Peste 20 de ani

Uitandu-ma la aceasta aplicatie amuzanta, accesibila prin browser, dezvoltata de Orange, care utilizeaza camera web pentru a-ti lua o fotografie pe care apoi o proceseaza pentru a produce o imagine virtuala a eului tau de peste 20 de ani, mi-a venit asa in minte o intrebare. Care sa fie un vinul romanesc care sa se prezinte onorabil, cel putin in viata, la 20 de ani de la producere? Poate vor fi mai multe, poate va fi un Uberland 2007, poate un Charlotte 2008, poate Flamboyant 2009, cine stie? Astept nominalizarile voastre. 

Dar unul singur a trecut deja de jumatatea distantei. Acela e Prince Matei 2001 imbuteliat in magnum. 

Un prieten mi-a spus ca l-a gustat acum cateva zile si a fost glorios, fara urma de imbatranire. Deci tot ce e posibil. Eu unul cred ca- daca lumea va fi la locul ei- ne vom intalni cu un vin mare si in 2021.

In rest, descopar ca pana in 2034 o sa trec printr-o cura de slabire drastica si ca medicina va rezolva problema calvitiei. Mai observ ca voi afisa acelasi zambet usor malitios. Well, unele obiceiuri mor greu. In fond mi-a exersat grimasa vreme de 20 de ani, probabil in inca 20 mi-o voi fi perfectat-o. 

PS: Ah, era sa uit! Nu numai ca va puteti uita la eu-ul vostru viitor, dar puteti sa va si conversati cu el. De exemplu, se pare ca in 2034 voi uita complet limba romana. Sa fie un semn?

Peste 20 de ani

Acum 20 de ani

Sangre de Toro: Asociatia oamenilor educati multumeste producatorului

Torres Sangre de Toro 2013. 13,5%. 6 luni in baric. DO Catalunya.  Un blend de garnacha (grenache) si carinena (carignan) cu o culoare tinereasca, mustoasa, intensa, cu arome dulci si atragatoare de afine, prune, cirese negre, scortisoara si vanilie, cu un gust suculent, proaspat de fructe negre, rotunjite de o sensatie catifelata, cu usoare tuse lactate. Nu complexitatea e punctul forte, dar are o proprietate savuroasa, care il face usor de baut. E accesibil, fara a-i lipsi o oarece eleganta.  

La 25 de lei (Lidl) suna foarte bine, pretul fiind foarte aproape cu cel din tara lui. 2013 vine si cu o eticheta usor schimbata cromatic fata de precedentele (din ultimii 60 de ani...), cea noua fiind alba complet, fara clasicele benzi caramizii. 84 pct. 

Bun, am incheiat descrierea, acum e timpul pentru un panseu.
Ei bine, cred ca distanta dintre industria spaniola de vinuri si cea romaneasca este exact cea dintre Sangre de Toro si Sange de Taur. Ambele sunt vinuri de masa, de larg consum. Se numesc la fel, dar din pricini diferite.
Sangre de Toro il mentioneaza pe Bachus, legaturile dintre zeul vinului si puternicul animal fiind profunde. Asta pe langa faptul ca taurul e animalul national spaniol. Sigur ca si aici vorbim de vigoare, de forta, de virilitate, dar ancorate intr-o mitologie. Mai deschizi un Alexandru Mitru, mai dai un search pe wikipedia...

Modul in care e marketizat in Romania Sange de Taur de catre producatorul sau - Tohani SA- frizeaza glumele deocheate si hahaiala de scara blocului prin fosnet de coji de seminte. E -daca vreti- distanta dintre un talk-show cultural si canapeaua lui Maruta.
Am auzit ca patronul de la Tohani e foarte mandru de performantele brandului. E mandru si de multele sanctiuni pe care le-a primit compania dupa ce s-a dovedit ca Sange de Taur contine si alte ingrediente decat struguri? A existat vreun comunicat de presa in care sa se explice cum si de ce? Desigur ca nu. Si oricum publicul tinta al bauturii Sange de Taur nu prea citeste ziare. 

Sangre de Toro si-a cladit succesul in 60 de ani in care a livrat an de an ceea ce a ajuns un fel de standard pentru vinul la 5 euro. Sange de Taur si-a cladit succesul pe cu totul altceva decat vin, adica pe libidinal, pe venal, pe pulsiuni primare, nefiind altceva decat un apropo sexual la 8 lei/sticla.

Poate ati auzit la radio reclama in care o voce cristalina si voioasa spunea "Sange de Taur: Asociatia femeilor fericite multumeste producatorului!". Ei, daca-mi e permisa o parafraza, eu as zice: "Sangre de Toro: Asociatia oamenilor educati si normali la cap multumeste producatorului!". 

Vinuri nespuse (pana acum, III). Unvinpezi

Acestea sunt vinuri pe care le-am luat in verb pentru unvinpezi.ro. Nu le voi puncta in scara de 100, pentru ca initial nu am facut-o si nu ar fi corect sa punctez din amintiri. Totusi observati in text un rating de tipul X/5.  Asa se puncteaza in micul nostru grup. Unde, daca vreti o rata de schimb, 2 este 80-84, 3 e 85-89, 4- 90-94 si 5- doamne-ajuta la mai multe! De ce se puncteaza? Pentru ca ideea este ca vinurile oferite spre vanzare sa fie de cel putin 80 pct. Si credeti-ma sunt ceva vinuri care (din lipsa de realism a producatorilor/ a importatorilor/conditii de pastrare) nu ajung sa fie oferite spre vanzare. Nu ma intrebati care sunt acelea, pentru ca nu pot sa va spun. Dar puteti sa-mi cititi blogul in continuare, pentru ca nu se stie cand o sa am vreo scapare :)

Cifrele acelea mai mari sunt preturile din ziua ofertei versus preturile normale. 

Ordinea nu e intamplatoare. 

FUENTESPINA GRANATE 2013 Bodegas Avelino Vegas. 2/5 36/42

Acest joven de Ribera del Duero este la inceputul lantului trofic, sub crianza si toate celelalte. E un rosu de consum curent, suculent si destul de acid, cu descriptori de fructe rosii, afumaturi condimentate, cu o tusa lactata si usor vanilata datorata-cel mai probabil- unei scurte treceri prin baric. Repede curgator si ideal in fata gratarului, cat ia aer sticla de Pingus.

SIOSY SYRAH 2012 Bodegas y Vinedos del Jalon. 2/5 37/45

Astăzi avem un syrah spaniol de Calatayud, din apropiere de Zaragoza, vin care- fără a fi un vin cu speranță de viață prea îndelungată- se prezintă plăcut la momentul prezent, fiind fructat și fără ascunzișuri. Nasul amintește de ciocolată, un indiciu al celor 9 luni în baric,  precum și violete, lavandă, rozmarin. Gustul are o moliciune concupiscentă, densă, cu arome de mure, afine și picanterii de vin fiert și o ușoară reverberație mentolată.

ILLIVIO 2011 Livio Felluga. 2/5 89/133 

Felluga este una din cramele cele mai renumite din Friuli (nord-estul Italiei, la granita cu Austria si Slovenia). Vinul de azi este conceput ca un omagiu adus longevivului "patriarh" Livio de catre copiii sai. Este un blend de pinot blanco (majoritar) cu aport de chardonnay si picolit (o varietate locala folosita in special la vinuri dulci), maturat 10 luni pe strat de drojdii, in baric. Vine intr-o culoare aurie stralucitoare, cu un "nas" elegant, de flori albe aducand a lamaita,  iasomie și indicii dulci, de vanilie. Gustul denotă anii de maturitate, atacul surprinzand, fiind mai degrabă liniștit si delicat decat robust, cu nuanțe de pere Williams si nectarina, cu un iz de unt vanilat și un "kick" picant de coaja de lamaie conservata in zahar. In ciuda(sau in pofida) perioadei lungi petrecute in lemn avem in fata un vin articulat si elegant.

EMERITUS MERLOT 2009 Cramele Rotenberg 3/5 69/81

Mihail Rotenberg s-a obisnuit sa lanseze aceasta eticheta la mai multi ani dupa recolta, lucru de apreciat si inca destul de rar printre producatorii romani, fie ei si de calitate. La obiect: avem o culoare rosu granat cu o bordura indicând semne de maturitate. Olfactiv livreaza suc de vișine, flori uscate și note saline, ca de carne uscata și undeva, in miez- hrean! Sigur, fara partea lacrimogena :) În gust se prezinta robust, cu note de fructe confiate (smochine, prune) miez de nuca verde, traduse printr-o combinație de taninuri dulci și uscate. În acest sens, e de preferat consumul la masa, mai degrabă decât de unul singur. Ah si in caz ca nu ati remarcat, primeaza descriptorii maturi, copti. Ceea ce e o indicatie asupra oportunitatii de consum, in sine.

SASSO AL POGGIO 2009 Piccini 3/5 63/78

Vinul de azi este supertoscanul celor de la Piccini, blend de sangiovese (cam 60%), merlot si cabernet sauvignon, maturat 12 luni in lemn si se numeste "piatra de pe deal". Ma intreb cum ar reactiona comentatorii de etichete de la noi daca ar apare un vin romanesc cu astfel de denumire. Soc si groaza, probabil. Oricum tin sa va anunt ca pretul de azi e bun comparativ cu cel din lumea larga.

Avem o culoare intensa, intrezarindu-se maturitatea. Olfactiv aduce a lemn dulce, un pic de menta si nucsoara. In gust apar impresii de mure in principal, apoi afine si prune uscate, iar finalul e destul de persistent amintind de cuisoare si o usoara tusa sangvinica. Mi s-a parut un vin dens, cald si naucitor si parca-l inteleg mai bine pe "supertoscanul" Dante cand vedea "caldul soare cum devine vin, unit cu sucul care vița-l are"

Consumul de vin din Romania: un studiu interesant si remarcile mele

Recentul studiu intreprins de Ipsos Research pentru Magazinul Progresiv, asupra incidentei de consum si asupra altor apucaturi ale romanilor in ce priveste vinul, este interesant mai ales deoarece ofera o serie de date si cifre pe care fiecare le poate interpreta cum vrea. Dan a facut deja asta, acum voi incerca si eu. In primul rand sa zicem ca studiul s-a efectuat pe vreo 600 de respondenti, telefonic, in orase mari. Asta seteaza oarecum fundalul. In fond, daca s-ar fi vizat segmentul rural- nici n-am putea vorbi de vin imbuteliat.

“Vinul este una dintre bauturile alcoolice cele mai populare in randul romanilor. Totusi, vinul imbuteliat are o incidenta de consum de 33% in timp ce vinul produs in gospodarie ajunge la 51%”

Explicatia acestui fapt tine de specificul tarii noastre. Aproape orice familie de la tara are (cu exceptia celor care stau in varf de munte sau in alte zone improprii cultivarii vitei de vie) o bucata de vie. Acest aspect este datorat fragmentarii proprietatilor prin retrocedare. Si inainte de 1989 foarte multe gospodarii din mediul rulal isi imparteau pamantul cultivabil din curte astfel incat sa contina si cateva randuri de vie din care sa produca vin pentru consum propriu. 

Aceasta situatie nu s-a intamplat din pricini metafizice, ci pentru ca vinul este inradacinat in cultura noastra. Apoi, mai ales in anii ’80, vinul imbuteliat devenise o trufanda, poate din pricina exporturilor masive, poate din alte pricini pe care nu le sondez acum. Asta cand vinul vrac de cumparat, “vinul de mat” cum se mai numeste si acum prin unele zone, nu era foarte prost. 

Eu cred ca romanul n-a fost niciodata un mare cumparator de vin, in parte pentru ca intotdeauna a avut via sa (fie si minuscula), fie vreo ruda de parazitat la tara, si nu in ultimul rand din ratiuni de buget familial. 

Probabil trend-ul va fi de micsorare a incidentei de consum a vinului de tara. Nu foarte accelerat, dar va exista. Unificarea proprietatilor e una dintre ratiuni. Exista locuri din tara asta in care vii nobile de suprafata mica, aflate in proprietatea particulara (inteleg prin asta ca proprietarul e o persoana fizica) sunt taiate pentru ca proprietarul a arendat (sau a vandut) pamantul vreunui boier pe stil nou- gen Porumboiu. Iar boierul n-are nevoie de vie. El are nevoie de rapita, porumb sau grau.

Dilema nu este vin de tara vs vin imbuteliat, din punct de vedere al calitatii, de ca si cum “imbuteliat” inseamna bun iar “vin de tara” inseamna rau. Exista vinuri de tara absolut decente, cu o rusticitate vie, care compenseaza lipsa de finete. E adevarat insa ca acestea sunt doar un mic procent din total. La fel de adevarat e ca in foarte multe zone viticole, in special in cele fara o traditie mare, proaspat improprietaritii cu parcele de vie nobila n-au stiut ce sa faca cu ele. Fara grija sporita si tratamente adecvate productia a fost foarte mica. Si asa a intrat nohanul si alti hibrizi rezistenti si nepretentiosi si unde nu erau inainte de ‘89. Apoi metodele de vinificatie sunt rudimentare. Lipsesc cu desavarsire etape firesti- cum ar fi clarificarea. Trasul de pe drojdie se face de multe ori o singura data, ceea ce explica damful neplacut pe care il capata in timp.  

Totusi…vinul de tara e paralel cu industria si economia fiscalizata iar producatorii de vin ar trebui sa gaseasca metode prin care cucereasca acest segment de consumatori- deloc de neglijat.  Ar fi bine dintr-un motiv simplu: vinul de crama este mai bun la gust decat cel de tara (la nivelul statistic al evidentei organoloeptice). E facut cu instalatii moderne si de catre specialisti.  Atat de simplu, fara alte teorii si filosofii.  

Cu acestea fie spuse, eu unul sunt surprins de procentul relativ mare al incidentei vinului imbuteliat, surpindere moderata de amanuntul amintit in preambul (targetul studiului fiind orasele mari). Observam ca desi avem un 51 la 33, totusi, sub aspectul frecventei de consum, nu sunt diferente mari. 

Si mai cred ca marota vinului “natural” este de fapt un eufemism pentru “e al meu si e gratis”. Nu pot sa cred ca in tara in care in aproape fiecare cos de cumparaturi o sa vezi salam si parizer la 10 lei/kg, lumea chiar moare de grija sulfitilor din vin. Sigur ca exista si nisa consumatorului ortodox alimentar, dar n-as zice ca e foarte mare in realitate. Pretul e problema, sa fim seriosi.

Daca producatorul roman ar putea pune pe piata un vin decent, fara defecte si la un pret mult mai mic decat acel 19,5 lei statistic desprins din studiu, cred cu fermitate ca incidenta consumului de vin imbuteliat ar creste. 

Observ ca limita pretului vinului la restaurant in viziunea respondentilor este de 35 de lei.  Mai observ ca exista o incidenta mare a consumului de “vinul casei”. Cele doua informatii trebuie puse in relatie. Tot pretul este liantul. Cand o “fata in iarba” sau un Castel Huniade costa cel putin 45 de lei (versus 13-15 lei pret de lista cu tva) e firesc ca oamenii se intreapte spre solutii mai ieftine. Important e- zic eu- ca totusi in ciuda vrasmasiei pietei se incapataneaza sa bea vin. 

De acesta limitare a consumului sunt vinovati tocmai cei care ar trebui sa beneficieze cel mai mult: carciumarii. Adaosul la vin din restaurantele noastre este descurajator de mare. Vinul casei este mult mai ieftin la aceeasi cantitate. De multe ori vorbim de 20-30 de lei pe litru! Dar…carciumarul incurajeaza in mod voit acest segment, mai ales pentru ca are cel mai mare profit. Cumpara in conditii de obscura legalitate vinul de te miri unde si ti-l vinde cu un adaos de 400-500%. 

In atare conditiuni, e total normal ca principalul impediment in randul consumatorilor de vin sa fie pretul. Asta o spun de ani de zile, nu e o descoperire epocala. SI la fel de normal e ca locul de consum sa fie acasa.

Ca vinul e preferat de cei peste 30 de ani, nu cred ca e ceva in neregula. Vinul e pentru oameni mai asezati, nu e ca o bere pe care poti s-o bei oriunde, oricand, direct din sticla.

Daca notorietatea e impartita intre aceeasi producatori de volum, sa nu uitam ca de Bianca Dragusanu a auzit toata lumea, dar de Adrian Ghenie mai putin (asa, asa, dati acuma in google:). Sa nu confundam calitatea cu notorietatea. O ironie aparesi atunci cand vorbim de struguri. Daca ne uitam la cei care sunt pe primele locuri in materie de notorietate vom constata ca pe un grafic al calitatii lucrurile stau aproape pe dos.

Ei bine, in aceasta ordine de idei, faptul ca articolul din publicatia amintita, semnat de Mihail Tanase, se intituleaza “Romanii nu-si cunosc prea bine vinurile” este adecvat. Nu reusim sa strapungem aceasta pelicula care separa notorietatea de calitate. Pentru mine vinul din Vrancea inseamna o enorma zona gri (atat strict oenologic, cat si dpdv al legalitatii), in care stralucesc cateva crame oneste precum cateva stele pe cerul negru, acoperit de nori. Pentru multi dintre cunoscutii mei, insa, vinul de Vrancea e de partea buna a lucrurilor, e locul unde te duci sa tocmesti vinul pentru nunta sau botez. 

Daca e un semnal in acest studiu pentru industrie- pe langa “vinul de tara”- acesta ar fi interesul mare al romanilor pentru vinul ecologic. Cred ca in mintea celor care au raspuns, conceptul de “ecologic” e cat de cat apropiat  de “naturalul” atat de drag sufletelor noastre. E un subiect de meditatie.  

Cred ca daca piata e cum e (adica nu bine)- sunt doua directii- fie incerci sa schimbi perceptia consumatorului asupra felului in care faci tu vinul in crama moderna ridicata cu fonduri europene si asta o poti doar concentrat la nivel de patronat sau asociatii mari de producatori sau nu incerci sa schimbi perceptia (“a vazut si struguri vinul asta? E din pastile, nu-i asa?” “eu vreau tot de tara, ca ma doare capul de la sulfiti”). Educatia costa. Dar costa pe termen lung si mai mult sa nu o faci.Si asa ajungem la varianta doi.

In acest caz n-ai decat o singura varianta in a “fura” consumatorul de “vin de tara”: sa te apuci sa faci si tu vin de tara, sau ma rog, ceva pe acolo- eco, bio, carute, balegar.  Sigur, asta nu e la indemana pentru crame mari. Apoi strict agronomic vorbind- reconversia costa timp si bani, pe care nu le au multi. Dar cred ca o nisa de vin “natural” este o ditamai oportunitatea. Sigur, ca trebuie sa-l dai si la un pret care sa corespunda asteptarilor pietei. Asta va fi o incercare. Insa daca bautorul respectiv poate sa dea pe gat toate antimateriile doar pentru ca sunt “naturale”, macar de calitate nu trebuie sa te preocupi prea tare. 

Eu unul nu mor de grija industriei de vin. Nu ma consider un critic al industriei de vin, decat marginal, prin simplul fapt ca scriu despre vinuri si vrand-nevrand observ niste tendinte, mai degraba spus- niste hataruri ale producatorilor. Dar nu pot sa nu observ ca toate blogurile la un loc, toate revistele specializate (desi pluralul e fortat aici), toate scolile de somelieri si toate degustarile organizate la sau de catre crame, toate acestea adunate nu fac cat o comunicare in masa, concentrata si moderna. Trebuie un format mai jovial si mai accesibil care sa explice omului- pardon, nu doar sa-i explice, ci sa-i arate- cum se face vinul. Poate un serial tv, dar facut in scopul unic al "convertirii" si a evidentierii ca nu e nimic obscur in facutul vinului prin metode moderne. Poate si mai multe porti deschise, programe care sa aduca omul direct la crama, ca sa vada cum se face.  

Cam asta ar fi. In fond, daca vor mai mult trebuie sa faca mai mult.

Klaus Iohannis si Lopez de Heredia. Vina Tondonia Reserva 2001

Acum ca timpul si-a reintrat in matca putem vorbi mai relaxat despre politica. Vreau sa va spun ca probabil strategia aplicata de Iohannis ("eu nu negociez cu politicienii- eu vreau votul romanilor", "decat sa fiu marlan mai bine pierd", "asa vorbesc eu- gandesc mai intai"), desi cel mai probabil produsa printr-un laborator de partid plin de sociologi, politologi si psihologi, s-a mulat mai bine pe imaginea omului decat bombardamentul galagios, mitocanesc si pana la urma enervant de arogant al contracandidatului. 

Nu e numai vina lui Ponta, desigur. Strategia in sine s-a dovedit intr-un final gresita, culminand cu niste momente de dezinformare atat de vadite, incat pana si un cretin si-ar fi dat seama ca ceva nu e in regula acolo. Desfasurarea votului din dispora a fost fermentul.
Sociologii ne spun ca Iohannis a preluat conducerea bataliei electorale abia dupa ora 18 din ziua votului. Fiecare interpreteaza cum vrea situatia, dar tare mi-e ca alde Melescanu si Firea, prin declaratiile lor duhnind a dispret pentru bunul simt (aia cu "sectia de votare goala din apropiere de Londra"- adica- cum s-a dovedit ulterior- din Liverpool-300km, sau mersul in vizita la Nancy "e un oras frumos, sa stiti!"- 350 km), n-au facut decat sa scoata din casa o masa de oameni care a spus: "destul! pana aici!". 

In fine, ca sa ne intoarcem la vin, cum a fost cu Iohannis cam asa si cu Lopez de Heredia. Vinul tot in budane de lemn fermenteaza, tot intr-un dispret fata de chimia moderna si tot in baricuri sta si nu 3,6, 12, 24 luni. Nu! Vinul de fata e baricat 72 de luni! Ne-am spune, gandindu-ne la un vin oarecare baricat sa zicem 6 luni dar care duhneste a vanilie si cacao, ca dupa 6 ani in baric ar trebui sa avem o ciocolata calda alcoolizata, un soi de ceai de vanilie, dar numai fruct nu! Vinul alb al cramei nu e scos pe piata dupa 3 luni de la recolta, ca sa prinda vanzarile de sarbatori, nu! E scos dupa vreo 10 ani, dupa care il gusta mai marii presei de vin si-i dau note fantastice. 

Dar, asta e, Lopez de Heredia e pe drumul sau de peste 100 de ani. Iohannis de abia a pornit. Speram cu totii sa nu devina un Emil Constantinescu doi, infrant de sistem si de propria inabilitate.

Ok, cea mai recenta reserva incercata de mine a fost 1998 (apropos, daca vreti sa aflati pareri si despre alte vinuri Lopez de Heredia- iaca click aci). M-am gandit sa trec si la tineret, asa ca astazi vorbim de 2001. Nu m-as atinge inca de 2002, probabil e prea tanar si mai are nevoie de timp:)

2001 a fost un an foarte bun pentru Rioja Alta (in miezul careia sta Tondonia) si Rioja, in general. Toate vintage chart-urile remarca anul. Presupun ca acest aspect se repercuteaza in licoare, pentru ca mi-a placut maxim.

Tondonia Reserva 2001 (cuvee clasic de garnacha, graciano si mazuelo) are o culoare rosie rubinie cu reflexii mature, cu nas complex de compost, ierburi aromatice, cireasa neagra, dude, carne rosie maturata. Gustul e extraordinar de echilibrat si racoritor, cu fructe  (cireasa neagra, merisoare), chiar portocala. Pe finalul cu remanenta enorma se ingramadesc tuse picante, citrice (sau de rodie) si o mica cremozitate amintind de ciocolata cu sare. Nivelul de alcool e excelent integrat.

Stiu ca zic ceva discutabil, insa- dupa parerea mea- nu exista temperatura optima de consum, desigur in limitele decentei. L-am avut si la 15 si la 18 si la 21 grade si ceea ce difera nu e nivelul de calitate, sau de placere, ci daca vreti e jocul intre jovialul rapid curgator si complexitatea mai apasatoare data de temperaturile mai inalte. 

E ceva cuceritor, fara densitatea cremoasa si bombastica a modernitatii, ci mai degraba oferind o complexitate aromatica si gustativa prinsa intr-un corp jovial, lipsit de taninuri intrusive (ar fi si culmea dupa 13 ani), foarte fresh, fara urme de imbatranire. Cred ca timpul va trece foarte incet peste acest 2001. Cine-l are, sa nu se grabeasca. 94-100 pct (daca tot am zis ca mi-a placut maxim...), 25-30 euro in online-ul european (eu zic doar: multumesc, Dumi!).

Cat despre noul nostru presedinte (sa nu cobim, inca nu s-a terminat telenovela ANI) sper sa aiba ceva din longevitatea acestui vin si sa-si pastreze integritatea si principiile. Pentru ca nu n-am dus lipsa de cai mari si oameni mici. 

Vinuri nespuse (pana acum, II)

Iata un merlot 2005 produs de o crama din Vrancea, Viovin Odobesti pre numele ei. Dupa cum se poate observa, e un vin pentru cadouri imbuteliat intr-o sticla cerata purtand numele magazinului lor din centru Galatiului (Crama Domneasca), E un DOC Cotesti si desi scrie ca e produs si imbuteliat chiar de ei, un detaliu sare in ochi: dopul sintetic si scurt pe care este inscriptionat "Mosconi", numele unei game a cramei Tenuta Odobesti (scuzati pleonasmul). Vinul in sine este ok, cu arome "calde", de fructe negre specifice strugurelui,  dar (desi nu cunosc pretul) as zice ca orice peste 25 de lei ar fi cam necuviincios. Pentru ca timpul si-a  pus amprenta pe licoare. Descoperim tuse mature, cum ar fi un iz de conserva de porumb dulce, tamaie si pruna afumata, un miez dens dar lasat in offside de aciditate.  Ok, cum ziceam. 75

Un portughez 2011 din Douro, produs de Quinta da Casa Amarela, care costa in Romania aproape 80 de lei. E un blend exotic de touriga nacional, touriga franca, tinta barroca si tinta amarela. Daca o sa cautati ceva foarte deosebit in acest vin, n-o sa gasiti. Pana la urma e un vin bun, medium-body, cu arome de fructe negre (mure, dude), si note pe care eu le pun mai ales pe seama baricului: vanilie, lemn dulce, menta. E un vin jovial, suculent. 84

Tamaioasa dulce din anul 2000, produsa de Domeniile Franco-Romane ca sa fie cat mai aproape de un Sauternes, se tine destul de bine, desi culoarea a inceput sa vireze spre chihlimbariu. Nasul e foarte floral, flori de tei, musetel, miere de salcam. Gustul surpinde printr-un iz tonic, amarui care "taie" generosul zahar rezidual- poate gutuie, poate coaja confiata de lamaie. 84

Chateau Des Noyers 2012 e Saint Croix de Mont, un dulce de Bordeaux, pe baza de semillon. Nu va cauza revelatii, insa are toate aromele firesti- florale si condimente de dulce, un gust destul de greu, amintind de caise confiate, miere. Sa zic un 80, mai ales gandindu-ma la cei 10 lei pe care i-am platit in Lidl.

Orbelus 2011 este un vin organic de  Melnik- Bulgaria, din soiul omonim (melnik) cu ceva grenache si petit verdot. Nu mi-a placut, un vin bizar, fara zvac. Sunt acolo niste indicii fructate, dar mi s-a parut un vin plat, greu de baut. Bine ca mai gresesc si altii.

Castra Rubra Classic 2011, un blend de merlot si malbec, e un vin de linie de la unul dintre producatorii remarcati ai Bulgariei. Nas interesant, pamantos, cu tuse de afumaturi si mix de fructe de padure. Gust robust, cu taninuri moderate, bine crescute, are o curgere buna, ca sa zic asa. 82-83 pct

Un alb de Bordeaux, accesibil, usor de baut- cu un gust  neutral, fara mari impresii de fruct (in afara de un iz citric, evident), mineral. In gust este destul de vivace, acid, amintind de mere granny smith, ardei gras si limeta. 82

Si, intr-un gest de teribilism, o sa arunc in amalgamul oenologic de azi si un vin din de 300 de lei . 

Cabernetul stas al chilienilor de la Concha y Toro- Don Melchior, editia 2007. Dumnealui soseste intr-o culoare rosie-bordo intensa, aduce un nas complicat de cafea, tutun, violete, fructe negre- mure si afine, care se regasesc si in gustul dens, rotunjit de note de cafea. Taninul e prezent, insa e foarte fin, granulat, polisat la perfectie. Finalul aduce niste tuse confiate si picante care confera adancime si persistenta. Un vin excelent si care nu pare inca ca si-a deschis complet evantaiul aromatic. Pana la urma se intelege de ce este pretuit atat de sus si de ce e unul dintre vinurile chiliene recurente in listele celor mai bune vinuri din lume. 92 pct

Cum a gasit Lidl un Rose d'Anjou sec?

Din catalogul Lidl:

Rose d'Anjou 2013 Domaine de Terrebrune (Franta) 

"SOIUL / SOIURILE: Grolleau

VIN ROSÉ SEC

DESCRIERE: Strălucitor, cu o viscozitate scăzută, de un roz pal în nuanţa piersicii coapte. Mirosul e de trandafiri de mai, căpşuni, fragi, iar gustul e proaspăt şi crocant, de căpşuni, lămâie şi lime, de o corpolenţă mică, o aciditate medie bine integrată şi cu un gust remanent, floral şi uşor dulceag.

ASOCIERE CULINARĂ: Paste, gnocchi sau salate uşoare, pe bază de somon, merlucius, vongole, midii, de pui de baltă, caracatiţă, asezonate cu sosuri uşoare pe bază de coajă de lămâie şi ierburi aromate. Lângă deserturi nu foarte dulci precum tartine cu fructe, mousse de căpşuni, salate de fructe de pădure.

RECOMANDAREA LIDL: Somon servit cu carpaccio de sfeclă şi sos de iaurt. Reţeta pe retete.lidl.ro"

Suna frumos, nu-i asa? Problema e ca rose-ul de Loara nu e precum cel de Provence in care se tinde spre minimul de zahar rezidual. Si in Loara clasificarea presupune un minim de zahar, insa acesta nu e zero. In acest caz, ca sa poti pune rose d'Anjou pe eticheta vinul tau rose trebuie ca acesta sa aiba minim 7 grame de zahar. La cabernet d'Anjou si rose de Loire e minim 10.

Am citit si contraeticheta. In romaneste e vin rose sec. Pe frantuzeste e rose demisec. Sigur, francezii nu se supun- ca noi- scalei 0-4/4-12/12-50(gr/l). La ei un vin sec poate avea 7 grame zahar, iar un demisec 13. E complicat si tine de reglementarile fiecarei apelatii in parte. In acest caz- avem 7+ conform apelatiei si mai putin de 20 conform site-ului producatorului. Deci ar putea fi si demisec sau chiar demidulce.

Oricum ar fi, acest vin, ca orice alt rose d'Anjou, cabernet d'Anjou sau rose de Loire, nu poate fi sec (in acceptiunea romaneasca; sursa informatiei vine chiar din legea franceza, vezi aici). Legea romana nu te obliga sa treci sec/demi/etc pe eticheta, dar daca o faci trebuie sa respecti scala de care aminteam.

Pe frantuzeste se recomanda servirea la 8-10 grade Celsius. Pe romaneste 12-13. Nu serios? Rose aromat, cu rest de zahar, la 12-13 grade? Come on...

Despre descrierea vinului nu am comentarii, cu exceptia faptului ca nuanta nu e rose-pal, piersica coapta, ci e un rose mai intens, de tip somon. Ar mai fi gamay in blend, nu e un grolleau 100%. Aditional sa spunem ca e un domeniu destul de mic, acest vin provenind de pe o parcela de 7,5 hectare. Interesant e ca eticheta e in romana si olandeza- o indicatie asupra tarilor in care se comercializeaza. Sticla tipica cu dop de pluta de buna calitate. 11% alcool (interesant e ca regulile prevad un minim de 9,5% dar si un maxim: 12%)

Desigur, toate acestea sunt detalii, pentru unii nesemnificative. Cu toate acestea, cine asteapta un rose bone-dry o sa fie cam dezamagit. Insa asta nu inseamna ca vom descoperi vreo busuioaca de bohotin. Nu! Vinul are o aciditate foarte ridicata, specifica strugurelui de baza, care -cel putin in atac- anihileaza restul de zahar. Pe final insa dulceata isi face simtita prezenta, chestiune care poate fi atragatoare pentru multi oameni. 

Nu stiu ce sa zic despre asocieri, traditional acestea fiind destul de variate. Eu unul am avut la indemana niste bruschete cu crema de telina si cubulete de bacon prajit si au mers fantastic impreuna. As incerca si o mancare de gutui, cu carne de porc, ca tot e in sezon. Vinul a mers mult mai bine in asociere decat de unul singur si a parut mai de calitate decat pretul de 17 lei in Lidl. 82 pct.

Aviz amatorilor si- mai ales- amatoarelor!

Floare de luna 2013 Cramele Halewood: feteasca alba si feteasca neagra

Feteasca alba 2013 "Floare de luna" Cramele Halewood. 13% alc.

Iata un vin pe care l-am apreciat inca de la lansarea din primavara, de la Goodwine. L-am apreciat cu atat mai mult cu cat l-am achizitionat la un moment dat cu 18 lei (din Carrefour? Am si uitat) desi pretul standard este 27-30 lei. O feteasca alba de Sebes-Apold, maturata in butoaie de acacia (salcam suna prea neaos). Floral, cu litchi si grapefruit, corp rotunjor, cu pastise moderat vanilate. Vin serios dar si foarte placut. Are un usor rest de zahar, dar aciditatea buna, specifica zonei, pe de o parte si baricul- de cealalta parte- fac aspectul greu de detectat.  Vinul a obtinut medalie de aur la CM Bruxelles si nu asa cum arata "banutul"- mare medalie de aur. Cred ca e o incurcatura la mijloc. 84 pct.

  

Floare de Luna este urmasa gamei Private Reserve. Sincer, dpdv al denumirilor comerciale, e un progres. Nu cred ca eram singurul bulversat de gamele numite reserve, doua feluri de special reserve si peste toate- private reserve. 

Avand in vedere ca special reserve s-a redenumit in "floarea soarelui", presupun ca cei de la Halewood vor sa acopere toate cele 24 de ore ale zilei, sau sa atraga atentia "pasarilor de noapte" cu florile de noapte (apropos, chiar exista o "moon flower", floare exotica traitoare prin America de Sud).

Feteasca neagra 2013 "Floare de luna" Cramele Halewood, 13,5%. 

Sora rosie a albei transilvane e un DOC Dealu Mare, tot medaliata cu aur la concursul amintit, tot purtand bulina gresita. Si aceasta are pretul standard de 27-30 lei, in majoritatea hypermarketurilor. E un vin robust si fructat. Arome clare de fructe negre si rosii, impresii picante si vanilate, continuate in gust sub impresia de magiun de prune, cu taninuri prezente, dar dulci. Un vin care transmite o remanenta glicerinoasa.  Si acest vin e catalogat demisec (din informatiile de la producator, pentru ca eticheta nu poarta aceasta mentiune- nici nu este obligatoriu, in caz ca va intrebati), insa nu e foarte evident, deoarece vinul este echilibrat. Un efort comercial solid, in linia usor merlotizata cu care ne-a obisnuit Halewood. 83 pct. 

Vinuri nespuse (pana acum, I)

Mi-am facut curat in memoria telefonului, care e mult mai precisa decat a mea. Uite asa am dedus ca am restante mari. Ei bine, anamneza a functionat partial, precum amintirile despre o carte citita demult.

O mare surpriza la la Bucium Iasi. Un vin din 2007 care- in ciuda culorii virate spre chihlimbariu- a oferit o aromatica superba, florala, condimentata si specifica muscatului. Un vin plin si viu, cu gust echilibrat, usor tonic pe final. Are 12% alcool sau minim 11, daca ne luam dupa eticheta. L-am incercat pe la sfarsitul verii, fiind pus pe masa de un amic. 88 pct

Un low-cost 2012 din Lidl (13 lei), care ofera ce promite pe eticheta, adica arome de fruct foarte directe. Are si un usor rest de zahar, care accentuează impresiile de amalgam fructat- cu cirese, mure, coacaze rosii. 78

Un chardonnay spaniol din 2013, tot din Lidl- pret 15 lei- asta cat n-a fost sub diverse promotii. Dupa ce-l bei, te dai un pic in spate si-ti zici "mai, ce pot face altii la banii astia!". Arome tropicale, exotice, corp bun, cu un usor rest de dioxid de carbon, care face "tropicalul" mult mai usor de inghitit. Pana la urma e un produs Gonzalez Byass. 83

De la Casa Panciu vine babeasca 2013. Un rosu mustos, ok, dar vad ca se incapataneaza s-o vinifice cu rest de zahar. Ma rog, fiecare cu target-ul sau. Pana la urma nu e foarte departe de cotes-du-rhone-ul de mai sus, cu aromatica sa flagranta de skittles. Un vin de 14 lei, destul de aratos in prezentare, disponibil in majoritatea supermarketurilor. 79-80

Cum sa va zic, sticla asta a dat cu eroare. Probleme cu limpiditatea, fiind nitel tulbure, dar nefericirea s-a repercutat firesc si in gust. Sigur ca cei de la Crama Francu din Adamclisi si-au facut un nume pe piata eco/bio din Romania. Insa uneori, marele retail si distributia nationala nu se impaca prea bine cu nivele mici de sulfiti si alte acatiste bio. Pana ala urma au si substantele acestea rolul lor, mai ales in cazul vinurilor de supermarket, vrem- nu vrem. Sper ca a fost o chestiune singulara. -

Lidl, rose cooperatist de Provence, sec, 19,99. Nu. Prospetime dusa, alcool iesit din corp, arome ofilite.  Mai dai, mai iei... 63

Albastrele. Iata o captura din Republica Moldova, un sauvignon sec 2012 de la Acorex, cumparat de la Ziua Nationala a Vinului cu echivalentul a 12 lei. Absolut surprinzator prin tipicitatea de soi, dar si prin anduranta. Arome clare de coacaze negre, un corp robust si fresh, cu mar verde si exotisme dulcege.  E un vin care la noi ar putea costa de 3-4 ori mai mult si n-ar bazai nimeni. 84

Tot din R.M vine si acest chardonnay 2011! Este produs de Bostavan si este chiar ultima editie. Unii iau mentiunea "reserve" mai in serios, se pare. La un pret in jur de 20 de lei- lucrarea de la Etulia (40 km de Galati) este un vin foarte serios, baricat 6 luni, cu arome florale, mature si corp robust, usor migdalat pe final. 83

Dupa ce am fost dezamagit de sauvignonul Bob cu Bob, a venit si randul unei game mai elevate, disponibila momentan in Kaufland cu 17 lei! Pinotul 2011 este produs si el dupa canonul bio (avand si certificare corespunzatoare) si aduce marea surpriza ca este un...pinot noir! Sunt atatea experimente la noi cu acest strugure, incat acest exemplar rubiniu, cu tente violacee si gust vioi, de fructe rosii suculente, merita toata lauda. Nici eleganta nu-i lipseste. Bravos! 84

Ultima "perla" pe ziua de azi este un veteran din Lidl, pe care l-am achizitionat la o reducere. Un bordolez cu apelatiune generica, dar care- la sub 20 de lei- nu poate supara pe nimeni, ba chiar ofera o aromatica interesanta, pamantoase, cu arome de padure tomnatica si trufe, corp viguros, nu foarte elegant, dar care transmite un rustic reconfortant (fructe negre, condimente, taninuri medii, prezente). 80 pct

Doua chardonnay-uri 2012 din emisfera sudica: Muratie si Terrazas (Africa de Sud/Argentina)

Am gustat doua chardonnay-uri din emisfera sudica, la scurta vreme unul fata de celalalt. Ambele au fost bune si destul de interesante, fapt pentru care vi le recomand.

Altos del Plata 2012 produs de Terrazas de los Andes, in podgoria argentiniana Mendoza, a stat 6 luni in baric, asta dupa ce o parte a fost si fermentat in butoaie de stejar. Aromele sunt flagrante, dar nici nu ma asteptam la altceva. Tusele datorate lemnului se impletesc cu cele originare ale strugurelui si creaza un melaj amintind de compot mixt, de piersici, pere, mere, ananas, mai degraba decat de fructul proaspat. Pe langa acestea apare si o tenta florala, de iasomie precum si o asteptata aroma tostata. Gustul este plin si puternic (14% alc), dar inca fresh, chiar usor intepator, ceea ce este remarcabil, avand in vedere ca nu e tocmai adolescent, la doi ani si mai bine dupa recolta (fiind un vin din emisfera sudica). In aceasta ordine de idei, cred ca mai are cativa ani de trait bine. E inchis cu screwcap. 14% alcool. 85 pct. A fost 50 de lei pe unvinpezi.ro.

Isabella 2012 vine din Africa de Sud de la Muratie, din renumitul Stellenbosch. Numele vine de fiica proprietarilor. Crama este atestata din 1685, asadar am ceva rezerve in a cataloga vinul ca fiind de "lumea noua". Nu este chiar asa, in parte deoarece, desi fermentat in butoaie de 500 litri apoi maturat 9 luni in baricuri, paradoxal impactul lemnului asupra vinului a fost mai putin pregnant decat in cazul argentinianului de mai sus. Probabil gradul de prajire a fost altul. Nici Chablis nu este, desi n-au pierdut ocazia sa bata un apropo pe site. 

As dori sa fac o paranteza, ca sa auda si oamenii care vorbesc in public despre vinurile lor (sau a altora). Desi uzul baricului a ajuns si in Chablis, totusi -in mod traditional- un chardonnay de acolo nu este baricat si nici nu trece prin fermentatie malolactica. Asadar mai usor cu alaturarile aspirationale, mai ales in cazul vinurilor evident baricate sau supra-baricate. 

Sud-africanul este la fel de impetuos aromatic, cu nuante de compot de ananas, alune de padure si citrice. In gust se exprima pepenele galben, lamaia confiata si gutuia, cu un finish picant, vanilat. Lemnul a fost inteligent folosit, avand tuse care s-au integrat printre descriptorii de fruct. Un vin rotunjor, fresh si usor de baut. Si aici vorbim de un potential mediu de pastrare. 13% alc. 86 pct. 11.5 euro/belvini.de (via Ciprian Haret)

De la Arestel preventiv la Arestel rose

In aceste vremuri electorale tulburate de arestari pe banda rulanta numele acestei game de vinuri spumante din Spania are un substrat ironic evident.

Arestel Semi seco (demisec) este cel mai ieftin vin- 15,99 (Lidl). Din acest motiv propun sa devina Arestel preventiv, o forma incipienta a procesului penal. Este un spumant confuz, in care speranta de eliberare este contrazisa de statistica. In fond, pentru a fi arestat preventiv dovezile din dosar trebuie sa fie destul de elocvente. Totusi invinuitul traieste cu speranta, nefiind inca inculpat. Sa remarcam ca vinul nu ne ofera indicii fericite, efervescenta cu bule mari, neregulate, calmandu-se in 10 minute. Dupa 30 de minute aceasta scade semnificativ precum egoul arestatului in subsolul politiei. Exista un mix de sentimente- ba dulceag, ba salciu, ba salin, ba citric, nehotarare destul de justificata avand in vedere pretul. Descriptorii gustativi sunt obisnuiti: citrice, usoare tuse de pere si gutui, sirop de zahar. Insa sa nu credeti ca cele 39 grame de zahar sunt mascate prea bine. 39 grame zahar, da? Poate fi incercat la un talk show pe B1 daca e vorba de psd-isti sau unul de la Antena3 daca e vorba de Cocos&CO. 

Arestel Brut costa 16,99. E un macabeu, parellada si xarel-lo, clasic de Penedes, precum e si demisecul de mai sus. Aici lucrurile se ingroasa un pic, precum stenogramele in care esti surprins traficand influenta si vorbind tu- om la 60 de ani- cu "boss" catre un pusti amarat si enervant. Deja e clar si pentru tine ca indiferent daca vei fi eliberat din arest, achitat de instanta sau chiar gratiat (daca totul merge bine pe alte fronturi) din punct de vedere politic- esti terminat. Sau cel putin asa ar trebui sa se intample intr-o tara normala, dar slava-domnului ca Romania nu e asa ceva. Brut-ul e cel mai legat vin din gama, restul de zahar in plus fata de extrabrut facand vinul mai agreabil decat varianta extrabrut vintage, de care va spuneam in urma cu cateva saptamani.  Are 11 grame zahar, fiind usor sub maximul categoriei (care e de 12 grame zahar rezidual), insa e de bine, in acest caz, gustativ fiind ceva mai fin si echilibrat decat celelalte (inclusiv extrabrut-ul) si- cred eu- chiar mai potrivit pentru un open-drink decat respectivul. Reperele gustative sunt aceleasi: citrice, pere, gutui. Persistenta perlarii nu e nici aici respectabila, dar pret de un pahar doua- rezista eroic. Asta pana scoate procurorul interceptarea.

Arestel Brut Rose. Costa tot 16,99, are tot 11 grame zahar. Este produs din monastrel aka mouvedre (pe frantuzeste). Aromatic aduce desigur a fructe rosii, insa "nasul" e usor turbulent, drojdios, scazand mult din eleganta. E -daca vreti- precum imaginea arestatului cand e dus pentru un termen in fata instantei. Ah, fara gel in par, fara cravata Dior si fara ceasul de 15000 euro primit cadou nici costumul ala de 3000 de euro nu mai sta asa de bine. Cam astfel si acest rose. Dar...e o boare de libertate, vreo 20 de secunde vezi si tu lumea de afara, te simti om din nou. Rose-ul nu mi-a placut foarte tare, dar e potabil, mai ales daca e servit la limita inghetului. Apropos merge incalzirea acolo in arest? S-a cam lasat cu frig de cateva zile.

Eu unul mai astept de la Lidl si continuarea procesului judiciar: Un Arestel reserva- pentru pedepse pana-n 5 ani cu executare, un grand reserva- pentru 10+ si - de ce nu?- un brut zero- pentru pedepse modice bazate pe turnatoria celorlalti din dosar.

In concluzie, din aceasta serie de trei vinuri recent aparuta in rafturi doar brut-ul mi s-a parut a miji capul printre zabrelele de la Lidl, in categoria peste 80 pct, insa la pretul cerut bat oricum orice are bule si e autohton. Asta e!