Cine este omul din fotografia din dreapta?
Pai, daca ne luam dupa aparente, pufoaica jigarita, pantalonii labartati si murdari, pantofii scalciati cu un siret desfacut, barba neingrijita si un fes ridicol, am spune ca respectivul e un om "cu probleme", atins de saracie extrema.
De cand am aflat cine este, de povestea lui, cu iz de suflet torturat si neinteles, tipic dostoievskian, nu mi-l pot scoate din cap. Acest post este incercarea mea de a exorciza aceasta enigma umana.
Numele lui este Gregori Perelman, este un rus din St. Petersburg, nascut in 1966. La 16 ani a primit 42 de puncte la olimpiada internationala de matematica 1982. Adica maximul. 21 de ani mai tarziu (in 2003), omul din imagine a rezolvat conjectura Poincare, chestiune care inteleg (desi cu vinovatie recunosc: sunt total strain de matematica) ca este o descoperire epocala. Din momentul in care matematicianul francez a formulat aceasta ipoteza au trecut mai bine de 100 de ani, fara ca ea sa poata fi demonstrata.
Despre el si descoperirea sa puteti afla ceva mai multe aici.
Inteleg ca problema are o utilitate practica, de importanta universala, la propriu: se poate astfel determina forma universului. Asa o fi.
Evident stirea ajunge la noi nu in forma "matematician rus rezolva o problema veche de 100 de ani", ci "matematician rus refuza Medalia Fields (cea mai mare distintie in domeniul matematicii. n.a.) si un premiu de 1 milion de dolari".
De ce anume un om aflat in pragul recunoasterii planetare isi ia lumea in cap, se retrage intr-un apartament plin de gandaci din orasul natal, unde joaca ping-pong cu un perete si traieste din pensia mizera a mamei lui e o mare intrebare. Sigur, raspunsul poate fi simplu, mai putin enigmatic decat o sa vedem candva intr-un film hollywoodian: omul traieste in alta realitate decat ceilalti, are alte asteptari si satisfactii, probabil are si oaresce tare, inabilitati sociale, etc.
Pentru el, si pentru ca marginalul nu este un monstru, un rau, si pentru ca uneori cel aflat la marginea drumului, a societatii, cel care refuza normalul, tocmai pentru ca vrea sa fie sincer cu anormalul din el insusi, este o "utilitate publica", care dezvaluie adevaruri inaccesibile celorlalti, pentru Gregori Perelman- tot respectul, consideratia si compasiunea mea (pe care sigur n-ar intelege-o si de care nu are nevoie).
Se pare ca sufletul unui om e mai misterios si mai greu de cartografiat decat meandrele universului.
5 comentarii:
Faci ce faci si tot la estetica te intorci! Da, si personajul si refuzul sau sunt sublime estetic (cu toate ca scenariul s-a banalizat: Sartre, Brando, etc..)! Dar daca adevaratul motiv al acestei crize a investiturii (tu esti cel mai...) este unul politic; daca mesajul implicit este: Russia ueber alles? De ce sa vrei sa rezolvi CEA mai grea problema? Si odata rezolvata de ce sa nu o lasi posteritatii sau sa o lansezi sub forma anonimatului?
Pentru varianta hollwoodizata (surprinzatoare in asemanarea cu povestea relatata de tine) vezi: Darren Aronofsky - Pi.
Cazuri de sinucidere artistica, au mai fost. Rimbaud s-a lasat de poezie la 21 de ani. Urmatorii 20 i-a petrecut in Africa vanzand arme, slavi si alte nimicuri. Sau mai recent- Salinger.
Iar ca rusul asta sa fie ca Brando, ar trebui sa fie prof de mate la o scoala generala din Novosibirsk:) Apoi, intr-adevar, se romantizeaza. "A Beautiful Mind II". Am citit cate ceva pe wiki, si omul a refuzat premiile dintr-un soi de vanitate greu de inteles: pe unul ca juriul nu era suficient de competent, pe altul pentru ca nu considera premiul suficient, iar pe al treilea deoarece juriul nu i-a inteles demonstratia. Cochetarii de geniu:) Iar premiul de 1 milion, daca citesti cu atentie, observi ca nu e ridicat, inca(cu accentul pe inca). Dar, oricum ai lua-o, omul e un personaj ciudat.
Iar ideea Mamei Rusia o stim: unii s-au sinucis dupa ea
Mie unul îmi pare iluminat omul... adică deja nu mai are nevoie de "nimicuri" materiale.
Pace!
@Sorin: cam asa ceva. Probabil matematica, la nivelul asta, are o tenta aproape religioasa, cel putin pentru practicant.
Eu, unul, il apreciez. Noua ni se pare ciudat doar pt ca sare din schema trasata de societatea moderna. Dar, daca il compari cu alte exemple (bine punctate de George), nu e nimic iesit din comun.
Chiar daca Rimbaud s-a lasat de poezie atat de prematur, a ramas unul dintre marii poeti ai umanitatii. Nu prea conteaza cat scrii, ci cum scrii. Iar Rimbaud a facut mai multe pt poezie in cei cativa ani de creatie, cati au facut altii intr-o viata-ntreaga...
Chiar si Byron o lasase moale intr-o vreme, cand era mai mult preocupat sa lupte alaturi de greci in revolutia lor :) Oamenii aveau principii de la care nu abdicau si asta este ceva aproape imposibil de realizat in zilele noastre...parerea mea
Trimiteți un comentariu