Toata lumea ar trebui sa aiba un bunic "Gran Reserva"
Privesc o fotografie alb negru.
Are colturile indoite si marginile taiate intr-un model asemanator marcilor
postale. Un detaliu cu patina. Fotografiile din ziua de azi au marginile
perfect drepte. Camerele digitale, computerele si imprimantele cu laser nu inteleg
altceva decat geometria pura- dreptunghica.
Imi trec degetul aratator pe marginea fotografiei si simt zimtii
prietenosi ai micului fierastrau de hartie.
In fotografie- un barbat in
uniforma militara si un copil blond, nu mai mare de 5-6 ani. De undeva, dintr-un
continent indepartat al propriei harti a sufletului un beculet rosu palpaie. Ca
o veche harta militara de perete, in care punctele importante sunt marcate cu
un stegulet.
In termeni moderni e ca si cum as
accesa un fisier .exe, continand date din trecut, amanunte uitate care
dezvaluie brusc felul in care stateau lucrurile candva, circumstantele acelui
moment, identitatea din alteritate ca sa ma exprim mai pretentios, dar oricum,
mai précis.
Sunt eu si bunicul. Genul de
bunic pe care si-l doreste orice baiat. Combinatia optima de rigoare si
duiosie. Bunicul meu a implinit in urma cu putina vreme 80 de ani. A fost
ofiter toata viata, si in stilul caracteristic cazon, inca este. Militarii nu
ies la pensie. Ei trec in rezerva.
Imi pare bine ca nu am dat „publish”
acestor randuri in timpul celebrei dezbateri a “pensiilor nesimtite” ale
armatei care n-a luptat in niciun razboi. Era un subiect pur si simplu idiot, o
diversiune pura. Acum e foarte clar, dar la momentul respectiv o groaza de
analisti naduseau in direct infierand militarii, de la hoarda de generali
inutili pana la ultimul tehnician civil. Bunicul meu a planat senin peste
aceste neinsemnate lucruri. E probabil detasarea pe care ti-o da varsta. Dar si faptul ca el stie ca si-a aparat tara,
chiar fara sa traga un foc de arma inspre inamic, atat in ’56 dar mai ales in ’68,
cand cateva zile am fost pe picior de razboi cu Uniunea Sovietica. Si-a mai
aparat-o in celebrele campanii agricole, conducandu-si soldatii in repetate
asalturi asupra lanurilor de porumb sau alti tacuti inamici, indicati de
puternicii zilei.
Daca cineva are rude fosti
soldati ma va crede cand spun ca militarul ramane militar pana la capat. Bunicul
meu isi incepe ziua la 5 fix, si dupa o scurta inspectie a granitei imprejmuite
cu gard de scanduri, si a bravelor trupe, in speta cativa cocosi, curcani, caini si pisici, isi
bea cafeaua. Se uita peste orizont, vazand lucruri pe care doar oamenii in
varsta le vad si face prognoze infailibile despre vreme.
Acesta este bunicul meu, un brav
si inca vertical cetatean al Romaniei.
De ziua lui, pe langa cateva
vinuri destul de bune, unul din ele o feteasca alba cu aport de tamaioasa,
produs artizanal al bunicului meu dobrogean retras in Braila, are un caracter atat de pregnant
ierbos, incat ar face de rusine orice sauvignon blanc neo-zeelandez, vedeta a
fost un brandy. Majestat Brandy de Jerez
Solera Gran Reserva, pe numele sau intreg de botez, produs al reputatei
distilerii Williams&Humbert. Solera
indica modul de producere, metoda utilizata la producerea ilustrului vin de Jerez-
adica sherry, cum au consacrat numele cei mai inraiti consumatori ai lui-
englezii. Metoda implica o adaugare graduala a vinului si distilatului, astfel
incat butoaiele pe trei sferturi pline nu se golesc niciodata. Practic in
aceeasi inghititura se gasesc zeci de ani succesivi. Apoi, fiind un gran
reserva inseamna ca e 100% distilat din vin de Jerez, si ca are minim 8 ani de
maturare in butoaie de stejar, aceleasi in care s-a tinut in prealabil vinul.
Asadar o nuanta mai inchisa decat un brandy obisnuit poate fi observata.
Mirosul e ciudat de echilibrat, fara vapori de alcool disociati de izul de mere
si stafide. In gustul fin, delicat si relativ
dulce (o iluzie creata de vanilina stejarului) nuca joaca rolul principal, alaturi de ceva
alune de padure si curmale. Impresia de final e placura si durabila. Exact ca un pahar de vorba in compania bunicului meu, octogenarul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Bunicu se ocupa de vie? Daca e un "da", sper ca nepotul sa participe activ la lucrari, nu doar la degustat de vinuri "artizanale" ! ;)
el asigura managementul, Florin. In rest, sunt niste muncitori care fac treaba.
Trimiteți un comentariu