Cu cateva luni in urma am comandat cateva carti scrise de autori romani contemporani. M-a lovit revelatia ca am ramas in urma cu ce se scrie la noi in zilele noastre, in afara de Cartarescu, care tinde sa devina scriitor national. Asa ca enter Kiki Vasilescu, Dora Pavel, Dan Taranu, si "batranul" Gheorghe Schwartz. L-as adauga si pe Bucurenci, desi unica sa expresie literara am consumat-o in urma cu cativa ani.
Nu intru in amanunte, sunt un cititor incomparabil mai bun decat un critic literar (desi in vechimea mare, dadeam cu verbul si in sensul asta). Cred in diviziunea muncii si daca nu stiti inca va spun eu- exista niste bloguri super, pe tema recenziei de carte.
Oricum mi-am pus intrebarea: de ce le-am cumparat? De ce sa le citesc? Ar putea fi ele mai bune decat cartile cu bulina Nobel de prin librarii? Pai, cu tot regretul, trebuie sa recunoastem ca nu. Majoritatea iti creaza un sentiment de artificial, si nu exploatabil, kafkian sau de realism magic, si asta pentru ca se plaseaza intr-un imediat atat de accentuat, incat in loc sa faca cititorul sa rezoneze- il imbranceste afara prin emfaza lui.
Dar...au ceva autentic, ceva care vibreaza pe nevazute si nesimtite cu sufletelul romanesc. Eroii americani n-au mers cu troleul, eroii portughezi nu s-au facut crita intr-o bodega de gunoieri minoritari, iar nemtii nu asculta Bach cantat la tambal in Adio Mama. Amanuntele astea nesemnificative sunt ale noastre, ne fac (din nefericire de cele mai multe ori) sa fim cine suntem.
Ei, si astfel ajung sa ma intreb gandindu-ma la damblaua mea cu vinul romanesc: de ce il cumpar, de ce il beau? De ce rezonez cu o babeasca de 55 de lei, care e cu o clasa sub un cru beaujolais din acelasi pret? Si, colac peste pupaza, transportul licorii de la Bucuresti, sa zic, ma costa mai mult decat daca ar fi adus din Franta, Belgia sau Germania?
Si raspunsul pe care l-am gasit e: pentru ca oricat de inferioare calitativ ar fi unor optiuni straine, exista mici, vagi, aproape insesizabile si poate inchipuite inflexiuni care le dau ceva dezirabil, un sentiment pagubos de asemanare, de identitate, uneori.
Ca lautarul cel bun si irezistibil, care simtindu-te cu sufletelul in batista, din doua strofe si-un acord, iti smulge din buzunar si banii de tramvai.
6 comentarii:
Interesanta tema si paralela, dar eu nu prea rezonez cu astfel de rationamente.
Eu vad lucrurile asa: autorii romani de valoare sunt valorosi si dupa standarde internationale (si probabil mai bine apreciati acolo) -vezi Norman Manea, Hertha Muller, etc.
Autorii romani slabi, sunt slabi dupa orice standarde, si faptul ca scriu intr-o limba care intamplator e si limba mea materna nu e un punct in plus. Dipotriva, sunt mai exigent cu ei, tocmai pentru ca am "impartasit" aceleasi realitati.
Sunt convins ca le-ai citit deja, dar totusi iti recomand romanele lui Florian Filip -una din cele mai frumoase proze contemporane. Pentru clasici, redescoperal cu incredere pe batranul Agopian.
Mihai, nu e atat de mult vorba despre cum scriu ci despre ce. E adevarat ca exista o universalitate a cartografiei sufletului omenesc, dar exista si mici harti militare, in care se reprezinta si copacul de pe varful dealului, ori aici are o oarecare importanta daca e corcodus, maslin sau sequoia. Eu sunt mai acasa intre corcodusi, dar nu sunt un etalon.
Eu vorbeam mai degraba despre literatura ultra-contemporana, in care scriitori respectabili ca Manea si Agopian si chiar Hertha Muller nu prea se incadreaza. E drept ca nici Gheorghe Schwartz:) Dar e vorba si despre o anume amplasare a scriiturii lor decat despre anul aparitiei.
Apoi, in cealalta ordine de idei trebuie sa vezi vinul ca avand propensiune culturala, daca il vezi doar ca pe un produs, atunci cuvintele de mai sus nu au nicio importanta.
Asa e, exista particularitati care pot aduce teme literare mai aproape sau mai departe de vibratia fiecaruia. Eu cred totusi ca tot clasicii sunt cei mai ultra-contemporani -vezi "Domnul K. eliberat" al lui Matei Visniec. Mi se pare ca generatia de scriitori de care vorbesti e mult prea blazata si angoasata ca sa poata descoperi teme relevante.
Apoi revenind la vinuri, ce preferi: o Babeasca proasta cu DOC, sau un Shiraz bun doar cu IG, sau chiar fara?
Mihai, stai sa ne intelegem: eu n-am cumparat cartile astea ca sa ma delectez:) Ci ca pe vinuri- proiect personal. In al doilea rand, toti autorii au diverse distinctii (Academie, Uniunea Scriitorilor), deci cartile nu sunt luate de la chioscul din gara. Daca vorbim de consum, atunci, da, as alege shirazul, dar nu inainte de a gusta babeasca proasta:)
Hai ca tocmai ce-am pus pe blogul lui Ciprian un comentariu la aceeasi tema: de ce sa platesc mai mult pe un vin romanesc!
Parerea mea este ca ori din nationalism, ori din mandria de a fi roman. De a contribui prin achizitia unui vin local supraevaluat in ideea de mandrie ca "uite ca putem sa facem si noi lucruri de calitate". Iar delectarea cu acel vin te face sa te simti bine, sa speri ca nu sunt toate pierdute din cauza romanismului asta innebunitor.
Sau cam asa ceva... :-)
E greu, Mihnea. In mod realist vinurile straine ofera o varietate mult mai mare. SI in medie au un RPC mai bun decat cele romanesti. Asta stim cu totii. Insa mai e ceva, e vinul in gastronomie. Cata vreme mai mancam pui la ceaun sau scrumbii, carasi, etc e loc si pentru plavaie si zghihara.
Trimiteți un comentariu