata. Gustul joaca intre note dulci-siropoase si serioase-amarui. E 1/3 dulce- 2/3 amarui, ca sa zic asa, si e ok, e genul de bere cu care ne stim de ani buni, fara prea multe adancimi si profunzimi. 

E  de tipul "inca una si ma duc", repede curgatoare, bine facuta, agreabila, racoritoare. Nu am vazut-o in hypermarketuri.  Eu unul am luat-o acasa de la o pravalie bio/ceainarie/bar, unde costa 8-9 lei(cred ca era pretul de bar). Prin magazinele online am vazut-o la 5,75. Nu e de dat navala, dar nici nu-ti pare rau de banii dati. Ah, e  bio, daca va intereseaza subiectul.

3 capace.

Iar asocierea culturala nu e foarte greu de intuit. Primul lucru care imi vine in minte e Milan Kundera. Va ofer mai jos primele randuri pe care le-am citit din acest ilustru scriitor, la unul din defunctele anticariate ambulante de la Universitate, si care m-a facut sa citest toata cartea si cateva altele dupa:

"În februarie 1948, conducătorul comunist Klement Gottwald apărea înbalconul unui palat baroc din Praga pentru a le ţine un discurs sutelor de mii de cetăţeni adunaţi în Piata Oraşului Vechi. Era momentul unei mari cotituri în istoria Cehiei. Un moment fatidic, cum nu întîlnim decît unul sau două într-un mileniu. Gottwald apărea flancat de tovarăşii săi, în imediata-i apropiere aflîndu-se Clementis. Ningea, se lăsase frigul şi Gottwald avea capul descoperit. Gri juliu, Clementis şi-a scos căciula de blană şi a pus-o pe capul lui Gottwald. Secţia de propagandă a reprodus în sute demii de exemplare fotografia balconului din care Gottwald, cu căciula de blană pe cap, încon jurat de tovarăşii săi, se adresează poporului.

Pe acest balcon a început istoria Cehiei comuniste. Orice copil cunoştea această fotografie pe care o vedea în manualele şcoalare, pe afişe sau în muzee. Patru ani mai tîrziu, Clementis a fost acuzat de trădare şi spînzurat. Secţia de propagandă l-a sters imediat din istorie şi, bineînţeles, din toate fotografiile. De atunci, Gottwald apare singur pe balcon. Acolo unde odinioară se afla Clementis, nu se mai vede decît zidul golaş al palatului baroc. Din Clementis n-a mai rămas decît căciula de blană pe capul lui Gottwald."

Aparentele inseala: Schloss Gobelsburg Messwein (Austria)

De ce oare am cumparat ceea pe pare a fi vin de masa, austriac, fara an, fara soi, la sticla de 1 litru cu screwcap, de ce oare l-am chinuit pe amicul Berbecutio s-o care din Austria pana aici, apoi pe un alt cetatean s-o care de la Bucuresti la Galati? Adica, va exprimati poate nedumerirea, posirci nemtesti/austriece la 1 litru gasesti in Kauflandul de langa tine, la 10 lei, nu trebuie sa dai 7 euro si sa chinui atata lume pentru asta. Sa va explic.

1. Schloss Gobelsburg e un producator austriac destul de renumit, avand sediul in castelul omonim. Chiar ieri am primit un newsletter Snooth care, intr-un top al rieslingurilor sub 30 euro din Europa, plasa un anumit Gobelsburg pe locul 2.

2. Dupa Hugh Johnson, Schloss Gobelsburg e un domeniu de doar 35 hectare, localizate in nordul Austriei, podgoria Kamptal, din jurul manastirii. Nu cumpara si nu face vin din alti struguri. Veti descoperi unul din motive mai jos. Asadar am lamurit-o si cu indicatia geografica.

3. Messwein nu inseamna "vin de masa", asa cum ne-am astepta intr-o traducere dupa metoda "furculision". Messwein inseamna vin de mesa (ca sa traduc mot a mot) sau vin de altar ori vin de impartasanie. In acesta ordine de idei ca sa poti pune Messwein pe eticheta trebuie sa obtii aprobarea episcopului din zona, ceea ce regresand in rationament, inseamna respectarea regulilor eclesiastice, in cazul vinului- agricultura organica, fara zahar, drojdii sau aditivi adaugati, etc. Sa mai zic ca lipsa detaliilor nesemnificative cum ar fi podgoria si anul o pun pe seama dimensiunii liturgice care nu da doi bani pe treburile mundane. Oricum, asa cum vom vedea imediat,  legaturile cu biserica sunt si mai...nemijlocite.

4. Nu e doar un Messwein, ci si mai precis este vinul liturgic al manastirii Stift Zwettl, care detine plantatiile si crama (construita in secolul 18). Din 1996, Schloss Gobelsburg este manageriat de niste cetateni din afara bisericii, cu experienta in domeniul vinului.  Via e insa lucrata de calugari, in continuare, ca doar au exercitiu din 1171! In fine, toata sandramaua face parte dintr-o asociatie a producatorilor de vin traditional din Austria, a carei membri utilizeaza numai metode traditionale de vinificatie, lucru placut auzului in vremurile doctoratelor in chimie. Sigur, e si marketing la mijloc, sa nu credem chiar tot ce citim, dar nici sa nu ne indoim prea tare, nu de alta, dar e in joc nemurirea sufletelor noastre!

5. Nu am fost mirat sa aflu din marele online ca de fapt e un mono-varietal din strugurele cel mai raspandit in Austria- Gruner Veltliner, care constituie aproximativ 50% din plantatiile manastirii.

6. Si in ultimul rand, inainte de achizitionare, domnul Berbecutio a primit asigurari ca este vorba de anul de recolta 2011.

Dupa cele de mai sus poate sunteti curiosi sa aflati cum e vinul in sine. 

Vine cu o culoare alb-galbuie stralucitoare, cu reflexii verzui. Are un nas interesant, care excede categoria de pret. Prima adulmecare: fresh, mieros, ierburi dulci. Apoi kiwi, pastarnac, lime, banana. Gustul aduce pulpa de lamaie, nu suc, se simte corpolenta fructului, aciditatea este excelenta. Si piper, mult piper! Finalul e pe aceeasi tenta citrica cu limeta, poate si o idee amaruie de pulpa de grapefruit roz. Provoaca salivatie, evident, dar aciditatea nu e iesita din corp. Care e mediu, rigid. Gustul remanent e citric, intens, placut, nu acru. Nu e la fel de divers in gust precum in nas, dar lasa impresia unui vin de calitate, autentic si - dupa literatura si mica mea experienta cu soiul gruner veltliner- tipic, prietenos cu mancarea. Orice peste s-ar simti bine in compania lui, ba chiar un piept de pui cu sos de lamaie. La aproximativ 30 de lei  pe litru si 82 pct pot spune ca sta de partea buna a vietii. 

Doar ca sa aveti in minte faptul ca nu are finetea lui calugar caligraf, ci mai degraba robustetea unui cistercian agricultor. Doamne-ajuta!

Interogatoriu cu doi crapi si o feteasca regala 2011 de la Via Sandu (Dragasani)

Tovarase Mitea! Luati stiloul si scrieti in continuare: "In data de...". Cand a fost? Aha...deci asa! "in data de 14 iulie", ora? "ora 20, ma aflam impreuna cu..." da' de ce nu scrieti? Tovarase! Scrieti acolo "impreuna cu numitii M.M, M.M.M, F.P. si T.P,  am consumat o saramura de crap si o sticla de vin de Dragasani" Cum adica ce importanta au astea? De fapt, n-au, da' tovarasului colonel ii plac toate amanuntele, ii place sa stie ce mananca si ce bea elementele ostile. "Mentionez ca pestele a fost prins in dimineata zilei de..." Asa, asa!"de catre numitul F.P." Bon!"Si cum s-a facut saramura?" Scrieti acolo, tovarase, fara frica! "in prealabil s-a fript pestele, dupa ce a stat la  sarat cateva ore, apoi s-au pus pe gratarul incins rosiile si ardeii grasi. Ulterior au fost curatati, maruntiti, pusi intr-o oala cu o jumatate de ardei iute proaspat, sare si condimente- oregano si busuioc. In acest timp s-a fript pestele pe gratar. S-a turnat asa-zisa saramura peste bucatile de peste, ca sa se patrunda un pic". Bun, tovarase! Si vinul? "Vinul a fost o feteasca regala produsa de numitul C.S. la via sa din Dragasani". Aha, deci specialitati...Da' numitul T.P nu avea vin? Nu are alb, ziceti. Mda, mai departe, cum a fost "Vinul avea o culoare galben stralucitoare, cu arome de polen, gutuie si mar, cu o latura minerala, ca de cremene sau cap de chibrit". Hm, eram sigur! Deci e contrafacut! Au pus gutuie si chimicale in vin! Ce spuneti? Ca vinul are aroma de alte fructe! Ce prostie! In fine, tovarase, sa nu pierdem timpul, il vom ancheta ulterior si pe numitul C.S, ca sa aflam cum otraveste el clasa muncitoare. "Gustul onest, acid,  tot cu gutuie si coaja de para, producand pofta si salivatie, iar finalul e citric, vegetal, din care alcoolul (14%) iese in fata". Exact cum credeam, a pus si metilic! Ce spuneti? Ca nu e un vin rau la 20 de lei? Ei, lasati, ca tovarasul colonel stie mai bine treburile astea. El decide. Si a mers cu pestele? Asa si asa? Prea condimentata saramura pentru feteasca regala? Am inteles! Si acum, GATA!!! Malagambist si gurmet infect ce esti! Caporal! Leaga elementul de scaun si sa incepem treaba adevarata.

ANEXA 1

ANEXA 2

Feteasca Regala&Pinot Gris Avincis (Dragasani)

Dragasani. Crama lui Valeriu Stoica. Nu zic mai mult ca ma napadesc amintiri nu tocmai placute.

E un vin fara an pe eticheta, un amestec de pinot gris 2011 si feteasca regala 2010. Culoare frumoasa, stralucitoare, alb-galbuie cu  "irizatii" roz. Nas frumos, floral, parfumat, de iasomie, piersica, compot de caise, plus tuse de polen si coaja de grapefruit. Gustul e plin, crocant, jucand intre pulpa de grapefruit alb, mar copt. Pe final tonurile fructate sunt completate de o adancime amintind de vanilie(si alte condimente dulci), nuca de cocos, rod al baricarii (sau chiar a fermentatiei in baric). Elegant, echilibrat, robust si "mare".  Un alb de toata lauda. 55 lei.  89 pct. 
PS: daca procentul e 65% pinot si 35% feteasca, de ce e feteasca prima pe eticheta?
PS2: daca procentul de pinot gris e doar 65% de ce diversii comercianti online listeaza vinul ca fiind 2011?


Azi nu avem asocieri culturale. Stiti voi de ce .

Zestrea Murfatlar Feteasca Regala 2011

Noutate 2011! Asa scrie mare pe sticla. E prima feteasca regala de Murfatlar pe care mi-o amintesc eu, si in orice caz prima la care know-how-ul  reputatului enolog Razvan Macici s-a rasfrant intr-un produs Murfatlar SA dintre cele mai accesibile. Demisec. 12 lei. Asteptari mici, mici, mici. In prealabil s-a intamplat ceva ciudat. Am vazut cu coada ochiului acest vin pe cand eram la cumparaturi intr-o Billa. Abia dupa ce am iesit din magazin am procesat informatia. La cateva zile m-am intors sa o cumpar si ia-o de unde nu-i! Nu-mi dau seama exact ce s-a intamplat, ma indoiesc ca a dat navala poporul roman sa cumpere noutatea. Mi-a trecut prin minte ca tulai-doamne o fi avand prin ea treburi care i-au obligat s-o retraga, sau alte nerozii de om patit. In final, am gasit-o la cateva zile diferenta din Selgros (noroc cu deficitul de capace pentru borcanele de compot). 

Vinul in sine are o culoare galbena stralucitoare. Nasul este curat, fresh, cu note de mere verzi, pielita de strugure si usoare tuse de grapefruit. Gustul are o plinatate de care restul de zahar nu este strain, apar tonuri citrice care se straduie sa compenseze dulceata si in aceasta ordine de idei ceva fizz sau aciditate mai ridicata ar fi fost dezirabila. Asa ramane un compozit dulce de mar, para si un amanunt exotic, cu final repede curgator in aceeasi tenta, desi ceva vegetal, amarui isi face prezenta pe final, din fericire, as zice. Alcoolul (12,5) e bine integrat, in caz ca se intreaba cineva. 

Nu e un vin rau, mai ales daca luam in considerare pretul, dar nici nu e foarte versatil, asa siropos cum este.  E potrivit fie pentru mese minimaliste si rustice gen cas cu rosii de gradina, fie pentru deserturi frugale, cu branzeturi cremoase si felii de fructe, lucruri pentru care relativul deficit din raportul zahar-aciditate nu e un impediment.

Nu pot face o comparatie intre fetestile regale de Murfatlar, deoarece e prima pe care o incerc, dar gandindu-ma la alte vinuri din aceeasi gama pe care le-am incercat, mi s-a parut un progres simtitor. 75 pct.

BBdV ep. 16. Hobgoblin ruby beer, Michael Caine, si alte lucruri din tara unde tv-ul este telly

Din Anglia, taramul lui Shakespeare, Dickens si Tolkien, tara serialelor BBC, a adolescentilor beti morti, prabusiti pe strada, tara pub-urilor, a fotbalului (printre multe altele), a ramasagurilor, tara lui Guy Ritchie si Michael Caine, tara povestilor cu hobiti, spiridusi, spicegirls si alte zane vine o bere cumparata din Kaufland, 8 lei/sticla de 0,5- Hobgoblin, produsa de Wychwood Brew, undeva printr-o padure intunecoasa, imi inchipui.

Prima impresie e buna: o culoare aramie, frumoasa, cu tuse rosiatice. O spuma crem- deschis, persistenta, compacta, iar jos acolo unde se formeaza spuma pare lichida, cremoasa. 

Privita de departe berea pare lipsita total de carbonatie. Te intrebi de unde vine spuma, pana la urma. Asa ca dai zoom si vezi milioane de minuscule bule care urca spre suprafata, atat de mici incat trebuie sa te uiti cu atentie ca sa le surprinzi. Inca de pe acum pare clar ca nu e o bere lager sau pils, cu care sa fim obisnuiti. 

In nas apar note de ciocolata- mai degraba bomboane toffee, drojdii fine, dar si ceva intrigant, dulce-siropos, pe care vad ca lumea il pune pe seama maltului, care seamana oarecum cu un fresh de mere. Acest intrigant miros se transporta si in gust, unde va constitui o coloana vertebrala sustinuta de arome de cafea si ciocolata, de amaruiul hameiului, contrast care face berea foarte agreabila. Socant e gustul primei inghitituri- pare catifetala dar lipsita de fizz. Pare apoasa. Apoi, nu stiu exact cum, papilele se obisnuiesc rapid cu acesta textura compacta, densa si catifelata a berii, poate si pe fondul usoarei incalziri aromele si gusturile se potenteaza. Exista si ceva amintind de ierburi aromatice, mai ales in nas si pe final. In mod clar o s-o mai beau. Chiar in seara asta. 4,5 capace.

Cred ca e genul de bere pe care o bea Michael Caine, in Get Carter, Sleuth si celelalte filme din finalul anilor 60 si inceputul urmatoarei decade. Ba chiar si berea pe care o bea Alfred "in the Batman movies".  Apropos de asta, uitati aici ce pot face Steve Coogan si Rob Brydon in The Trip:

Nu intotdeauna conceptele temporale au sens si nici somonul cu Chardonnay

Vinul de azi e un chardonnay vanilat, produs de Nederburg, din Africa de Sud, producator unde Razvan Macici este cellarmaster. Se numeste Winemaster's Reserve si e din 2010. Are o culoare galbuie stralucitoare si nas pe alocuri bizar, de conserva de ton, miere, crema de vanilie, tot soiul de flori intense (cum ar fi crinii) si un iz afumat. Gustul e tot vanilat, impreuna cu alte condimente dulci, si doar cu imaginatie descoperi si tuse fructate de pepene galben. Cu toate aparentele, gustul nu e greu, obositor ci destul de light, acid si agreabil, si tocmai de aceea n-ar trebui asociat prea indraznet. Intr-o circumstanta s-a servit langa un carpaccio de somon si a fost distrus pur si simplu. Spuneai ca-i apa, nu alta. Eu as merge pe niste pui, poate chicken fingers, dar fara sosuri orientale, bogate. Exista o oarecare disproportie intre promisiunile electorale din nas si realitatea gustativa, dar asta e poate a prins o zi mai slaba la infruntarea televizata. 82 pct. Importat de Cramele Recas. De gasit si in hypermarketuri, ca sa nu mai vorbim de magazine specializate si unele restaurante.

In alta ordine de idei, va anunt ca am descoperit in marele online un poet adevarat, cu verb plutitor la altitudine dar bine ancorat in real, si zic "ancorat" deoarece am mari banuieli ca e galatean de-al meu. Ii puteti cerceta inscrisurile pe poezie.ro si agania.ro, doua platforme cunoscute, pe care puteti citi creatii alandala compuse de poeti valorosi dar necunoscuti, precum si tinere silfide care scriu opere complete utilizand un lexic de doar 100 de cuvinte. Oricum, omul de azi se numeste Ioan Albu si va ofer doua dintre creatiile sale cu iz acid, lemonat si profund. Apropos, aveti toti peste 18 ani, da?  

Iisus şi cu mine 

azi noapte Iisus mi-a ciocănit la uşă

era într-adevăr nalt şi trist

şi în lumina felinarului electric

din întunericul de ametist

părea că-şi face din vazduh un giulgiu

şi a sărit vecinul Costică de deasupra

răcnea împungând noaptea cu monturile pumnului 

ce cauţi aici hipiotule

mergi la scara ta şi fă panarama

fă Iustină, ia cheamă poliţia

iar eu am scos capul pe geam

şi am zbierat şi eu mai încet,

că eram răguşit după meciul Stelei 

am strigat

doamne, dacă e scris bate şi ţi se va deschide

cum se face că ăsta cheamă sectoristul?

iar el, înalt şi trist

sărmanul meu Christ 

mi-a zis dispărând în aburul nocturn

adevărat îţi zic ţie că astăzi 

vei fi cu mine în crâşmă

nu intotdeauna conceptele temporale au sens

poetul ioan albu a vazut odata in maxi-taxi o tanara

s-a uitat la ea si si-a dat seama

ca ceea ce simtea

simtea incat ar fi putut recurge 

la tot felul de clisee ca sa exprime sentimentul

ar fi putut spune

ca inima ii batea sa-i sparga pieptul

ca inima i se suise in gat

ca ii tremurau picioarele

si vreascurile

ca nu stia daca e treaz sau de viseaza

ca simtea cum ii creste pe spinare păr de câne turbat

si altele asemenea

dar fiind poet

poetul ioan albu a preferat sa nu foloseasca asemenea clisee

el si-a imaginat doar

in mintea lui intunecata de bautura

un mare semn

!

intre timp tanara i-a spus

(cu un oarecare repros in atitudine)

in fiecare zi merg cu harbul asta

si fac conversatie cu soferul

si fac conversatie cu combinistii care ma ingesuie

si ma adulmeca

de ma lasa fara mirosul meu atat de feminin

unde ai fost pana acum?

e prea tarziu a venit vacanta

voi disparea de acum din microbuze

treaba mea unde

treaba mea

poetul ioan albu s-a trezit din lesin numai mult mai tarziu

aproape la capatul traseului

unde s-a simtit printre altele si jefuit

de atunci umbla poetul

ioan albu

la ora cutare in toate microbuzele din galati simultan

a deprins numai pentru asta ubicuitatea

el si-a dezvoltat zeci de nasuri

care sunt in vesnica patrulare-adulmecare

si ochii lui ca ai lui argus sunt multi

multi

de tot / fara numar

chiar daca e vacanta

ioan albu nu va inceta sa cutreiere microbuze

si sa se bata cu soferii

si cu combinistii

acum el zice pula mea

ca sa nu para patetic

Doua vinuri de la Vinarte cumparate de la Cramele Recas

Nu e o gluma. In Piata Centrala din Galati exista o vinarie "Cramele Recas" care vinde si vinuri produse de Vinarte, dar si divinuri si spumante moldovenesti.  Am cumparat de acolo un sauvignon blanc Castel Starmina 2011 (16 lei) si un Riesling Cuvee D'Excellence 2009 (29).

Primul vin a fost o placuta surpriza, un "soc-vignon blanc", ca sa zic asa, cu arome dominante de soc, care se repercuteaza si in atac, unde creaza un melanj agreabil cu limeta si zarzara, ca tot e sezonul ei. Intens, crocant si acid, cu plinatate surprinzatoare si cu o astringenta usor rustica, tartrica, lasand in gura o impresie ca o imbucatura de merisor varatec. Finalul se inscrie pe o tenta mai fina, citric-dulce, de persistenta medie, imbietoare. 82 pct. Merge ca uns cu peste fript, neos, de râu. Un balansoar si o melodie naiva, cantata de 5 insi la un singur (unul si acelasi!) instrument. 126 de milioane de vizualizari! Intra aici sa vezi de ce:) Nu-i asa ca tipul barbos are o contributie incomensurabila?

Urmatorul prag de calitate din portofoliul Vinarte, aduce si un caz aparte. Vreau sa spun voit aparte, pentru ca vechituri lansate pe piata gata moarte sau gran rezerva maturate in hipermarket avem destule, sa dam si chinezilor (de fapt, cam asta facem). E unic pentru ca e unul din singurele exponate alb sec lansate pe piata dupa 2 ani de la recolta, de fapt aproape 3 in curand. Deci vorbim de vinuri mature, care se bazeaza pe altceva decat exuberanta juvenila. Citeam impresia lui Mihai Oprea, foarte aproape de lansare (noiembrie 2011). Acum dupa 8 luni, vinul se infatiseaza usor diferit. Profilul aromatic este mult mai discret, cu tuse de polen, adieri de flori albe, mar, citrica usor deshidratata, si o senzatie salina interesanta. In gura este corpolent, peculiar, cu o structura robusta, rigida, care face ca vinul sa ofere placere chiar si la temperatura camerei, ceea ce mai ales in aceste timpuri nu este usor. Marul copt, mandarina, caisa si retronazal piersica, intrunesc prezenta a jumatate plus unu din electori. Restul e format din tuse minerale si vegetale, cu un final mai "lichid", citronat. Ca sa fiu sincer acest riesling  mi s-a parut mai teuton decat italian. Cred ca mai poate fi pastrat cativa ani. 84

Ei, aici, la asocieri, simt nevoia sa-mi pun casca de speolog al sufletului omenesc, si sa va propun acest scurt poem care m-a obsedat o vreme. L-am gasit candva prin liceu, intr-un volum din seria "sa invatam engleza fara profesor". E scris de Carl Sandburg in 1878 si zice asa: 

The fog comes

on little cat feet.

It sits looking over

the harbour and city

on silent haunches,

and then moves on.

BBdV ep. 15: Paulaner Salvator

Deja- dupa 15 episoade din Berea Bautorului de Vin si alte chinuri intermediare care n-o sa vada niciodata lumina pixelata a ecranului- se poate spune ca am trecut de la amator la semidoct. E o bere doppelbock. Daca ati fost atenti in episoadele trecute- acest doppelbock se traduce prin "bere bruna, tare".  Sunt beri corpolente, intense gustativ, cremoase, tocmai ca sa faca fata nivelului ridicat de alcool. Aduc a caramel, ciocolata, ceva fructe confiate. 

Asa au fost toate pe care le-am gustat pana acum. Nici acest Salvator nu face exceptie. Apropos, de ce ii spune asa? O data pentru ca, bere manastireasca fiind, avea scop alimentar, fiind extrem de hranitoare, si  i-a salvat pe respectivii calugari de la infometare (nimic inedit- povestea se reia si aici) si  apoi pentru ca la sfarsit de secol 19 reteta a fost salvata prin inregistrare la oficiul de patente din Munchen.

Pe scurt, in ce priveste Paulaner, producator destul de cunoscut si prezent la noi- acesta bere este "originalul"- piatra de temelie a berariei, cum spun chiar ei. Ca sa termin cu inpresiile, berea are o culoare aramie inchisa cu tuse rosiatice, face spuma crem deschis, care trece fulgerator,  nas de malt, cu caramel si prune, gust plin, cu o carbonatie fina, dar insuficienta ca sa tina dulceata evidenta. Note puternice de hamei vin tare din urma, iar finalul e un amestec de dulce si amarui care salveaza ceva din dezamagirea initiala. Dezamagire pe care o pot defini pe scurt: prea mult caramel, prea putina carbonatie. Dezechilibrata. Oricum, de partea buna a lucrurilor trebuie amintit ca alcoolul (7.9) este ascuns bine de tot. 

Totusi am banuiala ca ceva nu a fost in regula cu acesta sticla, cumparata dintr-o benzinarie (stiu, stiu, dar in alta parte n-am gasit-o), unde statea frumos la rece, impopotonata cu un pret atat de mare incat prefer sa nu mi-l amintesc. Presupun ca in viata reala trebuie sa coste vreo 5 lei/0,33.  Daca insa acesta e gustul "final", nu pot pune aceasta bere pe acelasi plan cu  un doppelbock Schneider sau  Hutthurmer, licori care mi-au lasat o impresie mult mai vie.

3/5 capace

Vinul.ro nr. 51

Acest numar debuteaza cu editorialul lui Cezar Ioan care atrage atentia asupra noilor tendinte a colosilor de a-si consolida diviziile premium si drept urmare de a produce si vinuri de calitate.Se trece in revista Primavara in Roze si se anunta Vara in alb. Se trec in revista noutati de la Avincis, Domeniile Vanju Mare, Tenuta Ulisse, Jidvei, DDM Urlati, Murfatlar, Samburesti, Halewood, Budureasca, Liliac, Taittinger (producator de champagne a carui material dedicat beneficiaza si de calatoria de documentare a lui Valentin Ceafalau, care a bifat cu acesta ocazie si Chablis Laroche, dar si Pascal Gitton). Valeriu V. Cotea recenzeaza noua editie a volumului "Marea carte a degustarii vinului" a lui Viorel Stoian. Aflam mai multe despre Dan Muntean, directorul Halewood, despre efectele depozitarii precare a vinurilor(Dan Micuda), de la Otilia Chirita despre pachetele "corporatiste" oferite de diversele crame din Romania, despre BIWC, competitia vinului balcanic la care au fost prezenti trei Master of Wine, si de la care am lipsit nemotivat(Horia Hasnas). Grecia beneficiaza in acest numar estival de cateva pagini- despre Porto Carras din Halkidiki(Horia Hasnas) si trecerea in revista a podgoriilor, cramelor si varietatilor existente(Otilia Chirita). SUnt si treburi gustoase, ca de obicei, recomandate/gatite/fotografiate de Marian Timofti, Nicolai Tand,  Razvan Voiculescu.

M-am aliniat si eu pretentiilor estivale, si astfel, recomandarile mele din acest numar(pg. 54) vin din Grecia si sunt Ditikos 2011 Livadiotis si Katogi&Averoff Red 2008.

