Unsorted (aprilie 2013)
Muscat Ottonel 2012 Sec, Crama Panciu (aka Crama Natura)- 20 lei. Un vin care livreaza ce te astepti de la un aromat sec din aceasta raza de pret. Exista o oarecare plinatate a gustului, care lipseste la atatea alte rude, dar exista si o nuanta hai sa-i zicem usor sintetica in gust. Amarui si picant pe final. 77
Feteasca Regala Special Reserve 2007, Halewood, demisec, 18 lei. E unul dintre mortii vii descoperiti de Ciprian in ilustra Billa 39, dar care s-a prezentat destul de interesant, cu arome asteptatede la un alb matur(tei, musetel, polen) si gust la fel de asteptat- plin, heavy, cu gutuie in rolul principal, si cu ceva mineral-salciu-acid, nu foarte asezat, amintind de o apa medicinala sau chiar de o pruna inca necoapta. Una peste alta, un alb care s-a pastrat destul de bine, ba chiar a evoluat un pic, ceea ce e relativ neasteptat pentru un alb de sub 20 lei. Si zaharul rezidual a ajutat un pic. 80.
Roze 2011, Familia Hetei, Selectia Familiei, sec, 18 lei. O culoare rose bombon de toata frumusetea. Din nas pare usor maturizat, iar asta nu prea face parte din fisa postului pentru un rose. In rest- cirese, un pic de visine, cu buna aciditate, sec. Pare usor neasezat, "ascutit", dar si pretul e suficient de scazut incat sa nu provoace crize. 75.
Riesling Kabinett Bernkastel Kueser 2010, Peter Mertes. Un feinherb (in soi de demidulce), de 9,5%, luat in urma unei promotii, la un pret mic din Kaufland- 13 lei. E auriu stralucitor, miroase relativ regulamentar, chiar cu usoare tuse de hidrocarburi, dar gustul e nitel bizar, cu sunt mai toate lucrarile respectivului din Kaufland. Pentru un demidulce e ciudat de acid- o aciditate de portocala necoapta. Mie soiul asta de vinuri in care dulcele si acrul stau disociate ca o iesire de pe autostrada, nu prea ma atrag si cred eu- presupun vaste interventii asupra materiei prime in crama. Partea buna e ca pentru 13 lei, sticla arata destul de bine. 68. Poate face mai mult, dar nu-mi plac fake-urile astea deloc, ce sa fac.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu