Din clasa vertebratelor: 2001 Mas de Daumas Gassac (Franta)

Totul a plecat de un fabricant de manusi, Aime Guibert, care capatuit bine, s-a gandit sa cumpere o proprietate la tara, unde sa se retraga alaturi de sotia sa, Veronique. Cumpara o ferma in paragina si ceva pamant, undeva in Languedoc. La inceputul anilor ‘70 primesc la mosie vizita unui vechi prieten de familie, originar ca si cei doi din departamentul Aveyron. Intamplarea face ca acest prieten sa le raspunda intrebarii care-I framanta si anume ce sa planteze pe proprietate. Maslini, pomi fructiferi, legume?
Prietenul, pe nume Henri Enjalbert, era profesor emerit la universitatea Bordeaux, o somitate in materie de geologie. Plimbandu-se pe proprietate i-a spus amicului ca pe acest pamant se poate obtine un grand cru. Va lua 200 de ani ca sa fie recunoscut ca unul, dar vinul va fi un grand cru, daca e facut bine, a zis. Aime l-a ascultat si a plantat vita de vie. Intrucat Henri a recunoscut potentialul fantastic pentru cabernet sauvignon si aceasta a fost varietatea dominanta pe Mas de Daumas Gaussac, desi stia ca vinul nu va putea depasi rangul de vin de pays, tocmai din aceasta cauza (pentru clasificarea intr-o categorie mai inalta, ar fi trebuit sa cultive syrah, grenache sau mouvedre).
Un alt lucru deosebit este faptul ca vita de vie nu este clonata, adica plantele sunt inmultite natural, gasite pe o proprietate din Bordeaux, “parintii” avand cu varste venerabile, din anii ‘30 si ’40. S-a construit si crama, iar in 1978 l-au convins pe celebrul enolog Emile Peynaud sa dea o mana de ajutor. Peynaud- consultant al unor mari din Bordeaux, cum ar fi Margaux si Haut Brion, a recunoscut terroirul fantastic al regiunii. Intrebat mai tarziu cum de a acceptat sa lucreze pentru o crama noua, dintr-un Languedoc anonim, acesta a declarat  ca e onorant sa lucrezi cu nume mari, consacrate, dar sa asisti si  a ajuti la nasterea unui grand cru e o onoare si mai mare.
Primii ani au fost destul de grei, comerciantii nedorind sa-si murdareasca listele cu un vin de pays dintr-o zona recunoscuta mai degraba pentru vinuri proaste sau mediocre, in cel mai bun caz. Totusi, recunoasterea a venit in 1982, cand  influentul ghid Gault et Millau l-a descris ca pe un Chateau Lafite din Languedoc. Din acest moment, lucrurile au inceput sa mearga bine pentru Mas de Daumas Gaussac. 

Astazi, de pe cele 50 de hectare ale domeniului, din cele  nu mai putin de 50 de varietati de vita de vie, aduse din toata lumea (din Albania, din Syria, din Grecia, etc.), se obtin pe langa vinul rosu si unul alb, un frizzant rose si mai nou un cuvee numit in onoarea lui Emile Peynaud. Din 1991 s-a lansat si o gama mai comerciala, la preturi mult mai accesibile, sub denumirea Moulin de Gassac.

Visiting Daumas Gassac with Aime Guibert - Love that Languedoc from Ryan O'Connell on Vimeo.

Un alt val de recunoastere a venit dupa aparitia documentarului Mondovino, care a opus in mod dramatic filosofia lui Aime cu cea a lui Michel Rolland, un flying winemaker care face vinuri de Bordeaux peste tot in lume,  descriind traditionalul vs corporatist, localul vs mondial. Oricum imaginea lui Guibert din film este de om dintr-o bucata, care nu abdica niciodata de la principiile lui. Un moment interesant al biografiei sale este opozitia fatisa la intentia lui Roberto Mondavi de a cumpara pamant in comuna Aniane. Mondavi dorea sa construiasca o crama noua pe un deal impadurit care se invecina cu proprietate lui Guibert. Discutia s-a politizat, dar oricum, cu tot arsenalul corporatist american, Mondavi nu a reusit sa treaca peste vointa de fier a batranului manusar. Guibert considera ca defrisarea acelui deal ar fi fost mai daunatoare pentru comuna si locuitorii ei decat lipsa investitiei colosului american.

Vinul rosu este un asamblaj pe baza de cabernet sauvignon- constant 80%. Ceilalti 20 % sunt un ametitor amestec de pinot noir, cabernet franc, tannat, malbec, merlot, syrah, tempranillo, nebiollo si altele, necunoscute web-ului, pana la zece.  

Anul este 2001. Culoarea este un rosu-rubiniu intens, fara urme de imbatranire. Nas schimbator, evolutiv, frumos, delicat, cu note fine de eucalipt, floral, cu mineralitate, piper, dar si ceva mustos, un nas de sangiovese, ca sa zic asa, marochin, cacao, pamant reavan, alune prajite, iar fructul ar fi reprezentat de coacaze si afine

Gust: nimic nu-ti spune ca are 10 ani. Si cu asta am spus destul despre tanin si aciditate.  Porumbe, coacaze, nuca, cireasa neagra, pruna goldana, final lung, vinos, condimentat cu  piper si coriandru, fruct: pruna, visina, iar dupa cateva ore dezvolta pe final note dulci de fructe confiate. Un bun echilibru si destul de catifelat.

Este destul de schimbator si-ti pare rau ca nu ti-a fost trimis un magnum, asa din greseala, ca sa vezi cate arome mai poate scoate la iveala. Alcoolul de 13% nu este sesizabil in sensul rau.

Sa mai zic ca vinul trebuie aerat multa vreme, fara frica ca se va dezintegra. Despre decantare, nu stiu ce sa zic, pana la urma e un vin organic, biodimanic, nefiltrat, iar nici dupa 10 ani conglomeratele acelea nu s-au format, particole mici, inposibil de filtrate, existand din abundenta. As zice ca sticla (sau cafara) trebuie lasata in pace ceva vreme, pentru a se depune rezidurile, iar la servire manevrata cu grija, pentru a nu le agita. Asa incat e bine sa nu consumati ultimii 10%, deoarece acolo se vor aduna majoritatea resturilor.

Consider ca mai are multi ani inainte. Sunt absolut sincer cand spun ca daca n-as fi citit eticheta, n-as fi intuit, la prezenta experienta,  ca vinul are 10 ani.

Pretul a fost de aprox. 40 euro+costuri de transport (8 euro) de la un comerciant din Belgia. Ceea ce nu-i rau, avand in vedere ca vinurile noi ale lui Aime Guibert s-au scumpit intre timp si astazi ies la acelasi pret la care poate fi cumparat fratele din 2001. Sa mai remarc, asa cum deja am facut-o pe facebook, contraeticheta care cuprinde o varietate de informatii absolut remarcabila, de la dimensiunea recoltei, pana la modul in care vinul trebuie servit.

Un vin cu structura, cu o cerbicie principiala inalienabila, echilibrat, si, pariez, inca in crestere. Nu denota inca o complexitate gustativa, nasul e mai complicat decat gustul, dar ca in viata oricat de capabil de subtilitate ai fi, e altceva care conteaza- sa ai coloana vertebrala dreapta.

90 pct. Dar mai are inca loc de evolutie.