Cuvee IX Lacerta Dealu Mare
Vreau sa va atrag atentia asupra unui producator nou, din partea buzoiana a podgoriei Dealu Mare. Lacerta Winery si-a lansat produsele in urma cu o saptamana. Sunt unii dintre cei care ataca segmentul premium de la inceput. Nu produc vinuri de 10 lei, asta-i clar. Un vin de-al lor a fost inclus pe lista celor mai notabile vinuri din 2010, de catre revista Vinul.ro, chiar inainte de a exista o eticheta pentru el.
Curios din fire am cautat si intr-un final am ajuns pe site-ul lor, unde exista si un magazin online. Doua vinuri mi-au atras atentia (dupa ce am aruncat o privire lunga in portofel). Astazi vorbim despre Cuvee IX (2009), un cupaj de cabernet sauvignon, merlot si shiraz, sec, 14%.
Primul nas aduce vanilie si ciocolata. Apoi, la agitare, se elibereaza si arome mineral sarate, fructe de padure dar si note vegetale de ierburi aromantice, sugerand ceva cernelos, apoi piper si lemn.
Gustul aduce a cirese negre, cafea, visine, coacaze, ciocolata. Finalul este destul de persistent, cu visina, cirese amare, coacaze coapte, curmale si stafide, plus usoare note cerneloase si minerale.
Impresia generala este contradictorie, de vin puternic, taninos, ferm, dar fara a-i lipsi finetea (da, vorbim inca despre vin:). In gura fructul castiga pe final in complexitate, adaugandu-i-se note dulci-amarui.
Este un vin destul de bogat, un debut bun, care nu mi s-a parut greu de incercat (stiti voi, decantoare, destupat cu 100 de ore inainte, chestii enervante de soiul acesta:) asadar potrivit pentru o alegere in restaurant.
Mi s-a parut si greu de punctat, mai ales din cauza baricului destul de prezent, care deocamdata il trage inapoi. As fi curios daca in timp se va integra.
87-(posibil 90 pct). 70 lei
PS: Mi-a placut ca producatorul a rezolvat cu eleganta problema logistica (care m-a facut initial sa mormai nitel), datorata "reglajelor" de inceput de afacere, si care a cauzat o intarziere de doua saptamani a comenzii mele. Comanda care s-a transformat in cadou.
Etichete:
40-100 lei,
80-90,
cupaje,
varietati straine,
vin rosu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
Stii cumva daca mai au probleme de logistica ca sa comand si eu? :))
mai, nu stiu, da' am avut o umbra de regret ca n-am comandat mai multe:))
:))
Fix la asta ma gandeam si eu, Alin :)) Oricum, Riesling-ul ala de Rhin trebe sa-l iau
las' ca-ti spun eu peste vreo doua zile daca trebuie sa-l iei:)
Logistica asta :D
Trimiteți un comentariu