Roger Waters, raţele, vânătorii si brandurile tâmpite de la noi

Sa va explic: am ascultat vreo trei ani de zile, aproape zilnic, in masina, Roger Waters. Motivul e mai mult intamplator: cand am ars un disc cu volumele Cutiutei muzicale (stiti voi, pentru copii) a ramas ceva loc pe disc si am zis sa mai pun ceva in completare, ca doar am dat 1 leu pe el:) Si  Roger Waters a ramas. Cat e fiica-mea in masina se aud doar megahituri gen "vine rata prin costrei" sau "infloresc gradinile". Le-am ascultat de atatea ori incat imi vine sa le cer dedicatie la nunti.

Pe Waters il ascultam cand aveam pasageri adulti. Chiar daca ascultasem anterior toate albumele lui, abia in masina am ajuns sa le ascult cu adevarat, sa inteleg mesajul, etc. Si e un mare om, ce sa mai...

Let's cut to the chase. E un cantec de-al lui de pe Amused to Death (varianta live de pe In the Flesh) care se numeste The Bravery of Being out of Range.  Adica sa joci jocul cu vitejia de a nu fi in bataia pustii, sau cum sa joci Ratele si Vanatorii stand in casa.

Versurile, daca le vreti mai citet: aici.

De fapt, cam asta fac eu, cu exceptia faptului ca n-am nimic de castigat. Nici de pierdut. Cel putin nu cuantificabil in bani, poate doar in crestineasca multumire sufleteasca/ diavoleasca vanitate. Stiu ca din turnul  pixelat in care traiesc- interferez uneori cu industria, cat de mult anume- nimeni nu stie, ca nu s-au facut studii relevante. 

Nu e vorba doar despre mine, ci despre toti ceilalti membri ai anonimei si neoficialei miscari a bloggerilor independenti. 

Pe mine m-a mirat lipsa de reactie a industriei la ce zicem noi. Adica inteleg ca nu suntem degustatori autorizati & all that David Copperfield crap, vorba lui Salinger. Dar toti zic ca suntem "vocea consumatorului", oricat de sufocata sau nesigura ar fi ea. Si cu toate astea nimeni nu ne ia in serios. Bun, nu ma crezi cand zic ca vinul are aciditate volatila, sau e prea amar, sau ca incidenta defectului de dop e prea mare la un anume vin. Nu ma crede, ca doar nu sunt specialist. Dar macar pe partea de marketing&PR unde nu trebuie sa fii un geniu ca sa vezi ca "vocea consumatorului" are ceva de spus- ciulitul urechii ar folosi, zic eu. Adica as vrea sa-mi zica cineva: "mai, am citit treaba aia despre denumire/eticheta, etc si ne-am gandit sa le schimbam". Nimeni. Sau daca nu-mi spun, macar sa le vad schimbate. Am scris de astea chiar de la inceput, din 2009, am ras de Chateau Cotnari sau de pleiada de Domenii care nu se mai termina. Au fost articolele citite? Da. S-a produs o schimbare? Nu. De ce? Pentru ca totul e bine in Absurdistan.

Pe de alta parte, daca oameni si-au facuta brandul si etichetele singuri, ma indoiesc ca vor asculta de altii, ca le stiu pe toate. Iar daca nu le-au facut singuri inseamna ca le-a facut vreo mare firma de PR, care stie despre vin cat stiu eu despre ingineria spatiala, dar nah, doar n-o sa crezi o mana de nebuni imprastiati fata de super Sanchi&Sanchi Advertising Romania srl.

Eu unul vad din ce in ce mai mult ce facem noi ca un soi de consultanta gratis. Asa ca mai bine am scrie despre floricele pe campii si pastise melancolice la care sa asociem un vin sau altul, pentru ca daca scriem la obiect cu argumente, nu facem decat sa amuzam concurenta celui luat in vizor. Respectivul nu face decat sa se ofuscheze, nu realizeaza marele avantaj ca cineva iti da un feedback, ca nu te lasa sa mori cum te-ai nascut, adica inocent, ca sa fiu delicat.

Da' pan' la urma, ce mai tura vura, cainii latra, caravana trece! Hai ca mai aveti putin pan' la Mecca. E prima la dreapta dupa colt, oleaca mai in fata.