O picatura din sangele lui Jupiter: Brunello di Montalcino 2005 DOCG Castello Banfi


Un varf de lance pe care industria vini-viticola italiana il foloseste pentru a se mentine in lumea mare a vinurilor este fara indoiala sangiovese, o varietate veche, prefiloxerica, atestata  documentar inca din din epoca romana clasica. In ce priveste calitatea vinului obtinut, etimologia numelui- sangele lui Jove (Jupiter)- este pilduitoare, ca si locul ocupat de Jupiter in panteonul latin. Acest strugure mai poate fi intalnit in multe vinuri italiene cunoscute, cum ar fi chianticarmignanomorelino si chiar in asa numitele supertoscane, cupaje care contin cabernet, syrah sau merlot in aditie cu soiuri tipice regiunii.
Dar fara indoiala incununarea enologica a acestui strugure se gaseste in vinurile Rosso si Brunello di Montalcino, deosebirea intre cele doua fiind perioada de maturare si calitatea, in favoarea ultimului. Geografic vorbind, Montalcino este un orasel medieval in regiunea Sienna, din provincial Toscana.  In acest areal sunt prezente 240-300 de crame, unele extreme de mici, familiale, care produc in total in jur de 350.000 de cutii pe an. Asadar o productie totala asemanatoare cu numarul de sticle de grasa de Cotnari vandut anual. Ceea ce pentru Italia, cel mai mare producator mondial de vin, reprezinta un procent infim din totalul productiei.
castelo-banfi
Banfi este considerat  un producator important din zona, cu sediul intr-un superb castel care domina vaile vecine. In portofoliul sau putem descoperi trei sortimente de brunello. Primul pe scara calitatii esteCastello Banfi 2005, Brunello di Montalcino DOCG (Denominazione di Origine Controllata e Garantita), de altfel  vinul despre care voi vorbi astazi.
Inainte de a-l incerca, trebuie spus ca o aerare de minim o ora este necesara, de preferinta intr-un decantor, iar paharul potrivit este asemanator cu cel de Bordeaux, deosebindu-se printr-o deschidere mai mare a gurii paharului. In orice caz, lipsa acestor elemente nu trebuie sa ne descurajeze, 2-3 ore intr-o carafa obisnuita, sau pur si simplu in sticla, peste zi, alaturi de pahare in forma de lalea, fiind suficiente. A nu se intelege ca vinul nu poate fi baut in alte conditii, dar pentru a beneficia de maximul de expresie de care este capabil, sunt necesare “ustensilele” amintite.
Examenul vizual ne releva o culoare rosie rubinie intensa, mai stralucitoare si vie decat imi imaginam la un vin de 6 ani. Un nas deloc extravagant, dar elegant, cu tuse de pastaie de vanilie, praf de cacao, certe indicii florale (violete) si doar usoare note de fruct,  gem de prune, visine, note care se deschid in timp spre cirese.
Gustul este deosebit de echilibrat, corpolent, cu aciditate, tanini fini, de granulatie mica,  dar prezenti, cu note condimentate, si fruct sub forma visinelor si afinelor. Taninurile iau pe final imagini de cafea, iar vinul vireaza spre un finish lung, dulce-condimentat, de stafide si piper alb, cu tuse de frunza de tutun olandez, parfumat. Senzatia foarte persistenta de dulce este dovada maiestriei vinificatorilor, care au reusit s-o scoata in fata la un vin avand doar 1,5g/l zahar rezidual!
Interesant ar mai fi faptul ca desi maturat  24 de luni in butoaie de stejar (50% in 350l, 50% in recipient mai mari, de pana la 120 hl) lemnul este excelent integrat.
Vinul a intrunit 91 de puncte, atat din partea Wine Spectator, cat si a lui Wine Advocate (Robert Parker). De acesta data, nu pot decat sa fiu de acord cu ratingul publicatiilor amintite.
In concluzie, avem in fata un vin structurat, elegant, un vin de lume veche, asociabil cu carnea rosie (de preferinta) si fara sosuri grele, sau si mai bine- cu branzeturi maturate, pecorino si parmigiano, in primul rand.
Castello Banfi Brunello di Montalcino poate fi gasit in Romania, atat in marele retail, cat mai ales in magazinele specializate, la aproximativ 150-200 de lei.
Enjoy!

publicat prima oara pe virtualfocus.ro

0 comentarii: