Istoria recenta si fluida a vinului de calitate romanesc: Prince Matei 1998-2009

Dupa cum v-am povestit aici, inainte de Craciun, mi s-a facut un frumos cadou. Daca in precedentul "post" v-am vorbit despre "anturaj" si ambianta, acum a venit randul vinurilor, care in mod absolut fericit, au fost la inaltimea asistentei. 

Ca sa nu existe dubii, vorbim despre Prince Matei, merlotul produs de Vinarte, la Vila Zorilor, DOC Dealu Mare, pe partea buzoiana a podgoriei. 

Am s-o iau in ordinea fireasca a servirii, de la cel mai tanar pana la cel mai batran:

2009- mostra de baric, "in utero", cum i-a spus George Moisescu- o bestie inca nedomesticita, de un rosu purpuriu intens, lasand picioare dese pe pahar. Aromatic aduce a coacaze, visine, si o atingere calda, de baric bine temperat- lemn parfumat, condimente dulcii, dar si un firesc(pentru stadiul in care se afla vinul) iz etilic. In gura pare tanar, dar promitator, o puslama cu potential, cu vinozitate, cu tanin hardcore, amintind de porumbe, piperat, dar si un reziduu lung, gustativ in arealul glicerinos si persistent al prunei uscate. 88-89

2008- la timpul prezent in stadiul maturarii in sticla- este asemanator cu fratele mai mic, mai filtrat si stralucitor, cu picioare de miriapod, mai suple si mai rare. In nas aduce cacao, scortisoara, ciocolata cu rom, gem de fructe de padure, iar in gura este asezat, dar inca neimblanzit, cu tonuri de dulceturi- de coacaze si nuci, asezonate cu praf de scortisoara. A fost lansat, dar mai lasati-l. 86-88

2007- este vinul care se mai poate gasi in magazine, atat specializate, cat si marele retail (Metro). Coloratura e mai matura, violetul e redus, picioarele lasate sunt mai groase. Nasul este placut, cuminte, vanilat. Gustativ pare mai light, mai fin, mai baubil, cu arome clare de pruna si visina. Fata de tinerei pare mai structurat, dar mai putin complex. 87

2006- inca exista reflexii purpurii! foarte placut, evoluat, cu intense arome condimentate, de ierburi aromatice. Prune, stafide, tabac, cafea, e complex, va spun! Gustul e mai puternic, mai corpolent, mai greu. Iti spune dincolo de arome, prin impetuozitate,  ca e sef de promotie. 90

2005- nu s-a produs. Un an foarte dificil.

2004- un rosu rubiniu matur, fara intensitatea celor de mai sus. Un nas mai rezervat, cu indicii de lesie si sapun de casa. Cireasa se exprima plenar, vinul e mai light, mai lejer, iar mineralitatea se exprima interesant, impregnand pe final in tanini un caracter nisipos, completat de dulceata persistenta a fructelor confiate. 85

2003- un rosu ciresiu. Ierbos, vinos, cu arome amintind de truffles belgiene, cu praf de cacao si ciocolata neagra. Si nitel tabac. Gustul e prietenos, fin, cu fructe de padure coapte (coacaze, zmeura ). 86

2002- rosu rubiniu matur. Nas interesant, de afinata, ciocolata, condiment si ierburi. In gura e chewy, cu pruna, visine, coacaze, vanilie, plinut si dulce. Un actor de comedie din filmele mute, care primeste o tarta de fructe direct in figura. Really nice! 88

2001- iti dai seama de potentialul sau de la prima privire. Exista inca reflexii purpurii.  E matur si evoluat cu note pamantoase,  miez de nuca verde, ciuperci uscate, lemn si tonuri dulci, gemoase. Totul ridicat de o aciditate foarte, foarte buna! Eu zic ca o mai duce 10 ani. Ca variatie, s-a servit acelasi vin din sticla magnum. Diferentele au fost notabile si pilduitoare pentru mutatiile pe care recipientul le produce vinului. Desi, normal, pe aceeasi linie vinul din magnum a parut mai elegant, dar si mai proaspat, cu fruct mai impetuos. Sticla normala: 90. Magnum: 92. Cel mai bun vin al serii, dupa umila mea parere.

2000- o culoare matura, dar sanatoasa pentru un vin de plus 10 ani. Aromatic aduce a conserva de porumb, tonuri de nuca. Usor imbatranit, deh! Condimentul (piper) si notele mature, de lemn, tabac si pielarie, domina fructul. Prin comparatie, magnum-ul a adus diferente notabile, atat in nas- cu miere zaharisita, piper si condimente pudra, dar si un gust ceva mai vivace, cu ceva mai mult fruct. 78- sticla normala, 84- magnum. Interesant, baubil, matur, dar de baut acum, as zice eu.

1999- culoare de bordeaux matur, in nas aducand tonalitati complexe de miere, rom, paprika, dulceturi, tutun si ierburi aromatice. In gust exista inca destul fruct, gravitand intre cireasa si pruna afumata. Pe palat apar si interesante sernzatii amintind de apa minerala carbogazoasa, senzatie complexa rezultat al aciditatii foarte bune si a nivelului de alcool. Finalul e tonic, cu tonuri salcii-dulcege, de maslina kalamata si fructe confiate. O surpriza a degustarii si alegerea multora pentru titlul neoficial de cel mai bun vin. 86-88.

1998- aduce un miros intens de...zacusca. Gustativ vine cu tonuri imbatranite de magiun afumat. Cu toate aceste, este inca baubil, dar daca il aveti ascuns pe undeva, eu zic sa-i dati cep cat mai repede. 72. Marea sa calitate e ca l-a pus in valoare pe 1999.

In concluzie, trebuie sa constat ca Vinarte este singurul producator roman care poate pune pe masa o verticala care pleaca din mileniul trecut. Vinuri de calitate si baubile in timpul prezent, ca sa fiu mai precis. Imi inchipui ca si Murfatlar poate face o verticala cu Zestrea Merlot demidulce, dar n-ar folosi la ceva. 

Niciunul dintre Printii Matei degustati  nu este de evitat, sau de nebaut, nici macar descarnata fantoma hamletiana din 1998. Acest eveniment a fost si un prilej sa descopar ca Sergio Faleschini&Co au avut un plan pe termen lung chiar de la inceput: rezervele sunt inca importante, la crama ajungand, pentru unele recolte, pana la 2000 de sticle! 

Tot la fel pozitionarea la nivel mare de calitate s-a facut la momentul potrivit, iesind in fata cu ceva tangibil, real, o traditie de calitate vizibila, asa cum cred sunteti de acord, in loc sa se autoproclameze din primul an de recolta (sau al doilea) regii segmentului premium, sau producatorii "celui mai...", "uzurpatori" (in grila hamletiana, daca-mi permiteti) de care nu ducem lipsa in ziua de azi.
PS: Oricat de dureros ar parea, sa ne uitam la Franta si traditia ei: exista lucruri pe care doar timpul le poate aseza. Iar Prince Matei este primul (si sper sa fie doar primul)  pas spre o traditie a vinului de calitate. Serve, Davino, Recas, Oprisor, Rotenberg (si cu voia dvs., Nachbil) etc, pot urma. Adica ...sper sa urmeze!

Aferim!

Despre Vinul Recent, Vinia Moralia, Prince Matei si o seara de pomina la Hotel Epoque, via George Moisescu

De vreo doua saptamani, momentul in care a fost cert ca intalnirea pe care incerc s-o descriu in aceste randuri va avea loc, m-am tot gandit in ce maniera s-o descriu (probabil cea prezenta este cea mai stangaceJ). Vedeti dumneavoastra, la aceasta intalnire organizata de George Moisescu, cu sprijinul Vinarte si al Hotelului Epoque din Cismigiu, urmau sa participe cel putin doi oameni care mi-au marcat viata. Nu sunt cuvinte mari, in fond sunt un tip care a crescut intr-o casa cu o biblioteca sanatoasa, care privea alaturi de familie seratele lui Iosif Sava. Am deschis ochii in anii '90, cand generatia mea avea o nevoie imperioasa de repere. Iar Andrei Plesu si Horia-Roman Patapievici aveau un CV satisfacator J. Ma infranez sa intru in detalii pentru ca va dati seama cat de onorat am fost sa stau la aceeasi masa cu ei. Mi-aduc aminte de cursul de anghelologie de la Facultatea de Filosofie Bucuresti, unde desi “de-al locului”, abia aveam loc de “turistii” veniti din alte parti. Sala de curs era ticsita, se statea si pe jos, printre randuri. Brosura de prezentare a facultatii mi-a vandut iluzii- desi in ea cursul despre Istoria Ideilor tinut de  H.-R. Patapievici era listat, in cei patru ani de studii acesta nu a mai avut loc. In seara zilei de 20 decembrie, auzind de aceasta teribila festa pe care mi-a jucat-o soarta, d-l Patapievici mi-a promis un curs privat, in glosa unui pahar de vin rosu. Sa fie primit!

Intalnirea a debutat cu cateva cuvinte de bun venit din partea directorului francez al hotelului- Pascal Jean - care s-a declarat onorat de prezenta atator persoane de inalta tinuta intelectuala in hotelul pe care il conduce. Nu sunt atat de vanitos incat sa cred ca se referee in principal la mine, dar nici atat de lipsit de modestie, asa ca ii multumesc inca o data. Disertatia  demitizanta a lui George Moisescu, ne-a introdus in problematica obiectului muncii, intre timp turnat sarguincios in pahare, atragandu-ne atentia asupra unor pastise inedite din Gastronomicele lui Pastorel, din care am aflat cu surprindere ca vinul romanesc de calitate n-a fost distrus de comunism, ci bietul de el, era distrus de dinainte, de lucruri vizibile si invizibile, virale oricum, gen filoxera, berea miticilor caragialesti si prostia producatorilor si bautorilor deopotriva si ca traditia vinului romanesc de calitate a inceput in pragul noului mileniu, iar cei 11  ani de Prince Matei reprezinta cea mai elegant si elocvent indiciu in acest sens. Sergio Faleschini, presedintele Vinarte, a subliniat inclinatia spre calitate a societatii pe care o conduce si a dezvaluit ca un mic secret al succesului Prince Matei il reprezinta analiza initiala asupra solului, climei si soiurilor recomandate efectuata de un mare nume din Bordeaux.

In timpul degustarii si dialogului din timpul sau am ramas surprins de cordialitatea intalnirii, de jovialitatea lui Andrei Plesu, de privirea radiologica, scanand instant oameni si idei, al lui H-R Patapievici, de intensitatea retrasa a lui Sorin Ilfoveanu, de curiozitatea literaturizanta a lui Mircea Mihaies, de faptul ca Sorin Marin nu este nicidecum un Anonim (ar fi si greu la statura sa) si de discretia lui Dan Parau- prosperul patron al stabilimentului.   Am schimbat vii impresii despre vinuri la fel de vii cu Doru Bucsu, Ion M. Ionita si Radu Naum, toti oameni faini, pe langa care un vin bun sau o idee buna nu poate trece neobservata, deformatie de ziaristi educati si ilustri, fara indoiala. Iar Sergiu Nedelea si-a ilustrat inca o data profesionalismul si eleganta care-l fac sa fie considerat cel mai bun sommelier din Romania.

Evenimentul in sine a fost excelent organizat. G. Moisescu s-a gandit la detalii aparent nesemnificative de tipul marimii salonului  sau pozitionarea si distanta dintre mese. Fiecare participant avea in fata o foaie pe care era indicat locul  paharului  ce avea sa contina un an din Prince Matei. 2005, anul lipsa, un an care nu a putut da un vin de o calitate acceptabila pentru gustul producatorului, a fost hasurat. Nu sunt foarte multi producatori romani care sa-si permita sa NU faca un vin in acel an, mai ales un vin asteptat si cunoscut de public, cred ca sunteti de acord.

Hotelul in sine arata minunat, desprins dintr-un Paris de anii ’20. Serviciul este ireprosabil, conform celor 5 stele care sclipesc la intrare, si nu este vreo reclama mascata, orice se poate convinge de asta, vizitandu-l in Intrarea Aurora, langa Cismigiu.  Restaurantul il are pe Guy Martin ca chef, o celebritate in domeniu si asta s-a vazut in meniul servit. Sa-l trec repede in revista, nu ma acuzati de sadism, va rog: un eteric carpaccio de vita, cel mai fraged si cremos muschi de porc imaginabil si un cheese cake spumos, pe care s-a mulat perfect textura densa a celor doua Sirene din 2000 si 2001.

Intalnirea s-a terminat aproape de miezul noptii, nu inainte de a ne spune public optiunile, desi mai degraba as fi indicat pe care laureat nobel pentru literatura sa-l indic ca superior.  Glumesc, fiecare si-a indicat preferatii, si s-a semnat pe marea harta a printului din Dealu Mare, in dreptul anului preferat. Si exercitiul a avut o miza, fiecare primind cadou, spre o mai atenta analiza, exact acel vin.

Despre cei 11 Prince Matei+ doua versiuni din Magnum, si inca doua Sirene ale Dunarii, cred ca e mai bine sa povestesc data viitoare.

In final, nu pot decat sa-i multumesc lui George Moisescu ca m-a inclus in acest all-stars, in acest The Expendables cu oameni de cultura, cum glumea pe seama mea un prieten, si ca mi-a creat iluzia, cel putin pentru o seara, ca un tip din Galati, care-si scrie blogul in lumina nocturna a monitorului de acasa, poate fi parte din acest film. Multumiri sincere si celor de la Vinarte, Sergio Faleschini si Costel Canamisir, care mi-au alimentat aceasta iluzie si a doua zi.

Mircea Mihaies, Sorin Marin, G, Moisescu (artisanul intalnirii), , H.-R. Patapievici, Andrei Plesu

Sergio Faleschini, presedintele Vinarte

Doru Buscu, George Mitea, Ion M. Ionita

Viitorul arhitect- Tudor Patapievici

Radu Naum, Doru Buscu si altii:)

Un batalion de Printi

George Moisescu, Sergiu Nedelea, Andrei Plesu, Sorin Ilfoveanu

Andrei Plesu si Sorin Ilfoveanu intr-un moment decizional foarte delicat

credit foto: Sergiu Nedelea
si inca trei de la mine:

Despre infratirea lirica dintre Chile si Romania

Nicanor Parra

Nu exista o infratire in sensul birocratic, inclestata de tratate internationale si consilii judetene care se muta cu arme, dar mai ales bagaje, in alta tara, la schimb de experienta turistica, pe bani publici. Exista in schimb una glorioasa, prin intermediul vinului, cel mai simplu translator al sentimentelor in alta limba. Vinul este mai light, mai curgatoar, mai facil decat poezia, care desigur face si ea acelasi lucru- transportand cuvantul national pe scena mondiala si universala, la un nivel care depaseste prin perenitate bietul vin, atat de sensibil la curgerea timpului. De ce spun acestea? Pentru ca pe langa vinul incercat, am citit de curand o poezie a poetului chilian Nicanor Parra, laureatul din 2011 al premiului Cervantes.  Ea se numeste "Chile" si se incheie cu ceva ce sigur rezoneaza si in sufletelul nostru romanesc, cel plin de sine dar bantuit de o criza identitara, de frica ca spre deosebire de altii, ne inselam asupra imaginii din oglinda: "credem ca suntem o tara si adevaru-i ca suntem doar peisaj". Suna cunoscut? Grupul Divertis ne-a spus-o noua intr-un mod mai putin meditativ, dar la fel de ludic. Am suportat si chiar ne-am insusit si repetat celebra replica "frumoasa tara avem, pacat ca-i locuita", cu atata usurinta pentru ca umorul suspenda sensul, il pune in paranteze, il imblanzeste, il domesticeste. Literatura mare doare, ajunge departe inauntru, ca un bisturiu, ca o agresiune. Sa ne amintim doar de ilustra radiografie a spatiului mioritic facuta de Horia-Roman Patapievici in Politice (1996). Ce strigate de durere, revolta si deznădejde a produs...

Oricum, domnilor, va indrept spre blogul lui Darie Novaceanu, unde mai puteti citi alte cateva poeme ale scriitorului sud-american, destul de putin investigat la noi. 

Si acum se ne infratim cu paharele in mana, in care ar trebui sa se regaseasca un vin chilian interesant, care livreaza tot ce te astepti de la un sauvignon blanc de lumea noua, din 2011. Ar livra si tot ce astepti de la un chardonnay, dar vorba lui Parra "e mai reala apa fantanii sau fata care se oglindeste in ea?"(din Intrebari la ora ceaiului).

Asadar, Misiones de Rengo Sauvignon Blanc Reserva 2011 abunda in arome tropicale, de grapefruit si ardei gras, cu note florale, dar si o puternica mineralitate pe final. Plin, lasa in urma un iz citric aromat, ca de mandarina dar si un rest de zahar, amintind de un pepene galben supra copt. Se pare ca chilienii au invatat cum sa ascunda alcoolul din vinurile lor, asa incat se duce cu o usurinta suspecta si ingrijoratoare pe gat. Aciditatea este mai moderata decat la versiunea inferioara "varietal", care este mai varateca, si despre care am scris de curand. Dar vinul acesta, aproape dublu ca pret fata de fratele mai mic, tinteste indubitabil spre alt traseu, mai montan. In aceeasi bani as merge pe mana varului Vina Mar, dar daca il aveti in vedere sa stiti ca nu veti fi dezamagiti. Aroma, corp, finish: 84 pct. Si remarc ca vinul e uneori doar un produs- evaluabil. Poezia lui Nicador Parra nu este.

Inca o pedala spre varful ierarhiei: Domaine d'Andezon 2009

Ultima etapa: Paris

Pana acum vreo 3-4 ani am fost un fidel urmaritor al Turului Frantei, celebra competie ciclista. Comentariul asigurat de  Radu Naum si Radu Banciu se ridica de multe ori peste nivelul unei competiile tarata de scandaluri de dopaj, dar plina de adevarate fapte de vitejie si eforturi supraomenesti uneori incununate de succes. O etapa se intinde pe mai multe ore, rastimp in care “caravana” trece prin peisajul rural al Frantei, prin orasele pentru care simpla trecere in goana a ciclistilor este o sarbatoare in sine, o onoare de care isi vor aminti multi ani. Imi amintesc ca primarul din Macon, atunci cand ne-a primit pe noi- tinerii romani veniti in urbea sa la un “schimb de experienta”- a amintit de un eveniment notabil pentru capitala departamentului Saone-et-Loire, si anume trecerea lui Miguel Indurain pe strada principala:).  

Un suporter celebru: Didi Senft

Turul Frantei este o sarbatoare veritabila, un fenomen specific frantuzesc, in care sportul, turismul, gastronomia si cultura franceza in general isi fac intrarea prin ecranul televizorului in casele privitorilor de aiurea.  Marturisesc ca dupa ce  Radu&Radu au abandonat proiectul, chestiune care a coincis oarecum cu prima retragere a lui Amstrong, am incetat sa mai fiu un client fidel. E ciudat cum desi controversele au planat asupra dominatiei olimpiene a ciclistului american asupra Turului, si mai toti sperau ca retragerea sa va anima acest sport, am senzatia ca s-a intamplat invers. S-a creat un imens “vid de putere”, a fost ca si cum s-a inchis brus o institutie importanta, lasand multimile de petenti  cu ochii in soare. Iar din punctul meu de vedere renuntarea celor doi comentatori, de la care aflam nu atat ce au mancat rutierii la micul dejun, ci istoria locurilor prin care treceau, se personaje notabile s-au nascut sau au trait in localitatile respective, ce tip de banza si ce vin se face pe acolo, m-a facut sa-mi dispara dependenta de Eurosport, in luna iulie a fiecarui an. Profitand de prezenta sa la recenta intrunire organizata de George Moisescu, i-am multumit lui Radu Naum pentru contributia la umplerea unor dupa amieze din trecut, si la randul sau mi-a recomandat sa privesc Turul in continuare, deoarece sportul acesta mai are inca multe momente frumoase si demne de privit.

pietrisul din vie: un trademark al Rhonului 

In fine, vinul de astazi vine de pe langa Avignon, pe unde Turul a trecut de multe ori, daca imi amintesc bine chiar si la ultima editie. Este un Cotes du Rhone Villages, de la 1 km de Lirac si peste fluviu de Chateauneuf. Syrahul din vite de 40 de ani reprezinta 90% din acest vin, restul fiind Grenache  din vite si mai batrane, de 60 de ani. Aceste coordonate se regasesc in vinul produs de cooperativa Les Vignerons d'Estezargues (mai multe despre producator: aici), sub numele Domaine d'Andezon. Anul este 2009 si nu a fost rau. 

La nivelul analizei senzoriale avem un vin superconcentrat, aparent nebaricat, cu arome puternice de afumatura, pielarie parfumata, precum manusile fine ale unei domnisoare de pension, la primbare prin parcul cel mare din Avignon. Gustul este puternic, devii brusc constient de forta gravitationala, in sensul ca in gura trage in jos, pare greu. Fructul identificabil usor este un compozit de afine si coacaze, cu nuante de cafea si tabac pe final.  Nivelul de alcool (14,5%) contribuie la senzatia de forta a vinului, fara a fi deranjant.

 Trebuie sa remarc, in final, fantastica diversitate a vinurilor de Rhon, unde poti gasi cele mai diverse expresii, de la easy-drinking pana la “greucenesti” de soiul vinului de azi. A costat 10,5 euro, adus de afara, si e un vin foarte bun pentru banii dati. 89-91pct. Cu apogeu in 2013-14, daca ma intrebati pe mine.
E un vin mai degraba de tricou alb cu buline rosii, adica tricoul celui mai bun catarator, decat de tricou galben (liderul la general). Desi daca il pierde in urmatoarea etapa, nu-i bai: din cauza tineretii sale, il poate prelua pe cel alb (cel mai bun tanar). Allez!!!

Attention shoppers: Vina Mar Sauvignon Blanc 2011 Reserva Especial!

Iata un vin alb delicios, venit tocmai din Chile, Casablanca Valley, anul 2011. 

Prezinta o culoare alb-galbuie cu vagi vestigii verzui. Nasul aduce a grapefruit, mosc, miere de salcam si flori de lamaita. In gura descoperim un vin de mare finete, in principal datorita echilibrului exemplar. Aceeasi coloana vertebrala articulata de impresii aproape identic naturale de grapefruit si in secundar- para pergament si indicii minerale. Finalul este lung, citric, in care domina- usor de ghicit- tot grapefruit-ul, dar si limeta si un strop de ceai verde. Nu exista indicii deranjante ale nivelului de alcool (13,5%).

Este extraordinar de baubil, depun marturie, spre rusinea mea. Cred ca voi incalca destule reguli ale asocierii cu mancarea spunand cele ce urmeaza, dar sa stiti ca n-a stat rau alaturi de un muschi de vita bine scufundat intr-un sos gros de curry. Prospetimea deosebita a vinului a facut ca iuteala si abundenta condimentului sa para suportabila, mai ales ca nu sunt un fan al condimentelor atat de "intruzive". In afara de aproape intamplatoarea asociere, presupun ca pestele, fie chiar sushi, fructele de mare sau salatele verzi- fac casa buna cu acest vin, dupa cum recomanda chiar producatorul. Un amanunt- o mica parte din masa vinului a fost baricata 4 luni.

87-89 pct (ma gandesc serios ca e genul de vin alb care poate evolua). 39 lei. Nu stiu cine il importa (poate tot Vino Vero), dar eu l-am luat de aici. 

Rozeul Frunza ca rozeul, da' sa vedeti cabernetul!

“Nota de degustare a editorilor Vinul.Ro:

Notele de visine amarui, ardei verde si menta ii confera acestui vin un profil aromatic deosebit, cu o tipicitate de invidiat. Gustativ sta foarte bine, taninii bine integrati, asezati si sobri, dandu-i consistenta. Pe final se simt note de visine amarui, marmelada si condiment. Aciditatea ridicata ii promite o viata destul de lunga.”

Asa este, dragii mosului! Ce pot eu adauga ar fi ca acest vin are o textura lactata, de tip sana. Nu iaurt. Pentru iubitorii iaurtului pot recomanda niste carmenere chiliene sau sau shirazuri australiene:)  Alcoolul, deloc de neglijat: 14%- este bine ascuns sub aciditate si fruct. 

E gustos, cu un final persistent, glicerinos- dulce-amarui. Mi se pare o mare reusita pentru categoria sa de pret si confirm, daca are cineva nevoie, ratingul de 80 pct, la care, din postura de cumparator multumit, as mai adauga unul sau doua. Sigur, nu e foarte elaborat, sau complicat in vreun fel, dar e mai mult decat "corect", si de baut acum. Ce sa mai ceri la 10 lei?

PS: Tot la mici cumparaturi, in Carrefour (Braila), remarc disparitia cvasi-totala a vinurilor frantuzesti, stiti voi, din acelea importate chiar de retailer, dintre care unele erau foarte interesante. 

Rose 2011 "Frunza" Cramele Recas

Spui Frunza spui Cramele Recas si Carrefour. E un private label, nu se gaseste in alta parte. Mai spui si 10 lei, pret cu 5-7 lei mai mic decat vinul titularului (Cramele Recas), plasat asa cum zic chiar ei in gama V-legends. 

Trebuie sa marturisesc ca desi pe 2009 l-am luat cam de sus, punctandu-l cu 74 pct, cuprins de rara pofta de rose (sec, cum altfel), conjugata cu ocazionala lipsa de resurse, l-am cumparat de mai multe ori.

In mare versiunea la zi- 2011- beneficiaza de aceeasi culoare destul de intensa, de aceleasi arome puternice, de fructe de padure, capsuni, visine, care se duc binisor si in gust, unde acrisorul, dulcele si un usor iz amarui, ca de grapefruit rosu, se imbina corect, dar nitel cam prea impetuos, cu o prospetime debordanta si cu un finish dulce acrisor condimentat de ceva mineralitate si tonuri vegetale. Nu se precizeaza din ce soi e obtinut, dar pare merlot, desi la roseuri nu prea poti sa stii niciodata. Alcoolul e bine ascuns (13,5%).

Nu-i deloc rau in categoria sa de rose low-budget si as zice ca trebuie baut pe cat de prospat se poate. 

76 pct.

Nu ratati Sauvignon Blanc 2011 "Varietal" Misiones de Rengo (Chile)!

Am incercat in ultimul timp cateva vinuri ieftine si fapt care mi-a sporit satisfactia- bune!

Primul este editia 2011 a sauvignonului blanc Misiones de Rengo, din cea mai basic gama a lor, numita Varietal. Vine din Maule Valley, Chile si costa 18 lei in Metro.

It's a bomb! A fruit bomb! Un sauvignon pe steroizi in care toate fatetele sunt incordate la maxim. Culoare alb-galbuie cu reflexii verzui. Extrem de puternic aromatic cu note de guava, soc, ananas, si...da, este si ignobilul miros. Gustul este asemanator de direct, acid, cu fizz, cu impresii de limeta, ananas, grapefruit. Foarte curat. Final critric, dulceag, moderat de note ierboase. Alcoolul excelent integrat (13). 

Vin foarte fresh, curat, de baut acum, ca mai bun n-o sa se faca. Importat de Vinexpert.
82 pct. Dati fuga!

Un zambet pe zi: Superoferta!!! Cumpara ACUM cu 74 lei in loc de 61!!!

Citesc in Vinul.ro o oferta promotionala de Craciun de la Cramele Rotenberg: Menestrel+Rapsod in cutie de carton-74 lei. Ciudata promotie avand in vedere ca Menestrelul face 37 de lei, asta daca nu-i 2+1 sau redus la 20 de lei in Carrefour, Real &Co, iar Rapsodul 19 lei, asta daca nu e supus si el diverselor reduceri. Deci sa recapitulam: 37+19+5 lei cutia de carton (presupun, nu poate fi mai mult, oricum) = 61 lei. Ciudata promotie. Iar daca accesam alte pachete gen Emeritus+Rapsod diferenta este si mai mare. Deci ia oferta, neamule! Sau nu.


edit  10.12.2012:  in Carrefour. Menestrel -27 lei. Rapsod 16 lei. Impreuna 43 lei. 


edit 12.12.2011: (informatii via Cramele Rotenberg) Pretul cutiei este de 74 lei, dupa cum urmeaza Rapsod-19 lei+Menestrel 35 lei+cutie lemn 20 lei. 


PS: Asadar responsabil pentru aparenta disproportie de pret este pretul cutiei.  Pretul vinurilor este mai mult decat corect in conditii normale (fara promotii de hypermarket). N-o sa incep o alta discutie despre pretul si materialul cutiei, intrucat ar fi despre o alta industrie:) Si nici despre ce cred cei de la Rotenberg ca inseamna "oferta", care in acest caz nu este decat suma elementelor componente. 

Producatorului roman de vin, cu respect

Internetul este un mediu dinamic. Atat de dinamic incat daca scrii ceva azi, peste cateva saptamani se perima. Am facut un mic experiment de cateva ori repostand pe facebook linkuri ale unor articole scrise de mine in urma cu un an sau doi. Au fost accesate de ca si cum ar fi fost scrise azi, ba chiar si comentate. E firesc intr-o oarecare masura. Si oamenii care te citesc se mai schimba si putini au curiozitatea sa se intoarca la originile blogului. Internetul desi pare vesnic, traieste intr-un prezent perpetuu. Pe de alta parte ceea ce scrii tu poate sa nu fie atat de transant si memorabil incat sa dainuie in memoria cititorilor. 

Mi-am spus de nenumarate ori, in trecut, opinia despre producatorul roman de vin. Prin lumina paragrafului de mai sus, o voi mai face o data. 

Vrea sa intelegeti ca acesta nu este un portret particular. Stiti desigur ca unii producatori au fost clasati aici ca fiind de partea buna a vietii si pentru ei am toata consideratia. Dar ar fi nedrept, chiar pentru ei, sa privim imaginea producatorului roman de ca si cum totul ar fi in regula. Industria vinului in tara noastra nu este cu nimic mai buna decat alte fatete ale tarii. Nu suntem in stare sa facem o autostrada cap-coada de 20 de ani si vrem sa excelam la vin.

Aud bunaoara ca furatul propriei caciuli este o practica de masa. Faci un vin remarcabil, de succes, dar se vinde rapid. Ca sa capitalizezi de pe urma lui, introduci repede un vin de calitate inferioara sub aceeasi eticheta. Din inertie, pana se prinde lumea ca l-ai "stricat", tot o sa mai scoti un ban. Am auzit un zvon cum ca intr-un astfel de caz s-a cumparat vin de la un alt producator. Care la randul sau a vazut in situatie un bun prilej ca sa scape de o cantitate de vin nitel mai vechi si nevandut, si aici e chiar misto!: de alt fel, din alta varietate decat comandase primul. Nu s-a prins nimeni ca-i de alt soi. Doar niste bloggeri pe care nu-i baga nimeni in seama, oricum. 

Un alt aspect este dezastrul care se regaseste in segmentul entry-level. Multe vinuri sub 20 de lei sunt improprii consumului. Vreau sa accentuez: multe! Daca cineva dintre dvs a calatorit in tari gen Franta, Spania sau Italia, sau in tari care fara a fi producatoare de vin sunt mari consumatoare (gen Marea Britanie, Belgia, Olanda), ramai bulversat de ceea ce pare calitatea vinului ieftin. E o chestiune de punct de vedere, desigur. Pentru noi pare bun, pentru ei e exact cum trebuie sa fie un vin de 2-3 euro: corect si baubil. Daca punem la socoteala faptul ca aceasta categorie de pret, in Romania,  este si cea mai larga si cu volumul cel mai mare, ne dam seama de dimensiunea dezastrului: avem o piata mutanta, care are rost doar in interior si doar pentru nivelul de cultura al consumatorului. 

Daca iti faci reclama agasanta cu grasa de cotnari si cu sange de taur ce etalon poate avea consumatorul? Si uite asa ajungem sa bem vinul cu apa, nu pentru ca ar fi vreo traditie pur-romaneasca, ci pentru ca de unul singur e prea rau, si cu rest de zahar- pentru ca zaharul ascunde multe, inclusiv izul bahlit de butoi nespalat cum trebuie.

De ce ar fi producatorul roman de vin altfel? De ce n-ar merge si la el "asa". De ce sa nu lipeasca si el fisurile cu superglue in loc sa le repare temeinic. Toata lumea face asa, de ce sa nu fac si eu? Uite si X are DOC de Dealu Mare, dar cumpara struguri din Vrancea? De ce sa nu fac si eu la fel? Si Y zice ca este grasa de cotnari si de fapt e un cupaj din 2-3 alte soiuri. Cine sa ma pedepseasca? Cine sa-si dea seama? Oricum lumea n-are bani de vin bun, iar daca ma iei la rost iti trag un calcul elucubrant despre cum mi-am compus pretul si de ce e atat de scump, cum platesc eu echipe de marketing si tre' sa le iau laptopuri si masini. Cum ospatarul e de vina ca-ti zice ca are numai vinul X, pentru ca tata lui X ii da bonus la dop, etc.

Si apoi urcam nitel si ajungem sus de tot. Sunt exclusivist, fac vin bun, si o sa repet treaba asta pana o sa ma crezi, editie limitata, am facut doar 34 de sticle de pe un hectar, de asta costa 100 de lei o sticla. Tu nu intelegi valoare vinului pentru ca esti un sarantoc, ai strans si tu 3 luni bani pentru cuvee-ul meu si cand l-ai desfacut te asteptai sa cante ingerii? Vezi ce ridicol esti? Vinul meu nu-i pentru tine! Este pentru snobul cu bani care vrea pe masa restaurantului etichete domnesti, vrea sa strige in gura mare "baiete, ada cel mai scump vin!". Si daca omul vrea cel mai scump vin, de ce sa nu i-l dau? Sigur o sa faca si vecinul x un vin cu 2 lei mai scump ca al meu. Si atunci? Scot o noua gama si mai scumpa! Nu intelegi tu cum merge treaba cu marketingul! Zici ca ai baut ceva din Chile la fel de bun ca al meu (ca mai bun nu exista!) la jumatate de pret? Ti s-a parut! Sau e o exceptie, o eroare! Lasa ca la anul ma fac si eu importator si aduc vinul asta si-l scot pe piata la exact acelasi pret ca vinul meu. Si o sa zici ca l-ai vazut in Belgia la juma' de pret? Ia-l de-acolo, baiete! Ce mai bangui acolo? Ca ai vazut supervinul meu mai ieftin in strainatate? Nu intelegi cum vine asta? Pai stai sa-ti explic: voi sunteti prosti si nu stiti cat face vinul meu de fapt, aia de acolo stiu, si nu pot sa-l vand cu cat vreau eu, ca sunt pline rafturile de autraliene la aceeasi calitate, mult mai ieftine.

Si ar mai fi destule, dar m-am plictisit sa le desfasor: branding abisal, lipsit de orice orizont, cu 24 de game diferite cu vinuri asemanatoare, descriere senzoriala pe contraeticheta copy/paste de pe internet, feteasca care merge cu scoici St. Jacques, si tamaioasa cu deserturi din bucataria germana, sau si mai bine contraetichete comune tuturor gamelor, denumiri comerciale imposibil de pronuntat, sau atat de comune incat le uiti instantaneu....

Nu exista morala pentru cele de mai sus. Exista doar dezamagire si o farama de speranta. Cam asta-i spiritul romanesc, nu-i asa?

Vinul.ro nr. 44 mini:)

Revista favorita si-a schimbat formatul. E mini. Aduce cu National Geographic, daca v-o imaginati. Amu', mie imi place,  pana la editia de buzunar mai e un pic:) Ma gandesc ca e mai ergonomica in cluburi si restaurante.
"Din respect pentru consumatori" scrie pe coperta si o domnisoara bruneta cu ochii gri ne zambeste gingas. E vorba de Premiile(si concursul) Vinul.ro. Editorialul lui Cezar se refera la acelasi eveniment are un titlu elocvent : "Pe o mare-nspumata, un vapor naviga: par-parr!". E vorba de jalea din categoria de pret 2-5 euro. Pe cateva pagini se intinde un overview al evenimentului, inclusiv cu poze pentru medaliate, ca sa le recunoasca omul daca le vede pe undeva, dar si cateva randuri scrise chiar de juratii evenimentului in frunte cu Caroline Girby MW.
Se trec in revista cele trei evenimente de toamna: Vintest, Provino (consemnat de subsemnatul) si Goodwine. Valentin Ceafalau ne ofera imaginea unei verticale Cuvee Charlotte.  Descoperim un profil al lui Iustin Urucu, winemaker la Vinarte (pe partea olteneasca). Vinurile italienilor de la Zonin, aduse la noi de Heinrig, sunt trecute in revista, culminand cu Barbaresco, Barolo si Amarone- toate de peste 90 pct. Cosmin Grozea ne impartaseste experienta sa in Piemont, Alfred Binder ne prezinta notele de dezgustare de pe contraetichetele vinurilor romanesti.
Recomandarile subsemnatului se gasesc la pagina 48 si sunt: Rose Eclipse 2010 Basilescu, Cuvee Ave 2011 Vinicola Averesti, si Cabernet Sauvignon Rose 2010 Patrician Vifrana srl.

Cine este bloggerul de vin si ce vrea el

Noi bem vin. Asta e clar. Si, in mod evident, ne exprimam public opiniile cu privire la vinuri.  La intrebarea care te framanta si anume “cine este bloggerul de vin” sunt multe raspunsuri imaginare si imaginabile. Te invit sa citesti o parte din ele mai jos:

Suntem unii care murim de grija consumatorului si vrem sa-l punem in garda asupra produselor care nu fac banii; suntem niste vanitosi care si-au construit o tribuna de unde tipa in pustiu, sau in fine, catre ceilalti ca ei, in scopuri de lubrifiere a egoului; suntem corupti, platiti de unul sau altul sa le promovam mascat produsele; suntem justitiarii nou veniti care dorim sa facem lumina in aceasta cabala, in aceasta odioasa infratire impotriva firii dintre ziaristi/bloggeri si producatori; suntem ziaristi rataciti de print care folosesc vinul ca scut anti-ridicol pentru a ne exprima opiniile cu privire la cu totul altceva; vindem vin si prin blog ne popularizam produsele; suntem niste betivani care au gasit o scuza; suntem unii care vrem sa scoatem un ban din publicitate odata si odata, si ne trebuie o pagina de web care sa aiba “content”, asa ca scriem doua vorbe fara calitate sau facem copy/paste din alta parte; suntem unii carora realmente le place aceasta licoare, avem o farama de talent literar, si din uniunea celor doua iese blogul; suntem unii care gandim ca zgaltaind bine copacul industriei, intr-un final o sa ne cada din el, prin curier, un bax de vinuri gratis; suntem niste postaci si netandertali care si-au gasit un domeniu mai departe de ochii lumii si de asta nu ne ia lumea in serios si asa cum suntem de fapt- cretini; suntem Parkeri aspiranti; suntem niste neamuri proaste fara bun-simt si simtul umorului, fara masura si decenta; suntem aia "care isi bate joc" de munca ta,  si asa mai departe.

Mai stiti alte exemplare? Si apropos, tu de care blogger esti?

SimVin, un joculet prostut dar adictiv

Dragilor, Mos Nicolae mi-a lasat ceva pentru voi! Nu vi l-am dat pana acum deoarece am tocit mouse-ul jucandu-l.  In vremurile astea pline de tensiune un pic de joaca face bine. E online, simplu si repetitiv. Enjoy!

Solo Quinta si Gordon Ramsey

Stabilimentul londonez The Maze este unul dintre multele restaurante cu care cunoscutul bucatar Gordon Ramsey  -vedeta show-urilor de televiziune cum ar fi Hell's Kitchen, The F word sau Masterchef USA,  si-a asociat numele sau pe care le detine. 

Primul lucru in meniul bucatarului ("Chef's menu"): "Celeriac velouté, pears and cockle vinaigrette/ Solo Quinta, Cramele Recas, 2010, Romania". Nu inteleg eu prea bine ce-i preparatul respectiv, dar presupun ca e un sos de telina cu pere si vinegreta de scoici/moluste.  Data fiind finetea vinului... presupun ca s-ar potrivi. 
O alta stire data chiar de Recas ar fi ca Ramsey a cumparat en-primeur Solo Quinta 2011 si va fi listat ca "vinul casei". 

Apai, o data in viata as vrea sa intru si eu intr-o carciuma unde Solo Quinta este "vinul casei". Oare il dau la carafa? :)

Povestea plina de invataminte a lui Cherry Tree Hill Merlot 2006

Industria noastra este la inceput. Nu stim sa pretuim. Poate cei care lucreaza in marketing ar trebui sa faca piata mai des, cum se zice, sa inteleaga live si in afara tratatelor si manualelor care fac din marketing o stiinta oculta, cum se pune pretul unui produs la taraba. Si asta de oameni cu o educatie modesta, fara traininguri in vanzari si altele. Spun asta deoarece in piata, in piata de la piata, ca sa zic asa, nu vezi preturi stiintifico-fantastice. Calitatea I costa 5 lei, calitatea 2 costa 3 lei. E simplu. Apar desigur mici variatii, un precupet care are volum mare si trebuie sa scape de el- si lasa un 50 de bani pe kilogram, in acest scop. In final iese tot pe-acolo. Asta este politica bunului-simt. Nu trebuie sa fii un geniu al marketingului. Bunul simt e alimentat si de perisabilitatea produselor. Ele trebuiesc vandute. Repede. Altfel iesi in paguba.

Cu vinul, produs de pastrare ceva mai indelungata, lucrurile nu sunt esential diferite, in afara faptului amintit. Vinul e mai sensibil la amagirea brandingului si vorbele dulci de marketing. Cherry Tree Hill. Ce imi spune mie, traitor in Galati, Cherry Tree Hill? Exista un deal numit "Dealul Ciresului"? Si ce treaba are asta cu vinul? Si de ce e in engleza? E un vin pentru englezi, americani, etc? Si cat costa? 65lei (poate vorbesc cu pacat, dar sigur am vazut candva pretul asta)? Cat??? Sa recapitulam: suntem in 2008, vin romanesc, merlot, de Dealu Mare, 65 lei. Adica vin scump, "premium" tata, nu gluma. Si timpul trece si vinul nu se vinde. Din variate motive. Nu atrage conceptul, e prea scump, etc. Si ajungem in 2011. Deja mai e putin si o sa-si dea obstescul sfarsit. Si astfel ajunge merlotul de 65 de lei sa coste 15-20 de lei! Prentru ca trebuie sa scapi de el. E ca la rosii. Rosia trecuta, statuta pe taraba x zile, scofalcita, isi urla cantecul de lebada:  se transforma in rosie de "gatit" si costa 70 de bani. 70 de bani e mai mult decat nimic. Plus ca 300 de kg de rosii pot disparea mai usor. Dar cu paleti intregi de sticle de vin ce faci? Te costa ceva doar ca sa scapi de ele. Sa le deschizi pe fiecare, sa reciclezi sticlele, etc. 

Si uite asa, merlotul premium ajunge dupa ani si ani entry-level. Precum rosiile de gatit. 

In fine, daca va intereseaza, sa stiti ca vinul nu-i rau, miroase destul de inchis, cu indicii usor reductive la inceput, dar cateva ore bune folosesc. Nasul se stabilizeaza intr-un miros de ciuperci, prune afumate si visina. Te intrebi mirat unde o fi baricul acela in care a stat vinul 18 luni. E doar ceva difuz, in gust, un iz de cafea, dar secundar. Gustul e destul de plin, cu tanin abundent sar polisat la perfectie, de granulatie mica, cu gustul lin curgator de suc pur de coacaze, cu ceva pruna si un final  nitel tonic- condimentat de cirese amare si dulci, si un praf de condimente. Alcoolul se simte un pic pe final. E de vreo 77 pct, dar l-as mai bea desi nu mai e foarte echilibrat. Nu stiu daca e doar impresia mea, dar chiar daca cu mici defectiuni tehnice (sa amintesc ca l-am luat din Billa si nu stiu cat si cum a stat acolo), s-a dorit un vin de buna calitate. Mi-a amintit de Monbrisonul baut craciunul trecut.

Eu zic sa-i ajutam sa elibereze taraba. In magazinele producatorului baxul de 6 costa 91 de lei. Adica aproximativ 15 lei pe sticla. Bani pe care ii face cu varf si indesat.

Daca sticla era de fier ce brand aveam...Busuioaca de Bohotin 2010 Domeniile Tohani

Tohani...Exista un revers atunci cand esti producatorul ilustrului Sange de Taur. Anume ca nu te ia nimeni de soiul meu in serios. Poti sa spui "stiti...am investit in tehnologie, l-am adus pe Michel Rolland, facem doua green harvest si doar 1000 de litri la hectar". Trebuie sa fii pregatit sa primesti raspunsuri de genul "Ihi, sigur ca da. Si cum se chema vinul asta de 10 hectolitri/hectar? Cumva Sange de Taur Superforte?"

De aceea am citit cu mirare lista castigatorilor de la Concursul Vinul.ro 2011. La vinuri rose seci de 5-10 euro, o busuioaca de Bohotin Princiar Special Reserve facuta de Domeniile Tohani, an 2010, a obtinut medalie de aur fiind al doilea vin al categoriei dupa Rose-ul bulgaresc Enira 2010! Mai sa fie...

Fiind sfarsitul anului 2011, un rose din 2010 ar fi trebuit sa se afle deja pe piata. Investighez problema si descopar vinul respectiv, cu numele si prezentarea ilustra, in cutie neagra, cu eticheta neagra in forma de scut. An? Incert. Ma chinui sa intorc sticla in cutie. Vad contraeticheta. E demisec si anul e in continuare incert. E imbuteliat  la sfarsitul lui 2010. Nu cred ca asta e, imi zic. Daca e sa cumpar un vin de la Tohani, vrea sa fiu sigur ca este cel care a castigat ceva la un concurs organizat de oameni in care am incredere.

Mai trec niste saptamani si ce vad in Selgros? Niste sticle cu etichete de fier forjat:) Stiti versul Parazitilor "daca sticla era de fier, ce brand aveam"? 

Pai chiar, ce brand? Se numeste "Princiar". Are un scut manufacturat dintr-un soi de aluminiu, care imi aminteste de soldateii teutoni din plastic, cu care s-a jucat orice copil inainte de revolutie. "Teutonii" erau mai scumpi, se gaseau greu si nu se puteau compara cu soldateii obisnuiti de WWII, verzi si cu suportul instabil, pe care trebuia sa-l lipesti vesnic cu "prenandez", ca superglue nu exista pe vremurile acelea. Teutonul- mai ales cel calare- era o raritate si avea firesc- o valoare mare.  Raportul de schimb cu alti soldatei ii era net favorabil. Valuta forte, ce mai.

Pe langa acest aspect, deducem ca soldatelul respectiv este anglo-saxon, pentru ca vinul se mai numeste si "special reserve", semn ca vecinatatea cu Halewood le-a dat idei nu prea originale. Vinul e demisec, ceea ce ma face sa ma gandesc ca ori au trimis la consurs o sticla fara eticheta pe care au scris cu pixul "sec", ori a fost alt vin, ori cei de la Vinul.ro au asimilat roseul demi in clasa sec.

Acuma, dupa ce i-am facut cu oua si cu otet, trebuie sa spun ca vinul e rupere! Nu ma asteptam la asa ceva de la Tohani! Are tot ce-i trebuie, mai putin tipicitate de busuioaca. Nasul aduce o prospetime entuziasmanta din care descoperim indicii de coaja de lamaie si grapefruit si doar ceva mic ierbos. Fara lac de unghii, acetona, alcool. Gustul e plin, usurel dar adanc, provensal, cu tuse de fructe rosii de padure si cirese albe. Aciditatea e super, exista si un usor fizz. Nu exista trandafiri, decat daca tinem mortis sa asimilam o usoara note vegetala cu petalele de trandafir (din soiul aspectos, dar fara parfum).  In rest,  ce mai, ca la carte! Finalul e persistent, cu tuse dulci acrisoare de coacaze rosii, fragi si un usor capat de linie dulce-amarui, in stilul pulpei de grapefruit. Absolut decent si chiar mai mult decat atat! Restul de zahar nu iese din context, alcoolul sta bine ascuns printre fructe.

Ii cred pe cuvant ca este busuioaca de Bohotin, ma indoiesc ca cineva isi poate da seama de asta dupa rezultat. Poate de aceea eticheta zice "Rose de Tohani" si nu "busuioaca de bohotin", cine stie. Si in afara de asta: este sau nu este cules tarziu? Adica vad ca in cuvinte zic ca e late harvest, dar regulamentar vorbind zic ca e doc-cmd. Nu ca ar face mare diferenta, dar un pic mai mult profesionism n-ar strica.

Dar parol, la 25 de lei (Selgros) e chiar un best-buy, in lumea rose-urilor mioritice. Se gaseste pe acelasi nivel cu vinuri care costa cu cel putin 10 lei mai mult. 

82 pct. 

România, te iubesc...dar râd de tine din tot sufletul