Oda notei de subsol cu Davino Rezerva 2011 si Sirena Dunarii 2001

Mi-e foarte greu sa mai inteleg exhibitia care se numeste jurnal. Mai ales daca avem un jurnal de idei. Gasesc intreaga chestiune futila, ca un soi de zburdalnicie de copil scapat de la scoala. Ai idei? Scrie un tratat, o carte, un eseu! Sa le arunci intr-un jurnal seamana cu risipa unui om beat care comanda in carciuma numai bauturi scumpe, desi nu le mai poate aprecia. Nu spun ce anume mi-a cauzat aceasta reactie, in fond e vorba de un om pe care-l pretuiesc, dar nu pot intelege prea bine de ce se lasa purtat atat de usor spre frivolitati de peste 200 de pagini. 

Imi dau seama ca unii pot fi fermecati de stilul mundan, pe intelesul multora, melancolic, dar nelinistitor, al unor astfel de scrieri. E ca si cum bestia intelectuala s-a domesticit. Nu mai trebuie sa ai o buna cultura filosofica prealabila ca sa intelegi ce se intampla. Nu mai trebuie sa te aventurezi in teritorii nefamiliare ca sa surprinzi monstrul. Iti vine singur la usa, docil, incorsetat in adezivul care tine paginile laolalta. Eu cred ca in domeniul ideilor, mai ales cu marca scrierilor contemporane in care originalitatea sistemica nu mai atat de accesibila, adevarata epopee spirituala sta in notele de subsol si in referinte. Cartile de filosofie de azi seamana cu un teren de skateboard in care relieful poate inalta obstacole la impactul cu care sa-ti pierzi echilibrul si sa cazi, sau- dupa abilitatea sportivului- sa le transforme in trambuline cauzatoare de imponderabile salturi. Exista, si niciunul dintre cei care au studiat filosofia nu m-ar putea contrazice, un parcurs miraculos, o cadere si o inaltare prin toate aceste glose, excursuri si referinte bibliografice, un univers vechi si nou in egala masura care se naste intre parcurgerea distantei de la simbolul notei si pana la subsolul unde se cimentuieste ideea. In fond, nota de subsol, justificarea prin citare din autoritate, este fundatia constructiei ideatice. Sunt foarte putine scrieri din contemporaneitate care au rezistat timpului in lipsa acestor borne kilometrice. 

Hai sa culisam discutia spre vin. O sa va dau doua exemple de vin romanesc care vor rezista, pun pariu, testului posteritatii. Ambele sunt albe si mai mult- ambele sunt produse 100% unul, majoritar celalalt, dintr-o varietate care nu apare pe coperta tratatelor de specialitate, anume rieslingul italian. Ambele imi amintesc de cartile eseistilor contemporani francezi- cum ar fi Pascal Bruckner, Alain Finkielkraut sau Alain Comte-Sponville- autori care nu au vreo problema in a-si pune fundatiile rationamentului (valoros, de altfel) pe texte inedite, de tipul manifestelor politice, articolelor anonime de ziar sau altele si mai nastrusnice.

Cu toate rezervele cele doua vinuri de astazi isi trag seva din acest strugure subestimat, si el un soi de nota de subsol in tratatele de specialitate.

Sirena Dunarii 2001 este un vin dulce produs de Vinarte, din struguri botritizati din Golul Drancei, jud. Mehedinti. Reperele organoleptice spun astfel: culoare de un chihlimbariu deschis, arome intense de fructe confiate, cimbru, liliac, capucino, caramel. Dens, cremos, fără a-i lipsi totuşi oarecare prospeţime, în ciuda vârstei şi metodei de producere, se pune în valoare cu tonuri de miere, smochine, gutuie şi dulceţuri din coaja de portocală. Intens, lung, delicios, vin cu 230 grame zahar rezidual si inca un bun potential de pastrare. 91 pct.

Cu titlu de frumoasa promisiune remarcam Rezerva Alb 2011, produs de DAVINO, in Dealu Mare, un cupaj cu riesling majoritar si ceva sauvignon blanc. Aici avem de-a face cu un rezultat ceva mai subtil, cum de altfel vinificarea in sec obliga. Arome delicate, florale si minerale, calcaroase, piersici, aroma citrica fina, un usor iz vanilat si de mosc. Gustativ pare echilibrat, cu buna aciditate, cu un joc magistral condus intre dulce si amarui, ca pulpa de grapefruit sau gutuie coapta. Desi vorbim de un vin cu intensitate si persistenta, ceea ce ramane in urma e o senzatie de finete si de fruct placut, delicat, neintruziv, ceea ce e de apreciat mai ales in conditiile maturarii pe depozit de drojdie si a pastrarii in butoaie de stejar.  Nu am dubii ca-l vom aprecia- e drept cu alte repere datorate invechirii- si peste 10 ani. 90 pct.

Dupa cum se vede mai ales din cele doua exemple de mai sus, un autor virtuos poate crea lucruri bune si din materiale considerate (poate pe nedrept) inferioare. Eu va invit sa le incercati si sa constatati pe propriile papile (sau circumvoluntiuni, dupa caz) acest interesant paradox.

Vina Tondonia Reserva 1998, R. López de Heredia (Spania)

V-am zis ca-i old school, nu?

R. López de Heredia este o crama destul de importanta din Rioja, Spania, cunoscuta in lumea vinului pentru vinurile de moda veche si scoase pe piata dupa multi ani de la recolta. Ca sa va faceti o idee, acum, in 2013, anul de recolta de gasit pe piata este 2001! Cred ca asta spune ceva, nu? Un amanunt interesant ar fi ca acest exemplar a petrecut nu mai putin de 5 ani si jumatate in baric, dar cu toate acestea dar impactul lemnului e foarte moderat. Cum or putea unii nu stiu. 

Intorcandu-ne la licoare sa remarcam ca acest blend de tempranillo (75%) si garnacha, graciano si mazuelo denota o culoare rosie rubinie cu tuse chihlimbarii destul de evidente. Nas alambicat, matur, superb si evolutiv. Pleaca de la un compozit forestier- pamantos-vegetal si evolueaza spre un amalgam de tutun fin, coji de cirese, pepene rosu, zmeura, un pic de lesie, mure, trufe de ciocolata, petale uscate parfumate, visine. Asta inseamna buchet, pana la urma. Gust acid, suculent, de rodie si cireasa neagra, mult mai putin depliat decat evantaiul olfactiv. Se termină cu ceva acrisor, carnos- ca de suc de visine. E posibil sa nu fi fost pastrat in conditii perfecte, dar chiar asa vinul nu a fost nicidecum defect sau dezagreabil. Doar ca mi-a dat senzatia ca am ajuns o fractiune de secunda mai tarziu si ca a trebuit sa urc in tren din mers. Dar...l-am prins si acum va scriu din el!

Practic si-a meritat banii doar amusinandu-l. Puteam sa nici nu-l beau. Buchetul e foarte amplu, nu s-au zgarcit la florarie.

20-25 euro (se gaseste si in Romania, daca cauti bine de tot), 87 pct

Surprins în stare de sirenătate într-o zi cu Soare

La Dobroteasa, pe malul Oltului, peste deal de Simburesti si impartind (oenologic vorbind) acelasi DOC, sta "Bolovanu" celor de la Vinarte, stabiliment de secol 19, cu o frumoasa si boltita crama subterana. Aici e patria cabernetului prim din portofoliul producatorului amintit, Soare pe numele lui, dar si a fratelui mai mic- Castel Bolovanu.

Primirea, turul, materialul didactic si subiectul ne-au fost puse la dispozitie de Ion Treanta, Sergio Faleschini, Costel Canaimisir, Iustin Urucu (foto, de la stanga la dreapta) si somelierul Stelian Stefan (care a reusit aproape in totalitate sa asocieze fiecarui vin un preparat care sa puna cat mai bine in valoare licoarea din pahare). 

Iar ca sa puna predicatul in propozitie au fost chemati oameni din zona scriitoriceasca si jurnalistica a vinului (printre care George Stanca, Mihail Galatanu, Valentin Ceafalau, Dan Micuda etc), dar si muzicala (Cosmin Tudoran). Speram sa facem acordul corect in cele ce urmeaza:

Cuvee d'Excellence Sauvignon Blanc 2012. Daca in editiile anterioare exista un delay in punerea pe piata a vinurilor albe din aceasta gama de top, intarziere cauzata de un complex de factori fie ei oenologici (fiind baricate intr-o oarecare masura si maturate), fie de marketing, iata ca acum s-a incercat o abordare mai practica,  mai varateca si mai de succes, as zice. Desi e lemn si aici, dar e mai istet. Sauvignonul 2012, DOC Mehedinti- Starmina, este produs pe ideea de prospetime si aduce arome specifice soiului- soc, iarba, piersici albe care se transmit si in gustul robust si usor gliceric, cu un final dominat de un iz acrisor-amarui, amintind de gutuie si de prunele cu gat. Se remarca printr-un bun echilibru si o prospetime reconfortanta. 84-85.

Nedeea 2011- cupajul original de negru de Dragasani, novac si feteasca neagra, toate fermentate patriotic impreuna- nu si-a domolit culoarea tinereasca rosie-purpurie. In rest, l-am gasit usor diferit fata de lansarea din toamna lui 2012. Presupun ca e interesanta lectura comparativa a notelor de degustare. Olfactiv si-a dezvoltat o tusa de ciocolata cu lapte si stafide usor de recunoscut si o fateta vegetala evidenta. In gust e plin, agreabil, cu tuse de ardei capia copt, si nuante pamantoase, vegetale. Destul de picant, piperat de final. 83 pct. 

Soare Cabernet Sauvignon 2007. Tot cu ocazia amintita (din 2012) s-a lansat si Soare 2007. Atunci parea nitel presat de impactul lemnului. Din fericire lunile scurse de atunci au estompat acest aspect si acum dpdv aromatic vorbim de esenta de rom, cerneala, pielarie, boia. Are un corp bun, cu taninuri care mai au nevoie de timp pentru "polisare"- in rest coacaze, afine, etc- cabernet serios, old-school. Am degustat in trecut 2005 si 2006. Pentru mine 2007 este superior. 87-89 pct. 

Au urmat cateva probe direct din baric, in ambientul frumoasei crame subterane. Eu unul, din experientele anterioare, ma feresc sa trag concluzii asupra acestora, deoarece vinul evoluaza diferit in functie de baric, iar rezultatul final e de obicei un monocepage, adica un amestec de vin din diferite baricuri. Un posibil Soare 2011 s-a prezentat frumos, poti simti cum se infiripa aromatica serioasa, dar e inca prea puternic, alcoolul nabadaios. Poate se va "roade", poate ca nu. Un Soare 2012 a parut si mai promitator, dpdv al puritatii fructului si al echilibrului. Pare insa ca va fi ceva mai light (sub aspectul taninurilor), ceva mai prietenos mai de jovial decat 2007.  Tot din baric am gustat un Castel Bolovanu 2011, tot un cabernet, tot din aceleasi vii, dar pe un stil mai adordabil, mai juicy, cu aromatica evidenta de cirese, afine, dar inca "patat" de influenta lemnului. Valoare buna, asa cum ne-a obisnuit. Ca un inside info, va zic sa fiti atenti la 2010. Deoarece nu va exista Soare, e posibil ca Bolovanu sa fie mai bun, tocmai din pricina "necazului" fratelui mai mare :) Chiar o sa-l caut si o sa-l iau la intrebari.

Reveniti la suprafata am fost bine tratati cu Prince Matei 2009, minunat asociat unui fraged muschiulet de porc insiropat (ca nu prea i-as zice marinat), iar tusele dulci, molatece, ale merlotului de Zoresti, cu pastise de ciocolata calda, poate capucino, corpul rotund, dens, dulceag si balsamic, cu fruct de pruna uscata visine si afine, s-au imbinat foarte bine cu asocierea propusa de Stelian Stefan.  Consider ca i-am interpretat corect ecografia in decembrie 2011, pe cand era in luna a 8-a:)  88-89 pct.

Finalul apoteotic ne-a adus in fata unui pahar de Sirena Dunarii 2001, un riesling italian de desert, din Golul Drancei, aproape de Dunare, produs din struguri botritizati, un vin cu 230 grame zahar pe litru care se tine in continuare bine, cu notele sale alchimice de fructe confiate lichide, uleioase, dar si finalul puternic, cu picanterii de cofetarie, ierburi aromatice si gutuie coapta. Peste 90 pct. 

Nici asocierea cu foie gras si dulceata de struguri n-a fost rea deloc! Si nici tortul aniversar (15 ani de Vinarte! La multi ani!) cu crema de zahar ars. Un vin special, cu aliura licoroasa, numai bun sa incheie o degustare reusita, si sa te puna- in umbra cramei fata de arsita de afara- intr-o stare de serenitate (indusa si lui Dan, dupa cum marturiseste). Sa o numim- atat cat o sa mai reziste stocurile- stare de "sirenătate".

Pe post de precizari "extrasportive" as mai zice ca e placut sa observi directie si concentrare. Fara milioane de etichete, fara figuri de ultra, mega premium cu vinuri din plante de 3 ani care sa coste 20 de euro, fara balbaieli pline de subintelesuri si de aroma strugurilor cumparati din Vrancea.

PS: La dus, in cele 7 ore pe drumuri, am fost in stare de sobrietate. In cele 7 de la intors, cum ziceam, in stare de sirenatate. Ultima e mai placuta, sincer!

DAVINO la mine. Flamboyant 2009

Acest vin a fost luat in verb de mai multi oameni inaintea mea. In plus, marturisesc ca nu mi-am luat note de degustare, pentru simplu motiv ca m-am lasat dus de el in cel mai hedonic mod cu putinta. 

Cred ca radiografia lui Valentin Ceafalau e right on the spot: "Diferit de recoltele anterioare, care mergeau pe linia bordeleza, vinul se apropie de vinurile mari ale Lumii Noi, fara sa renunte insa la complexitate, eleganta si profunzime. Nasul aduce senzatii dulci si intense de smochine, stafide, coacaze negre si cacao, incadrate de lemnul elegant, de o mare finete. Gustul pleaca dens, concentrat si impune respect prin echilibrul foarte bun si amplitudinea sa aromatica." 95 pct.

Pot sa va spun totusi ca intr-adevar ceea ce detaseaza vinul este echilibrul si finetea gustativa, taninurile "polisate". Pot sa mai spun ca nu mi se pare genul de vin care sa necesite ore si ore de decantare, sigur ceva ii foloseste, desigur, dar poate fi "deschis" cu succes si fara "scule" profesionale, daca nu va grabiti si aveti in dotare un pahar de capacitate mai mare. Singurul neajuns ar fi ca la temperaturi care exced 20 de grade un usor iz alcoolic apare in nas si pe final. Dar daca avem grija de mentinerea la temperatura camerei, asadar undeva in jur de 16-18 grade, totul e perfect. In fond sa nu uitam ca avem o mica bestie, de 14,8% alcool.

As putea sa cant ode acestui cupaj de cabernet, merlot si ceva feteasca neagra, DOC Dealu Mare, dar azi nu ma simt in stare sa strivesc corola de minuni a lumii. Sunt inca anesteziat estetic de aceasta lucrare lichida. Ma multumesc sa adaug ca in mod cert e ceva mai sus fata de alte produse romanesti din zona superioara a pietei. In acest caz mi se pare ca pretul nu este atat de relevant in acesta discutie. Oricum nu duce lipsa de cumparatori. Sau de admiratori.

La o Feteasca Regala 2012 Gramma (Casa Olteanu) cu inspectorul Luther

foto: Mihai Oprea

Un vin puternic (14%) si liniar in exprimare, cu aromatica florala, cu impresii fructate de pere, mar si gutuie, care ii confera o textura gustativa destul de densa. In plus este sesizabil un filigran vegetal, dulce-astringent, amintind de tulpina de mohor sau de rubarba insiropata. Un DOC Bucium-Iasi, de gasit la 35-40 lei in magazinele specializate. 83 pct.

Alcoolul fiind bine integrat, licoarea se bea cu usurinta, dar sa aveti in minte proverbul  "pisica blanda zgarie rau". Totusi e un bun vin de acompaniament, fie la masa, fie- cum a fost cazul meu- serialul politist produs de BBC- Luther.
Un serial foarte bine scris de Neil Cross, cu personaje bine conturate si complexe, din care se desprind inspectorul John Luther (jucat de Idris Elba, mare om!) dar si Alice Morgan- o psihopata criminala foarte...simpatica (da, stiu, trebuie sa vezi ca sa crezi). La nivelul tramei sunt interesante alegerile aproape imposibile pe care inspectorul Luther trebuie sa le faca. Pe scurt- profesionist facut, profesionist jucat- tot ce mai trebuie este un spectator profesionist. Asa ca fuguta la calculatoare sau pe e-bay/amazon.

Un pahar pentru The Ramones

Exista un tragism al pionieratului. Vreau sa spun ca nu toata lumea e Cristofor Columb. Daca stai sa te gandesti, nu prea era cool sa fii in pielea lui Eric cel Rosu, mai ales dupa 1492. Dar de obicei pionierul- cel care pune primul piciorul pe tarm, sau mai stiu eu ce alte descoperiri epocale mai face, isi ia o sageata in frunte de la papuasul ascuns in liziera, sau e dat repede la o parte dupa modelul Tesla.  

Uite asa stateam ieri si ascultam niste piese de la The Ramones. Exact, de la cine?

Baietii astia din Queens, New York, sunt muzicantii care au influentat iremediabil muzica rock de la mijlocul anilor 70. Fara ei nu ar fi existat muzica punk, muzica marginalilor, a inadaptatilor. Nimeni nu mai cantase asa ca ei, sigur erau MC5 si The Stooges, dar stilul de ritmica bazata pe amfetamina nu se inventase inca. Chiar si Lemmy recunoaste:) In '76 dupa ce primul lor album nu s-a vandut prea bine, in ciuda succesului de critica, si pentru ca radiourile se fereau sa le difuzeze muzica, au sustinut doua concerte in Londra. Succes, dementa! Niste baieti englezi au venit la concertele alea ca la sfantele moaste si nu e de mirare ca primul album the Clash nu e decat un soi de plagiat ordinar. Lui Sid Vicious i-a fost frica sa-i intalneasca in culise, pentru ca asupra lor plana imaginea de baieti rai, de golani, nah! Cand ai piese ca Beat on the Brat (with a baseball bat) e si normal. Dar dupa succesul lor londonez, de pe urma caruia Sex Pistols, The Clash sau  The Damned si-au gasit un nou scop in viata, baietii s-au intors la micile cluburi din America unde au cantat mai toata cariera lor.

Ca sa nu lungim povestea- n-au avut niciodata mare succes de public- albumele lor au intrat foarte rar in top 100, single- nici atat. Au urmarit (cu oarecare amaraciune) cum Sex Pistols si The Clash au ajuns fenomene mondiale, apoi cum muzica lor nu era buna pentru MTV, apoi -si asta a pus bomboana pe coliva- cum la inceputut anilor '90 in plin alternative si grunge, cand toti de la Soundgarden, la Pearl Jam si pana la Nirvana ii luau drept surse de inspiratie si le multumeau pentru asta- tot nimic- niciun succes notabil. In '96 au decis sa puna chitarile in cui. Dupa care au inceput sa moara pe capete. Joey Ramone in 2001, Dee Dee Ramone in 2002, Johnny Ramone in 2004. Ah si daca ne uitam pe componenta initiala am putea deduce ca erau frati sau macar rude, dar nu, sunt alterego, nici numele mici nu erau numele lor reale.

In concluzie, avem de-a face cu cea mai lipsita de succes formatie care a influentat masiv muzica din deceniile ulterioare. Sunt cei mai mici monstri ai rock-ului, ca sa ma exprim plastic.

Iata mai jos, spre delectarea si oroarea dumneavoastra simultan, cateva din "hit"-urile lor.

Cea mai cunoscuta piesa are tot cu un destin ironic: muzica e din 1978, dar abia zece ani mai tarziu s-a gandit cineva de la casa de productie sa le faca un videoclip:) Ah, si sa stiti ca Joey Ramone nu e Slash inainte de GnR.

Inceputul-inceputului:

PS:

Domaine Ceptura Blanc 2012 DAVINO

Are culoarea verighetei si un "nas" frumos, floral- soc, lamaita, vegetal: salvie, ardei gras, mineral: calcar, gust plin, puternic, cu corp citric moderat, de corcoduse galbene, si un final cu aliura de sparanghel amarui. Are un echilibru bun, robustete, dar totusi e bine crescut cu papilele, nu le agreseasa cu arome prea intense.

N-a trecut prea mult de cand am gustat versiunea 2011 a acestui cupaj nebaricat de sauvignon blanc, feteasca alba si riesling italian si pot zice ca nitel timp nu-i strica, ba chiar i se mai adauga ceva, mai ales aromatic. O farama mai bun decat 2011, parerea mea. 87 pct.

Pentru pareri despre editia 2011 da click aici.

Lobster&Shrimp Muscadet 2011 (Franta)

The Pairing Collection este o gama a companiei franceze Barton&Guestier. E destul de usor de inteles "branding-ul"- vinul si asocierea considerata de producator- perfecta. 

Acest vin, dedicat fructelor de mare, este un Muscadet Sevre-et-Maine, apelatie de pe Loira de jos, din preajma orasului Nantes si a oceanului Atlantic, certificata AOC din 1936. E o apelatie marisoara- de peste 8200 hectare. 

Muscadet-ul nu este cel mai celebru vin de Loara- in fond de aici stralucesc nume mult mai cunoscute ca Sancerre, Vouvray, Poully-Fume sau Saumur, dar din punct de vedere cantitativ e cel mai tare! 

O alta informatie utila ar fi ca in ciuda asemanarii fonetice nu are nicio legatura reala cu muscatul, strugurele folosit fiind Melon de Bourgogne. Vinurile obtinute sunt de obicei- seci, acide si moderat alcoolizate, descrise mai peste tot ca reprezentand acompaniamentul perfect pentru fructe de mare si alte vietati cu inotatoare.

Exponatul de azi este un vin simplu, dar agreabil. Aduce un nas de flori albe si lamaie, care iti sugereaza ca vei da peste ceva crocant in gust, si nu te inseala- un gust neasteptat de plin, acid, cu puritatea usor de recunoscut a unei lamai coapte, apare si o tusa dulce-acrisoara de zarzara coapta,  iar pe final pulpa de grapefruit alb si nuante calcaroase. 

Nu poti sa te superi pe el, chiar la 26 de lei (in magazinele duty-free Heinrig), iar indicatia din numele gamei este fericita, caci avem de-a face intr-adevar cu un vin de gastronomie, in sensul cel mai propriu al cuvantului, vinul parand mai bun in compania unor vietati marine si fluviale decat de unul singur. E remarcabil cum aciditatea "taie" din creveti sau peste fara a domina gustul preparatului, mai ales daca acesta e gatit mai simplu, fara sosuri condimentate.

Daca ar fi sa gasim corespondente interne- ganditi-va la o mustoasa de Maderat de la Wine Princess. 

80 pct. 

Un vin pentru Attila Verestóy: Lacerta Sauvignon Blanc Reserva 2011

Acest vin este un private label pentru Attila Verestóy. 

Glumesc, dar imi inchipui ca asa-zisul "rege al cherestelei" (sau pe la spate- "spaima padurilor") s-ar simti foarte familiar in preajma acestui vin de la Fintesti- Dealu Mare.

Practic aromele datorate lemnului- e drept destul de "curate", chiar daca nu fine, vin in variate forme- de la pastaie de vanilie, la amestecuri florale- de lamaita si frezie, cu finish picant "ars", de cofetarie. In mijlocul sendvisului- fructe exotice- ananas din compot si limonada cu miere. De remarcat ca nivelul de alcool destul de serios (14,3) e bine ascuns printre pliurile acestea de patiserie.

Vinul pare fragil, in ciuda aromaticii impetuoase, fructul e ascuns departe prin padurile de stejar si de altfel, nu prea vad de ce ar da cineva cu entuziasm 65 de lei pe o sticla din aceasta, in fara iubitorilor de vinuri albe baricate 12 luni.

Cum nu sunt unul: 78 pct. 

Apropos, si-a pus cineva problema cati copaci sunt taiati anual pentru baricarea inutila a milioanelor de vinuri din lumea asta? Adica, nu-i ciudat? Mai ales in zilele in care aproape orice om are atasat la semnatura emailului de serviciu sloganuri gen "think before you print"... 

Pecorino 2012 Terre degli Eremi si inca o naivitate despre importatori

Nimic nu-i mai satisfacator decat macar partiala suprapunere dintre existenta si esenta, sau mai putin pompos si adecvat vinului- intre ceea ce exprima- combinatie de expresie a obiectului in sine- sticla, denumirea, soiul, anul- adica daca vreti un soi de stampila, de marca-  cu marcarea acestei imprimari in noi (pentru ca noi suntem "materialul" pe care se imprima stanta), marcare care nu inseamna altceva decat asteptarile noastre de la obiect.  Adica, intelegeti dvs, e cald si ti-ai dori un vin alb, proaspat, cu profil aromatic exuberant, eventual cu arome tropicale, acid, cu fizz, un vin pe care sa-l bei dintr-o sorbire, ca sa zic asa. 

Si tare m-am bucurat ca acest Terre di Chieti ITG (Abruzzo), din ceea ce pare a fi un private-label Metro, produs de TVSGA Tollo, s-a potrivit cu asteptarile mele de la el. Culoare galbuie, stralucitoare, nas de mango si piersica, dar si ceva "turbulent", mineral, de cremene. In gustul plin acid, picant apar si tuse de salvie si ghimbir. Tusele condimentate se simt in finalul acid, amintind de un mar verde, suculent. Vin de buget pentru caldura mare si niste sardine la gratar. 83 pct. 

Mi s-a parut o realizare buna chiar la pretul de 24 de lei, dar sunt sigur ca in Metro Italia nu e 5,5 euro, ci vreo 3 si ceva (hai sa zic 15 lei). La articolul precedent, un cititor (Cristi Pitulice), care printre altele importa niste vinuri italiene, spunea ca 0,82 euro/sticla e adaosul datorat transportului (inclusiv manipulare, inclusiv marketing, etc). Deci vreo 3,7 lei. Dar sa nu mai intram in amanunte, ca iar se intelege ce vreau sa zic.  Sa ne gandim: daca Metro Romania ar cumpara vinul de la Metro Italia la pret de raft, si nu direct de la producator, tot e greu de explicat diferenta de pret. Ah, si sa stiti ca n-am scos 3,3 euro(15 lei) din joben, ci dintr-un catalog Metro Italia de gasit online pe net. Deci hai s-o iau altfel: Metro Romania cumpara de la M. Italia la pret de raft- 15 lei- pune 3,7 lei transport- 18,7, la care adauga TVA (24%) si ajunge la 24 de lei sticla. Totul corect, nu? Ei...ramane de explicat cum de plateste cumparatorul final doua tva-uri din state membre UE, si cine incaseaza diferenta (dar asta e usor de inteles). Sau puteti sa nu va puneti aceste intrebari pe principiul ca eu nu ma pricep la aceste aspecte de fiscalitate intracomunitara sau pur si simplu motivele diferentei de pret sunt altele (fazele lunii, vulcanul din Krakatau, poluarea de la Fukushima, etc.).
Oricum, cum spuneam, vinul e mai mult decat satisfacator si la 24 de lei. Dar e un caz fericit!

Gigondas 2009 Guigal (Franta) si inca o intepatura la adresa importatorilor

Gigondas e una din apelatiile cu motz din Rhonul de sud, vecina cu mai ilustra Chateauneuf-du-Pape. Vinurile rosii sunt produse tipic din cele trei varietati dominante- majoritar grenache, apoi mouvedre si syrah. Istoric vorbind cultivarea vitei de vie in zona e atestata de pe vremea romanilor, de altfel denumirea vine de la jocunditas, insemnand ca localitatea a fost un loc "recreational" pentru trupele romane. Reputatia sa buna e insa de data mai recenta. In 1956 o iarna teribila a facut ravagii, iar acest moment a insemnat un nou start pentru o zona nu tocmai celebra. in 1971 Gigondas s-a desprins de Cotes du Rhone-Villages si de atunci a devenit cunoscuta pentru vinurile sale ceva mai joviale si mai accesibile fata de "fratele mai mare" de care aminteam la inceput.

In ce priveste exemplarul de fata, analiza senzoriala ne releva o culoare rosie rubinie intensa cu reflexii purpurii si un "nas" de flori de camp si mirodenii, un fruct bine exprimat (prune, mure si afine), care se continua natural in gust. Taninuri prezente, dar bine crescute si care contribuie la impresia de densitate si amplitudine. Finalul e herbal si dulce-acrisor, ca o visina coapta. Vin de 13,5% alcool- nu prea evident, daca e servit la 16-18 C. Recomand carafare cu doua ore inainte de consum. 

Un vin pe care n-ai cum sa-l categorisesti altfel decat bun, fara a fi extraordinar, agreabil inca de pe acum, dar probabil cu potential de pastrare pe termen mediu. 89 pct.

Cat despre pret sa zic ca l-am cumparat acum jumatate de an de pe un site frantuzesc cu 14,95 euro. La care se adauga o "taxa" de de 1,27 (transportul pentru un colet de 18 sticle- 23 de euro). Pret total 16,22 euro. La cursul BNR de azi vine 72 de lei. Pret pe evinoteca ultima oara cand m-am uitat- 114 lei (plus transport- hai sa zic- 2 lei)- 116 lei. Rezulta o diferenta de 44 de lei, la un vin care face 72, asadar un adaos fata de pretul "frantuzesc" de peste 60%. Si retineti- amandoua cumparate online si aduse pana la usa!

Dar cred ca am mai zis lucruri asemanatoare si aici, asa ca nu insist cu o morala care ni se infatiseaza fara prea multe ascunzisuri.

Un vin romanesc din 2001

Caramiziu cu licariri rosiatice. Nas de vin de Porto, tabac si carne uscata,  miez de nuca, condimente, lasa impresia de alcool, desi nu prea cred ca e acolo. Gust unidimensional, de cola. Post gust lung in care se concentrează tot taninul.

Asadar, vorbim de un vin a carui complexitate aromatica nu este egalata de gust. Un lichid baubil, dar care nu ofera o placere prea mare. Se mai intampla. 

Mai ales daca vinul e din 2001, romanesc, costa (azi) 14 lei, si cel mai important lucru- e o "gran reserva" de hypermaket, adica a zacut ici-colo pana a ajuns (inexorabil, se pare) in Billa din Micro 39 (Galati). Deja stiti subiectul, Ciprian fiind client fidel. 

Mai surprinzator e faptul ca desi a fost supus la cazne teribile nu a decazut total. Cine stie cum ar arata o sticla pastrata in conditii optime?

Pelin Alb de Urlati 2011

Pelin alb de Urlati 2011, demisec, 12% alcool, Domeniile Dealu Mare Urlati.  Am fost luat nitel prin surprindere de calitatea acestui vin special. Sigur, as fi preferat sa fie sec, restul de zahar scazandu-i din baubilitatea specifica acestei bauturi considerata de "cursa lunga". Asa demi cum se infatiseaza, pare mai degraba un fel de vermuth (si nici n-am fi prea departe), cu un final dulce-amarui foarte tonic si lung. Nu e un vin de toata masa, ci mai degraba de aperitiv sau digestiv. Aromatic e destul de curat si exprima bine particularitatile metodei- cu tuse vegetale (evident pelinul iese in fata), chiar florale, dar si fructate- cu mar si gutuie. Nu stiu exact care e vinul de baza, dar as paria pe un soi mai neutral- gen feteasca alba.

La 15 lei in majoritatea magazinelor este o experienta interesanta.

Extra. Ce este vinul pelin:

"Vinul pelin poate fi sec sau uşor dulceag, cu gust amărui şi aroma foarte placută de floare de pelin (Artemisia absinthium). În trecut, pentru însuirile lui igieno-alimentare, vinul pelin era încadrat la vinuri medicinale (Coltescu, H.I.,1943).

Pentru prepararea acestui produs se folosesc de obicei inflorescenţe de la plantele de pelin din zonele sudice, mai aride, unde substanţele aromate se acumulează într-o mai mare măsură. Inflorescentele de pelin se recoltează în faza de înflorire deplină, se transportă şi se usucă cu mare atenţ în locuri aerisite, dar nu direct la soare. Pentru o mai bună conservare a constituenţ aromatici, trebuie să se facă o uscare treptată dar sigură.

Vinul pelin sec poate fi alb, roşu sau roze. Se adaugă cantităţi de 150-250 g/hl floare de pelin sau fragmente de inflorescenţă (plante într-un săculeţ de tifon) în mustul în fermentaţie sau în mustuială. Floarea sau inflorescenţa de pelin, transmit vinului un gust amărui agreabil şi o aromă foarte placută. Cercetările efectuate la SDE a Universităţii din Craiova au evidenţiat ca, sub raport olfacto-gustativ este mai avantajos să se folosească un amestec format din inflorescenţe de pelin şi mici proporţii de tulpini florifere. Scheletul inflorescenţelor contribuie, esenţial la conferirea gustului amărui, iar floarea imprimă aromă. Durata contactului dintre floarea sau inflorescenţele de pelin şi lichid, se stabileşte prin degustări repetate. Ea nu va depaşi însă 5-7 zile după terminarea fermentaţiei, pentru a evita formarea gustului amar, dur.

Pentru îmbunatăţirea însuşirilor olfactive, fondul aromatizat poate fi complexat cu mici cantităţi de mentă, coada şoricelului, muşetel şi sulfină. Pentru intensificarea caracterului gustativ şi în acelaşi timp a valorii igieno-alimentare se mai adaugă felii de gutui şi de mere (0.3-0.5 kg/hl), precum şi măceşe zdrobite (20-100 g/hl) (Gheorghiţă,1987). Viteza de fermentare a mustului trebuie să fie moderată, pentru ca substanţele aromate extrase din plante şi din fructe să nu fie antrenate de CO2, care s-ar elimina violent în atmosferă.

Vinul pelin dulceag se obţine din strugurii foarte sănătoşi, bine copţi şi lipsiţi de substanţe poluante. Ei se introduc întregi în căzi de lemn. Pe măsură ce recipientele se încarcă cu struguri, se adaugă floare de pelin, felii de gutui, de mere şi must proaspăt, bogat în glucide, pâna la acoperirea completă a strugurilor. Căzile se închid cu capace şi se lasă să fermenteze încet, până primăvara, când strugurii se scot şi se presează. Se obţine astfel un vin pelin dulceag, amărui şi plăcut aromat.

Vinul pelin de mai se prepară din vin în care se introduce un macerat. Pentru un hl de vin, maceratul este format din 200 g floare de pelin, 50 g floare de peliniţă, 20 g sămânţă de coriandru, 20 g cuişoare aromate şi 50 g rădăcini de gentiana. Doza de macerat se stabileşte pe bază de microprobe. După încorporarea maceratului în vin, amestecul se omogenizează bine, apoi se lasă în repaus mai multe zile pentru “sudarea” componenţilor. Apoi produsul se limpezeşte şi se îmbuteliază."  Mai multe: AICI

extra 2: 

No, amu, am o singura nelamurire: daca boierul cere vin Pelin de la Urlati, de ce intreaba la sfarsit de unde este acest vin? Artemisia absinthium sterge memoria?

Filme artistice cu, despre si paralele cu vinul

Sideways (2004)- cel mai film dintre filmele cu vin. E ca un pahar de Chambertin. Alexander Payne (regizor, scenarist) si actorul Paul Giamatti dau savoare unei povesti dulci-amarui, de viata si amor, stropita din belsug cu pinot noir.



Bottle Shock (2008)- Cu Alan Rickman in rolul lui Steven Spurrier. Un film despre Judecata de la Paris. Prea artistic a zis Spurrier, dar nu-i un film rau totusi. Un Chateau Montelena, doreste cineva?

The Chateau Meroux (2011)- Asta-i unul din filmele acelea ieftine si fara scop, comedii romantice sau de familie, pe care te astepti sa le vezi cand deschizi televizorul la ora 11 ziua. E teribil de prost si de cliseistic, dar e cu vin si mai ales cu mult, mult merlot (astia n-au auzit de Sideways?).



The Vintner's Luck (2009) aka A Heavenly Vintage- e cel mai putin cunoscut dintre toate. Un film franco-neozeelandez plasat la granita dintre fantastic si drama istorica.  Un podgorean din Franta inceputului de secol 19 e vizitat de un inger care ii da sfaturi in legatura cu via si vinul. Si cu asta am spus destule:) Un film cu o distributie foarte buna ( Jérémie Renier, Keisha Castle-Hughes, Gaspard Ulliel si Vera Farmiga) dar care se cam impiedica printre pliurile povestii. Oricum n-am ramas dezamagit, macar e "tras" foarte bine.


Tu seras mon fils (2011)- un film frantuzesc bine condus de regizorul Gilles Legrand si beneficiind de un rol principal foarte, foarte bine interpretat de Niels Arestrup. Un renumit proprietar de crama, ajuns la apusul vietii, isi alege urmasul. O psihodrama corpolenta si frumos filmata. Intre noi fie vorba asta e FILMUL despre vin.


Am evitat treburi deja clasice cum ar fi  The Secret of Santa Vittoria (1969) (cu Anthony Quinn in forma) sau cele in care vinul e doar un amanunt nu tocmai semnificativ- gen A Walk in the Clouds (1995) cu Keanu Reeves, Aitana Sánchez-Gijón si ...Anthony Quinn. Si desigur o oarecare legatura cu vinul descoperim si in A Good Year (2006), de Ridley Scott, cu Russel Crowe in rolul principal, dar presupun ca pe acesta l-a vazut toata lumea.

Despre documentare (si avem la aceasta categorie cateva bune de tot) intr-o editie viitoare.

Buna ziua va spune Liric 2012 de la Gramma

Buna ziua!
Si domnul politist mi-a cerut sa suflu 
intr-un dispozitiv care dupa spusese sale masura taria verbului. 
“Sunt foarte precise. Aduse din Germania!”, 
adauga el, imbarbatandu-ma.
Am suflat cat am putut de tare, calculand in minte
usor speriat
cat a trecut de cand am consumat ultima metafora. 
Sa fie oare 12 ore?
Dupa cateva clipe stanjenitoare in care s-a verificat rezultatul 
mi s-au returnat actele si mi s-a sugerat prieteneste
sa mai pun mana pe-o carte.

Liric 2012, Casa Olteanu, DOC Iasi-Bucium. Cupaj de aligote, feteasca regala si feteasca alba. Private label Mega Image  (ioi, mi se sopteste ca aceasta gama se va gasi oriunde in afara de Mega Image! Adica in Metro, Selgros, Kafland, etc), sec, 13% alc.

Un vin fin, nas de flori de vita, vegetal, pietre ude. In gust recunoastem mere, caise verzi, acelasi iz vegetal, de ierburi tocate. Final mediu, cu pulpa de grapefruit si zarzara. 83 pct si multumiri pentru ca a mijlocit acest efemer comeback in lumea poeziei, dupa vreo 15 ani de retragere.

PS: in cinstea d-lui Kafka, care implineste azi 130 de ani! E baiat bun, va zic, face cinste oricui ii deschide o carte!

Blogul de vin- azi il vedem si nu e

Blogeritul de vin nu e o piata. Nu e o piata deoarece nu se vinde nimic. Daca utilizezi blogul pentru alte chestiuni, ca un mijloc de promovare personala sau de afaceri, daca ai un blog doar ca sa vinzi ce ai de vandut, indiferent cat de mult verb ai, - nu esti blogger de vin. Imi pare rau, asta e. Poate tu o sa te recomanzi ca unul, poate o sa te recomande si altii ca fiind unul- dar pentru mine nu esti si punct. Nu te recunosc ca fiind din aceeasi specie cu mine. Te vad, semeni cu mine, invartesti paharul la fel ca mine, identifici arome poate mai bine ca mine, dar cam asta e tot, cam aici se opreste asemanarea. 

foto: vintagetexas.com

Cate specii de blogger de vin exista? Pai exista cel care se axeaza pe review-uri, apoi cel care scrie ludic despre vin, respectiv cel care are o viziune critica asupra industriei- scriind mai degraba despre industrie decat despre vin, plus desigur- conjugari si permutari de x luate cate n. 

