2010 Periquita White
Periquita- peruș, in portugheza- este un brand dar si un strugure. In acest caz e doar un brand, unul destul de vechi datand din secolul 19. De fapt asocierea dintre strugurele rosu Castelao si brand a facut ca cele doua sa devina in timp sinonime. Dar toate aceste pot parea inutile avand in vedere ca vorbim despre ruda alba si mai tanara a acelui rosu portughez destul de cunoscut.
Este un cupaj din Moscatel de Setubal (majoritar), Arinto si Fernao Pires, indicatie geografica peninsula Setubal, asadar sol nisipos, produs de catre Jose Maria de Fonseca. Observam doua varietati aromate (1,3) si o a treia pentru aciditate (2). Are 12% alc. si este aparent un demisec(6-7g), desi acest aspect este mult mai greu descifrabil in gust decat la demisecul romanesc.
Culoarea este galben pai, nu foarte intensa. Nasul este rezervat indicand intereasnt si contradictoriu atat prospetimea si caracerul crocant dar si note de apa de trandafiri, lamaita, boaba coapta de muscat.
Atacul descumpaneste oarecum, fiind intens citric, plasat in raza merelor verzi sau a lamailor, pentru ca pe final sa apara note intense de piersica, mango si lyche. Finishul este decent, dulce-acrisor, cu note de compot de visine, limonada indulcita cu miere, si chiar o unda de mentol. O usoara si poate iluzorie impresie de vanilina ma face sa cred ca intr-o mica parte acest vin a fost baricat.
Acuma dupa ce recitesc nota de degustare, trebuie sa spun ca vinul este mai putin complicat decat nota:)).
E ca la Russel- distinctia knowledge by acquaintace vs knowledge by description. Desi noi astia care dezmierdam vinul, nu doar il dam pe gat, stim de mult ca a doua o modifica pe prima, ca notele de degustare citite in prealabil influenteaza uneori radical perceptia asupra lichidului din pahar. Dar asta e o dezbatere intreaga, pe care o vom face, probabil, alta data.
Ca sa ma intorc la vin, sa inchei spunand ca e un vin proaspat, aromatic, cu aciditate buna, dar nicidecum efervescenta ca atatea altele, care se topeste in gura, daca pot sa spun asa. Nu stiu unde poate fi cumparat, cert este ca se regaseste pe lista restaurantului Ralet din Iasi, care actioneaza si ca unic importator al mai multor vinuri portugheze in Romania. Asadar notati ca pretul este cel de restaurant, nu de retail. Pe meniu- 40 de lei. In catastif: 81 pct.
Etichete:
20-40 lei,
80-90,
arinto,
cupaje,
Fernao Pires,
moscatel de Setubal,
Portugalia,
vin alb
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu