Cartea Soaptelor 2009 la un pahar de Cabernet sauvignon 2009 Limited Edition "Tata si fiul" Apcovin Focsani

Avem un DOC Cotesti de 14% alc si aprox 25 lei, produs de acesta firma vranceana cu oarece vechime, dar indreptata in principal spre piata regionala, desi cateva vinuri de-ale lor s-au gasit si in Kaufland, la un moment dat. Vinul a obtinut o medalie de aur la IWCB 2012. 
Cabernetului Apcovin ii foloseste decantarea, atat din punctul de vedere al separarii unor sedimente, cat si al aerarii, fiind un vin care are nevoie de mult timp pentru a se exprima mai agreabil si nu doar 30 de minute cat scrie pe contraeticheta.
Olfactiv aduce a coacaze, pruna supracoapta, iarba si cirese negre. In gust se simte mai evident lemnul (in care a stat 12 luni), apoi apar note vanilate si de lemn ud fiind usor de recunoscut. Este un vin vanjos, dens, extractiv, cu impresii glicerinoase amintind de fructe confiate si cateva picanterii (cuisoare, as zice). Totusi, pare a fi trecut de momentul cel mai propice consumului, iar in ciuda sticlei serioase, cu umeri lati, dopul scurt nu pare a asigura premisele unei invechiri suplimentare. 82 pct. 



"Focsaniul copilãriei mele era un oras cu strãzi largi si case impunãtoare. Pe mãsurã ce cresteam, strãzile se îngustau si casele se piperniceau. Asa fuseserã dintotdeauna, de fapt, dar ochiul meu de copil le dãdea, ca, de altfel, întregii lumi, dimensiuni enorme doar pentru mine. Ar trebui ca la temelia caselor si în stâlpii prispei sã nu se punã grinzi de lemn uscat, ci trunchiuri vii. Astfel, casele ar creste odatã cu oamenii, lumea nu s-ar micsora si timpul nu s-ar scurta"

Fiind vorba de un vin rezonand a Vrancea si Focsani, ba mai mult fiind o eticheta care aminteste de familial, de radacini, provenind culmea- din acelasi vintage- 2009, vreau sa va recomand volumul in debutul caruia se gaseste pasajul de mai sus. E o carte care m-a surprins. In primul rand pentru ca nu ma asteptam ca Varujan Vosganian sa fie un prozator atat de bun. Adica stiam ca a publicat cateva carti de poezie, ca a fost vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor, dar aveam impresia ca aceste expuse veleitati de om de cultura sunt mai degraba capriciul unui politician decat expresia unui talent genuin. Ei bine, orice s-ar spune acum si in viitor despre ministrul Varujan Vosganian, sunt convins ca despre scriitorul Cartii Soaptelor lumea isi va aminti cu placere.
Cartea incepe  intr-un cartier din Focsani, in copilaria lui Varujan, cel inconjurat de rudele sale, de mirosul de cafea proaspat prajita si deserturi orientale. De aici insa coboram in istoria recenta a poporului armean, greu incercat in secolul XX. Exista in cartea soaptelor pagini poetice, pagine de marturie istorica, chiar si pagini infricosatoare, atat de intunecate incat par o descriere a iadului. Nu insist, nu-mi plac cronicile care dezvaluie trama, asa ca va invit sa cititi aici o mostra gratuita din cartea anului 2009 pentru revista Romania Literara (ca sa numai amintesc de premiul "Ion Creanga" 2009 acordat de Academia Romana). Iar de cumparat- e peste tot (elefant, libris, polirom, etc, etc) si la preturi modeste, asa ca nu va sfiiti.

0 comentarii: