Parerea mea despre cazul Lidl-WineRo

Nu vreau sa-mi atrag niciun merit din cele cuvenite lui Dan (si nici eventualele injuraturi:), dar cumva punctul de initiere al articolelor sale sunt...eu (doar "cumva" si "punct de initiere", s-a inteles bine?). Eu am observat aceasta eticheta in oferta Lidl, eu am vazut aspectul etichetei si am identificat acel text mirobolant care aparent statea in spatele conceptului si l-am supus discutiei pe facebook.  Dupa evident spumoasele comentarii de acolo, in seara zilei respective, colegul Dan Micuda a achizitionat din Lidl licoarea si ma bucur ca a facut-o, pentru ca eu unul mi-am propus sa nu mai cumpar vinul lor niciodata, sau macar pana voi obtine niste lamuriri publice in legatura cu modul in care Mircea Niculescu, omul lor de vanzari si trambitas sef pe facebook, a gasit de cuviinta sa replice la articolul meu despre etichetele Grand Vin, asadar ziceam ca nu voi cumpara niciodata vin (sau orice altceva) de la oameni care ma injura. Sunt convins ca puteti sa ma intelegeti. 
Ei, a doua zi, Dan a scris un articol foarte bun, in care pe langa trecerea in revista a etichetei si a conceptului, cu tot blink-ul si ridicolul lor voluntar sau involuntar, se vorbea despre ceea ce eu nu aveam cum sa stiu si chiar daca as fi stiut nu as fi fost credibil. Avand in vedere episodul de la sfarsitul anului trecut, lumea n-ar fi inteles decat ca sunt ranchiunos, ori macar atata stiu ca nu sunt. Nu vreau sa par ceea ce nu sunt. Despre ce vorbea Dan? Despre aspectul si gustul intrinsec al vinului- care, oricum ai fi luat-o, nu putea fi descris ca potabil. "Vinul-kryptonita" i-a spus. La scurta vreme, Cristi Pitulice, aka Vinland.ro, a publicat si el o parere care e rezumata ironic chiar din titlu- Lauri- vin mortal.  Pe facebook au aparut si alte marturii, din variate locuri ale tarii, privind acelasi lucru. 
Si au trecut aproape doua saptamani intre momentul initial si o reactie. Ma asteptam ca acelasi Mircea Niculescu sa se zbata, sa explice, sa ne arate ca vinul e perfect servit din pahare de bordeaux marca Riedel si la 17,9 grade celsius, dupa o aerare intr-un anumi tip de decantor, la rece, si fix 720 de minute (o sa ziceti ca sunt rautacios, dar nu! cam asa ne-a luat odata la misto stimabilul cand opinam despre un vin vandut de el). Dar nu! Liniste, nimic, tacere totala. Aproape m-am emotionat. Sa fi invatat ceva? 
Intre timp, Dan a mai facut un apel pentru retragerea vinului de pe piata. Tot intre timp, s-au facut reclamatii din partea consumatorilor, pe diverse cai.  Si in final s-a intamplat minunea. Lidl i-a replicat lui Dan la sesizarea facuta de el pe mail ca impreuna cu producatorul s-a luat decizia retragerii produsului de pe rafturi. Dan a anuntat acest fapt aici. Oficial insa a replicat doar Winero, al carui comunicat il puteti citi aici. Nu vreau sa merg mai departe, dar observam ca Lidl a utilizat metoda degustarii impreuna cu producatorul si cu un somelier independent, pe cand Winero a folosit laboratoarele ANPC si in urma analizei a rezultat ca "vinul din unele sticle din cele trei loturi 201307, 201308 si 201309 a avut o evolutie diferita si necorespunzatoare dupa imbuteliere". 

Asta a fost istoria. Si acum mica, neinsemnata si pana la urma nesolicitata mea opinie:

Scrie Dan "Bravo Lidl si Bravo Alira pentru modul in care au ales sa actioneze punand consumatorul in fata intereselor financiare! Aceasta denota respect fata de client si in acelasi timp un refuz al politicii de tip “cainii latra ursul trece” atat de uzitata la nivelul industriei autohtone de vin. Cei care (inca) o folosesc ar trebui sa ia exemplu! Asadar (mai) sunt sperante ca lucrurile se indreapta si la noi in direct buna!". Say what, ma'man?

Bravo Lidl! Asta o mai inteleg. Au vazut ca pe propriul raft sta o antimaterie imbuteliata si pentru ca au diverse standarde de calitate, etc, ca doar nu sunt chioscul din colt, au actionat. Cu oarecare lentoare, dar s-au miscat rotitele. Desi...poate ar fi o idee sa stie dinainte ce pun pe rafturi. Si sa comunice mai public, pentru ca raspunsul la o sesizare pe mail nu este tocmai un comunicat. Adica da, eu, Dan, alti iubitori ai vinului care au urmarit problema- stim, dar ceilalti cumparatori? De unde sa afle ca li se pot returna banii astfel irositi?
Bravo Alira! Aici hai sa fim seriosi. Cum anume si-a pus consumatorul in fata propriilor interese financiare? Producand din capul locului o kryptonita? Sigur ca ulterior, cand s-a spart buba, n-au mai avut de ales, poate si pentru ca armata de avocati ai Lidl i-au amenintat cu armaghedonul (zic si eu asa), dar macar da! au reactionat in cel mai bun mod avand in vedere situatia. Asta da, comunicat curat, simplu, pe intelesul tuturor. Am comis-o, eufemistic deghizat in "evolutie diferita de la imbuteliere", ne pare rau, si ne rugam sa treaca timpul un pic mai repede ca sa uite lumea de asta...Dar...inca un semn de intrebare asupra controlului de calitate la iesirea din crama. Exista?

Bun, cineva ar putea sa spuna ca la cate posirci indigeste n-ati dezvaluit voi pe bloguri pana acum e totusi prima oara cand se produce o retragere a unui vin ne-vin ca urmare a desconspirarii vinosferice. Asta cam asa e, dupa stiinta mea. Desi am banuiala ca alerta la Lidl au dat-o nu articolele de pe blog, ci sesizarile venite de la Dan si altii- pe caile de contact oficiale ale lantului de magazine. Cumva, ma indoiesc ca cineva de la Lidl citeste blogurile de vin pe post de presa de dimineata.

Sincere felicitari lui Dan pentru cerbicia cu care a urmarit subiectul. E un exemplu pentru toti ca uneori, cu putin mai mult efort decat sa dai "publica" la articolul de blog, se poate produce o schimbare reala, un impact cuantificabil! E drept ca si cazul a fost flagrant: vin de 30 de lei, deci nu de 7,99 la litru, producator destul de apreciat, incidenta mare a defectului...etc. 

Dane, nu trebuie sa le multumesti si sa le fii recunoscator pentru ca au facut ceea ce este normal! Prea suna a "multamesc, boerule, ca m-ai bagat in seama, sa-ti dea Dumnezeu sanatate! Puteti sa va mutati acum trasura de pe piciorul meu?".  Daca e sa te simti mandru de ceva e ca ai urmarit subiectul si nu l-ai lasat sa zboare! Si asta nu-i deloc putin lucru, mai ales ca noi nu suntem ziaristi profesionisti care sa nu aveam si alta treaba. Doar pentru ca totul e sucit in tara asta nu inseamna ca o farama de normal ar trebui sa ne duca la orgasm.

Sa nu confundam momentul, oricat de pilduitor ar fi, cu faptul ca totul e bine in Danemarca. Pentru ca nu este, tot e ceva putred si mirosind a mercaptani pe acolo.

4 comentarii:

Ionut spunea...

perfect de acord George, si eu m-am gandit-cum de nu apare Mircea Niculescu sa ne explice cum nu stim sa bem nici acest laur vin. si DA, 0 respect pentru Winero, acel vin nu ar fi trebuit sa ajunga in magazine.

Unknown spunea...

Vinul Lauri este în continuare pe rafturi la Lidl astăzi 1 martie la magazinul din Iași zona Nicolina Cug!

George Mitea spunea...

@Ionut,stii, noi vorbim spunem niste lucruri, dupa care lumea ori e de acord, ori zice ca avem ceva cu producatorul X. Acest ultim aspect e facil. Parerea mea sincera e ca modul lor de comunicare prin respectivul e gresit si intrucatva e pilduitor pentru cazul de fata. Prea mult bla-bla, prea putina munca. Winero are un Pr Manager competent. De ce nu aleg sa poarte comunicarea prin acea persoana? Vad ca in al 12-lea ceas PR-ul semneaza comunicatul. Care e de partea buna a lucrurilor, mai drege busuiocul. Dar, in fine, pentru un producator care vizeaza calitatea, cu un consultant cunoscut, sunt cateva treburi bizare la Winero, cum ar fi ca nu au crama proprie, vinifica in fiecare an pe undeva. De 3 sai patru ani ni se tot spune ca viitoarea petrecere campeneasca va avea loc la crama de la Rasova si tot in camp, la Aliman, are loc. In final, as vrea sa spun ca au si vinuri bune, unele foarte bune. Totusi, iata...E o legatura in toata aceasta afacere.
@Ciprian Baghiu, e bine de stiut! O sa verific si eu maine- poimaine...Poate managerii de provincie isi citesc mai greu circularele de la centru...Sau poate nu despre asta e vorba.

PS: eu ii urez acestui producator sa faca vinuri bune, asa cum declara ca doreste (si partial a si reusit), si ii mai urez ca acele vinuri sa nu se numeasca Grand Vin sau sa nu fie un concept precum Lauri.

George Mitea spunea...

Azi, 02.03, la doua Lidl-uri din Galati nu mai exista vinul in oferta. Daca mai exista pe undeva ma gandesc ca sunt alte loturi nealterate.