Acum 10000 de ani, pe cand Dumbledore era tanar boboc la scoala de magie de la Hogwards, pe cand puricele avea potcoave si sarea vreme de 99 de poste in vazduhul ceriului, pe cand un troglodit din Hamangia statea obidit cu capul in pumni, deoarece tocmai se certase cu nevasta, pe cand inelarul meu abia incepuse sa-si justifice existenta, si pe cand Mircea Badea nu facea emisiuni in maiou, am petrecut o saptamana in ruralul spaniol. Era un sat numit Guadassuar, undeva langa Valencia, desi acest "langa" are alta dimensiune intr-o tara brazdata de autostrazi, localitate inconjurata de plantatii intinse de portocali si kaki.
Sunt un fan al socului cultural. Il consider un soi de sport extrem. Iti creeaza probleme mai mari decat consumul de plante etnobotanice. Asadar, un sat cu toate strazile asfaltate, cu bulevard gazduind intre sensuri un scuar cu palmieri, cu un supermarket mai mare dacat ce avea pe atunci orasul meu de 300.000 locuitori, cu carciuma in cladirea bisericii, cu cladiri de 2-3 etaje, cu batrani care nu numai ca nu carau sarsanale cu te miri ce cat ziua de lunga, dar mai si stateau la un pahar in fata casei ciorovaind te miri ce ca in filmele lui Almodovar, un sat cu zona industriala- cateva mici hale in care se fabricau picioare de masa, pungi de cadouri, etc, cu teren de fotbal ce avea nocturna. Pe scurt, civilizatie, ca altfel nu pot sa-i spun. Totul era molcom, simplu si la locul lui.
Aceasta scurta evocare nu are morala, in afara evidentei. Sigur, zice antropologul, la noi, unde vesnicia s-a nascut la sat ( G.M: cum adica s-a nascut?!) conditiile geo-socio-politice au fost altele, de aceea satele noastre arata si functioneaza ca in evul mediu, bla, bla.
Ceea ce m-a impresionat in Spania nu a fost Oceanograful din Valencia sau Sangrada Familia din Barcelona. Ceea ce m-a pus pe ganduri era felul in care arata si traia acel satuc impresurat de portocali.
In alta ordine de idei, Don Ramon 2007, Perez Juan, Bodegas Aragonesas, este un vin simplu, rosu, sec, dintr-o bucata (de fapt...din doua: 75% garnacha, 25% tempranillo), cu aroma de zmeura si fragi, destula vanilie si ceva condimente pe final. Un vin de masa foarte bun si nu prea scump. 77/100
2 comentarii:
Acum cativa ani, am baut un Don Ramon 2003 si am avut ceva sentimente contradictorii. Pe atunci, mi s-a parut putin inexpresiv din pdv al fructului, dar foarte interesant ca expresie a terroir-ului. Avea note de pamant puternice si chiar de menta. Tin minte ca mi s-a parut ciudat la vremea aceea. Daca nu ma insel, plantatiile de Garnacha, care dau sucul majoritar pt acest vin, sunt foarte vechi...cel putin, asa imi amintesc ca se mentiona pe eticheta.
Despre diferentele dintre satele "lor" si satele noastre, nici nu are rost sa intram in discutii prea adanci. Nu de alta, dar imi reamintesc in ce tara minunata vietuiesc :) Intotdeauna, "specialistii" lui peste de pe la noi tot cauta scuze pentru starea deplorabila a zonelor rurale. Atata vreme cat nu avem mentalitatea unui minim grad de civilizatie, vom ramane cu vesnicia...patetic
Plantatiile de Garnacha au peste 30 de ani, tempranillo- 20. De fel, vinul este din regiunea Zaragoza, ceva mai la nord de Valencia. Dar, cum spuneai si tu intr-un post (Castillo de Liria), cupajul asta este clasic. La noi cred ca ar fi ceva gen babeasca 75%, feteasca 25%:)
Dar, printre multe altele, nici de astea nu avem...
Trimiteți un comentariu