Mustoasa de Recas 2008 limited release
Daca ultimul post a fost despre Syrah-ul Cocoşul de la Recas, m-am gandit sa epuizez mini-gama scriind doua vorbe si despre Mustoasa 2008, alb demisec, 12,5%, 25 lei la Metro (nu l-am vazut in alte hypermarketuri) .
Trebuie spus ca fata de Mustoasa de Maderat/Pancota, despre care am mai scris (aici si aici), aceasta versiune a vechiului soi romanesc este mai delicata si mai fructata.
Asadar, vinul denota arome pronuntat fructate potentate de vinificarea in demisec, in primul rand: citrice, apoi caise, mere si este usor untos, dar cu o aciditate buna, care il recomanda alaturi de preparate din carne usoara si aperitive. Este cam scurt, dar ii sta bine- nu toata lumea trebuie sa fie Ghita Muresan.
Concluzie: Un "vinisor" foarte proaspat, foarte accesibil si usor de baut.
O mica precizare: conform producatorului aceste doua vinuri fac parte integranta din gama de varf- Sole. Totusi, atat pretul mai scazut, caracterul mai "democratic" decat al produselor etichetate Sole, dar si canalul de expunere (n.a. hypermarket) le individualizeaza, in opinia mea.
Apoi, trebuie amintit ideea altruista a celor de la Recas de a varsa o parte din veniturile obtinute din vanzarea acestor vinuri catre asociatii de ajutor al persoanelor cu handicap( "cocoşul" de pe eticheta fiind creat de un copil evident talentat, dar suferind de un handicap locomotor sever)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu