Romanian Wine Art nr. 37


Din acest numar as mentiona un interviu cu Lucia Pirvu, vicepresedinte ADAR, promotoare Vinvest, interviu interesant de citit prin prisma rezultatelor deja cunoscute de la concursul care a insotit manifestarea, rezultate care au nascut discutii aprinse. Apoi, Constantin Croitoru ne informeaza despre participarea romaneasca la Vinalies. Dintre medaliatele noastre as fi curios sa gust tamaioasa vinificata in sec de Cotnari, presupunand ca se va gasi pe piata, si nu va fi doar un alt vin din "butoiul mic", cum spunea cineva. Apoi, acelasi onorabil (nu-i niciun eufemist aici) isi continua seria "limbajul concret al degustarii vinurilor", serie instructiva, dar care cade oarecum in desuet prin vinurile alese ca exemplificare. Un alt lucru util este o mica mostra de somelarie, servita de Marian Timofti- o lista de asocieri fericite dintre feluri de mancare si tipurile de vin adecvate.
Un mic articol al d-lui Gh. Craciunescu, citit de mine cu gandul la o corespondenta recenta, mi-a cauzat mici scrupule, deoarece mi-am dat seama ca mai am de invatat. In acest caz era vorba despre utilizarea proprie a termenului "buchet", in ce priveste vinurile. Utile, in cazuri de exces, sunt si sfaturile Aurorei Dobrin cu privire la combaterea unui teribil flagel care insoteste consumul de vin, si anume: mahmureala. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

0 comentarii: