Turismul nostru virtual prin lumea vinurilor italiene trebuie sa treaca obligatoriu si prin regiunea Veneto, intr-o zona numita Valpolicella. Aici vom gasi doua vinuri extraordinare. Primul, numit Recioto, este un vin dulce, licoros. Al doilea este un vin modern, sec, obtinut pentru prima ora in interbelic, dupa toate aparentele, din greseala, ca urmare a refermentarii accidentale a unui butoi uitat de recioto. Aceste vinuri fac parte din categoria “vin de paie”(straw wine), fara nicio legatura cu peiorativul romanesc, ci cu metoda traditionala de productie despre care vom vorbi in continuare. Daca recioto este cunoscut si apreciat inca din antichitate, dar mai putin in zilele noastre, inclinate spre un continut cat mai mic de zahar rezidual, Amarone este un sortiment cunoscut oricarui entuziast al vinurilor din prezent. Strugurii responsabili sunt in principal Rondinella, Molinara si Corvina Veronese, iar metoda de producere este deosebita, dar comuna, pana la un punct, atat anticului Recioto, cat si rudei sale mai tinere si mai prodigioase. Ea se numeste appassimento, si consta in uscarea strugurilor, culesi cu ramuri cu tot, pe un pat de paie sau nuiele, vreme de mai multe luni. Amarone se obtine din struguri stafiditi, avand o mare concentratie de zaharuri si arome, si va avea, cum banuiti deja, un continut alcoolic ridicat, minimul legal pentru obtinerea denumirii de origine controlata fiind de 14%! De dragul culturii enciclopedice sa amintim si o metoda secundara, mai moderna, care se numeste ripasso. Practic pielitele si pulpa atat cat mai exista, ramase in urma presarii pentru obtinerea de Amarone, si care mai contin inca destule zaharuri, se amesteca cu vin matur, care va refermenta, animat de zaharul ramas in pielite si pulpa, obtinandu-se tot un vin demn de a purta pe eticheta indicatia Amarone della Valpolicella. Am amintit de dragul discutiei de aceasta metoda, deoarece vinul nostru de azi nu este obtinut dupa aceasta ultima metoda, ci dupa cea clasica. Mai mult, acest vin provine din singurul “cru” din Valpolicella, o mica zona numita Valpantena.
Producatorul este Bertani, o afacere de familie, inca din secolul 19, denumirea comerciala este “Villa Arvedi” (sediul producatorului) si anul este 2007. Strugurii au stat 4 luni la uscat inainte de a fi vinificati. Sunt sigur ca unora li se va parea ca desfacerea unui amarone din 2007 este echivalentul unei pruncucideri, stiuta fiind apetenta pentru invechire a sortimentului in discutie. Acestora trebuie sa le replic ca Bertani a dorit prin acest Amarone della Valpolicella Valpantena obtinerea unui vin care sa poata fi apreciat inca de tanar. Si judecand dupa impresia mea- chiar a reusit. 
Culoarea este un rosu-rubiniu cu reflexii violete, clara si frumoasa. Mirosul este magmatic si intunecat, cu indicia de coaja de portocala si condiment pudra. Fructul se exprima sub forma coacazelor rosii si afinelor, dar si ciudate si secundare, dar interesante oricum, note de rugina si marochin. Gustul e proaspat si fructat, amintind de cirese negre, fructe de padure, pruna zemoasa. Este plin si bogat, cu o aciditate atipic de mare, cu tanini fini care contrabalanseaza fericit dulceata fructului. Alcoolul strasnic, de 15% vol., este bine integrat, cu ajutorul mineralitatii si aciditatii lasand pe palat o impresie asemanatoare atacului unei ape minerale puternice, intepatoare. Mi s-a parut o interesanta reusita a vinificatorilor de a ascunde un continut atat de bogat in alcool.Finalul este lung, cu nuante tonice, contradictorii, de visina amara si pruna dulce, cu clare arome de ierburi aromatice, si o buna persistenta data de notele dulci, glicerinoase.
In concluzie, un amarone accesibil, pe stil nou, foarte fresh si agreabil, de gasit in Italia de la 20 de euro si de la 30 in restul lumii. Din pacate nu este inca importat in tara noastra, desi la un pret de, sa zicem, 100 de lei, ar da clasa multor incercari neaose de intrare pe segmentul premium. In axiologia mea: 89 pct.
Asocierile culinare sunt cele clasice pentru vinurile rosii puternice. Carne rosie, vanat (inclusiv prepelite si fazani), si mai aplicat Italiei- paste cu sos tomat puternic condimentat, chiar cu trufe, daca aveti, apoi branzeturi maturate (de dragul asocierii zonale sa zicem musai monte veronese ubriaco, dar nici clasicul parmesan nu s-ar face de rusine). Insa mie mi se pare ca varianta Bertani, cu tuse fresh&fruity, s-ar potrivi de minune cu un ficat de vitel la gratar cu sos de otet balsamic redus, ingrasat de un gogosar si o mana de rosii, toate tocate cat mai marunt.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu