Traditia vinului romanesc de calitate


Logica ne impune sa consideram istoriceste vinul romanesc in doua epoci, neted distincte:  inainte si dupa filoxera.(...)
Exagereaza aceia care afirma ca toate vinurile romanesti dinainte de filoxera erau bune. E foarte adevarat, in schimb, ca in absolut toate podgoriile noastre se gaseau atunci si vinuri bune.(...)
La noi, anarhia replantarilor facute dupa fantezia fiecaruia si dupa cele mai arbitrare criterii, ignoranta si cupiditatea producatorilor a venit sa desavarseasca opera de distrugere a unui produs care(...)ar trebui sa constituie unul din cele mai mari venituri pentru economia nationala si un titlu de justa mandrie pentru prestigiul tarii. Grava eroare! Podgorii altadata celebre s-au compromis de la o zi la alta si vinuri de mare clasa, incapute pe maini profane de iremediabili agiamii, si au atras un unanim si nedrept discredit(...)

Raspandirea sifonului a dus incet, dar sigur la pervertirea gustului, la falsificarea notiunii de vin si in cele din urma la totala ei disparitie. Prea putini mai sunt aceia care stiu ce inseamna un vin bun si de unde vinul romanesc era menit, atat prin climat, cat si prin compozitia geologica a solului sa reprezinte o considerabila cifra. In economia nationala a ajuns astazi quasi-inexistent la export (amintim in treacat ca suntem a patra tara producatoare din lume). Si daca sifonul nu este cauza unica a acestei stari de lucrari, e fara indoiala una din cele mai importante...
Podgorenii acuza consumatorii, consumatorii acuza podgorenii. Ambii au putina dreptate si ambii mint putin...Din cauza lui (a sifonului,n.n.) vinurile rosii (si ce vinuri rosii produceau podgoriile noastre!) nu au cautare; din cauza lui vinurile albe sunt toate dulci, urate si cu mult prea alcoolice; din cauza lui nu mai avem vinuri de calitate si nu mai stim bine ce-i aceea(...)
Cand alcoolul dintr-un vin depaseste un anumit numar de grad (cam intre 15 si 16) fermentii sunt ucisi si vinul e altceva decat ceea ce trebuie sa fie. Acest amanunt e total ignorat de majoritatea producatorilor nostri de zama de struguri si de mai toti traficantii de butoaie si sticle en-gros si en-detail.  Indignat si uluit de atata agresiv primitivism, i-am auzit, nu o data, laudandu-si marfa dupa gradele de alcool pe care le contine, ca si cand nu armonia elementelor componente, ci taria ar hotara calitatea unui vin.


De unde sa fie citatele acestea? Dintr-un articol de-al meu scris acum 2 ani,  din ultimul editorial furibund din Vinul.ro scris de Cezar sau de Vali,  de pe blogul altui confrate? Dupa zvac, cam astea-s posibilitatile, nu-i asa?
Ei, asi! Ca sa nu va mai chinuiti, va spun ca pastisele de mai sus sunt extrase din Gastronomicele lui Pastorel Teodoreanu!
Ele ajung la ochii si mintile dvs. prin truda lui George Moisescu, care nu a facut altceva decat sa citeasca Gatronomicele cu ochi critic si in grila enologica.  Hai sa le trecem in revista si sa tragem unele concluzii.
Filoxera. Pastorel arata ca marile problemele de calitate a vinului romanesc au inceput cu mica insecta. Chiar daca nici inainte Romania nu era tocmai pamantul fagaduintei din acest punct de vedere, totusi vinuri comparabile cu unele mult mai ilustre din Franta existau fara indoiala. Si sa nu uitam ca aceste lucruri n-au fost scrise in 1903, ci in 1943, la mai mult de jumatate de secol dupa ce filoxera si-a desavarsit “opera”.  Nici dupa 60 de ani nu ne revenisem, ci mai mult- din buimaceala si dezorganizarea noastra genetica- am reusit alte performante notabile- sa ne pierdem buna parte din soiurile neoase, sa replantam tot felul de plante inferioare care nu puteau da vinuri de calitate.

Si apoi, daca ne gandim mai bine, cade alt mit ilustru: anume ca anii comunismului au distrus vinul de calitate. Observam ca pesta mediocritatii e semnalata de Pastorel inainte de colhozuri, IAS-uri si combinatele de 2000 de hectare. Deci, dupa cum observa George Moisescu, nu comunismul a facut via si vinul romanesc una cu pamantul, ci doar a pus- meticulos si sistematic cum il stim- bombonica pe coliva.
Sifonul. Ca iadul e plin de popi este garantat si de clericul englez  Joseph Priestley. Caci el a inventat ignobila bautura numita sifon! Si pe seama ei pune Pastorel o buna parte din ignoranta consumatorului, care habar nu mai are ce mai insemna un vin bun. Daca pui sifon in vin chiar nu are mare importanta ca-i molan sau Lafite. Si daca consumatorul e ignorant, producatorul nu mai poate de bucurie! Nu trebuie sa se chinuie prea tare, sa faca vinuri bune, elegante, echilibrate. Orice sirop alcoolizat e bun! Producatorul spune ca face ceea ce ii cere piata, consumatorul nu are de ales si se obisnuieste cu posirca, iar cercul vicios este perfect. Cat de putin s-au schimbat lucrurile de atunci, nu-i asa?

Nivelul escaladat de alcool? Zilele trecute citeam o nota de degustare undeva in care se spunea ca respectivul vin are “un continut moderat de alcool”,  la doar 13,5%! Apoi, tulai doamne, acum 50 de ani nici Petrus n-avea 13,5%! Sigur, poate ca stiinta enologiei nu avansase intratat cu toate drojdiile campioane din ziua de azi extrase din rosii sau alte fructe decat struguri, dar cred ca era si alt motiv: se urmarea echilibrul, moderatia gustativa, agreabilul. Azi si un vin de vara, alb sau roze, vin de an cum se spune pe la tara, are peste 14 %!  Ca tot imi vine in minte un articol recent al lui Rares Marinescu din Vinul.ro, care se intitula sugestiv “Tarii cat mai multe grade!”. Licoarea duhneste, sau te omoara din doua pahare? Asta e, daca esti alcoolic si-l bei “sec”! O fi si din motiv de spritz, exact vinul de vara e predispus la el, si atunci trebuie sa fie mai viguros, chiar in ciuda altor amanunte nesemnificative care fac printre altele ca vinul sa fie considerat superior obisnuitelor bauturi alcoolice.   

In concluzie, mai vedem ceva dupa toate evidentele, anume cat de putin se schimba lucrurile, ce inertie enorma are reconstructia, dupa ce totul s-a prabusit. Vorbim de reintoarcerea la o glorioasa traditie, de dinainte de comunisti, in care viile boieresti faceau vin adevarat, de se lua cu Haut Brion la tranta, slogane de marketing care infloresc in ziua de azi. Dar citindu-l de Pastorel observam ca traditia vinului interbelic nu exista. Observam doar o nostalgie dupa vinurile prefiloxerice, pe care sa fim realisti, nici Pastorel nu le-a gustat. O fi adulmecat el vreo grasa veche sau un vartos de Dragasani venerabil, dar nu cred sa fi fost mai mult de atat.
Deci traditie? Sa fim seriosi. Singura traditie a vinului romanesc de calitate este continua sa lipsa. In cel mai bun caz vorbim de o traditie a regasirii, a incercarii de a egala un iluzoriu trecut. 
La noi, cu putine exceptii, si de butoi mic, accesibil doar fericitilor, se face vin bun doar din anul 2000 incoace. Pe de alta  parte, sa ne bucuram: vom putea spune peste ani ca am fost acolo cand s-a infipt piatra de hotar, ca am gustat primul Matei, primul Charlotte, primul Flamboyant sau Uberland, si- de ce nu- primul Golem, primul Nectar de Lechinta, sau cate si mai cate!

9 comentarii:

Dan spunea...

Incalzirea globala dom'le..:)) Asta e cea mai tare scuza pe care am auzit-o de la cei care produc vinuri dense, grele, alcolizate intr-un anumit stil preferat de un anumit critic de vin. Si nu e vorba de tine..:)

Costachel spunea...

Doar câteva observații. Mai întâi, dacă tot operezi cu instrumentele istoricului, nu-i deloc indicat să pornești de la concluzia pe care vrei s-o dovedești și apoi să cauți citatele (informațiile, sursele...) care se potrivesc (observație cât se poate de valabilă și pentru cealaltă „tabără”). Apoi textul lui Păstorel (Sifonul, în „Vremea”, 1943) e unul cât se poate de polemic; dealtfel, nu l-a bănuit nimeni vreodată pe Al. O. Teodoreanu (cu excepția degustărilor) de perfectă obiectivitate. Așa că n-are rost să tragi mari concluzii pe baza lui (în afara celei despre marele său talentul gazetăresc). Cât despre experiența în ceea ce privește vinurile prefiloxerice: Păstorel a fost unul dintre experții în Cotnar vechi (cu preferințe clare, în paranteză fie spus, pentru varianta Roznovanu, în defavoarea celei a surorilor Terente). Așa e, nu le-a gustat: le-a băut, și încă zdravăn. Dealtfel, pe vremea aceea, vinurile „crude” n-aveau, după cum probabil știi, căutare printre cunoscători.
Așa că da, hai să înjurăm mocofanii care fac vin prost invocând tradiția. Dar direct, pe față, cu nume și prenume. Și cu argumente care țin de calitatea vinului din pahar. Să-i ataci indirect, desființând tradiția (pe care oricum n-o prea cunoaștem) nu mi se pare chiar ok. Fiindcă tradiția (bună, proastă, cum o fi) chiar n-are nicio vină dacă e invocată, mai mult sau mai puțin abuziv, de vreun producător cupid. Marketing-ul e una, istoria cu totul altceva.

George Mitea spunea...

Dan: am auzit-o si eu pe asta. Probabil si moda mustului concentrat tot de la incalzire globala vine. Alminteri cum oare ar fi posibil ca varietati nu foarte cunoscute pentru acumularile de zaharuri, culese la maturitate, sa dea vinuri de peste 14% alcool?
Costachel: 'Traiti, dom' profesor! Vedeti eu am utilizat instrumente retorice, nu istorice. Am lasat vorbele lui Pastorel la inceput tocmai ca sa sporesc efectul din final. Asa, in interes stiintific, adauga te rog referinte clare(pe fata, cu nume si prenume) a expertizei lui Costachel asupra vinurilor prefiloxerice. Sau a altora, de ce nu. An, producatori, etc. Da' ce spun eu prefiloxerice? De oricand, din 1920, '40! Si nu spun asta ironic, ci pentru ca istoria vinului romenesc e un mare bullshit, un amestec de fantezie si adevar. Iar de nume si prenume de producatori, ar trebui sa stii de pe acum ca nu delicatetea si diplomatia caracterizeaza acest loc, si nu am rezerve sa-mi spun parerea. Si se pare ca nu e suficient de clar: eu nu vorbesc aici de traditia facutului de vin, ci de traditia facutului de super-vin, de vin de clasa.

Costachel spunea...

Păi tocmai asta e: Costăchel nu poate să-și dea cu părerea despre vinurile prefiloxerice. Și nimeni nu poate. Habar n-avem cum erau, de fapt, vinurile prefiloxerice, și nici măcar cele interbelice. Poate că erau de cinci ori mai bune sau de zece ori mai proaste decât cele de azi. Nu vom ști niciodată.
Pe de altă parte, uite, tot în 1943, tot în Vremea, Păstorel lăuda vinurile liniștite și spumantele făcute de Kurt Mott (pe care l-au băgat comuniștii la pușcarie, textul despre el n-avea cum să apară în „Gastronomice”). Vom ști noi vreodată cum erau vinurile alea, în comparație cu cele de azi? Desigur, nu. Dar aș putea să mă folosesc de textul ăla, omițându-le pe celelalte, ca să zic „vai ce vin bun aveam”? Întrebare cât se poate de retorică, desigur...
Așa că, într-o tentativă de concluzie, trebuie să spun că istoria vinului românesc nu-i un mare bullshit, ci o mare necunoscută. Că trage marketingul de ea, într-o parte sau în alta,asta-i o altă poveste :-)

George Mitea spunea...

Sunt de acord, dar adevarul e ca nimeni nu cauta. Sunt sigur ca exista farame de informatie, ici-colo, dar nimeni nu le pune cap la cap, un doctorand la istorie, ceva. Iar de traditie la facutul vinului asta aveam, cu siguranta, in fond sunt atatea vestigii, dar mi-e teama ca in ce primeste vinul de calitate, nu de consum imediat, curent, alimentar nu putem vorbi de asta. Tocmai pentru ca nu sunt dovezi.

George Moisescu spunea...

Rog a fi scuzat, dar mai usor cu marele Cotnari de pe vremuri. Tot Pastorel, cel care a fost un iubitor al acestui vin, a fost nevoit sa isi recunoasca ignoranta si sa accepte ca marele secret al Cotnariului de odinioara sta in faptul ca era maderizat. Si ca un banal vin de Dragasani, tinut langa calorifer trei saptamani in contact cu aerul, era identic cu marile vinuri prefiloxerice din Cotnari. In acelasi articol, publicat in Vremea in 1943, vorbeste de vinuri hiperoxidate din Buzau, Mehedinti si Ardeal, care ar fi meritat sa fie etichetate "tip Cotnari", in timp ce vinurilor de Cotnari neoxidate li se refuza denumirea de origine. Cotnarii de odinioara... Alte mituri cu piciore de lut.

In ce priveste vinurile Mott. Nimeni - si, in primul rand, Pastorel - nu a negat existenta in Romania interbelica a catorva vinuri de exceptie. Chestiunea este ca, niciodata, exceptiile nu fac altceva decat sa confirme regula. Interesant este ca ca, citind articolele lui Pastorel in intregime, simti o frustrare si o disperare a autorului vizavi de chestiunea tratata. Pare a fi disperarea unui iubitor de vin care a asteptat vreme de decenii se vada vinurile romanesti urcand in Pantheonul oenologic european si si-a dat seama ca va imbatrani asteptand in zadar.

Iar daca ne incapatanam sa persistam in miasmele adormitoare a altui mit, care spune ca vinurile romanesti erau vedete peste hotare, cum se face ca Pastorel se plange in 1943 ca, in pofida faptului ca eram al patrulea producator mondial, nu exportam aproape nimic?

Ciprian spunea...

Iar acum ne laudam ce exportam, dar mare notorietate tot n-am castigat :)) Ne mai permitem sa dam si Solo Quinta in afara, la un sfert din pretul cerut aici :D

Costachel spunea...

@George Moisescu: n-am spus nicăieri și niciodată „marele Cotnari de pe vremuri”. Și nici George nu cred să fi comis așa ceva. Așa că părintescul „mai ușor” n-am habar cui se adresează :-)

@George Mitea: mulțam de stârnire. Demult mă mânca palma pe subiectul vinurilor vechi :-)

George Mitea spunea...

@Ciprian: Nimic nou sub soare.
@George Moisescu, @Costachel: ei, vedeti ce fecund e subiectul:) Daca nu noi, atunci cine? :))