Feteasca Neagra Hyperion 2007

Am crezut ca Isus-ul lui Kazantzakis, sau macar Iuda ma va lovi cu o scandura in moalele capului, si in comotia cauzata voi fi turist vremelnic in Rai, ca ma voi trezi cu mintile ratacite, soptind cu imaginatie de schizofren “my precious, my precious”, ca un Ringo Starr frumos colorat, cu tuse de animatie Monty Python, imi va prezenta “strawberry fields forever”, pe care le vom traversa cu locomotiva Thomas pana pe plaja insulei Sodor, unde voi gasi la o masa de bistro parizian pe Jim Morrison si Rimbaud jucand septic cu carti de tarot, ne vom imbratisa ca niste vechi prieteni, apoi voi bea absint turnat de un ospatar cu mustati de Dali, iar otrava va face timpul sa devina fluid ca un ou-ochi scurgandu-se pe marginea mesei, elefanti cu picioare de furnica sa ne poarte intr-un safari in care se impusca analisti politici si ale caror capete impaiate vor impodobi biblioteca castelului nostru de pe valea Loarei. Dar pe masura ce gustul de catifea al vinului se disipa, esti tarat de ciuf de un Mark Twain mucalit, incercuit de apasi dansand transportati dansul focului, te trezesti din reverie urland de durere cand satrapul ce seamana izbitor cu Joseph Conrad te biciuieste pe plantatia de vanilie din Madagascar. Si evadezi, fugi pe umerii lui Forrest Gump, fugi pe spinarea lui Black Beauty, pe care nu m-a lasat tata sa-l vad in '88 deoarece nu-mi terminasem portia de spanac cu ou, ba nu! e Bucifal!, “puneti mana pe netrebnic!", striga blondul plin de cicatrici si o armata de hopliti 2D, decupati dintr-o fresca, incep sa ma alerge in carele lor de lupta. Si zburam, ca vantul zburam, si la un moment dat, pe cand am lasat lumea fizica in urma si depasim in goana noastra USS Enterprise, de la geamul careia un Picard intelept sopteste “Time is out of joint”, si dintr-o data e Ahab, ce face surf pe jetul expirat de Moby Dick, “there she blows”, si gandul te duce la teorii polisemantice. Si Bucifal se impiedica de o cometa care va lovi Pamantul peste 200 de ani, pe cand Romania tocmai isi va fi terminat de platit datoria externa, iar Adrian Nastase va fi condamnat definitiv si irevocabil. Si sunt aruncat din sa, si zbor ca Hancock, dar n-am experienta si dupa ce ocolesc cu noroc Copacul Vietii, ma lovesc frontal de cel al Cunoasterii. Pana ma dumiresc, frecandu-mi cu obida cucuiul, vad o mana de ajutor intinsa. E lordul Byron, si nu poti sa nu observi ca pe gulerul tunicii sale victoriane sta incrustat cu nestemate indiene- Adevarul Suprem: “Tristetea este intelepciune”. Te ridici, esti mai inalt decat el, dar in ochii lui vezi neantul, focul neobosit al Iadului, si dintr-o data esti Steve McQueen iar Diavolul iti spune cu talc: “You’re good, kid, you’re good…But as long as I’m around, you’ll always be second best…”

Cand platesti 140lei pe o sticla de vin romanesc din 2007 si nu esti miliardar excentric, e firesc sa ai asteptari. Lucrul straniu in legatura cu feteasca neagra Hyperion 2007, produsa de Cramele Halewood, este lipsa totala a notelor de degustare pe internet. Snooth, Cellar-tracker, etc, site-uri care mustesc de descrieri pentru orisice vin de pe lumea asta, tocmai la portdrapelul romanesc (cel mai scump vin romanesc la vremea respective, si cea mai scumpa feteasca neagra de pe piata) s-au lenevit.

Editie limitata la 1200 sticle, sticla arata foarte bine, posesoare de carticica din care poti afla orice despre figura mitologica Hyperion, despre feteasca neagra in general, in afara de calitatile vinului in sine.

Nu este un vin rau, ci doar ca…140 de lei!? In fine, e vina mea ca am asteptat vreo epifanie. Are o culoare purpuriu-intensa, nas de fructe rosii, corp mediu, evolutie fina, tanini fini, catifelati, prune, cirese. Finalul nu este grandios, dar impresia de vin bine lucrat este dominanta.

Ce nu mi-a placut ar fi faptul ca vinul graviteaza in jurul aromei de vanilie, deci a lemnului, ca baricul sta in mijlocul actiunii ca octogenarul Sergiu Nicolaescu in filmele lui.

Concluzie: 84pct. E bun, dar de primit cadou si de tezaurizat.