In toamna anului 1845, la ora de seara tarzie, trasura Domnului Barbu Dimitrie Stirbei cotea pe Rue de Montparnesse. Birjarul nu se simtea bine. Cat bogatul domn din Tara Romaneasca urmarise un foarte sic spectacol de vodevil, servitorul il asteptase intr-o taverna din apropierea salii de spectacol, unde in compania altor confrati dezbatuse cateva pahare de calvados si o litra de vin nou. Jocul rotilor pe piatra cubica a bulevardului ii accentuau starea de rau. Trasura a cotit dreapta spre St. Germaine, cand de neunde, in fata trasurii, rasarii un trecator. Birjarul il vazu tarziu, trase fraiele, dar caii il lovisera din plin. Pana sa se opreasca, rotile din fata trecusera deja peste trupul nefericitului. Zgaltaitura, urmata de tipatul unei precupese care-si strangea acareturile la vanzare peste zi, il speriara pe ilustrul pasager. Deschise usa, si descoperii cu oroare chipul insangerat al unui barbat de vreo 35-40 de ani. Muribundul arata ciudat: un Moise albit inainte de vreme, barbat solid, imbracat dupa ultima moda burgheza. Din carciuma din colt, dadu buzna cu bratele desfacute de corp, un altul, tarand in mana stanga un pachet de carti groase, legate cu sfoara. "Karl, Karl! Iubitul meu Karl!", striga deznadajduit...
Am cumparat tamaioasa sec din 2007 de la Prince Stirbey din spirit de aventura. Cand esti un bonom insurat si cu copil mic, cam la asta se rezuma escapada: un pahar de vin ciudat si ceva mai mult condiment in mancare. 
M-a dus cu gandul la romanul lui Phillip K. Dick “Omul din Castelul Inalt” prima intalnire a unui adolescent cu sf-ul alternate history, cu povestile ifologice, de tipul “ce ar fi fost daca…”. Ma gandeam cum ar fi aratat istoria daca trasura lui Stirbey l-ar fi accidentat fatal pe domnul Karl Marx...
Exista o moda pe care nu o inteleg foarte bine, anume ca totul, dar iata chiar totul, sa fie vinificat sec. Eu nu sunt mare fan al zaharului rezidual, am destul in ceasca de cafea, nu-mi mai trebuie si in paharul cu vin. Dar, daca asa e natura soiului, ce sa-i faci? E ca in pilda aceea cu scorpionul care inteapa broasca care-l ajuta sa treaca râul ("i can't help it! It's my nature...").
Vinul nu m-a dat pe spate. Desi are structura, e destul de rezervat aromatic, are un nas de sauvignon (cu ceva indicatii de grapefruit), si indicii de fermentatie (asa miroase drojdia?), iar gustul e la fel de ciudat: ceva mere verzi si citrice. Finalul e curat, elegant. Retronazal se simte aroma clasica a tamaioasei, boaba de strugure coapta. Ciudat e ca a doua zi, din sticla vidata, au iesit miresmele tipice "din prima". N-am mai intalnit asa ceva la vinuri albe.
Oricum, e un experiment interesant, dar n-o sa-mi fac o pasiune pentru tamaioasa sec. Unele lucruri e bine sa ramana asa cum sunt. Nu vezi Sauternes sec. Desi, vecinii nostri de la vest si-au "secatuit" furmintul cu voiosie. Asteptam prima grasa de Cotnari seaca:) E mai usor de facut decat o autostrada.
74/100
11 comentarii:
am baut si eu o sticla saptamana trecuta, tot in 2 etape si am avut aceeasi impresie, a doua zi parca era alt vin. disparuse aroma de tamaioasa aproape de tot, trebuia sa o "cauti". altfel, mi s-a parut si mie ciudat; aroma aia de tamaioasa imi trezeste inca amintiri triste de la tamaioasele nasoale baute baute pe la nunti si sindrofii... cu toate ca aici e foarte "curata", mi-e greu sa o separ de memoria care-mi spune cu insistenta: "tamaioasa=nasol"
Smells like a backstabbing wine to me. Odd...
Chestia e ca, initial, nici n-ai banui ca este o tamaioasa. Cum am spus, trademarkul soiului, aroma de boaba de muscat, am simtit-o doar retronazal. A doua zi, insa, a devenit evidenta in nas, in evolutie, etc. Mi s-a parut ciudat, nu neaparat in sensul rau. Doar intrigant.
ciudat ;)
la mine a fost invers... ce-i drept sint un pic racit, ceea ce s-ar putea sa explice lucrurile...
Dan, nu e important, oricum nu este cel mai bun vin al lor, iar noi nu participam in campionatul mondial de detectat arome :)
Mi-l imaginez pe Oliver Bauer citind ganditor comentariile noastre: uite, dom'le, si romanii astia, incearca omul sa-i civilizeze si sa le schimbe apucaturile rusnace de-a bea vinul dulce si ei se opun! Acum ca nu ne-o judeca chiar asa - sper din tot sufletul, mai ales ca si eu am dost de exact parerea lui George despre acesta tamaioasa :-))
Dar ideea e acolo, sadita: chiar daca noi ne-am obisnuit cu ceva de nu mai suntem in stare sa vedem vreo schimbare posibila in bine, asta nu inseamna ca nu trebuie sa-i apreciem pe cei care incearca sa darame ordinea lucrurilor si sa le recladeasca in alt mod. Poate ca asa om iesi din mediocritatea istorica si-om rupe gura targului cu ceva! Desi nu-mi iese din minte Tamaioasa de Vincon cu 96 de puncte la Vinvest :-))
Mihnea, mie mi s-a parut ca tamaioasa asta e privata de ea insasi. Cu alte cuvinte e "secatuita" de continut. Dar, in fine, parca in 2007 au fost la prima incercare, poate 2009 e mai buna, poate suntem noi prea obisnuiti cu tamaioasa dulce si ni se pare una seaca impotriva naturii:) Nu stiu, cert e ca mi-a parut rau ca n-am luat o feteasca regala sau o cramposie in loc.
Si eu sunt de acord cu George; soiurile din care se obtin vinuri dulci trebuie lasate asa, fara interventii; alta e situatia cand soiuri care se preteaza perfect vinificarii in sec, sunt manipulate cu resturi de zahar pt a fi pe placul publicului. Cu astfel de practici am eu ceva :)
Nu stiu, dar parca unele soiuri facute sec seamana cu un tort in care ai pus sare in loc de zahar. Desi...exista pe piata si destule fripturi zaharisite:)
Cu tot respectul domnilor dar dupa cum ati afirmat mai sus(desi in mod timid)chiar trebuie sa va mai antrenati papilele si cu vinuri mai putin neaose(ca si vinificatie)
Gluma cu Grasa de Cotnari chiar nu are haz si nici inteligenta
Nu stiu ce sa-ti spun, draga Agbar. Alah e mare! Ops, inca o gluma fara haz si inteligenta:)
N-as spune ca aceasta tamaioasa vinificata de un german e tipic neaosa. Dar ai dreptate la partea cu antrenatul. Sunt un amator si n-am sustinut niciodata altceva:)
Trimiteți un comentariu