Davino umbla la butoane in 2014 (albele Iacob, Domaine Ceptura si Revelatio)

Vinurile albe din 2014, primite de la cunoscutul producator din Ceptura, marcheaza o schimbare. Presupun ca oricum s-ar numi si oricate motive tehnice s-ar da, e vorba de doua lucruri: plafonare si perfectionare. Adica s-a observat ca așa mai mult nu se poate si atunci s-a schimbat "așa"-ul ca sa se poata. Inteleg ca pentru albe s-a renuntat la baric si s-a trecut la budane de 1000 de litri, asadar trebuie sa ne asteptam la alt tip de impact al lemnului, ba chiar ca de la reductiv s-a trecut la permisiv in ce priveste contactul cu oxigenul.

Dupa ce l-am gustat de "micul" Faurar, am trecut la albele mai pretioase. 
Iacob 2014, blend de sauvignon si feteasca alba, 13,3% alcool, mi s-a parut cel mai gata de consum, in stilul sau "sauvage" si cu amprenta cretoasa, usor astringenta. Vin robust, fara lemn, si care ofera un feeling interesant de nuci verzi peste un amalgam de fructe mai degraba neaose decat exotice (piersici, mere ionatan, bot de iepure, cirese albe) dar si grepfrut si lamaie. Gust vertical, articulat, pun pariu ca se va linisti in timp si va oferi senzatii mai democratice in 2 ani.  85 pct

De aici lucrurile tin mai mult de previziune decat de realitate, pentru ca acum vorbim de vinuri foarte compacte, cu arome patrunzatoare, de batonnnage. Cum sa ma exprim simplu: daca vreti sa beti ceva bun, beti-le acum. Daca vreti ceva foarte bun, incercati-le in toamna. Iar de excelent vorbim de la anul incolo. 
Domaine Ceptura Blanc 2014 e un blend de sauvignon, feteasca alba si riesling, cam o treime tinut in lemn cateva luni. Un vin cu prospetime, cu tuse de lamaie, lemonada, coaja conservata in zahar, flori albe, portocala, grepfrut. Senzatiile de fruct dulce sunt moderate de o aciditate serioasa. E un vin cu potential mai bun decat Iacob, fapt logic oarecum. 13,5% alc, foarte bine inegrat. 85(87) pct

Revelatio 2014 (sauvignon blanc si feteasca alba) este vinul despre care voi vorbi cel mai putin in ce priveste descriptorii. Pentru ca la momentul degustarii amprenta juvenila era prea bine conturata.  Nu va ganditi la un soi de chard supra baricat, ci ca asamblajul de batonnage si ceva lemn creeaza un monolit pelicular, foarte promitator prin robustete si densitate, dar care trebuie lasat sa se deplieze. Desigur, e un vin care se poate bea cu mare succes si acum, insa dupa papilele mele de hobbyist e nevoie de cel putin 1 an ca sa receptam tot ce vrea el sa ne spuna. Astept senzatiile dominante acum de soc, ananas si limonada sa se transforme in gutuie, poate cirese albe si variate picanterii. Si la timpul prezent a amusina paharul gol, a doua zi, e o experienta in sine, trust me. 13,5% alcool, bine "amestecat".  87 (90) pct



0 comentarii: