De la vinul cumparat "de-afara" la zghihara de 92 puncte Parker

M-am incumetat pana la urma sa comand niste vinuri frantuzesti de afara. Nu scriu asta ca sa ma laud, ci ca sa trag niste concluzii si sa dau niste tip-uri, daca simtiti nevoia.

Transportul unui pachet de 18 sticle (Asta e tipicul la omul respectiv. Unii prefera pachet de 12- la 45 euro. Poti comanda mai putine, dar tot banii aia ii dai) costa 55 euro. Pana la usa ta. Sigur, cu cat vinurile sunt mai scumpe cu atat acesti 55 euro par mai putin importanti, in procent adaugat pretului de achizitie a vinurilor.

Bugetul n-a fost mare. Initial mi-am propus un total de 100 euro pe vin (9 sticle, avand in vedere ca am convenit cu Ciprian sa impartim comanda si costurile aditionale pe din doua). In final, am ajuns pe la 110- 8 sticle, unele din vinurile din oferta nefiind disponibile in acel moment. Deci un 13-14 euro/butelie in medie. La care se adauga un 32 euro (apar si taxe de transfer bancar in ecuatie), deci 4 euro aditionali pe butelie. Adica 17-18 lei. Am considerat ca este un adaos acceptabil, mai ales prin prisma adosurilor comerciale practicate de importatorii romani.

Vinurile le-am ales dupa destule cautari, si sunt, in special, apelatii mai putin cunoscute. Cru-uri under the radar, ca sa zic asa: Rasteau, Lirac, Mejanelle, Cote de Brouilly, Cotes-du-Ventoux. Apoi doua mai generice sa le zic asa, un Cotes du Rhone Villages si un Beaujolais Blanc. Si peste toate, singurul mai cunoscut- un Vouvray. Care a si ridicat nitel media pretului pe sticla.

Odata ce platesti, mai bine zis odata ce ii ajung omului in cont, nu va dura mult. In practica- 3 zile, dupa care curierul suna la usa. Nu va faceti griji pentru integritatea transportului sunt ambalate si para-ambalate. Puteti opta pentru o asigurare de 2% din valoare, dar are sens doar pentru vinuri scumpe, cum nu prea a fost cazul cu noi.

Bun, cele 8 vinuri care mi-au parvenit au mai avut ceva in comun: toate au fost punctate de Wine Advocate (ihi, Parker, da) la peste 90 pct. Asadar la 10-15 euro, vinuri de valoare (adica RPC- raport pret/calitate) inconstestabila, sau in fine, prognozata, ca sa zic asa. Nu sa-l "verific" pe onorabilul Parker a fost intentia mea, ci una mult mai patriotica si aplicata. Am vrut sa inteleg de ce nu avem nici un vin romanesc punctat peste 90 de revista lui (de fapt de niciuna, fie ea Wine Spectator, Wine Enthusiast, ori corespondent- Decanter), sau ce anume au aceste vinuri frantuzesti de 50-60 de lei in banii nostri atat de nemaipomenit de au fost receptate atat de bine. E o chestie de maniera de vinificatie, e treaba de lobby, de marketing, etc.?

Ei, bine, e cam devreme sa trag concluzii definitive, cel mai probabil nu le voi trage niciodata:), dar dupa 4 vinuri baute, incluzand un Morgon din ale lui Ciprian, am observat cateva aspecte, elocvente zic eu.

Nici unul nu este de o complexitate supranaturala, amalgam aromatic ametitor, aproape imposibil de descris deoarece n-aveam suficiente coli A4 la indemana, n-a falfait aripa unui inger pe umarul meu cand inghiteam licoarea, etc. Dar mi s-a facut foame de pe urma lor, asta da. In afara de acest aspect, deloc de neglijat (la propriu si la figurat), sunt echilibrate, amabile, cu structura, cu finish (la toate!) sec, dar persistent dulceag, glicerinos. Fruct, aciditate, mineralitate, echilibru.

That's not the Parker I know, veti spune! Ei, vedeti, Robert Parker este multi oameni:) In acest caz- David Schildknecht. Apoi pentru ca il judecam pe avocat dupa neckhangerele unor vinuri australiene si argentiniene din Real si Metro. Sigur, o fi si chestie de brand de tara, lobby, etc.

Dar sunt foarte putine vinuri romanesti care sa urmareasca "discretia" gustativa. Adica puternice, fara a fi impetuoase sau delicate fara a fi moi. Noi avem complexe dar duhnind a alcool, arome tari aproape imposibil de asezonat cu mancarea, etc. Suntem new-world all the way. Ei, sau pe aproape. N-o sa laud aici unul sau altul, care inteleg ca echilibrul este cel mai important lucru intr-un vin. Culmea ca manualul spune acelasi lucru, dar in practica, se pare, ca e tare greu de obtinut.  Dupa parerea mea avem cateva vinuri de +90 pct. Putine si scumpe. Culmea e ca se vand! Morgonul 2010 JP Brun, un beaujolais nenorocit, nu-i asa, de 90 pct si 12 euro (52 lei) e pilduitor prin comparatie. Nu la fel de bulversant ca varianta blanc pe care am baut-o acum cateva zile, un chardonnay nebaricat (da, stiu ca va mirati, chiar exista si asa ceva), punctat la 91 pct. Rustic, in cel mai bun sens al cuvantului, plin, bogat, pe drojdia lui si fara adaosuri tehnologice. Poate nu aduce complexitate si unduiri de Seherezada, dar are nas bun, corp si finish bogat si persistent. Parca asa se puncteaza vinurile, nu?

Punctele nu ar trebui sa se acorde pentru incercarea de a face un super-vin esuat partial. Adica un soi de mega-ultra in proportie de 84%, ergo 84 pct. Ci un vin corect cu terroirul, cu toate bunele si limitarile sale, facut bine si onest. De ce sa nu primeasca 91 pct, va intreb? De ce nu o zghihara de 91 pct? De ce nu o plavaie, o cadarca sau o babeasca neagra sau gri? Si nu din patriotism desantat ci pentru ca dragilor astea sunt poamele locului.

Nu dam navala la starea civila sa ne schimbam numele din Andrei in Andrew, sau din Ion in Jean, nu-i asa? Si atunci de ce sa nu fim corecti cu noi insine? Si sunt sigur ca odata realizata acesta onesta incercare, vom vedea cum miraculos si probabil fara sa intelegem de ce ni se intampla, si sticlele francuselor noastre zarite intr-un Carrefour din Barcelona vor avea tarnate de gat un tipator neckhanger "RP 92".