Să bei cu trufie o Smerenie

Acestă etichetă s-a născut concept. Cu alte cuvinte înainte de a fi un vin a fost o idee. Ulterior s-a realizat și licoarea care să umple de sens conceptul.
Litania oficiala, excelent scrisă, zice astfel: "Smerenie este primul vin din România care a parcurs un drum invers: de la nume şi idee la licoarea închisă în sticlă. S-a vrut a fi un tribut adus sufletului nemuritor şi credinţei nesmintite, călugăriţei din chilie care se roagă pentru fiecare om întâlnit sau de care a auzit. Alchimia lui Liviu Grigorică şi puritatea soiurilor lucrate de Veronica Gheorghiu au fost exploatate la maximum pentru a obține un vin care „închide” această atmosferă. Asprimile tocite ale rasei călugăreşti – surprinse în taninii catifelați, cu astringențe plăcute. Răcoarea chiliei – descoperită în urme aproape imperceptibile de mentă şi eucalipt. Viaţa de zi cu zi – regăsită în parfumul de gutuie lăsată în fereastră şi de cireşe supracoapte. Nedezminţirea credinţei – revelată în puterea mare de învechire a vinului".
Asadar, traducând mai putin liric, vinurile monovarietale erau deja finalizate, însă abia după ce reputatul oenolog Liviu Grigorică și-a pus talentul la lucru, ele s-au îmbinat într-o formă care să transmită fondul deja creionat. După cum își amintește chiar el: "George Moisescu (omul cu ideea n.n.) m-a pus să fac un vin care să evoce o chilie curată de măicuţă. El amintea de parfumul discret de tămâie care vine din biserică, eu mi-am amintit de gutuile puse la păstrat în fereastră si a iesit un vin pe care cei care l-au gustat l-au considerat remarcabil. Eu îl consider ca fiind complet si „altfel“ decât ce oferă astăzi piaţa." 

Dar...s-o luam de la capăt. Istoria Cramei Oprișor începe din 1994, când un important producător din Germania (Reh Kendermann) decide să investească în România. Din 2001 apar și primele vinuri pentru piața internă, iar din 2008 Carl Reh Winery trece printr-un proces de rebranding care o transformă în ce este astăzi, cu accent pe tradițiile și istoria Olteniei. Astfel apar etichete precum Caloian, Drăgaica sau Rusalca. Firma are în exploatare aproximativ 250 de hectare în arealul comunei Oprișor, județul Mehedinți și îmbuteliază anual aproximativ 900.000 litri de vin.

Revenind la licoarea de astăzi, cupaj de  Shiraz (48%), Pinot Noir (29%) și Dornfelder (23%), Smerenie este unul dintre cele mai bune vinuri romanești recoltă de recoltă și cu siguranță unul dintre cele mai valoroase vinuri disponibile pe rafturile Selgros, atât din punct de vedere al calității, cât și al prețului. Care nu este mic (119 lei la ora scrierii acestor rânduri), însă este foarte competitiv față de alte surse de achiziție.


Ce primim de banii amintiți? O sticlă grea, premium, cu accesorii de calitate, lăsând o impresie sobră, bine anturată conceptului. Să nu uităm ca vinul este destul de tânăr (recolta 2016), așa încât după desfacere recomand decantarea (vinul este nefiltrat și pot apărea depuneri) dar mai ales aerarea până la câteva ore în vasul de decantare, pentru ca vinul este evolutiv aromatic și astfel îl vom ajuta să se deschidă. Cu greu am putea bate descrierea oficială, cu taninuri ei care amintesc de asprimea tocită a rasei călugărești etc, așa încât e mai eficient nici să nu ne propunem. În deplierea aromatică putem amușina note de cutie de lemn, sol de pădure, ciocolată neagră, marochin, vișine, coacăze și afine. Iar dacă nu le sesizați, să știți că nu e ceva groaznic, fiind nevoie de puțină experiența în aplecarea spre paharul de degustare. Însă cred că orice persoană poate recepta structura solidă a vinului, corpolența sa, dar și o amabilitate gustativă, un compozit catifelat în care structura tanică și aciditatea se susțin și se completează. Pe final apare o notă tonică, ușor amăruie. Cine știe, aici vor fi gutuile uscate pe fereastra chiliei...
Și da, când lași jos paharul, pe când vinul și-a lăsat deja marca pe palatin, iar aromele și-au împlinit odiseea prin celulele olfactive, papilele și viscerele noastre, vom avea sentimentul că licoarea experimentată este de mare calitate. Iar în opinia mea, vinul e departe de potențialul maxim. Ar trebui păstrat cu grijă și reîncercat peste 4-5 ani. În ce privește asocierile culinare, din rețetele mai recente urcate pe Selgros cauta pasiunea, aș vedea vinul alături de treburi cărnoase, cum ar fi cotlete de berbecuț la grătar sau o smerită și clasică tocăniță de vită.

Nu știu dacă veți simți adierea aripilor de înger pe umeri când vă veți întâlni cu acest vin, însă așa cum smerenia este o atitudine omenească dar înrădăcinată în cele sfinte, să reținem și că dragostea adevărată pentru vin trece dincolo de mundanul amețitor și plăcut simțurilor. Iar dacă licoarea ne ajută și ea, fiind meșteșugit lucrată precum cea de astăzi, și experiența noastră se va întregi printr-un sentiment cald, liniștitor și introspectiv. Singurul neajuns, peste care putem trece cu puțină penitență la o dată care se va stabili ulterior, este că prea multă Smerenie ne poate da dureri de cap! E mai bine în reprize mici și bine dozate, dar...dacă bicisnicul trup nu ne-a ajutat în fața ispitei, iar concupiscența ne-a învăluit de-a dreptul, să știți că pe lângă rugăciune ajută și o aspirină luata de dimineață.


articol aparut in cadrul proiectului Selgros cauta pasiunea

0 comentarii: