Faurar rosu 2009 Unicom Production Ceptura
Gama cea mai ieftina a celor cu Davino a ajuns la al doilea an consecutiv. Am fost curios, in conditiile in care 2008 a fost bine primit pe aceste meleaguri pixelate, cum a evoluat brandul. Si a evoluat bine, desi e o ratiune in spatele pretului redus, avand in vedere marca producatorului.
Vinul este un merlot, cabernet sauvignon si feteasca neagra. Nu stiu procentele, dar pare mai cabernet decat merlot. Inca din nas iti spune ca are prea mult alcool (14,4), sau in fine, depinde cum vrei s-o iei, ca acesta nu e prea bine integrat. Ca sa epuizez subiectul, sa mai spun ca uiti de acest aspect in evolutie, dar pe final, si in stomac (o fi al meu mai subrezit, cine stie), revine in forta, chiar si la 12-15 grade C.
In rest, vorbim de o culoare frumoasa, rosie rubinie intensa cu reflexii purpurii, cu un ansamblu olfactiv destul de alambicat pentru 23 de lei, cu pastise minerale, fructate, de fructe negre de padure, cacao, si impresii vegetale, brusturoase. SI ceva pielarie. Gustul e ferm, puternic, cu tanini mixti. Stiu ca radeti de felul in care "vad" taninozitatea unui vin, dar imi inchipui modul in care acestia "ataca" papilele ca o gramada de pietris. Ei bine, in acest caz, pietrisul nu este de "granulatie" uniforma, ci e "mixt", de la fin la mediu. Ati terminat de zambit? Bun, sa trecem la gust, care pe langa pruna goldana (inca verde langa gat), si fructe mai degraba rosii si coapte- cireasa si visina, aduce si note condimentate. Fructul baubil este infranat nitel pe partea finala de impresii puternice, cerneloase si nisipoase, care pe fondul nivelului de alcool si al aciditatii bune creaza o astringenta nitel amaruie pe finishul mediu-lung. As zice ca in vreme ce atacul te face sa-l vezi catifelat, plin si proaspat, finalul se revanseaza un pic, aducand note puternice, viguroase, acide, mineral-vegetale, care te duc cu gandul la vinuri mai mari, in tinerete.
Una peste alta o experienta interesanta la pretul acesta, mi s-a parut destul de diferit de cel de anul trecut, asta daca nu ma inseala memoria. Mai expresiv.
Sticla trebuie asezata pe o fata de masa. Alaturi de mancare. Daca ma intrebati pe mine: o friptura de vitel, impanata bine si facuta la cuptor, pe indelete, cu sos de vin, si garnitura de legume si orez salbatic.
83 pct
Etichete:
20-40 lei,
80-90,
cabernet sauvignon,
cupaje,
feteasca neagra,
merlot,
Romania,
Unicom Production Ceptura
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
9 comentarii:
Faurarul e o gama frumoasa, am incercat toate cele trei vinuri.
Mi-a placut "oglinda" cupajului pe care l-ai descris -Cabernet+Merlot - adica Rose-ul, despre care am scris.
Am remarcat si eu alcoolul usor iesit din corp, care cred ca caracterizeaza toata gama.
Asa este, sunt vinuri ok. Vad insa ca albul si roseul(2010) nu au aparut inca.
Eu nu stiu ce se intampla cu nivelul de alcool, parca a innebunit lumea. Cum sa faci un rose cu 15% alc? La ce foloseste? E ca si cum ti-ai lua un Hummer ca sa mergi 3 km de acasa pana la munca. Si se mai si lauda cu asta.
Da, mai mlti producatori din piata au apucat pe acest drum. Si Rotenberg a anuntat pentru toamna un Merlot Rose de 15%... Nu cred ca e o explicatie suficienta faptul ca a fost un an bun, cu mult zahar acumulat la coacere...
Vorbeam anul trecut cu Aurel Rotarescu(vinificatorul de la SERVE) si chiar roseul Faurar a fost un subiect de discutie. Raspunsul lui a fost la fel: acumulari mari de zahar, n-ai ce sa-i faci, asa a iesit. Totusi e ciudat cum aceste mari acumulari de zahar au aparut de prin 2000 incoace(accentuat si peste tot)
Ani ca '45, '47 sau '89 sau '90 in Bordeaux au fost printre cei mai fierbinti ever, cu acumulari masive de zahar in struguri. Acum, gugaliti sa vedeti cat alcool scrie pe etichetele vinurilor din astfel de ani. Corect, se poate ajunge la astfel de valori prin acumularea de zahar, dar ideea este ca nivelul de alcool poate fi tinut in frau...
Imi aduc si eu aminte de o experienta tot cu Davino (Domaine Ceptura Rose de prin 2009) care, daca tin eu bine minte, avea cam 15,3% alcool. :)
Eu am vazut pe undeva un studiu care dadea vine pe incalzirea globala pentru cresterea generala a nivelului de alcool in vinuri...
O sa ajungem pe la 17-19% de o sa se inroseaca Porto de rusine...
Oricum eu stiam ca drojdiile alea responsabile cu fermentatia (trasnformare de zahar-alcool) pe la 16-18% alcool mor...asta daca au aparut unele noi si mai mutante..:)
Da, Dan, stim, tot incalzirea globala, bat-o vina :)) Dar despre lasarea voita a strugurilor la soare sa atinga un nivel monstruos de zahar, de ce nu se spune? :)
E acuma...stii cum: e mai mare frica de underripe (si e mai greu sa corectezi vinul apoi), decat de overripe...acolo lasi alcoolul mai sus si dai vina pe global warming..:)
Trimiteți un comentariu