Budai Chardonnay 2009 Nyakas Ungaria


Am vazut de mai multa vreme vinurile Nyakas in oferta unui magazin virtual. Acum, marturisesc ca motivul pentru care am comandat vreun vin de-al lor a fost curiozitatea de a vedea cum se interpreteaza cadarca in Ungaria. Dar, desi am intalnit o kadarka absolut mediocra, ca sa nu-i spun dezamagitoare, o mare surpriza a fost chardonnay-ul lor 2009.
Este un vin de o complexitate si bogatie extraordinara pentru 25 de lei (aici), umbrite doar de o nota secundara usor neplacuta, de fruct fermentat, stricat. Mijlocul e cea mai buna parte din acest chardonnay.
Culoare galben-pal cu reflexii verzui. Nas ierbos, usor citric, floral (cum ar fi florile de salcam). Gustul ridica mult vinul: greu, unctuous, corpolent, cu note afumate(ceara arsa), piersica, arome exotice puternice(fructul pasiunii, ananas, banana), dar si o eleganta mineral-vegetala, aciditate delicate, buna, alcool integrat pe cat de bine se poate la 14%, iar finalul de portocala coapta (nu foarte scanteietor) il aseamana cu sosurile chinezesti dulci- acrisoare.
82 85 pct. (redegustat 6.7.2011). Dar a fost o experienta mai interesanta decat o spun punctele seci. La pretul acesta il recomand oricui.

25 comentarii:

Bogdan Bocse spunea...

Eu am o sticla de Nyakas - Aligvarom (cupaj de Chardonnay, Irsai Oliver si Rizlingszilváni), luata dintr-un Tesco din Ungaria (a iesit undeva sub 20 de RON). Cei de la Crama Noastra nu o au in catalog asa ca as putea scrie notele de dugstare in premiera (pentru Romania). Nyakas au intrat pe scena relativ recent. Eu i-am descoperit anul trecut in toamna. :)

George Mitea spunea...

Pai, nu ne mai ameninta! Fa-o!
:)

Szövérdfi-Szép spunea...

Da, am avut si eu onoarea Chardonnay-ului de la Nyakas, si sunt sigur ca o voi mai avea.
Dar daca e Nyakas, e obligatoriu alb. Nici nu stiam ca au cadarca.

Daca vreau cadarca atunci Cadarca Premium de la Balla Géza, Minis, dar stii deja slabiciunea mea fata de WinePrincess :)

George Mitea spunea...

@Szövérdfi-Szép, adica Zoli:
1. Da, am ramas surprins de bogatia chardonnayului.
2. Ma si intrebam, care o fi diferenta intre cadarca premium si reserve. Doar costa la fel...

Szövérdfi-Szép spunea...

Dragilor, am gustat si "Aligvárom", care înseamnă "abia aştept" :)
Foarte fain :)
Se simte foarte tare amprenta Chardonnayului dar şi prospeţimea dată de Irsai Oliver.
A luat argint la Vinagora din Ungaria.

Cât despre Chardonnay, am aflat că cel din 2008 a luat 100 de puncte de la un Master of Wine.
Raportul preţ/calitate e foarte bun la Nyakas.
mersi Bogdan pt sugestie :)

Cat despre Premium si reserve de la Wine princess, nu am idee. Dar o să îl întreb pe Balla Geza cu proxima ocazie...

George Mitea spunea...

Nu prea face 100 de puncte, chiar daca e posibil ca in 2008 sa fi fost mai bun. Poate alt chardonnay, din alta gama. Acesta, despre care vorbim, cu toate limitele sale, este un vin interesant, care ofera multe si pe care il voi mai vizita.

Szövérdfi-Szép spunea...

Angela Muir i-a dat 100 de puncte la Pannon Bormustra 2009.

Ce este competitia asta puteti vedea o descriere foarte scurta in engleza pt editita de anul acesta.
http://weinkomplott.blogspot.com/2010/07/results-of-xi-pannon-bormustra-2010.html

George Mitea spunea...

Asa o fi, si sigur e prilej de mandrie. De unde n-am primi si noi asemenea recunoasteri. Dar sa fim seriosi, tie ti s-a parut un vin maxim?

Szövérdfi-Szép spunea...

Motiv de mandrie sigur este pt ei, insa nici eu nu am baut prea multe vinuri care sa fi luat suta de la vreun master of wine. :)

Si cu punctajul asta...pana la un anumit punct evaluezi corectidunea tehnologica, dar de la acel punct intervine subiectivismul, amintirile, experientele pe care ti le aduce la suprafata vinul respectiv. Orice vin corect poate fi de 100 de puncte, trebuie doar cautat omul pt care este deosebit :)
Cei de la Nyakas au fost norocosi ca omul acesta este chiar un master of wine, si stim foarte bine ca nu sunt prea multi pe pamant :)

Nici pentru mine nu e de suta, dar nu au de ce sa se intristeze :) pentru ca sunt doar un consumator care iubeste vinurile lor albe, au un raport pret/calitate exceptional, si viata mea devine instant mai frumoasa alaturi de vinurile lor (exceptie cadarca :) )

George Mitea spunea...

Zoli, sunt de acord cu tine, cati oameni atatea vinuri nemaipomenite. Daca vinul face ce trebuie sa faca atunci e super-ok. Cum spuneam, mie(si nu numai) mi s-a parut pe de o parte interesant, greu, si pe de alta agreabil. Raportul pret/calitate e bun.

Razvan spunea...

Foarte bune, într-adevăr Chardonnay-urile Nyakas. Iar prețul este mai mult decât atractiv. Cel pe care-l recomanzi a luat medalie de aur anul acesta la Mundus Vini, ceea ce-l recomandă mai mult decât puncajul maxim acordat de un winemaster necunoscut la noi. Vinul se găsește (atenție, clujeni!) la magazinul Crama Noastră. Recomand și Muller Thurgau produs de Nyakas, asa, de calibrare :))

George Mitea spunea...

Asa-i Razvan, un vin foarte bun pe care o sa-l mai comand de la Cluj cand se va ivi ocazia.
Multumesc si de sugestie. Statea si el oricum in lista de asteptare.

Bogdan Bocse spunea...

Mi l-am luat sambata din Tesco-ul maghiar - 15.5 RON la oferta!

George Mitea spunea...

bun pret. imbatabil. bravo.

Szövérdfi-Szép spunea...

Si eu de 1 dec. dar la 1200 de huf/sticla care-i in jur de 18 lei :)
George, Te invit la un pahar daca esti prin Timisoara :)

Zoli

George Mitea spunea...

Multumesc mult, Zoli. Nu se stie niciodata.

Szövérdfi-Szép spunea...

Sa stii ca daca treci prin Timisoara te astept cu drag la o degustare "ungureasca" cu cateva sticle de exceptie din frigiderul de vinuri :)

George Mitea spunea...

Nu ma deranjeaza deloc. Ar fi util un nr de tel. Adresa mea e in profil. Toate bune, Zoli.

Szövérdfi-Szép spunea...

0721015486 :)
Uite peste ce am dat:
http://assets.winespectator.com/wso/pdf/WSTop100AtAGlance2010s.pdf

George Mitea spunea...

multam. Da' e top 100 2010. Asta nu e in el:) E un tokay, pe acolo insa.

Szövérdfi-Szép spunea...

da, nu e in el.
2 lucruri interesante am remarcat la topul asta:
1. nu cred ca e obiectiv, fiind facut de americani cu o treime din vinuri americane :)
2. ceea ce imi place insa este pretul vinurilor din top 30-40 usd, cu o exceptie de 525 parca.

interesant de parcurs.
In ceea ce priveste Tokaji-ul, eu am gustat mai bune :) dar e cert, si ma bucura, ca vinurile de desert din Tokaj sunt cunoscute. Sper ca in curand sa se afle pe acolo si cate un vin romanesc. Tin pumnii producatorilor mici, nu de alta dar "viata e prea scurta sa bem vinuri proaste"

George Mitea spunea...

Da Zoli, asa-i, prea multe americane. Nah, asta-i Wine Spectator. Chestia ca astea pot fi cele mai bune pe care le-au gustat ei. Daca nu trimiti mostre n-o sa vine ei sa ti le guste.

Szövérdfi-Szép spunea...

La mulţi ani dragilor!
Trebuie să vă povestesc ce am păţit :)
De revel am fost la Gyula (Hu) şi bine-nţeles că oriunde intram primul lucru era să văd de vinuri :) aşa că pe rafturilor unui magazin Coop (un fel de supermarket mai micuţ) am găsit o singură sticlă de Chardonnay 2008. Faimosul de 100 de puncte :) la fabulosul preţ de 1200 ft, ceea ce înseamnă cam 18 lei.
Sut curios cum e, dar încă nu a venit momentul comparării cu 2009.

Şi dacă tot povestesc de Gyula, doar ca fapt divers, la cheful de revelion pe lângă imnul Ungariei s-a cântat şi cel al României. A fost frumos.

George Mitea spunea...

La multi ani, Zoli! Pai, noroc cu zona in care locuiesti, e usor sa-ti petreci revelionul in strainatate, nu? :) Acu', as putea sa merg si eu la caminul cultural din Rep. Moldova:) Poate la anul! Si despre imnuri, era si timpul sa depasim niste obstacole...

Bogdan Bocse spunea...

@Zoli: Anul trecut mi-am petrecut si eu revelionul la Gyula sau Jula cum ii zic romanii. Multa agitatie in centru in fata primariei: DJ, oameni dansand, toti cu cate o sticla de sapmanie la subrat. Fain! Cei de la Nyakas au facut reduceri in mai toate super-marketurile din Ungaria, eu am prins in Auchan si Tesco. Am luat din Auchan ultima data si din pacate cu ghinion pentru ca sticla era defecta, vinul de nebaut, miros de varza acru. Asta e! Apropo de Gyula, orasul adaposteste o mare comunitate de romani, de aici si cantarea cu imnul Romaniei. Presupun ca ai dat o tura si pe la baile termale si pe la cetatea medievala de langa. :) Daca tot ai mers pana la Gyula apoi e musai sa vii si la Oradea. Da un semn.