Dialog monologat pe seama unui Cuvee Uberland 2006 de la Cramele Recas

Cand ii spui unui roman normal ca vinul pe care tocmai i-l torni in pahar costa 100 de lei, nu vei face decat sa-i citesti initial in ochi neincrederea si ulterior dezamagirea. “Asta-i tot?” Pai, cam asta-i. Vinul scump nu-ti calca camasile, nu-ti face masaj, nu tine de foame, nu-ti plateste cablul, etc. E doar vin.

Se pune intrebarea de ce ai da atatia bani pe o sticla de vin romanesc? Ei, bine, oricat m-as stradui sa gasesc calitati intrinseci lichidului, totusi, parca, chiar si pentru mine e greu de raspuns. Un raspuns ar fi: deoarece are ii ai! Apoi, cine plateste 100 de lei pe o sticla de Cuvee Uberland 2006, presupunand ca-l mai gaseste undeva, nu o face din nevoie, nu va privi acesta sticla ca pe un ustensil. Nu va fi ceva de genul “bun, a gatit nevasta friptura de porc la tava cu sos de vin. Trebuie sa cumpar o sticla de vin rosu. Ce sa cumpar? De ce nu o sticla de 1 milion? Sunt bugetar, abia ma descurc, mi-a luat Statul 25%, dar nu-i nimic, o viata are omul, dupa mine potopul, noi sa fim sanatosi, etc.” Un om rational, un om care nu castiga suficient incat o sticla de vin de 25 de euro sa fie un capriciu oarecare, nu va cumpara Cuvee Uberland. La pretul asta isi poate cumpara 20 de peturi de bere!

Dar, ma tem, si aici opinia mea poate deveni “sensibila”, consider ca un astfel de om nici n-ar putea aprecia asemenea vin. De ce spun asta? Ca sa intelegi “bunul” dintr-o astfel de sticla trebuie sa fi baut multe sticle de vin, daca nu bun, macar bunisor. Daca treci de la grasa de Cotnari ca etalon, la Uberland saltul ontologic e asa de mare, incat obiectul ti se va parea strain, monstrous, adica de nerecunoscut. Stiu, o sa spui, “animalule, doar pentru ca ti-au trimis astia o sticla de vin scump, ma jignesti pe mine, om serios, familist, modest, care nu arunc banii pe mofturi d’astea?”. Incerc din rasputeri sa nu te jignesc, incerc sa-ti explic, dar e greu sa intelegi cand iti lipsesc uneltele necesare. Fara o cheie franceza in camara, multe mici reparatii casnice sunt insurmontabile, fara un minim sanatos de cultura in lumea vinului un astfel de exemplar pare doar un capriciu inutil, mofturi de oameni bogati, prosti si rupti de realitate.

Sa presupunem, draga omule imaginar, ca cineva iti face cadou o astfel de sticla. Nu stiu cine, vreo ruda bogata, vreun contribuabil pe care l-ai ajutat cu “o treaba”, in fine. Ce faci cu ea? O pui in barul din biblioteca. Asa-i? Si poate, dupa multe luni si ani, in care vei astepta momentul si oamenii potriviti pe care sa-i impresionezi, te hotarasti sa o deschizi. Asa, iti aduci tirbusonul, unchiul Costica va exclama “vai, dar cu ce ne onorezi, dom’le! Ia uite, specialitati!”, deschizi sticla, lasi dopul pe masa, unchiul Costica se uita la dop si zice “asta nu-i din pluta, dom’le! E o imitatie de pluta, cred ca are cauciuc pe dinauntru, nu vezi ce… dens este?!”. Daca ai sti, ai putea sa-i explici ca tocmai asta e un adevarat dop de pluta portughez din lemn de Madagascar, si nu dopul de Premiat care se dezintegreaza la deschidere. Dar nu stii, si déjà te enervezi un pic. Apoi, fara sa te gandesti daca temperatura de servire e corecta (“Auzi, incepi sa ma calci pe nervi cu observatiile tale de snob!”), torni in pahare. Unchiul Costica ia paharul, gusta, face o grimasa, se uita la ceilati meseni, apoi la tine si da sentinta: “auzi, eu zic la molanul nostru de la tara e de o suta de ori mai bun. Ia vezi, nu mai ai un pic pe balcon?”. Si tu esti purtat de frustrare prin toate neajunsurile vietii, te uiti la mobila optecista, la carpeta cu rapirea din serai (“ei, hai acuma chiar intreci masura! Pai, o intrec, tocmai ca sa nu crezi ca-i vorba despre tine, dragul meu”) te gandesti “fira-ti a dracu' de imbogatiti, nici zeama voastra nu-i buna”. Pai, nu-i buna, pentru ca un astfel de vin nu se bea imediat dupa deschidere, ii trebuie ore de contact cu aerul ca sa devina expresiv, iti trebuie chiar si o carafa de decantare (e 50 de lei cea mai ieftina). Poate crezi ca-s mofturi, dar crede-ma pe cuvant, ca nu-s. L-am gustat imediat dupa deschidere si nasul era rezervat, gustul inchis, cu aroma ascutita, aproape chimica. Dupa cateva ore a inceput sa-si arate masura, si chiar, as spune, abia a doua zi s-a exprimat pe deplin. Repet, astea nu-s bontonuri de salon, sunt etape obligatorii daca doresti sa simti adevaratul gust al acestui vin, sau al multor altora din liga mare.

“Bun, si dupa parerea ta, cum este?” Este un “vin evoluat”, de mare finete, cupaj de Merlot- 85%, Cabernet Sauvignon 10% si Feteasca neagra 5%. Vin rosu sec, ca sa fie clar. Mirosul nu te izbeste, trebuie sa te chinui un pic cu el, ca sa treci peste mirosul de… struguri (o raritate!) si sa simti fructele rosii de padure, si un usor iz de pielarie. Te ataca cu moderatie, iti cuprinde toata gura cu catifelarea sa, semn al unei complete fermentatii malolactice, o evolutie zemoasa de visina, o contradictorie impresie de ciuperca, cacao, un usor iz de vanilie. Finalul e condimentat, cu lungi indicatii de piper, dar balansate de note dulci de dulceata de visine. Am gustat mai complexe, dar nu aici sta punctul forte al acestui vin, ci in delicatetea, amabilitatea si finetea lui. Vinul se schimba in pahar, daca in prima zi i-as fi reprosat alcoolul nu prea bine integrat, citibil in postgust, a doua zi acest defect a disparut fara urma.

Alte detalii: medalie de aur la Bruxelles 2008, argint la Mundus Vini 2008 si bronz la Wine Challenge 2009; sticla a fost primita “courtesy of” Cramele Recas (ca sa nu fie discutii!); ciudata efigia de pe eticheta! (cum imi atragea atentia cineva: masonerii, chestii, trestii); Uberland e denumirea originala a localitatii Giarmata Vii din judetul Timis; vinul e baricat 14 luni in stejar transilvanean, este nefiltrat, in schimb fiind cleit cu albus de oua proaspete (zice catalogul); e un vin single vineyard- Dealul Tiganului; 90 pct si e indubitabil unul dintre cele mai bune vinuri romanesti.

Stiu, ai tot auzit de chestia cu “asta-i un vin pentru cunoscatori”, dar iti spun, fara a fi vreun mare cunoscator eu insumi, ci doar un tip care a gustat destule, bune, rele, ieftine sau ceva mai scumpe, ca vorba asta are un sens. Trebuie sa ai, cum spun englezii , “acquired taste”- un gust dobandit, calit cu multe esecuri, dar si intalniri epocale. Apoi, trebuie sa fii pasionat. Altfel, nu vei gasi sensul si motivul pentru care sa cheltui atatia bani, si corespunzator, nu vei intelege gustul. Poti sa te superi, e constitutional, dar cam asa sta treaba. Ah, si apropos, un sfat de final, pierdut in atata condescendenta: nu mai strica orzul pe gaste si vinul bun pe unchiu’ Costica !

Si cu asta va spun la revedere, ne auzim si ne citim pe la inceputul lui august!

Foto: vasorru.com