La pescuit de somon in Yemen cu Xinomavro Reserve 2008 Alpha Estate (Grecia)

Daca va veti duce la pescuit de somon in Yemen n-ar fi rau sa luati o sticla de vin cu voi. Printre altele, aud ca e foarte cald acolo, atat de cald incat canicula noastra ar parea o dimineata friguroasa de ianuarie. Dar si filmul e lejer, fara a-i lipsi cateva uncii in greutate, cat sa nu para clasica, stupida comedie romantica "american style". Nu de alta, dar de la BBC, Ewan Mc Gregor si Emily Blunt aveam oarece asteptari. E o poveste de vacanta, numai buna sa va atraga atentia de la enorma presiune la care ne supune media zilele acestea. 

In alta ordine de idei, tot pe filiara vacantei, iata un vin de 15 euro (in duty-free-ul aeroportului din Corfu), cumparat fara o prealabila documentare. Va prezint, cu sinceritate, factorii decizionali: amprenta lui Parker pe gatul sticlei (93), sticla in sine- foarte grea, lata in umeri, de foarte buna calitate, indicatia "Vieilles Vignes" (vita veche, care dupa cum stiti are obiceiul, daca a fost corect intretinuta, sa dea vinuri mai cu motz decat cele din plante junioare), soiul inedit- xinomavro, indicatia geografica Amyndeon, din Macedonia greceasca, loc cunoscut pentru lucruri bune.  Sa nu spuneti ca nu-mi respect propriul ghid de cumparaturi:)

E un vin foarte frumos, si daca va intrebati, va spun de la inceput: e de 90+ indubitabil. Culoarea e frumoasa,  pinot noir rosu-rubiniu. Olfactiv este deosebit de interesant si schimbator, avand in mod cert ceva al lui. Un mix de condimente pudra, marochin de calitate, gudron, si un strat de fructe  negre, coapte, zemoase. In timp apar alte noi arome- cum ar fi tabac, acadele, tuse iluzorii ciocolatii, maslina kalamata. Foarte complex, cum spuneam.

Stiind ca vinul a fost baricat 2 ani te surprinde puritatea fructului, gustul de Skittles, amalgam de fructe rosii si negre- cirese (rosii, negre), coacaze, pruna, de fapt orice bobita numai copta sa fie. Apar, tot in timp, si tuse un pic mai grave-vegetale, dar fructul dulce sustinut de aciditatea vibranta si bine integratele note de lemn sunt parametri care fac acest vin sa aiba o baubilitate de speriat. De altfel, sfatul meu este sa luati doua sau mai multe sticle. Nivelul alcoolului este 13,5%, greu de sesizat chiar la temperaturi mari. 92 pct.

French-style,  cu ceva propriu, autentic, din plante vechi de 88 de ani, usor impotriva curentului, ca un somon:)

Hai, ca l-am laudat destul, sa-l lasam si pe Ciprian sa-si dea cu parerea:)

PS: Te duce cu gandul la un biftec suculent sau niste coaste de miel la gratar. Dar ar merge si cu un somon. Tartar.

Merlot Rose 2011 Domeniile Vanju Mare

Anual acesta printre castigatorii de la Cannes s-au aflat Cristian Mungiu (premiul pentru scenariu), Cosmina Stratan si Cristina Flutur (premiul de interpretare), din filmul "Dupa Dealuri", dar si cateva vinuri romanesti:)

Cum? Pai da, din moment ce mai multi producatori romani de vin au emis comunicate de presa conform carora au castigat medalii la Cannes. Dar nu, juriul format din distinsi oameni de film, in frunte cu regizorul italian Nanni Moretti, nu si-a facut timp si pentru jurizarea unor vinuri rose, probabil in timp ce vizionau filmele inscrise in competitia oficiala. E vorba de un alt "Cannes", de fapt "Mondial du Rose", concurs de vinuri organizat de Uniunea Oenologilor din Franta si care a avut loc cu 2 saptamani inaintea startului festivalului de film. In vreme ce festivalul de film a ajuns la a 65-a editie, concursul de vinuri e inca in scoala primara- a opta editie. Ca sa profite de pe urma "premiilor obtinute la Cannes", cu care ne-au obisnuit in ultimii ani cei cativa regizori care au aparut din spuma marii si in ciuda starii generale a cinematografiei romanesti, bravii nostri vinari au dat aurul la Mondial du Rose pe aurul de la Cannes. In fine, treburi de marketing.

Despre Vie-Vin Vanju Mare stiu doar ca se straduie de cativa ani sa ridice calitatea vinurilor, dupa ce in prealabil au inscris in panoplia enologica un nou "prince", anume Vlad, in speranta ca vor emula succesul unor branduri mai apreciate si cu mai multa traditie cum ar fi Price Matei, Prince Mircea si Prince Stirbey. Aceasta gama de vinuri- Domeniile Vanju Mare- vine intr-o prezentare destul de curata si cuminte. Rose-ul de care vorbim astazi, este produs din merlot (cu 15% alte lucruri printre care feteasca neagra), are o culoare rose-somon, un nas comun rose-urilor, melanj de fructe rosii si un iz de acetona (aud ca de la filtre se trage), aroma pe care unii degustatori il identifica eufemistic cu pepenele galben. Gustul e destul de intens, greu, cu arome de zmeura, mure dar si dude- fructe care azi sunt pe toate drumurile (la propriu). Un neajuns ar fi ca izul de care aminteam se trasmite cumva si in gust. Altfel, e destul de ferm, cu aciditate ridicata mai ales pe final, alcoolul (13,5) e bine integrat. Finalul e puternic, amintind de visine si fara a fi lipsit de o mica astringenta si putina cireasa amara.
Nu e tocmai genul de rose de baut in vremuri caniculare. Vinul costa 26 de lei in hypemarketuri, deci nu e foarte ieftin, dar e un progres fata de fata stiuta de mine a acestui producator.
79 pct

Ordonanta NUP pentru Grammenos Family red 2010 (Corfu)

Revenim la adresa noastra nr. 741 din 14.06.2012, pentru a va aduce la cunostinta circumstantele cercetarii de laborator efectuata de serviciul de criminalistica asupra lichidului depus spre analiza serviciului nostru, sambata 30 iunie, anul curent.

In cadrul analizei tehnice au rezultat urmatorii parametri: culoare #1143 (rosu rubiniu stralucitor), miros: intensitate medie, amintind de fructe rosii (cirese, zmeura), vegetal si picant. Gust conform asteptarilor, cu fructe rosii dulci, zemoase, bine incadrate de aciditate, o tusa ciocolatie, taninuri delicate dar prezente, cu final dulce-amarui, de ciresa amara si cerneluri.  Raportam, cu toate acestea, ca in urma cercetarii nu au fost depistate defecte, desi analiza a fost incompleta, din motive de precaritate cantitativa a probei supuse analizei, tehnicianul responsabil Grigore Afumatu consumand accidental mai bine de 99% din lichid,  in timp ce analiza organoleptic o mostra de pastrama de oaie, proba intr-un alt dosar aflat in lucru. Cu toate acestea, asa cum reiese din buletinul de analiza, s-a putut determina (cu precizie de 80%), la analiza vizuala a inscrisurilor de pe partea verso (spate) a sticlei, ca este vorba despre o bautura alcoolica (vin), de 12% tarie alcoolica, an 2010, origine Corfu, insula din Marea Ionica, apartinand Greciei, producator Grammenos Family, din soiul autohton petrokorithos, pret 10 euro (bon dutyfree depus la dosar), pret care reprezinta dauna si motivul principal al plangerii penale.

In aceste conditii, in lipsa unei analize procedural corecte, in conformitate cu art 228(4) CPP, organul constatator, in virtutea principiului "in dubio pro reo galileo", decide neinceperea urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunii de furt calificat si dispune in subsidiar, pe cale de consecinta, cercetarea administrativa a lui Grigore Afumatu, tehnician in cadrul serviciului criminalistica, pentru abateri disciplinare grave.

Semnat

Lucrator Serviciu Politie Judiciara, biroul de umoruri

Thörnicher Ritsch Beerenauslese 2010 Weingut Geiben (Germania)

Bun, domnule. Vorbim de un alb dulce de clasa superioara, cu peste 120 grame zahar, temperate de 11 g/l aciditate! Va dati seama, ca in aceste conditii, vinul- posesor a doar 8,5% alcool- sta langa desertul de la capatul unei mese grele la fel de natural ca AG-ul langa Arnold Schwarzenegger si nesimtirea la un "dottore".

Culoarea e galben aurie, cu tuse verzui, nasul e intoxicant ca aroma florii unei plate carnivore, cu note de polen, musetel, portocala lovita si intrata in fermentatie. In gustul plin si dens castiga gutuia, dar si tuse acrisoare si cremoase de zarzara. Intra initial dulce, tocmai pentru a deveni citric si tonic pe final, foarte persistent, facand intreaga structura foarte placuta si usor de baut. Mi-a amintit de vouvray-ul moelleux de la Clos Naudin. 

15 euro. 87 pct. Dar e doar la inceputul vietii, sunt convins ca in conditii decente de pastrare poate fi agreabil, daca nu mai complex, si peste 20 de ani. 

Despre alte vinuri de la Weingut Geiben puteti citi AICI.

Incercati-l cu un apus, un fotoliu de rachita si 

Si dupa ce ne-am revenit un pic: