Avem in fata un exemplar din Don Quijote, sa zicem editia 1987, Biblioteca pentru toti, traducere de Edgar Papu si Ion Frunzetti. Si deschidem la pagina 82, capitolul VIII, unde citim urmatoarele:
|
@nationalgeographic.com |
" -Norocul ne călăuzeşte paşii mai bine decât ne-am putea-o noi dori, căci ai în faţă, prietene Sancho Panza, o privelişte care ne descoperă treizeci şi mai bine de uriaşi, nemăsurat de mari, cu care am de gând să mă lupt şi să le fac la toţi de petrecanie.
-Ce uriaşi? zise Sancho Panza.
-Aceştea pe care-i vezi, răspunse stăpânul său, aceştea cu braţe cât toate zilele, că sunt unii la care măsoară cât două leghe.
-Ia seama, luminăţia-ta, i-o întoarse Sancho Panza, că ăştia care se văd aicea nu-s uriaşi, ci mori de vânt, iar aripile, care, învârtite de vânt, mişcă pietrele morii.
-Se vede cât de colo, răspunse Don Quijote, că nu prea eşti citit când e vorba de aventuri cavalereşti; sunt uriaşi, şi dacă ţi-e frică de ei, ştergi-o de aici şi pune-te pe rugăciuni, cât timp m-oi încleşta eu cu ei în luptă crâncenă şi de fel dreaptă"
E desigur o parte din arhicunoscutul pasaj al luptei cu morile de vant. Ce legatura are insa cu vinul?
Nu e nicio ironie, parol! Sa va explic. Acest vin (Vina Albali Gran Reserva 2004) produs de Felix Solis, vine din miezul Spaniei, din comunitatea Castilia-La Mancha, din podgoria Valdepenas, din jurul orasului omonim. Numele inseamna, intr-o traducere aproximativa, "valea pietrelor", deci va dati seama de aspectul arealului, etc. In regiune, pe langa vin, pot fi admirate si ilustrele mori de vant pe care eroul lui Cervantes le-a confundat cu uriasii amenintatori.
Sunt in Kaufland si privesc aceasta sticla pe care scrie Gran Reserva si care costa 25 de lei, pret la care poti cumpara vinuri rosii romanesti tinere si decente, gen Byzantium de la Halewood, Cocosul de la Recas, si altele, desigur. Nu exista vin romanesc in acest pret, de genul Gran Reserva. Fac o paranteza ca sa explic. Gran Reserva inseamna mai peste tot in Spania (sunt mici diferente, dar nu intram in amanunte) minim 2 ani in baric si 3 in crama. Asadar, cand e scos pe piata vinul e deja matur. La noi exista doar Cabernetul Soare de la Vinarte, care e lansat dupa 5 ani de invechire, dar si la 80-100 lei. Poate gresesc, dar alt exemplu nu-mi vine in minte.
Asa, ce sa zic, in Spania am vazut reserva si la 1,7 euro, deci nu pretul m-a surprins, dar nici nu m-a incurajat. L-am cumparat mai mult din cauza lui Cervantes.
La Mancha. Si n-am putut sa nu ma gandesc ca fie numai ideea ca poate exista o gran reserva de 25 de lei, in Romania, fata de ce ofera producatorii autohtoni in acest pret, e ca si cum ai vedea uriasi acolo unde se invart linistite paletele morilor de vant. Acasa am lasat-o cateva zile, uitandu-ma din cand in cand la ea, cu oarecare teama, pana intr-o seara cand am simtit coastele Rosinantei in calcaie.
Dopul e destul de lung, treaba incurajatoare de obicei, culoarea e rosie-rubinie stralucitoare cu inflexiuni de teracota. Duc paharul la nas si ma lovesc tonuri calde de baton cu rom si vanilie, visine din visinata si sapun de casa. Nimic extraordinar, dar nimic rau, de asemenea. Gustul aduce impresii inca vivace de fruct- prune si coacaze, cu aciditate mare, usor cam subtiat (a se citi: de baut acum), si tanin spart, de granulatie mica, ca nisipul de pe o paja salbatica, cu bucati de scoica prin el. Nu stiu de ce, dar taninii/taninurile mi s-au infatisat intotdeauna ca niste materiale de constructie, un soi de pietris, nisip, material de umplutura, in functie de calitatea vinului si vechime. Fiecare cu imaginarul si nebunia lui donquijoteasca, imi inchipui. Finalul este decent ca lungime si lasa in urma miez de nuca, stafide si picanterii de vin matur. Alcoolul (13%) este bine integrat. Ca sa strivesc corola de minuni a lumii, as zice ca e un vin de 82-84 pct. 82 daca va place vinul pe fruct, 84 daca va place mai grizonat. Asa ca hai sa zicem un definitiv 83. Of, sa uit, nu alta: e un cencibel, cum se numeste tempranillo prin partile acelea.
Pana la urma, face indubitabil banii, si pare o gran reserva de consum curent, daca se poate spune asa ceva. Mai merge 2-3 ani sigur, dupa care incet-incet aciditatea mare va prelua fraiele si va dezechilibra vinul.
Asa ca iata, dragilor, ca omul din la Mancha a avut dreptate: uriasii raman uriasi, doar ca un vrajitor malefic i-a transformat in biete mori de vant, ca sa ne lipseasca pe noi de gloria rapunerii lor. Asa ca macar in domeniul vinului va pot spune ca pentru 25 de lei puteti da nas in nas fie cu un urias pitic, fie cu un pitic urias, depinde de perspectiva si propria patologie oenologica si culturala.
12 comentarii:
E ceva cu spaniolele astea. Le ai si gata maturate, preturi foarte mici si nici nu poti spune ca sunt dezamagitoare. Nu degeaba mi s-a pus mie pata p ele in ultima vreme :)
Poftim maestre ! Calitate la pret mic! Deci nu e gresit sa preferi un Zinfandel din Kaufland unui "vin de aur", neaos !? Asa e domnu' Ciprian ?
Domnu' Anonim, cand am spus eu ca e gresit sa cumperi un vin sau altul? N-am sa spun niciodata asta, fiecare e liber sa dea banii pe cea vrea si cum vrea. Ce legatura are capra cu varza? Discutia cu cel Zinfandel a pornit de la o cu totul alta abordare a problemei, daca tin eu bine minte
Apropo de Gran Reserva. La Lidl exista Tarragona 2005, Gran Reserva,Baturica(producatorul probabil). Este un cupaj de Cabernet Sauvignon cu (cu ce altceva?) Tempranillo. Pretul: 13 lei! Cand desfac sticla va spun impresiile. De vandut se vinde bine, disparand destul de repede din cutia dedicata.
Ahaa, deci mie nu mi-ai publicat comentariul :))
@Anonim: E posibil sa fie un vin de aur. Dar, ca in realiate, e posibil ca aurul sa fie extras folosind cianura.
@Ciprian: scuze, n-am deschis calc-ul si de pe telefon apar scapari.
@BogdanC:observ ca foarte multa lume isi face cumparaturile la acest Lidl:)
Glumeam, relax :) Sa ma lamuresc, Lidl e un soi de Kaufland?
Lidl pot spune ca este un exemplu (in materie de vinuri)de "asa nu". Desi raionul este micut (nici magazinul nu este foarte mare) geme de "dealurile chimiei" si de mediocritati, la preturi mici. Nero D'avola la 1,5 l si omoloage romanesti la aceeasi cantitate. 10-13 lei, cutii de carton de 1 l cu vino tavola rosso/bianco. Niste "vinuri" la 8-10 lei import Chile, SUA (Zinfandel hi , hi, hi), Australia (Chardonay), Africa de Sud (Chenin Blanc parca) vandute sub marca "Cimarosa"-echivalentul lui Villa Vinum din Kaufland (magazinul il stiti deci sigur si aceste lichide-eu am incercat cateva la scurt timp dupa deschiderea primului magazin in bucuresti si m-am lecuit).De la Halewood vand sub marca proprie Studio am inteles ca Prahova Valey Reserve (dar au si Fetesca Neagra si Regala Reserve cu etichetele universale). Inevitabil un Bordeaux la 9-10 lei. Un Chianti tot pana in 15 lei. Egri Bikaver 9 lei (Districtus Hungaricus Controlatus scrie pe eticheta!). Si alte cateva variatiuni pe aceasta tema. Din fiecare sortiment la rafturi sunt una/doua cutii de cate 6 sticle.
Ciprian: E un soi de Penny.
BogdanC: Multumim de info!
Deci e clar. Bogdan, bine de stiut in caz ca apare vreunul la Galati
Mersi George ! Te prefer.
much obliged
Trimiteți un comentariu