Bun si o sa va intrebati care ar fi conditiile bloggerului de vin? 

1. Sa scrii pe blog. Nu prea inteleg cum poti sa te numesti blogger daca ai 1-2 posturi pe luna, sau o cuantificare pe un termen mai larg (6 luni, un an). Si eventual acele post-uri sa fie ele insale adiacente vinului, sa promoveze un eveniment, etc.

2. Sa nu faci reclama unui producator sau altuia. E mai greu pana incepi, dupa asta vine de la sine, imi inchipui. Acest aspect atrage mici probleme cum ar fi faptul ca orice scrii despre cel care-si face reclama pe blogul tau trebuie luat intre ghilimele. Ai putea sa fii obiectiv, dar nu prea merge. Observam ca atunci cand scrii despre vinul sponsorului tonul o sa fie mai duios, fie mai depersonalizat, daca vinul e mai putin reusit. Nu vreau sa zic ca n-ar trebui sa legi prietenii sau sa ai un "soft-spot" pentru unul sau altul- dar daca te apuci sa faci reclama e ca la tv- esti un blog comercial. Sigur, aici e o dezbatere mai larga, pana la urma ar putea fi posibil sa ai sapte mii de reclame si cu toate astea sa tii calea dreapta. Tine de integritate, pana la urma. Dar si de uneltele folosite (poate ai google ads si iti vin reclame la una sau alta fara sa le poti controla). In fine, e cu dus-intors.

3. Sa nu vinzi vin. Daca te apuci de vandut- nu mai merge sa musti din carne vie. Nu ca ar trebui, dar nu prea merge sa dai de pamant ironic si oarecum malevolent cu un anume producator, dupa care sa-i ceri discount.

4. Sa nu ceri foloase materiale ca sa scrii bine (sau rau) de cineva. Daca o faci si se afla trebuie sa te apuci de altceva, nu stiu, poate un blog despre filatelie, etc.

5. Sa fii rezistent la presiune. Directorii de vanzari sau PR vor avea tendinta sa incerce sa controleze subiectul sau predicatul scrisului tau, mai ales daca e vorba de degustari organizate de ei sau platite de ei (vizite la crame, evenimente in care se deconteaza transportul sau cazarea).

Or mai fi si altele, dar cred ca tin mai mult de integritate si bun simt decat de ceva specific scrisului despre vin. In atare conditii nu cred ca sunt mai mult de 5-6 oameni care sa fie bloggeri de vin in Romania. Iar cel mai trist lucru e faptul ca in ultimii ani au aparut foarte putini bloggeri de vin. Nu ca ar fi musai, dar ma asteptam sa emearga mai multi oameni "cu voce" in acest domeniu. E un semn rau! E semn ca industria se dezvolta mai repede decat e piata capabila sa asimileze. Sigur, in ultimii 2-3 ani s-au inmultit "descinderile" cu somelieri, oameni de vanzari capabili de verb, etc, in restaurante sau alte locante. Si asta e bine. Dar nu e de ajuns. Asta e alta discutie, pe care am mai purtat-o (inclusiv intr-un articol recent din revista Somelierul), asa ca nu accentuez.

Nu vreau sa ma intelegeti gresit. Cativa dintre cei pe care i-am exclus (in mintea mea) din tagma bloggerului de vin sunt oameni simpatici, admirabili, talentati, oameni cu spirit si umor. Dar una-i una, alta-i alta, cum ar zice un posibil filosof bulgar.

Asta-i tot pentru azi. E luni si ma duc sa-mi mai torn o cafea.

Invazie italiana in Metro

Rafturile Metro s-au umplut in ultima vreme cu diverse vinuri italiene, in general low-cost. Particularitatea consta in faptul ca majoritatea sunt distribuite in Romania chiar de Metro, ceea ce in principiu e bine, avand in vedere ca se mai reduce numarul de intermediari si mai ales comisioanele lor.

De asemenea, dintre ale noastre sa remarcam prezenta Vinicola Averesti cu cele doua game ("Locurile" si...ei bine a doua nu stiu cum se cheama- e cea mai cu motz- cu A si Z si Cuvee-ul), dar si faptul ca e singurul loc de unde se mai poate cumpara spumantul brut natur Zarea 100, pe care il recomand cu racoare, pana se albastreste cifra 100 (nu serios, are eticheta din aceea- termosensibiloasa). 

Am gustat intr-o zi doua treburi low-cost.

Verdicchio dei Castelli di Jesi 2012, Sassi Avari. In care Verdicchio e strugurelul. In fine, DOC-ul din provinciile Macerata si Ancona permite 15% trebbiano si malvasia. Nu conteaza prea tare- deoarece am avut in fata un vin foarte ieftin, foarte unidimensional- cu puternice tuse lemonate si nitel amarui pe final. E genul de vin de 1 euro si ceva care poate avea multe nume si se poate obtine din multi struguri. Oricum e potabil, acid si ar necesita pesti si alte vietati pe care sa le ajute cu aciditatea sa in exces. 12-13 lei si 73

pct. 

Vermentino di Sardegna 2012, Fonte Frontini. Dupa cum ii zice si numele e un vermentino din Sardinia. Fata de ruda continentala de mai sus a parut din alta liga, desi pretul e asemanator (14 lei). O aromatica mai fina amintind de flori albe si mere, cu un corp destul de "smooth", de zarzara, limeta, putin grepfrut pe final. Destul de ok, lasa impresia de vin pe care te poti baza, dar sigur- e nepretentios. 77 pct

Sunt multe altele care au aparut- vinuri in genere italiene, mai ieftine si mai scumpe. Exista si un raft de reduceri (unele destul de mari), cu diverse importuri nevandute, din valurile anterioare. 

In concluzie- n-ar strica un mic drum pe acolo, asa ca sa ne largim orizontul cunoasterii.