O Gran Reserva de 25 de lei şi înfricoşătoarea şi nemaiînchipuita aventură a morilor de vânt

Avem in fata un exemplar din Don Quijote, sa zicem editia 1987, Biblioteca pentru toti, traducere de Edgar Papu si Ion Frunzetti. Si deschidem la pagina 82, capitolul VIII, unde citim urmatoarele:

@nationalgeographic.com

" -Norocul ne călăuzeşte paşii mai bine decât ne-am putea-o noi dori, căci ai în faţă, prietene Sancho Panza, o privelişte care ne descoperă treizeci şi mai bine de uriaşi, nemăsurat de mari, cu care am de gând să mă lupt şi să le fac la toţi de petrecanie.

-Ce uriaşi? zise Sancho Panza.

-Aceştea pe care-i vezi, răspunse stăpânul său, aceştea cu braţe cât toate zilele, că sunt unii la care măsoară cât două leghe.

-Ia seama, luminăţia-ta, i-o întoarse Sancho Panza, că ăştia care se văd aicea nu-s uriaşi, ci mori de vânt, iar aripile, care, învârtite de vânt, mişcă pietrele morii.

-Se vede cât de colo, răspunse Don Quijote, că nu prea eşti citit când e vorba de aventuri cavalereşti; sunt uriaşi, şi dacă ţi-e frică de ei, ştergi-o de aici şi pune-te pe rugăciuni, cât timp m-oi încleşta eu cu ei în luptă crâncenă şi de fel dreaptă"

E desigur o parte din arhicunoscutul pasaj al luptei cu morile de vant. Ce legatura are insa cu vinul? 

Nu e nicio ironie, parol! Sa va explic. Acest vin (Vina Albali Gran Reserva 2004) produs de Felix Solis, vine din miezul Spaniei, din comunitatea Castilia-La Mancha, din podgoria Valdepenas, din jurul orasului omonim. Numele inseamna, intr-o traducere aproximativa, "valea pietrelor", deci va dati seama de aspectul arealului, etc. In regiune, pe langa vin, pot fi admirate si ilustrele mori de vant pe care eroul lui Cervantes le-a confundat cu uriasii amenintatori.

Sunt in Kaufland si privesc aceasta sticla pe care scrie Gran Reserva si care costa 25 de lei, pret la care poti cumpara vinuri rosii romanesti tinere si decente, gen Byzantium de la Halewood, Cocosul de la Recas, si altele, desigur. Nu exista vin romanesc in acest pret, de genul Gran Reserva. Fac o paranteza ca sa explic. Gran Reserva inseamna mai peste tot in Spania (sunt mici diferente, dar nu intram in amanunte) minim 2 ani in baric si 3 in crama. Asadar, cand e scos pe piata vinul e deja matur. La noi exista doar Cabernetul Soare de la Vinarte, care e lansat dupa 5 ani de invechire, dar si la 80-100 lei. Poate gresesc, dar alt exemplu nu-mi vine in minte. 

Asa, ce sa zic, in Spania am vazut reserva si la 1,7 euro, deci nu pretul m-a surprins, dar nici nu m-a incurajat. L-am cumparat mai mult din cauza lui Cervantes.
La Mancha. Si n-am putut sa nu ma gandesc ca fie numai ideea ca poate exista o gran reserva de 25 de lei, in Romania, fata de ce ofera producatorii autohtoni in acest pret, e ca si cum ai vedea uriasi acolo unde se invart linistite paletele morilor de vant.

Acasa am lasat-o cateva zile, uitandu-ma din cand in cand la ea, cu oarecare teama, pana intr-o seara cand am simtit coastele Rosinantei in calcaie. 

Dopul e destul de lung, treaba incurajatoare de obicei, culoarea e rosie-rubinie stralucitoare cu inflexiuni de teracota. Duc paharul la nas si ma lovesc tonuri calde de baton cu rom si vanilie, visine din visinata si sapun de casa. Nimic extraordinar, dar nimic rau, de asemenea. Gustul aduce impresii inca vivace de fruct- prune si coacaze, cu aciditate mare, usor cam subtiat (a se citi: de baut acum), si tanin spart, de granulatie mica, ca nisipul de pe o paja salbatica, cu bucati de scoica prin el. Nu stiu de ce, dar taninii/taninurile mi s-au infatisat intotdeauna ca niste materiale de constructie, un soi de pietris, nisip, material de umplutura, in functie de calitatea vinului si vechime. Fiecare cu imaginarul si nebunia lui donquijoteasca, imi inchipui. Finalul este decent ca lungime si lasa in urma miez de nuca, stafide si picanterii de vin matur. Alcoolul (13%) este bine integrat. Ca sa strivesc corola de minuni a lumii, as zice ca e un vin de 82-84 pct. 82 daca va place vinul pe fruct, 84 daca va place mai grizonat. Asa ca hai sa zicem un definitiv 83. Of, sa uit, nu alta: e un cencibel, cum se numeste tempranillo prin partile acelea.

Pana la urma, face indubitabil banii, si pare o gran reserva de consum curent, daca se poate spune asa ceva.  Mai merge 2-3 ani sigur, dupa care incet-incet aciditatea mare va prelua fraiele si va dezechilibra vinul.  

Asa ca iata, dragilor, ca omul din la Mancha a avut dreptate: uriasii raman uriasi, doar ca un vrajitor malefic i-a transformat in biete mori de vant, ca sa ne lipseasca pe noi de gloria rapunerii lor. Asa ca macar in domeniul vinului va pot spune ca pentru 25 de lei puteti da nas in nas fie cu un urias pitic, fie cu un pitic urias, depinde de perspectiva si propria patologie oenologica si culturala.